Language of document :

Recurs introdus la 4 ianuarie 2024 de Teva Pharmaceutical Industries Ltd și Cephalon Inc. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 18 octombrie 2023 în cauza T-74/21, Teva Pharmaceutical Industries și Cephalon/Comisia

(Cauza C-2/24 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurente: Teva Pharmaceutical Industries Ltd, Cephalon Inc. (reprezentanți: S. Ortoli, D. Tayar, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile

Recurentele solicită Curții:

admiterea recursului și declararea admisibilității acțiunii;

anularea Hotărârii Tribunalului din 18 octombrie 2023 în cauza T-74/21;

trimiterea cauzei în fața Tribunalului pentru rejudecare, în afară de cazul în care Curtea consideră că este suficient de lămurită pentru anularea deciziei Comisiei în cauza AT.39686-CEPHALON1 ;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, inclusiv a celor efectuate de recurente în fața Curții și a Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentele prezintă două motive:

1.     Acțiunea este afectată de o eroare vădită de drept în măsura în care a denaturat criteriul definit în Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) și alții (C-307/18, EU:C:2020:52) în cadrul analizei pretinsei restrângeri prin obiect a acordului de soluționare.

2.     Hotărârea este afectată de o eroare vădită de drept în măsura în care a stabilit caracterul restrictiv de concurență prin efectul acordului de soluționare.

____________

1     Decizia din 26 noiembrie 2020.