Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Törvényszék (Ungaria) la 14 septembrie 2016 – Incyte Corporation/Szellemi Tulajdon Nemzeti Hivatala

(Cauza C-492/16)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Törvényszék

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Incyte Corporation

Pârâtă: Szellemi Tulajdon Nemzeti Hivatala

Întrebările preliminare

1)    Articolul 17 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1610/1996 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 1996 privind crearea unui certificat suplimentar de protecție pentru produsele fitosanitare1 trebuie interpretat în sensul că „data primei autorizații de introducere a produsului pe piața [Uniunii Europene]” dintr-o cerere privind obținerea unui certificat suplimentar de protecție în sensul acestui regulament sau al Regulamentului (CE) nr. 469/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 mai 2009 privind certificatul suplimentar de protecție pentru medicamente2 este incorectă atunci când această dată a fost stabilită fără a ține seama de interpretarea juridică reținută de Curte în Hotărârea Seattle Genetics (C-471/14), astfel încât este necesară rectificarea datei de expirare a certificatului suplimentar de protecție chiar dacă decizia de eliberare a certificatului respectiv este anterioară pronunțării acestei hotărâri iar termenul prevăzut pentru formularea unei căi de atac împotriva deciziei a expirat deja?

2)    Serviciul de proprietate industrială al unui stat membru, competent să elibereze certificatul suplimentar de protecție, este obligat să rectifice din oficiu data expirării certificatului respectiv, astfel încât acesta să fie conform cu interpretarea juridică cuprinsă în Hotărârea Seattle Genetics (C-471/14)?

____________

1 JO 1996, L 198, p. 30, Ediție specială, 03/vol. 19, p. 160.

2 JO 2009, L 152, p. 1.