HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI(i) (Camera întâi)
21 decembrie 2022(*)
„Ajutoare de stat – Producție de energie electrică din surse regenerabile – Plângere – Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Invitație de a acționa – Admisibilitate – Obligația de a acționa – Lipsă”
În cauza T‑702/21,
Ekobulkos EOOD, cu sediul în Todorichene (Bulgaria), reprezentată de M. Dimitrov, avocat,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de C.‑M. Carrega și C. Georgieva, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din domnii D. Spielmann (raportor), președinte, R. Mastroianni și I. Gâlea, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
având în vedere faza scrisă a procedurii,
având în vedere că niciuna dintre părți nu a depus, în termen de trei săptămâni de la comunicarea terminării procedurii scrise, o cerere de organizare a unei ședințe și întrucât a decis, în temeiul articolului 106 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, să se pronunțe fără parcurgerea fazei orale a procedurii,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 265 TFUE, reclamanta, Ekobulkos EOOD, solicită Tribunalului să constate că Comisia Europeană s‑a abținut în mod nelegal să ia poziție cu privire la plângerea sa, prezentată la 21 februarie 2020, privind o pretinsă măsură de ajutor de stat acordată de Republica Bulgaria și care favorizează anumiți producători de energie electrică din surse regenerabile.
Istoricul cauzei
2 Reclamanta este un producător de energie electrică activ pe teritoriul Bulgariei și deține o centrală fotovoltaică pusă în funcțiune la 19 mai 2012.
3 Prin Decizia C(2016) 5205 final din 4 august 2016 în cazul SA.44840 (2016/NN) (denumită în continuare „decizia în cazul SA.44840”), Comisia a considerat că schema bulgară de ajutoare pentru producția de energie din surse regenerabile, notificată de autoritățile bulgare și constituită din Zakon za energiata ot vazobnovyami iztochnitsi (ZEVI) (Legea privind energia electrică produsă din surse regenerabile), în vigoare de la 3 mai 2011 (DV nr. 35 din 3 mai 2011), precum și din două ordonanțe din 18 martie 2013 privind energia electrică produsă din surse regenerabile) și din 20 februarie 2004 privind reglementarea prețurilor la energie electrică era compatibilă cu piața internă în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE și a decis să nu ridice obiecții.
4 La 21 februarie 2020, reclamanta a adresat Comisiei o plângere, înregistrată sub numărul SA.56620, în care susținea că Republica Bulgaria acordase producătorilor de energie electrică din surse regenerabile un ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă, sub forma unor prețuri preferențiale de cumpărare de energie electrică produsă din surse regenerabile. În plângerea sa, reclamanta a explicat că ajutorul rezulta dintr‑o modificare introdusă prin alineatul 18 al Zakon za izmenenie i dopalnenie na Zakona za energetikata (ZID‑ZE) (Legea de modificare și de completare a Legii privind energia) din 24 iulie 2015 (DV nr. 56 din 24 iulie 2015, denumită în continuare „legea de modificare”), care se îndepărta considerabil de măsura autorizată anterior de Comisie. În opinia sa, modificarea introdusă prin alineatul 18 al legii de modificare stabilea o diferențiere între producători identici care au realizat investiții în același cuantum, care și‑au pus instalațiile în funcțiune în același moment și care au beneficiat de un ajutor în cuantum identic, în funcție de data introducerii cererii de ajutor. Astfel, anumiți producători beneficiau de un cuantum al ajutorului de patru ori mai mare decât alții, pentru motivul că depuseseră o cerere de ajutor în temeiul schemelor de ajutoare naționale sau ale Uniunii Europene după 3 mai 2011, ceea ce ar fi contrar în special principiului egalității de tratament.
5 Comisia a confirmat primirea acestei plângeri la 6 martie 2020.
6 La 7 octombrie 2020, Comisia a trimis reclamantei o scrisoare prin care a arătat în special că, astfel cum se menționa la punctele 27 și 28 din decizia în cazul SA.44840, în temeiul normelor anticumul și al punctului (129) din Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 (JO 2014, C 200, p. 1), ajutoarele pentru investiții primite anterior trebuiau deduse din ajutoarele pentru funcționare având același obiectiv. Potrivit Comisiei, din moment ce ajutoarele pentru investiții acordate înainte de 3 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii privind energia produsă din surse regenerabile, nu fuseseră deduse din ajutorul pentru funcționare, alineatul 18 al legii de modificare remedia această diferență de tratament pentru eliminarea supracompensării producătorilor care au beneficiat de un ajutor înainte de anul 2011. Procedând astfel, schema bulgară de sprijin pentru sursele de energie regenerabile era, în opinia sa, conformă cu decizia în cazul SA.44840 prin care schema bulgară a fost declarată compatibilă cu piața internă și al cărei punct 29 preciza că, „atunci când ajutorul pentru investiții nu a fost inițial dedus la stabilirea nivelului de sprijin, prețul de achiziție preferențial [fusese] redus prin modificarea ZEVI din 24 iulie 2015 pentru a garanta respectarea normelor privind cumulul și eliminarea riscului de supracompensare”. Comisia a arătat că aprobase astfel legea de modificare, inclusiv alineatul 18, și că, pe baza informațiilor furnizate în plângere, nu identificase o aplicare eronată a ajutorului autorizat prin decizia în cazul SA.44840, nici măsuri noi care ar constitui un ajutor de stat. Comisia a concluzionat că nu putea să identifice în mod corect măsura pretins constitutivă a unui ajutor și împrejurările pertinente pentru aprecierea acestei măsuri. În sfârșit, Comisia a invitat reclamanta să îi transmită, dacă era cazul, alte elemente în susținerea plângerii sale în termen de o lună, în lipsa cărora plângerea sa ar fi considerată retrasă.
7 Prin scrisoarea din 7 noiembrie 2020 adresată Comisiei, reclamanta a menținut argumentele invocate în plângerea sa.
8 În primul rând, reclamanta a subliniat că a primit o subvenție nerambursabilă (de minimis) din bugetul Uniunii, în cadrul programului de dezvoltare rurală 2007-2013, adoptat în executarea Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) (JO 2005, L 277, p. 1). Ea a arătat că această subvenție fusese acordată în scopul realizării obiectivelor politicii de dezvoltare rurală a Uniunii care vizează crearea de noi locuri de muncă în microîntreprinderi neagricole în zonele rurale și promovarea antreprenoriatului în aceleași zone, care nu reprezenta un ajutor pentru investiții și care viza un obiectiv diferit. Reclamanta a arătat că nu ar fi adecvat ca unele fonduri, afectate obiectivului politicii de dezvoltare rurală a Uniunii, constând în „crearea de posibilități de ocupare a forței de muncă și de condiții de creștere” în cadrul politicii agricole comune (PAC), să fie tratate drept fonduri destinate realizării cotei indicative de energie regenerabilă în consumul final brut de energie în cadrul politicii de mediu a Uniunii. Aceasta a amintit că punctul 190 din Cadrul Uniunii privind ajutorul de stat pentru protecția mediului din anul 2008 permitea cumularea ajutoarelor pentru investiții și pentru funcționare atunci când acestea erau acordate în urmărirea unor diverse obiective ale diferitelor politici ale Uniunii, cu condiția ca totalul să nu depășească plafoanele impuse de reglementare. În plus, aceasta a arătat că, deși ar putea fi vorba despre un ajutor pentru investiții, autoritățile bulgare nu respectaseră normele privind cumulul ajutoarelor, în special întrucât acestea nu deduseseră ajutorul pentru investiții din ajutorul pentru funcționare, ci reduseseră, fără justificare, de patru ori ajutorul pentru funcționare înainte de a deduce din acesta ajutorul pentru investiții. În plus, prețurile impuse la alineatul 18 al legii de modificare nu corespundeau, în opinia sa, celor indicate la punctele 16-19 din decizia în cazul SA.44840.
9 În al doilea rând, reclamanta a susținut că alineatul 18 al legii de modificare era contrar principiului egalității de tratament, întrucât determina prețuri preferențiale care favorizau anumiți producători în raport cu alți producători care se aflau într‑o situație similară în elementele sale esențiale, fără ca acest lucru să fie justificat de motive obiective. Pe de o parte, această discriminare s‑ar manifesta între entitățile individuale care intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor alineatului 18 al legii de modificare, întrucât entitățile‑proprietari de instalații energetice care au fost construite și puse în funcțiune la momente diferite, la costuri de investiții și la rate ale randamentului diferite (având în vedere că prețul instalațiilor voltaice a scăzut puternic între anii 2009 și 2014) ar beneficia de același preț preferențial pentru achiziționarea de energie electrică. Pe de altă parte, această discriminare s‑ar manifesta în raport cu proprietarii de instalații energetice ale căror cereri de ajutor au fost depuse după intrarea în vigoare a Legii privind energia produsă din surse regenerabile și în raport cu alte categorii de producători de energie regenerabilă care au beneficiat de asemenea de un ajutor înainte de intrarea în vigoare a Legii privind energia produsă din surse regenerabile. Alineatul 18 al legii de modificare ar încălca astfel principiul egalității de tratament și principiul nediscriminării garantate la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
10 Prin scrisoarea din 22 iunie 2021 adresată Comisiei, reclamanta și‑a reiterat argumentele prin care urmărea să demonstreze că alineatul 18 al legii de modificare introducea o nouă măsură care constituia un ajutor ilegal, impunând condiții discriminatorii unui grup de producători care au solicitat un ajutor înainte de 3 mai 2011. Aceasta a subliniat că legea de modificare nu fusese menționată în decizia în cazul SA.44840, că era contrară Legii privind energia produsă din surse regenerabile și normelor privind cumulul de ajutoare. Aceasta a susținut că Republica Bulgaria a încălcat articolul 72 litera (a) din Regulamentul nr. 1698/2005 și articolul 175 TFUE prin faptul că nu s‑a conformat obiectivelor politicii de dezvoltare rurală a Uniunii. Întemeindu‑se pe articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 TFUE (JO 2015, L 248, p. 9), aceasta a solicitat Comisiei să adopte o decizie de suspendare a aplicării măsurii vizate la alineatul 18 al legii de modificare până la adoptarea unei decizii definitive cu privire la compatibilitatea sa cu piața internă și a precizat că scrisoarea sa constituia o invitație de a acționa în sensul articolului 265 al doilea paragraf TFUE.
Concluziile părților
11 Reclamanta solicită Tribunalului:
– constatarea abținerii de a acționa a Comisiei în măsura în care aceasta s‑a abținut să adopte o decizie privind plângerea înregistrată cu numărul SA.56620;
– obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv în cazul în care ar adopta o decizie ulterior depunerii acțiunii.
12 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată;
– obligarea părților să suporte fiecare propriile cheltuieli de judecată.
În drept
13 Reclamanta susține că plângerea sa nu a fost examinată de Comisie în timp util, astfel cum prevede articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589, și că aceasta nu s‑a pronunțat printr‑o decizie, astfel cum prevăd articolul 4 și articolul 15 alineatul (1) din același regulament.
14 Comisia susține că acțiunea este inadmisibilă și neîntemeiată.
Cu privire la admisibilitatea acțiunii
15 Comisia susține că acțiunea este inadmisibilă. Aceasta amintește că punerea în întârziere este o normă fundamentală de procedură care are ca efect în special delimitarea cadrului unei eventuale acțiuni în constatarea abținerii de a acționa. Or, în speță, ea susține că conținutul invitației de a acționa din 22 iunie 2021, întemeiată pe încălcarea articolului 72 litera (a) din Regulamentul nr. 1698/2005 și a articolului 175 TFUE, este diferit de obiectul cererii introductive, care este întemeiat pe articolele 12, 13 și 15 din Regulamentul 2015/1589.
16 Reclamanta susține că acțiunea sa este admisibilă, întrucât, în urma informațiilor și a argumentelor suplimentare pe care le-a furnizat, Comisia nu a închis procedura privind plângerea, ceea ce a obligat‑o să își reitereze argumentele în cadrul invitației de a acționa din 22 iunie 2021. Ea arată că, deși respectiva invitație de a acționa nu viza decât articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, era evident că ea viza o decizie cu privire la compatibilitatea măsurii, iar nu cu privire la suspendarea temporară a acesteia.
17 Trebuie amintit că, potrivit articolului 265 al doilea paragraf TFUE, o acțiune în constatarea abținerii de a acționa este admisibilă numai în cazul în care instituția în cauză a fost invitată în prealabil să acționeze. Potrivit unei jurisprudențe constante, această punere în întârziere a instituției este o condiție de formă esențială și are drept efect, pe de o parte, să declanșeze termenul de două luni în care instituția trebuie să își precizeze poziția și, pe de altă parte, să delimiteze cadrul în care va putea fi formulată o acțiune în cazul în care instituția s‑ar abține să își precizeze poziția. Chiar dacă nu este supusă unei condiții de formă speciale, este totuși necesar ca această punere în întârziere să fie suficient de explicită și de precisă pentru a permite Comisiei să cunoască în mod concret conținutul deciziei a cărei adoptare i se solicită și să rezulte că aceasta are ca obiect obligarea instituției respective la luarea unei poziții (Hotărârea din 3 iunie 1999, TF1/Comisia, T‑17/96, EU:T:1999:119, punctul 41 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 29 septembrie 2011, Ryanair/Comisia, T‑442/07, nepublicată, EU:T:2011:547, punctul 22). Cu toate acestea, termenii acțiunii în constatarea abținerii de a acționa și cei ai punerii în întârziere nu trebuie să fie identici (Hotărârea din 10 martie 2021, ViaSat/Comisia, T‑245/17, EU:T:2021:128, punctul 39).
18 În speță, trebuie să se constate că, astfel cum subliniază Comisia, există o divergență între, pe de o parte, concluzia invitației de a acționa din 22 iunie 2021, care delimitează cadrul prezentei acțiuni, și, pe de altă parte, cererea introductivă introdusă la Tribunal. Astfel, pe de o parte, scrisoarea reclamantei din 22 iunie 2021 invită Comisia să adopte o decizie de suspendare a aplicării alineatului 18 al legii de modificare până la adoptarea unei decizii definitive cu privire la compatibilitatea sa cu piața internă, în conformitate cu articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul 2015/1589, care permite Comisiei să solicite statului membru în cauză să suspende plata oricărui ajutor ilegal până la pronunțarea cu privire la compatibilitatea acestui ajutor cu piața internă. Pe de altă parte, în cererea introductivă, reclamanta invocă încălcarea dispozițiilor referitoare la ajutoarele de stat, și anume a articolelor 107 și 108 TFUE, precum și a articolelor 4, 12 și 15 din Regulamentul 2015/1589, și urmărește, așadar, constatarea abținerii de a acționa a Comisiei pentru neadoptarea unei decizii privind legalitatea sau compatibilitatea alineatului 18 al legii de modificare în raport cu dreptul ajutoarelor de stat.
19 Cu toate acestea, o asemenea divergență între invitația de a acționa, care delimitează cadrul litigiului, și prezenta acțiune, astfel cum este definită în cererea introductivă, nu este de natură să determine inadmisibilitatea prezentei acțiuni, în aplicarea jurisprudenței citate anterior (a se vedea punctul 17 de mai sus).
20 Astfel, din plângerea reclamantei din 21 februarie 2020, la care aceasta se referă la începutul invitației sale de a acționa, rezultă că ea susținea în esență că alineatul 18 al legii de modificare constituia în special un ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă. Acest lucru rezultă și din scrisoarea din 7 noiembrie 2020, care relevă faptul că reclamanta viza nu numai suspendarea punerii în aplicare a alineatului 18 al legii de modificare, ci și obținerea unei decizii privind compatibilitatea măsurii cu piața internă, fapt confirmat de reclamantă în replică în fața Tribunalului.
21 În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 10 de mai sus, în invitația de a acționa, reclamanta nu vizează, desigur, în concluzia sa, decât suspendarea măsurii în cauză în așteptarea unei decizii finale cu privire la compatibilitatea sa cu piața internă. În aceste condiții, ea își reiterează analiza potrivit căreia articolul 18 al legii de modificare ar introduce o nouă măsură care constituie un ajutor ilegal, care ar fi în special contrară normelor privind cumulul de ajutoare acordate în vederea realizării unor obiective diverse ale diferitelor politici ale Uniunii și potrivit căreia ar fi vorba despre un ajutor ilegal care impune condiții discriminatorii unui grup de producători.
22 În plus, o suspendare a măsurii în cauză din partea Comisiei, astfel cum a fost solicitată în invitația de a acționa, părea la prima vedere în mod necesar legată de examinarea pe fond a legalității și a compatibilității măsurii menționate din perspectiva dreptului ajutoarelor de stat.
23 Prin urmare, în pofida concluziei din invitația de a acționa din 22 iunie 2021 prin care Comisia era invitată să suspende aplicarea alineatului 18 al legii de modificare în temeiul articolului 13 din Regulamentul 2015/1589, ținând seama de elementele dosarului și în special de procedura administrativă care a precedat‑o, respectiva invitație de a acționa, care se referă la plângere și la așteptarea unei decizii privind compatibilitatea cu piața internă, era suficient de explicită și de precisă pentru a permite Comisiei să cunoască în mod concret conținutul deciziei a cărei adoptare îi era solicitată, și anume nu numai de a suspenda măsura în cauză, ci și de a lua poziție cu privire la compatibilitatea acesteia din perspectiva dreptului ajutoarelor de stat.
24 Prin urmare, prezenta acțiune trebuie declarată admisibilă în măsura în care are ca obiect constatarea faptului că Comisia s‑a abținut în mod nelegal să adopte o decizie privind aspectul dacă alineatul 18 al legii de modificare constituia o măsură de ajutor ilegală sau incompatibilă cu piața internă.
Cu privire la temeinicia acțiunii
25 Reclamanta susține că alineatul 18 al legii de modificare introduce o modalitate de răscumpărare a energiei electrice provenite din surse de energie regenerabile, care constituie un ajutor ilegal și incompatibil cu piața internă. Ea susține că această dispoziție nu a fost luată în considerare în decizia în cazul SA.44840. Reclamanta arată că, în urma plângerii sale, a furnizat informații suplimentare prin scrisoarea din 7 noiembrie 2020 și că, în lipsa unui răspuns din partea Comisiei, a transmis o invitație de a acționa la 22 iunie 2021. În esență, aceasta susține că Comisia nu a examinat în timp util plângerea sa privind un eventual ajutor ilegal, cu încălcarea articolului 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589, că nu s‑a pronunțat printr‑o decizie, cu încălcarea articolului 15 alineatele (1) și (2), precum și a articolului 4 din regulamentul menționat, că nu i‑a trimis o copie a deciziei sale și că nu a luat măsuri adecvate. În opinia acesteia, Comisia era obligată să se pronunțe cu privire la compatibilitatea alineatului 18 al legii de modificare cu Tratatul FUE și analiza Comisiei efectuată în scrisoarea din 7 octombrie 2020 nu constituia nici un aviz definitiv, nici o poziție finală cu privire la plângerea sa. Aceasta concluzionează în sensul existenței unei abțineri de a acționa a Comisiei.
26 Comisia contestă această argumentație.
27 Trebuie amintită jurisprudența constantă potrivit căreia, pentru a se pronunța cu privire la temeinicia concluziilor în constatarea abținerii de a acționa, este necesar să se verifice dacă, la momentul invitației Comisiei de a acționa în sensul articolului 265 TFUE, aceasta avea o obligație de a acționa (Hotărârea din 15 septembrie 1998, Gestevisión Telecinco/Comisia, T‑95/96, EU:T:1998:206, punctul 71, Hotărârea din 19 mai 2011, Ryanair/Comisia, T‑423/07, EU:T:2011:226, punctul 25, și Hotărârea din 29 septembrie 2011, Ryanair/Comisia, T‑442/07, nepublicată, EU:T:2011:547, punctul 28).
28 În materia ajutoarelor de stat, situațiile în care Comisia este obligată să acționeze cu privire la ajutoarele ilegale sunt reglementate de Regulamentul 2015/1589.
29 Trebuie amintit că, în materie de ajutoare ilegale, articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul 2015/1589 prevede printre altele că Comisia examinează fără întârzieri nejustificate orice plângere depusă de o parte interesată, în conformitate cu articolul 24 alineatul (2) din regulamentul menționat. Această dispoziție, referitoare la drepturile părților interesate, prevede în special că, în cazul în care elementele de fapt și de drept invocate de partea interesată nu sunt suficiente pentru a demonstra, pe baza unei examinări la prima vedere, existența unui ajutor de stat ilegal sau aplicarea abuzivă a unui ajutor, Comisia informează partea interesată cu privire la acest fapt și o invită să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit care în mod normal nu depășește o lună. În cazul în care partea interesată nu își prezintă observațiile în termenul prevăzut, se va considera că plângerea a fost retrasă.
30 Articolul 15 alineatul (1) prima teză din Regulamentul 2015/1589 prevede că, în urma examinării posibilului ajutor ilegal, se adoptă o decizie în temeiul articolului 4 alineatele (2), (3) sau (4) din regulamentul menționat, potrivit căruia Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia și ia fie o decizie prin care constată că măsura nu constituie un ajutor, fie o decizie de a nu ridica obiecții în cazul în care nu există îndoieli privind compatibilitatea măsurii cu piața internă, fie o decizie de deschidere a procedurii formale de investigare în cazul în care există îndoieli privind compatibilitatea măsurii menționate cu piața internă.
31 Prin urmare, trebuie să se verifice dacă, în speță, Comisia a fost sesizată cu o plângere sau cu punerea în posesia unor informații privind un ajutor pretins ilegal sau incompatibil cu piața internă, fapte care ar fi trebuit urmate de o decizie întemeiată pe aceste dispoziții.
32 Este necesar să se constate că, în decizia sa în cazul SA.44840, Comisia a luat în considerare modificările aduse Legii privind energia produsă din surse regenerabile, în special legea de modificare în discuție în speță.
33 În primul rând, acest lucru rezultă din nota de subsol nr. 2 din decizia în cazul SA.44840, care menționează legea de modificare. În al doilea rând, acest lucru rezultă din cuprinsul punctului 29 din decizia menționată, care prevede că, în cazul în care ajutorul pentru investiții nu a fost inițial dedus la momentul stabilirii nivelului ajutorului, prețul de achiziție preferențial a fost redus de legea de modificare pentru a garanta respectarea normelor privind cumulul și pentru a elimina riscul unei supracompensări. Tocmai acest aspect este vizat de modificarea introdusă prin alineatul 18 al legii de modificare. În al treilea rând, astfel cum reiese de la punctul 40 din decizia în cazul SA.44840, la momentul analizei schemei notificate de Republica Bulgaria, Comisia primise plângeri de la o asociație bulgară pentru energie fotovoltaică și de la mici producători privind în special modificarea introdusă prin articolul 18 din legea de modificare. În al patrulea rând, din cuprinsul punctului 46 din decizia în cazul SA.44840 reiese că nivelurile de ajutor pentru instalații au fost reduse pentru a remedia nereguli constatate cu ocazia unui audit efectuat în cadrul programului de dezvoltare rurală pentru perioada 2007-2013. Astfel cum arată Comisia, această modificare a legislației, introdusă prin alineatul 18 al legii de modificare, urmărea reducerea nivelurilor de ajutor pentru anumite instalații în vederea remedierii neregularităților constatate de autoritățile bulgare. Această corecție privea beneficiarii unui ajutor pentru investiții în cadrul programului de dezvoltare rurală evocat de reclamantă, care beneficiau în același timp integral de prețuri preferențiale și de o finanțare în temeiul schemelor de ajutoare naționale și ale Uniunii. Introducerea modificării prevăzute la alineatul 18 al legii de modificare corecta astfel supracompensarea existentă acordată producătorilor care au depus cereri de ajutor înainte de intrarea în vigoare a Legii privind energia din surse regenerabile, și anume înainte de anul 2011, ceea ce Comisia a expus reclamantei în scrisoarea sa din 7 octombrie 2020 ca răspuns la plângerea acesteia (a se vedea punctul 6 de mai sus).
34 Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, din decizia în cazul SA.44840 reiese că Comisia luase în considerare alineatul 18 al legii de modificare în cadrul deciziei menționate și se pronunțase, așadar, și cu privire la compatibilitatea acestei dispoziții cu dreptul ajutoarelor de stat.
35 Or, nicio dispoziție din Regulamentul 2015/1589 nu obligă Comisia să adopte o nouă decizie cu privire la compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața internă în legătură cu care s‑a pronunțat deja. Astfel cum arată Comisia, o asemenea obligație ar permite părților interesate să conteste analiza sa cu privire la compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața internă, inclusiv după expirarea termenului de introducere a acțiunii în anulare prevăzut la articolul 263 TFUE.
36 Pe de altă parte, ca urmare a plângerii reclamantei din 21 februarie 2020, Comisia i‑a răspuns prin scrisoarea din 7 octombrie 2020. După ce a amintit conținutul deciziei sale în cazul SA.44840, aceasta a precizat că a examinat dispozițiile legii de modificare, inclusiv alineatul 18. Aceasta a adăugat că, pe baza plângerii reclamantei, nu era posibil să se identifice o aplicare eronată a acestei dispoziții (a se vedea punctul 6 de mai sus).
37 Or, reclamanta nu demonstrează în niciun fel, în fața Tribunalului, că această apreciere ar fi eronată și în ce fel articolul 18 al legii de modificare ar fi instituit o altă măsură de ajutor care nu ar fi fost examinată în Decizia SA.44840, cu privire la care Comisia ar fi trebuit să se pronunțe.
38 În plus, astfel cum arată Comisia, decizia în cazul SA.44840 are doar ca obiect și ca efect autorizarea unei scheme de ajutor prin declararea acesteia ca fiind compatibilă cu piața internă, iar statul membru poate refuza acordarea unui ajutor sau îl poate reduce fără ca aceasta să conducă la instituirea unui nou ajutor de stat.
39 Rezultă din tot ceea ce precedă că, la momentul invitației de a acționa adresate Comisiei, aceasta nu avea nicio obligație de a acționa în sensul jurisprudenței aplicabile, citată la punctul 27 de mai sus, astfel încât nu îi poate fi imputată în speță nicio abținere de a acționa.
40 În ceea ce privește argumentul reclamantei referitor la abținerea de a acționa a Comisiei în raport cu termenul de examinare a plângerii sale, ținând seama de lipsa obligației de a acționa a Comisiei, o astfel de abținere de a acționa nu poate fi constatată.
41 Rezultă că prezenta acțiune în constatarea abținerii de a acționa trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
42 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
43 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.
44 Conform concluziilor Comisiei, se impune obligarea acesteia din urmă la suportarea propriilor cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Ekobulkos EOOD și Comisia Europeană vor suporta fiecare propriile cheltuieli de judecată.
Spielmann | Mastroianni | Gâlea |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 21 decembrie 2022.
Semnături
i Punctul 4 din prezentul text a făcut obiectul unei modificări de ordin lingvistic ulterior primei publicări în Repertoriu.