HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a zecea)
4 octombrie 2023(*)
„Măsuri de salvgardare – Piața produselor siderurgice – Import de anumite produse siderurgice – Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1029 – Acțiune în anulare – Interesul de a exercita acțiunea – Calitate procesuală activă – Admisibilitate – Prelungire a unei măsuri de salvgardare – Necesitate – Amenințare de producere a unui prejudiciu grav – Măsuri de adaptare – Interes al Uniunii – Eroare vădită de apreciere”
În cauza T‑598/21,
European Association of Non‑Integrated Metal Importers & distributors (Euranimi), cu sediul în Bruxelles (Belgia), reprezentată de M. Campa, D. Rovetta, P. Gjørtler și V. Villante, avocați,
reclamantă,
împotriva
Comisiei Europene, reprezentată de G. Luengo și P. Němečková, în calitate de agenți,
pârâtă,
TRIBUNALUL (Camera a zecea),
compus din doamna O. Porchia, președintă, și domnii M. Jaeger (raportor) și P. Nihoul, judecători,
grefier: M. Zwozdziak‑Carbonne, administratoare,
având în vedere faza scrisă a procedurii, în special decizia din 3 noiembrie 2021 de respingere a cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii accelerate prezentate de reclamantă,
în urma ședinței din 7 martie 2023,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta, European Association of Non‑Integrated Metal Importers & distributors (Euranimi), solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1029 al Comisiei din 24 iunie 2021 de modificare a regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/159 al Comisiei în vederea prelungirii măsurii de salvgardare aplicabile importurilor de anumite produse siderurgice (JO 2021, L 225 I, p. 1, denumit în continuare „regulamentul atacat”).
Istoricul cauzei
2 Reclamanta este o asociație de întreprinderi din Uniunea Europeană care reprezintă interesele importatorilor, ale distribuitorilor, ale comercianților și ale prelucrătorilor în ceea ce privește oțelul neintegrat, oțelul inoxidabil și produsele metalice.
3 La 23 martie 2018, Statele Unite ale Americii au instituit taxe la import în temeiul secțiunii 232 din Trade Expansion Act (Legea privind dezvoltarea comerțului).
4 Având în vedere datele statistice colectate în urma instituirii unor măsuri de supraveghere, Comisia Europeană a deschis o anchetă de salvgardare pentru a examina situația mai multor categorii de produse siderurgice.
5 Întrucât analiza datelor a determinat‑o să concluzioneze cu titlu provizoriu că industria siderurgică din Uniune era amenințată de producerea unui prejudiciu grav în ceea ce privește 23 dintre cele 28 de categorii de produse care au făcut obiectul anchetei de salvgardare, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1013 din 17 iulie 2018 de impunere a unor măsuri de salvgardare provizorii cu privire la importurile de anumite produse siderurgice (JO 2018, L 181, p. 39).
6 Apreciind în continuare că industria siderurgică din Uniune era amenințată de un prejudiciu grav referitor la 26 de categorii de produse siderurgice, Comisia a adoptat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/159 din 31 ianuarie 2019 de instituire a unor măsuri de salvgardare definitive împotriva importurilor de anumite produse siderurgice (JO 2019, L 31, p. 27). Acest regulament de punere în aplicare a instituit o măsură de salvgardare definitivă pentru o perioadă de trei ani, cu o posibilitate de prelungire de până la opt ani, sub formă de contingente tarifare specifice pentru fiecare categorie, al căror plafon cantitativ a fost stabilit la volumul mediu al importurilor din țările în cauză în perioada cuprinsă între 2015 și 2017, majorat cu 5 % pentru a se asigura menținerea fluxurilor comerciale tradiționale și acordarea unui sprijin suficient industriei existente și utilizatorilor existenți în Uniune. Rata taxei în afara contingentului tarifar, stabilită la 25 % în etapa măsurii provizorii, a fost confirmată cu ocazia adoptării măsurii definitive.
7 Spre deosebire de situația existentă în cadrul măsurii de salvgardare provizorii, Regulamentul de punere în aplicare 2019/159 a stabilit contingente specifice fiecărei țări pentru țările care au un interes semnificativ de furnizare (și anume, țările cu o cotă mai mare de 5 % din importuri în ceea ce privește categoria de produse în cauză). De asemenea, a fost stabilit un contingent tarifar „rezidual” sau „global” pentru alte țări exportatoare către teritoriul Uniunii. Comisia a considerat deopotrivă că, atunci când o țară furnizoare își epuizase contingentul tarifar specific, trebuia să i se permită accesul la contingentul tarifar rezidual pentru a se asigura menținerea fluxurilor comerciale tradiționale, dar și pentru a se evita, eventual, ca anumite părți ale contingentului tarifar rezidual să rămână neutilizate.
8 De la 2 februarie 2019, data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare 2019/159, până la 30 iunie 2021, măsura de salvgardare a fost reexaminată și liberalizată progresiv, la intervale regulate, pentru a crește treptat pragurile cantitative pentru a permite industriei Uniunii să se adapteze.
9 Cu ocazia reexaminărilor efectuate în cursul lunilor septembrie 2019 și iunie 2020, Comisia a adus modificări în ceea ce privește administrarea sistemului contingentelor tarifare, în special pentru a ține seama de cele mai recente date comerciale.
10 La 15 ianuarie 2021, Comisia a primit o cerere motivată din partea a douăsprezece state membre ale Uniunii prin care era invitată să examineze, în conformitate cu articolul 19 din Regulamentul (UE) 2015/478 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2015 privind regimul comun aplicabil importurilor (JO 2015, L 83, p. 16, denumit în continuare „regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare”), dacă măsura de salvgardare în vigoare trebuia prelungită.
11 La 26 februarie 2021, Comisia a publicat un aviz de deschidere în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prin care a invitat părțile interesate să participe la o anchetă privind eventuala prelungire a măsurii de salvgardare, prezentându‑și observațiile și elemente de probă justificative.
12 La 24 iunie 2021, apreciind, pe de o parte, că, în contextul pandemiei de COVID-19, o eliminare a măsurii de salvgardare era susceptibilă să provoace un val brusc de importuri care ar agrava grav situația financiară încă fragilă a industriei siderurgice din Uniune și, pe de altă parte, că utilizatorii, în ceea ce privește toate categoriile de produse, avuseseră posibilitatea de a se aproviziona cu oțel scutit de taxe vamale din surse multiple, dat fiind că aproximativ 11 milioane de tone de contingente tarifare scutite de taxe vamale rămâneau neutilizate, și anume 36 % din totalul contingentelor tarifare disponibile, Comisia a adoptat regulamentul atacat de prelungire a măsurii de salvgardare pentru o perioadă de trei ani, până la 30 iunie 2024.
Concluziile părților
13 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea regulamentului atacat;
– obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.
14 Comisia solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă;
– cu titlu subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitate
15 Fără a ridica în mod formal o excepție de inadmisibilitate, Comisia contestă admisibilitatea prezentei acțiuni, apreciind că reclamanta nu are nici interesul de a exercita acțiunea, nici calitate procesuală activă. La rândul său, reclamanta susține că are interesul de a exercita acțiunea și calitatea procesuală activă în ceea ce privește acțiunea împotriva regulamentului atacat.
Cu privire la interesul de a exercita acțiunea
16 În primul rând, Comisia consideră că, la momentul introducerii prezentei acțiuni, reclamanta nu a dovedit că îndeplinea condițiile privind demonstrarea unui interes de a exercita acțiunea.
17 Mai întâi, regulamentul atacat nu s-ar opune importurilor către Uniune ale categoriilor de produse siderurgice în cauză, taxa de salvgardare aplicându‑se numai în cazul apariției unui prejudiciu grav cauzat de creșterea importurilor peste fluxurile comerciale tradiționale. Astfel, în ceea ce privește obligația de a plăti taxa de 25 % în afara contingentului tarifar, interesul reclamantei ar fi ipotetic.
18 În continuare, la momentul introducerii acțiunii, contingentul tarifar privind categoriile de produse importate de societățile reprezentate de reclamantă nu ar fi fost epuizat. Prin urmare, potrivit Comisiei, anularea regulamentului atacat nu ar putea aduce niciun beneficiu reclamantei, dat fiind că acest regulament nu a produs încă efecte juridice în privința sa sau în privința membrilor săi. Astfel, interesul reclamantei de a exercita acțiunea nu ar fi nici născut, nici actual.
19 În acest context, Comisia consideră că faptul că membrii reclamantei țin seama de existența unor contingente tarifare în planificarea lor comercială nu înseamnă că situația lor juridică a fost modificată prin regulamentul atacat. De altfel, ipoteza potrivit căreia contingentele tarifare ar produce efecte ar fi fost deja respinsă de Tribunal în Hotărârea din 20 octombrie 2021, Novolipetsk Steel/Comisia (T‑790/19, nepublicată, EU:T:2021:706). În plus, Comisia susține că faptul că importurile rămân constante, în timp ce nivelul contingentelor tarifare neutilizate crește, arată că măsura de salvgardare nu produce efectele negative asupra fluxurilor comerciale invocate de reclamantă.
20 În final, faptul că importurile fac obiectul unor contingente tarifare nu ar impune o sarcină specifică importatorilor. Reclamanta nu ar obține, așadar, niciun beneficiu din anularea regulamentului atacat în această privință.
21 În al doilea rând, Comisia subliniază că, în măsura în care efectuează reexaminări la intervale regulate în perioada de aplicare a măsurii de salvgardare, faptul că regulamentul atacat ar putea avea, la un moment dat, efecte juridice asupra produselor importate de membrii reclamantei este incert.
22 În al treilea rând, Comisia precizează că faptul că reclamanta și membrii săi vor avea un interes de a exercita acțiunea dacă și când se va aplica taxa de 25 % în afara contingentului tarifar nu înseamnă că nu există o cale de atac efectivă. Astfel, potrivit Comisiei, în această situație, vor avea posibilitatea de a contesta perceperea acestui drept de către autoritățile vamale naționale în fața instanțelor naționale, acestea din urmă putând sesiza Curtea în acest caz cu problema validității regulamentului atacat, conform articolului 267 TFUE.
23 Reclamanta contestă argumentele Comisiei.
24 Potrivit unei jurisprudențe constante, interesul de a exercita acțiunea constituie condiția esențială și primordială a oricărei acțiuni în justiție. O acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică este astfel admisibilă numai cu condiția ca reclamantul să aibă un interes în anularea actului atacat. Interesul unui reclamant de a exercita acțiunea presupune ca anularea actului atacat să fie susceptibilă prin ea însăși să aibă consecințe juridice, ca acțiunea să fie astfel, prin rezultatul său, de natură să aducă un beneficiu părții care a formulat‑o și ca aceasta să demonstreze existența unui interes născut și actual pentru anularea actului respectiv (a se vedea Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 32 și jurisprudența citată).
25 În speță, din mecanismul instituit prin regulamentul atacat, reiese că regimul juridic aplicabil activității de import în Uniune al produselor reclamantei este mai puțin favorabil decât cel care se aplica în lipsa măsurilor de salvgardare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 33).
26 Astfel, anularea regulamentului atacat printr‑o decizie favorabilă reclamantei ar fi susceptibilă, prin ea însăși, să aibă consecințe juridice și ar fi de natură, prin rezultatul său, să confere un beneficiu reclamantei, care, prin urmare, dispune de un interes de a exercita acțiunea (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 34).
27 În această privință, considerentele (85) și (86) ale regulamentului atacat prevăd un proces de reexaminare și de liberalizare a măsurii de salvgardare (a se vedea în acest context punctul 8 de mai sus). Acest proces urmărește în special să permită instituirea unui regim de import mai deschis, care este astfel în favoarea importatorilor. Liberalizarea progresivă a contingentelor tarifare modifică situația juridică în care se află importatorii. O anulare a regulamentului atacat ar fi, așadar, comparabilă cu o liberalizare totală a contingentelor menționate. În consecință, este incontestabil că pentru reclamantă există un interes ca regulamentul menționat să fie anulat pentru a‑și exercita activitatea în cadrul unui regim juridic lipsit de constrângeri legate de praguri cantitative.
28 În plus, contrar celor susținute de Comisie (a se vedea punctul 18 de mai sus), acest interes era născut și actual în ziua introducerii acțiunii. Astfel, din considerentul (1) al regulamentului atacat reiese că mecanismul de salvgardare instituit cuprinde două etape, prima constând în impunerea unor contingente tarifare, cea de a doua constând în aplicarea unei taxe suplimentare importurilor în cazul în care se depășesc pragurile cantitative stabilite ale acestor contingente tarifare. Deși, prin definiție, a doua etapă nu se produce decât ulterior în raport cu prima, aceasta din urmă există la data aplicării regulamentului care o prevede, și anume, în speță, 1 iulie 2021. Or, reclamanta a introdus acțiunea la 20 septembrie 2021.
29 În același mod, conform jurisprudenței constante potrivit căreia interesul de a exercita acțiunea nu poate privi o situație viitoare și ipotetică și nu poate decurge din simple ipoteze (a se vedea Ordonanța din 28 septembrie 2021, Airoldi Metalli/Comisia, T‑611/20, nepublicată, EU:T:2021:641, punctul 42 și jurisprudența citată), interesul reclamantei în speță este cert, contrar celor susținute de Comisie (a se vedea punctele 17 și 21 de mai sus), în măsura în care prin efectul articolului 2 din regulamentul atacat, sistemul de contingente își produce efectele la data de aplicare a regulamentului respectiv. În această privință, trebuie subliniată lipsa de relevanță a argumentului Comisiei întemeiat pe existența unor reexaminări periodice (a se vedea punctul 21 de mai sus), în măsura în care, după fiecare reexaminare, situația nu prezintă nicio incertitudine cu privire la impunerea contingentului și, pe cale de consecință, cu privire la efectele juridice aferente sistemului de contingente.
30 Poziția Comisiei care constă în a considera că interesul de a exercita acțiunea nu poate exista decât în ziua eventuală a impunerii dreptului suplimentar ca urmare a depășirii pragurilor pare să rezulte dintr‑o confuzie între cele două etape menționate la punctul 28 de mai sus. Interesul reclamantei nu se limitează la contestarea impunerii taxei suplimentare, ci cuprinde și contestarea sistemului de contingente care, prin însăși existența sa, modifică situația juridică a membrilor săi. Anularea regulamentului atacat ar determina, prin urmare, inversarea acestei modificări în măsura în care ar restabili situația juridică precedentă a membrilor reclamantei, care era mai favorabilă decât cea a supunerii la un sistem de contingente, procurându‑le astfel un beneficiu, contrar celor susținute de Comisie (a se vedea punctul 20 de mai sus).
31 În această privință, este irelevant să se evidențieze, astfel cum procedează Comisia (a se vedea punctul 19 de mai sus), pe de o parte, faptul că contingentele tarifare ar menține nivelurile de import tradiționale și, pe de altă parte, faptul că regulamentul atacat nu se opune exporturilor, cu atât mai puțin având în vedere neepuizarea contingentelor tarifare. Fără a examina dificultățile invocate de reclamantă în înscrisurile sale și în ședință, pentru a explica motivele neepuizării contingentelor tarifare, trebuie subliniat că, în orice caz, aceste considerații privesc consecințe nu juridice, ci factuale, destinate să se producă ulterior, dacă este cazul.
32 Pe de altă parte, condiționarea existenței interesului de a exercita acțiunea al reclamantei referitor la contestarea regimului de contingente de impunerea unui drept suplimentar ar putea avea drept consecință obligarea reclamantei să importe volume peste pragurile cantitative pentru a putea contesta regimul menționat și neglijarea situației defavorabile pentru un importator pe care o reprezintă aplicarea unui astfel de regim în sine.
33 În sfârșit, trebuie să se sublinieze lipsa de relevanță a argumentației Comisiei, amintită la punctul 19 de mai sus și reiterată în ședință, prin care urmărea să afirme că, în Hotărârea din 20 octombrie 2021, Novolipetsk Steel/Comisia (T‑790/19, nepublicată, EU:T:2021:706), Tribunalul a respins ipoteza potrivit căreia contingentele tarifare nu produceau efecte.
34 Primo, în Hotărârea din 20 octombrie 2021, Novolipetsk Steel/Comisia (T‑790/19, nepublicată, EU:T:2021:706), Tribunalul nu s‑a pronunțat cu privire la admisibilitatea acțiunii cu care era sesizat. Considerațiile pe care se întemeiază Comisia sunt astfel lipsite de pertinență în contextul examinării, în cadrul prezentei acțiuni, a interesului reclamantei de a exercita acțiunea.
35 Secundo, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 20 octombrie 2021, Novolipetsk Steel/Comisia (T‑790/19, nepublicată, EU:T:2021:706), Tribunalul a subliniat că reclamanta nu demonstrase corespunzător cerințelor legale existența unor efecte înainte de aplicarea taxei în afara contingentului tarifar. Or, această concluzie rezultă dintr‑o examinare a efectelor contingentelor tarifare prin care se urmărește să se stabilească existența unei erori vădite de apreciere în analiza Comisiei. În acest context, gradul de control al Tribunalului este un element esențial, care, în schimb, nu are legătură cu examinarea pe care această instanță trebuie să o efectueze în cadrul verificării existenței interesului unui reclamant de a exercita acțiunea.
36 Tertio, în cadrul acestei verificări, efectele despre care este vorba trebuie să fie de natură juridică, astfel cum se subliniază în jurisprudența citată la punctul 24 de mai sus. Or, examinarea Tribunalului în Hotărârea din 20 octombrie 2021, Novolipetsk Steel/Comisia (T‑790/19, nepublicată, EU:T:2021:706), privește probele prezentate pentru a demonstra existența unor efecte care îndeplinesc gradul de intensitate necesar înainte de epuizarea contingentelor tarifare. Astfel, raționamentul dezvoltat de Tribunal se întemeiază pe date statistice privind fluxurile și pe declarația unui importator prin care se urmărește să se demonstreze existența unor efecte comerciale de o intensitate suficientă, astfel cum este aceasta prevăzută de legislația în discuție în această cauză.
37 Prin urmare, cauza de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea trebuie respinsă.
Cu privire la calitatea procesuală activă
38 Potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 263 al patrulea paragraf TFUE prevede două situații în care unei persoane fizice sau juridice i se recunoaște calitatea procesuală activă pentru formularea unei acțiuni în anulare împotriva unui act a cărui destinatară nu este. Pe de o parte, o asemenea acțiune poate fi formulată cu condiția ca actul în cauză să o privească direct și individual. Pe de altă parte, o astfel de persoană poate introduce o acțiune împotriva unui act normativ care nu presupune măsuri de executare dacă acesta o privește direct (a se vedea Hotărârea din 16 mai 2019, Pebagua/Comisia, C‑204/18 P, nepublicată, EU:C:2019:425, punctul 26 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 35 și jurisprudența citată).
39 Având în vedere elementele din dosar, este necesar să se examineze mai întâi cea de a doua ipoteză.
40 Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, reclamanta, în calitate de asociație care reprezintă interesele importatorilor, ale distribuitorilor, ale comercianților și ale prelucrătorilor în ceea ce privește oțelul neintegrat, oțelul inoxidabil și produsele metalice, nu poate să introducă o acțiune în anulare decât dacă poate invoca un interes propriu sau, în caz contrar, dacă întreprinderile pe care le reprezintă sau unele dintre acestea au calitate procesuală activă în mod individual (Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 87).
41 În speță, conform articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, dacă, pe de o parte, actul atacat este un act normativ care îi privește direct pe membrii reclamantei și, pe de altă parte, acest act nu presupune măsuri de executare, se va demonstra calitatea procesuală activă a acestor membri.
42 În acest context, Comisia apreciază că reclamanta nu poate formula o acțiune având ca obiect anularea regulamentului atacat în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, în măsura în care, pe de o parte, aceasta nu a demonstrat că regulamentul menționat îi privea direct pe membrii săi și, pe de altă parte, ea nu a dovedit lipsa unor măsuri de executare în privința membrilor săi.
– Cu privire la natura normativă a actului atacat
43 Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE vizează, în principiu, toate actele cu aplicabilitate generală, cu excepția actelor legislative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scuola Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P‑C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctele 23 și 28 și jurisprudența citată). Distincția dintre un act legislativ și un act nelegislativ se bazează, potrivit Tratatului FUE, pe criteriul procedurii, legislativă sau nelegislativă, care a condus la adoptarea acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctul 58, și Ordonanța din 6 septembrie 2011, Inuit Tapiriit Kanatami și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑18/10, EU:T:2011:419, punctul 65).
44 Or, în speță, pe de o parte, regulamentul atacat, în măsura în care prelungește o măsură de salvgardare împotriva importurilor de anumite produse siderurgice, are aplicabilitate generală. Pe de altă parte, acest regulament nu este un act legislativ, întrucât nu a fost adoptat potrivit unei proceduri legislative ordinare sau speciale.
45 Prin urmare, regulamentul atacat este un act normativ în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE.
– Cu privire la afectarea directă
46 Condiția potrivit căreia măsura care face obiectul acțiunii trebuie să privească direct o persoană fizică sau juridică impune întrunirea a două criterii cumulative, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a acestei persoane și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor care sunt însărcinați cu punerea sa în aplicare, această punere în aplicare având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (a se vedea Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 58 și jurisprudența citată).
47 În speță, Comisia susține că situația reclamantei nu îndeplinește condițiile referitoare la afectarea directă. Astfel, ea consideră că efectele juridice ale regulamentului atacat nu se pot materializa din oficiu numai prin acest regulament, în măsura în care, la momentul introducerii acțiunii, membrii reclamantei puteau continua să își exercite activitățile în același mod ca înainte de adoptarea regulamentului menționat.
48 În această privință, Comisia afirmă că niciun importator din Uniune nu ar fi afectat decât odată ce autoritățile vamale ale statelor membre ar fi luat poziție cu privire la cuantumul taxei de salvgardare prin punerea în aplicare a regulamentului atacat sub forma unei notificări a datoriei vamale sau a unei declarații similare.
49 În ceea ce privește îndeplinirea primului criteriu amintit la punctul 46 de mai sus, trebuie arătat că regulamentul atacat stabilește cadrul juridic și condițiile în care membrii reclamantei au posibilitatea de a importa în Uniune, atât în ceea ce privește volumul, cât și prețurile, produsele lor fiind supuse unui sistem de contingente, iar nu unei puneri în liberă circulație în Uniune, care nu impune nici stabilirea unor cantități, nici autorizarea din partea Comisiei. În cadrul unui asemenea sistem de contingente, posibilitatea membrilor reclamantei de a utiliza contingentul cu taxă zero depinde de stabilirea de către Comisie a unor cantități din acest contingent în ceea ce privește produsele lor (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 44). Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că regulamentul atacat produce efecte directe asupra situației juridice a membrilor reclamantei.
50 În acest context, trebuie să se sublinieze că să se urmeze poziția Comisiei ar însemna să se submineze importanța separării celor două etape ale mecanismului de salvgardare (a se vedea punctul 28 de mai sus), precum și a diferenței substanțiale dintre efectele de natură juridică și efectele de natură comercială (a se vedea punctul 31 de mai sus).
51 În ceea ce privește îndeplinirea celui de al doilea criteriu amintit la punctul 46 de mai sus, criteriul juridic relevant este cel al lipsei oricărei puteri de apreciere lăsată destinatarilor actului în cauză, însărcinați cu punerea sa în aplicare (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 ianuarie 2015, SolarWorld și alții/Comisia, T‑507/13, EU:T:2015:23, punctul 40).
52 Or, în speță, regulamentul atacat nu lasă nicio putere de apreciere autorităților competente ale statului membru în cadrul punerii în aplicare a măsurilor de salvgardare [a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 decembrie 2020, Changmao Biochemical Engineering/Distillerie Bonollo și alții, C‑461/18 P, EU:C:2020:979, punctul 59, și Hotărârea din 12 decembrie 2014, Crown Equipment (Suzhou) și Crown Gabelstapler/Consiliul, T‑643/11, nepublicată, EU:T:2014:1076, punctul 28], atât în cadrul primei etape a mecanismului de salvgardare, sistemul de contingente producându‑și efectele la data de aplicare a regulamentului atacat (a se vedea punctul 28 de mai sus), cât și în cadrul celei de a doua etape a acestui mecanism, autoritățile competente fiind obligate să aplice o taxă de 25 % în afara contingentului tarifar după epuizarea contingentelor tarifare (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctul 46).
53 În consecință, membrii reclamantei sunt afectați în mod direct de regulamentul atacat, în sensul jurisprudenței citate la punctul 46 de mai sus.
– Cu privire la lipsa unor măsuri de executare
54 Potrivit Comisiei, efectele politicii comerciale comune se concretizează prin intermediul unor măsuri de executare pe care statele membre le aplică situației individuale a importatorului. Astfel, în domeniul politicii comerciale comune, măsurile de executare ar fi singurele care concretizează efectele unui regulament.
55 Prin urmare, importatorul menționat ar putea contesta aceste măsuri de executare în fața instanțelor naționale în discuție, acestea din urmă având ulterior posibilitatea de a sesiza Curtea cu o întrebare preliminară privind aprecierea validității regulamentului pe care se întemeiază măsurile menționate, în temeiul articolului 267 TFUE.
56 În această privință, Comisia precizează că limitările contestate de reclamantă, care rezultă din complementaritatea căilor legale, își au temeiul în Tratatul FUE și astfel nu pot fi ignorate.
57 În speță, trebuie să se sublinieze că regulamentul atacat prelungește măsura de salvgardare care constă, pe de o parte, în stabilirea unor contingente tarifare aplicabile anumitor produse siderurgice și, pe de altă parte, în aplicarea unei taxe de 25 % în afara contingentului tarifar pentru toate importurile efectuate peste pragurile cantitative ale acestor contingente. Din acest sistem rezultă astfel instituirea unei condiții legate de un nivel volumetric al importurilor și, pentru importatorii care doresc să se aprovizioneze cu depășirea acestui nivel, aplicarea unei majorări tarifare.
58 În această privință, presupunând chiar că măsurile aplicate în speță situației individuale a unui importator ar fi măsuri de executare în sensul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, din jurisprudență reiese că faptul că un act normativ al Uniunii presupune măsuri de executare, astfel încât anumite efecte juridice ale regulamentului menționat nu se concretizează decât prin intermediul acestor măsuri, nu exclude totuși ca acest regulament să producă, asupra situației juridice a unei persoane fizice sau juridice, alte efecte juridice, care nu depind de adoptarea unor măsuri de executare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2018, European Union Copper Task Force/Comisia, C‑384/16 P, EU:C:2018:176, punctul 45).
59 În speță, instituirea sistemului de contingente, care constituie un efect al regulamentului atacat, la fel ca aplicarea taxei în afara contingentului tarifar, este concomitentă cu adoptarea regulamentului menționat. Prin urmare, un importator trebuie să acționeze într‑un cadru juridic nou, după adoptarea regulamentului atacat, care diferă de cadrul juridic anterior. Or, producerea efectelor juridice ale sistemului de contingente, astfel cum au fost identificate la punctul 49 de mai sus, nu depinde de nicio măsură de executare. În această privință, se poate sublinia că măsurile pe care se întemeiază Comisia pentru a considera că criteriul referitor la lipsa unor măsuri de executare nu este îndeplinit nu privesc efectele juridice menționate (a se vedea punctul 58 de mai sus).
60 Rezultă că, înainte de epuizarea contingentului tarifar, nu există în mod necesar măsuri de executare pe care membrii reclamantei a căror situație juridică este afectată de instituirea sistemului de contingente le‑ar putea contesta în fața instanțelor naționale.
61 În consecință, importatorii, precum membrii reclamantei, se află într‑o situație care corespunde ipotezei prevăzute la articolul 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE și astfel pot să formuleze o acțiune împotriva regulamentului atacat.
62 În aceste condiții și conform jurisprudenței citate la punctul 40 de mai sus, reclamanta, în calitate de asociație reprezentativă, are calitate procesuală activă, în temeiul articolului 263 al patrulea paragraf ultima teză TFUE, pentru a exercita o acțiune împotriva regulamentului atacat.
63 Prin urmare, acțiunea trebuie să fie declarată admisibilă.
Cu privire la fond
64 Reclamanta invocă două motive în susținerea acțiunii formulate.
65 Prin intermediul primului motiv, reclamanta susține că nu sunt îndeplinite condițiile pentru prelungirea măsurii de salvgardare în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare.
66 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că prelungirea menționată nu este în interesul Uniunii.
67 Cu titlu introductiv, trebuie amintit mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice și politice pe care trebuie să le examineze. În ceea ce privește controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri, acesta trebuie să se limiteze astfel la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a lipsei oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei oricărui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 septembrie 2019, Trace Sport, C‑251/18, EU:C:2019:766, punctul 47 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 18 mai 2022, Uzina Metalurgica Moldoveneasca/Comisia, T‑245/19, EU:T:2022:295, punctele 74 și 75).
Cu privire la al primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 19 din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare
68 În esență, primul motiv invocat de reclamantă cuprinde două aspecte.
69 Prin intermediul primului aspect, reclamanta apreciază că datele pe care se întemeiază analiza Comisiei pentru a adopta regulamentul atacat nu permit să se concluzioneze că prelungirea măsurii de salvgardare era necesară pentru a preveni sau a remedia un prejudiciu grav, în sensul articolului 19 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare.
70 Prin intermediul celui de al doilea aspect, reclamanta consideră că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că existau elemente care dovedesc că industria din Uniune efectua ajustări, astfel cum impune articolul 19 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare.
71 Comisia contestă temeinicia primului motiv.
– Cu privire la primul aspect al primului motiv, referitor la caracterul necesar al prelungirii măsurii de salvgardare pentru a preveni sau a remedia un prejudiciu grav
72 În temeiul articolului 19 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare, o măsură de salvgardare poate fi prelungită dacă s‑a stabilit că o astfel de prelungire este necesară pentru a preveni sau a remedia un prejudiciu grav.
73 Primo, reclamanta apreciază că, prin neluarea în considerare a anumitor aspecte ale pieței, în perioada acoperită de ancheta privind prelungirea eventuală a măsurii de salvgardare, și anume anii 2018-2020 (denumită în continuare „perioada de anchetă”), care contrazic concluzia potrivit căreia prelungirea măsurii de salvgardare era necesară pentru a remedia un prejudiciu grav, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere în stabilirea caracterului necesar al prelungirii în sensul articolului 19 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare.
74 În primul rând, reclamanta reproșează Comisiei neluarea în considerare a factorilor referitori la capacitățile de producție ale industriei din Uniune și la cotele de piață deținute de această industrie în Uniune.
75 Într‑o primă etapă, este necesar să se nuanțeze pertinența pe care reclamanta o acordă fiecăruia dintre acești factori.
76 Pe de o parte, reclamanta susține că capacitățile de producție ale industriei din Uniune au rămas stabile. Cu toate acestea, din analiza care figurează în considerentul (12) al regulamentului atacat, care face legătura între evoluția volumului de producție, a capacității de producție și a utilizării acestor capacități, reiese în mod explicit că utilizarea capacității de producție a scăzut cu 13 puncte procentuale.
77 Pe de altă parte, reclamanta arată că cotele de piață ale industriei din Uniune au crescut de la an la an. Această tendință pozitivă ar reieși de asemenea din analiza suplimentară pe familie sau pe categorie de produse efectuată de Comisie. Cu toate acestea, astfel cum reiese din considerentul (13) al regulamentului atacat, această creștere era însoțită de o scădere a consumului pe întreaga perioadă în cauză. Astfel, semnificația creșterii cotelor de piață în cadrul unei analize a situației economice a industriei siderurgice din Uniune trebuie relativizată, deoarece, în practică, această creștere nu a condus la o îmbunătățire a rentabilității. În această privință, trebuie să se sublinieze că această situație este vizată în mod specific în considerentul (15) al regulamentului atacat, care precizează că industria din Uniune a devenit deficitară între 2018 și 2019 și că rentabilitatea a continuat să scadă între anii 2019 și 2020.
78 Într‑o a doua etapă, este necesar să se relativizeze metoda care stă la baza analizei propuse de reclamantă din perspectiva acestor factori.
79 Pe de o parte, abordarea reclamantei este afectată de o lipsă de contextualizare. Astfel, este important să nu se neglijeze faptul că, pentru a stabili semnificația unei evoluții, pozitive sau negative, a unui factor, aceasta trebuie plasată în contextul adecvat. Prin urmare, creșterea cotelor de piață ale industriei din Uniune pe parcursul perioadei examinate trebuie să fie evaluată având în vedere faptul că nivelul cotei de piață în cauză în 2019 și 2020 a fost apropiat de cel din 2017, când industria din Uniune a fost afectată de o creștere a importurilor. Prin urmare, din creșterea cotelor de piață ale industriei din Uniune nu se poate deduce că situația industriei din Uniune nu mai era fragilă sau vulnerabilă. În plus, întrucât măsura de salvgardare se bazează pe menținerea fluxurilor comerciale tradiționale în materie de volum al importurilor pe baza perioadei cuprinse între 2015 și 2017, o creștere a cotelor de piață ale Uniunii la aceste niveluri nu demonstrează lipsa unui prejudiciu.
80 Pe de altă parte, trebuie amintit că analiza situației economice a industriei siderurgice pe care trebuie să o efectueze Comisia impune luarea în considerare a mai multor factori, dintre care niciunul nu este determinant în mod izolat. Astfel, identificarea unei eventuale erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie în efectuarea analizei sale trebuie să țină seama de metoda pe care a urmat‑o. Or, în special din constatările care figurează în mod explicit la punctul 3.1 din regulamentul atacat reiese că concluzia la care a ajuns Comisia în considerentul (17) al acestui regulament, și anume caracterul fragil și vulnerabil al situației industriei din Uniune, se întemeiază pe numeroși alți indicatori de prejudiciu care, aproape toți, prezentau tendințe negative puternice. Astfel, toți indicatorii privind producția, vânzările, randamentul capitalului și ocuparea forței de muncă au înregistrat o scădere în contextul în care vânzările și prețurile de vânzare pe piața internă au scăzut de asemenea, ceea ce a condus la o reducere a rentabilității industriei din Uniune.
81 Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se constate caracterul fragmentar și izolat al aprecierilor reclamantei.
82 În al doilea rând, reclamanta reproșează Comisiei neluarea în considerare a reducerii importurilor în perioada de anchetă, astfel cum reiese aceasta din datele care figurează în regulamentul atacat.
83 Totuși, pentru a înlătura această critică, este suficient să se sublinieze că pertinența aprecierilor reclamantei lipsește, în măsura în care acestea sunt lipsite de contextualizare. Astfel, pe de o parte, nivelul volumetric atins de importuri în anul 2020 corespunde celui din 2015, considerat deja ca fiind prejudiciabil, și, pe de altă parte, reducerea importurilor în ceea ce privește cotele de piață conduce la un nivel echivalent cu cel observat în anul 2017, după cum se arată în mod expres în considerentul (25) al regulamentului atacat. De altfel, trebuie să se observe că reclamanta nu contrazice direct concluzia Comisiei potrivit căreia, având în vedere abordarea contextualizată descrisă mai sus, importurile pe piața oțelului din Uniune au crescut mai degrabă în termeni relativi în raport cu perioada anterioară instituirii măsurii de salvgardare.
84 Prin urmare, Comisiei nu i se poate reproșa că nu a luat în considerare pretinsa diminuare a importurilor.
85 Secundo, reclamanta susține că, pe baza unei examinări pozitive și obiective a datelor menționate la punctele 74 și 82 de mai sus, Comisia nu putea concluziona în sensul necesității unei prelungiri a măsurii de salvgardare pentru a preveni un prejudiciu grav fără a săvârși o eroare vădită de apreciere în raport cu articolul 19 alineatul (2) litera (a) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare.
86 Cu titlu introductiv, trebuie să se sublinieze că din regulamentul atacat reiese că Comisia a efectuat o examinare prospectivă, ceea ce reclamanta nu contestă. În această privință, reclamanta formulează două critici.
87 Pe de o parte, reclamanta reproșează Comisiei că nu a luat în considerare creșterea profiturilor principalilor actori ai industriei din Uniune. Totuși, în măsura în care această critică se întemeiază pe elemente a căror temporalitate depășește perioada considerată de Comisie, ea trebuie înlăturată ca fiind inoperantă.
88 Pe de altă parte, reclamanta reproșează Comisiei că nu a luat în considerare inexistența unei presiuni din partea importurilor din Republica Populară Chineză asupra industriei din Uniune. Cu toate acestea, din considerentele (39) și (43) ale regulamentului atacat reiese că examinarea prospectivă efectuată de Comisie a ținut seama de situația supraproducției și a supracapacității la nivel mondial. Astfel, și această critică trebuie respinsă.
89 Din cele ce precedă rezultă că, contrar susținerilor reclamantei, Comisia nu a ignorat nici anumite date, nici importanța acestora. Or, în măsura în care reclamanta își întemeiază contestația pe această pretinsă neluare în considerare a datelor, trebuie să se concluzioneze, în temeiul principiilor amintite la punctul 67 de mai sus, că Comisia nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere în analiza care a determinat‑o să considere că prelungirea măsurii de salvgardare era necesară pentru a preveni sau a remedia un prejudiciu grav.
90 În sfârșit, tertio, reclamanta reproșează Comisiei că nu a efectuat o analiză adecvată de neatribuire în ceea ce privește împrejurările excepționale ale pieței în cursul anului 2020 cauzate de pandemia de COVID-19. În această privință, ea subliniază că această problemă nu este abordată decât în mod accesoriu în regulamentul atacat.
91 Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, pe de o parte, nu se contestă că din numeroase pasaje din regulamentul atacat reiese că Comisia a examinat efectele pandemiei de COVID-19 în cadrul analizei sale și că, pe de altă parte, argumentația reclamantei nu identifică în mod precis pasajele menționate care arată, în opinia sa, că acest aspect a fost abordat în mod insuficient, ci se limitează să califice drept incompletă analiza efectuată de Comisie în această privință. Prin urmare, caracterul vag al acestei critici se opune identificării unei erori vădite de apreciere săvârșite de Comisie.
92 În orice caz, pe de o parte, în ședință, ca răspuns la solicitarea Tribunalului de a preciza conținutul acestei critici, reclamanta și‑a menținut obiecțiile referitoare la caracterul incomplet al analizei Comisiei în raport cu datele disponibile la momentul respectiv. Cu toate acestea, ea nu a precizat conținutul datelor respective și s‑a referit, în general, la faptul că Comisia a dispus de informații detaliate privind situația în urma anchetelor realizate în cadrul altor măsuri de protecție comercială. În plus, reclamanta nu a reușit să stabilească în mod specific neajunsurile considerațiilor care figurează în regulamentul atacat în această privință.
93 Pe de altă parte, în cadrul controlului pe care Tribunalul trebuie să îl exercite în speță, în conformitate cu principiile amintite la punctul 67 de mai sus, trebuie luat în considerare factorul de incertitudine deosebit de important legat de o criză extraordinară în aprecierea analizelor prospective efectuate de Comisie. Or, argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia s‑ar fi putut întemeia pe date mai precise, pretins aflate în posesia sa, pentru a efectua o analiză de neatribuire nu ia în considerare gradul foarte ridicat de incertitudine legat de evoluția unei crize de o amploare excepțională precum pandemia de COVID-19.
94 Având în vedere tot ceea ce precedă, primul aspect al primului motiv trebuie respins.
– Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, referitor la dovada ajustărilor
95 În temeiul articolului 19 alineatul (2) litera (b) din regulamentul de bază privind măsurile de salvgardare, o măsură de salvgardare poate fi prelungită în cazul în care se stabilește că există elemente de probă care arată că producătorii din cadrul Uniunii efectuează ajustări.
96 Primo, reclamanta consideră că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că astfel de elemente de probă existau, în măsura în care regulamentul atacat nu conține suficiente elemente de probă care să permită să se concluzioneze că industria din Uniune lua măsuri adecvate pentru a se adapta la creșterea importurilor. În această privință, reclamanta arată că nu s‑a prezentat niciun plan de ajustare și afirmă că este clar că producătorii din cadrul Uniunii nu au luat măsuri de ajustare adecvate în cursul ultimilor doi ani și jumătate.
97 Cu titlu introductiv, din regulamentul atacat reiese că Comisia a luat în considerare un anumit număr de elemente care evidențiază măsuri de ajustare adoptate de industria din Uniune. Deși în considerentul (68) al regulamentului atacat se arată că au fost transmise Comisiei informații confidențiale referitoare la măsurile de ajustare adoptate de producătorii din cadrul Uniunii, în considerentele (69) și (70) ale regulamentului menționat figurează totuși informații detaliate. Trebuie să se constate că reclamanta a renunțat la orice analiză a acestor informații și s‑a limitat să afirme că toate trimiterile la activitățile de ajustare raportate de Comisie nu erau susținute de nicio probă.
98 Or, în temeiul principiilor amintite la punctul 67 de mai sus, faptul că, în lipsa unei contestări specifice a elementelor pe care se întemeiază analiza Comisiei, reclamanta arată că alte tipuri de informații ar fi fost pertinente, este lipsit de relevanță.
99 Secundo, potrivit reclamantei, nu a fost prezentată nicio dovadă nici a lipsei de capacitate de producție a industriei din Uniune, nici a incapacității acesteia de a furniza toate mărfurile necesare pentru piața Uniunii.
100 Această critică trebuie respinsă pentru lipsă de relevanță, întrucât, deși toate măsurile luate de industria din Uniune priveau acțiuni de sporire a eficienței acțiunilor prin care se urmărește susținerea eficienței industriei din Uniune și de sprijinire corectă a concurenței într‑un scenariu de piață caracterizat de o creștere a importurilor, aceste măsuri nu urmăreau în schimb să facă industria din Uniune capabilă să acopere nevoile de aprovizionare pe piața Uniunii.
101 În această privință, afirmațiile reclamantei referitoare la neluarea în considerare de către Comisie a creșterii cotelor de piață ale industriei din Uniune și a scăderii importurilor, reiterate în acest context, trebuie respinse pentru motivele expuse la punctele 77, 83 și 84 de mai sus.
102 Tertio, reclamanta consideră că industria Uniunii nu a efectuat nicio ajustare, în măsura în care nu se afla într‑o situație de prejudiciu sau de amenințare de producere a unui prejudiciu, astfel cum ilustrează profiturile substanțiale realizate de întreprinderile producătoare din Uniune și inexistența unei presiuni provenite din importurile din Republica Populară Chineză. În această privință, este suficient să se amintească faptul că, la punctele 87 și 88 de mai sus, s‑a concluzionat în sensul respingerii premiselor acestui raționament.
103 Având în vedere cele ce precedă, al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca nefondat.
104 În măsura în care s‑a concluzionat în sensul lipsei de temei a celor două aspecte care constituie primul motiv, acesta trebuie respins în totalitate.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe erori vădite săvârșite de Comisie în aprecierea interesului Uniunii de a prelungi măsura de salvgardare
105 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta susține că poziția Comisiei potrivit căreia nu există motive economice imperative care ar putea conduce la concluzia că prelungirea măsurii de salvgardare existente nu este în interesul Uniunii este eronată.
106 În primul rând, reclamanta contestă temeinicia afirmației care figurează în regulamentul atacat, potrivit căreia contingentele tarifare scutite de taxe erau la nivelul cererii. Astfel, reclamanta arată că, în cadrul redresării economice generale care a urmat pandemiei de COVID-19, s‑a produs un dezechilibru între cererea ridicată de materii prime și oferta redusă a producătorilor din Uniune care nu au putut‑o satisface, determinând o creștere importantă a prețurilor în cadrul Uniunii. În acest context, reclamanta subliniază că, în al treilea trimestru al anului 2021, epuizarea contingentelor principalilor furnizori de oțel din țări terțe a făcut dificilă aprovizionarea cu oțel a utilizatorilor și a importatorilor.
107 Trebuie să se constate că argumentul reclamantei se întemeiază pe o abordare care nu ia în considerare mecanismul măsurii de salvgardare, ce determină importatorul să își diversifice sursele de aprovizionare, adresându‑se eventual unor producători situați în țări terțe pentru care contingentul tarifar nu este epuizat. Or, în speță, reiese din dosar că rămâneau neutilizate contingente scutite de taxe, aspect pe care reclamanta nu îl contestă.
108 În acest context, trebuie să se concluzioneze că nu a fost demonstrată nicio eroare vădită de apreciere care să afecteze analiza Comisiei.
109 În al doilea rând, reclamanta susține că afirmațiile, care figurează în regulamentul atacat, potrivit cărora, pe de o parte, nu există o legătură directă între măsura de salvgardare și creșterea prețurilor oțelului și, pe de altă parte, nivelul acestor prețuri nu ar fi menținut după adaptarea pieței la situația ulterioară pandemiei de COVID-19 nu sunt confirmate de datele pe care se întemeiază analiza Comisiei.
110 Cu toate acestea, mai întâi, este necesar să se arate că, dacă creșterea prețurilor ar fi cauzată de măsura de salvgardare, în acest caz ar reieși din datele analizei că industria siderurgică din Uniune ar putea să se sustragă de la orice presiune concurențială obligatorie. Or, Comisia nu putea ajunge la o astfel de concluzie în prezența unui mare număr de contingente neepuizate, scutite de taxe, și provenite din mai multe surse, din, practic, toate categoriile de produse, în ultima perioadă a măsurii de salvgardare, situație care se regăsea în speță, astfel cum s‑a subliniat la punctul 107 de mai sus.
111 În continuare, impactul altor factori – precum creșterea paralelă a prețurilor materiilor prime indicată în considerentul (100) al regulamentului atacat – nu poate fi exclus în determinarea cauzelor responsabile de creșterea prețurilor pe piața Uniunii.
112 În sfârșit, din elementele din dosar reiese că, dat fiind că aceste creșteri de prețuri au fost observate pe principalele piețe ale oțelului la scară mondială, pe care măsura de salvgardare nu se aplica, observațiile reclamantei referitoare la legătura de cauzalitate dintre măsura de salvgardare și creșterea prețurilor nu sunt convingătoare.
113 Prin urmare, aprecierea Comisiei cu privire la creșterea prețurilor în contextul evaluării interesului Uniunii de a se prelungi măsura de salvgardare nu este vădit eronată.
114 În al treilea rând, reclamanta contestă faptul că în regulamentul atacat, Comisia califică drept „tranzitorii” problemele legate de ofertă apărute după relansarea economică generală, în măsura în care, contrar acesteia, ea apreciază că revenirea la exploatare a uzinelor oprite de industria Uniunii nu este în măsură să garanteze restabilirea, într‑un termen rezonabil de scurt, a condițiilor normale de aprovizionare cu oțel existente înainte de pandemia de COVID-19.
115 Astfel, reclamanta susține că creșterea cererii după relansarea economică generală a determinat, în special, o penurie progresivă de materii prime, care a afectat activitatea prelucrătorilor acestor materii. Astfel, livrările ar fi anulate sau suspendate în mod regulat. În plus, cheltuielile de transport maritim ar fi crescut exponențial, iar logistica ar deveni din ce în ce mai dificil de gestionat.
116 Mai întâi, trebuie amintit că, întrucât contingentele tarifare nu erau epuizate (a se vedea punctul 107 de mai sus), măsura de salvgardare nu poate fi cauza pretinselor incapacități ale industriei din Uniune de a acoperi cererea de pe piața Uniunii.
117 În continuare, întrucât reclamanta nu a demonstrat insuficiența ofertei pe piața Uniunii, argumentele sale întemeiate pe termenele de livrare și pe cheltuielile de logistică sunt lipsite de relevanță.
118 În sfârșit, informațiile care figurează în considerentele (110) și (111) ale regulamentului atacat, referitoare la capacitatea industriei din Uniune de a asigura restabilirea, într‑un termen rezonabil, a condițiilor normale de aprovizionare, nu pot fi contestate printr‑o simplă afirmație contrară a reclamantei fără ca aceasta să aducă elemente de probă în sprijinul acesteia.
119 În consecință, reclamanta nu reușește să demonstreze existența unei erori vădite de apreciere a Comisiei în ceea ce privește interesul Uniunii de a prelungi măsura de salvgardare.
120 Cu titlu suplimentar, se poate evidenția caracterul inoperant al argumentelor reclamantei întemeiate pe date referitoare la evoluția ulterioară perioadei de anchetă, în măsura în care aceste argumente nu sunt de natură să demonstreze existența unei erori vădite de apreciere care afectează analiza Comisiei în ceea ce privește interesul Uniunii de a se prelungi măsura de salvgardare, întrucât aceste date nu pot fi luate în considerare în cursul anchetei referitoare la eventuala prelungire a măsurii de salvgardare.
121 Ținând seama de tot ceea ce precedă, trebuie să se respingă al doilea motiv ca nefondat și, prin urmare, acțiunea în totalitate.
Cu privire la cheltuielile de judecată
122 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
123 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a zecea)
declară și hotărăște:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă European Association of Non‑Integrated Metal Importers & distributors (Euranimi) la plata cheltuielilor de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 4 octombrie 2023.
Semnături