HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a patra extinsă)
12 septembrie 2007(*)
„Ajutoare de stat – Ajutor pentru restructurare – Decizie de recuperare a unui ajutor incompatibil – Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 – Răspundere solidară”
În cauza T‑196/02,
MTU Friedrichshafen GmbH, cu sediul în în Friedrichshafen (Germania), reprezentată de F. Montag și T. Lübbig, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de domnii V. Kreuschitz, V. Di Bucci și T. Scharf, în calitate de agenți,
pârâtă,
având ca obiect o cerere de anulare a articolului 3 alineatul (2) din Decizia 2002/898/CE a Comisiei din 9 aprilie 2002 referitoare la ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea SKL Motoren- und Systembautechnik GmbH (JO L 314, p. 75),
TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a patra extinsă),
compus din domnul H. Legal, președinte, doamna I. Wiszniewska‑Białecka, domnii V. Vadapalas, E. Moavero Milanesi și N. Wahl, judecători,
grefier: doamna K. Andová, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 10 mai 2007,
pronunță prezenta
Hotărâre
Cadrul juridic
1 Articolul 87 CE prevede:
„(1) Cu excepția derogărilor prevăzute de prezentul tratat, sunt incompatibile cu piața comună ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau sectoare de producție, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre.
[…]” [traducere neoficială]
2 Articolul 88 CE prevede:
„[…]
(2) În cazul în care, după ce părților în cauză li s‑a solicitat să‑și prezinte observațiile, Comisia constată că ajutorul acordat de un stat sau prin intermediul resurselor de stat nu este compatibil cu piața comună în conformitate cu articolul 87 sau că acest ajutor este utilizat în mod abuziv, aceasta hotărăște suspendarea sau modificarea ajutorului de către statul în cauză în termenul stabilit de Comisie.
[…]” [traducere neoficială]
3 În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41):
„(1) În cazul în care deține informații privind un ajutor pretins ilegal, indiferent de sursa acestora, Comisia va examina aceste informații fără întârziere.
(2) Dacă este necesar, aceasta solicită informații statului membru în cauză. Articolul 2 alineatul (2) și articolul 5 alineatul (1) se aplică mutatis mutandis.
(3) În cazul în care, în ciuda atenționării adresate în temeiul articolului 5 alineatul (2), statul membru în cauză nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, Comisia solicită furnizarea informațiilor prin intermediul unei decizii (denumită în continuare «ordin de furnizare a informațiilor»). Decizia precizează care sunt informațiile necesare și stabilește un termen adecvat pentru furnizarea acestora.”
4 Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 prevede:
„În urma examinării posibilului ajutor ilegal, se adoptă o decizie în temeiul articolului 4 alineatul (2), (3) sau (4). În cazul deciziilor de a deschide o procedură oficială de investigare, procedura se încheie printr‑o decizie în temeiul articolului 7. În situația în care un stat membru nu respectă un ordin de furnizare a informațiilor, decizia se adoptă pe baza informațiilor disponibile.”
5 Articolul 14 din același regulament prevede:
„(1) Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept comunitar.
[…]”
Situația de fapt
6 Prin scrisoarea din 9 aprilie 1998, autoritățile germane au notificat Comisiei mai multe ajutoare financiare, acordate în special prin intermediul Bundesanstalt für vereinigungsbedingte Sonderaufgaben (denumită în continuare „BvS”), în favoarea SKL Motoren- und Systemtechnik GmbH (denumită în continuare „SKL‑M”), în cadrul restructurării acesteia. Întrucât o parte din aceste ajutoare fuseseră deja acordate, dosarul a fost înregistrat ca ajutor nenotificat, cu numărul NN 56/98.
7 SKL‑M, care înainte de restructurare făcea parte din grupul Lintra Beteiligungsholding GmbH, este o întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul construcției de motoare pentru nave.
8 Prin intermediul BvS, în anul 1997 a fost inițiată o relație contractuală între SKL‑M și întreprinderea MTU Friedrichshafen GmbH (denumită în continuare „MTU” sau „reclamanta”), care își desfășoară activitatea în sectorul producerii de motoare diesel de mare putere, în perspectiva achiziționării SKL‑M de către MTU.
9 La 5 noiembrie 1997 au fost încheiate două acorduri între MTU și SKL‑M. Primul acord prevedea în favoarea MTU o opțiune de cumpărare a unor părți din SKL‑M, cu posibilitatea achiziționării în întregime la prețul simbolic de o marcă germană până la 1 decembrie 1999, iar apoi la un „preț rezonabil” până la 31 decembrie 2001. Al doilea acord (Wechselseitiger Lizenz- und Kooperationsvertrag zwischen SKL‑M und MTU, denumit în continuare „WLKV”), care avea ca obiectiv crearea unei întreprinderi comune, stabilea modalitățile de utilizare comună a know‑how‑ului existent al celor două întreprinderi, precum și studierea, fabricarea și vânzarea a două noi tipuri de motoare, și anume un motor cu gaz și un motor cu cilindri în linie. În aceeași zi a fost încheiat un al treilea acord între BvS, landul Saxonia Superioară și SKL‑M, care reglementa plata unor ajutoare pentru restructurare.
10 Deși MTU a renunțat în cele din urmă să beneficieze de opțiunea prevăzută de primul acord citat anterior și, prin urmare, a renunțat la achiziționarea SKL‑M din cauza incertitudinii juridice legate de ajutoarele plătite anterior de Republica Federală Germania în favoarea SKL‑M, aceasta din urmă și MTU și‑au continuat cooperarea în cadrul WLKV.
11 La 15 iunie 2000, MTU s‑a prevalat de articolul 5 din WLKV și, în conformitate cu această dispoziție, a fost autorizată să utilizeze cu titlu exclusiv față de terți know‑how‑ul menționat în WLKV, inclusiv drepturile de proprietate industrială sau cererile de înregistrare a unor astfel de drepturi, existente cel puțin la acea dată. În contraprestație pentru acest drept, SKL‑M a perceput o remunerație sub forma unei plăți unice, destinată să acopere cheltuielile de dezvoltare efectuate, în cadrul bugetului stabilit în anexa I la WLKV, și anume suma de 4,31 milioane mărci germane (DEM) pentru motoarele cu gaz și 2,4 milioane DEM pentru motoarele cu cilindri în linie, în total 6,71 milioane DEM (3,43 milioane euro). De asemenea, în temeiul articolului 5 din WLKV, SKL‑M beneficia de posibilitatea de a‑și utiliza propriul know‑how, inclusiv pe cel transferat la MTU, independent de drepturile de proprietate intelectuală menționate anterior.
12 În luna iulie 2000, know‑how‑ul a fost inventariat și pus la dispoziția MTU, care i‑a plătit SKL‑M suma prevăzută în WLKV.
13 Având în vedere că, după o examinare preliminară a informațiilor transmise de autoritățile germane, Comisia a apreciat că măsurile în litigiu suscitau îndoieli serioase în ceea ce privește compatibilitatea lor cu piața comună, aceasta a informat autoritățile germane, prin scrisoarea din 8 august 2000, în legătură cu decizia sa de a deschide procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Această decizie a fost publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JO 2001, C 27, p. 5), iar Comisia a solicitat persoanelor interesate să își prezinte observațiile. Cu această ocazie, Comisia a întrebat autoritățile germane și dacă MTU beneficiase de ajutoarele acordate SKL‑M sau era susceptibilă să beneficieze de acestea (alineatul 103 din decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare).
14 În această scrisoare și în rezumatul care o însoțește, Comisia arăta, în special, că MTU nu a fost niciodată proprietarul legal al SKL‑M și că primul acord, citat la punctul 9 de mai sus, nu îi conferea decât o opțiune, fără a se putea afirma că, în acel moment, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile germane, aceasta fusese exercitată în mod efectiv de către MTU. Comisia mai arăta și că în luna iunie 2000 MTU își încetase cooperarea cu SKL‑M în cadrul WLKV. Comisia constata totuși că SKL‑M se afla din noiembrie 1997 sub controlul operațional al MTU. Aceasta avea îndoieli și în legătură cu faptul că MTU fusese selecționată pe baza unei proceduri comparabile cu o licitație deschisă. Astfel, Comisia a concluzionat că MTU putuse sau ar fi putut să beneficieze pentru viitor de ajutoarele de stat acordate SKL‑M în diferite moduri: în primul rând, direct, dacă se dovedea că o parte a ajutoarelor a fost utilizată pentru scopuri care serveau mai degrabă intereselor MTU decât celor ale SKL‑M; în al doilea rând, prin intermediul WLKV, datorită opțiunii în temeiul căreia MTU putea dobândi tot know‑how‑ul creat de SKL‑M anterior cooperării sau în cadrul acesteia pentru un preț determinat, dacă hotăra să beneficieze de această opțiune și dacă prețul nu reflecta valoarea de piață actuală sau prevăzută a know‑how‑ului.
15 La 1 septembrie 2000 a fost declanșată procedura falimentului împotriva SKL‑M.
16 La 16 octombrie 2000, 6 aprilie 2001 și 17 octombrie 2001, Republica Federală Germania a comunicat observațiile sale privind decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare. Niciun terț interesat nu a transmis în mod direct observații Comisiei.
17 Prin scrisoarea din 19 septembrie 2001, Comisia a ordonat autorităților germane să furnizeze informațiile necesare pentru aprecierea compatibilității ajutorului acordat în favoarea SKL‑M, în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 659/1999. În această scrisoare, Comisia menționa în special că informațiile de care dispunea nu îi permiteau să determine dacă o parte a ajutoarelor acordate SKL‑M fusese utilizată în interesul MTU mai mult decât în interesul SKL‑M, nici să stabilească dacă MTU profitase de opțiunea care îi permitea dobândirea know‑how‑ului dezvoltat de SKL‑M înainte și în timpul aplicării WLKV în schimbul unui preț determinat și dacă prețul plătit reflecta valoarea sa de piață actuală sau prevăzută. Comisia amintea că, în lipsa acestor informații, urma să adopte o decizie finală pe baza informațiilor de care dispunea. De asemenea, aceasta invita autoritățile germane să transmită scrisoarea respectivă beneficiarului potențial al ajutoarelor.
18 La 9 noiembrie 2001, Comisia a reamintit acestora că dacă nu se conformează ordinului de furnizare a informațiilor, decizia va fi adoptată pe baza informațiilor disponibile, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999.
19 Prin scrisorile din 23 ianuarie, 26 februarie și 11 martie 2002, autoritățile germane au răspuns ordinului de furnizare a informațiilor.
20 Prin scrisoarea din 5 martie 2002, acestea au transmis Comisiei și observațiile MTU referitoare la decizia de deschidere a procedurii oficiale de investigare, în special în ceea ce privește utilizarea know‑how‑ului și prețul plătit SKL‑M de către MTU, în temeiul WLKV.
21 La 9 aprilie 2002, Comisia a adoptat Decizia 2002/898/CE referitoare la ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea SKL‑M (JO L 314, p. 75, denumită în continuare „decizia atacată”).
22 În motivele deciziei atacate, la rubrica „Aprecierea ajutorului”, Comisia, pe de o parte, a constatat că ajutoarele pentru restructurare acordate SKL‑M nu corespundeau condițiilor cuprinse în Liniile directoare comunitare privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate (JO 1994, C 368, p. 12) și, pe de altă parte, a considerat că Republica Federală Germania nu furnizase informații suficiente care să permită excluderea faptului că MTU profitase indirect, prin intermediul WLKV, de ajutoarele pe care SKL‑M le obținuse în timpul fazei de restructurare pentru acoperirea pierderilor sale. În această privință, Comisia a arătat în special că prețul cesiunii know‑how‑ului plătit SKL‑M de către MTU, calculat pe baza cheltuielilor de dezvoltare estimate în 1997, se dovedea a fi inferior cu 5,30 milioane DEM cheltuielilor reale de dezvoltare efectuate de SKL‑M. Întrucât autoritățile germane nu au furnizat informații obiective privind valoarea de piață reală sau previzibilă a know‑how‑ului, Comisia a constatat că ajutoarele pentru restructurare acordate SKL‑M puteau să fi servit la compensarea, cel puțin parțială, a pierderilor ocazionate de dezvoltarea know‑how‑ului care au putut fi utilizate mai mult în interesul MTU decât în interesul SKL‑M, care, fiind controlată de stat, a trebuit să suporte un risc financiar ce nu era conform principiului investitorului care operează într‑o economie de piață. În conformitate cu considerentul (86) din decizia atacată, transferul know‑how‑ului putea echivala, așadar, cu transferul către MTU al unor resurse de stat în sumă maximă de 5,30 milioane DEM.
23 În dispozitivul deciziei atacate se precizează la articolul 1 că ajutorul de stat în sumă de 67,017 milioane DEM (34,26 milioane euro) acordat SKL‑M de către autoritățile germane este incompatibil cu piața comună, iar la articolul 3 alineatul (2) se prevede că, din suma totală a cărei restituire trebuie solicitată de autoritățile germane, 5,30 milioane DEM (2,71 milioane euro) trebuie restituite în solidar de SKL‑M și MTU.
Procedura și concluziile părților
24 În aceste împrejurări, prin cererea înregistrată la grefa Tribunalului la 28 iunie 2002, reclamanta a introdus prezenta acțiune în temeiul articolului 230 CE.
25 Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a patra extinsă) a hotărât deschiderea procedurii orale.
26 În ședința din 10 mai 2007 părțile și‑au susținut pledoariile și au răspuns la întrebările adresate de Tribunal.
27 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea articolului 3 alineatul (2) din decizia atacată, în măsura în care această dispoziție prevede obligarea sa, în calitate de persoană responsabilă solidar, la restituirea unei sume de 5,30 milioane DEM (2,71 milioane euro);
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
28 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca neîntemeiată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
29 În susținerea cererii sale în anulare, reclamanta invocă, în esență, două motive. Primul motiv se întemeiază pe lipsa motivării și erori de drept legate de existența condițiilor constitutive ale unui ajutor de stat în beneficiul său. Al doilea motiv se întemeiază pe aplicarea greșită a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 și pe încălcarea garanției procedurale a examinării corecte și imparțiale a faptelor.
30 Comisia contestă temeinicia ambelor motive.
31 Trebuie examinat mai întâi al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea greșită a articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 și pe încălcarea garanției procedurale a examinării corecte și imparțiale a faptelor.
Argumentele părților
32 Reclamanta arată că, în temeiul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia poate adopta o decizie finală pe baza informațiilor disponibile atunci când statul membru nu respectă un ordin de furnizare a informațiilor. Or, în speță, reclamanta consideră că, în mod contrar celor expuse în decizia atacată, Comisia dispunea, la momentul adoptării acestei decizii, de toate informațiile necesare. În consecință, aceasta apreciază că în mod greșit Comisia s‑a limitat să întemeieze decizia atacată pe „informațiile disponibile”, în sensul articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, și să facă referire în special la scrisoarea din 9 ianuarie 2002 a administratorului judiciar al SKL‑M, document care nu fusese însușit de autoritățile germane.
33 În plus, reclamanta apreciază că, în temeiul jurisprudenței Tribunalului (Hotărârea din 21 martie 2001, Métropole télévision/Comisia, T‑206/99, Rec., p. II‑1057, punctul 57), Comisia este obligată să examineze atent și imparțial toate elementele relevante ale cauzei. Or, în opinia reclamantei, Comisia ar fi eliminat unele informații și le‑ar fi luat în considerare numai pe acelea care îi erau defavorabile. Reclamanta adaugă că, în cazul în care Comisia ar fi avut îndoieli în legătură cu indicațiile sale, ar fi putut să se adreseze guvernului federal sau chiar reclamantei pentru a solicita, de exemplu, un raport de expertiză.
34 Reclamanta consideră, de asemenea, că este contrar principiilor statului de drept și bunei administrări faptul ca o întreprindere să fie obligată de Comisie să restituie o sumă foarte precisă fără să se fi demonstrat în prealabil că această sumă i‑a fost plătită cu titlu de ajutor incompatibil cu piața comună. Astfel, reclamanta pune la îndoială competența Comisiei de a adopta articolul 3 alineatul (2) din decizia atacată, deoarece această instituție nu ar putea solicita recuperarea unui ajutor decât de la beneficiarul acestuia. Reclamanta arată, de asemenea, că Regulamentul nr. 659/1999 nu recunoaște existența unei răspunderi solidare, care, mai mult, nu ar putea să fie prevăzută într‑o procedură administrativă supusă principiului statului de drept în lipsa unui temei legal expres. În fine, în opinia reclamantei, susținerile Comisiei referitoare la răspunderea solidară în domeniul amenzilor aplicate întreprinderilor care sunt părți la o înțelegere anticoncurențială nu sunt relevante în cauză.
35 Comisia apreciază că a adoptat decizia atacată pe baza elementelor din dosar și că nu dispunea de informații utile privind avantajul de care MTU ar fi beneficiat eventual sau privind problema valorii de piață a know‑how‑ului respectiv. Aceasta subliniază, în această privință, că MTU, prin observațiile sale transmise de către autoritățile germane la 5 martie 2002, a admis implicit că know‑how‑ul avea un cost de dezvoltare superior valorii de piață a prototipurilor. Drept urmare, Comisia consideră că decizia atacată s‑a pronunțat în mod corect în lumina singurelor elemente din dosar.
36 Comisia adaugă faptul că, în conformitate cu principiile care reglementează procedura în materia ajutoarelor de stat, numai Republica Federală Germania dispunea, în speță, de totalitatea drepturilor recunoscute părților. Așadar, pentru decizia atacată determinante sunt indicațiile acestui stat. Comisia arată că, deși beneficiarul potențial sau efectiv poate participa la procedura de investigare, acesta nu are, în opinia ei, niciun drept ca această instituție să îi acorde posibilitatea de a verifica informațiile comunicate de statul membru. Făcând trimitere la jurisprudența Curții (Hotărârea din 24 septembrie 2002, Falck și Acciaierie di Bolzano/Comisia, C‑74/00 P și C‑75/00 P, Rec., p. I‑7869, punctul 84), Comisia consideră că, întrucât MTU nu a utilizat posibilitatea de a prezenta observații în timpul procedurii de investigare a ajutorului în litigiu, nu a fost încălcat niciunul dintre drepturile sale.
37 În plus, Comisia subliniază că informațiile de care dispunea în momentul adoptării deciziei atacate nu îi permiteau să se pronunțe împotriva unei singure întreprinderi. Drept urmare, ar fi trebuit să dispună restituirea solidară a acestui ajutor de către SKL‑M și MTU.
38 În opinia Comisiei, această răspundere solidară nu ar putea suscita rezerve în dreptul comunitar. Într‑adevăr, o astfel de răspundere a fost deja admisă în domeniul dreptului concurenței, chiar în lipsa unui text care să o consacre în mod expres (Hotărârea Tribunalului din 14 mai 1998, Metsä-Serla și alții/Comisia, T‑339/94-T‑342/94, Rec., p. II‑1727, punctul 42 și următoarele). Așadar, nimic nu se opune ca o abordare identică să fie admisă și într‑o procedură referitoare la ajutoare de stat.
Aprecierea Tribunalului
39 Articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 a reluat și a consacrat jurisprudența Curții în temeiul căreia Comisia este abilitată să adopte o decizie pe baza informațiilor disponibile atunci când este confruntată cu un stat membru care nu își respectă obligația de colaborare și care se abține să îi furnizeze informațiile solicitate în vederea examinării compatibilității unui ajutor cu piața comună (Hotărârea Curții din 14 februarie 1990, Franța/Comisia, numită „Boussac”, C‑301/87, Rec., p. I‑307, punctele 19 și 22, și Hotărârea Curții din 13 aprilie 1994, Germania și Pleuger Worthington/Comisia, C‑324/90 și C‑342/90, Rec., p. I‑1173, punctul 26).
40 Totuși, având în vedere caracterul foarte extins al acestei posibilități acordate Comisiei, aceasta, înainte de adoptarea unei astfel de decizii, trebuie să respecte anumite cerințe procedurale (Hotărârea Tribunalului din 19 octombrie 2005, Freistaat Thüringen/Comisia, T‑318/00, Rec., p. II‑4179, punctul 73). Aceste cerințe sunt prevăzute la articolul 5 alineatul (2), la articolul 10 alineatul (3) și la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999.
41 Mai exact, articolul 10 alineatul (3) din Regulamentul nr. 659/1999 prevede că, „în cazul în care, în ciuda atenționării adresate în temeiul articolului 5 alineatul (2), statul membru în cauză nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit de Comisie sau furnizează informații incomplete, Comisia solicită furnizarea informațiilor prin intermediul unei decizii”. În plus, în conformitate cu ultima teză a acestei dispoziții, acest ordin de furnizare a informațiilor trebuie să precizeze „care sunt informațiile necesare” și să stabilească „un termen adecvat pentru furnizarea acestora”. În sfârșit, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din același regulament, numai „în cazul în care un stat membru nu respectă” un astfel de ordin Comisia poate încheia procedura și poate adopta decizia prin care se constată compatibilitatea sau incompatibilitatea ajutorului cu piața comună „pe baza informațiilor disponibile”.
42 În lumina acestor considerații trebuie să se examineze, în primul rând, dacă, în speță, Comisia avea dreptul, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, să adopte decizia atacată și, mai ales, să impună MTU o obligație solidară de restituire a unei părți din ajutorul acordat SKL‑M, pe baza informațiilor de care dispunea.
43 În primul rând, din derularea procedurii administrative, amintită la punctele 13-20 de mai sus, rezultă că au fost respectate de către Comisie cerințele procedurale stabilite mai întâi în jurisprudență și cuprinse ulterior în articolul 10 alineatul (3) și la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, pentru a putea adopta decizia atacată pe baza informațiilor disponibile.
44 Într‑adevăr, cel puțin în trei rânduri, Comisia a invitat autoritățile germane să îi furnizeze informațiile necesare pentru verificarea compatibilității ajutoarelor în litigiu cu piața comună. Astfel, aceasta nu a omis să precizeze „care sunt informațiile necesare” și nici să stabilească „un termen adecvat pentru furnizarea acestora”. În sfârșit, Comisia a reamintit autorităților germane că, dacă nu respectă ordinul de furnizare a informațiilor într‑un termen de zece zile, decizia urma să fie adoptată pe baza informațiilor disponibile.
45 În al doilea rând, trebuie amintit că articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 permite Comisiei să încheie procedura oficială de investigare printr‑o decizie adoptată în temeiul articolului 7 din același regulament. Mai exact, atunci când statul membru respectiv a omis să furnizeze Comisiei informații pe care aceasta îi ordonase să le comunice, Comisia poate adopta o decizie de constatare a incompatibilității ajutorului pe baza informațiilor disponibile și poate ordona statului membru respectiv, dacă este cazul, să recupereze ajutorul de la beneficiari, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999.
46 Totuși, articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 nu îi permite Comisiei să impună, nici măcar cu titlu solidar, unei anumite întreprinderi o obligație de restituire a unei părți determinate din valoarea unui ajutor declarat incompatibil, atunci când transferul resurselor de stat de care ar fi beneficiat respectiva întreprindere este ipotetic.
47 Or, pe de o parte, astfel cum rezultă din concluziile deciziei atacate, menționate mai exact la considerentul (88), Comisia se limitează să constate că „informațiile disponibile nu permit excluderea” ipotezei ca MTU să fi beneficiat de un transfer de resurse din partea întreprinderii beneficiare a ajutorului de stat, SKL‑M, cu ocazia achiziționării de know‑how în condiții evident avantajoase.
48 Rezultă că obligația solidară de restituire, cuprinsă în decizia atacată, este întemeiată pe ipoteze, pe care informațiile aflate la dispoziția Comisiei nu permit nici să le confirme, nici să le infirme.
49 Pe de altă parte, întrucât decizia atacată stabilește în sarcina reclamantei o obligație solidară de restituire a unei părți din ajutor, autorităților naționale le va reveni sarcina recuperării acesteia în cazul în care SKL‑M nu este în măsură să îi asigure restituirea, fără ca acestea să poată aprecia temeinicia acestei obligații solidare.
50 Or, o astfel de situație nu este în niciun caz consecința necesară a punerii în aplicare a procedurii stabilite în Tratatul CE în materia ajutoarelor de stat, deoarece statul membru care a acordat ajutorul a cărui recuperare este ordonată este, în orice caz, obligat să solicite recuperarea acestuia de la beneficiarii efectivi sub controlul Comisiei, fără să fie absolut necesare menționarea expresă a acestora în decizia de recuperare și, a fortiori, precizarea sumelor care trebuie restituite de fiecare beneficiar.
51 Rezultă că, în împrejurările din speță, Comisia nu putea să se întemeieze în mod valabil pe articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 pentru a impune MTU, prin decizia atacată, o obligație solidară de restituire a unei părți din ajutorul acordat SKL‑M.
52 Prin urmare, fără a mai fi necesară examinarea celuilalt motiv invocat de reclamantă, articolul 3 alineatul (2) din decizia atacată trebuie anulat în măsura în care dispune restituirea solidară în sarcina acesteia din urmă a sumei de 2,71 milioane euro.
Cu privire la cheltuielile de judecată
53 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, iar reclamanta a formulat o cerere în acest sens, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a patra extinsă)
declară și hotărăște:
1) Anulează articolul 3 alineatul (2) din Decizia 2002/898/CE a Comisiei din 9 aprilie 2002 referitoare la ajutorul de stat acordat de Germania în favoarea SKL Motoren- und Systembautechnik GmbH în măsura în care dispune restituirea solidară în sarcina MTU Friedrichshafen GmbH a unei sume de 2,71 milioane de euro.
2) Obligă Comisia la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de MTU Friedrichshafen, precum și a propriilor cheltuieli de judecată.
Legal | Wiszniewska‑Białecka | Vadapalas |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 septembrie 2007