Language of document :





Ordonanța Tribunalului (Camera întâi) din 28 septembrie 2011 – UCAPT/Consiliul

(Cauza T‑96/09)

„Acțiune în anulare – Politica agricolă comună – Sisteme de ajutor pentru agricultori – Ajutor pentru producția de tutun – Regulamentul (CE) nr. 73/2009 – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate”

Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Posibilitatea de a fi vizat în mod individual printr‑o decizie cu caracter general – Condiții – Regulament de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune – Acțiune introdusă de Union des coopératives agricoles des producteurs de tabac de France – Lipsa afectării individuale – Inadmisibilitate (art. 230 al patrulea paragraf CE; Regulamentul nr. 73/2009 al Consiliului) (a se vedea punctele 29-33, 36, 40-43 și 45)

Obiectul

Cerere de anulare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune și de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1290/2005, (CE) nr. 247/2006 și (CE) nr. 378/2007 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1782/2003 (JO L 30, p. 16)

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)

Union des coopératives agricoles des producteurs de tabac de France suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene, inclusiv cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii.

3)

Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.