Cauza C‑682/15
Berlioz Investment Fund SA
împotriva
Directeur de l’administration des contributions directes
[cerere de decizie preliminară
formulată de Cour administrative (Luxemburg)]
„Trimitere preliminară – Directiva 2011/16/UE – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Articolul 1 alineatul (1) – Articolul 5 – Cerere de informații adresată unui terț – Refuz de a răspunde – Sancțiune – Noțiunea «relevanță previzibilă» a informațiilor solicitate – Control exercitat de autoritatea solicitată – Control exercitat de instanță – Întindere – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Articolul 51 – Punere în aplicare a dreptului Uniunii – Articolul 47 – Dreptul la o cale de atac jurisdicțională efectivă – Accesul instanței și al terțului la cererea de informații adresată de autoritatea solicitantă”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 16 mai 2017
1. Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Domeniu de aplicare – Punere în aplicare a dreptului Uniunii – Reglementare națională care prevede o sancțiune pecuniară în cazul unui refuz de a furniza informații în temeiul Directivei 2011/16 – Includere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 51 alin. (1); Directiva 2011/16 a Consiliului, art. 18 și art. 22 alin. (1)]
2. Drepturi fundamentale – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Limite – Decizie prin care se dispune furnizarea de informații și prin care se urmărește să se permită să se dea curs unei cereri formulate în temeiul Directivei 2011/16, precum și o măsură de sancționare a nerespectării unei asemenea decizii – Includere – Condiție – Control de legalitate cu privire la decizia prin care se dispune furnizarea de informații
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47).
3. Apropierea legislațiilor – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Directiva 2011/16 – Schimb de informații la cerere – Cerere de informații adresată unui terț – Declanșarea unei obligații a statului membru solicitat de a da curs acestei cereri și legalitatea unei decizii prin care se dispune furnizarea de informații adresate de acest stat membru unui subiect de drept administrativ – Condiție – Relevanță previzibilă a informațiilor solicitate – Apreciere care revine autorității solicitante – Limite
[Directiva 2011/16 a Consiliului, art. 1 alin. (1), art. 5 și art. 17 alin (1)]
4. Apropierea legislațiilor – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Directiva 2011/16 – Schimb de informații la cerere – Cerere de informații adresată unui terț – Examinarea de către autoritatea solicitată a validității cererii menționate – Obligații care revin autorității solicitante – Furnizarea unei motivări adecvate în ceea ce privește scopul informațiilor solicitate
[Directiva 2011/16 a Consiliului, art. 1 alin. (1), art. 5 și art. 17 alin (1)]
5. Apropierea legislațiilor – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Directiva 2011/16 – Schimb de informații la cerere – Cerere de informații adresată unui terț – Examinarea de către autoritatea solicitată a validității cererii menționate – Domeniu de aplicare – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Control jurisdicțional al unei sancțiuni aplicate în temeiul nerespectării unei decizii prin care se dispune furnizarea de informații – Control de legalitate cu privire la respectiva decizie prin care se dispune furnizarea de informații – Includere
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2011/16 a Consiliului, art. 1 alin. (1) și art. 5]
6. Drepturi fundamentale – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Directiva 2011/16 – Cooperare administrativă în domeniul fiscal – Control jurisdicțional al unei cereri de informații adresate unui terț – Drept de acces la cererea menționată al instanței statului membru solicitat – Inexistența unui asemenea drept de acces pentru subiectul de drept administrativ vizat de cererea respectivă
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47; Directiva 2011/16 a Consiliului, art. 16 și art. 20 alin. (2)]
1. Articolul 51 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii, în sensul acestei dispoziții, și că, prin urmare, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene este aplicabilă atunci când acesta prevede în legislația sa o sancțiune pecuniară în privința unui subiect de drept administrativ care refuză să furnizeze informații în cadrul unui schimb între autorități fiscale întemeiat în special pe dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal și de abrogare a Directivei 77/799/CEE.
Împrejurarea că Directiva 2011/16 nu prevede în mod expres aplicarea unor măsuri sancționatorii nu constituie un obstacol pentru a considera că acestea țin de aplicarea respectivei directive și, prin urmare, de domeniul de aplicare al dreptului Uniunii. Astfel, noțiunea „mecanism de colectare de informații”, în sensul articolului 18 din directiva menționată, și noțiunea „măsuri necesare pentru a asigura buna funcționare a sistemului de cooperare administrativă”, în sensul articolului 22 alineatul (1) din aceeași directivă, sunt de natură să includă asemenea măsuri.
În aceste condiții, nu prezintă importanță faptul că dispoziția națională care servește drept temei pentru o măsură sancționatorie, precum cea aplicată Berlioz, se regăsește într‑o lege care nu a fost adoptată în vederea transpunerii Directivei 2011/16, din moment ce prin aplicarea acestei dispoziții naționale se urmărește să se asigure aplicarea directivei menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson (C‑617/10, EU:C:2013:105, punctul 28).
(a se vedea punctele 39, 40 și 42 și dispozitiv 1)
2. Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un subiect de drept administrativ căruia i‑a fost aplicată o sancțiune pecuniară pentru nerespectarea unei decizii administrative prin care i se impune furnizarea de informații în cadrul unui schimb între administrații fiscale naționale în temeiul Directivei 2011/16 este îndrituit să conteste legalitatea acestei decizii.
Astfel, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocație de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii și că aplicabilitatea acestui drept o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de cartă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 februarie 2013, Åkerberg Fransson, C‑617/10, EU:C:2013:105, punctele 19-21, precum și Hotărârea din 26 septembrie 2013, Texdata Software, C‑418/11, EU:C:2013:588, punctele 72 și 73).
În ceea ce privește mai precis cerința existenței unui drept garantat de dreptul Uniunii, în sensul articolului 47 din cartă, este necesar a se aminti că, potrivit unei jurisprudențe constante, protecția împotriva intervențiilor puterii publice în sfera privată a unei persoane fizice sau juridice, care ar fi arbitrare sau disproporționate, constituie un principiu general al dreptului Uniunii (Hotărârea din 21 septembrie 1989, Hoechst/Comisia, 46/87 și 227/88, EU:C:1989:337, punctul 19, și Hotărârea din 22 octombrie 2002, Roquette Frères, C‑94/00, EU:C:2002:603, punctul 27, precum și Ordonanța din 17 noiembrie 2005, Minoan Lines/Comisia, C‑121/04 P, nepublicată, EU:C:2005:695, punctul 30).
În ceea ce privește articolul 47 al doilea paragraf din cartă, acesta prevede că orice persoană are dreptul la un proces în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale. Respectarea acestui drept presupune ca decizia unei autorități administrative care nu îndeplinește ea însăși condițiile de independență și de imparțialitate să fie supusă controlului ulterior al unui organ jurisdicțional, care trebuie să aibă în special competența de a examina toate problemele pertinente.
În consecință, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 80 din concluzii, instanța națională, sesizată cu o acțiune împotriva sancțiunii administrative pecuniare aplicate subiectului de drept administrativ pentru nerespectarea deciziei prin care se dispune furnizarea de informații, trebuie să poată examina legalitatea acesteia din urmă pentru ca cerințele articolului 47 din cartă să fie îndeplinite.
(a se vedea punctele 49, 51, 55, 56, și 59 și dispozitiv 2)
3. Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate în sensul că „relevanța previzibilă” a informațiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru constituie o condiție care trebuie îndeplinită de cererea de informații pentru a declanșa obligația statului membru solicitat de a da curs acestei cereri și reprezintă, în consecință, o condiție de legalitate a deciziei prin care se dispune furnizarea de informații adresate de acest stat membru unui subiect de drept administrativ și a măsurii sancționatorii aplicate acestuia din urmă pentru nerespectarea deciziei amintite.
Obiectivul noțiunii de relevanță previzibilă, după cum reiese din considerentul (9) al Directivei 2011/16, este astfel de a permite autorității solicitante să obțină orice informație care i se pare întemeiată pentru ancheta sa, fără însă a fi autorizată să depășească în mod vădit cadrul acestei anchete și fără a impune o sarcină excesivă autorității solicitate.
Revine, așadar, acestei autorități, care conduce ancheta ce se află la originea cererii de informații, sarcina de a aprecia, în funcție de împrejurările cauzei, relevanța previzibilă a informațiilor solicitate în scopul acestei anchete, în funcție de evoluția procedurii și, în conformitate cu articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2011/16, de utilizarea surselor uzuale de informații la care a putut recurge.
Deși autoritatea solicitantă deține o marjă de apreciere în această privință, ea nu poate totuși să solicite informații care nu prezintă nicio relevanță pentru ancheta în discuție.
(a se vedea punctele 68, 70, 71 și 74 și dispozitiv 3)
4. A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 78-80)
5. Articolul 1 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 2011/16 trebuie interpretate în sensul că verificarea realizată de autoritatea solicitată, sesizată cu o cerere de informații din partea autorității solicitante în temeiul acestei directive, nu se limitează la îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii respective, ci trebuie să permită acestei autorități solicitate să se asigure că informațiile solicitate nu sunt lipsite de orice relevanță previzibilă având în vedere identitatea contribuabilului în discuție și a terțului care deține eventual informații, precum și nevoile anchetei fiscale în cauză. Aceleași dispoziții ale Directivei 2011/16 și articolul 47 din cartă trebuie interpretate în sensul că, în cadrul unei acțiuni introduse de un subiect de drept administrativ împotriva unei măsuri sancționatorii care i‑a fost aplicată de autoritatea solicitată din cauza nerespectării unei decizii prin care se dispune furnizarea de informații, adoptată de aceasta ca urmare a unei cereri de informații adresate de autoritatea solicitantă în temeiul Directivei 2011/16, instanța națională dispune, pe lângă o competență de a modifica sancțiunea aplicată, de o competență de a controla legalitatea acestei decizii prin care se dispune furnizarea de informații. În ceea ce privește condiția de legalitate a deciziei menționate sub aspectul relevanței previzibile a informațiilor solicitate, controlul jurisdicțional se limitează la verificarea lipsei vădite a unei astfel de relevanțe.
(a se vedea punctul 89 și dispozitiv 4)
6. Articolul 47 al doilea paragraf din cartă trebuie interpretat în sensul că, în cadrul exercitării controlului jurisdicțional de către o instanță a statului membru solicitat, această instanță trebuie să aibă acces la cererea de informații adresată de statul membru solicitant statului membru solicitat. Subiectul de drept administrativ vizat nu dispune, în schimb, de un drept de acces la ansamblul acestei cereri de informații, care își păstrează caracterul de document secret, în conformitate cu articolul 16 din Directiva 2011/16. Pentru a‑și putea susține pe deplin cauza cu privire la lipsa de relevanță previzibilă a informațiilor solicitate, este suficient, în principiu, să dispună de informațiile menționate la articolul 20 alineatul (2) din directiva amintită.
(a se vedea punctul 101 și dispozitiv 5)