ORDONANȚA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)

29 aprilie 2008

Cauza F‑133/07

André Hecq

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Funcție publică – Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Durata procedurii medicale – Acțiune în despăgubire – Lipsa reclamației – Inadmisibilitate vădită”

Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA, prin care domnul Hecq solicită, printre altele, anularea deciziei Comisiei din 12 iulie 2007 care soluționează reclamația sa, în măsura în care, prin această decizie, Comisia a respins cererea sa având ca obiect, pe de o parte, obținerea unor dobânzi moratorii în privința sumelor care i‑ar putea fi acordate în temeiul articolului 73 din Statutul funcționarilor și, pe de altă parte, plata unei sume de 2 000 de euro pentru repararea prejudiciului moral pe care l‑ar fi suferit din cauza analizării inacceptabil de lente a dosarului său de către administrație

Decizia: Respinge acțiunea ca vădit inadmisibilă. Îl obligă pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Sumarul ordonanței

1.      Funcționari – Acțiune – Acțiune în despăgubire formulată în lipsa unei proceduri precontencioase conforme cu statutul – Inadmisibilitate

(Statutul funcționarilor, art. 90 și 91)

2.      Funcționari – Acțiune – Competență de fond

(Statutul funcționarilor, art. 73, 90 și 91)

1.      Concluziile în anulare îndreptate împotriva unei decizii de respingere a unei reclamații și care are ca obiect numai obținerea unor despăgubiri ce i‑au fost refuzate reclamantului prin decizia menționată echivalează cu concluziile privind obținerea unor despăgubiri, astfel încât nu sunt admisibile, în sistemul căilor de atac instituit prin articolele 90 și 91 din statut, decât dacă acțiunea a fost precedată de o procedură precontencioasă conformă cu dispozițiile statutare. Această procedură diferă după cum prejudiciul a cărui reparare este solicitată rezultă dintr‑un act care lezează în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut sau din conduita administrației lipsită de caracter decizional. În primul caz, persoanei interesate îi revine sarcina să sesizeze, în termenul acordat, autoritatea împuternicită să facă numiri cu o reclamație îndreptată împotriva actului în cauză. În schimb, în al doilea caz, procedura administrativă trebuie să înceapă prin introducerea unei cereri în sensul articolului 90 alineatul (1) din statut, care are ca obiect acordarea unei despăgubiri. Numai respingerea, explicită sau implicită, a acestei cereri constituie o decizie care lezează, împotriva căreia se poate formula o reclamație, iar o acțiune în despăgubiri în fața instanței comunitare se poate formula numai după respingerea, explicită sau implicită, a acestei reclamații.

O acțiune în despăgubire poate fi introdusă în mod legal în etapa formulării reclamației și, în consecință, nu este necesar să fie precedată de o cerere întemeiată pe articolul 90 alineatul (1) din statut, cu condiția ca această acțiune în despăgubire să se întemeieze pe nelegalitatea actului împotriva căruia este formulată reclamația respectivă. În această ipoteză, există o legătură directă între acțiunea în anulare și acțiunea în despăgubiri, astfel încât aceasta din urmă, ca acțiune accesorie acțiunii în anulare, este admisibilă, fără a fi precedată în mod necesar de o cerere prin care autoritatea împuternicită să facă numiri este invitată să repare pretinsul prejudiciu suferit. În schimb, întrucât acțiunea în despăgubiri nu se întemeiază pe critica unui act care lezează, aceasta este independentă de orice acțiune în anulare și acțiunea în despăgubiri nu poate fi formulată fără contestarea prealabilă a deciziei de respingere în litigiu în fața administrației.

(a se vedea punctele 18, 23 și 24)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 25 februarie 1992, Marcato/Comisia, T‑64/91, Rec., p. II‑243, punctele 31-33 și jurisprudența citată; 13 iulie 1995, Saby/Comisia, T‑44/93, RecFP, p. I‑A‑175 și II‑541, punctul 31; 12 mai 1998, O’Casey/Comisia, T‑184/94, RecFP, p. I‑A‑183 și II‑565, punctul 98; 28 ianuarie 2003, F/Curtea de Conturi, T‑138/01, RecFP, p. I‑A‑25 și II‑137, punctul 57

2.      Deși este adevărat că instanța comunitară poate să acorde din oficiu, în cadrul unei acțiuni în anulare, o despăgubire pentru repararea unui prejudiciu moral suferit de reclamant din cauza duratei anormale a unei proceduri medicale în temeiul articolului 73 din statut, cu toate că persoana interesată nu a formulat o acțiune în despăgubire în temeiul articolelor 90 și 91 din statut și că, prin definiție, nu au fost respectate condițiile procedurale prevăzute la aceste articole, cererea având ca obiect o astfel de condamnare a administrației este, cu toate acestea, inadmisibilă atunci când acțiunea în despăgubiri formulată de funcționar nu a făcut obiectul unei proceduri precontencioase legale conform dispozițiilor statutare și atunci când procedura medicală nu a fost încă terminată.

Astfel, pe de o parte, instanța comunitară nu își poate folosi prerogativele jurisdicționale, în special competența de fond de care dispune în litigiile cu caracter pecuniar, decât dacă este sesizată în mod legal. Pe de altă parte, faptul că nu se cunoaște modul în care se continuă procedura întemeiată pe articolul 73 împiedică instanța să aprecieze existența și întinderea prejudiciului moral invocat. În sfârșit, în orice caz, o asemenea despăgubire din oficiu nu poate fi acordată decât pentru a da un efect util constatării unei durate anormale a procedurii medicale atunci când, în cadrul unei acțiuni în anulare, această ilegalitate nu ar putea totuși să justifice anularea deciziei atacate.

(a se vedea punctele 26 și 28-30)

Trimitere la:

Tribunalul de Primă Instanță: 11 aprilie 2006, Angeletti/Comisia, T‑394/03, RecFP, p. I‑A‑2‑95 și II‑A‑2‑441, punctele 162-167

Tribunalul Funcției Publice: 1 februarie 2008, Labate/Comisia, F‑77/07, nepublicată încă în Repertoriul FP, punctele 20-22