Cauza T‑493/10

(publicare în extras)

Persia International Bank plc

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive luate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețarea fondurilor – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Eroare de apreciere”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 6 septembrie 2013

1.      Dreptul Uniunii Europene – Principii – Dreptul la apărare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Îngheţarea fondurilor persoanelor, ale entităţilor sau ale organismelor care participă ori susţin proliferarea nucleară – Obligaţia de comunicare a elementelor incriminatoare – Conţinut

(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Deciziile 2010/413/PESC și 2010/644/PESC ale Consiliului; Regulamentele nr. 668/2010 și nr. 961/2010 ale Consiliului)

2.      Uniunea Europeană – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive împotriva Iranului – Îngheţarea fondurilor persoanelor, ale entităţilor sau ale organismelor care participă ori susţin proliferarea nucleară – Obligația de a extinde această măsură în cazul entităților deținute sau controlate de o asemenea entitate – Calitatea de entitate deținută sau controlată – Simpla deținere de participații – Excludere

[Decizia 2010/413/PESC a Consiliului, art. 20 alin. (1) lit. (b); Regulamentul nr. 423/2007, art. 7 alin. (2) lit. (d), Regulamentul nr. 961/2010 al Consiliului, art. 16 alin. (2), și Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 23 alin. (2) lit. (a)]

1.      Principiul respectării dreptului la apărare impune, pe de o parte, ca elementele incriminatoare imputate entității interesate care reprezintă temeiul actului cauzator de prejudiciu să îi fie comunicate acesteia din urmă. Pe de altă parte, acestei persoane trebuie să i se dea posibilitatea de a‑și prezenta în mod util punctul de vedere cu privire la aceste elemente.

Prin urmare, atunci când Consiliul intenționează să se întemeieze pe elemente furnizate de un stat membru pentru a adopta măsuri restrictive împotriva unei entități în scopul de a împiedica proliferarea nucleară, acesta este obligat să se asigure, înainte de a adopta măsurile menționate, că elementele în discuție pot fi comunicate entității respective în timp util pentru ca aceasta să poată prezenta în mod util punctul său de vedere. Totuși, comunicarea tardivă a unui document pe care s‑a întemeiat Consiliul pentru a adopta sau pentru a menține măsurile restrictive care vizează o entitate nu constituie o încălcare a dreptului la apărare care să justifice anularea actelor adoptate anterior decât dacă se face dovada faptului că măsurile restrictive în cauză nu ar fi putut fi adoptate sau menținute în mod legal dacă documentul comunicat tardiv ar fi trebuit înlăturat ca element incriminator.

În ceea ce privește comunicarea probelor, în temeiul principiului respectării dreptului la apărare, Consiliul nu are obligația de a comunica alte elemente decât cele care fac parte din dosarul său.

(a se vedea punctele 50-56 și 84-87)

2.      Atunci când fondurile unei entități care a fost identificată că participă la proliferarea nucleară sunt înghețate, există un risc care nu este neglijabil ca aceasta să exercite o presiune asupra entităților pe care le deține, pe care le controlează sau care îi aparțin pentru a eluda efectele măsurilor care o vizează. În consecință, înghețarea fondurilor acestor entități, pe care Consiliul este obligat să o dispună în temeiul articolului 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007 privind măsuri restrictive împotriva Iranului, al articolului 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 privind adoptarea de măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Poziției comune 2007/140, al articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 423/2007 și al articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 961/2010 este necesară și adecvată pentru a asigura eficacitatea măsurilor adoptate și pentru a garanta că aceste măsuri nu vor fi eludate. De asemenea, atunci când o entitate aparține unei entități identificate că participă la proliferarea nucleară potrivit dispoziției de la articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012, condiția deținerii avută în vedere la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413 și la articolul 16 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 961/2010 este îndeplinită.

Totuși, simpla împrejurare că o entitate identificată că participă la proliferarea nucleară deține 60 % din capitalul unei alte entități nu permite să se considere că este îndeplinită condiția de deținere sau de proprietate prevăzută la articolul 7 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul nr. 423/2007, la articolul 20 alineatul (1) litera (b) din Decizia 2010/413, la articolul 16 alineatul (2) din Regulamentul nr. 961/2010 și la articolul 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 267/2012. În consecință, deținerea a 60 % din capitalul unei entități de către o entitate identificată că participă la proliferarea nucleară nu justifică, în sine, adoptarea și menținerea măsurilor restrictive care vizează prima entitate.

(a se vedea punctele 103, 104, 118 și 119)