Cauza T‑579/10

macros consult GmbH – Unternehmensberatung für Wirtschafts- und Finanztechnologie

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Procedură de declarare a nulității – Marca comunitară figurativă makro – Denumirea socială macros consult GmbH – Drept dobândit anterior cererii de înregistrare a unei mărci comunitare și care conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea mărcii comunitare solicitate – Semne neînregistrate care beneficiază de o protecție în dreptul german – Articolul 5 din Markengesetz – Articolul 8 alineatul (4), articolul 53 alineatul (1) litera (c) și articolul 65 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera întâi) din 7 mai 2013

1.      Marcă comunitară – Renunţare, decădere și nulitate – Cauze de nulitate relativă – Existența unui drept anterior menționat la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 – Condiții – Interpretare în lumina dreptului Uniunii – Apreciere din perspectiva criteriilor prevăzute de dreptul național aplicabil semnului invocat

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (4) și art. 53 alin. (1) lit. (c)]

2.      Marcă comunitară – Renunțare, decădere și nulitate – Cerere de declarare a nulității întemeiată pe existența unui drept național anterior – Sarcina probei

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 8 alin. (4), art. 53 alin. (1) lit. (c) și alin. (2) și art. 65; Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1 norma 37 lit. (b) punctul (ii)]

3.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Competența Tribunalului – Controlul legalității deciziilor camerelor de recurs – Luare în considerare de către Tribunal a unor probe referitoare la fapte care nu au fost prezentate anterior în fața organelor Oficiului – Excludere

1.      Potrivit articolului 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară coroborat cu articolul 8 alineatul (4) din același regulament, existența unui semn care nu este o marcă permite să se obțină declararea nulității unei mărci comunitare dacă acesta îndeplinește cumulativ patru condiții: semnul respectiv trebuie să fie utilizat în comerț; acesta trebuie să aibă un domeniu de aplicare care depășește domeniul local; dreptul asupra acestui semn trebuie să fi fost dobândit în conformitate cu legislația statului membru în care semnul a fost utilizat anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii comunitare; în sfârșit, dreptul la acest semn trebuie să permită titularului să interzică utilizarea unei mărci mai recente. Aceste patru condiții limitează numărul de alte semne, în afara mărcilor, care pot fi invocate pentru contestarea validității unei mărci comunitare pe întreg teritoriul Uniunii, conform articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Întrucât condițiile instituite la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 sunt cumulative, este suficient ca una singură dintre acestea să nu fie îndeplinită pentru ca o cerere de declarare a nulității mărcilor comunitare să fie respinsă.

Primele două condiții, și anume cea privind utilizarea și cea referitoare la domeniul de aplicare al semnului invocat, fiind necesar ca acesta din urmă să depășească domeniul local, rezultă chiar din modul de redactare a articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 și trebuie, prin urmare, să fie interpretate în lumina dreptului Uniunii. Astfel, Regulamentul nr. 207/2009 stabilește standarde uniforme privind utilizarea semnelor și domeniul lor de aplicare, care sunt conforme cu principiile care stau la baza sistemului instituit de acest regulament.

În schimb, din formularea „atunci când și în măsura în care, în conformitate cu legislația statului membru care este aplicabilă acestui semn” reiese că celelalte două condiții, prevăzute în continuare la articolul 8 alineatul (4) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 207/2009, constituie condiții stabilite prin regulament care, spre deosebire de cele de mai sus, se apreciază în raport cu criteriile stabilite prin dreptul care reglementează semnul invocat. Această trimitere la dreptul care reglementează semnul invocat își găsește justificarea în recunoașterea, prevăzută de Regulamentul nr. 207/2009, a posibilității ca semne care nu fac parte din sistemul mărcii comunitare să fie invocate împotriva unei mărci comunitare. Prin urmare, numai dreptul care reglementează semnul invocat permite să se stabilească dacă acesta este anterior mărcii comunitare și dacă poate justifica interzicerea utilizării unei mărci mai recente.

(a se vedea punctele 54-56 și 70)

2.      Din modul de redactare a articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 privind marca comunitară rezultă că acesta, atunci când face trimitere la situația în care un drept anterior permite interzicerea utilizării unei mărci comunitare, distinge în mod clar două ipoteze, după cum dreptul anterior este protejat de reglementarea Uniunii „sau” de dreptul național.

În ceea ce privește regimul procedural definit de Regulamentul nr. 2868/95 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 privind marca comunitară, în cazul unei cereri formulate potrivit articolului 53 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, în temeiul unui drept anterior protejat în cadrul juridic național, norma 37 din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că revine solicitantului să prezinte elemente care să demonstreze că este abilitat, în temeiul legislației naționale aplicabile, să se prevaleze de acest drept.

Această normă impune solicitantului sarcina de a prezenta Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) nu numai elemente care demonstrează că îndeplinește condițiile cerute, în conformitate cu legislația națională a cărei aplicare o solicită pentru a putea obține interzicerea utilizării unei mărci comunitare în temeiul unui drept anterior, ci și elemente care dovedesc conținutul acestei legislații.

Întrucât articolul 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 face o trimitere expresă la articolul 8 alineatul (4) din același regulament, iar această din urmă dispoziție vizează drepturile anterioare protejate de legislația Uniunii sau de dreptul statului membru aplicabil semnului în cauză, regulile de probă sus‑menționate își găsesc aplicarea și atunci când se invocă un drept național în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, norma 37 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul nr. 2868/95 conține dispoziții asemănătoare în materia probei dreptului anterior în cazul unei cereri prezentate în temeiul articolului 53 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009.

Astfel, problema existenței unui drept național este o chestiune de fapt și revine părții care pretinde existența unui drept care întrunește condițiile prevăzute la articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul nr. 207/2009 sarcina de a dovedi în fața OAPI nu numai că acest drept decurge din legislația națională, ci și domeniul de aplicare al legislației înseși.

(a se vedea punctele 57-60, 62 și 72)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 61)