Cauza C‑165/16
Toufik Lounes
împotriva
Secretary of State for the Home Department
[cerere de decizie preliminară formulată de la High Court of Justice (England & Wales), Queen’s Bench Division (Administrative Court)]
„Trimitere preliminară – Cetățenia Uniunii – Articolul 21 TFUE – Directiva 2004/38/CE – Beneficiari – Dublă cetățenie – Cetățean al Uniunii care a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrând totodată cetățenia sa de origine – Drept de ședere în acest stat membru al unui resortisant al unui stat terț, membru al familiei cetățeanului Uniunii”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 14 noiembrie 2017
1. Cetățenia Uniunii – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Directiva 2004/38 – Beneficiari – Membri ai familiei unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unui stat terț având reședința în statul membru de cetățenie a cetățeanului – Excludere – Cetățean al Uniunii care a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrând totodată cetățenia sa de origine – Lipsa incidenței
[Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 3 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 16 alin. (1)]
2. Cetățenia Uniunii – Dispozițiile tratatului – Dreptul de liberă circulație și de liberă ședere pe teritoriul statelor membre – Membri ai familiei unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unui stat terț având reședința în statul membru gazdă – Cetățean al Uniunii care a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrând totodată cetățenia sa de origine – Drept de ședere derivat în statul membru gazdă – Condiții
[art. 21 alin. (1) TFUE; Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, art. 7 alin. (1) și art. 16 alin. (1)]
1. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretată în sensul că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii Europene a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându‑se și având reședința într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, în temeiul articolului 7 alineatul (1) sau al articolului 16 alineatul (1) din această directivă, iar ulterior a dobândit cetățenia acestui stat membru, păstrând totodată și cetățenia sa de origine, și, după mai mulți ani, s‑a căsătorit cu un resortisant al unui stat terț, cu care continuă să locuiască pe teritoriul statului membru respectiv, acest resortisant nu beneficiază de un drept de ședere derivat în statul membru în discuție în temeiul dispozițiilor directivei menționate.
Astfel reiese din modul de redactare a articolului 3 alineatul (1) din această directivă că intră în domeniul său de aplicare și sunt destinatari ai drepturilor conferite de ea cetățenii Uniunii care se deplasează sau au reședința într‑un „stat membru, altul decât cel [ai cărui resortisanți sunt]”, precum și membrii familiei lor, conform definiției de la articolul 2 punctul 2 din directiva menționată, care îi însoțesc sau li se alătură (Hotărârea din 12 martie 2014, O. și B., C‑456/12, EU:C:2014:135, punctul 38).
În plus, dacă scopul acestei directive este să faciliteze și să consolideze exercitarea dreptului cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, nu este mai puțin adevărat că obiectul ei privește, după cum reiese din articolul 1 litera (a), condițiile de exercitare a acestui drept (Hotărârea din 5 mai 2011, McCarthy, C‑434/09, EU:C:2011:277, punctul 33, precum și Hotărârea din 12 martie 2014, O. și B., C‑456/12, EU:C:2014:135, punctul 41). În aceste condiții, Curtea a statuat că, din moment ce, în temeiul unui principiu de drept internațional, un stat membru nu poate să refuze propriilor resortisanți dreptul de a intra pe teritoriul său și de a locui pe teritoriul respectiv și din moment ce aceștia beneficiază, prin urmare, de un drept de ședere necondiționat pe acel teritoriu, directiva menționată nu are vocația de a reglementa șederea unui cetățean al Uniunii în statul membru al cărui resortisant este.
În aceste condiții, trebuie să se considere că Directiva 2004/38 nu se mai aplică situației doamnei Ormazabal de la data la care aceasta din urmă a fost naturalizată în Regatul Unit. Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de împrejurarea că doamna Ormazabal a făcut uz de libertatea sa de circulație prin deplasarea și șederea în Regatul Unit și și‑a păstrat cetățenia spaniolă, în plus față de cetățenia britanică. Astfel, în pofida acestei duble împrejurări, rămâne faptul că, de la dobândirea acestei cetățenii, doamna Ormazabal nu mai are reședința într‑un „stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este”, în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă, și, prin urmare, nu mai intră sub incidența noțiunii „destinatar” al directivei menționate în sensul acestei dispoziții.
Ținând seama de jurisprudența amintită la punctele 32 și 37 din prezenta hotărâre, soțul său resortisant al unui stat terț, domnul Lounes, nu intră, nici el, sub incidența acestei noțiuni și, prin urmare, nu poate beneficia de un drept de ședere derivat în Regatul Unit în temeiul aceleiași directive.
(a se vedea punctele 34, 36, 37, 42, 43, 44 și 62 și dispozitivul)
2. Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretată în sensul că, într‑o situație în care un cetățean al Uniunii Europene a făcut uz de libertatea sa de circulație deplasându‑se și având reședința într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, în temeiul articolului 7 alineatul (1) sau al articolului 16 alineatul (1) din această directivă, iar ulterior a dobândit cetățenia acestui stat membru, păstrând totodată și cetățenia sa de origine, și, după mai mulți ani, s‑a căsătorit cu un resortisant al unui stat terț, cu care continuă să locuiască pe teritoriul statului membru respectiv, acest resortisant nu beneficiază de un drept de ședere derivat în statul membru în discuție în temeiul dispozițiilor directivei menționate. El poate însă să beneficieze de un asemenea drept de ședere în temeiul articolului 21 alineatul (1) TFUE, în condiții care nu trebuie să fie mai stricte decât cele prevăzute de Directiva 2004/38 pentru acordarea dreptului amintit unui resortisant al unui stat terț membru al familiei unui cetățean al Uniunii care și‑a exercitat dreptul de liberă circulație stabilindu‑se într‑un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este.
În speță trebuie să se arate că, spre deosebire de ceea ce susține în esență guvernul Regatului Unit, situația unui resortisant al unui stat membru, precum doamna Ormazabal, care și‑a exercitat libertatea de circulație, deplasându‑se și având reședința legală pe teritoriul unui alt stat membru, nu poate fi asimilată unei situații pur interne numai pentru faptul că acest resortisant a dobândit pe durata șederii sale cetățenia statului membru gazdă, în plus față de cetățenia sa de origine.
Drepturile recunoscute resortisanților statelor membre prin articolul 21 alineatul (1) TFUE îl includ pe cel de a duce o viață de familie normală în statul membru gazdă, beneficiind de prezența alături de ei, pe teritoriul statului membru respectiv, a membrilor familiei lor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 25 iulie 2008, Metock și alții, C‑127/08, EU:C:2008:449, punctul 62). Împrejurarea că un resortisant al unui stat membru care s‑a deplasat și are reședința într‑un alt stat membru dobândește ulterior cetățenia acestui din urmă stat membru, în plus față de cetățenia sa de origine, nu poate implica privarea sa de acest drept, în caz contrar existând riscul de a nu respecta efectul util al articolului 21 alineatul (1) TFUE.
Efectul util al drepturilor conferite cetățenilor Uniunii prin articolul 21 alineatul (1) TFUE impune ca un cetățean aflat într‑o situație precum cea a doamnei Ormazabal să poată beneficia în continuare în statul membru gazdă de drepturile întemeiate pe dispoziția menționată după ce a dobândit cetățenia acestui stat membru pe lângă cetățenia sa de origine și în special să își poată dezvolta o viață de familie împreună cu soțul resortisant al unui stat terț, prin acordarea unui drept de ședere derivat acestuia din urmă.
(a se vedea punctele 49, 52, 53, 60 și 62 și dispozitivul)