Language of document :

Recurs introdus la 8 septembrie 2008 de Bart Nijs împotriva Ordonanţei pronunțate la 26 iunie 2008 de Tribunalul Funcției Publice în cauza F-5/07, Nijs/Curtea de Conturi

(cauza T-371/08 P)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Bart Nijs (Bereldange, Luxemburg) (reprezentanți: F. Rollinger şi A. Hertzog, avocats)

Cealaltă parte în proces: Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene

Concluziile recurentului

Declararea cererii de recurs ca admisibilă;

declararea cererii de recurs ca fondată;

prin urmare, anularea Ordonanţei din 26 iunie 2008 din cauza F-5/07, Bart Nijs/Curtea de Conturi a Comunităţilor Europene.

Motivele și principalele argumente

Recurentul arată că Ordonanţa Tribunalului Funcției Publice din 26 iunie 2008 este afectată de o eroare vădită în aplicarea dispoziţiilor procedurale, în măsura în care consideră acţiunea inadmisibilă din cauza nerespectării cerinţelor privind claritatea, precum şi din cauza unei încălcări a principiului încrederii legitime şi a unei aplicări eronate a prezumţiei de legalitate în privința afirmaţiilor pârâtei, în măsura în care a fost pronunțată după un singur schimb de memorii.

În plus, recurentul apreciază că ordonanţa contestată nu este clară, denaturează elemente de probă, este afectată de o eroare vădită în examinarea motivelor invocate în cerere şi nu examinează anumite elemente pe care Tribunalul ar fi trebuit să le examineze din oficiu.

Recurentul susţine că ordonanţa atacată ar fi trebuit să ia în considerare lipsa motivării în etapa precontencioasă şi că aceasta se întemeiază în mod eronat pe nerespectarea termenelor, deoarece Tribunalul nu deţinea suficiente dovezi pentru a ajunge la o astfel de concluzie.

____________