Cauza T‑494/10

Bank Saderat Iran

împotriva

Consiliul Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Eroare vădită de apreciere”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 5 februarie 2013

1.      Procedură – Decizie sau regulament care înlocuiește în cursul procedurii actul atacat – Element nou – Extinderea concluziilor și a motivelor inițiale

2.      Drepturi fundamentale – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Invocare de către o persoană juridică ce este considerată o emanație a unui stat terț – Admisibilitate – Norme procedurale prevăzute pentru acțiunile formulate în fața Curții Europene a Drepturilor Omului – Inadmisibilitate a cererilor introduse de organizații guvernamentale – Aplicabilitate în ceea ce privește instanța Uniunii – Excludere

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 17, 41 și 47)

3.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Cerințe minime

[art. 296 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul nr. 423/2007 al Consiliului, art. 15 alin. (3), Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 36 alin. (3), și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 46 alin. (3); Decizia 2010/413 a Consiliului, art. 24 alin. (3)]

4.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Obligația de comunicare a elementelor incriminatoare – Conținut

[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Poziția comună 2001/931 a Consiliului, art. 1 alin. (4) și (6)]

5.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Dreptul de acces la documente – Drept condiționat de o cerere în acest sens adresată Consiliului

(Regulamentele nr. 423/2007, nr. 961/2010 și nr. 267/2012 ale Consiliului; Decizia 2010/413 a Consiliului)

6.      Uniunea Europeană – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Înghețarea fondurilor persoanelor, ale entităților sau ale organismelor care participă ori susțin proliferarea nucleară – Acțiune în anulare formulată de o entitate care face obiectul unei decizii de înghețare a fondurilor – Repartizarea sarcinii probei – Control jurisdicțional

(Regulamentele nr. 423/2007, nr. 668/2010, nr. 961/2010, nr. 1245/2011 și nr. 267/2012 ale Consiliului; Deciziile 2010/413, 2010/644 și 2011/783 ale Consiliului)

7.      Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Efecte

(art. 264 al doilea paragraf TFUE și art. 280 TFUE; Statutul Curții de Justiție, art. 56 primul paragraf și art. 60 al doilea paragraf; Regulamentele nr. 423/2007, nr. 668/2010, nr. 961/2010, nr. 1245/2011 și nr. 267/2012; Deciziile 2010/413, 2010/644 și 2011/783 ale Consiliului)

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 30)

2.      Dreptul Uniunii nu conține o regulă care să împiedice persoanele juridice care sunt emanații ale unor state terțe să invoce în favoarea lor protecția și garanțiile aferente drepturilor fundamentale. Dimpotrivă, articolele 17, 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează drepturile „oricărei persoane”, formulare care include aceste persoane juridice. Respectivele drepturi pot, așadar, să fie invocate de persoanele menționate în fața instanței Uniunii cu condiția să fie compatibile cu calitatea lor de persoane juridice.

O astfel de excludere a posibilității de a beneficia de drepturile fundamentale nu se poate întemeia nici pe articolul 34 din Convenția europeană a drepturilor omului, care nu permite admisibilitatea cererilor prezentate Curții Europene a Drepturilor Omului de organizații guvernamentale.

(a se vedea punctele 34-36 și 39)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 47-49)

4.      Principiul respectării dreptului la apărare impune, pe de o parte, ca elementele incriminatorii imputate entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate acesteia din urmă. Pe de altă parte, respectivei entități trebuie să i se dea posibilitatea de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente.

Prin urmare, în ceea ce privește un prim act prin care sunt înghețate fondurile unei entități, cu excepția cazului în care există motive imperative care țin de securitatea Uniunii sau a statelor membre ale acesteia ori de modul de desfășurare a relațiilor lor internaționale care să împiedice aceasta, comunicarea elementelor incriminatoare trebuie să aibă loc fie concomitent cu adoptarea actului în cauză, fie cât mai curând posibil după această adoptare. La cererea entității în cauză, aceasta din urmă are de asemenea dreptul de a‑și prezenta punctul de vedere cu privire la elementele respective după ce actul a fost adoptat. Sub aceleași rezerve, orice decizie ulterioară de înghețare a fondurilor trebuie să fie precedată, în principiu, de o comunicare a noilor elemente incriminatoare și de o nouă posibilitate acordată entității în cauză de a‑și prezenta punctul de vedere.

Astfel, comunicarea către persoana vizată a propunerii de adoptare a unei măsuri restrictive de înghețare a fondurilor după termenul stabilit pentru ca aceasta să își prezinte observațiile nu permite accesul în timp util la elementele dosarului său și determină, așadar, o încălcare a dreptului la apărare.

În plus, în ceea ce privește principiul protecției jurisdicționale efective, eficacitatea controlului jurisdicțional implică obligația autorității Uniunii în cauză de a comunica entității vizate motivele adoptării unei măsuri restrictive, în măsura în care este posibil, fie la momentul la care această măsură este adoptată, fie, cel puțin, cât mai rapid posibil după acest moment, pentru a permite entității vizate să își exercite, în termenele stabilite, dreptul de a formula o cale de atac. Respectarea acestei obligații de a comunica respectivele motive este astfel necesară atât pentru a permite destinatarilor măsurilor restrictive să își apere drepturile în cele mai bune condiții posibile și să decidă în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța Uniunii, cât și pentru a permite acesteia din urmă să exercite pe deplin controlul legalității actului în cauză pe care trebuie să îl realizeze.

Astfel, caracterul vag al motivelor care justifică adoptarea unei decizii de înghețare a fondurilor și comunicarea tardivă a propunerii de adoptare a acesteia constituie o încălcare a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă al persoanei care este destinatarul unei astfel de decizii.

(a se vedea punctele 51, 52, 54, 79, 90 și 99)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 53)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 105, 115 și 116)

7.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 118, 119, 125 și 126)