Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 16 mai 2011 - Atlas Transport/OAPI - Atlas Air (ATLAS)

(Cauza T-145/08)1

("Marcă comunitară - Procedură de declarare a nulității - Marca comunitară verbală ATLAS - Marca Benelux figurativă anterioară atlasair - Cerințe de formă - Depunerea unui memoriu în care se expun motivele de atac - Suspendarea procedurii administrative - Articolul 59 din Regulamentul (CE) nr. 40/94 [devenit articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009] - Norma 20 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95")

Limba de procedură: germana

Părţile

Reclamantă: Atlas Transport GmbH (Düsseldorf, Germania) (reprezentanţi: U. Hildebrandt, K. Schmidt-Hern și B. Weichhaus, avocați)

Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieţei Interne (mărci, desene şi modele industriale) (reprezentant: G. Schneider, agent)

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă la Tribunal: Atlas Air, Inc. (Wilmington, Delaware, Statele Unite) (reprezentanţi: inițial R. Dissmann și ulterior R. Dissmann și J. Guhn, avocați)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 24 ianuarie 2008 (cauza R 1023/2007-1), privind o procedură de declarare a nulității între Atlas Air Inc. și Atlas Transport GmbH

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Atlas Transport GmbH să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul de Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) și de Atlas Air Inc.

____________

1 - JO C 158, 21.6.2008