Language of document :

Hotărârea Tribunalului din 18 iunie 2010 - Luxemburg/Comisia

(Cauza T-549/08)1

("FSE - Suspendarea unei asistențe financiare - Luptă împotriva discriminărilor și inegalităților pe piața muncii - Insuficiențe grave în sistemele de gestionare sau de control care pot conduce la nereguli sistematice - Articolul 39 alineatul (2) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1260/1999 - Încredere legitimă")

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Marele Ducat al Luxemburgului (reprezentanți: M. Fisch, agent, asistat de P. Kinsch, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: A. Steiblytė și B. Conte, agenți)

Obiectul

Cerere de anulare a Deciziei C (2008) 5383 a Comisiei din 24 septembrie 2008 privind suspendarea plăților intermediare din Fondul Social European (FSE) către documentul unic de programare pentru intervențiile structurale comunitare care se încadrează în Obiectivul nr. 3 în Luxemburg, și a Deciziei C (2008) 5730 a Comisiei din 6 octombrie 2008 privind suspendarea plăților intermediare din programul de inițiativă comunitară de luptă împotriva discriminărilor și a inegalităților pe piața muncii (EQUAL) din Luxemburg.

Dispozitivul

Respinge acțiunea.

Obligă Marele Ducat al Luxemburgului la plata cheltuielilor de judecată.

____________

1 - JO C 44, 21.2.2009.