HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
25 septembrie 2014(*)
„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a unei mărci comunitare tridimensionale – Forma unui întinzător cu șurub – Motiv absolut de refuz – Lipsa caracterului distinctiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009”
În cauza T‑171/12,
Peri GmbH, cu sediul în Weißenhorn (Germania), reprezentată de J. Dönch, avocat,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de D. Walicka, în calitate de agent,
pârât,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a OAPI din 26 ianuarie 2012 (cauza R 1209/2011‑1), privind o cerere de înregistrare ca marcă comunitară a unui semn tridimensional reprezentând forma unui întinzător cu șurub,
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul D. Gratsias, președinte, doamna M. Kancheva și domnul C. Wetter (raportor), judecători,
grefier: doamna S. Bukšek Tomac, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 12 aprilie 2012,
având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 24 iulie 2012,
în urma ședinței din 5 iunie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 5 octombrie 2010, reclamanta, Peri GmbH, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).
2 Forma tridimensională a cărei înregistrare ca marcă a fost solicitată este reprodusă mai jos:
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 6 și 19 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:
– clasa 6: „Cofraje pentru beton și accesoriile acestora metalice”;
– clasa 19: „Cofraje pentru beton și accesoriile acestora nemetalice”.
4 La 21 aprilie 2011, examinatorul a respins cererea de înregistrare pentru toate produsele vizate, în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
5 La 7 iunie 2005, reclamanta a formulat o cale de atac împotriva deciziei examinatorului în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
6 Prin decizia din 26 ianuarie 2012 (denumită în continuare „decizia atacată”), notificată reclamantei la 13 februarie 2012, Camera întâi de recurs a OAPI a respins calea de atac pentru motivul că, în ceea ce privește produsele în cauză, semnul tridimensional a cărui înregistrare ca marcă comunitară a fost solicitată era lipsit de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
Concluziile părților
7 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.
8 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la obiectul litigiului
9 Interpelată în ședință cu privire la eventualele observații pe care le‑ar avea de formulat referitor la raportul de ședință, reclamanta a împărtășit Tribunalului dorința ca acesta să fie modificat pentru a se ține seama de restrângerea cererii sale de înregistrare. Fiind chestionată sub acest aspect, reclamanta a precizat că restrângerea era ulterioară adoptării deciziei atacate, întrucât intervenise la 23 mai 2014 și consta în adăugarea, cu privire la produsele care fac obiectul mărcii solicitate, descrise la punctul 3 de mai sus, a următoarei precizări: „cu excepția dispozitivelor de blocare a cofrajelor”.
10 OAPI a obiectat în sensul că această cerere nu ar putea fi luată în considerare de către Tribunal, astfel cum reiese, în opinia sa, din jurisprudență [Hotărârea din 20 noiembrie 2007, Tegometall International/OAPI – Wuppermann (TEK), T‑458/05, Rep., EU:T:2007:349], întrucât ar determina o modificare nelegală a obiectului litigiului, în temeiul articolului 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
11 Potrivit OAPI, este adevărat că Tribunalul a admis că o declarație a solicitantului mărcii, ulterioară deciziei camerei de recurs, prin care acesta își retrăsese cererea pentru anumite produse sau servicii vizate inițial putea fi interpretată în sensul că nu urmărea să conteste legalitatea deciziei atacate decât în măsura în care privea restul produselor sau al serviciilor în cauză și, astfel, nu modifica obiectul litigiului. Totuși, nu aceasta ar fi situația în speță, întrucât restrângerea cererii de înregistrare a unei mărci nu comportă nicio restrângere a produselor, ci constă într‑o modificare a descrierii produselor în cauză.
12 În pofida acestei obiecții, reclamanta și‑a menținut analiza.
13 Trebuie amintit de la bun început că Tribunalul nu poate anula sau modifica o decizie a unei camere de recurs a OAPI decât dacă, la momentul adoptării deciziei, aceasta era afectată de unul dintre motivele de anulare sau de modificare prevăzute la articolul 65 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Astfel, conform articolului 76 din regulamentul menționat, Tribunalul trebuie să statueze cu privire la situația de fapt și de drept din litigiu, așa cum a fost prezentată în fața camerei de recurs (a se vedea Hotărârea TEK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2007:349, punctul 19 și jurisprudența citată).
14 În schimb, acesta nu poate anula sau modifica decizia menționată pentru motive care ar interveni ulterior pronunțării sale [Hotărârea din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C‑416/04 P, Rec., EU:C:2006:310, punctul 55, și Hotărârea din 9 iulie 2008, Reber/OAPI – Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Mozart), T‑304/06, Rep., EU:T:2008:268, punctul 24].
15 Pe de altă parte, potrivit articolului 26 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, „[o] cerere de înregistrare a unei mărci comunitare trebuie să conțină […] lista produselor sau a serviciilor pentru care se cere înregistrarea”.
16 Articolul 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că „[s]olicitantul poate să‑și retragă oricând cererea de înregistrare a mărcii comunitare sau să restrângă lista produselor sau serviciilor pe care aceasta le conține”.
17 În speță, este cert că reclamanta a procedat la o restrângere a produselor vizate prin cererea sa de înregistrare a unei mărci comunitare ulterior adoptării deciziei atacate.
18 Reiese că, în principiu, o restrângere, în sensul articolului 43 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, a listei de produse sau de servicii conținute într‑o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare care intervine ulterior adoptării deciziei camerei de recurs atacate în fața Tribunalului nu poate afecta legalitatea deciziei menționate, care este singura atacată în fața Tribunalului (a se vedea Hotărârea Mozart, punctul 14 de mai sus, EU:T:2008:268, punctul 25 și jurisprudența citată).
19 Cu toate acestea, trebuie arătat de asemenea că decizia unei camere de recurs a OAPI poate fi atacată în fața Tribunalului numai cu privire la anumite produse sau servicii cuprinse în lista vizată de cererea de înregistrare a mărcii comunitare respective. Într‑un asemenea caz, această decizie devine definitivă pentru celelalte produse sau servicii cuprinse în aceeași listă (Hotărârea Mozart, punctul 14 de mai sus, EU:T:2008:268, punctul 26).
20 Având în vedere această posibilitate, Tribunalul a interpretat o declarație a solicitantului mărcii dată în fața sa și, prin urmare, ulterioară deciziei camerei de recurs, potrivit căreia acesta își retrăgea cererea cu privire la anumite produse vizate în cererea inițială, drept o declarație că decizia atacată nu este contestată decât în măsura în care se referă la restul produselor revendicate sau drept o desistare parțială, în cazul în care această declarație a intervenit într‑un stadiu avansat al procedurii în fața Tribunalului (a se vedea Hotărârea Mozart, punctul 14 de mai sus, EU:T:2008:268, punctul 27 și jurisprudența citată).
21 Totuși, în cazul în care, prin restrângerea listei produselor vizate în cererea de înregistrare a mărcii comunitare, solicitantul mărcii nu urmărește retragerea unuia sau a mai multe produse din această listă, ci modificarea uneia sau a mai multe caracteristici ale acestora, nu este exclus ca această modificare să aibă efect asupra examinării mărcii comunitare efectuate de organele OAPI în cursul procedurii administrative. În aceste împrejurări, admiterea acestei modificări în stadiul acțiunii în fața Tribunalului ar echivala cu o modificare a obiectului litigiului în curs de judecată, interzisă de articolul 135 alineatul (4) din Regulamentul de procedură. Prin urmare, o astfel de restrângere nu poate fi luată în considerare de Tribunal în examinarea temeiniciei acțiunii [Hotărârea TEK, punctul 10 de mai sus, EU:T:2007:349, punctul 25, și Hotărârea din 20 februarie 2013, Caventa/OAPI – Ansonʼs Herrenhaus (B BERG), T‑631/11, EU:T:2013:85, punctul 23].
22 Trebuie, în consecință, să se stabilească dacă restrângerea cererii de înregistrare a mărcii în cauză intervenită la 23 mai 2014 și pe care reclamanta a invocat‑o în ședință poate fi interpretată ca o declarație a sa că nu contestă decizia atacată decât în măsura în care aceasta se referă la produsele cuprinse în lista modificată sau ca o desistare parțială.
23 Nu aceasta este situația în speță. Astfel, prin această restrângere, reclamanta nu a retras produse de pe lista celor pentru care fusese solicitată înregistrarea mărcii în discuție, care rămân în continuare, pe de o parte, în ceea ce privește clasa 6, cofrajele pentru beton și accesoriile acestora metalice și, în ceea ce privește clasa 19, cofrajele pentru beton și accesoriile acestora nemetalice, ci a indicat că aceste produse trebuiau înțelese „cu excepția dispozitivelor de blocare a cofrajelor”. Prin urmare, nu se poate exclude că, procedând astfel, reclamanta a operat o modificare susceptibilă să aibă efect asupra examinării mărcii comunitare efectuate de organele OAPI în cursul procedurii administrative. Or, după cum s‑a arătat la punctul 21 de mai sus, o asemenea restrângere nu poate fi luată în considerare de Tribunal, întrucât ar modifica obiectul litigiului.
24 Este necesar, prin urmare, să se concluzioneze că produsele care trebuie luate în considerare în cadrul prezentei acțiuni sunt cele incluse în lista produselor vizate prin cererea inițială de înregistrare a mărcii formulată de reclamantă (a se vedea punctul 3 de mai sus).
25 În consecință, cererea reclamantei menționată la punctul 9 de mai sus trebuie respinsă.
Cu privire la fond
26 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă două motive, primul întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, iar cel de al doilea, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (e) din același regulament.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009
27 Reclamanta susține că, având în vedere gradul de atenție al publicului relevant, compus din profesioniști, superior gradului de atenție care caracterizează consumatorul mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat, precum și caracteristicile ușor de recunoscut ale întinzătorului reprezentat prin semnul în cauză, camera de recurs ar fi trebuit să concluzioneze în sensul existenței caracterului distinctiv al mărcii solicitate.
28 Reclamanta arată că nu au fost prezentate de către camera de recurs fapte concrete în sprijinul analizei sale, întemeiată pe simple prezumții nesusținute. Ea adaugă că acestea sunt dezmințite prin elementele prezentate în fața OAPI, în special prin sondajul pe care îl furnizase și despre care camera de recurs a considerat, în mod eronat, că nu privește decât publicul germanofon, deși întinzătorul este un semn care poate fi „citit” fără nicio cunoștință lingvistică.
29 OAPI contestă argumentele reclamantei.
30 În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, se respinge înregistrarea „mărci[lor] care sunt lipsite de caracter distinctiv”.
31 Caracterul distinctiv al unei mărci, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, înseamnă că această marcă permite să se identifice produsul a cărui înregistrare a fost solicitată ca provenind de la o întreprindere determinată și, prin urmare, să se distingă acel produs de cele ale altor întreprinderi [a se vedea Hotărârea din 9 decembrie 2010, Wilo/OAPI (Carcasă fațetată a unui motor electric și reprezentarea unor fațete verzi), T‑253/09 și T‑254/09, EU:T:2010:507, punctul 17 și jurisprudența citată].
32 Acest caracter distinctiv al unei mărci trebuie apreciat, pe de o parte, în raport cu produsele sau cu serviciile pentru care a fost solicitată înregistrarea și, pe de altă parte, în raport cu percepția asupra acestora a publicului relevant, reprezentat de consumatorul mediu al respectivelor produse sau servicii, normal informat și suficient de atent și de avizat (a se vedea Hotărârea Carcasă fațetată a unui motor electric și reprezentarea unor fațete verzi, punctul 31 de mai sus, EU:T:2010:507, punctul 18 și jurisprudența citată).
33 Potrivit unei jurisprudențe constante, criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor care sunt constituite din aspectul produsului însuși nu diferă de cele aplicabile celorlalte categorii de mărci (a se vedea Hotărârea Carcasă fațetată a unui motor electric și reprezentarea unor fațete verzi, punctul 31 de mai sus, EU:T:2010:507, punctul 19 și jurisprudența citată).
34 Cu toate acestea, în cadrul aplicării acestor criterii, percepția publicului relevant nu este în mod necesar aceeași în cazul unei mărci tridimensionale, care este constituită din aspectul produsului însuși, și în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează. Într‑adevăr, consumatorii medii nu sunt obișnuiți să deducă originea produselor în funcție de forma acestora sau de cea a ambalajului lor, în lipsa oricărui element grafic sau textual, iar stabilirea caracterului distinctiv al unei astfel de mărci tridimensionale poate fi mai dificilă decât în cazul unei mărci verbale sau figurative (a se vedea Hotărârea Carcasă fațetată a unui motor electric și reprezentarea unor fațete verzi, punctul 31 de mai sus, EU:T:2010:507, punctul 20 și jurisprudența citată).
35 Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, cu cât forma a cărei înregistrare a fost solicitată ca marcă se apropie de forma cea mai probabilă pe care o va lua produsul în cauză, cu atât mai posibil este ca forma respectivă să fie lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. În aceste condiții, numai o marcă ce se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de origine nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (a se vedea Hotărârea Carcasă fațetată a unui motor electric și reprezentarea unor fațete verzi, punctul 31 de mai sus, EU:T:2010:507, punctul 21 și jurisprudența citată).
36 Acestea sunt considerațiile în lumina cărora trebuie analizate argumentele reclamantei.
37 În ceea ce privește publicul relevant, camera de recurs a considerat, în mod întemeiat, că era vorba despre un public specializat (punctul 11 din decizia atacată). Deși achiesează la această analiză, reclamanta deduce din ea că publicul relevant este, în consecință, publicul profesionist, ceea ce nu este decât parțial adevărat. Întrucât, astfel cum admite de altfel reclamanta, relația publicului menționat cu domeniul în discuție este de natură să implice, într‑un sens mai larg, persoane „interesate în mod fundamental de acesta”, ea poate să depășească, după caz, contrar accepțiunii acestor din urmă termeni reținute de reclamantă, cadrul strict profesional.
38 Odată făcută această precizare, trebuie arătat că părțile sunt de acord, în mod întemeiat, cu concluzia care trebuie trasă din faptul că publicul relevant este un public specializat, și anume aceea a gradului de atenție ridicat pe care l‑ar avea publicul respectiv față de un semn tridimensional precum semnul în cauză, care se manifestă în special prin aceea că „va fi atent la caracteristicile tehnice ale unui astfel de sistem de închidere (respectiv la calitatea materialului și a construcției)” (punctul 11 din decizia atacată).
39 În schimb, reclamanta susține că, ținând seama de acest grad de atenție ridicat al publicului relevant, caracteristicile întinzătorului care face obiectul semnului tridimensional a cărui înregistrare ca marcă comunitară a fost solicitată, și anume, în special, linia expusă a dinților și crestătura centrală în tija de ancorare verticală, nu puteau să nu fie remarcate și confereau, în consecință, un caracter distinctiv mărcii menționate, fapt susținut de rezultatul unui sondaj. Reclamanta reproșează camerei de recurs că nu a prezentat niciun element concret de natură să justifice refuzul său de a înregistra marca solicitată.
40 Camera de recurs, în ceea ce o privește, a considerat că, tocmai în considerarea gradului de atenție ridicat al publicului relevant, subliniat la punctul 38 de mai sus, acest public ar percepe înainte de toate elementele funcționale în cauză ca pe un mijloc tehnic care servește la conectarea sau la închiderea, printre altele, a unor elemente de zid sau a unor bucăți de beton. Întrucât aceste elemente tehnice sunt prezente și în alte întinzătoare, ușoarele diferențe pe care le prezintă întinzătorul în cauză față de acestea din urmă nu permiteau să se considere, potrivit camerei de recurs, că marca tridimensională solicitată prezintă o concepție unică și marcantă.
41 Trebuie să se sublinieze că, în materie de mărci tridimensionale, conform jurisprudenței amintite la punctul 35 de mai sus, numai o marcă ce se deosebește în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de origine nu este lipsită de caracter distinctiv.
42 Această analiză își păstrează pertinența atunci când publicul în cauză este un public specializat [a se vedea, referitor la un cerc restrâns de consumatori, cu privire la microfoane, Hotărârea din 12 septembrie 2007, Neumann/OAPI (Forma unui cap de microfon), T‑358/04, Rep., EU:T:2007:263, punctul 46, cu privire la streșini și acoperișuri care țin umbră, Hotărârea din 17 decembrie 2008, Somm/OAPI (Adăpost care ține umbră), T‑351/07, EU:T:2008:591, punctul 29, și cu privire la ceasuri de lux și cadrane de ceasuri de lux, Hotărârea din 14 septembrie 2009, Lange Uhren/OAPI (Câmpuri geometrice pe cadranul unui ceas), T‑152/07, EU:T:2009:324, punctul 87].
43 Prin urmare, camera de recurs a făcut o aplicare exactă a articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 atunci când a relevat lipsa unei concepții unice și marcante a întinzătorului reprezentat, care prezintă doar ușoare diferențe față de celelalte produse de acest tip. Astfel, nu rezultă în speță că întinzătorul în discuție prezintă un asemenea caracter neobișnuit încât să se poată considera că simpla sa reprezentare tridimensională permite să fie privită marca solicitată ca având capacitatea intrinsecă de a distinge produsele pe care urmărește să le acopere de cele ale concurenților.
44 Deși reclamanta reproșează camerei de recurs că nu a prezentat niciun element concret în susținerea respectivei aserțiuni, acest argument nu corespunde situației de fapt. Reiese în această privință din decizia atacată că exemplele de întinzătoare produse de concurenții reclamantei au fost examinate de camera de recurs, care a apreciat că acestea permiteau să se stabilească doar că cleștii puteau „avea concepții funcționale, chiar estetice, diferite”, dar că „aceste variații ale produsului” nu implicau constatarea unei „funcții de marcă în impresia lor de ansamblu” (punctul 17 din decizia atacată). Camera de recurs i‑a indicat reclamantei, în mod întemeiat, că nu era suficient ca publicul să poată recunoaște diferențele dintre diferitele întinzătoare, ceea ce este, într‑adevăr, la îndemâna unui public specializat precum cel din speță, ci că acesta trebuia să fie în măsură să perceapă varianta de întinzător cu șurub prezentată de reclamantă ca fiind „atât de mare [încât] o va recunoaște ca indicație de origine” (punctul 18 din decizia atacată). Or, astfel cum a arătat în mod pertinent camera de recurs, diferențele pe care le prezintă întinzătorul în cauză, desigur, identificabile, apar totuși ca simple variante de executare a întinzătoarelor cu șurub. Prin urmare, aceste caracteristici nu sunt de natură să individualizeze produsul în cauză și să semnaleze, prin ele însele, o origine comercială determinată.
45 În sfârșit, în privința caracterului probant al sondajului furnizat de reclamantă în cadrul procedurii în fața OAPI cu referire la caracterul distinctiv al semnului tridimensional în cauză, trebuie subliniat că în mod întemeiat a arătat camera de recurs că acesta fusese realizat numai în rândul publicului specializat germanofon, iar nu în rândul publicului specializat din Uniunea Europeană, publicul relevant în speță. Astfel, chiar dacă este vorba despre o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare tridimensionale, care, prin urmare, nu presupune cunoștințe lingvistice pentru a fi „citită”, după cum a invocat în mod just reclamanta, totuși publicul specializat germanofon este mai familiarizat cu produsele comercializate de firmele germane sau austriece și, astfel, determinat în mod natural să citeze mai frecvent numele lor într‑un sondaj de opinie decât ar face‑o publicul specializat din Uniune, privit în globalitatea sa.
46 În plus, menționând rezultatele sondajului respectiv, reclamanta invocase în fața camerei de recurs (punctul 6 a patra liniuță din decizia atacată) că „un procent ridicat din publicul specializat german” identificase fabricantul formei tridimensionale a cărei înregistrare ca marcă comunitară fusese solicitată. Or, caracterul distinctiv trebuie perceput ca atare de ansamblul publicului relevant (și anume publicul relevant din Uniune). Rezultă că în mod întemeiat camera de recurs a înlăturat acest sondaj reținând că nu permitea infirmarea concluziei sale referitoare la lipsa caracterului distinctiv al semnului tridimensional în cauză.
47 În măsura în care reclamanta ar invoca faptul că rezultatele acestui sondaj stabilesc caracterul distinctiv al semnului menționat în rândul publicului relevant cu privire la produsul, deja comercializat de ea, pe care acest semn în reprezintă, trebuie să se arate că un astfel de argument se raportează la caracterul distinctiv dobândit prin utilizarea mărcii solicitate. Prin urmare, camera de recurs a amintit fără a săvârși o eroare de drept că un astfel de element nu putea conduce la excluderea de către OAPI a aplicării unui motiv absolut de refuz în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 februarie 2002, Mag Instrument/OAPI (Formă de lanterne de buzunar), T‑88/00, Rec., EU:T:2002:28, punctul 39] și nu ar putea fi luat în considerare decât în cadrul aplicării articolului 7 alineatul (3) din regulamentul menționat, al cărui beneficiu nu a fost invocat de reclamantă în niciun moment al procedurii.
48 Prin urmare, camera de recurs a constatat în mod întemeiat că marca tridimensională în cauză era lipsită de caracter distinctiv pentru toate produsele vizate, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
49 În consecință, primul motiv nu poate fi decât respins.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 7 alineatul (1) litera (e) din Regulamentul nr. 207/2009
50 Trebuie constatat că la punctul 23 din decizia atacată, în finalul acestuia, camera de recurs a menționat posibilitatea pe care ar fi avut‑o examinatorul de a respinge cererea de înregistrare a unei mărci formulată de reclamantă și în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (e) punctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 207/2009 numai cu titlu suplimentar, fără a face aplicarea acesteia. Rezultă astfel din modul redactare a aceluiași punct că, din rațiuni de economie a procedurii, camera de recurs a renunțat să trimită cauza la examinator pentru o decizie suplimentară, dat fiind că cererea trebuia „în orice caz respinsă în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009”, apreciere a cărei legalitate a fost confirmată la punctele 30-48 de mai sus.
51 Așadar, întrucât decizia atacată nu s‑a întemeiat pe articolul 7 alineatul (1) litera (e) punctele (i) și (ii) din Regulamentul nr. 207/2009, astfel cum amintește OAPI în memoriul în răspuns, motivul întemeiat pe încălcarea acestuia nu poate decât să rămână fără incidență în privința legalității deciziei menționate.
52 Pentru același motiv, articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009, în termenii căruia sunt motivate deciziile OAPI, nu a fost încălcat. În ceea ce privește un element pe care camera de recurs a decis să nu își întemeieze din oficiu decizia, consultarea prealabilă a reclamantei nu era, evident, necesară.
53 Reiese din cele de mai sus că al doilea motiv trebuie respins.
54 Prin urmare, fără a fi necesară pronunțarea cu privire la admisibilitatea documentului prezentat în ședință de reclamantă, este necesar să se respingă acțiunea în ansamblul său.
Cu privire la cheltuielile de judecată
55 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
56 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Peri GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 25 septembrie 2014.
Semnături