HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a patra)
13 iunie 2013(*)
„Securitatea socială a lucrătorilor migranți – Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 – Domeniu de aplicare personal – Acordarea de prestații familiale unui resortisant al unui stat terț care beneficiază de drept de ședere într‑un stat membru – Regulamentul (CE) nr. 859/2003 – Directiva 2004/38/CE – Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 – Condiție privind durata șederii”
În cauza C‑45/12,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de cour du travail de Bruxelles (Belgia), prin decizia din 19 ianuarie 2012, primită de Curte la 30 ianuarie 2012, în procedura
Office national dʼallocations familiales pour travailleurs salariés (ONAFTS)
împotriva
Radia Hadj Ahmed,
CURTEA (Camera a patra),
compusă din domnul L. Bay Larsen, președinte de cameră, domnii J. Malenovský, U. Lõhmus și M. Safjan și doamna A. Prechal (raportor), judecători,
avocat general: domnul Y. Bot,
grefier: domnul V. Tourrès, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 28 februarie 2013,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru doamna Hadj Ahmed, de I. de Viron și de M. Hernandez Dispaux, avocates;
– pentru guvernul belgian, de C. Pochet și de T. Materne, în calitate de agenți, asistați de J. Vanden Eynde, avocat;
– pentru guvernul ceh, de M. Smolek, în calitate de agent;
– pentru Comisia Europeană, de M. Van Hoof și de V. Kreuschitz, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 (JO L 392, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 288, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”), a articolului 13 alineatul (2) și a articolului 14 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56), coroborate cu articolul 18 TFUE, precum și a articolelor 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Office national dʼallocations familiales pour travailleurs salariés (ONAFTS), pe de o parte, și doamna Hadj Ahmed, pe de altă parte, cu privire la acordarea unor prestații familiale garantate.
Cadrul juridic
Dreptul Uniunii
3 Articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Comunității (JO L 257, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 11), abrogat prin Directiva 2004/38, prevedea:
„(1) Indiferent de cetățenie, următoarele persoane au dreptul să se stabilească împreună cu lucrătorii care sunt resortisanți ai unui stat membru și ocupă un loc de muncă pe teritoriul altui stat membru:
(a) soțul și descendenții sub vârsta de 21 ani sau care se află în întreținere;
[…]”
4 Articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, abrogat prin Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO L 141, p. 1), al cărui text a fost reluat la articolul 10 din acest din urmă regulament, prevedea la primul paragraf:
„Copiii resortisantului unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul unui alt stat membru sunt admiși în sistemul de învățământ general, la cursurile de ucenici și de formare profesională în aceleași condiții ca și resortisanții statului respectiv, dacă aceștia domiciliază pe teritoriul acelui stat.”
5 Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Definiții”, prevede:
„În sensul prezentului regulament:
[…]
(f) (i) «membru de familie» înseamnă orice persoană definită sau recunoscută ca membru al familiei sau desemnată ca membru al gospodăriei de legislația în baza căreia se acordă prestațiile […]; cu toate acestea, dacă legislațiile respective consideră ca membru al familiei sau al gospodăriei numai persoana care locuiește sub același acoperiș cu lucrătorul salariat sau cu persoana care desfășoară activități independente sau cu studentul, se apreciază că această condiție este îndeplinită dacă persoana respectivă se află, în principal, în întreținerea acestuia din urmă. […]
[…]”
6 Articolul 2 din Regulamentul nr. 1408/71, intitulat „Persoanele aflate sub incidența regulamentului”, prevede la alineatul (1):
„Prezentul regulament se aplică lucrătorilor […], precum și membrilor familiilor acestora […]”
7 Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 859/2003 al Consiliului din 14 mai 2003 de extindere a dispozițiilor Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 și Regulamentului (CEE) nr. 574/72 la resortisanții unor țări terțe care nu sunt supuși dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie (JO L 124, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 186) prevede:
„[…] [D]ispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 1408/71 […] se aplică resortisanților țărilor terțe care nu fac obiectul dispozițiilor respective exclusiv pe motive de cetățenie, precum și membrilor familiilor acestora și urmașilor lor, cu condiția să fie rezidenți în mod legal pe teritoriul unui stat membru și să fie într‑o situație care nu este limitată din toate punctele de vedere la un singur stat membru.”
8 Articolul 13 din Directiva 2004/38, intitulat „Păstrarea dreptului de ședere de către membrii de familie în caz de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a parteneriatului înregistrat”, prevede la alineatul (2) că, în anumite condiții, divorțul, anularea căsătoriei sau încetarea parteneriatului înregistrat nu atrag după sine pierderea dreptului de ședere al membrilor familiei unui cetățean al Uniunii care nu sunt resortisanți ai unui stat membru.
9 Articolul 14 din această directivă, intitulat „Păstrarea dreptului de ședere”, prevede la alineatul (2):
„Cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora au dreptul de ședere prevăzut [la articolul] 13 atât timp cât îndeplinesc condițiile prevăzute [de acest articol].
[…]”
Dreptul belgian
10 Articolul 1 din Legea din 20 iulie 1971 de instituire a prestațiilor familiale garantate (Moniteur belge din 7 august 1971, p. 9302, denumită în continuare „Legea de instituire a prestațiilor familiale garantate”), în versiunea aplicabilă în litigiul principal, prevedea:
„[…] [P]restațiile familiale sunt acordate, în condițiile stabilite de prezenta lege sau în temeiul acesteia, în favoarea copilului care se află, în mod exclusiv sau în principal, în întreținerea unei persoane fizice care locuiește în Belgia.
[…]
Persoana fizică prevăzută la paragraful 1 trebuie să fi locuit efectiv în Belgia în mod neîntrerupt cel puțin în cursul ultimilor cinci ani care precedă introducerea cererii pentru prestații familiale garantate.
Nu este supusă acestei condiții:
1° persoana căreia i se aplică [Regulamentul nr. 1408/71];
2° apatridul;
3° refugiatul, în sensul Legii din 15 decembrie 1980 privind accesul pe teritoriul belgian, șederea, stabilirea și returnarea forțată a străinilor [(Moniteur belge din 31 decembrie 1980, p. 14584, denumită în continuare «Legea din 15 decembrie 1980»)];
4° persoana care nu este prevăzută la punctul 1, care este resortisant al unui stat care a ratificat Carta Socială Europeană sau Carta Socială Europeană revizuită.
În cazul în care persoana fizică prevăzută la paragraful 1 este străin, aceasta trebuie să fie admisă sau autorizată să locuiască în Belgia sau să se stabilească pe teritoriul acesteia, în conformitate cu dispozițiile [Legii din 15 decembrie 1980] […]”.
11 În perioada în discuție în litigiul principal, Legea din 30 decembrie 2009 privind diferite dispoziții (Moniteur belge din 31 decembrie 2009, p. 82925) a extins scutirea de condiția privind durata șederii de cinci ani, adăugând la articolul 1 al șaptelea paragraf din Legea de instituire a prestațiilor familiale garantate un punct 5, care are următorul cuprins:
„persoana care solicită prestațiile familiale garantate în favoarea unui copil:
a) resortisant al unui stat căruia i se aplică [Regulamentul nr. 1408/71] sau, în caz contrar, resortisant al unui stat care a ratificat Carta Socială Europeană sau Carta Socială Europeană (revizuită);
sau
b) apatrid sau refugiat în sensul Legii din 15 decembrie 1980 […]”
Litigiul principal și întrebările preliminare
12 Doamna Hadj Ahmed, resortisant algerian, este înscrisă în Belgia în registrul de evidență a populației din 18 ianuarie 2006 și este titularul unui permis care îi conferă drept de ședere pe teritoriul belgian de la această dată. Ea a obținut permisul de ședere ca urmare a faptului că s‑a alăturat în Belgia unui partener cu cetățenie franceză. Doamna Hadj Ahmed și acesta au împreună un copil, de asemenea cetățean francez, născut la 18 decembrie 2003. În cursul anului 2006, după obținerea respectivului permis de ședere, intimata din litigiul principal a adus‑o în Belgia pe fiica sa, cetățean algerian, născută la 28 ianuarie 1993.
13 În perioada coabitării cu partenerul său, doamna Hadj Ahmed, care nu a avut niciodată statutul de lucrător în Belgia, a putut beneficia de alocații familiale în cuantumul obișnuit pentru ambii copii, pe baza perioadelor de muncă efectuate în Belgia de partenerul său.
14 Doamna Hadj Ahmed și partenerul său s‑au separat în cursul lunii iunie 2007. De la 15 mai 2007, persoana în cauză, care nu se află în întreținerea fostului său partener, depinde de ajutorul social.
15 Începând cu data de 1 octombrie 2007, doamna Hadj Ahmed nu a mai primit alocațiile familiale pentru fiica sa, dar a continuat să le primească pentru celălalt copil al său. O cerere prin care se urmărea obținerea, începând cu aceeași dată, a prestațiilor familiale garantate a fost introdusă la ONAFTS. La 7 aprilie 2008, acest organism a respins cererea respectivă pentru motivul că persoana în cauză nu îndeplinea condiția privind durata șederii de cinci ani, prevăzută la articolul 1 din Legea de instituire a prestațiilor familiale garantate.
16 Printr‑o cerere din 3 iulie 2008, doamna Hadj Ahmed a introdus o acțiune împotriva deciziei de refuz a ONAFTS la tribunal du travail de Bruxelles, prevalându‑se de beneficiul dispozițiilor Regulamentului nr. 1408/71. În același timp, la invitația ONAFTS, ea a formulat la autoritățile competente o cerere de derogare de la condiția privind durata șederii în Belgia. În urma acestei proceduri, doamna Hadj Ahmed a obținut prestațiile familiale garantate pentru fiica sa după patru ani de ședere, respectiv începând de la 18 ianuarie 2010. În consecință, perioada pentru care sunt solicitate aceste prestații în cadrul litigiului principal se întinde de la 1 octombrie 2007 la 18 ianuarie 2010.
17 Prin hotărârea din 23 august 2010, tribunal du travail de Bruxelles a admis acțiunea introdusă de doamna Hadj Ahmed. Referindu‑se la Hotărârea din 7 septembrie 2004, Trojani (C‑456/02, Rec., p. I‑7573), această instanță a considerat că, din moment ce persoana în cauză a fost autorizată să se stabilească în Belgia în calitate de membru de familie al unui cetățean al Uniunii, ea era asimilată unui astfel de cetățean și avea dreptul la același tratament precum cel rezervat resortisanților acestui stat membru.
18 ONAFTS a formulat apel împotriva acestei hotărâri în fața instanței de trimitere. Potrivit acestuia, nu se poate considera că intimata din litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71. ONAFTS exprimă îndoieli cu privire la faptul că din Directiva 2004/38 se poate deduce că o persoană care nu este cetățean al Uniunii este asimilată unui cetățean al Uniunii dacă se alătură unei persoane care are această calitate. De asemenea, acesta apreciază că Hotărârea Trojani, citată anterior, are în vedere situația care privește un cetățean al Uniunii și o prestație de securitate socială, cu alte cuvinte, un caz diferit de cel al intimatei din litigiul principal.
19 Instanța de trimitere consideră că doamna Hadj Ahmed are interes să se prevaleze de aplicarea Regulamentului nr. 1408/71 în scopul înlăturării condiției privind durata șederii de cinci ani, prevăzută la articolul 1 din Legea de instituire a prestațiilor familiale garantate.
20 În aceste condiții, cour du travail de Bruxelles a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) În circumstanțele în care o resortisantă a unui stat terț (în speță, cetățean algerian) a obținut, cu mai puțin de 5 ani înainte, un permis de ședere într‑un stat membru (în speță, în Belgia) pentru a se alătura, în afara unei căsătorii sau a unui parteneriat înregistrat, unui cetățean al altui stat membru (în speță, un cetățean francez), cu care are un copil (cetățean francez), această resortisantă intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului [nr. ] 1408/71, ca membru de familie al unui lucrător resortisant al unui stat membru, pentru acordarea, în calitate de beneficiar, a unor prestații familiale garantate în beneficiul altui copil, resortisant al unei țări terțe (în speță, cetățean algerian), în condițiile în care coabitarea sa cu tatăl copilului cu cetățenie franceză a încetat între timp?
2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, în circumstanțele prevăzute la prima întrebare și dată fiind prezența în gospodăria sa a unui copil cu cetățenie franceză, această resortisantă a unui stat terț sau copilul acesteia resortisant al unui stat terț intră în domeniul de aplicare personal al Regulamentului [nr. ] 1408/71 ca membru de familie al unui lucrător resortisant al unui stat membru, pentru acordarea unor prestații familiale garantate către copilul cu cetățenie algeriană?
3) În cazul unui răspuns negativ la întrebările anterioare, în circumstanțele prevăzute la prima întrebare, această resortisantă a unui stat terț beneficiază, în temeiul [articolului 13 alineatul (2) și al articolului 14] din Directiva 2004/38 […] coroborate cu articolul 12 CE (în prezent [articolul] 18 […] TFUE), de același tratament juridic precum cetățenii, atât timp cât dreptul de ședere nu i‑a fost retras, astfel încât este exclus ca statul belgian să îi impună o condiție privind durata șederii pentru acordarea unor prestații familiale garantate, dat fiind că această condiție nu este impusă beneficiarilor naționali?
4) În cazul unui răspuns negativ la întrebările anterioare, în circumstanțele prevăzute la prima întrebare și în calitate de mamă a unui cetățean al [Uniunii], această resortisantă a unui stat terț beneficiază, în temeiul articolelor 20 și 21 din [cartă], de principiul egalității de tratament, astfel încât este exclus ca statul belgian să îi impună o condiție privind durata șederii pentru acordarea unor prestații familiale garantate altui copil al său, resortisant al unei țări terțe, dat fiind că această condiție privind durata șederii nu este necesară pentru un copil [care este cetățean al unui stat membru]?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima și la a doua întrebare
21 Prin intermediul primelor două întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul de aplicare al acestuia o resortisantă a unui stat terț (denumită în continuare „mama”) sau fiica sa, de asemenea resortisantă a unui stat terț (denumită în continuare „fiica”), în cazul în care acestea se găsesc în situația următoare:
– mama a obținut, de mai puțin de cinci ani, un permis de ședere într‑un stat membru pentru a se alătura, în afara unei căsătorii sau a unui parteneriat înregistrat, unui resortisant al altui stat membru (denumit în continuare „resortisantul altui stat membru”), împreună cu care are un copil cu cetățenia acestui din urmă stat membru (denumit în continuare „copilul comun”);
– doar resortisantul altui stat membru are statut de lucrător;
– coabitarea dintre mamă și resortisantul altui stat membru a încetat între timp și
– fiica și copilul comun fac parte din gospodăria mamei.
22 În această privință, trebuie amintit că noțiunea „membru de familie” al unui lucrător, în sensul Regulamentului nr. 1408/71, este definită la articolul 1 litera (f) punctul (i) din regulamentul respectiv ca însemnând „orice persoană definită sau recunoscută ca membru al familiei sau desemnată ca membru al gospodăriei de legislația în baza căreia se acordă prestațiile […]; cu toate acestea, dacă legislațiile respective consideră ca membru al familiei sau al gospodăriei numai persoana care locuiește sub același acoperiș cu lucrătorul salariat sau cu persoana care desfășoară activități independente […], se apreciază că această condiție este îndeplinită dacă persoana respectivă se află, în principal, în întreținerea acestuia din urmă”.
23 Astfel, mai întâi, această dispoziție face trimitere expresă la reglementarea națională, definind drept „membru de familie” „orice persoană definită sau recunoscută ca membru al familiei sau desemnată ca membru al gospodăriei de legislația în baza căreia se acordă prestațiile” (Hotărârea din 26 noiembrie 2009, Slanina, C‑363/08, Rep., p. I‑11111, punctul 25).
24 În al doilea rând, articolul 1 litera (f) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 introduce un amendament potrivit căruia, „cu toate acestea, dacă legislațiile [naționale] respective consideră ca membru al familiei sau al gospodăriei numai persoana care locuiește sub același acoperiș cu lucrătorul salariat sau cu lucrătorul care desfășoară o activitate independentă, se apreciază că această condiție este îndeplinită dacă persoana respectivă se află, în principal, în întreținerea acestuia din urmă” (Hotărârea Slanina, citată anterior, punctul 26).
25 Condiția prevăzută la articolul 1 litera (f) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 ar fi, prin urmare, îndeplinită, astfel cum arată în mod întemeiat guvernul ceh și Comisia Europeană, dacă, în circumstanțele cauzei principale, mama sau fiica pot fi considerate, în sensul legii naționale și în conformitate cu aceasta, drept „membri de familie” ai resortisantului altui stat membru, iar, în caz contrar, dacă pot fi considerate ca fiind „în principal în întreținerea” acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Slanina, citată anterior, punctul 27).
26 Chiar dacă dosarul de care dispune Curtea conține indicii potrivit cărora această condiție nu este îndeplinită în cauza principală, revine instanței de trimitere competența de a verifica acest aspect.
27 În schimb, după cum arată în mod întemeiat guvernul belgian, din articolul 1 litera (f) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, astfel cum a fost interpretat la punctul 25 din prezenta hotărâre, reiese că simpla împrejurare că copilul comun face parte din gospodăria mamei nu este relevantă prin ea însăși pentru calificarea mamei sau a fiicei drept „membru de familie” al resortisantului altui stat membru, în sensul acestei dispoziții.
28 În ceea ce privește eventuala aplicabilitate a Regulamentului nr. 859/2003, la care se referă de asemenea instanța de trimitere, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 1, regulamentul respectiv extinde domeniul de aplicare personal al Regulamentului nr. 1408/71 la resortisanții unor state terțe, cu condiția ca aceștia să nu facă deja parte din domeniul de aplicare personal al acestui din urmă regulament exclusiv pe motive de cetățenie.
29 Or, eventuala inaplicabilitate a Regulamentului nr. 1408/71 în cazul mamei și al fiicei nu depinde de cetățenia acestora, ci de faptul că nu pot fi considerate membrii de familie ai resortisantului altui stat membru, în sensul articolului 1 litera (f) punctul (i) din acest regulament.
30 În plus, în temeiul articolului 1 din Regulamentul nr. 859/2003, un resortisant al unui stat terț trebuie să îndeplinească două condiții pentru ca dispozițiile Regulamentului nr. 1408/71 să fie aplicabile în privința sa și a membrilor familiei sale. Astfel, acest resortisant trebuie, pe de o parte, să aibă reședința în mod legal într‑un stat membru și, pe de altă parte, să nu se afle într‑o situație care este limitată din toate punctele de vedere la un singur stat membru. Aceasta este în special situația unui resortisant al unui stat terț care prezintă legături numai cu un stat terț și cu un singur stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 noiembrie 2010, Xhymshiti, C‑247/09, Rep., p. I‑11845, punctul 28).
31 În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, trebuie constatat, având în vedere informațiile din decizia de trimitere, că atât mama, cât și fiica locuiau în mod legal în Belgia în perioada relevantă pentru cauza principală.
32 În ceea ce privește cea de a doua condiție, astfel cum reiese din dosarul aflat la dispoziția Curții, situația mamei și a fiicei prezintă legături numai cu un stat terț și cu un singur stat membru, și anume Republica Algeriană Democratică și Populară și, respectiv, Regatul Belgiei.
33 În aceste condiții, nu se poate considera că Regulamentul nr. 859/2003 extinde domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 la persoane precum mama sau fiica.
34 În consecință, este necesar să se răspundă la prima și la a doua întrebare că Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care se găsesc în situația prevăzută la punctul 21 din prezenta hotărâre, mama și fiica nu intră în domeniul de aplicare personal al acestui regulament, cu excepția situației în care ele pot fi considerate, în sensul legii naționale și în conformitate cu aceasta, drept „membri de familie” ai resortisantului altui stat membru sau, în caz contrar, dacă pot fi considerate ca fiind „în principal în întreținerea” acestuia.
Cu privire la a treia întrebare
35 Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 13 alineatul (2) și articolul 14 din Directiva 2004/38 coroborate cu articolul 18 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări a unui stat membru prin care acesta îi impune mamei, atunci când se găsește în situația prevăzută la punctul 21 din prezenta hotărâre, o condiție privind durata șederii de cinci ani pentru acordarea prestațiilor familiale garantate, chiar dacă nu le impune această condiție propriilor resortisanți.
36 În această privință, astfel cum arată în mod întemeiat guvernele belgian și ceh, precum și Comisia, din modul de redactare a articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2004/38 rezultă în mod expres că dreptul de ședere al membrilor de familie ai unui cetățean al Uniunii care nu au cetățenia unui stat membru se păstrează, în temeiul acestei dispoziții și în anumite condiții, doar în caz de divorț, de anulare a căsătoriei sau de încetare a parteneriatului înregistrat.
37 Or, astfel cum o confirmă chiar cuprinsul primei întrebări, circumstanțele în discuție în litigiul principal nu relevă existența unei căsătorii sau a unui parteneriat înregistrat între mamă și resortisantul altui stat membru. În aceste condiții, mama nu poate invoca un drept de ședere în temeiul articolului 13 alineatul (2) din Directiva 2004/38 și nici în temeiul articolului 14 din această directivă, care, la alineatul (2), se limitează să amintească necesitatea ca persoanele în cauză să îndeplinească condițiile prevăzute în special la articolul 13 din directiva menționată pentru a putea să beneficieze de păstrarea dreptului de ședere.
38 Luarea în considerare a articolului 18 TFUE, la care se referă instanța de trimitere în cea de a treia întrebare, nu poate repune în discuție această concluzie.
39 Astfel, împrejurarea că o persoană precum intimata din litigiul principal dispunea, în perioada relevantă pentru cauza principală, de un permis care să îi confere drept de ședere în Belgia nu a făcut ca aceasta să beneficieze, în temeiul articolului 18 TFUE, de principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie sau naționalitate.
40 Desigur, la punctul 46 din Hotărârea Trojani, citată anterior, Curtea a statuat, în esență, că, dacă un cetățean al Uniunii posedă un permis de ședere într‑un stat membru, el se poate prevala de articolul 18 TFUE pentru a beneficia de o prestație socială în aceleași condiții ca resortisanții statului membru respectiv.
41 Totuși, această interpretare a articolului 18 TFUE, al cărui context este cel al cetățeniei Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 martie 2005, Bidar, C‑209/03, Rec., p. I‑2119, punctele 37 și 39) nu poate fi transpusă ca atare într‑o situație în care un resortisant al unui stat terț posedă un permis de ședere într‑un stat membru.
42 În aceste condiții, în cadrul procedurii de cooperare între instanțele naționale și Curte, instituită la articolul 267 TFUE, este de competența acesteia din urmă să ofere instanței naționale un răspuns util, care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. În consecință, chiar dacă pe plan formal instanța de trimitere și‑a limitat a treia întrebare la interpretarea Directivei 2004/38, o astfel de împrejurare nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare a dreptului Uniunii care pot fi utile pentru judecarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă respectiva instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la aceste elemente în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională, mai ales din motivarea deciziei de trimitere, elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C‑243/09, Rep., p. I‑9849, punctele 39 și 40, precum și jurisprudența citată).
43 Or, Comisia arată că, pentru a evita să îi fie impusă o condiție de durată a șederii de cinci ani în vederea acordării prestațiilor familiale garantate, mama ar putea să invoce principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie întemeindu‑se pe un drept de ședere care rezultă din articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
44 În această privință, trebuie amintit că obiectivul Regulamentului nr. 1612/68, respectiv libera circulație a lucrătorilor, impune, în vederea asigurării acesteia cu respectarea libertății și a demnității, condiții optime de integrare a familiei unui lucrător migrant în societatea din statul membru gazdă (a se vedea Hotărârea din 13 noiembrie 1990, di Leo, C‑308/89, Rec., p. I‑4185, punctul 13, și Hotărârea din 17 septembrie 2002, Baumbast și R, C‑413/99, Rec., p. I‑7091, punctul 50).
45 Pentru ca o astfel de integrare să poată reuși, copilul unui lucrător migrant trebuie să aibă în mod necesar posibilitatea de a merge la școală și de a face studii în statul membru gazdă, astfel cum prevede expres articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68, pentru a‑și putea finaliza cu succes formarea (Hotărârea din 15 martie 1989, Echternach și Moritz, 389/87 și 390/87, Rec., p. 723, punctul 21, și Hotărârea Baumbast și R, citată anterior, punctul 51).
46 Potrivit jurisprudenței, acest drept de acces la învățământ implică un drept de ședere autonom pentru copilul unui lucrător migrant sau al unui fost lucrător migrant, în cazul în care acest copil dorește să își continue studiile în statul membru gazdă, precum și un drept de ședere aferent în favoarea părintelui care asigură în fapt îngrijirea acestui copil (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2010, Teixeira, C‑480/08, Rep., p. I‑1107, punctele 36 și 53).
47 Potrivit Comisiei, atât fiica, cât și copilul comun și, în consecință, și mama, din moment ce asigură în fapt îngrijirea acestor copii, beneficiază de un astfel de drept de ședere întemeiat pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
48 În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, această interpretare nu poate fi însă reținută în ceea ce o privește pe fiică.
49 Astfel, pe de o parte, nu se contestă că fiica nu este copilul resortisantului altui stat membru. Prin urmare, în raport cu această persoană, fiica nu are calitatea de copil al unui resortisant al unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul altui stat membru, în sensul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
50 Pe de altă parte, desigur, este adevărat, astfel cum arată Comisia, că dreptul de a se stabili împreună cu lucrătorul migrant, de care beneficiază, potrivit articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1612/68, „soțul și descendenții sub vârsta de 21 ani sau care se află în întreținere”, trebuie interpretat în sensul că de el beneficiază atât descendenții acestui lucrător, cât și aceia ai soțului său (Hotărârea Baumbast și R, citată anterior, punctul 57).
51 În această privință, este însă suficient să se arate că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, mama nu este și nici nu a fost soțul resortisantului altui stat membru, partenerul din cadrul unei simple coabitări neputând fi considerat drept „soț”, în sensul articolului 10 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 1612/68 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 aprilie 1986, Reed, 59/85, Rec., p. 1283, punctul 16). Prin urmare, fiica nu poate fi considerată drept copilul unui lucrător migrant sau al unui fost lucrător migrant.
52 În schimb, în ceea ce îl privește pe copilul comun, trebuie să se arate că, astfel cum reiese din dosarul aflat la dispoziția Curții, acesta este în mod real copilul unui resortisant al unui stat membru care este sau a fost încadrat în muncă pe teritoriul altui stat membru, în sensul articolului 12 din Regulamentul nr. 1612/68. Cu toate acestea, pentru ca mama, în calitate de părinte care asigură în fapt îngrijirea aceluiași copil, să poată beneficia de un drept de ședere întemeiat pe această dispoziție, este necesar ca acel copil comun să fi început să urmeze studii în statul membru gazdă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2012, Czop și Punakova, C‑147/11 și C‑148/11, punctul 29).
53 Or, Curtea nu dispune de informații suficiente cu privire la situația copilului comun și, în special, cu privire la situația școlară a acestuia, ceea ce conferă, în acest stadiu al procedurii în fața Curții, un caracter ipotetic unei interpretări a consecințelor pe care le‑ar putea avea asupra litigiului principal existența unui drept de ședere al mamei întemeiat pe articolul 12 din Regulamentul nr. 1612/68.
54 Ținând seama de ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 13 alineatul (2) și articolul 14 din Directiva 2004/38 coroborate cu articolul 18 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru prin care acesta îi impune mamei, atunci când se găsește în situația prevăzută la punctul 21 din prezenta hotărâre, o condiție privind durata șederii de cinci ani pentru acordarea prestațiilor familiale garantate, chiar dacă nu le impune această condiție propriilor resortisanți.
Cu privire la a patra întrebare
55 Având în vedere răspunsul dat la întrebările precedente, nu mai este necesar să se răspundă la a patra întrebare.
56 Astfel, trebuie amintit că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii, inclusiv de cartă, au vocația de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, însă nu în afara unor asemenea situații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C‑617/10, punctul 19 și jurisprudența citată).
57 Or, astfel cum rezultă din răspunsul la întrebările precedente, Curtea nu dispune de informații care să îi permită să conchidă că o situație precum cea în discuție în litigiul principal este reglementată expres de dreptul Uniunii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
58 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:
1) Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 de aplicare a regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1992/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006, trebuie interpretat în sensul că o resortisantă a unui stat terț sau fiica acesteia, de asemenea resortisant al unui stat terț, în cazul în care acestea se găsesc în situația următoare:
– respectiva resortisantă a unui stat terț a obținut, de mai puțin de cinci ani, un permis de ședere într‑un stat membru pentru a se alătura, în afara unei căsătorii sau a unui parteneriat înregistrat, unui resortisant al altui stat membru, împreună cu care are un copil cu cetățenia acestui din urmă stat membru;
– doar acest resortisant al altui stat membru are statut de lucrător;
– coabitarea dintre respectiva resortisantă a unui stat terț și resortisantul altui stat membru menționat a încetat între timp și
– cei doi copii fac parte din gospodăria mamei lor,
nu intră în domeniul de aplicare personal al regulamentului respectiv, cu excepția situației în care această resortisantă a unui stat terț sau fiica sa pot fi considerate, în sensul legii naționale și în conformitate cu aceasta, drept „membri de familie” ai respectivului resortisant al altui stat membru sau, în caz contrar, dacă pot fi considerate ca fiind „în principal în întreținerea” acestuia.
2) Articolul 13 alineatul (2) și articolul 14 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, coroborate cu articolul 18 TFUE, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru prin care acesta îi impune unei resortisante a unui stat terț, atunci când se găsește în situația prevăzută la punctul 1 din dispozitivul prezentei hotărâri, o condiție privind durata șederii de cinci ani pentru acordarea prestațiilor familiale garantate, chiar dacă nu le impune această condiție propriilor resortisanți.
Semnături