Language of document :

Cerere de decizie preliminară introdusă de Supreme Court (Irlanda) la 21 decembrie 2023 – Minister for Justice/SH

(Cauza C-798/23, Abbottly1 )

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Supreme Court

Părțile din procedura principală

Recurent: Minister for Justice

Intimat: SH

Întrebările preliminare

Atunci când predarea persoanei căutate este solicitată în scopul executării unei pedepse privative de libertate aplicate acestei persoane ca urmare a încălcării condițiilor unei pedepse sub supravegherea poliției impuse anterior acesteia, în împrejurări în care instanța care a pronunțat pedeapsa privativă de libertate menționată beneficia de o marjă de apreciere pentru a impune sau nu o pedeapsă privativă de libertate (neavând însă marja de apreciere de a stabili durata pedepsei, în cazul în care aceasta era pronunțată), procedurile care au condus la impunerea pedepsei privative de libertate menționată fac parte din „procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia” în sensul articolului 4a alineatul (l) Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului1 ?

Decizia de înlocuire a pedepsei sub supravegherea poliției cu o pedeapsă privativă de libertate în împrejurările prezentate mai sus la alineatul (1), care a avut ca obiect sau ca efect modificarea fie a naturii, fie a cuantumului pedepsei impuse anterior persoanei căutate și, în special, a pedepsei sub supravegherea poliției care făcea parte din condamnarea pronunțată anterior împotriva sa este de o asemenea natură încât să se încadreze în condițiile excepției menționate la punctul 77 din Hotărârea Ardic1 ?

____________

1 Denumirea prezentei cauze este un nume fictiv. Acesta nu corespunde numelui real al niciuneia dintre părțile la procedură.

1 Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (JO 2002, L 190, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 3).

1 Cauza C-571/17 PPU, Samet Ardic, Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 22 decembrie 2017, EU:C:2017:1026.