CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL
NIILO JÄÄSKINEN
prezentate la 10 iulie 2014(1)
Cauza C‑212/13
František Ryneš
împotriva
Úřad pro ochranu osobních údajů
[cerere de decizie preliminară formulată de Nejvyšší správní soud (Republica Cehă)]
„Apropierea legislațiilor – Prelucrarea datelor cu caracter personal – Directiva 95/46/CE – Domeniu de aplicare – Derogări – Articolul 3 alineatul (2) – Noțiunea «în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice» – Înregistrarea, printr‑o cameră de supraveghere, a intrării în locuința persoanei care utilizează sistemul de înregistrare, a spațiului public, precum și a accesului la o locuință învecinată”
I – Introducere
1. Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date(2) reglementează domeniul în cauză într‑o manieră extinsă. Cu toate acestea, potrivit articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță, directiva menționată nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal „efectuate de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice”(3).
2. Nejvyšší správní soud (Curtea Administrativă Supremă a Republicii Cehe) solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea acestei excepții în cadrul unui litigiu între domnul František Ryneš, pe de o parte, și Úřad pro ochranu osobních údajů (Oficiul pentru protecția datelor cu caracter personal, denumit în continuare „Oficiul”), pe de altă parte, cu privire la decizia prin care acesta din urmă a constatat că domnul Ryneš săvârșise mai multe încălcări în domeniul protecției datelor cu caracter personal prin instalarea sub streașina casei sale a unei camere de supraveghere care filma nu numai locuința sa, ci și strada publică și locuința situată vizavi.
3. Dacă nu ne înșelăm, Curtea nu a fost sesizată niciodată cu o cauză în care aceasta să fi constatat că condițiile de aplicare a articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 erau întrunite, deși aplicabilitatea acesteia a fost invocată în special în cauza Lindqvist(4). Ținând seama de abordarea care stă la baza jurisprudenței Curții, în special a recentelor Hotărâri Digital Rights Ireland și Seitlinger și alții(5), precum și Google Spain și Google(6), în care dreptul fundamental la protecția datelor cu caracter personal prevalează, vom propune în prezentele concluzii să se rețină că excepția menționată nu acoperă situații precum cele vizate în prezenta cauză și că, prin urmare, se aplică Directiva 95/46.
4. Trebuie subliniat că aspectul dacă activitățile efectuate de domnul Ryneš „în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței” intră sau nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 95/46 nu afectează în mod absolut posibilitatea de a efectua o asemenea supraveghere. Prezenta cauză are drept obiect unic să se precizeze care este cadrul juridic aplicabil în această privință.
II – Cadrul juridic
A – Dreptul Uniunii
5. Articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) prevede că „[o]rice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor”.
6. Articolul 8 alineatul (1) din cartă prevede că „[o]rice persoană are dreptul la protecția datelor cu caracter personal care o privesc”. Alineatele (2) și (3) ale acestuia oferă următoarele precizări:
„(2) [Datele cu caracter personal] trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege. Orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora.
(3) Respectarea acestor norme se supune controlului unei autorități independente.”(7)
7. Considerentele (12) și (16) ale Directivei 95/46 au următorul cuprins:
„(12) […] trebuie excluse prelucrările de date efectuate de o persoană fizică în exercitarea unor activități exclusiv personale sau domestice, precum corespondența și păstrarea repertoriului de adrese;
(16) […] prelucrarea datelor constituite din sunete și imagini, cum este cazul supravegherilor video, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei directive, dacă sunt efectuate în scopuri de siguranță publică, apărare, securitate națională ori în cursul activităților statului din domeniul dreptului penal sau în cursul altor activități care nu intră în domeniul de aplicare a dreptului comunitar”.
8. Articolul 3 din directivă, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede:
„(1) Prezenta directivă se aplică prelucrării automate, în totalitate sau parțial, precum și prelucrării neautomate a datelor cu caracter personal, conținute sau care urmează să fie conținute într‑un sistem de evidență a datelor cu caracter personal.
(2) Prezenta directivă nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal:
– puse în practică pentru exercitarea activităților din afara domeniului de aplicare a dreptului comunitar, cum ar fi cele prevăzute în titlurile V și VI din Tratatul privind Uniunea Europeană și, în orice caz, prelucrărilor care au ca obiect siguranța publică, apărarea, securitatea statului (inclusiv bunăstarea economică a statului atunci când aceste prelucrări sunt legate de probleme de securitate a statului) și activitățile statului în domeniul dreptului penal,
– efectuate de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice.”
B – Reglementarea cehă
9. Articolul 3 alineatul 3 din Legea nr. 101/2000 Sb. privind protecția datelor cu caracter personal și de modificare a mai multor legi (denumită în continuare „Legea nr. 101/2000”) prevede:
„Prezenta lege nu include în domeniul său de aplicare prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de către o persoană fizică exclusiv pentru uzul personal.”
10. Potrivit articolului 5 alineatul 2 litera e) din legea menționată, prelucrarea datelor cu caracter personal este posibilă în principiu numai cu consimțământul persoanei vizate. În lipsa unui asemenea consimțământ, respectiva prelucrare se poate efectua în cazul în care acest lucru este necesar pentru protecția drepturilor și a intereselor protejate prin lege ale operatorului, ale destinatarului sau ale altor persoane vizate. Cu toate acestea, prelucrarea nu trebuie să aducă atingere dreptului persoanei vizate la respectarea vieții sale private și de familie.
11. Articolul 44 alineatul 2 din această lege reglementează răspunderea persoanei care prelucrează date cu caracter personal, care săvârșește o încălcare în măsura în care aceasta prelucrează date cu caracter personal fără consimțământul persoanei vizate, atunci când nu furnizează persoanei vizate informațiile relevante și nu îndeplinește obligația de notificare către autoritatea competentă.
III – Litigiul principal, întrebarea preliminară și procedura în fața Curții
12. În perioada cuprinsă între 5 octombrie 2007 și 11 aprilie 2008, domnul Ryneš a utilizat o cameră amplasată sub streașina casei sale. Această cameră era fixă, fără posibilitate de rotire, și înregistra intrarea în locuința sa, drumul public, precum și intrarea în locuința situată vizavi. Sistemul permitea numai înregistrarea video, care era stocată pe echipamentul de înregistrare în mod continuu, și anume pe un hard disk. Odată atinsă capacitatea sa maximă, se efectua o nouă înregistrare peste înregistrarea existentă. Pe echipamentul de înregistrare nu era instalat niciun monitor, astfel că imaginea nu putea fi examinată imediat. Numai domnul Ryneš avea acces direct la sistem și la datele înregistrate.
13. Instanța de trimitere arată că singurul motiv de utilizare a acestei camere de către domnul Ryneš era de a proteja proprietatea, sănătatea și viața acestuia, precum și ale familiei sale. Astfel, timp de mai mulți ani, atât acesta, cât și familia sa făcuseră obiectul unor atacuri din partea unui necunoscut care nu a putut fi identificat. În plus, între 2005 și 2007, geamurile casei, care aparține soției sale, au fost sparte în mai multe rânduri.
14. În noaptea de 6 spre 7 octombrie 2007, geamul locuinței domnului Ryneš a fost spart cu o aruncătură de praștie. Datorită sistemului de supraveghere video în discuție, au putut fi identificați doi suspecți. Înregistrările au fost predate poliției și au fost invocate ulterior ca mijloc de probă în cadrul procedurii penale.
15. Unul dintre suspecți a solicitat verificarea sistemului de supraveghere al domnului Ryneš și Oficiul, prin decizia din 4 august 2008, a constatat că domnul Ryneš a săvârșit încălcările prevăzute de Legea nr. 101/2000 ca urmare a faptului că:
– în calitate de operator, acesta a colectat cu ajutorul sistemului de supraveghere video, date cu caracter personal ale persoanelor care se deplasau pe strada din fața casei sale și care intrau în casa de pe partea cealaltă a străzii, fără acordul acestora;
– persoanele vizate nu au fost informate cu privire la prelucrarea acestor date cu caracter personal, la amploarea și la scopul acestei prelucrări, precum și de către cine și prin ce mijloace vor fi prelucrate datele cu caracter personal și cine va avea acces la aceste date;
– în calitate de operator, domnul Ryneš nu și‑a îndeplinit obligația de a notifica Oficiului informații cu privire la prelucrarea respectivă.
16. Sesizată cu o acțiune introdusă de domnul Ryneš împotriva acestei decizii, Městský soud din Praga a respins‑o prin hotărârea din 25 aprilie 2012. Domnul Ryneš a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.
17. În aceste condiții, prin decizia din 20 martie 2013, Nejvyšší správní soud a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:
„Operarea unui sistem de supraveghere video instalat într‑o locuință de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței poate fi calificată drept prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată «de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice» în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 95/46[…], deși un astfel de sistem supraveghează de asemenea un spațiu public?”
18. Domnul Ryneš, Oficiul, guvernele ceh, spaniol, italian, austriac, polonez și portughez, guvernul Regatului Unit, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. În ședința din 20 martie 2014 au fost reprezentate Oficiul, guvernele ceh, austriac și polonez și guvernul Regatului Unit, precum și Comisia.
IV – Analiză
A – Observații introductive
1. Cu privire la obiectul cauzei
19. Trebuie să se observe, în primul rând, că, în prezenta cauză, întrebarea preliminară este foarte clară și se concentrează pe interpretarea expresiei „în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice”, de care depinde aplicabilitatea Directivei 95/46 în cazul supravegherii video efectuate de domnul Ryneš. Răspunsul la această problemă de interpretare nu poate depinde de faptul că supravegherea video a atins obiectivul urmărit, și anume identificarea infractorilor. Răspunsul ar trebui să fie același în ipoteza în care supravegherea video ar fi fost ineficace și ar fi condus doar la înregistrări, șterse în final și deci rămase neutilizate, ale unor persoane care se aflau în spațiul public în fața casei domnului Ryneš.
20. În al doilea rând, cauza privește, în esență, calificarea supravegherii video în discuție în scopul aplicării Directivei 95/46. În consecință, utilizarea ulterioară a imaginilor înregistrate nu poate fi determinantă, în opinia noastră, pentru a soluționa însăși problema aplicabilității directivei(8). Calificarea juridică a supravegherii video efectuate de domnul Ryneš nu poate varia după cum imaginile au fost șterse sau salvate ulterior.
21. În al treilea rând, cauza aflată la originea trimiterii preliminare se distinge de situațiile în care supravegherea video este efectuată de autorități publice sau de persoane juridice. În ceea ce privește autoritățile publice, Directiva 95/46 este aplicabilă, cu excepția situațiilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) prima liniuță din aceasta. În ceea ce privește persoanele juridice, Directiva 95/46 este aplicabilă fără restricții. Acesta este motivul pentru care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de altfel foarte bogată în materie, nu pare să ofere indicații care să poată fi transpuse direct(9).
22. În sfârșit, rezultă în mod clar că, în speță, carta este aplicabilă, în special articolele 7 și 8 din aceasta. Situația în discuție poate da naștere unui conflict între drepturile fundamentale ale operatorului (în limba engleză, „data controller”) și cele ale persoanei vizate (în limba engleză, „data subject”). În speță este vorba despre un conflict între domnul Ryneš și infractorii identificați. Cu toate acestea, în contextul aplicabilității Directivei 95/46 în general, este vorba despre un conflict între dreptul la protecția vieții private al oricărei persoane fizice care efectuează o supraveghere video a unui spațiu public și dreptul la respectarea datelor cu caracter personal al oricărei persoane vizate care se află în această situație.
23. În cazul în care Curtea consideră că Directiva 95/46 se aplică în speță, ar fi necesar să se efectueze o ponderare între diferitele drepturi și interese afectate în cadrul dispozițiilor materiale ale directivei menționate, în special al articolului 7 litera (f) din aceasta(10). Ținem să precizăm că ar reveni, dacă este cazul, instanței de trimitere să procedeze la aceasta, dar că acest lucru depășește cadrul definit de prezenta trimitere preliminară(11).
2. Cu privire la regulile jurisprudențiale referitoare la protecția datelor cu caracter personal
24. Directiva 95/46 urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață privată, în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal(12).
25. Curtea se inspiră din cartă în interpretarea dreptului Uniunii. Jurisprudența a legat de asemenea Directiva 95/46 de principiile generale de drept și, prin intermediul acestora, de articolul 8 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”)(13). S‑a considerat de asemenea că Directiva 95/46 reprezintă un punct de echilibru, stabilit de legiuitor, între diferitele drepturi fundamentale aflate în prezență(14).
26. În Hotărârea Google Spain și Google(15), Curtea a subliniat astfel importanța efectului util al Directivei 95/46 și a unei protecții eficiente și complete a libertăților și a drepturilor fundamentale ale persoanelor fizice pe care urmărește să o asigure(16), în special dreptul la respectarea vieții private, în privința prelucrării datelor cu caracter personal, căruia această directivă îi acordă o atenție deosebită, astfel cum se confirmă printre altele la articolul 1 alineatul (1) și în considerentele (2) și (10) ale acesteia(17).
27. În această privință, Curtea a declarat deja că dispozițiile Directivei 95/46, întrucât reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal care pot aduce atingere libertăților fundamentale și în special dreptului la viață privată, trebuie interpretate în mod necesar în lumina drepturilor fundamentale care, potrivit unei jurisprudențe constante, fac parte integrantă din principiile generale de drept a căror respectare este asigurată de către Curte și care sunt în prezent înscrise în cartă(18).
28. Mai precis, în Hotărârea Google Spain și Google, Curtea a arătat după cum urmează: „articolul 7 din cartă garantează dreptul la respectarea vieții private, în timp ce articolul 8 din cartă proclamă în mod expres dreptul la protecția datelor cu caracter personal. Alineatele (2) și (3) ale acestui din urmă articol precizează că asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate și pe baza consimțământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege, că orice persoană are dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum și dreptul de a obține rectificarea acestora și că respectarea acestor norme se supune controlului unei autorități independente. Aceste cerințe sunt puse în aplicare printre altele prin articolele 6, 7, 12, 14 și 28 din Directiva 95/46”(19).
29. Subliniem că aceste din urmă dispoziții, cu excepția articolului 28, se aplică de asemenea raporturilor orizontale dintre operatorii care nu sunt autorități publice și persoanele vizate.
3. Cu privire la supravegherea video în raport cu obiectivele Directivei 95/46
a) Cu privire la supravegherea video
30. Supravegherea video se caracterizează prin operarea permanentă și sistematică a acesteia, indiferent de durata, variabilă, a eventualei păstrări a înregistrărilor(20). Subliniem că prezenta trimitere preliminară privește un tip de sistem fix de supraveghere care se extinde la spațiul public, precum și la ușa locuinței de vizavi și permite astfel identificarea unui număr nelimitat de persoane care se află în acest spațiu, fără a fi fost informate în prealabil cu privire la respectiva supraveghere. În schimb, problemele juridice legate de înregistrările efectuate prin intermediul telefoanelor mobile, al camerelor video sau al aparatelor foto digitale sunt de natură diferită, astfel încât prezentele concluzii nu urmăresc să le abordeze.
31. Astfel, faptul că o supraveghere video cu înregistrare de imagini intră în domeniul de aplicare al Directivei 95/46, în măsura în care constituie în sine o prelucrare automată (situație care se regăsește în cazul înregistrărilor digitale) sau dă naștere unei asemenea prelucrări, rezultă de la bun început din considerentul (16) al acesteia.
32. Observăm în această privință că instanța de trimitere ridică problema interpretării articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46. Prin urmare, considerăm că instanța menționată consideră în mod implicit, deși inevitabil, că prelucrarea în discuție în cauza principală îndeplinește criteriile stabilite la articolul 3 alineatul (1) din directiva menționată(21).
33. Instanța de trimitere nu furnizează o descriere detaliată a conținutului înregistrărilor video în discuție. Cu toate acestea, este posibil să se rețină că, potrivit jurisprudenței Curții, înregistrări de acest tip, „considerate în ansamblu, […] pot permite deducerea unor concluzii foarte precise privind viața privată a persoanelor ale căror date au fost păstrate, precum obiceiurile din viața cotidiană, locurile de ședere permanente sau temporare, deplasările zilnice sau alte deplasări, activitățile desfășurate, relațiile sociale ale acestor persoane și mediile sociale frecventate de ele”(22).
34. Pe de altă parte, „[p]ăstrarea datelor în scopul de a asigura eventualul acces al autorităților naționale competente”, astfel cum a fost cazul în cauza principală, „privește în mod direct și specific viața privată și, astfel, drepturile garantate de articolul 7 din cartă. În plus, o astfel de păstrare a datelor intră de asemenea sub incidența articolului 8 din cartă întrucât constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal în sensul acestui articol și trebuie, prin urmare, să îndeplinească în mod necesar cerințele de protecție a datelor care decurg din articolul menționat”(23).
b) Cu privire la obiectivele Directivei 95/46
35. Curtea a arătat că, din considerentele (3), (7) și (8) ale Directivei 95/46 reiese în special că, prin armonizarea normelor naționale care protejează persoanele fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, această directivă urmărește în principal să asigure libera circulație între statele membre a unor asemenea date, necesară instituirii și funcționării pieței interne, în sensul articolului 14 alineatul (2) CE(24).
36. În conformitate cu titlul său, Directiva 95/46 îndeplinește și un alt obiectiv, și anume „protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal”. Directiva creează astfel un cadru în care protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal este asigurată.
37. Pe de altă parte, este adevărat că libera circulație a datelor cu caracter personal poate să aducă atingere dreptului la viață privată astfel cum este recunoscut în special de articolul 8 din CEDO(25), precum și de principiile generale de drept al Uniunii(26).
38. Din acest motiv și după cum reiese în special din considerentul (10) și din articolul 1 din Directiva 95/46, aceasta urmărește de asemenea să nu diminueze protecția pe care o asigură normele naționale existente, ci, dimpotrivă, să garanteze în cadrul Uniunii un nivel ridicat de protecție a libertăților și a drepturilor fundamentale în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal(27).
39. Este clar că, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private, „potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, protecția acestui drept fundamental impune, în orice caz, ca derogările de la protecția datelor cu caracter personal și limitările acesteia să fie efectuate în limitele strictului necesar”(28) și că, în această privință, „protecția datelor cu caracter personal, care rezultă din obligația explicită prevăzută la articolul 8 alineatul (1) din cartă, prezintă o importanță deosebită pentru dreptul la respectarea vieții private consacrat la articolul 7 din aceasta”(29).
B – Cu privire la excluderea din domeniul de aplicare al Directivei 95/46 prevăzută la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță
40. Cauza principală ridică problema dacă activitatea domnului Ryneš este exclusă din domeniul de aplicare al Directivei 95/46, în temeiul excepției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46, privind prelucrarea „efectuată de către o persoană fizică în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice”. Dispoziția menționată nu vizează finalitatea prelucrării datelor cu caracter personal astfel cum este descrisă în întrebarea preliminară, și anume protecția „proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței”.
41. Ținem să precizăm că litigiul principal nu privește nici securitatea statului, nici activitățile statului referitoare la domeniile dreptului penal, care ar putea intra sub incidența excepției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) prima liniuță din Directiva 95/46, chiar dacă datele colectate în speță au fost transmise în final autorităților(30). Astfel, domnul Ryneš a acționat ca persoană privată, victimă a unei fapte penale, iar nu ca agent al forțelor de ordine.
42. Domnul Ryneš, precum și guvernele ceh, italian și polonez și guvernul Regatului Unit consideră că operarea unui sistem de supraveghere video precum cel în discuție în cauza principală, care urmărește să protejeze proprietatea, sănătatea și viața proprietarilor locuinței, se efectuează în cursul activităților exclusiv personale sau domestice, în sensul articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46, chiar dacă sistemul respectiv ar supraveghea și spațiul public. Dimpotrivă, în ipoteza în care, precum în speță, sistemul în cauză supraveghează și spațiul public, Oficiul, guvernele austriac, portughez și spaniol, precum și Comisia consideră că excepția menționată mai sus nu se aplică.
a) Luarea în considerare a finalității prelucrării drept criteriu de aplicabilitate a Directivei 95/46
43. În ședință, problema dacă aplicarea excepției putea depinde de intenția persoanei în cauză a fost abordată pe larg. Mai precis, trebuie să se determine dacă caracterul „exclusiv personal sau domestic” al prelucrării datelor poate fi stabilit în raport cu finalitatea urmărită de operator.
44. Potrivit instanței de trimitere, domnul Ryneš procedase la supraveghere „în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței”. În opinia noastră, nu este exclus ca o activitate caracterizată printr‑o astfel de finalitate subiectivă să poată îndeplini condițiile prevăzute la articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46, ceea ce ar face ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legitimă în cadrul directivei. Nu aceasta este totuși întrebarea adresată Curții. Prezenta întrebare preliminară privește domeniul de aplicare al Directivei 95/46, care precede în mod necesar orice problemă referitoare la interpretarea dispozițiilor sale materiale.
45. În aceste condiții, trebuie să se stabilească dacă prelucrarea datelor cu caracter personal la care a procedat domnul Ryneš este exclusă din domeniul de aplicare al directivei, ținând seama de finalitatea sa subiectivă, în măsura în care respectiva finalitate ar putea fi considerată un caracter exclusiv personal sau domestic al prelucrării datelor în discuție.
46. Amintim în această privință că funcția dispoziției de la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 constă în definirea domeniului de aplicare al directivei menționate, excluzând anumite situații în care o activitate, deși îndeplinește criteriile definite de această directivă, este totuși exclusă din domeniul de aplicare al acesteia. În opinia noastră, domeniul de aplicare al unui instrument de drept al Uniunii nu poate depinde de finalitatea subiectivă a persoanei interesate, în speță a operatorului, în măsura în care o astfel de finalitate nu poate fi nici verificată în mod obiectiv pe baza unor factori externi, nici pertinentă în raport cu persoanele vizate ale căror drepturi și interese sunt afectate de activitatea în discuție.
47. Astfel, finalitatea prelucrării datelor cu caracter personal nu poate fi determinantă în privința unui pieton care se plimbă pe drumul public și care face obiectul unei supravegheri video, din punctul de vedere al necesității sale de protecție prin dispoziții legislative precise care îi definesc poziția juridică în raport cu operatorul de date cu caracter personal. În schimb, finalitatea prelucrării poate fi determinantă în ceea ce privește aprecierea legalității acesteia. Domeniul de aplicare al directivei trebuie să fie stabilit, așadar, prin intermediul unor criterii obiective.
b) O activitate exclusiv domestică sau exclusiv personală
48. Pentru a ilustra conținutul excepției în discuție, Directiva 95/46 menționează două exemple: corespondența și păstrarea repertoriului de adrese(31). În mod evident, ca excepție, aceasta necesită o interpretare restrictivă, fapt confirmat de jurisprudența privind Directiva 95/46(32).
49. Astfel, delimitarea foarte precisă a acestei excepții contribuie la împiedicarea colectării nereglementate a datelor cu caracter personal susceptibile să se efectueze în afara cadrului reglementat de dreptul Uniunii și, în consecință, exceptat de la cerințele care decurg din articolul 8 alineatele (2) și (3) din cartă(33).
50. Cauza Lindqvist, la fel ca prezenta cauză, privea prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de o persoană fizică. Avocatul general Tizzano considera că în categoria „activităților exclusiv personale sau domestice” intrau numai activități precum „corespondența și păstrarea repertoriului de adrese” […], cu alte cuvinte activități vădit private și confidențiale, destinate să nu iasă din sfera personală sau domestică a persoanelor interesate”, și că, în cauza în discuție, excepția prevăzută la a doua liniuță nu era aplicabilă(34).
51. În opinia noastră, „activitățile personale” în temeiul articolului 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46 sunt activități aflate în legătură strânsă și obiectivă cu viața privată a unei persoane care nu afectează în mod semnificativ sfera personală a unei alte persoane. Aceste activități pot avea totuși loc în afara domiciliului. „Activitățile domestice” sunt legate de viața de familie și au loc în mod normal în cadrul domiciliului sau al altor locuri împărțite cu membrii familiei, precum o reședință secundară, o cameră de hotel sau o mașină particulară. Acestea au toate legătură cu protecția vieții private prevăzută la articolul 7 din cartă.
52. Astfel, considerăm, ca și guvernul Regatului Unit, că această excepție permite în cadrul juridic actual, și anume cel creat de Directiva 95/46, să se asigure protecția prevăzută la articolul 7 din cartă în favoarea persoanei care efectuează prelucrarea datelor cu caracter personal în viața sa privată și de familie.
53. Cu toate acestea, în cadrul Directivei 95/46, pentru ca excepția respectivă să se poată aplica, nu este suficient ca activitățile avute în vedere să prezinte o legătură cu activități personale sau domestice, ci, în plus, este necesar ca această legătură să fie exclusivă. Adăugăm în această privință că, în opinia noastră, nu există nicio îndoială în ceea ce privește faptul că condiția de exclusivitate se aplică atât activităților personale, cât și activităților domestice.
54. Constatăm că supravegherea video a altei persoane, cu alte cuvinte, o supraveghere sistematică a locurilor prin intermediul unui dispozitiv care produce un semnal video înregistrat în scopul identificării persoanelor, chiar și în interiorul unei locuințe, nu poate fi considerată exclusiv personală, dar acest lucru nu exclude faptul că s‑ar putea încadra în noțiunea de activitate domestică.
55. În schimb, este adevărat, astfel cum susține guvernul Regatului Unit, că protecția inviolabilității unei locuințe particulare și protecția acesteia împotriva furtului și împotriva oricărui acces ilegal constituie activități esențiale pentru fiecare gospodărie și, pentru acest motiv, pot fi considerate activități domestice.
56. Cu toate acestea, în opinia noastră, o supraveghere video care se extinde la spațiul public nu poate fi considerată o activitate exclusiv domestică, întrucât aceasta se extinde la persoane care nu au nicio legătură cu familia în discuție și care urmăresc să își păstreze anonimatul. După cum a arătat Curtea, „împrejurarea că păstrarea datelor și utilizarea lor ulterioară sunt efectuate fără ca «persoanele vizate în speță» să fie informa[te] cu privire la aceasta este susceptibilă să genereze în mintea persoanelor vizate […] sentimentul că viața lor privată face obiectul unei supravegheri constante”(35).
57. Astfel, supravegherea video sistematică a unui spațiu public efectuată de persoane fizice nu este exceptată de la cerințele derivate din protecția datelor cu caracter personal care sunt aplicabile supravegherii video de către persoanele juridice și autoritățile publice. Această interpretare permite de altfel ca persoanele care pun în practică o supraveghere video a unui spațiu public situat în fața unei locuințe unifamiliale să nu fie favorizate în raport cu supravegherea care ar fi efectuată în jurul altor imobile aflate în coproprietate, întrucât toți operatorii de date cu caracter personal, persoane fizice sau persoane juridice, sunt supuși astfel acelorași cerințe(36).
58. Concluzionăm de aici că o prelucrare a datelor cu caracter personal precum cea efectuată de domnul Ryneš nu intră în sfera noțiunii „în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice” și astfel respectiva prelucrare, care nu beneficiază de excepția în discuție, este acoperită de domeniul de aplicare al Directivei 95/46.
c) Observații suplimentare
59. Pentru a fi exhaustivi, ținem să precizăm că, chiar dacă în jurisprudență „publicarea” datelor cu caracter personal este menționată adeseori printre elementele reținute pentru a constata inaplicabilitatea excepției prevăzute la articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46(37), lipsa publicării nu determină, a contrario, aplicabilitatea excepției amintite. Astfel, înregistrarea și păstrarea datelor cu caracter personal constituie per se o ingerință în drepturile garantate de articolul 7 din cartă(38).
60. În plus, observăm că datele cu caracter personal înregistrate de domnul Ryneš au făcut obiectul unei comunicări către autorități în cadrul unei proceduri penale. În această privință trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, „accesul autorităților naționale competente la date constituie o ingerință suplimentară în acest drept fundamental”(39).
61. În cazul în care Curtea reține, astfel cum îi propunem, că Directiva 95/46 este aplicabilă, activitatea exercitată de domnul Ryneš va trebui analizată în cadrul directivei menționate, care urmărește să creeze și să asigure un echilibru între drepturile fundamentale și interesele persoanelor.
62. În acest caz, va fi necesar să se verifice în special „legitimitatea” prelucrării datelor în discuție(40). Cu privire la acest aspect, trebuie amintit că, sub rezerva derogărilor permise în temeiul articolului 13 din Directiva 95/46, în special pentru „protecția persoanei în cauză sau a drepturilor și libertăților altei persoane”, orice prelucrare a datelor cu caracter personal trebuie, pe de o parte, să fie conformă cu principiile referitoare la calitatea datelor, prevăzute la articolul 6 din această directivă, și, pe de altă parte, să respecte unul dintre principiile privind legitimitatea prelucrării datelor enumerate la articolul 7 din directiva menționată(41).
63. În ceea ce privește legitimarea unei prelucrări precum cea în discuție în cauza principală, considerăm că prelucrarea respectivă poate beneficia de o legitimare prevăzută la articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46.
64. Astfel, articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 prevede două condiții cumulative pentru ca o prelucrare de date cu caracter personal să fie legală, și anume, pe de o parte, ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de terțul ori de terții cărora le sunt comunicate datele și, pe de altă parte, ca drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei vizate să nu prevaleze. Trebuie să se țină cont de faptul că a doua dintre aceste condiții necesită o ponderare a drepturilor și a intereselor opuse în cauză, care depinde în principiu de împrejurările concrete ale cazului respectiv și în cadrul căreia persoana sau instituția care efectuează ponderarea trebuie să țină cont de importanța drepturilor persoanei vizate care rezultă din articolele 7 și 8 din cartă(42). Articolul 7 litera (f) din Directiva 95/46 reprezintă adeseori cheia de boltă pentru a examina legalitatea prelucrării datelor cu caracter personal(43).
65. În speță, ne pare că activitatea exercitată de domnul Ryneš urmărește să protejeze exercitarea altor drepturi fundamentale, precum dreptul de proprietate și dreptul la viața de familie.
66. Astfel, faptul că Directiva 95/46 este aplicabilă nu este în mod necesar nefavorabil pentru interesele operatorului care prelucrează date cu caracter personal, cu condiția ca aceste interese să fie efectiv legitime, în conformitate cu articolul 7 litera (f) din directiva menționată. Nu este logic să se susțină că, pentru a proteja drepturile fundamentale ale domnului Ryneš, ar trebui să se înlăture aplicarea unei directive europene care urmărește tocmai să stabilească un echilibru just între drepturile acestuia din urmă și drepturile altor persoane fizice, și anume cele care sunt afectate de prelucrarea datelor cu caracter personal.
67. Faptul că Directiva 95/46 se aplică unei astfel de situații nu implică în sine ilegalitatea activității efectuate de domnul Ryneš. În schimb, în cadrul Directivei 95/46 va trebui să se efectueze ponderarea între drepturile fundamentale aplicabile în cauza principală.
V – Concluzie
68. Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Nejvyšší správní soud după cum urmează:
„Operarea unui sistem de supraveghere video amplasat într‑o locuință de familie, în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței, care supraveghează și spațiul public nu se încadrează în noțiunea de prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată de o persoană fizică în cursul activităților exclusiv personale sau domestice în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.”