Cauza T‑314/06

Whirlpool Europe Srl

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Dumping – Importul anumitor combine frigorifice originare din Coreea de Sud – Definiția produsului în cauză – Dreptul la apărare – Comitet consultativ – Obligația de motivare – Alegerea metodei de definire a produsului în cauză – Articolul 15 alineatul (2) și articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul nr. 384/96 [devenite articolul 15 alineatul (2) și articolul 20 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009]”

Sumarul hotărârii

1.      Procedură – Intervenție – Întinderea drepturilor procedurale ale intervenientului în legătură cu data introducerii cererii de intervenție

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 115 alin. (1) și art. 116 alin. (6)]

2.      Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la apărare – Respectare în cadrul procedurilor administrative – Antidumping

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 20, și Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 20]

3.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Consultarea statelor membre în cadrul comitetului consultativ

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 15 alin. (2), și Regulamentul nr. 1225/2009 al Consiliului, art. 15 alin. (2)]

4.      Acte ale instituțiilor – Motivare – Obligație – Conținut – Regulamente care instituie taxe antidumping

(art. 296 TFUE)

5.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Anchetă – Definiția produsului în cauză

(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 1)

1.      În temeiul articolului 116 alineatul (6) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, un intervenient care a introdus cererea de intervenție după expirarea termenului de șase săptămâni prevăzut la articolul 115 alineatul (1) din regulamentul menționat, care începe să curgă de la data publicării în Jurnalul Oficial a avizului privind introducerea acțiunii, are dreptul numai să participe la procedura orală, să i se comunice raportul de ședință și să își prezinte observațiile pe baza acestuia în cadrul ședinței.

(a se vedea punctul 59)

2.      Respectarea dreptului la apărare este un principiu fundamental al dreptului Uniunii, în temeiul căruia întreprinderilor vizate de o procedură de anchetă terminată prin adoptarea unui regulament antidumping trebuie să li se ofere, în cursul procedurii administrative, posibilitatea să își exprime în mod util punctul de vedere asupra realității și a pertinenței faptelor și a circumstanțelor invocate. Această cerință este pusă în aplicare la articolul 20 din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 (devenit articolul 20 din Regulamentul nr. 1225/2009).

În această privință, în situația în care Comisia a comunicat reclamantului documentul de informare finală revizuit și i‑a acordat un termen pentru a‑și expune observațiile, acesta le‑a comunicat în termenul acordat, iar Comisia a prezentat ulterior Consiliului propunerea de regulament definitiv la mai multe zile după comunicarea către reclamant a documentului de informare finală revizuit, nu poate fi constatată nicio încălcare a dreptului la apărare al reclamantului. Pe de altă parte, împrejurarea că un proiect de regulament definitiv prezentat Consiliului este distribuit în cadrul Comisiei potrivit unei proceduri scrise, în scopul obținerii acordului membrilor instituției, nu afectează posibilitatea reclamantului de a fi audiat în mod util, din moment ce Comisia poate, dacă este cazul, să oprească procedura scrisă menționată sau chiar să modifice proiectul de propunere ca urmare a observațiilor depuse de părțile interesate.

(a se vedea punctele 74-78)

3.      Încălcarea termenului prevăzut la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul antidumping de bază nr. 384/96 nu poate, prin ea însăși, să constituie o încălcare a normelor fundamentale de procedură de natură să atragă nelegalitatea procedurii de consultare a statelor membre în cadrul comitetului consultativ și, prin urmare, a definiției unui produs reținute într‑un regulament care instituie o taxă antidumping definitivă.

Astfel, potrivit considerentului (17) al Regulamentului nr. 461/2004 care a modificat în această privință Regulamentul nr. 384/96, informațiile comunicate statelor membre în cadrul comitetului consultativ „ar trebui” transmise cu cel puțin 10 zile înaintea datei reuniunii stabilite de președintele comitetului consultativ, „pentru a lăsa statelor membre timp suficient pentru a le analiza”. Din modul de redactare a acestui considerent și, în special, din folosirea modului condițional („ar trebui”) se deduce că respectarea termenului respectiv nu este prevăzută sub sancțiunea nulității procedurii de consultare a statelor membre în cadrul comitetului consultativ, ci, dimpotrivă, că cerințele articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 384/96 pot fi îndeplinite atunci când statele membre dispun în fapt de suficient timp pentru a examina informațiile care le‑au fost comunicate de președintele comitetului consultativ.

În această privință, atunci când nu s‑a dovedit că statele membre au fost private de timpul necesar pentru a putea lua cunoștință în mod util de datele aferente unei noi definiții a produsului în cauză reținute de Comisie și că, din această cauză, comitetul consultativ nu a putut să își dea avizul în deplină cunoștință de cauză, dar că, dimpotrivă, problema privind definiția acestui produs a fost discutată în detaliu de reprezentanții statelor membre, în cadrul diferitor reuniuni ale comitetului consultativ care au avut loc în perioada anchetei, și că această definiție a fost examinată printre altele în documentele privind măsurile definitive transmise de Comisie statelor membre cu mai mult de 10 zile lucrătoare înainte de reuniunea comitetului consultativ, încălcarea termenului stabilit la articolul 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 384/96 nu poate fi considerată că a avut vreun efect în ceea ce privește rezultatul procedurii de consultare și, în consecință, nici asupra definiției produsului în cauză reținute în final într‑un regulament care instituie o taxă antidumping definitivă.

(a se vedea punctele 91-96)

4.      În condițiile în care un regulament care instituie taxe antidumping definitive intră în cadrul sistematic al unui ansamblu de măsuri, nu se poate impune ca în motivarea acestuia să se specifice diferitele elemente de fapt și de drept, uneori foarte numeroase și complexe, ce constituie obiectul regulamentului și nici ca instituțiile să ia poziție în ceea ce privește toate argumentele invocate de părțile interesate. Dimpotrivă, este suficient ca autorul actului să expună faptele și considerațiile juridice care au o importanță esențială în economia regulamentului contestat.

Desigur, motivarea unui regulament ce instituie taxe antidumping trebuie apreciată ținând seama, printre altele, de informațiile care au fost comunicate de instituțiile Uniunii părților interesate și de observațiile depuse de acestea în cursul procedurii de anchetă. Cu toate acestea, instituțiile nu sunt obligate să motiveze în mod special lipsa luării în considerare a diferitor argumente invocate de părțile interesate. Este suficient ca regulamentul să cuprindă o justificare clară a principalelor elemente care au intervenit în analiza acestora, în condițiile în care această justificare poate să clarifice motivele pentru care instituțiile au înlăturat argumentele relevante invocate de părți în cursul procedurii administrative.

Pe de altă parte, un regulament care instituie taxe antidumping la terminarea unei proceduri de anchetă nu trebuie să fie motivat decât prin raportare la ansamblul elementelor de fapt și de drept relevante pentru aprecierea care este realizată. Motivarea unui asemenea act nu are drept obiect explicarea evoluției poziției instituțiilor în cursul procedurii administrative și nu este, așadar, destinată să justifice diferențele dintre soluția reținută în cuprinsul actului final și poziția provizorie expusă în documentele comunicate părților interesate în cursul acestei proceduri cu scopul de a le permite să își prezinte observațiile. Prin urmare, această obligație nu impune instituțiilor nici să explice din ce cauză o poziție avută în vedere într‑un anumit stadiu al procedurii administrative era eventual neîntemeiată.

(a se vedea punctele 114-116)

5.      Definiția unui produs în cadrul unei anchete antidumping are ca obiect să contribuie la elaborarea listei produselor care, dacă este cazul, vor face obiectul aplicării taxelor antidumping. În scopul acestei operațiuni, instituțiile pot ține seama de mai mulți factori, precum, printre altele, caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor, utilizarea acestora, interschimbabilitatea, percepția avută de consumator, canalele de distribuție, procesul de fabricație, costurile de producție și calitatea.

În această privință, nu poate fi admis argumentul potrivit căruia diferențele fizice nu ar justifica diferențierea produselor decât atunci când acestea au importanță pentru consumatori. Astfel, instituțiile Uniunii pot lua în considerare o varietate de factori în scopul definirii produsului în cauză, printre care caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor dețin în mod firesc un loc important, fără a fi, cu toate acestea, în mod expres prioritare. În orice caz, nu se poate considera că diferențele în ceea ce privește caracteristicile fizice sau tehnice sunt relevante numai atunci când acestea sunt reflectate în percepția consumatorului.

(a se vedea punctele 138 și 141)