HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)
10 februarie 2011(*)
„Recurs – Articolul 81 CE și articolul 53 din Acordul privind SEE – Piața consolelor de jocuri video și a cartușelor de jocuri marca Nintendo – Limitare a exporturilor paralele pe această piață – Acord între fabricant și distribuitorul exclusiv – Acord de distribuție care permite vânzările pasive – Dovedirea unui concurs de voințe în lipsa unei dovezi directe bazate pe înscrisuri a unei limitări a acestor vânzări – Nivelul probatoriu necesar pentru dovedirea unui acord vertical”
În cauza C‑260/09 P,
având ca obiect un recurs formulat în temeiul articolului 56 din Statutul Curții de Justiție, introdus la 10 iulie 2009,
Activision Blizzard Germany GmbH, fostă CD‑Contact Data GmbH, cu sediul în Burglengenfeld (Germania), reprezentată de J. K. de Pree și de E. N. M. Raedts, advocaten,
recurentă,
cealaltă parte în proces fiind:
Comisia Europeană, reprezentată de domnii S. Noë și F. Ronkes Agerbeek, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,
pârâtă în primă instanță,
CURTEA (Camera întâi),
compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii J.‑J. Kasel, M. Ilešič (raportor), E. Levits și M. Safjan, judecători,
avocat general: domnul J. Mazák,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin recursul formulat, Activision Blizzard Germany GmbH (denumită în continuare „Activision Blizzard”), acționând în calitate de succesor legal al CD‑Contact Data GmbH (denumită în continuare „CD‑Contact Data”), solicită anularea Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță al Comunităților Europene din 30 aprilie 2009, CD‑Contact Data/Comisia (T‑18/03, Rep., p. II‑1021, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a redus amenda aplicată CD‑Contact Data și s‑a respins în rest acțiunea acesteia din urmă având ca obiect anularea Deciziei 2003/675/CE a Comisiei din 30 octombrie 2002 privind o procedură de aplicare a articolului 81 din Tratatul CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (COMP/35.587 PO Video Games, COMP/35.706 PO Nintendo Distribution și COMP/36.321 Omega – Nintendo) (JO 2003, L 255, p. 33, denumită în continuare „decizia în litigiu”). Această decizie privea un ansamblu de acorduri și de practici concertate destinate să limiteze exporturile paralele pe piața consolelor de jocuri video marca Nintendo și a cartușelor de jocuri destinate acestor console.
Istoricul cauzei
2 Nintendo Co. Ltd (denumită în continuare „Nintendo”), societate cotată la bursă cu sediul în Kyoto (Japonia), este societatea aflată la conducerea grupului de societăți Nintendo, specializate în producerea și distribuirea de console de jocuri video și de cartușe de jocuri destinate utilizării pe aceste console. În Spațiul Economic European, activitățile Nintendo sunt desfășurate, pe anumite teritorii, de filiale la care aceasta deține o participație de 100 %, principala filială fiind Nintendo of Europe GmbH (denumită în continuare „NOE”). La momentul situației de fapt, NOE coordona anumite activități comerciale desfășurate de Nintendo în Europa și era distribuitorul său exclusiv în Germania. Pe alte teritorii de vânzare, Nintendo desemnase distribuitori exclusivi independenți.
3 CD‑Contact Data a fost distribuitorul exclusiv al Nintendo în Belgia și în Luxemburg, cel puțin din luna aprilie 1997 până la 31 decembrie 1997.
4 În cursul lunii martie 1995, Comisia Comunităților Europene a inițiat o investigație privind sectorul jocurilor video. În urma primelor concluzii ale acesteia, în septembrie 1995, Comisia a deschis o investigație suplimentară privind în special sistemul de distribuție al Nintendo. În urma unei plângeri depuse de o societate care își desfășoară activitatea în sectorul importului și al vânzării de jocuri electronice, potrivit căreia Nintendo limita comerțul paralel și practica în Țările de Jos un sistem de prețuri de revânzare impuse, Comisia și‑a extins investigația. În răspunsul din 16 mai 1997 la o solicitare de informații a Comisiei, Nintendo a admis că unele dintre acordurile sale de distribuție și anumite condiții generale ale acestei întreprinderi conțineau restricții privind comerțul paralel în cadrul Spațiului Economic European. Printr‑o scrisoare din 23 decembrie 1997, Nintendo a informat Comisia că devenise conștientă cu privire la „o problemă gravă în legătură cu comerțul paralel în interiorul Comunității” și și‑a exprimat dorința de a coopera cu Comisia. Ca urmare a propriei declarații, Nintendo a luat măsuri de garantare, în viitor, a respectării dreptului Uniunii și a oferit compensații financiare terților care au suferit un prejudiciu financiar ca urmare a acțiunilor sale.
5 Printr‑o scrisoare din 9 iunie 1999, Comisia a solicitat CD‑Contact Data să îi comunice dacă documentele referitoare la aceasta, depuse la dosarele Comisiei, conțineau date confidențiale. Tot în această scrisoare, Comisia a precizat că avea în vedere inițierea unei proceduri oficiale împotriva anumitor societăți, inclusiv a CD‑Contact Data. La 26 aprilie 2000, Comisia a adresat Nintendo și celorlalte întreprinderi în cauză, printre care figura și CD‑Contact Data, o comunicare privind obiecțiunile pentru încălcarea articolului 81 alineatul (1) CE și a articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3). Nintendo nu a contestat materialitatea faptelor expuse în comunicarea privind obiecțiunile.
6 La 30 octombrie 2002, Comisia a adoptat decizia în litigiu, al cărei articol 1 prevede:
„Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 81 alineatul (1) [CE] și articolul 53 alineatul (1) din Acordul [privind Spațiul Economic European] prin participarea, în perioadele menționate, la un ansamblu de acorduri și de practici concertate pe piața consolelor de jocuri specializate și a cartușelor de jocuri compatibile cu consolele de jocuri specializate fabricate de Nintendo, având ca obiect și ca efect restrângerea exporturilor paralele a consolelor și a cartușelor de jocuri Nintendo:
[...]
– [CD‑Contact Data], în perioada cuprinsă între 28 octombrie 1997 și sfârșitul lunii decembrie 1997.”
7 În temeiul articolului 3 din această decizie, a fost aplicată CD‑Contact Data o amendă de un milion de euro.
8 În considerentele (195) și (196) ale deciziei în litigiu, Comisia arată, în ceea ce privește exporturile paralele din Belgia și din Luxemburg, că „[e]ra clar pentru [CD‑Contact Data] că trebuia să se asigure că propriii clienți nu recurg la exporturi paralele”. Aceasta ar rezulta dintr‑un telefax trimis NOE de CD‑Contact Data la 28 octombrie 1997, prin care ar fi asigurat că nu dorea niciun export. În considerentul (317) al acestei decizii, Comisia constată că această scrisoare ar arăta că CD‑Contact Data și Nintendo „ajunseseră la un «concurs de voințe» cu privire la faptul că nu trebuiau să existe exporturi de pe teritoriul [CD‑Contact Data] și că aceasta ar supraveghea livrările către clienții […] care ar putea fi suspectați că exportă”. În considerentul (319) din decizia menționată, Comisia arată că „[CD‑Contact Data] a furnizat alte probe care dovedesc că aceasta nu aderase la acordul de restricționare a comerțului paralel” și că, potrivit acestei societăți, „aceasta a exportat produse ea însăși și/sau le‑a vândut unor societăți despre care știa că le‑ar exporta”. Comisia concluzionează totuși, în considerentul (326) al aceleiași decizii, că faptul că, în practică, CD‑Contact Data a lăsat să se producă anumite exporturi paralele ar demonstra numai că a „trișat” ea însăși.
9 În ceea ce privește importurile paralele în Belgia, Comisia face referire în considerentul (197) al deciziei în litigiu la împrejurarea că, din septembrie până în decembrie 1997, CD‑Contact Data ar fi avut un schimb de corespondență cu NOE cu privire la importurile paralele pe teritoriul său, în speranța că această „problemă” va fi soluționată. Comisia citează în această privință trei scrisori din 4 septembrie, din 3 noiembrie și, respectiv, din 4 decembrie 1997.
Hotărârea atacată
10 Prin hotărârea atacată, Tribunalul a modificat decizia în litigiu, întrucât aceasta nu acordase CD‑Contact Data beneficiul circumstanței atenuante privind rolul său exclusiv pasiv în cadrul încălcării, și a redus, în consecință, amenda aplicată acestei societăți la 500 000 de euro. Acțiunea având ca obiect anularea acestei decizii a fost respinsă în rest.
11 În ceea ce privește în special primul aspect al primului motiv al acțiunii, întemeiat pe o încălcare a articolului 81 CE și a cărui examinare de către Tribunal este criticată de Activision Blizzard în cadrul prezentului recurs, acesta a fost înlăturat la punctele 46-70 din hotărârea atacată.
12 La punctul 52 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că, pentru a concluziona în sensul că există un acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE, Comisia nu a făcut trimitere la termenii acordului de distribuție propriu‑zis, încheiat între Nintendo și CD‑Contact Data. Potrivit Tribunalului, în considerentul (196) al deciziei în litigiu, Comisia a arătat în această privință că „[t]extul acordului de distribuție încheiat între [CD‑Contact Data] și Nintendo permitea primei să exporte în mod pasiv”. Tribunalul a subliniat în acest context că, astfel, spre deosebire de cele constatate în cazul anumitor distribuitori la care se referă decizia menționată, acest acord de distribuție, încheiat la aproape doi ani de la inițierea investigației Comisiei și având ca obiect sistemul de distribuție în cauză, nu conținea, ca atare, nicio clauză interzisă de articolul 81 alineatul (1) CE.
13 După ce a precizat la punctul 53 din hotărârea atacată că, în ceea ce privește CD‑Contact Data, Comisia făcuse trimitere numai la încheierea unui acord, Tribunalul a subliniat la punctul 54 din această hotărâre că, în lipsa unei dovezi directe bazate pe înscrisuri privind încheierea unui acord scris între Nintendo și CD‑Contact Data referitor la limitarea exporturilor pasive, Comisia considerase că participarea acestei din urmă societăți la un acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE era atestată de comportamentele acesteia, astfel cum au fost exprimate în propria corespondență.
14 Tribunalul a apreciat la punctul 55 din hotărârea atacată că, în aceste împrejurări, trebuia să se examineze dacă, având în vedere conținutul acestui schimb de scrisori, Comisia dovedise în mod corespunzător cerințelor legale existența unui concurs de voințe între CD‑Contact Data și Nintendo în vederea limitării comerțului paralel. Tribunalul a subliniat în această privință la punctul 56 din hotărârea menționată că, în cuprinsul deciziei în litigiu, Comisia se referise la un ansamblu de dovezi scrise și, în mod special, la un telefax adresat NOE de către CD‑Contact Data la 28 octombrie 1997.
15 La punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, în acest telefax, CD‑Contact Data explicase că nu fusese în măsură să furnizeze anumite cantități de produse către BEM, un comerciant cu ridicata stabilit în Belgia care efectua în mod potențial comerț paralel. Acesta a constatat, la punctul 59 din această hotărâre, că, în mod contrar celor susținute de Comisie, din modul de redactare a telefaxului respectiv nu rezulta cu claritate că CD‑Contact Data avea cunoștință de faptul că se presupunea că va împiedica exporturile paralele și că dorea să se apere împotriva susținerilor Nintendo France referitoare la asemenea exporturi paralele provenind din Belgia. În special, potrivit Tribunalului, nu se putea deduce cu certitudinea necesară că „prudența” manifestată de CD‑Contact Data în privința clienților care efectuează în general exporturi atesta că aceasta aprobase politica în litigiu de limitare a comerțului paralel. În plus, Tribunalul a considerat că interpretarea la care recurge CD‑Contact Data, potrivit căreia referirea la cantitățile limitate de produse de care dispunea trebuia considerată o informație privind imposibilitatea sa materială de a efectua vânzări active prin intermediul unui distribuitor cu ridicata stabilit în Belgia, nu putea fi respinsă a priori.
16 Tribunalul a observat, la punctul 60 din hotărârea atacată, că telefaxul adresat NOE de CD‑Contact Data la 28 octombrie 1997 reprezenta totuși urmarea directă a trimiterii scrisorii din 24 octombrie 1997 prin care Nintendo France, pe de o parte, criticase exporturile paralele efectuate din Belgia, teritoriu în care CD‑Contact Data era la momentul respectiv distribuitorul exclusiv al produselor în cauză, și, pe de altă parte, solicitase NOE să ia măsurile necesare pentru a remedia „problemele” cauzate de aceste exporturi. Potrivit Tribunalului, CD‑Contact Data considerase astfel necesar să se justifice în privința cantităților de care dispunea și în privința condițiilor în care exporta produsele în cauză ca urmare a plângerii privind exporturile paralele menționate.
17 La punctul 61 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește documentele referitoare la importurile paralele în Belgia și în Luxemburg, Comisia s‑a referit la faptul că Nintendo și unii dintre distribuitorii săi agreați, printre care ar figura și CD‑Contact Data, puseseră în aplicare un sistem de cooperare practică și de schimb de informații privind comerțul paralel. În privința CD‑Contact Data, participarea acesteia la schimbul de informații reieșea, potrivit Tribunalului, din mai multe scrisori citate în considerentul (197) al deciziei în litigiu.
18 Tribunalul a considerat la punctul 62 din această hotărâre că, în continuarea considerațiilor prezentate la punctele anterioare ale hotărârii menționate, modul de redactare a acestor diferite scrisori permitea să se concluzioneze că respectivele scrisori aveau ca obiect denunțarea importurilor paralele ale produselor marca Nintendo în Belgia și că se încadrau în sistemul de schimb de informații pus în aplicare de Nintendo. În acest context, Tribunalul a citat, la punctele 63-66 din hotărârea menționată, două scrisori ale CD‑Contact Data adresate NOE la 4 septembrie și, respectiv, la 3 noiembrie 1997, un telefax trimis Nintendo France de CD‑Contact Data la 12 noiembrie 1997, precum și un document din 4 decembrie 1997, trimis CD‑Contact Data de NOE.
19 La punctul 67 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că împrejurarea că, în practică, CD‑Contact Data a participat la comerțul paralel exportând produse clienților stabiliți în afara Belgiei și a Luxemburgului nu era de natură să afecteze această concluzie. În această privință, Tribunalul a considerat că împrejurarea că o întreprindere, a cărei participare la o acțiune comună nelegală în temeiul articolului 81 alineatul (1) CE era dovedită, nu se comportase pe piață într‑un mod conform cu cel convenit cu concurenții săi nu constituia în mod necesar un element care trebuie luat în considerare. Astfel, potrivit Tribunalului, o întreprindere care urma, în pofida acțiunii comune cu concurenții acesteia, o politică ce se îndepărta de cea convenită putea doar să încerce să utilizeze înțelegerea în favoarea sa.
20 Cu privire la dovezile referitoare la interzicerea importurilor paralele în Belgia și în Luxemburg, Tribunalul a reținut, la punctul 68 din hotărârea atacată, că CD‑Contact Data nu putea susține că scrisorile menționate de Comisie fuseseră interpretate în mod greșit în sensul că, prin intermediul acestora, reclamanta intenționase doar să se asigure că prețul pe care îl plătea Nintendo pentru produsele în cauză nu era foarte ridicat. Astfel, potrivit Tribunalului, din interpretarea tuturor acestor scrisori, în special a telefaxului din 12 noiembrie 1997 trimis Nintendo France de CD‑Contact Data, reieșea că respectivele scrisori abordau problema prețurilor produselor în cauză având o legătură mai mult sau mai puțin directă cu existența importurilor paralele.
21 La punctele 69 și 70 din hotărârea atacată, Tribunalul a dedus din aceste considerații că, prin faptul că a stabilit participarea CD‑Contact Data la un acord având ca obiect limitarea comerțului paralel, Comisia nu a săvârșit o eroare de drept și, prin urmare, a înlăturat primul aspect al primului motiv invocat de această societate în acțiunea sa.
Concluziile părților în fața Curții
22 Activision Blizzard solicită Curții:
– anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a respins acțiunea în anulare formulată împotriva deciziei în litigiu;
– anularea deciziei în litigiu, cel puțin în ceea ce o privește;
– în subsidiar, anularea hotărârii atacate, în măsura în care Tribunalul a respins acțiunea formulată împotriva deciziei în litigiu și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.
23 Comisia solicită Curții respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la recurs
24 În susținerea recursului formulat, Activision Blizzard invocă trei motive, criticând modul în care a examinat Tribunalul, la punctele 46-70 din hotărârea atacată, primul aspect al primului motiv al acțiunii, care se întemeia pe o încălcare a articolului 81 alineatul (1) CE.
Cu privire la primul motiv
Argumentele părților
25 Prin intermediul primului motiv al recursului, Activision Blizzard invocă faptul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept efectuând o încadrare juridică greșită a situației de fapt pentru a concluziona că a existat un acord ilicit, în sensul articolului 81 alineatul (1) CE, între NOE și CD‑Contact Data. Această eroare ar rezulta din împrejurarea că Tribunalul, în cadrul examinării elementelor de probă invocate de Comisie, ar fi omis să țină seama de diferența care există din punctul de vedere al efectului juridic între o limitare a comerțului paralel activ și o limitare a comerțului paralel pasiv.
26 Activision Blizzard subliniază în această privință că acordul de distribuție încheiat între Nintendo și CD‑Contact Data interzicea comerțul paralel activ, autorizând în același timp comerțul paralel pasiv. Astfel cum ar fi confirmat Tribunalul la punctul 52 din hotărârea atacată, acest acord ar fi perfect legal în lumina articolului 81 alineatul (1) CE.
27 Ținând seama de interdicția de a desfășura un comerț paralel activ stipulată în acordul de distribuție, nu ar fi surprinzător ca CD‑Contact Data să fi schimbat informații cu NOE cu privire la importurile paralele realizate în Belgia, astfel cum ar demonstra telefaxul transmis Nintendo de CD‑Contact Data la 28 octombrie 1997 coroborat cu scrisorile citate în considerentul (197) al deciziei în litigiu.
28 Pentru a efectua o analiză juridică corectă a faptelor, Tribunalul ar fi trebuit, după ce a stabilit că CD‑Contact Data participa la un schimb de informații cu privire la importurile paralele, să determine dacă comportamentul în cauză privea o limitare a vânzărilor paralele active, conform acordului de distribuție, sau dacă privea de asemenea o limitare nelegală a vânzărilor paralele pasive. Fără a stabili existența unui acord care depășește limitele unei restricții a vânzărilor active, Tribunalul nu putea, potrivit recurentei, să ajungă la concluzia că CD‑Contact Data era parte la un acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE.
29 Activision Blizzard deduce din aceasta că, în măsura în care Tribunalul a omis să efectueze analiza menționată, acesta nu putea, fără a săvârși o eroare de drept, să considere că Comisia dovedise în mod suficient că, prin comportamentul său, CD‑Contact Data urmărea să limiteze vânzările pasive.
30 În subsidiar, recurenta susține că Tribunalul a încălcat cel puțin obligația de motivare care îi revine, în măsura în care hotărârea atacată nu menționează nicidecum motivele pentru care nu trebuia să fie luată în considerare în circumstanțele speței distincția dintre comerțul paralel activ și comerțul paralel pasiv.
31 Comisia recunoaște că Regulamentul (CEE) nr. 1983/83 al Comisiei din 22 iunie 1983 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri de distribuție exclusivă (JO L 173, p. 1), care era aplicabil ratione temporis situației de fapt din speță, permite să se interzică distribuitorului exclusiv să caute în mod activ clienți în afara teritoriului său și că acordul de distribuție încheiat între CD‑Contact Data și Nintendo cuprindea o astfel de interdicție de vânzări active care, în sine, nu era contrară articolului 81 alineatul (1) CE. Comisia subliniază totuși că regulamentul menționat nu se aplică atunci când părțile se înțeleg să creeze o situație de protecție teritorială absolută, în cadrul căreia este absolut interzis distribuitorilor exclusivi să vândă în afara teritoriului lor sau unor clienți care au intenția de a exporta. Or, aceasta ar fi fost situația în speță.
32 Comisia apreciază că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a confirmat decizia în litigiu cu privire la acest aspect. Aceasta consideră în special că, din moment ce Tribunalul stabilise existența acordului încheiat între CD‑Contact Data și Nintendo pentru limitarea comerțului paralel ca atare, era inutil ca acesta să dezvolte mai mult motivarea hotărârii sale cu privire la distincția dintre vânzările active și vânzările pasive ale distribuitorilor.
Aprecierea Curții
33 Prin intermediul primului motiv formulat, recurenta susține, în esență, că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a omis să examineze dacă, astfel cum a fost exprimat în corespondența pe care se întemeiază decizia în litigiu, comportamentul CD‑Contact Data avea drept unic obiect să limiteze vânzările paralele active, conform acordului de distribuție încheiat între CD‑Contact Data și Nintendo, sau dacă acest comportament privea de asemenea o limitare a vânzărilor paralele pasive.
34 Or, trebuie să se constate că, în hotărârea atacată, Tribunalul, contrar susținerilor recurentei, a efectuat o astfel de examinare și că, în consecință, motivul respectiv este neîntemeiat în fapt.
35 Astfel, Tribunalul a observat mai întâi, la punctul 52 din hotărârea atacată, că respectivul acord de distribuție nu conținea, în sine și spre deosebire de acordurile de distribuție încheiate anterior cu unii dintre ceilalți distribuitori ai Nintendo, nicio clauză interzisă de articolul 81 alineatul (1) CE, dat fiind că permitea CD‑Contact Data să exporte pasiv.
36 La punctele 54 și 55 din hotărârea menționată, Tribunalul a subliniat apoi că, în lipsa unei dovezi directe bazate pe înscrisuri privind încheierea unui acord scris referitor la limitarea exporturilor pasive, trebuia să se examineze dacă, bazându‑se pe schimbul de scrisori dintre CD‑Contact Data, NOE și Nintendo France, citat în decizia în litigiu, Comisia dovedise în mod corespunzător cerințelor legale participarea CD‑Contact Data la un acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE.
37 În sfârșit, Tribunalul a recunoscut în mod explicit la punctul 59 din hotărârea atacată că interpretarea la care recurge recurenta în ceea ce privește telefaxul adresat NOE de CD‑Contact Data la 28 octombrie 1997, potrivit căreia referirea la cantitățile limitate de produse de care dispunea CD‑Contact Data trebuia considerată o informație privind imposibilitatea sa materială de a efectua vânzări active prin intermediul unui distribuitor cu ridicata stabilit în Belgia, nu putea fi respinsă a priori.
38 Reiese că Tribunalul a evaluat elementele de probă prezentate de Comisie în lumina faptului că acordul de distribuție încheiat între CD‑Contact Data și Nintendo cuprindea interdicția, legală la prima vedere, de a efectua vânzări paralele active și ținând seama de argumentul CD‑Contact Data potrivit căruia conținutul telefaxului respectiv se explica prin acest fapt.
39 Dacă Tribunalul, la punctul 69 din hotărârea atacată, a constatat totuși participarea CD‑Contact Data la un acord ilicit, aceasta se explică prin faptul că, pe baza unei analize a corespondenței invocate de Comisie în ansamblul său, efectuată la punctele 60-68 din hotărârea menționată, acesta a ajuns la concluzia că Comisia demonstra existența unui concurs de voințe între CD‑Contact Data și Nintendo având ca obiect să limiteze nu numai vânzările active, ci, în mod general, comerțul paralel.
40 În aceste condiții, primul motiv invocat de Activision Blizzard trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv
Argumentele părților
41 Prin intermediul celui de al doilea motiv de recurs, Activision Blizzard susține că Tribunalul a denaturat elementele de probă prin faptul că a considerat că înscrisurile analizate la punctele 56-68 din hotărârea atacată dezvăluiau urmărirea unui obiectiv ilicit. Aceasta se referă în special la telefaxurile din 4 septembrie 1997, precum și din 3 și din 12 noiembrie din același an, în care CD‑Contact Data și‑ar fi exprimat nemulțumirea cu privire la exporturile către Belgia efectuate cu încălcarea exclusivității care îi fusese acordată pe acest teritoriu prin acordul de distribuție, utilizând informațiile referitoare la prețurile produselor importate drept mijloc de negociere în vederea obținerii unui preț de cumpărare mai bun din partea NOE. Faptul de a concluziona că aceste înscrisuri se raportau la altceva decât la o restrângere legală a vânzărilor active pe teritoriul acordat în exclusivitate CD‑Contact Data sau la modul prin care aceasta din urmă exercita presiuni asupra furnizorului său în vederea reducerii propriului preț de cumpărare ar fi în contradicție cu conținutul înscrisurilor menționate.
42 Recurenta susține, în acest context, că din telefaxul din 3 noiembrie 1997 rezultă că CD‑Contact Data dorea să semnaleze un caz eventual de vânzări active pe piața belgiană efectuate din Germania.
43 În ceea ce privește telefaxul din 12 noiembrie 1997 adresat Nintendo France, conținutul acestuia nu ar indica nicidecum că CD‑Contact Data exercita o presiune în vederea limitării importurilor paralele pasive. Referirea la „importuri paralele” ar implica, printre altele, că aceste importuri erau legale. Pe de altă parte, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei din 22 decembrie 1999 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (JO L 336, p. 21, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 66), chiar faptul de a restrânge vânzările pasive ale Nintendo France ar fi fost autorizat, dat fiind că aceasta din urmă era o filială a furnizorului.
44 Telefaxul din 4 septembrie 1997, în măsura în care putea să constituie o probă, în pofida faptului că a fost transmis anterior perioadei în cursul căreia încălcarea prezumată a avut loc, nu ar conține nicio dovadă a unei intenții de împiedicare a comerțului paralel pasiv. Dimpotrivă, din acest telefax ar rezulta că CD‑Contact Data încercase să utilizeze informațiile referitoare la prețurile produselor importate drept mijloc de negociere în vederea obținerii unui preț de cumpărare mai bun din partea NOE.
45 În opinia recurentei, Comisia încearcă să răstoarne sarcina probei atunci când susține că aceste înscrisuri nu dovedesc că autorii lor făceau o distincție între vânzările active și vânzările pasive, ca și cum ar fi revenit CD‑Contact Data obligația să dovedească faptul că acționase în conformitate cu articolul 81 CE. Cu toate acestea, Curtea ar fi indicat în mod clar în Hotărârea din 13 iulie 1966, Consten și Grundig/Comisia (56/64 și 58/64, Rec., p. 429), că o răsturnare a sarcinii probei nu era permisă în această privință.
46 Recurenta amintește în plus că, spre deosebire de precedentele contracte încheiate între Nintendo și alte părți care au recunoscut efectiv că au participat la sistemul ilegal, acordul de distribuție semnat de CD‑Contact Data era conform rezultatelor discuțiilor care avuseseră loc între Nintendo și Comisie și nu interzicea decât vânzările active. În aceste condiții și în lipsa unei probe contrare, nu se poate presupune că CD‑Contact Data interpretase acest acord altfel decât ca interzicând oferirea activă de produse în teritoriile acordate altor distribuitori și viceversa. În plus, acțiunile întreprinse de CD‑Contact Data ar fi fost conforme acestei interpretări. Astfel, CD‑Contact Data ar fi facilitat vânzările pasive în Franța, informând în același timp NOE cu privire la existența unor încălcări ale interdicției vânzărilor active care figurează în acordul de distribuție.
47 Comisia consideră că al doilea motiv este inadmisibil sau, în subsidiar, nefondat, din moment ce recurenta nu a invocat niciun element care să dovedească faptul că Tribunalul ar fi denaturat sensul vădit al probelor prezentate.
48 Comisia susține în special că niciunul dintre cele trei înscrisuri citate de recurentă, și anume telefaxurile din 4 septembrie 1997, precum și din 3 și din 12 noiembrie din același an, nu conține vreun element care să dovedească faptul că autorii acestora făceau o distincție între vânzările active și vânzările pasive. În plus, Tribunalul nu ar fi interpretat aceste înscrisuri izolat de contextul lor, ci ar fi apreciat probele în ansamblul lor. Examinată în ansamblul său, corespondența în cauză ar arăta că CD‑Contact Data luase parte la un sistem de informații destinat să denunțe toate importurile paralele și ar confirma astfel că această societate aderase la un acord de limitare a comerțului paralel în sine.
49 Potrivit Comisiei, trebuie să se ia în considerare contextul în care se înscrie schimbul de informații care a luat naștere între CD‑Contact Data și Nintendo. Deja înainte de aderarea CD‑Contact Data la rețeaua de distribuție a Nintendo, aceasta din urmă și unii dintre distribuitorii acesteia ar fi instituit un sistem în vederea ameliorării protecției acordate distribuitorilor exclusivi pentru atingerea unei stări de protecție teritorială absolută, pentru care sistemul de schimb de informații privind comerțul paralel ar fi fost un element esențial. În plus, Nintendo ar fi menținut același comportament nelegal, deși avusese cunoștință despre investigația desfășurată de Comisie.
Aprecierea Curții
50 Prin intermediul celui de al doilea motiv formulat, recurenta invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, în special a telefaxurilor din 4 septembrie 1997, precum și a celor din 3 și din 12 noiembrie din același an, trimise NOE sau Nintendo France de CD‑Contact Data.
51 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că din articolul 225 CE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție rezultă că Curtea nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale de drept, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții (a se vedea în special Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctele 30 și 31, precum și jurisprudența citată).
52 În speță, recurenta susține în mod suficient de circumstanțiat că aprecierea telefaxurilor menționate efectuată de Tribunal este în contradicție cu conținutul acestor înscrisuri. În aceste condiții, contrar celor susținute de Comisie, al doilea motiv este admisibil.
53 În ceea ce privește temeinicia acestui motiv, trebuie să se sublinieze că, potrivit unei jurisprudențe constante, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor (a se vedea Hotărârea din 6 aprilie 2006, General Motors/Comisia, C‑551/03 P, Rec., p. I‑3173, punctul 54, Hotărârea Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, citată anterior, punctul 32, și Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 64).
54 Or, chiar dacă ar fi posibil să se interpreteze telefaxurile în cauză în sensul propus de recurentă, trebuie să se constate totuși că interpretarea pe care aceasta o sugerează nu este singura care poate fi dată textului acestor telefaxuri și că din aprecierea divergentă pe care Tribunalul a făcut‑o cu privire la acestea nu rezultă nicio denaturare a conținutului lor. În special, argumentele dezvoltate de recurentă în susținerea celui de al doilea motiv nu scot în evidență nicio inexactitate materială în ceea ce privește interpretarea pe care Tribunalul a dat‑o respectivelor telefaxuri.
55 În această privință, trebuie să se sublinieze mai ales că, spre deosebire de ceea ce pare să sugereze recurenta, nu rezultă nicidecum în mod vădit din telefaxul din 3 noiembrie 1997 că, prin acesta din urmă, CD‑Contact Data dorea numai să semnaleze un caz de vânzări active efectuate de un alt distribuitor al Nintendo cu încălcarea acordului de distribuție.
56 În ceea ce privește telefaxurile din 4 septembrie și din 12 noiembrie 1997, recurenta contestă, în esență, forța probantă a acestora, susținând că nu reiese în mod suficient de clar din acestea că aveau un obiect ilegal, fără a reuși totuși să demonstreze că sensul acordat de Tribunal acestor telefaxuri ar fi în contradicție evidentă cu conținutul lor.
57 Trebuie să se amintească, în acest context, că controlul efectuat de Curte pentru a aprecia prezentul motiv, întemeiat pe o denaturare a telefaxurilor menționate, se limitează la a verifica dacă Tribunalul, atunci când a constatat pe baza acestora participarea CD‑Contact Data la un acord ilicit care viza restrângerea comerțului paralel în general, nu a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile a acestor telefaxuri. Așadar, în speță, nu revine Curții sarcina de a aprecia în mod autonom dacă Comisia a dovedit corespunzător cerințelor legale o astfel de participare și dacă și‑a îndeplinit astfel obligația de a demonstra existența unei încălcări a normelor dreptului concurenței, ci de a stabili dacă Tribunalul, concluzionând că a avut într‑adevăr loc o astfel de încălcare, a dat respectivelor telefaxuri o interpretare care este vădit contrară modului lor de redactare, ceea ce nu este cazul.
58 Din ceea ce precedă rezultă că al doilea motiv trebuie înlăturat ca nefondat.
Cu privire la al treilea motiv
Argumentele părților
59 Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat, Activision Blizzard susține că, chiar în cazul în care Curtea ar considera că înscrisurile citate la punctele 56-68 din hotărârea atacată reprezintă mai mult decât o restricționare legală a comerțului activ, Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât a concluzionat că aceste înscrisuri constituiau o dovadă suficientă a existenței unui acord în sensul articolului 81 alineatul (1) CE încheiat între CD‑Contact Data și NOE. Astfel, din jurisprudența Tribunalului și din cea a Curții ar rezulta că un astfel de acord necesită, în primul rând, o politică unilaterală adoptată de NOE în vederea realizării unui obiectiv anticoncurențial, având forma unei invitații implicite sau exprese la urmărirea comună a unui astfel de obiectiv, adresată CD‑Contract Data, și, în al doilea rând, cel puțin aderarea tacită a acesteia din urmă. Or, în hotărârea atacată, Tribunalul ar fi aplicat aceste criterii în mod eronat sau, cel puțin, ar fi încălcat obligația de motivare care îi revenea în această privință.
60 În ceea ce privește primul criteriu invocat, recurenta susține că Tribunalul și‑a întemeiat concluzia potrivit căreia Nintendo adoptase, în mod unilateral, o politică prin care urmărea să impună CD‑Contact Data obligația de a restrânge vânzările paralele pe simplul fapt că Nintendo dezvoltase în cursul anului 1991 un sistem de schimb de informații în vederea controlării importurilor paralele pasive. Recurenta susține în special că Tribunalul nu a explicat în ce mod Nintendo ar fi impus această politică ilegală CD‑Contact Data invitând‑o pe aceasta din urmă să participe la punerea ei în aplicare.
61 În plus, Tribunalul ar fi omis să examineze aspecte pertinente precum absența unor probe clare în ceea ce privește impunerea acestei politici CD‑Contact Data de către Nintendo, lipsa unui sistem de supraveghere și de amenzi aplicate CD‑Contact Data, diferența dintre modul de redactare a acordului de distribuție încheiat între Nintendo și CD‑Contact Data și acordurile anterioare încheiate cu alți distribuitori și, în sfârșit, faptul că relațiile dintre Nintendo și distribuitorii săi exclusivi erau deja atent supravegheate de Comisie de doi ani atunci când CD‑Contact Data a devenit distribuitor al Nintendo. Acești factori ar face foarte improbabil faptul ca Nintendo să fi invitat CD‑Contact Data să participe la sistemul ilegal de schimb de informații și ca aceasta să fi aplicat acest sistem în același mod precum o făcuse în relațiile cu ceilalți distribuitori.
62 În ceea ce privește al doilea criteriu invocat, Activision Blizzard consideră că Tribunalul nu a stabilit în mod corect că CD‑Contact Data aderase la politica adoptată în mod unilateral de Nintendo.
63 Recurenta apreciază în special că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 67 din hotărârea atacată, că împrejurarea că CD‑Contact Data participase, în practică, la comerțul paralel pasiv efectuând exporturi de produse destinate unor clienți aflați în afara Belgiei și a Luxemburgului nu era de natură să afecteze existența unui concurs de voințe. Întemeindu‑se, în această privință, pe jurisprudența sa referitoare la acordurile orizontale, și anume pe Hotărârea din 29 noiembrie 2005, Union Pigments/Comisia (T‑62/02, Rec., p. II‑5057), Tribunalul nu ar fi ținut seama de faptul că dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, în cazul acordurilor verticale, astfel de exporturi pot pune sub semnul întrebării aderarea distribuitorului la o politică ilegală a furnizorului prin care se urmărește restrângerea comerțului paralel.
64 Recurenta susține, în plus, că factorii care constituie probe suficiente ale existenței unui acord orizontal nu pot, în toate împrejurările, să fie considerați ca reprezentând de asemenea probe suficiente ale participării unei întreprinderi la un acord vertical, în special atunci când concursul de voințe ar trebui să fie întemeiat pe o aderare tacită la o politică adoptată în mod unilateral.
65 În primul rând, spre deosebire de contactele între concurenți, contactele între furnizori și distribuitori privind practicile comerciale ar fi, în special în cadrul sistemelor de distribuție exclusivă, normale și chiar necesare. În al doilea rând, în cadrul unor relații verticale, acordurile care urmăresc restrângerea concurenței nu ar fi în mod necesar încheiate în interesul distribuitorului. În al treilea rând, spre deosebire de o relație între concurenți, într‑o relație verticală, distribuitorii ar depinde de livrările furnizorului lor și ar fi, în consecință, într‑o poziție vulnerabilă în raport cu acesta, ceea ce ar face mai dificil pentru acești distribuitori să se disocieze în mod deschis de politica adoptată de furnizorul lor.
66 În aceste condiții, faptul că un distribuitor nu se disociază în mod deschis de politica furnizorului său nu ar trebui să fie considerat cu prea mare ușurință o aderare a acestuia la un acord, în special dacă acesta poate dovedi că distribuitorul, în practică, nu a acționat conform dorințelor furnizorului menționat.
67 Comisia consideră că nici Tratatul CE și nici jurisprudența nu susțin argumentul potrivit căruia cauzele care implică acorduri verticale ar necesita, în scopul stabilirii unui concurs de voințe, un nivel probatoriu diferit de cel necesar în cauzele care implică acorduri orizontale. Distincția dintre acordurile orizontale și acordurile verticale ar fi pertinentă pentru evaluarea efectelor restrictive asupra concurenței, dar aceasta ar fi lipsită de interes pentru determinarea a ceea ce constituie un concurs de voințe.
68 Potrivit Comisei, niciunul dintre cele trei motive invocate de recurentă pentru a justifica faptul că Tribunalul ar fi trebuit să facă distincția pe care aceasta o propune nu ar fi convingător. În primul rând, Tribunalul ar fi concluzionat că a existat un acord nu pentru că CD‑Contact Data și Nintendo aveau contacte, ci deoarece din conținutul documentelor menționate la punctele 56-66 din hotărârea atacată rezulta un concurs de voințe privind restricționarea comerțului paralel. În al doilea rând, acordurile anticoncurențiale verticale care restricționează comerțul paralel ar putea, la fel ca acordurile anticoncurențiale orizontale, să profite participanților la aceste acorduri, chiar dacă nu toți participanții le respectă. În al treilea rând, ar fi dificil de imaginat în ce mod, în cadrul unei relații verticale, este mai dificilă disocierea de un comportament anticoncurențial decât în cadrul unei relații orizontale.
69 Comisia deduce din cele de mai sus că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept și a motivat suficient hotărârea atunci când a considerat că Comisia dovedise în mod corespunzător cerințelor legale existența unui acord între CD‑Contact Data și Nintendo în vederea limitării comerțului paralel. Aceasta consideră că, în ceea ce privește celelalte susțineri, recurenta prezintă o argumentare care invită Curtea să facă o nouă apreciere cu privire la constatările de fapt, care este inadmisibilă.
Aprecierea Curții
70 Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat, Activision Blizzard susține, în principal, că Tribunalul a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât a considerat că înscrisurile invocate de Comisie constituiau o dovadă suficientă a existenței unui acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE între CD‑Contact Data și Nintendo. Aceasta critică în special Tribunalul deoarece nu a aplicat în mod corect, în contextul de față al unei relații verticale, jurisprudența potrivit căreia încheierea unui astfel de acord presupune, pe de o parte, invitația implicită sau expresă adresată de una dintre părți de a urmări în comun un obiectiv anticoncurențial și, pe de altă parte, aderarea, cel puțin tacită, a celeilalte părți. În subsidiar, aceasta susține că Tribunalul nu a motivat suficient hotărârea atacată.
71 În prealabil, trebuie să se constate că, spre deosebire de ceea ce pare să sugereze recurenta, nivelul probatoriu necesar pentru a dovedi existența unui acord anticoncurențial în cadrul unei relații verticale nu este, în principiu, mai ridicat decât cel necesar în cadrul unei relații orizontale.
72 Desigur, este adevărat că elemente care ar putea, dacă este cazul, să permită, în cadrul unei relații orizontale, să se concluzioneze în sensul existenței unui acord anticoncurențial între concurenți se pot dovedi a fi inadecvate pentru a stabili existența un astfel de acord în cadrul unei relații verticale între fabricant și distribuitor, dat fiind că, într‑o astfel de relație, anumite schimburi de informații sunt legitime. Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că existența unui acord ilicit trebuie să fie evaluată având în vedere toți factorii relevanți, precum și contextul economic și juridic specific fiecărui caz. Aspectul dacă un element de probă permite sau nu permite să se dovedească încheierea unui acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE nu poate fi, așadar, stabilit în mod abstract în funcție de faptul dacă este vorba despre o relație verticală sau despre o relație orizontală, izolând acest element de context și de ceilalți factori care caracterizează cazul respectiv.
73 În speță, în special din punctul 55 din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul a analizat corespondența pe care se întemeiază decizia în litigiu pentru a determina dacă aceasta demonstrează existența unui concurs de voințe între CD‑Contact Data și Nintendo în vederea limitării comerțului paralel. Pe baza unei aprecieri a ansamblului acestei corespondențe și a contextului în care se încadra aceasta, Tribunalul a ajuns la concluzia că exista într‑adevăr un astfel de concurs de voințe.
74 Or, examinarea argumentelor invocate de recurentă în susținerea celui de al treilea motiv nu evidențiază nicio eroare de drept în această apreciere.
75 În ceea ce privește, în primul rând, aprecierea aspectului dacă Nintendo invitase în mod explicit sau implicit CD‑Contact Data să colaboreze în scopul de a împiedica comerțul paralel, trebuie să se constate că Tribunalul s‑a bazat în această privință, contrar susținerilor recurentei, nu numai pe împrejurarea că Nintendo dezvoltase în anii ’90 un sistem de schimb de informații pentru a limita comerțul paralel, ci în principal pe faptul că corespondența dintre NOE, Nintendo France și CD‑Contact Data demonstra că această din urmă societate intrase în sistemul menționat, ceea ce implică în mod necesar o invitație în acest sens din partea Nintendo.
76 Recurenta nu ar putea nici să susțină în mod util că Tribunalul a omis să examineze factori pertinenți în aprecierea sa cu privire la existența unei astfel de invitații.
77 Mai întâi, Curtea a constatat deja că controlul existenței unui sistem de supraveghere și de sancțiuni nu este necesar în toate cazurile pentru a se considera că a fost încheiat un acord contrar articolului 81 alineatul (1) CE (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 6 ianuarie 2004, BAI și Comisia/Bayer, C‑2/01 P și C‑3/01 P, Rec., p. I‑23, punctul 84).
78 În continuare, din cuprinsul punctului 52 din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul a ținut seama de faptul că, spre deosebire de acordurile de distribuție anterioare încheiate de Nintendo cu alți distribuitori, acordul de distribuție încheiat cu CD‑Contact Data nu conținea nicio clauză interzisă.
79 În sfârșit, în măsura în care recurenta susține că corespondența analizată de Tribunal nu constituie o probă suficient de clară și că lipsa unui sistem de supraveghere, diferența dintre acordurile de distribuție ale CD‑Contact Data și cele încheiate anterior, precum și supravegherea de către Comisie a relațiilor dintre Nintendo și distribuitorii săi începând cu anul 1995 fac foarte improbabil faptul ca Nintendo să fi invitat CD‑Contact Data să participe la un sistem ilegal de schimb de informații, este suficient să se constate că, prin această argumentare, recurenta se limitează să invite Curtea să substituie aprecierea efectuată de Tribunal cu propria apreciere și că, așadar, conform jurisprudenței citate la punctul 51 din prezenta hotărâre, respectiva argumentare este inadmisibilă.
80 În ceea ce privește, în al doilea rând, aprecierea aspectului dacă CD‑Contact Data a aderat, cel puțin tacit, la invitația care îi fusese adresată de Nintendo de a participa la un acord privind restricționarea comerțului paralel, este necesar, mai întâi, să se sublinieze că rezultă în special din cuprinsul punctelor 59-66 din hotărârea atacată că, în mod contrar față de ceea ce pare să sugereze recurenta, Tribunalul nu a dedus existența unei astfel de aderări din faptul că CD‑Contact Data nu a protestat împotriva politicii anticoncurențiale a Nintendo, ci din corespondența invocată de Comisie și, mai ales, din faptul că telefaxurile din 4 septembrie 1997, precum și din 3 și din 12 noiembrie din același an, trimise NOE sau Nintendo France de CD‑Contact Data, aveau drept obiect să denunțe importuri paralele realizate în Belgia, teritoriu acordat CD‑Contact Data.
81 În continuare, este important să se constate că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept concluzionând, la punctul 67 din hotărârea atacată, că împrejurarea că CD‑Contact Data participase, în practică, la comerțul paralel pasiv exportând produse destinate unor clienți aflați în afara Belgiei și a Luxemburgului nu era de natură să afecteze existența unui concurs de voințe.
82 Astfel, deși această împrejurare constituie cu siguranță unul dintre factorii pertinenți care trebuie luați în considerare pentru a aprecia acceptarea eventuală de către CD‑Contact Data a invitației Nintendo, nu este mai puțin adevărat că numai aceasta, în sine, nu este decisivă și că nu ar putea exclude de la bun început existența unei astfel de acceptări. Astfel, spre deosebire de ceea ce invocă recurenta, un distribuitor exclusiv poate avea un interes nu numai în a se înțelege cu fabricantul pentru a limita comerțul paralel în scopul de a proteja într‑o mai mare măsură propriul său teritoriu de distribuție, ci și în a recurge în mod secret la vânzări contrare acestui acord pentru a încerca să îl utilizeze exclusiv în folosul său. În consecință, Tribunalul a putut, fără a săvârși o eroare de drept, să concluzioneze că dintr‑o apreciere de ansamblu a tuturor factorilor pertinenți și în special din corespondența invocată de Comisie, interpretată în contextul specific speței, reieșea că CD‑Contact Data acceptase efectiv invitația Nintendo de a colabora în vederea limitării comerțului paralel.
83 În sfârșit, în ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul, având în vedere caracterul ambiguu al corespondenței menționate și faptul că CD‑Contact Data efectuase exporturi semnificative, ar fi trebuit să ajungă la concluzia că o aderare a CD‑Contact Data la politica anticoncurențială a Nintendo nu fusese dovedită, este suficient să se constate că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 51 din prezenta hotărâre, acesta este inadmisibil, din moment ce invită Curtea să substituie aprecierea efectuată de Tribunal cu propria apreciere.
84 În măsura în care recurenta invocă, în subsidiar, o motivare insuficientă a hotărârii atacate, trebuie amintit că dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că obligația de motivare ce revine Tribunalului nu impune acestuia să facă o expunere care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Motivarea Tribunalului poate fi, așadar, implicită, cu condiția de a permite persoanelor interesate să cunoască motivele deciziei Tribunalului, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a exercita controlul (a se vedea printre altele Hotărârea din 22 mai 2008, Evonik Degussa/Comisia, C‑266/06 P, punctul 103, precum și Hotărârea din 20 mai 2010, Gogos/Comisia, C‑583/08 P, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 30 și jurisprudența citată).
85 Or, din elementele prezentate anterior rezultă că hotărârea atacată a fost suficient de motivată pentru a permite, pe de o parte, Curții să efectueze un control al legalității acesteia și, pe de altă parte, recurentei să afle motivele care au determinat Tribunalul să ajungă la concluzia că aceasta participase la un acord având ca obiect limitarea comerțului paralel.
86 În consecință, al treilea motiv al recursului trebuie înlăturat ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.
87 Întrucât niciunul dintre cele trei motive prezentate de recurentă în sprijinul recursului său nu poate fi admis, acesta trebuie respins în întregime.
Cu privire la cheltuielile de judecată
88 Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a solicitat obligarea Activision Blizzard la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:
1) Respinge recursul.
2) Obligă Activision Blizzard Germany GmbH la plata cheltuielilor de judecată.
Semnături