Acțiune introdusă la 26 februarie 2024 – CN/Comisia
(Cauza T-115/24)
Limba de procedură: franceza
Părțile
Reclamantă: CN (reprezentant: N. de Montigny, avocată)
Pârâtă: Comisia Europeană
Concluziile
Reclamanta solicită Tribunalului:
anularea deciziei AIPN din 8 mai 2023 [Ares (2023) 3230522] prin care reclamantei i-a fost refuzată acordarea unei alocații duble pentru creșterea copilului;
anularea, în măsura în care este necesar, a răspunsului explicit de respingere a reclamației notificat de AIPN la 29 noiembrie 2023;
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.
Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept și pe încălcarea articolului 67 alineatul (3) din Statutul funcționarilor Uniunii Europene prin aceea că autoritatea împuternicită să facă numiri a aplicat articolul 9-1 din baremul european de evaluare a atingerilor aduse integrității fizice și psihice în locul articolului 11 din acest barem.
Al doilea motiv, întemeiat pe absența unei examinări concrete și detaliate, precum și pe o eroare vădită de apreciere în condițiile în care dosarul evidențiază existența unor cheltuieli ridicate legate de handicapul fiicei reclamantei.
____________