Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Verwaltungsgerichtshofs (Austria) la 25 mai 2011 - Murat Dereci, Vishaka Heiml, Alban Kokollari, Izunna Emmanuel Maduike și Dragica Stevic/Bundesminister für Inneres
(Cauza C-256/11)
Limba de procedură: germana
Instanța de trimitere
Verwaltungsgerichtshof
Părțile din acțiunea principală
Reclamanți: Murat Dereci, Vishaka Heiml, Alban Kokollari, Izunna Emmanuel Maduike și Dragica Stevic
Pârât: Bundesminister für Inneres
Întrebările preliminare
a) Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe - al cărui soț și copii minori sunt cetățeni ai Uniunii - dreptul de ședere în statul membru în care soțul și copiii își au reședința și ai cărui cetățeni sunt, chiar și atunci când acești cetățeni ai Uniunii nu depind de resortisantul țării terțe pentru a se întreține? (Notă: reclamantul Dereci)
b) Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe - al cărui soț este cetățean al Uniunii - dreptul de ședere în statul membru în care soțul își are reședința și al cărui cetățean este, chiar și atunci când acest cetățean al Uniunii nu depinde de resortisantul țării terțe pentru a se întreține? (Notă: reclamanții Heiml și Maduike)
c) Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe - care a împlinit vârsta majoratului și a cărui mamă este cetățean al Uniunii - dreptul de ședere în statul membru în care mama își are reședința și a cărui cetățenie aceasta o deține, chiar și atunci când nu cetățeanul Uniunii depinde de resortisantul țării terțe pentru a se întreține, ci resortisantul țării terțe depinde de cetățeanul Uniunii pentru a se întreține? (Notă: reclamantul Kokollari)
d) Articolul 20 TFUE trebuie interpretat în sensul că interzice unui stat membru să refuze unui resortisant al unei țări terțe - care a împlinit vârsta majoratului și al cărui tată este cetățean al Uniunii - dreptul de ședere în statul membru în care tatăl își are reședința și al cărui cetățean este, chiar și atunci când cetățeanul Uniunii nu depinde de resortisantul țării terțe pentru a se întreține, dar resortisantul țării terțe primește întreținere de la cetățeanul Uniunii? (Notă: reclamanta Stevic)
În cazul unui răspuns afirmativ la una dintre întrebările de la punctul 1:
Obligația care rezultă din articolul 20 TFUE pentru statele membre de a permite șederea resortisanților unor țări terțe reprezintă un drept de ședere care decurge direct din legislația Uniunii, sau este suficient ca statul membru să îi recunoască resortisantului dreptul de ședere, cu efect constitutiv?
a) Dacă, potrivit răspunsului la a doua întrebare, dreptul de ședere există în temeiul legislației Uniunii:
În ce condiții nu există, în mod excepțional, dreptul de ședere rezultat din legislația Uniunii, respectiv în ce condiții îi poate fi retras dreptul de ședere unui resortisant al unei țări terțe?
b) În cazul în care, potrivit răspunsului la a doua întrebare, este suficient ca resortisantului să i se recunoască dreptul de ședere, cu efect constitutiv:
În ce condiții resortisanților din țări terțe le poate fi refuzat dreptul de ședere, cu toate că statul membru este obligat în principiu să le permită șederea?
În cazul în care articolul 20 TFUE nu se opune ca unui resortisant al unei țări terțe aflat în situația domnului Dereci să îi fie refuzată șederea într-un stat membru:
Articolul 13 din Decizia nr. 1/80 din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii, adoptată de Consiliul de asociere înființat prin Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia, sau articolul 41 din Protocolul adițional semnat la 23 noiembrie 1970 la Bruxelles și încheiat, aprobat și confirmat în numele Comunității prin Regulamentul (CEE) nr. 2760/72
1 al Consiliului din 19 decembrie 1972, care, potrivit articolului 62, face parte integrantă din Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, se opun - într-o situație precum cea a domnului Dereci - ca intrarea inițială a resortisanților turci să fie supusă unor reglementări naționale mai stricte decât cele aflate anterior în vigoare, deși acele dispoziții naționale care au facilitat intrarea inițială nu au fost adoptate decât după data intrării în vigoare în statul membru în cauză a prevederilor menționate referitoare la asocierea cu Turcia?