HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)
29 septembrie 2011(*)
„Recurs – Înțelegeri – Articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind SEE – Piața europeană a acidului monocloracetic – Norme privind imputabilitatea practicilor anticoncurențiale ale unei filiale societății sale mamă – Prezumția exercitării efective a unei influențe decisive – Obligația de motivare”
În cauza C‑520/09 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, introdus la 14 decembrie 2009,
Arkema SA, cu sediul în Colombes (Franța), reprezentată de M. Debroux, avocat,
recurentă,
cealaltă parte în proces fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de domnii A. Bouquet și F. Castillo de la Torre, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera a doua),
compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues, președinte de cameră, domnii A. Arabadjiev, A. Rosas și A. Ó Caoimh (raportor) și doamna P. Lindh, judecători,
avocat general: domnul P. Mengozzi,
grefier: domnul B. Fülöp, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 25 noiembrie 2010,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 17 februarie 2011,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Arkema SA (fostă Elf Atochem SA, ulterior Atofina SA, denumită în continuare „Arkema”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 30 septembrie 2009, Arkema/Comisia (T‑168/05, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care i s‑a respins acțiunea având ca obiect, cu titlu principal, anularea parțială a Deciziei C(2004) 4876 final a Comisiei din 19 ianuarie 2005 privind o procedură de aplicare a articolului 81 [CE] și a articolului 53 din Acordul SEE (cazul COMP/E-1/37.773 – AMCA) (denumită în continuare „decizia în litigiu”), și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzii care i‑a fost aplicată.
Istoricul cauzei și decizia în litigiu
2 Situația de fapt care stă atât la baza litigiului, cât și a deciziei în litigiu, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 2-31 din hotărârea atacată, poate fi rezumată, în scopul prezentului recurs, după cum urmează.
3 Prin decizia în litigiu, Comisia Europeană a constatat că recurenta și societatea sa mamă, Elf Aquitaine SA (denumită în continuare „Elf Aquitaine”), între altele, au încălcat articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3) din cauza participării recurentei la o înțelegere ilicită privind piața acidului monocloracetic (denumit în continuare „AMCA”).
4 Comisia a imputat Elf Aquitaine și recurentei răspunderea pentru încălcarea săvârșită de la 1 ianuarie 1984 până la 7 mai 1999. Comisia a respins argumentele contrare prezentate de Elf Aquitaine, considerând că deținerea de către aceasta din urmă a 98 % din acțiunile Atofina SA era suficientă pentru a‑i imputa răspunderea pentru acțiunile săvârșite de filiala sa. În plus, Comisia a apreciat că faptul că Elf Aquitaine nu a participat la producerea și la comercializarea AMCA nu exclude posibilitatea de a se considera că formează împreună cu unitățile operaționale ale grupului o singură entitate economică.
5 Cuantumul amenzilor a fost stabilit de Comisie pe baza Liniilor directoare privind metoda de stabilire a amenzilor aplicate în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 17 și al articolului 65 alineatul (5) din Tratatul [CO] (JO 1998, C 9, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 69, denumite în continuare „Liniile directoare din 1998”), precum și a Comunicării privind neaplicarea de amenzi sau reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 1996, C 207, p. 4, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea”).
6 După ce a subliniat că Elf Atochem SA a fost deja destinatara Deciziei 94/599/CE a Comisiei din 27 iulie 1994 privind o procedură de aplicare a articolului [101 TFUE] (JO L 239, p. 14), Comisia a apreciat că trebuia să se aplice o majorare pentru încălcări repetate doar recurentei, nu și societății Elf Aquitaine, deoarece recurenta nu era controlată de aceasta din urmă la data săvârșirii primei încălcări.
7 Prin urmare, pe lângă amenda de 45 de milioane de euro aplicată în solidar societății Elf Aquitaine și recurentei, Comisia a aplicat separat recurentei o altă amendă de 13,5 milioane de euro pentru a lua în considerare încălcările sale repetate.
Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată
8 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 38 din hotărârea atacată, prin acțiunea introdusă la Tribunal, recurenta a solicitat acestuia, în esență, cu titlu principal, anularea dispozitivului deciziei în litigiu în ceea ce privește Elf Aquitaine și, cu titlu subsidiar, reducerea cuantumului amenzilor aplicate atât societății Elf Aquitaine, cât și ei înseși.
9 Din cuprinsul punctelor 40-42 din hotărârea atacată rezultă că recurenta a invocat, cu titlu principal, opt motive în susținerea acțiunii formulate la Tribunal. Recurenta a invocat, printre altele, un prim motiv, întemeiat pe încălcarea normelor care reglementează imputabilitatea practicilor unei filiale societății sale mamă și pe tratamentul discriminatoriu aplicat grupului Elf Aquitaine, un al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului autonomiei juridice și comerciale a filialei, precum și un al cincilea motiv, întemeiat pe motivarea insuficientă. Recurenta a mai invocat, cu titlu subsidiar, un al nouălea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității la stabilirea coeficientului multiplicator în scopul descurajării, întrucât Comisia ar fi luat în considerare de două ori cifra de afaceri a societății Arkema.
10 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins toate motivele formulate atât cu titlu principal, cât și cu titlu subsidiar și a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată.
11 În cadrul primului motiv formulat în litigiul de la Tribunal, recurenta a contestat, în esență, mai ales faptul că răspunderea pentru încălcarea sa a fost imputată societății Elf Aquitaine, societatea sa mamă la data săvârșirii încălcării, susținând că nu a urmat politica trasată de de Elf Aquitaine.
12 În această privință, la punctul 67 din hotărârea atacată, Tribunalul indică următoarele:
„În cazul special în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care are un comportament ilicit, există o prezumție simplă potrivit căreia societatea‑mamă exercită o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale [...] și ele constituie, așadar, o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE [...]. Prin urmare, societatea‑mamă care contestă în fața instanței comunitare decizia Comisiei de aplicare a unei amenzi pentru o faptă săvârșită de filiala sa are obligația să răstoarne această prezumție prin prezentarea de probe care să demonstreze autonomia filialei [...]. Dacă prezumția nu este răsturnată, Comisia va putea ulterior să oblige societatea‑mamă în solidar la plata amenzii aplicate filialei sale.”
13 La punctul 71 din hotărârea atacată, Tribunalul statuează că, în măsura în care aproape întreg capitalul recurentei era deținut, la data săvârșirii încălcării, de Elf Aquitaine, Comisia putea în mod întemeiat să prezume inexistența unei autonomii a recurentei în raport cu societatea sa mamă și să considere că îi revenea acesteia din urmă să prezinte dovezi care să demonstreze că filiala sa își stabilea în mod autonom linia de acțiune pe piață.
14 În ceea ce privește indiciile și probele prezentate de recurentă pentru a‑și demonstra autonomia, Tribunalul constată mai întâi, la punctul 73 din hotărârea atacată, că, în considerentul (257) al deciziei în litigiu, Comisia reia argumentele invocate de Elf Aquitaine în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Acesta arată în continuare, la punctul 74 din hotărârea atacată, că „argumentele reclamantei prin care urmărește să își demonstreze autonomia au fost de asemenea invocate de societatea sa mamă, în răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile, pentru a demonstra lipsa exercitării de către aceasta a unei influențe decisive asupra politicii comerciale a filialei sale”.
15 Tribunalul indică în această privință, la punctul 75 din hotărârea atacată, că, prin respingerea argumentelor prezentate de societatea‑mamă, Comisia a răspuns în mod global ambelor societăți și a examinat, în conformitate cu jurisprudența, dacă societatea‑mamă a prezentat, în vederea răsturnării prezumției, probe care să demonstreze că filiala sa își stabilea în mod autonom linia de acțiune pe piață.
16 La punctele 76-80 din hotărârea atacată, Tribunalul își continuă raționamentul în următorii termeni:
„76 Referitor la temeinicia probelor prezentate de reclamantă pentru a‑și demonstra autonomia, trebuie subliniat că împrejurarea că Elf Aquitaine este doar un holding neoperațional, care intervine foarte puțin în administrarea filialelor sale, nu este suficientă pentru a exclude posibilitatea ca aceasta să exercite o influență decisivă asupra comportamentului reclamantei, prin coordonarea în special a investițiilor financiare din cadrul grupului Elf Aquitaine. Astfel, în contextul unui grup de societăți, o societate de tip holding care coordonează în special investițiile financiare din cadrul grupului are vocația să regrupeze participații în societăți diferite și are drept funcție asigurarea unității de conducere, în special prin intermediul acestui control bugetar.
77 În această privință, trebuie amintit că nici faptul că există o relație de instigare privind încălcarea între societatea‑mamă și filiala sa, nici, cu atât mai puțin, implicarea celei dintâi în respectiva încălcare, ci faptul că acestea constituie o singură întreprindere permite Comisiei să adreseze societății‑mamă a unui grup de societăți decizia prin care se aplică amenzi.
78 Referitor la faptul că reclamanta nu aplicat niciodată, în favoarea Elf Aquitaine, o politică de informare specifică pe piața AMCA, lipsa unei astfel de informații, presupunând că ea a fost demonstrată, nu poate fi suficientă pentru a dovedi că reclamanta avea autonomie față de societatea sa mamă.
79 Situația este aceeași în ceea ce privește argumentul potrivit căruia activitatea privind AMCA este una foarte redusă în cadrul grupului Elf Aquitaine, deoarece nu este de natură să demonstreze autonomia [societății Arkema] față de societatea‑mamă.
80 Nu se poate trage nicio concluzie nici din împrejurarea că cele două societăți operau pe piețe diferite și nu aveau legături de tip furnizor‑client. Astfel, după cum a subliniat în mod întemeiat Comisia în considerentul (261) al deciziei [în litigiu], trebuie apreciat că, în cadrul unui grup precum Elf Aquitaine, împărțirea sarcinilor constituie un fenomen normal, care nu răstoarnă prezumția potrivit căreia Elf Aquitaine și Atofina [SA] constituie o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE.”
17 La punctul 82 din hotărârea atacată, Tribunalul răspunde la argumentul recurentei potrivit căruia este imposibil să se aducă o dovadă directă și irefutabilă a autonomiei comportamentului pe piață și că o astfel de probă ar trebui, așadar, calificată drept probatio diabolica. Acest punct 82 are următorul cuprins:
„[...] nu li se cere părților în cauză să prezinte o probă directă și irefutabilă a autonomiei de comportament a filialei pe piață, ci doar ca ele să furnizeze probe care pot demonstra această autonomie [...]. În plus, împrejurarea că recurenta nu a prezentat în speță probe de natură să răstoarne prezumția lipsei de autonomie nu înseamnă că respectiva prezumție nu poate fi în niciun caz răsturnată. În consecință, argumentul reclamantei este nefondat.”
18 După respingerea primului aspect al primului motiv invocat, Tribunalul concluzionează, la punctul 85 din hotărârea atacată, că „Comisia era în drept să considere că Elf Aquitaine și Arkema constituie o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE și că ele puteau, prin urmare, să fie obligate în solidar să răspundă pentru comportamentul care le‑a fost reproșat, actele săvârșite de Arkema fiind, așadar, imputabile societății Elf Aquitaine și, prin urmare, considerate că au fost săvârșite de ea”.
19 După respingerea celui de al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului autonomiei juridice și comerciale a filialei, care rezultă din prezumția exercitării unei influențe decisive a societății‑mamă asupra filialei sale, Tribunalul statuează, la punctul 100 din hotărârea atacată, în special că, „deși deținerea integrală sau aproape integrală a capitalului permite să se prezume că o societate‑mamă exercită o influență decisivă asupra comportamentului filialei sale și, în consecință, că ele fac parte din aceeași întreprindere, această prezumție de lipsă a autonomiei filialei poate fi răsturnată de partea în cauză, căreia îi revine obligația de a furniza probe suficiente [...]. Prezumția menționată, astfel cum este aplicată în speță, nu repune în discuție autonomia comercială a filialei”.
20 În cadrul respingerii celui de al cincilea motiv, întemeiat pe o motivare insuficientă a deciziei în litigiu, Tribunalul constată, la punctul 126 din hotărârea atacată, că Comisia a răspuns la aspectele esențiale ale argumentelor invocate de Elf Aquitaine. La punctul 127 din această hotărâre, Tribunalul arată următoarele:
„[...] Comisia nu este ținută să răspundă la toate obiecțiile reclamantei. Astfel, pe de o parte, în măsura în care răspunsul Comisiei la aspectele esențiale ale argumentelor formulate de Elf Aquitaine […] nu poate fi diferit după cum în cauză este societatea mamă sau filiala sa, aceasta nu este obligată să răspundă separat la argumentele invocate de reclamantă (a se vedea punctul 75 de mai sus). […]”
21 La punctul 205 din hotărârea atacată, în motivarea respingerii celui de al nouălea motiv, Tribunalul menționează următoarele:
„Argumentul potrivit căruia Comisia ar fi luat în calcul de două ori cifra de afaceri a Arkema [pentru] a majora amenzile în vederea descurajării trebuie respins. Astfel, trebuie amintit că amenda [de 13,5 milioane de euro] aplicată Arkema potrivit articolului 2 litera (d) din decizia [în litigiu] corespunde doar majorării pentru încălcări repetate aplicate cuantumului de bază ipotetic, diminuat cu reducerea de 40 % acordată de Comisie în temeiul cooperării. Pentru aceasta, Comisia nu a avut altă posibilitate, dacă nu dorea să se îndepărteze de la metoda de calcul a [L]iniilor directoare [din 1998], decât să recalculeze un cuantum de bază ipotetic ca și când numai aceasta ar fi fost considerată responsabilă de săvârșirea încălcării.”
Concluziile părților și procedura în fața Curții
22 Recurenta solicită Curții anularea hotărârii atacate și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.
23 Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare de către Tribunal a normelor care reglementează imputabilitatea practicilor anticoncurențiale ale unei filiale societății sale mamă
Argumentele părților
24 În opinia recurentei, Tribunalul s‑a contrazis atunci când a amintit, pe de o parte, la punctul 67 din hotărârea atacată, că prezumția de influență decisivă a societății‑mamă asupra filialei sale este una „simplă” și poate fi răsturnată în cazul în care societatea‑mamă și/sau filiala prezintă probe care să demonstreze autonomia comportamentului filialei, iar, pe de altă parte, la punctul 76 din hotărârea atacată, a afirmat că orice holding are drept funcție asigurarea unității de conducere a filialelor în cadrul unui grup de societăți.
25 Potrivit Arkema, rezultă de aici că prezumția de influență decisivă a societății‑mamă este în realitate irefragabilă. Tribunalul, prin faptul că solicită recurentei să facă o dovadă despre care el însuși afirmă că este imposibil de făcut din punct de vedere juridic, i‑ar impune să facă o probatio diabolica.
26 În plus, Arkema consideră că, prin faptul că i s‑a impus să prezinte astfel de probe, Tribunalul i‑a încălcat dreptul la un proces echitabil, garantat de articolul 6 alineatul (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.
27 Comisia consideră că acest motiv este inadmisibil, întrucât nu contestă concluziile la care ajunge Tribunalul la punctele 78-80 și 82 din hotărârea atacată.
28 În plus, în ceea ce privește argumentația formulată de Arkema, întemeiată pe o încălcare a dreptului la un proces echitabil, recurenta nu ar indica în ce ar consta pretinsa încălcare.
29 În orice caz, din cuprinsul hotărârii atacate ar rezulta că prezumția de influență decisivă a unei societăți‑mamă asupra filialei sale nu este irefragabilă. În opinia Comisiei, recurenta ar dori în realitate să poată răsturna această prezumție doar prin afirmația că societatea sa mamă, Elf Aquitaine, era un „holding neoperațional”. Potrivit Comisiei, dacă simplul fapt de a avea un „holding neoperațional” la conducerea unui grup ar fi suficient pentru a răsturna prezumția, aceasta și‑ar pierde eficiența. Mai mult, faptul că o prezumție este refragabilă nu înseamnă că trebuie să fie ușor de răsturnat.
Aprecierea Curții
30 În ceea ce privește excepția de inadmisibilitate menționată la punctul 27 din prezenta hotărâre, trebuie subliniat că, în realitate, Comisia susține că acest motiv este inoperant.
31 Or, caracterul inoperant al unui motiv invocat trimite la posibilitatea ca recursul să se poate întemeia pe acesta și admisibilitatea lui să nu fie afectată (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2003, Eurocoton și alții/Consiliul, C‑76/01 P, Rec., p. I‑10091, punctul 52, și Hotărârea din 6 noiembrie 2008, Grecia/Comisia, C‑203/07 P, Rep., p. I‑8161, punctele 42 și 43). Rezultă că excepția de inadmisibilitate menționată la punctul 27 din prezenta hotărâre trebuie respinsă.
32 Comisia invocă faptul că primul motiv trebuie respins în măsura în care nu contestă în mod explicit punctele 78-80 și 82 din hotărârea atacată, privind imputabilitatea practicilor unei filiale societății sale mamă, care ar fi prin ele însele suficiente pentru a susține concluziile hotărârii atacate.
33 O astfel de argumentație nu poate fi primită.
34 Astfel, din înscrisuri rezultă că, prin argumentația formulată, Arkema susține, în esență, că Tribunalul s‑a contrazis, în special la punctul 76 din hotărârea atacată, atunci când a consacrat principiul unei prezumții refragabile potrivit căreia o societate‑mamă care deține aproape întreg capitalul unei filiale exercită o influență decisivă asupra comportamentului acesteia din urmă, împiedicând‑o în același timp iremediabil pe Arkema să poată face dovada contrară. Dacă o astfel de argumentație ar trebui să fie primită, dispozitivul hotărârii atacate, precum și, de altfel, constatările de la punctele menționate 78-80 și 82 ar fi viciate de eroarea de drept invocată de Arkema.
35 În fond, dintr‑o notă de subsol din cererea introductivă formulată de Arkema rezultă că a contestat în mod explicit punctul 82 din hotărârea atacată.
36 Prin urmare, primul motiv nu trebuie respins ca inoperant.
37 În continuare, trebuie amintit că noțiunea de întreprindere desemnează orice entitate care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare. În această privință, Curtea a precizat, pe de o parte, că noțiunea de întreprindere, plasată în acest context, trebuie să fie înțeleasă în sensul că desemnează o unitate economică, chiar dacă din punct de vedere juridic această unitate economică este constituită din mai multe persoane fizice sau juridice, și, pe de altă parte, că, în cazul în care o astfel de entitate economică încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine entității respective, potrivit principiului răspunderii personale (a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2011, General Química și alții/Comisia, C‑90/09 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 34 și 35 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 martie 2011, ArcelorMittal Luxembourg/Comisia și Comisia/ArcelorMittal Luxembourg și alții, C‑201/09 P și C‑216/09 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 95).
38 Potrivit unei jurisprudențe constante, comportamentul unei filiale poate fi imputat societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică, în esență, instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, ținând seama în special de legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo Nobel și alții/Comisia, C‑97/08 P, Rep., p. I‑8237, punctul 58, și Hotărârea General Química și alții/Comisia, citată anterior, punctul 37).
39 Astfel, într‑un asemenea caz, întrucât societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, astfel, formează o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE, Comisia poate să adreseze societății‑mamă o decizie prin care să impună amenzi, fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia din urmă în încălcare (a se vedea Hotărârile Akzo Nobel și alții/Comisia, punctul 59, și General Química și alții/Comisia, punctul 38, citate anterior).
40 În această privință, Curtea a precizat că, în cazul particular în care o societate‑mamă deține 100 % din capitalul filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, pe de o parte, această societate‑mamă poate exercita o influență decisivă asupra comportamentului acestei filiale și, pe de altă parte, există o prezumție refragabilă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită în mod efectiv o astfel de influență (a se vedea în special Hotărârea din 25 octombrie 1983, AEG‑Telefunken/Comisia, 107/82, Rec., p. 3151, punctul 50, Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, citată anterior, punctul 60, Hotărârea General Química și alții/Comisia, citată anterior, punctul 39, precum și Hotărârea ArcelorMittal Luxembourg/Comisia și Comisia/ArcelorMittal Luxembourg și alții, citată anterior, punctul 97).
41 În aceste condiții, este suficient să se dovedească de către Comisie că întregul capital al unei filiale este deținut de societatea sa mamă pentru a prezuma că aceasta din urmă exercită o influență decisivă asupra politicii comerciale a acestei filiale. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea‑mamă ca fiind obligată în solidar la plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care această societate‑mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea Hotărârea din 16 noiembrie 2000, Stora Kopparbergs Bergslags/Comisia, C‑286/98 P, Rec., p. I‑9925, punctul 29, Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, citată anterior, punctul 61, Hotărârea General Química și alții/Comisia, citată anterior, punctul 40, precum și Hotărârea ArcelorMittal Luxembourg/Comisia și Comisia/ArcelorMittal Luxembourg și alții, citată anterior, punctul 98).
42 În speță, Arkema nu contestă legalitatea prezumției exercitării efective a unei influențe decisive, menționată la punctele 40 și 41 din prezenta hotărâre. Aceasta nu contestă nici aplicabilitatea, în împrejurările din speță, a unei astfel de prezumții într‑un caz în care o societate‑mamă deține 98 % din capitalul filialei sale.
43 Arkema invocă totuși că raționamentul hotărârii atacate contravine jurisprudenței menționate la punctele 38-41 din prezenta hotărâre, conferind un caracter irefragabil prezumției exercitării efective a unei influențe decisive de către societatea‑mamă asupra filialei sale.
44 În acest context, Arkema consideră, în esență, că, prin afirmația cuprinsă în a doua frază de la punctul 76 din hotărârea atacată, că un holding are „drept funcție” asigurarea „unității de conducere” a filialelor, Tribunalul a făcut ca, din punct de vedere juridic, prezumția de influență decisivă a societății‑mamă asupra comportamentului filialei sale să devină irefragabilă, fiindcă orice tentativă de a demonstra autonomia comportamentului filialei pe piață ar fi contrară funcției înseși pe care Tribunalul a recunoscut‑o holdingurilor și, în consecință, ar fi sortită eșecului.
45 Este adevărat că punctul 76 menționat este formulat într‑un mod greu de conciliat cu jurisprudența amintită la punctele 38-41 din prezenta hotărâre.
46 Cu toate acestea, se impune constatarea faptului că argumentația recurentei, prezentată la punctele 43 și 44 din prezenta hotărâre, interpretează în mod eronat hotărârea atacată în ansamblul său.
47 Astfel, prima frază de la punctul 76 privește „temeinicia probelor prezentate de reclamantă pentru a‑și demonstra autonomia” față de societatea sa mamă, în special „împrejurarea că Elf Aquitaine este doar un holding neoperațional, care intervine foarte puțin în administrarea filialelor sale”. Din probele depuse la dosarul de la Tribunal rezultă în plus că Arkema a invocat în special în această privință faptul că beneficia de „o autonomie pe plan financiar, controlul exercitat de Elf Aquitaine fiind limitat la investițiile sau la retragerile de investiții efectuate de Arkema care aveau un impact pe termen lung asupra operațiunilor financiare ale acesteia”, care nu ar fi vizat niciodată activitatea privind AMCA.
48 În pasajul criticat de la acest punct 76, Tribunalul se limitează astfel să afirme că nu este exclus ca un holding „neoperațional”, deși nu intervine în mod direct pe piață, să poată exercita o influență decisivă asupra politicii comerciale a filialelor sale, ținând cont în special de funcția de coordonare și de conducere financiară pe care o are, și că, prin urmare, caracterul efectiv al unei astfel de exercitări poate fi prezumat atunci când societatea‑mamă deține integral sau aproape integral capitalul filialelor sale. Din acest motiv, conform logicii raționamentului Tribunalului, nu este suficient să se invoce natura neoperațională a societății‑mamă pentru a răsturna prezumția exercitării efective a unei influențe decisive asupra politicii comerciale a filialelor, care rămâne o prezumție simplă.
49 În această privință, reiese din cuprinsul a nenumărate puncte din hotărârea atacată, inclusiv din cuprinsul punctelor 67 și 82, că Tribunalul a apreciat că prezumția în discuție putea să fie răsturnată.
50 Rezultă din considerațiile care precedă că este nefondată obiecția vizând încălcarea normelor care reglementează imputabilitatea practicilor unei filiale societății sale mamă prin faptul că Tribunalul ar fi consacrat caracterul irefragabil al prezumției întemeiate pe deținerea de către societatea mamă a întregului capital al filialei sale, deoarece astfel se interpretează eronat hotărârea atacată.
51 În aceste condiții, dat fiind că argumentul întemeiat pe încălcarea dreptului la un proces echitabil, care decurge din articolul 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, are la bază o premisă eronată, nu poate fi admis.
52 Prin urmare, trebuie să se respingă primul motiv al recursului.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului nediscriminării
Argumentele părților
53 În opinia recurentei, consacrarea de către Tribunal a caracterului irefragabil al prezumției de influență decisivă a societății‑mamă asupra filialei sale încalcă de asemenea principiul nediscriminării între participanții la o înțelegere în funcție de apartenența sau de neapartenența la un grup de societăți.
54 Comisia consideră că al doilea motiv este greu inteligibil și că nu vizează niciun aspect al hotărârii atacate. În consecință, ar trebui respins ca inadmisibil.
Aprecierea Curții
55 Întrucât efectuează aceeași interpretare eronată a hotărârii atacate pe care se întemeiază și primul motiv al recursului, al doilea motiv trebuie de asemenea respins.
Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament și a dreptului recurentei la un proces echitabil
Argumentele părților
56 Recurenta susține că Tribunalul, ca răspuns la al cincilea motiv formulat în litigiul aflat pe rolul său, a examinat doar argumentele invocate de Elf Aquitaine, nu și pe cele invocate de ea, „încălcând astfel principiul egalității de tratament și dreptul la un proces echitabil”.
57 Cu titlu introductiv, Comisia ridică problema privind claritatea argumentației formulate de recurentă în susținerea prezentului motiv. În plus, în opinia Comisiei, recurenta nu a criticat în primă instanță faptul că decizia în litigiu a răspuns în principal la argumentele formulate de Elf Aquitaine. Aceasta susține că al treilea motiv constituie, așadar, un motiv nou, inadmisibil în etapa recursului.
58 Pe fond, Comisia consideră că faptul că Tribunalul a examinat motivarea deciziei în litigiu exclusiv prin prisma argumentelor formulate de Elf Aquitaine nu defavorizează recurenta. Prin urmare, din moment ce argumentele societății Arkema ar trebui în orice caz respinse, prezentul motiv ar fi inoperant.
Aprecierea Curții
59 Potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 256 TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție și din articolul 112 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că o cerere de recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific această cerere (a se vedea în special Hotărârea din 1 iulie 2010, Knauf Gips/Comisia, C‑407/08 P, Rep., p. I‑6375, punctul 43 și jurisprudența citată).
60 În speță, recursul permite, desigur, identificarea elementului criticat din hotărârea atacată, și anume punctele 121-129 din hotărâre.
61 Cu toate acestea, se impune constatarea faptului că argumentația care stă la baza prezentului motiv nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate. Astfel, elementele esențiale pe care se întemeiază prezentul motiv nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință. În aceste condiții, Curtea nu este în măsură să își exercite controlul de legalitate, cu riscul de a se pronunța ultra petita (a se vedea, prin analogie, în special Hotărârea din 2 octombrie 2003, Thyssen Stahl/Comisia, C‑194/99 P, Rec., p. I‑10821, punctul 106, Hotărârea din 11 septembrie 2007, Lindorfer/Consiliul, C‑227/04 P, Rep., p. I‑6767, punctul 83, Hotărârea din 14 ianuarie 2010, Comisia/Republica Cehă, C‑343/08, Rep., p. I‑275, punctul 26, precum și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C‑67/09 P, Rep., p. I‑9811, punctele 48 și 49).
62 Chiar presupunând că prezentul motiv trebuie interpretat în sensul că evocă o omisiune a Tribunalului de a sancționa o pretinsă neluare în considerare de către Comisie a probelor prezentate de recurentă, ar trebui să se constate că o astfel de critică ar constitui un motiv nou, susceptibil să modifice obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului.
63 Astfel, după cum rezultă din dosarul litigiului dedus judecății Tribunalului, prin acțiunea formulată, recurenta nu a criticat în primă instanță faptul că decizia în litigiu a răspuns în principal la argumentele formulate de Elf Aquitaine.
64 Or, în conformitate cu articolul 113 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. În cadrul recursului, competența Curții este astfel limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să modifice obiectul litigiului respectiv invocând pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care l‑ar fi putut invoca în fața Tribunalului, dar pe care nu l‑a invocat, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost învestit Tribunalul (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 1 iunie 1994, Comisia/Brazzelli Lualdi și alții, C‑136/92 P, Rec., p. I‑1981, punctul 59, Hotărârea din 30 martie 2000, VBA/VGB și alții, C‑266/97 P, Rec., p. I‑2135, punctul 79, precum și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom/Comisia, C‑280/08 P, Rep., p. I‑9555, punctul 34). Un astfel de motiv trebuie, așadar, considerat inadmisibil în faza recursului.
65 În aceste condiții, al treilea motiv al recursului trebuie respins.
Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității
Argumentele părților
66 În opinia recurentei, Tribunalul ar fi încălcat principiul proporționalității prin validarea metodei de calcul utilizate de Comisie pentru a stabili componenta sancțiunii pecuniare legată de încălcările repetate ale societății Arkema. Această metodă ar implica o dublă luare în considerare a cifrei de afaceri a Arkema la calculul bazelor respective la care se aplică coeficienții multiplicatori reținuți pentru Elf Aquitaine și pentru Arkema cu titlu de factor de descurajare. Tribunalul nu ar fi contestat existența acestei duble luări în calcul, dar ar fi justificat‑o prin exigența Comisiei de a nu se îndepărta de metoda de calcul prevăzută în Liniile directoare din 1998, conferind, așadar, acestora din urmă „o forță obligatorie absolută” pe care acestea nu ar avea‑o.
67 În opinia Comisiei, al patrulea motiv are la bază o înțelegere greșită a deciziei în litigiu.
Aprecierea Curții
68 Prezentul motiv al recursului se întemeiază, în esență, pe critica potrivit căreia Tribunalul ar fi omis să sancționeze o „dublă luare în calcul” în decizia în litigiu a cifrei de afaceri a societății Arkema, care este interzisă.
69 Această critică se întemeiază însă pe o interpretare eronată atât a deciziei în litigiu, cât și a hotărârii atacate.
70 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 6 din prezenta hotărâre, în decizia în litigiu, Comisia a considerat, în esență, că trebuia sancționată pentru încălcări repetate doar recurenta, nu și societatea sa mamă, Elf Aquitaine, întrucât recurenta nu era controlată de aceasta din urmă la data săvârșirii primei încălcări. Prin urmare, pe lângă amenda de 45 de milioane de euro aplicată în solidar societății Elf Aquitaine și recurentei, Comisia a aplicat separat recurentei o altă amendă, de 13,5 milioane de euro, pentru a lua în considerare încălcările sale repetate.
71 Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 204 din hotărârea atacată, la stabilirea cuantumului acestei din urmă amenzi, Comisia a urmat o metodă întemeiată pe cea care decurge din Liniile directoare din 1998.
72 Conform acestei metode, elementele constitutive ale unei amenzi aferente unor circumstanțe agravante, precum încălcările repetate, sunt calculate plecând de la un „cuantum de bază”, care este calculat el însuși în raport cu un „cuantum de plecare” majorat cu un factor multiplicator pentru durata încălcării.
73 În esență, acest cuantum de plecare este determinat în funcție de gravitatea încălcării și de impactul real asupra concurenței pe care îl are comportamentul ilicit al entității în cauză. Dacă este cazul, ținând cont de capacitatea economică efectivă a entității în cauză, acest cuantum poate fi ajustat pentru a asigura amenzii un caracter suficient de descurajator.
74 Rezultă, în esență, din cuprinsul punctului 199 din hotărârea atacată că, pentru a calcula cuantumul amenzii aplicate separat recurentei, Comisia a urmărit să evite luarea în considerare, la ajustarea în scopul descurajării a cuantumului de plecare care a servit drept bază a acestei amenzi, a unui coeficient care nu reflectă capacitatea economică efectivă a recurentei, apreciată în mod separat de cea a societății sale mamă, Elf Aquitaine.
75 Astfel, la nota de subsol 222 din decizia în litigiu, reprodusă la punctul 199 sus‑menționat din hotărârea atacată, se precizează:
„[...] Factorul multiplicator 2,5 aplicat societății Elf [Aquitaine] nu este inclus în calcul. În locul său, un factor multiplicator de 1,5, care ar fi fost aplicat dacă [Arkema] ar fi fost singura destinatară a deciziei (dat fiind că cifra sa de afaceri mondială este de 17,8 miliarde de euro), va fi utilizat pentru calculul încălcărilor repetate. [...]”
76 Altfel spus, pentru a stabili cuantumul de plecare în vederea calculării amenzii care să fie aplicată separat societății Arkema, Comisia a utilizat un factor multiplicator ipotetic de 1,5 – care diferă de coeficientul 2,5, utilizat la calculul amenzii aplicate în solidar societăților Elf Aquitaine și Arkema –, și aceasta cu scopul de a ține cont de capacitatea economică mai redusă a acestei din urmă entități, apreciată în mod separat de cea a societății sale mamă.
77 În continuare, astfel cum rezultă, în esență, din cuprinsul punctelor 9, 16-21 și 203 din hotărârea atacată, Comisia a aplicat acest factor multiplicator ipotetic 1,5, denumit la punctul 203 „coeficient multiplicator pentru descurajare”, la un cuantum de plecare – de asemenea ipotetic în procesul calculării amenzii aplicate separat societății Arkema – de 12 milioane de euro, care a fost stabilit ținând cont de gravitatea încălcării în cauză și de importanța corespunzătoare a societății Arkema în raport cu ceilalți participanți la încălcarea în litigiu. Produsul acestor două cifre (18 milioane de euro) a fost ulterior majorat cu 150 % pentru durata încălcării, care, în cazul recurentei, era considerată că s‑a desfășurat de la 1 ianuarie 1984 până la 7 mai 1999.
78 „Cuantumul de bază” care rezultă din operațiunile descrise la punctul precedent din prezenta hotărâre, respectiv 45 de milioane de euro, este ipotetic, astfel cum a subliniat Tribunalul la punctul 203 din hotărârea atacată. Acesta servește doar la calculul cuantumului amenzii care trebuia să fie aplicată separat societății Arkema pentru încălcări repetate.
79 Pe de altă parte, după cum amintește Comisia în mod întemeiat, este o coincidență faptul că acest cuantum de bază ipotetic este echivalent cu cel final al amenzii separate care a fost aplicată în solidar recurentei și societății Elf Aquitaine.
80 Doar plecând de la acest cuantum de bază ipotetic a putut Comisia să calculeze cuantumul datorat pentru încălcări repetate săvârșite doar de recurentă, în mod independent față de societatea sa mamă.
81 După cum a amintit Tribunalul la punctul 201 din hotărârea atacată, potrivit punctelor 2 și 3 din Liniile directoare din 1998, Comisia, după stabilirea cuantumului de bază al amenzii în funcție de gravitatea și de durata încălcării, efectuează, dacă este cazul, o majorare și o diminuare a respectivului cuantum în temeiul circumstanțelor agravante și atenuante
82 În speță, astfel cum a constatat, în esență, Tribunalul la punctul 203 din hotărârea atacată, Comisia a aplicat efectiv, la cuantumul de bază ipotetic de 45 de milioane de euro, un coeficient de 50 % pentru încălcări repetate ale recurentei.
83 Această operațiune a dat o cifră de 22,5 milioane de euro, corespunzătoare încălcărilor repetate săvârșite doar de recurentă, în mod independent de Elf Aquitaine.
84 Or, după cum rezultă din cuprinsul punctelor 26-28 din hotărârea atacată, apreciind că recurenta putea beneficia de o reducere importantă a cuantumului amenzii sale, Comisia i‑a acordat, în temeiul punctului D 2 prima și a doua liniuță din Comunicarea privind cooperarea, o reducere de 40 % din cuantumul amenzii care i‑ar fi fost aplicată dacă nu ar fi cooperat cu serviciile Comisiei.
85 Plecând de la un cuantum de 22,5 milioane de euro, în final, societății Arkema i‑a fost aplicată, potrivit articolului 2 litera (d) din decizia în litigiu, o amendă de 13,5 milioane de euro.
86 În aceste condiții, în măsura în care cifra de afaceri a Arkema a fost luată în considerare, pe de o parte, la calculul cuantumului de bază pe care se întemeiază amenda aplicată în solidar societății Elf Aquitaine și recurentei și, pe de altă parte, la calculul cuantumului amenzii aplicate separat recurentei pentru încălcările sale repetate, Comisia nu a operat, contrar celor susținute de recurentă, o „dublă luare în calcul” disproporționată, pe care Tribunalul să fi trebuit să o sancționeze.
87 Pe de altă parte, recurenta reproșează Tribunalului faptul că, la punctul 205 din hotărârea atacată, a săvârșit o eroare de drept interpretând Liniile directoare din 1998 ca având forță obligatorie absolută.
88 Desigur, din jurisprudență rezultă, astfel cum subliniază Arkema, că Liniile directoare din 1998 prevăd o regulă de conduită care indică practica ce trebuie urmată și de la care administrația nu se poate îndepărta, într‑un caz special, fără a indica motive care să fie compatibile cu principiul egalității de tratament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, Rec., p. I‑5425, punctele 209 și 210).
89 Cu toate acestea, contrar susținerilor recurentei, nicidecum Tribunalul nu a conferit în mod nelegal, la punctul 205 din hotărârea atacată, o „forță obligatorie absolută” respectivelor linii directoare.
90 În realitate, o astfel de critică se întemeiază pe o lectură selectivă, chiar eronată, a punctului 205.
91 Astfel, din chiar modul de redactare a punctului 205, citat la punctul 21 din prezenta hotărâre, rezultă că Tribunalul se limitează să arate, în esență, că, „dacă nu dorea să se îndepărteze de la metoda de calcul a [L]iniilor directoare [din 1998]”, Comisia era obligată să urmeze metodologia sus‑menționată, recalculând „un cuantum de bază ipotetic”.
92 Tribunalul nu a exclus astfel deloc posibilitatea Comisiei de a recurge, dacă este cazul, respectând dreptul Uniunii și invocând o motivare adecvată, la o altă metodologie pentru calculul amenzilor în materie de drept al Uniunii privind concurența.
93 În definitiv, la punctul 207 din hotărârea atacată, Tribunalul statuează că, întrucât nu este obligată să aplice o formulă matematică exactă și întrucât dispune de o putere de apreciere la stabilirea cuantumului amenzii, Comisia a putut lua în considerare diferența privind capacitatea economică, prin aplicarea unui coeficient multiplicator de 1,5 pentru Arkema și de 2,5 pentru întreg grupul Elf Aquitaine, fără să încalce principiul proporționalității.
94 În ceea ce privește alegerea acestor coeficienți multiplicatori, 1,5 și 2,5, recurenta nu contestă modul în care au fost stabiliți și nici nivelul lor, limitându‑se, în esență, să afirme că aplicarea lor a condus la o dublă luare în calcul a cifrei sale de afaceri, care este interzisă.
95 Rezultă că al patrulea motiv al recursului trebuie respins ca neîntemeiat.
96 Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, prezentul recurs trebuie respins în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
97 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Arkema la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Arkema SA la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături