HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șasea)
16 ianuarie 2014(*)
„Marcă comunitară – Procedură de opoziție – Cerere de înregistrare a unei mărci comunitare figurative FOREVER – Marca națională figurativă anterioară 4 EVER – Motiv relativ de refuz – Risc de confuzie – Similitudinea semnelor – Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Utilizarea serioasă a mărcii anterioare – Articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009”
În cauza T‑528/11,
Aloe Vera of America, Inc., cu sediul în Dallas, Texas (Statele Unite), reprezentată de R. Niebel și F. Kerl, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI), reprezentat de J. Crespo Carrillo, în calitate de agent,
pârât,
cealaltă parte în procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a OAPI, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Detimos – Gestão Imobiliária, SA, cu sediul în Carregado (Portugalia), reprezentată de V. Caires Soares, avocat,
având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a OAPI din 8 august 2011 (cauza R 742/2010‑4), privind o procedură de opoziție între Diviril – Distribuidora de Viveres do Ribatejo, Lda, și Aloe Vera of America, Inc.,
TRIBUNALUL (Camera a șasea),
compus din domnii S. Frimodt Nielsen, președinte, F. Dehousse și A. Collins (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 6 octombrie 2011,
având în vedere memoriul în răspuns al OAPI depus la grefa Tribunalului la 31 ianuarie 2012,
având în vedere memoriul în răspuns al intervenientei depus la grefa Tribunalului la 27 ianuarie 2012,
având în vedere modificarea compunerii camerelor Tribunalului,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a formulat, în termen de o lună de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în consecință, pe baza raportului judecătorului raportor și în temeiul articolului 135a din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 22 decembrie 2006, reclamanta, Aloe Vera of America, Inc., a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare la Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul figurativ următor:
3 Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte cu precădere din clasa 32 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Sucuri din aloe, băuturi pe bază de gel de aloe și pulpă de aloe; sucuri din aloe amestecate cu sucuri din fructe și apă de izvor îmbuteliată”.
4 Cererea de înregistrare a unei mărci comunitare a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 30/2007 din 2 iulie 2007.
5 La 28 septembrie 2007, Diviril – Distribuidora de Viveres do Ribatejo, Lda, a formulat opoziție împotriva înregistrării mărcii solicitate pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus, în temeiul articolului 42 din Regulamentul nr. 40/94 (devenit articolul 41 din Regulamentul nr. 207/2009).
6 Opoziția s‑a întemeiat pe marca portugheză figurativă anterioară reprodusă mai jos, depusă la 27 ianuarie 1994, înregistrată la 11 aprilie 1995 sub numărul 297697 și reînnoită la 9 august 2005, pentru „Sucuri, sucuri din lămâi verzi – destinate exclusiv pentru export” din clasa 32 în sensul Aranjamentului de la Nisa:
7 Motivele invocate în susținerea opozițiilor au fost cele menționate la articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009] și la articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 40/94 [devenit articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009].
8 La 19 octombrie 2007, marca anterioară a fost transferată intervenientei, Detimos – Gestão Imobiliária, SA, care s‑a subrogat în drepturile Diviril.
9 La 20 aprilie 2009, reclamanta a solicitat ca intervenienta să facă dovada utilizării serioase a mărcii anterioare.
10 Prin scrisoarea din 19 mai 2009, OAPI a invitat reclamanta să prezinte dovada menționată în termen de două luni, respectiv cel târziu până la 20 iulie 2009.
11 Ca răspuns la această scrisoare, intervenienta a depus, la 12 iunie 2009, o serie de facturi.
12 Prin decizia din 22 aprilie 2010, divizia de opoziție a admis opoziția și a respins cererea de înregistrare a mărcii comunitare.
13 La 30 aprilie 2010, reclamanta a formulat o cale de atac la OAPI împotriva deciziei diviziei de opoziție în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009.
14 Prin Decizia din 8 august 2011 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a OAPI a respins calea de atac. În primul rând, aceasta a constatat că publicul relevant era alcătuit din consumatorul mediu portughez. În al doilea rând, a apreciat că intervenienta a dovedit în mod suficient că marca anterioară făcuse obiectul unei utilizări serioase în Portugalia în decursul a cinci ani. În al treilea rând, a considerat că produsele în cauză erau parțial identice și parțial similare. În al patrulea rând, a arătat că exista un grad redus de similitudine vizuală între mărcile aflate în conflict și că acestea din urmă erau identice pe plan fonetic pentru acea parte a publicului relevant deținând anumite cunoștințe de limba engleză și erau similare la un nivel mediu pentru restul publicului relevant. În ceea ce privește compararea conceptuală, camera de recurs a considerat că mărcile în conflict erau identice pentru acea parte a publicului relevant familiarizat cu limba engleză și erau neutre pentru restul publicului relevant. În al cincilea rând, în cadrul aprecierii globale, după ce a subliniat în special că marca anterioară are un caracter distinctiv normal, a constatat existența unui risc de confuzie în sensul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009.
Concluziile părților
15 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea OAPI și a intervenientei la plata cheltuielilor de judecată.
16 OAPI solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
17 Intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care le‑a efectuat pe parcursul tuturor procedurilor.
Cu privire la fond
18 În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive, primul întemeiat pe încălcarea articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009 și al doilea întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din același regulament.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009
19 Reclamanta pretinde că, contrar aprecierii camerei de recurs, facturile depuse de intervenientă în procedura administrativă nu erau suficiente pentru a face dovada utilizării serioase a mărcii anterioare în sensul articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009.
20 OAPI și intervenienta împărtășesc aprecierea camerei de recurs.
21 Trebuie amintit că, potrivit articolului 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, titularul unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare împotriva căreia s‑a formulat opoziție poate solicita dovada că marca națională anterioară, invocată în susținerea acestei opoziții, a făcut obiectul unei utilizări serioase în decursul a cinci ani care precedă publicarea cererii.
22 În plus, potrivit dispozițiilor normei 22 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), cu modificările ulterioare, dovada utilizării trebuie să privească locul, durata, importanța și natura utilizării mărcii anterioare.
23 Potrivit unei jurisprudențe constante, rezultă din dispozițiile menționate mai sus, precum și din considerentul (10) al Regulamentului nr. 207/2009 că ratio legis a cerinței potrivit căreia marca anterioară trebuie să fi făcut obiectul unei utilizări serioase pentru a fi opozabilă unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare constă în limitarea conflictelor dintre două mărci, în măsura în care nu există un motiv economic întemeiat care să decurgă dintr‑o funcție efectivă a mărcii pe piață. În schimb, dispozițiile menționate nu urmăresc nici să evalueze reușita comercială, nici să controleze strategia economică a unei întreprinderi sau să rezerve protecția mărcilor numai în favoarea exploatărilor comerciale importante din punct de vedere cantitativ [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, Sunrider/OAPI – Espadafor Caba (VITAFRUIT), T‑203/02, Rec., p. II‑2811, punctele 36-38 și jurisprudența citată].
24 O marcă face obiectul unei utilizări serioase atunci când este utilizată în conformitate cu funcția sa esențială, care este aceea de a garanta identitatea originii produselor sau a serviciilor pentru care a fost înregistrată, în scopul de a crea sau de a păstra un debușeu pentru aceste produse și servicii, cu excluderea utilizărilor cu caracter simbolic având ca unic obiect menținerea drepturilor conferite de marcă (a se vedea prin analogie Hotărârea Curții din 11 martie 2003, Ansul, C‑40/01, Rec., p. I‑2439, punctul 43). În plus, condiția utilizării serioase a mărcii impune ca aceasta, astfel cum este protejată pe teritoriul relevant, să fie utilizată în mod public și spre exterior (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 39; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea Ansul, citată anterior, punctul 37).
25 Aprecierea caracterului serios al utilizării mărcii trebuie să se bazeze pe ansamblul faptelor și împrejurărilor adecvate pentru a stabili realitatea exploatării comerciale a acesteia, în special pe utilizările considerate ca fiind justificate în sectorul economic vizat pentru menținerea sau crearea cotelor de piață în beneficiul produselor sau al serviciilor protejate de marcă, pe natura acestor produse sau servicii, pe caracteristicile pieței, pe întinderea și pe frecvența utilizării mărcii (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 40; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea Ansul, punctul 24 de mai sus, punctul 43).
26 În ceea ce privește importanța utilizării mărcii anterioare, trebuie să se ia în considerare în special volumul comercial al totalității actelor de utilizare, pe de o parte, și perioada în care au fost îndeplinite actele de utilizare, precum și frecvența acestor acte, pe de altă parte [Hotărârea Tribunalului VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 41, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2004, MFE Marienfelde/OAPI – Vétoquinol (HIPOVITON), T‑334/01, Rec., p. II‑2787, punctul 35].
27 Pentru a examina, într‑o cauză, caracterul serios al utilizării unei mărci anterioare este necesar să se efectueze o apreciere globală ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză. Această apreciere implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare. Astfel, un volum scăzut de produse comercializate sub marca menționată poate fi compensat printr‑o intensitate accentuată sau o mare constanță în timp a utilizării acestei mărci și invers (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 42, și HIPOVITON, punctul 26 de mai sus, punctul 36).
28 Cifra de afaceri realizată, precum și volumul vânzărilor de produse sub marca anterioară nu pot fi apreciate în mod absolut, ci trebuie apreciate în raport cu alți factori pertinenți, precum volumul activității comerciale, capacitățile de producție sau de comercializare ori gradul de diversificare a activității întreprinderii care exploatează marca, precum și caracteristicile produselor sau ale serviciilor pe piața relevantă. Din acest motiv, nu este necesar ca utilizarea mărcii anterioare să fie mereu importantă din punct de vedere cantitativ pentru a fi calificată drept serioasă (Hotărârile VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 42, și HIPOVITON, punctul 26 de mai sus, punctul 36). Așadar, chiar și o utilizare minimă poate fi suficientă pentru a fi calificată drept serioasă, cu condiția ca aceasta să fie considerată justificată în sectorul economic relevant, pentru menținerea sau crearea cotelor de piață pentru produsele sau serviciile protejate prin marcă. În consecință, nu este posibil să se determine a priori, în mod abstract, pragul cantitativ care ar trebui reținut pentru a stabili dacă utilizarea a avut sau nu a avut un caracter serios, astfel încât nu poate fi instituită o normă de minimis care nu ar permite OAPI sau, în cazul unei acțiuni, Tribunalului să aprecieze toate împrejurările litigiului cu care este sesizat (Hotărârea Curții din 11 mai 2006, Sunrider/OAPI, C‑416/04 P, Rec., p. I‑4237, punctul 72).
29 Pe de altă parte, utilizarea serioasă a unei mărci nu poate fi demonstrată prin probabilități sau prin prezumții, ci trebuie să se întemeieze pe elemente concrete și obiective care dovedesc o utilizare efectivă și suficientă a mărcii pe piața relevantă [Hotărârea Tribunalului din 12 decembrie 2002, Kabushiki Kaisha Fernandes/OAPI – Harrison (HIWATT), T‑39/01, Rec., p. II‑5233, punctul 47, și Hotărârea Tribunalului din 6 octombrie 2004, Vitakraft‑Werke Wührmann/OAPI – Krafft (VITAKRAFT), T‑356/02, Rec., p. II‑3445, punctul 28].
30 În plus, trebuie să se precizeze că, în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 15 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 și ale articolului 42 alineatele (2) și (3) din același regulament, dovada utilizării serioase a unei mărci anterioare, naționale sau comunitare pe care se întemeiază o opoziție împotriva unei cereri de înregistrare a unei mărci comunitare conține de asemenea dovada utilizării mărcii anterioare sub o formă care se diferențiază prin elemente care nu afectează caracterul distinctiv al acestei mărci în forma sub care aceasta a fost înregistrată [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 8 decembrie 2005, Castellblanch/OAPI – Champagne Roederer (CRISTAL CASTELLBLANCH), T‑29/04, Rec., p. II‑5309, punctul 30 și jurisprudența citată].
31 Tocmai în lumina acestor considerații trebuie să se analizeze dacă în mod întemeiat camera de recurs a concluzionat la punctele 18-25 din decizia atacată că intervenienta a dovedit în mod suficient că marca anterioară făcuse obiectul unei utilizări serioase în Portugalia în decursul a cinci ani menționați la articolul 42 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 207/2009, care se întindea, în speță, de la 2 iulie 2002 la 1 iulie 2007 (denumită în continuare „perioada relevantă”).
32 Ca răspuns la scrisoarea OAPI din 19 mai 2009 (a se vedea punctul 10 de mai sus), intervenienta a depus la divizia de opoziție 27 de facturi emise de Diviril Comercio – Comercialização de produtos alimentares, Lda, o societate portugheză care are legătură cu Diviril.
33 Trebuie constatat că, printre aceste 27 de facturi, 12 se raportează la perioada relevantă și demonstrează că marca anterioară a făcut obiectul unor acte de utilizare între 30 martie 2005 și 8 iunie 2007, și anume timp de aproximativ 26 de luni (denumite în continuare „12 facturi”).
34 Produsele menționate în cele 12 facturi sunt denumite în special „4Ever Lima Limão”, „4Ever Laranja” sau „4Ever Ananás” și sunt vândute în sticle de 1,5 litri, ceea ce permite să se tragă concluzia că este vorba despre sucuri din fructe, respectiv despre produse pentru care marca anterioară este înregistrată și pe care se întemeia opoziția. Aceste facturi fac totodată referire la vânzări de băuturi denumite „4Ever Gasosa” și „4Ever Cola” în sticle de 1,5 litri.
35 Desigur, astfel cum a arătat în mod întemeiat reclamanta, elementul „4ever” este înscris pe cele 12 facturi cu caractere obișnuite și nu reproduc, așadar, cu exactitate marca anterioară. Cu toate acestea, diferențele în raport cu această marcă sunt doar superficiale, aspectul figurativ al acesteia fiind mai curând banal întrucât cifra 4 și termenul „ever” se regăsesc scrise cu caractere destul de obișnuite, cu excepția literei „r”, care este ușor stilizată, și întrucât în conținutul ei nu se regăsesc nici vreo culoare, nici vreun logo și nici vreun element grafic frapant. După cum s‑a constatat în mod întemeiat la punctul 24 din decizia atacată, diferențele sus‑menționate nu alterează, prin urmare, deloc caracterul distinctiv al mărcii anterioare astfel cum a fost aceasta înregistrată și nu aduc atingere funcției de identificare pe care o îndeplinește. Prin urmare, contrar celor pretinse de reclamantă, nu se poate reproșa intervenientei că nu a prezentat dovezi suplimentare conținând „reproducerea exactă” a mărcii anterioare.
36 Din cuprinsul celor 12 facturi, redactate în limba portugheză, rezultă de asemenea că livrările de sticle cu sucuri din fructe erau destinate către 7 clienți din zone diferite ale Portugaliei. Este deci incontestabil că aceste produse erau destinate pieței portugheze, care este piața relevantă.
37 Pe de altă parte, aceste facturi demonstrează că valoarea sucurilor din fructe comercializate sub marca anterioară între 30 martie 2005 și 8 iunie 2007, destinate clienților din Portugalia, s‑a ridicat la 2 604 euro, fără taxa pe valoarea adăugată, corespunzând vânzării unui număr de 4 968 de sticle. Numărul sticlelor vândute, incluzând băuturile denumite „4Ever Gasosa” și „4Ever Cola”, ajunge la 8 628, iar cifra de afaceri, fără taxa pe valoarea adăugată, la 3 856 de euro.
38 După cum a arătat în mod întemeiat OAPI la punctul 22 din decizia atacată, deși aceste cifre sunt destul de scăzute, facturile prezentate permit să se tragă concluzia că produsele pe care le menționează au fost comercializate relativ în mod constant timp de aproximativ 26 de luni, perioadă care nu este nici deosebit de scurtă, nici foarte apropiată de data publicării cererii de înregistrare a unei mărci comunitare formulate de reclamantă (a se vedea în acest sens Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 48).
39 Vânzările constituie acte de utilizare adecvate în mod obiectiv pentru a crea sau pentru a păstra un debușeu pentru produsele în discuție, al căror volum comercial, raportat la durata și la frecvența utilizării, nu este atât de scăzut încât să conducă la concluzia că este vorba despre o utilizare pur simbolică, minimă sau fictivă efectuată doar cu scopul de a menține protecția dreptului la marcă (a se vedea în acest sens Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 49). În această privință, trebuie să se țină seama îndeosebi de faptul că teritoriul Portugaliei are o dimensiune și o populație relativ reduse.
40 Acest lucru este valabil și în ceea ce privește faptul că cele 12 facturi au fost adresate doar către 7 clienți. Astfel, este suficient ca utilizarea mărcii să fie publică și spre exterior, iar nu doar în interiorul întreprinderii titulare a mărcii anterioare sau în cadrul unei rețele de distribuție deținute sau controlate de aceasta (Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, punctul 50).
41 Prin urmare, deși importanța utilizării mărcii anterioare este relativ limitată, camera de recurs a concluzionat în decizia atacată, fără a săvârși vreo eroare, că dovezile depuse de intervenientă erau suficiente pentru constatarea unei utilizări serioase.
42 Contrar celor pretinse de reclamantă, camera de recurs nu s‑a întemeiat pe „simple presupuneri și probabilități” pentru a ajunge la această concluzie. Astfel, divizia de opoziție și camera de recurs s‑au sprijinit în această privință pe cele 12 facturi și pe considerații total conforme jurisprudenței, în special Hotărârii VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, confirmată prin Hotărârea Sunrider/OAPI, punctul 28 de mai sus. În Hotărârea VITAFRUIT, punctul 23 de mai sus, Tribunalul a statuat că livrarea timp de 11 luni și jumătate către un singur client în Spania, atestată prin 10 facturi, a 3 516 sticle de sucuri concentrate din fructe, reprezentând o cifră de afaceri de aproximativ 4 800 de euro, constituie o utilizare serioasă a mărcii anterioare în cauză.
43 În acest context, reclamanta nu poate deduce vreun argument din faptul că, la punctul 22 din decizia atacată, camera de recurs a indicat că „nu [se putea] prezuma că facturile prezentate [reprezentau] totalitatea facturilor de vânzări întocmite în decursul perioadei relevante de cinci ani” și că, „[î]n cazul dovezii utilizării constând în facturi, părțile care formulează opoziție nu depun în general decât exemple de facturi emise”. Astfel cum indică foarte corect OAPI, în această situație este vorba doar despre considerații de bun simț din moment ce nu i se poate cere titularului unei mărci anterioare să facă dovada fiecăreia dintre tranzacțiile efectuate sub această marcă în decursul perioadei relevante de cinci ani menționate la articolul 42 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009. Important este ca, în situația în care invocă facturi cu titlu de elemente de probă, să prezinte exemplare ale acestora într‑o cantitate care să permită excluderea oricărei posibilități de utilizare pur simbolică a mărcii respective și, în consecință, care să fie suficientă pentru a dovedi utilizarea sa serioasă. Trebuie arătat de asemenea că, în speță, intervenienta a indicat expres în observațiile depuse la camera de recurs la 17 martie 2011 că cele 12 facturi constituiau exemple.
44 Având în vedere toate considerațiile de mai sus, primul motiv trebuie respins ca nefondat.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009
45 Reclamanta invocă, în esență, faptul că era nejustificată luarea în considerare de către camera de recurs a modului de pronunțare a mărcilor în conflict de către consumatorii anglofoni în vederea efectuării unei comparații fonetice și că aceasta nu a identificat în mod corect diferențele conceptuale și vizuale dintre aceste mărci. Prin urmare, camera de recurs ar fi constatat în mod eronat existența unui risc de confuzie în speță.
46 Potrivit articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, la opoziția titularului unei mărci anterioare, se respinge înregistrarea mărcii solicitate atunci când, din cauza identității sau a asemănării sale cu marca anterioară și din cauza identității sau a asemănării produselor sau a serviciilor pe care le desemnează cele două mărci, există un risc de confuzie în percepția publicului de pe teritoriul în care este protejată marca anterioară. Riscul de confuzie include riscul de asociere cu marca anterioară.
47 Pe de altă parte, în temeiul articolului 8 alineatul (2) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul nr. 207/2009, prin mărci anterioare trebuie să se înțeleagă mărcile înregistrate într‑un stat membru a căror dată de depunere este anterioară cererii de înregistrare a mărcii comunitare.
48 Potrivit unei jurisprudențe constante, constituie risc de confuzie riscul ca publicul să creadă că produsele sau serviciile în cauză provin de la aceeași întreprindere sau de la întreprinderi legate din punct de vedere economic. Potrivit aceleiași jurisprudențe, riscul de confuzie trebuie apreciat în mod global, în funcție de percepția pe care o are publicul relevant asupra semnelor și asupra produselor sau a serviciilor în cauză și ținând seama de toți factorii pertinenți din cauză, în special de interdependența dintre similitudinea semnelor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2003, Laboratorios RTB/OAPI – Giorgio Beverly Hills (GIORGIO BEVERLY HILLS), T‑162/01, Rec., p. II‑2821, punctele 30-33 și jurisprudența citată].
49 În temeiul articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, un risc de confuzie presupune în același timp o identitate sau o similitudine între mărcile aflate în conflict și o identitate sau o similitudine între produsele sau serviciile pe care le desemnează acestea. Aceste condiții sunt cumulative [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 22 ianuarie 2009, Commercy/OAPI – easyGroup IP Licensing (easyHotel), T‑316/07, Rep., p. II‑43, punctul 42 și jurisprudența citată].
50 În lumina acestor considerații trebuie examinat dacă în mod întemeiat camera de recurs a apreciat că nu exista un risc de confuzie între marca anterioară și marca solicitată.
Cu privire la publicul relevant și la nivelul său de atenție
51 În mod întemeiat, la punctele 17 și 32 din decizia atacată, camera de recurs a constatat că publicul relevant era alcătuit din consumatorul mediu portughez și că nivelul de atenție a acestui public era unul mediu. De altfel, reclamanta achiesează în mod expres în înscrisurile sale la aceste constatări.
Cu privire la compararea produselor
52 La punctele 26-28 din decizia atacată, camera de recurs a constatat în mod întemeiat și fără a fi de altfel contrazisă de reclamantă că produsele în cauză erau parțial identice și parțial similare.
Cu privire la compararea semnelor
53 Aprecierea globală a riscului de confuzie trebuie să se întemeieze, în ceea ce privește similitudinea vizuală, fonetică sau conceptuală dintre semnele în conflict, pe impresia de ansamblu produsă de acestea, ținând cont în special de elementele lor distinctive și dominante. Percepția asupra mărcilor pe care o are consumatorul mediu al produselor sau al serviciilor în cauză joacă un rol determinant în aprecierea globală a riscului amintit. În această privință, consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot și nu face o examinare a diferitor detalii ale acesteia (a se vedea Hotărârea Curții din 12 iunie 2007, OAPI/Shaker, C‑334/05 P, Rep., p. I‑4529, punctul 35 și jurisprudența citată).
54 Aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare a unei singure componente a unei mărci complexe și la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparația trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu produsă de o marcă complexă în memoria publicului relevant poate fi dominată, în anumite împrejurări, de una sau de mai multe dintre componentele sale (a se vedea Hotărârea Curții OAPI/Shaker, punctul 53 de mai sus, punctul 41 și jurisprudența citată). Aprecierea similitudinii se va putea face exclusiv pe baza elementului dominant numai dacă toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile (Hotărârea Curții OAPI/Shaker, punctul 53 de mai sus, punctul 42, și Hotărârea Curții din 20 septembrie 2007, Nestlé/OAPI, C‑193/06 P, punctul 42). Aceasta ar putea fi situația în special atunci când componenta menționată poate domina prin ea însăși imaginea mărcii respective, pe care publicul relevant o păstrează în memorie, astfel încât toate celelalte componente ale mărcii sunt neglijabile în impresia de ansamblu produsă de aceasta (Hotărârea Nestlé/OAPI, citată anterior, punctul 43).
– Cu privire la compararea vizuală
55 Camera de recurs a constatat la punctul 29 din decizia atacată că între mărcile aflate în conflict exista un grad redus de similitudine vizuală.
56 Reclamanta pretinde că mărcile aflate în conflict nu prezintă nici cea mai mică similitudine pe plan vizual. Astfel, în primul rând, ar exista doar un grad redus de similitudine vizuală între marca anterioară și elementul verbal al mărcii solicitate. În al doilea rând, elementul figurativ al mărcii solicitate ar fi deosebit și original. În al treilea rând, caracterul distinctiv al elementului figurativ amintit al mărcii solicitate, reprezentând o pasăre de pradă, ar fi la fel de ridicat ca și cel al elementului verbal al aceleiași mărci, astfel încât acest din urmă element nu poate fi considerat dominant.
57 OAPI și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
58 Este necesar să se constate că mărcile aflate în conflict au în comun literele „e”, „v”, „e” și „r”, aflate în această ordine, care constituie aproape toată marca anterioară și a doua parte a elementului verbal al mărcii solicitate. Există, așadar, elemente de similitudine pe plan vizual între aceste mărci, după cum recunoaște de altfel în mod expres reclamanta.
59 Mărcile în conflict se deosebesc prin fontul utilizat pentru elementul verbal respectiv, prin forma ușor stilizată a literei „r” în marca anterioară, prin prezența cifrei „4” în partea de început a mărcii anterioare, prin imaginea unei păsări de pradă reproduse în partea superioară a mărcii solicitate și prin prezența, în partea de început a elementului verbal al acestei din urmă mărci, a literelor „f”, „o” și „r”, care formează astfel, împreună cu celelalte litere ale elementului verbal, cuvântul englezesc „forever” (pentru totdeauna).
60 Aceste diferențe, deși în mod clar nu sunt accesorii, nu au totuși o importanță de natură să anihileze ușoara similitudine vizuală dintre mărcile în conflict care rezultă din elementele menționate la punctul 58 de mai sus.
61 Această constatare nu poate fi repusă în discuție prin argumentele întemeiate de reclamantă pe elementul figurativ al mărcii solicitate (a se vedea punctul 56 de mai sus). Astfel, pe de o parte, după cum invocă în mod corect intervenienta, acest element figurativ, și anume reprezentarea relativ banală a unei păsări de pradă, nu este atât de originală și de frapantă pe cât lasă să se înțeleagă reclamanta. Pe de altă parte, în cazul unei mărci alcătuite din elemente atât verbale, cât și figurative, elementele verbale trebuie în general să fie considerate mai distinctive decât elementele figurative, chiar dominante, în special pentru că publicul relevant va păstra în memorie elementul verbal pentru a identifica marca în cauză, elementele figurative fiind mai curând percepute ca elemente decorative [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 noiembrie 2011, Hrbek/OAPI – Outdoor Group (ALPINE PRO SPORTSWEAR & EQUIPMENT), T‑434/10, punctele 55 și 56, Hotărârea Tribunalului din 31 ianuarie 2012, Cervecería Modelo/OAPI – Plataforma Continental (LA VICTORIA DE MEXICO), T‑205/10, punctele 38 și 46, și Hotărârea din 2 februarie 2012, Almunia Textil/OAPI – FIBA‑Europe (EuroBasket), T‑596/10, punctul 36].
62 Având în vedere aceste considerații și ținând seama de faptul că, în general, consumatorul mediu trebuie să se bazeze pe imaginea imperfectă a mărcilor pe care a păstrat‑o în memorie (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 iunie 1999, Lloyd Schuhfabrik Meyer, C‑342/97, Rec., p. I‑3819, punctul 26), este necesar să se confirme aprecierea camerei de recurs privind existența unui grad scăzut de similitudine vizuală între mărcile aflate în conflict.
– Cu privire la compararea fonetică
63 La punctul 30 al deciziei atacate, camera de recurs a arătat următoarele:
„O parte a publicului, care are anumite cunoștințe de limba engleză, va pronunța cele două mărci în același mod. Numai acea parte a publicului portughez care nu este familiarizată cu engleza va pronunța diferit cele două mărci, și anume CU/A/TRO/E/VER și FO/RE/VER. În primul caz, mărcile sunt identice din punct de vedere fonetic; în al doilea caz, ele sunt doar similare la un nivel mediu”.
64 Reclamanta contrazice această analiză susținând că dacă o opoziție se întemeiază numai pe o marcă națională, riscul de confuzie trebuie apreciat în raport cu normele lingvistice și cu pronunția din limba publicului țintă, respectiv a statului membru unde această marcă este protejată. Reclamanta consideră că, în speță, simpla înțelegere a mărcilor de către consumatorii care vorbesc portugheza poate fi deci avută în vedere. Aceasta subliniază că nu este deloc cert că un consumator mediu portughez recunoaște combinația cifrei 4 și a termenului „ever” drept un cuvânt derivat din engleză, ci mai curând ca un cuvând fantezist. În orice caz, acest consumator nu ar pronunța neapărat marca anterioară conform normelor de pronunție ale limbii engleze. În plus, ar trebui de asemenea să se determine că publicul relevant, în majoritatea sa, este apt să pronunțe cuvântul în discuție cu accentul corect. Reclamanta contestă totodată că mărcile în conflict ar fi „similare la un nivel mediu” pentru acea parte a publicului relevant care nu este familiarizată cu limba engleză și care, în consecință, va pronunța marca anterioară „quatroever”.
65 OAPI și intervenienta resping argumentele reclamantei.
66 Trebuie arătat că, deși este corect că riscul de confuzie trebuie apreciat în raport cu publicul de pe teritoriul în care marca anterioară a fost înregistrată, în speță teritoriul portughez, nu este mai puțin adevărat că, în cadrul acest exercițiu, caracteristicile și cunoștințele speciale ale publicului menționat trebuie luate în considerare.
67 În această privință, astfel cum în mod întemeiat indică intervenienta, în speță nu se poate aprecia mai ales că consumatorul mediu portughez va înțelege doar mărcile formulate în limba portugheză sau va presupune în mod automat că mărcile alcătuite din cifre și din cuvinte englezești trebuie înțelese și pronunțate în portugheză.
68 Mai global, este greșit să se susțină, astfel cum procedează reclamanta, că „engleza nu este în general nici vorbită, nici înțeleasă de consumatorii portughezi”. Astfel, cunoașterea, desigur la niveluri diferite, a acestei limbi este relativ răspândită în Portugalia. Deși nu se poate pretinde că publicul portughez, în majoritatea sa, vorbește curent engleza, se poate totuși în mod rezonabil prezuma că o parte importantă a acestui public are cel puțin cunoștințe de bază ale acestei limbi, care îi permit să înțeleagă și să pronunțe cuvinte englezești de bază și foarte curente precum „forever” sau să pronunțe în engleză cifre mai mici de 10 [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2009, X‑Technology R & D Swiss/OAPI – Ipko‑Amcor (First‑On‑Skin), T‑273/08, punctul 37, Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2011, La Sonrisa de Carmen și Bloom Clothes/OAPI – Heldmann (BLOOMCLOTHES), T‑118/09, punctul 38, și Hotărârea Tribunalului din 6 iunie 2013, Celtipharm/OAPI – Alliance Healthcare Franța (PHARMASTREET), T‑411/12, punctul 34].
69 Pe de altă parte, se mai poate de asemenea în mod rezonabil prezuma, având în vedere mai ales utilizarea foarte răspândită a așa‑zisului „limbaj SMS” în schimburile de mesaje pe internet prin mesaje instantanee sau prin e‑mail, pe forumurile de pe internet și pe bloguri sau chiar în jocurile în rețea, că cifra 4, atunci când este asociată cu un cuvânt englezesc va fi în general ea însăși citită în engleză și înțeleasă ca făcând trimitere la prepoziția din engleză „for” (pentru) [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 7 mai 2009, NHL Enterprises/OAPI – Glory & Pompea (LA KINGS), T‑414/05, punctul 31]. Astfel cum arată în mod întemeiat intervenienta, o marcă portugheză care include o cifră nu va fi în mod normal citită în portugheză decât atunci când această cifră este însoțită de una sau de mai multe cuvinte portugheze, cum este cazul mărcii portugheze Companhia das 4 Patas. Or, termenul „ever” al mărcii anterioare nu face parte din vocabularul portughez.
70 În consecință, în mod întemeiat camera de recurs a apreciat că acea parte a publicului relevant care dispune de unele cunoștințe de limbă engleză care, pentru motivele arătate la punctele 68 și 69 de mai sus, nu trebuie să fie neapărat largi va citi și va pronunța marca anterioară în același mod ca și marca solicitată în măsura în care aceasta din urmă utilizează cuvântul din engleză „forever” (pentru totdeauna).
71 Desigur, este posibil ca termenul „forever” să nu fie pronunțat de acea parte a publicului relevant sus‑menționată în exact același mod precum persoanele a căror limbă maternă este engleza. Cu toate acestea, dintr‑o astfel de constatare reclamanta nu poate deduce vreun argument, din moment ce nu se poate considera că acest termen necesită o cunoaștere aprofundată de engleză sau o aptitudine specială pentru a putea fi pronunțat în mod inteligibil.
72 În sfârșit, trebuie să se constate că, având în vedere că mărcile în conflict au aceeași terminație „ever”, camera de recurs nu a săvârșit o eroare atunci când a apreciat că aceste mărci erau similare la un nivel mediu pe plan fonetic pentru acea parte a publicului relevant care nu are deloc cunoștințe de limba engleză.
– Cu privire la compararea conceptuală
73 La punctul 31 din decizia atacată, camera de recurs a arătat următoarele:
„[...] compararea conceptuală depinde de acea parte a publicului luată în considerare: partea publicului familiarizată cu engleza va percepe aceeași idee de «fără sfârșit, etern» în ambele mărci (care sunt, în consecință, identice din punct de vedere conceptual), în timp ce partea nefamiliarizată cu engleza nu va asocia mărcile pe plan conceptual.”
74 Reclamanta pretinde că un consumator mediu portughez nu va percepe nicio similitudine conceptuală între mărcile în conflict. Astfel, în primul rând, pentru consumatorii portughezi care nu vorbesc engleza, niciuna dintre aceste mărci nu ar avea vreo semnificație. În al doilea rând, chiar consumatorii portughezi care au suficiente cunoștințe de engleză ar considera mărcile în conflict complet diferite din moment ce ei nu vor percepe nicio legătură între termenul „forever” al mărcii solicitate și cifra 4. În al treilea rând, ar trebui să se țină seama de faptul că elementul figurativ al mărcii solicitate, care reprezintă o pasăre de pradă, din cauza dimensiunii sale și a mesajului evident pe care îl transmite, face parte din semnificația conceptuală a acestei mărci și nu are un echivalent în marca anterioară.
75 OAPI și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
76 Mai întâi, în ceea ce privește partea publicului relevant care nu are deloc cunoștințe de limba engleză, este suficient să se constate că reclamanta împărtășește aprecierea, întemeiată de altfel, a camerei de recurs potrivit căreia mărcile în conflict sunt neutre pe plan conceptual.
77 În continuare, în ceea ce privește partea publicului relevant care are cunoștințe suficiente de limba engleză, va percepe în mod clar o legătură între, pe de o parte, cuvântul englezesc „forever” (pentru totdeauna) și, pe de altă parte, combinația cifrei 4, pe care, din motivele menționate la punctele 68 și 69 de mai sus, o va asocia cu prepoziția „for” (pentru) din engleză, cu termenul englezesc „ever” (mereu), combinație care face trimitere la același cuvânt „forever”.
78 Această constatare nu poate fi repusă în discuție prin argumentul invocat de reclamantă legat de reprezentarea unei păsări de pradă care se regăsește în marca solicitată. Astfel, după cum arată în mod întemeiat OAPI, această reprezentare nu introduce niciun concept deosebit de concret sau de frapant și nici nu completează, nu face mai evidentă și nu modifică semnificația cuvântului englezesc „forever”.
79 Rezultă din considerațiile precedente că camera de recurs nu a săvârșit o eroare la aprecierea similitudinilor dintre marca solicitată și marca anterioară.
Cu privire la riscul de confuzie
80 Aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependență între factorii luați în considerare și, în special, între similitudinea mărcilor și cea a produselor sau a serviciilor desemnate. Astfel, un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr‑un grad ridicat de similitudine între mărci și invers [Hotărârea Curții din 29 septembrie 1998, Canon, C‑39/97, Rec., p. I‑5507, punctul 17, și Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Mast‑Jägermeister/OAPI – Licorera Zacapaneca (VENADO cu cadru și altele), T‑81/03, T‑82/03 și T‑103/03, Rec., p. II‑5409, punctul 74].
81 La punctul 32 din decizia atacată, camera de recurs, după ce a arătat că marca anterioară avea un caracter distinctiv normal, după ce a amintit concluziile la care a ajuns în ceea ce privește compararea mărcilor în conflict (a se vedea punctele 55, 63 și 73 de mai sus), după ce a indicat că nivelul de atenție a publicului relevant era unul mediu și după ce a amintit că produsele în cauză erau parțial identice și parțial similare, a apreciat că, în ansamblul lor, aceste mărci prezentau un risc de confuzie.
82 Reclamanta contestă această concluzie, făcând trimitere la pretinsele diferențe dintre mărcile în conflict pe care le‑a evocat.
83 OAPI și intervenienta își însușesc analiza camerei de recurs.
84 Trebuie amintit că în mod întemeiat camera de recurs a arătat că produsele în cauză erau parțial identice și parțial similare, că exista un grad scăzut de similitudine vizuală între mărcile în conflict, că aceste mărci erau, pe plan fonetic, identice pentru acea parte a publicului relevant care deține unele cunoștințe de limba engleză și erau similare la un nivel mediu pentru acea parte a publicului relevant care nu dispunea de astfel de cunoștințe și că, pe plan conceptual, mărcile menționate erau identice pentru acea parte a publicului relevant având unele cunoștințe de limba engleză și neutre pentru acea parte a publicului relevant care nu avea astfel de cunoștințe. Având în vedere faptul, neconstestat de altfel de reclamantă, că marca anterioară are un caracter distinctiv normal, având în vedere nivelul de atenție mediu al publicului relevant și caracterul cumulativ al condițiilor referitoare la similitudinea produselor și serviciilor și la similitudinea mărcilor, trebuie să se considere, în cadrul unei aprecieri globale, că în mod întemeiat camera de recurs a concluzionat că există un risc de confuzie între mărcile în conflict.
85 Având în vedere cele de mai sus, al doilea motiv trebuie respins, precum și acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
86 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
87 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OAPI și ale intervenientei.
88 În plus, aceasta din urmă a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura administrativă care s‑a aflat pe rolul OAPI.
89 În această privință, trebuie amintit că, în temeiul articolului 136 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, „[c]heltuielile necesare efectuate de părți în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile”. Rezultă că acele cheltuieli efectuate în cadrul procedurii de opoziție care s‑a aflat pe rolul diviziei de opoziție nu pot fi considerate cheltuieli recuperabile [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 2006, Devinlec/OAPI – TIME ART (QUANTUM), T‑147/03, Rec., p. II‑11, punctul 115, și Hotărârea Tribunalului din 16 ianuarie 2008, Inter‑Ikea/OAPI – Waibel (idea), T‑112/06, punctul 88].
90 În consecință, trebuie respinse concluziile intervenientei prin care se solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în procedura care s‑a aflat pe rolul diviziei de opoziție.
91 În aceste împrejurări, reclamanta trebuie să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, și pe cele efectuate de OAPI și de intervenientă, mai puțin cheltuielile de judecată efectuate de aceasta din urmă în cursul procedurii care s‑a aflat pe rolul diviziei de opoziție.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a șasea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Aloe Vera of America, Inc. la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor pe care Detimos – Gestão Imobiliária, SA le‑a efectuat în cursul procedurii care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI).
Frimodt Nielsen | Dehousse | Collins |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 16 ianuarie 2014.
Semnături