Language of document :

Acțiune introdusă la 12 aprilie 2024 – Wonderbox/EUIPO – Swile (Wonderbox)

(Cauza T-200/24)

Limba în care a fost formulată acțiunea: franceza

Părțile

Reclamantă: Wonderbox (Paris, Franța) (reprezentant: O. Klimis, avocată)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Cealaltă parte în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Swile (Montpellier, Franța)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamanta în fața Tribunalului

Marca în litigiu: Marca Uniunii Europene figurativă Wonderbox – marca Uniunii Europene nr. 14 980 874

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 7 februarie 2024 în cauza R 776/2023-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea în parte a deciziei atacate în măsura în care prin aceasta s-a pronunțat declararea nulității mărcii Uniunii Europene nr. 14 980 874 Wonderbox pentru următoarele produse și servicii:

Clasa 16: bilete; cutii din carton sau hârtie; cutii cadou; broșuri; publicații tipărite; cartonașe pentru schimb, altele decât cele pentru jocuri; cataloage; carnete; cupoane în schimbul cărora se obțin produse sau servicii; cupoane-cadou în scopuri publicitare sau comerciale;

Clasa 35: Publicitate; difuzare de materiale publicitare (pliante, prospecte, material tipărit, mostre); publicitate online în rețele informatice; închiriere de timp publicitar în mijloacele de comunicare; publicare de texte publicitare; închiriere de spații publicitare; difuzare de anunțuri publicitare; difuzare de bonuri valorice, de cupoane cadou în scopuri promoționale sau comerciale; servicii de promovare a vânzărilor pentru terți; concepere de material publicitar; difuzare de anunțuri publicitare; furnizarea unei piețe online pentru cumpărătorii și vânzătorii de bunuri și servicii; furnizare de informații de afaceri prin intermediul unui site; negociere și încheiere de tranzacții comerciale pentru terți; promovarea vânzărilor pentru terți; difuzare de cupoane valorice care reprezintă o valoare monetară în scopuri promoționale sau comerciale;

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

Încălcarea articolului 58 alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) coroborate cu articolul 94 prima teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

____________