Cauza T‑345/12

Akzo Nobel NV și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Concurență – Procedură administrativă – Piața europeană a peroxidului de hidrogen și a perboratului – Publicarea unei decizii de constatare a unei încălcări a articolului 81 CE – Respingerea unei cereri de aplicare a regimului de confidențialitate în privința informațiilor furnizate Comisiei în temeiul comunicării privind cooperarea – Obligația de motivare – Confidențialitate – Secret profesional – Încredere legitimă”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a treia) din 28 ianuarie 2015

1.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Întindere – Decizia consilierului‑auditor de respingere, în cadrul unei proceduri de aplicare a normelor de concurență, a unei cereri de aplicare a regimului de confidențialitate în privința unor informații

(art. 81 CE; art. 296 TFUE; Decizia 2011/695 a Comisiei, art. 8)

2.      Acte ale instituțiilor – Publicitate – Respectarea principiului transparenței – Domeniu de aplicare – Posibilitatea de a publica acte în lipsa unei obligații exprese în acest sens

(art. 1 al doilea paragraf TUE; art. 15 TFUE)

3.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Stabilirea informațiilor protejate de secretul profesional – Criterii

(art. 81 CE; art. 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 28 și 30)

4.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Întindere – Tratament diferențiat al titularilor dreptului de a fi ascultat și al publicului în general

[art. 81 CE; art. 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 27 alin. (2) și art. 28 alin. (2)]

5.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Stabilirea informațiilor protejate de secretul profesional – Criterii – Divulgare susceptibilă să cauzeze un prejudiciu serios – Informații constând în descrierea unor elemente constitutive ale unei încălcări a normelor de concurență – Publicarea respectivelor informații care permite să se stabilească cu mai multă ușurință răspunderea civilă a întreprinderilor în cauză

(art. 81 CE; art. 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 28 și 30)

6.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Stabilirea informațiilor protejate de secretul profesional – Criterii – Interese, susceptibile de a fi lezate prin divulgarea informațiilor, demne de protecție – Evaluare comparativă a interesului general al transparenței acțiunii Uniunii și a intereselor legitime care se opun divulgării – Interesul unei întreprinderi de a nu fi dezvăluite anumite informații privind comportamentul său – Interes care nu merită nicio protecție specială în ceea ce privește întreprinderi care au participat la o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii

(art. 81 CE; art. 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 28 și 30)

7.      Concurență – Procedură administrativă – Secret profesional – Stabilirea informațiilor protejate de secretul profesional – Evaluare comparativă a interesului general privind transparența acțiunii Uniunii și a intereselor legitime care se opun divulgării – Publicarea unor informații prezentate în mod voluntar Comisiei cu scopul de a beneficia de programul de clemență – Evaluare comparativă a intereselor care justifică comunicarea informațiilor menționate și protecția acestora

[art. 81 CE; art. 339 TFUE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 30 alin. (2); Comunicarea 2002/C 45/03 a Comisiei]

8.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Publicarea unor informații prezentate în mod voluntar Comisiei de o întreprindere, care a participat la încălcare, cu scopul de a beneficia de programul de clemență – Putere de apreciere a Comisiei – Comunicări privind cooperarea – Autolimitarea puterii sale de apreciere – Întindere – Interdicție de a face publice informații conținute în cererile de clemență – Inexistență

(art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 30; Comunicările 2002/C 45/03 și 2006/C 298/11 ale Comisiei)

9.      Concurență – Procedură administrativă – Decizie a Comisiei de constatare a unei încălcări – Publicarea unor informații prezentate în mod voluntar Comisiei de o întreprindere, care a participat la încălcare, cu scopul de a beneficia de programul de clemență – Putere de apreciere a Comisiei – Întindere – Modificarea practicii anterioare – Încălcarea principiului încrederii legitime – Inexistență

[art. 81 CE; Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului, art. 30 alin. (2)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 30-44)

2.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 60)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 61 și 65)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 67-69)

5.      Pentru ca informațiile să intre, prin natura lor, sub incidența secretului profesional și să beneficieze astfel de o protecție împotriva divulgării către public, trebuie ca divulgarea acestor informații să fie, printre altele, susceptibilă să producă un prejudiciu serios persoanei care le‑a furnizat sau unor terți.

În ceea ce privește informațiile care constau în descrierea elementelor constitutive ale unei încălcări a articolului 81 CE, divulgarea unor asemenea informații este de natură să cauzeze un prejudiciu serios unei întreprinderi care a participat la această încălcare, întrucât informațiile ar fi de natură să faciliteze persoanelor fizice sau juridice care se consideră victime ale încălcării stabilirea răspunderii civile a întreprinderii.

(a se vedea punctele 73, 74 și 77)

6.      Pentru ca informațiile să intre, prin natura lor, sub incidența secretului profesional și să beneficieze astfel de protecție împotriva divulgării către public, interesele susceptibile de a fi lezate prin divulgarea unor asemenea informații trebuie să fie în mod obiectiv demne de a fi protejate. Această condiție implică faptul că aprecierea caracterului confidențial al unei informații necesită o punere în balanță a intereselor legitime care se opun divulgării sale și a interesului general care urmărește ca activitățile instituțiilor să se desfășoare cu respectarea cât se poate de strictă a principiului transparenței.

În această privință, interesului unei întreprinderi căreia Comisia i‑a aplicat o amendă pentru încălcarea dreptului concurenței pentru ca detaliile comportamentului ilicit care îi este reproșat să nu fie divulgate publicului nu i se cuvine, în principiu, nicio protecție specială, ținând seama de interesul publicului de a cunoaște cât mai detaliat posibil motivele oricărei acțiuni a Comisiei, de interesul operatorilor economici de a ști care sunt comportamentele susceptibile să îi expună la sancțiuni și de interesul persoanelor prejudiciate prin încălcare de a cunoaște detaliile acesteia pentru a putea să își valorifice în justiție, dacă este cazul, drepturile împotriva întreprinderilor sancționate și ținând seama de posibilitatea de care dispune această întreprindere de a supune o astfel de decizie unui control jurisdicțional.

(a se vedea punctele 79 și 80)

7.      Eficacitatea programelor de clemență ar putea fi afectată de comunicarea documentelor referitoare la o procedură de clemență către persoanele care intenționează să inițieze o acțiune în despăgubire, chiar dacă autoritățile naționale de concurență sau Comisia acordă solicitantului de clemență o scutire totală sau parțială de amenda pe care ar fi putut să i‑o aplice. Într‑adevăr, o persoană implicată într‑o încălcare a dreptului concurenței, confruntată cu eventualitatea unei astfel de comunicări, ar putea fi descurajată să utilizeze posibilitatea oferită de asemenea programe de clemență, ținând seama în special de faptul că documentele comunicate Comisiei sau declarațiile date acesteia în acest context pot să prezinte un caracter autoincriminator.

Cu toate acestea, dreptul de a obține repararea prejudiciilor cauzate de un contract sau de un comportament susceptibil să restrângă sau să denatureze concurența este de natură să contribuie în mod substanțial la menținerea unei concurențe reale în Uniune și participă în acest mod la realizarea unui obiectiv de interes public.

În aplicarea acestor principii, Curtea, sesizată cu o întrebare preliminară în cadrul unor litigii privind cereri ale unor întreprinderi care se considerau lezate de încălcări ale dreptului concurenței de a avea acces la dosarele investigațiilor deținute de autoritățile naționale de concurență, a invitat instanțele naționale sesizate cu aceste litigii să efectueze o evaluare comparativă a intereselor care justifică comunicarea informațiilor furnizate în mod voluntar de solicitanții de clemență și a protecției acestora.

Or, într‑o cauză care nu privește contestarea unui refuz al accesului la documente privind o procedură în materie de concurență, ci publicarea pe care o are în vedere Comisia a anumitor informații cuprinse în documente sau declarații care i‑au fost date în mod voluntar de o întreprindere implicată într‑o încălcare a dreptului concurenței, cu scopul de a beneficia de programul de clemență și în care s‑a susținut că publicarea informațiilor comunicate în mod voluntar în cursul investigației cu speranța de a beneficia de programul de clemență ar aduce atingere obiectivului activităților de investigație ale Comisiei, această din urmă afirmație nu pune în evidență existența unei norme de drept pe care Comisia ar fi încălcat‑o prin simplul fapt că publicarea avută în vedere a informațiilor furnizate în cadrul clemenței ar putea avea un efect asupra punerii în aplicare a programului menționat în ceea ce privește investigațiile viitoare.

În plus, acest argument determinat implică interesul publicului de a cunoaște cât mai detaliat posibil motivele oricărei acțiuni a Comisiei, interesul operatorilor economici de a ști care sunt comportamentele susceptibile să îi expună la sancțiuni și, în sfârșit, interesul Comisiei de a conserva efectul util al programului său de clemență. Or, aceste interese specifice nu sunt proprii întreprinderii în cauză, astfel încât îi revine numai Comisiei sarcina de a evalua în mod comparativ eficacitatea programului de clemență, pe de o parte, și interesul publicului și al operatorilor economici de a se informa cu privire la conținutul deciziei sale și de a acționa pentru a‑și proteja drepturile, pe de altă parte.

Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de argumentul potrivit căruia, în esență, informațiile pentru care întreprinderea a solicitat aplicarea tratamentului confidențial nu sunt esențiale pentru înțelegerea dispozitivului deciziei Comisiei de constatare a unei încălcări a dreptului concurenței al Uniunii și nu intră, așadar, în sfera obligației de publicare ce incumbă Comisiei în temeiul articolului 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003. Astfel, această dispoziție nu vizează restrângerea libertății Comisiei de a publica în mod voluntar o versiune a deciziei sale care să fie mai completă decât minimul necesar și de a include în aceasta și informații a căror publicare nu este cerută, în măsura în care divulgarea lor nu este incompatibilă cu protecția secretului profesional.

(a se vedea punctele 83-85 și 87-90)

8.      Adoptând norme de conduită precum cele cuprinse în Comunicările privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri și anunțând, prin intermediul publicării acestora, că le va aplica în viitor situațiilor vizate de acestea, Comisia își limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu se poate abate de la aceste norme fără justificare, în caz contrar riscând să fie sancționată, dacă este cazul, în temeiul unei încălcări a principiilor generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime. Cu toate acestea, nu rezultă din aceste comunicări o interdicție impusă Comisiei de a face publice în orice împrejurări informații conținute în cererile de clemență sau în declarații efectuate în temeiul programului de clemență. Astfel, diversele angajamente care figurează în comunicările menționate nu privesc decât divulgarea documentelor care îi sunt prezentate în mod voluntar de întreprinderile care doresc să beneficieze de programul de clemență, precum și declarațiile efectuate de întreprinderile respective în acest temei.

(a se vedea punctele 104, 106 și 108)

9.      Deși respectarea principiului încrederii legitime face parte dintre principiile fundamentale ale dreptului Uniunii, operatorii economici nu pot să aibă încredere legitimă în menținerea unei situații existente care poate fi modificată în cadrul puterii de apreciere a instituțiilor Uniunii.

În această privință, o întreprindere care a participat la o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii nu poate dobândi nicio încredere legitimă în menținerea practicii anterioare a Comisiei care a constat în nedivulgarea informațiilor care i‑au fost comunicate voluntar de întreprinderi în temeiul unor cereri de clemență și pentru care respectivele întreprinderi solicitaseră aplicarea regimului de confidențialitate.

Astfel, Comisia dispune de o largă marjă de apreciere pentru a decide să publice sau să nu publice astfel de informații. Articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 limitează obligația de publicare ce incumbă Comisiei doar la menționarea părților interesate și a esenței deciziilor la care se face trimitere în cuprinsul primului alineat al acestei dispoziții, în vederea facilitării sarcinii Comisiei de a informa publicul cu privire la existența și la conținutul acestora din urmă, ținând seama în special de constrângerile lingvistice legate de o publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. În schimb, această dispoziție nu restrânge posibilitatea Comisiei, dacă consideră oportun și dacă resursele îi permit, să publice textul integral sau cel puțin o versiune foarte detaliată a deciziilor sale, sub rezerva protecției datorate secretelor de afaceri și altor informații confidențiale.

Deși Comisia este supusă deci unei obligații generale de a nu publica decât versiuni neconfidențiale ale deciziilor sale, nu este necesar, pentru a garanta respectarea acesteia, ca articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 să fie interpretat în sensul că ar acorda un drept specific destinatarilor deciziilor adoptate în temeiul articolelor 7-10 și al articolelor 23 și 24 din regulamentul menționat, permițându‑le să se opună publicării de către Comisie în Jurnalul Oficial și, dacă este cazul, pe site‑ul internet al acestei instituții a unor informații care, deși nu sunt confidențiale, nu sunt esențiale pentru înțelegerea dispozitivului acestor decizii. Așadar, articolul 30 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003 nu vizează restrângerea libertății Comisiei de a publica în mod voluntar o versiune a deciziei sale care să fie mai completă decât minimul necesar și de a include în aceasta și informații a căror publicare nu este cerută, în măsura în care divulgarea lor nu este incompatibilă cu protecția secretului profesional.

(a se vedea punctele 120 și 122-124)