Cauza T‑61/13

Research and Production Company „Melt Water” UAB

împotriva

Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne
(mărci, desene și modele industriale) (OAPI)

„Marcă comunitară – Cerere de înregistrare a mărcii comunitare figurative NUEVA – Articolul 60 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 – Nerespectarea obligației de plată a taxei pentru calea de atac în termen – Ambiguitate a unei versiuni lingvistice – Interpretare uniformă – Caz fortuit sau caz de forță majoră – Eroare scuzabilă – Obligație de prudență și de diligență”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a opta) din 21 mai 2014

1.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Acțiune în fața instanței Uniunii – Competența Tribunalului – Somație adresată Oficiului – Excludere

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 65 alin. (6)]

2.      Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Texte plurilingve – Interpretare uniformă – Divergențe între diferitele versiuni lingvistice – Economia generală și finalitatea reglementării în cauză ca bază de referință

3.      Marcă comunitară – Procedura căii de atac – Termenul și forma căii de atac – Formulare în scris și în termen de două luni – Achitarea taxei pentru introducerea căii de atac

(Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 60)

4.      Marcă comunitară – Dispoziții de procedură – Termene – Decădere – Derogări – Obligație de prudență și de diligență

[Regulamentul nr. 207/2009 al Consiliului, art. 60; Regulamentul nr. 2868/95 al Comisiei, art. 1, norma 49 alin. (3)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 15)

2.      Toate versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii sunt deopotrivă autentice și trebuie, de principiu, să li se atribuie aceeași valoare, care nu poate varia, printre altele, în funcție de dimensiunea populației statelor membre care utilizează limba în cauză. Formularea utilizată în una dintre versiunile lingvistice ale unei dispoziții din dreptul Uniunii nu poate constitui singurul temei pentru interpretarea acestei dispoziții și nici nu se poate atribui respectivei formulări, în această privință, un caracter prioritar în raport cu celelalte versiuni lingvistice. Astfel, o asemenea abordare ar fi incompatibilă cu cerința aplicării uniforme a dreptului Uniunii.

Pe de o parte, necesitatea unei interpretări uniforme a dreptului Uniunii exclude posibilitatea ca textul unei dispoziții să fie privit în mod izolat, impunând, dimpotrivă, ca, în caz de îndoială, să fie interpretat și aplicat în lumina versiunilor existente în celelalte limbi oficiale. Pe de altă parte, necesitatea unei interpretări uniforme a dreptului Uniunii impune ca, în cazul unor neconcordanțe între diferitele versiuni lingvistice ale unei dispoziții, aceasta să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte.

(a se vedea punctele 20 și 26-28)

3.      Articolul 60 din Regulamentul nr. 207/2009 trebuie interpretat în mod uniform în sensul că plata taxei pentru calea de atac este necesară pentru a se considera calea de atac ca fiind formulată, astfel încât această plată este legată de depunerea căii de atac și trebuie efectuată, ca și calea de atac, în termen de două luni de la data notificării deciziei atacate. Termenul de patru luni calculat de la data notificării deciziei se aplică numai depunerii memoriului în care se expun motivele de atac, iar nu plății taxei pentru calea de atac.

Întrucât această interpretare uniformă se întemeiază pe versiunile acestui articol existente în celelalte limbi oficiale ale Uniunii, precum și pe economia generală și pe finalitatea sa, este singura conformă cu principiul securității juridice. Astfel, respectarea termenelor de procedură, în special a termenului căii de atac, este de ordine publică și orice altă interpretare decât această interpretare uniformă ar fi de natură să afecteze securitatea juridică.

(a se vedea punctele 31 și 34)

4.      Nu se poate deroga de la aplicarea reglementării Uniunii privind termenele de procedură decât în împrejurări cu totul excepționale, având în vedere că aplicarea strictă a acestor norme respectă cerința securității juridice și necesitatea de a se evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției. Fie că astfel de împrejurări sunt calificate drept caz fortuit sau forță majoră, fie chiar eroare scuzabilă, ele cuprind în orice caz un element subiectiv legat de obligația unui justițiabil de bună‑credință de a da dovadă de prudența și diligența necesare unui operator normal informat în vederea supravegherii derulării procedurii și a respectării termenelor prevăzute.

În lipsa de prudență și de vigilență a reclamantei, aceasta nu poate invoca în mod util nici un caz fortuit sau de forță majoră, nici o eroare scuzabilă pentru a justifica neachitarea taxei pentru calea de atac în termenul prevăzut.

(a se vedea punctele 38 și 42)