Cauza T‑539/13 RENV
Inclusion Alliance for Europe GEIE
împotriva
Comisiei Europene
Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 20 aprilie 2021
„Acțiune în anulare și în despăgubire – Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Proiectele MARE, Senior și ECRN – Decizie a Comisiei de recuperare a sumelor plătite fără a fi datorate – Reclamant care nu mai răspunde la solicitările Tribunalului – Nepronunțare asupra fondului”
1. Acțiune în anulare – Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Programul‑cadru pentru inovație și competitivitate (2007-2013) – Proiectele MARE, Senior și ECRN – Decizie a Comisiei de recuperare a sumelor plătite fără a fi datorate – Trimitere spre rejudecare la Tribunal – Inacțiune a reclamantului – Nepronunțare asupra fondului
[art. 263 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 131 alin. (2)]
(a se vedea punctele 13-28)
2. Acțiune în despăgubire – Al șaptelea program‑cadru pentru activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative (2007-2013) – Programul‑cadru pentru inovație și competitivitate (2007-2013) – Proiectele MARE, Senior și ECRN – Decizie a Comisiei de recuperare a sumelor plătite fără a fi datorate – Trimitere spre rejudecare la Tribunal – Inacțiune a reclamantului – Nepronunțare asupra fondului
[art. 268 TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 131 alin. (2)]
(a se vedea punctele 13-28)
Rezumat
Reclamanta, Inclusion Alliance for Europe GEIE, este o societate cu sediul în România care își desfășoară activitatea în sectorul sănătății și al integrării sociale. În cursul anilor 2007 și 2008, Comisia Europeană a încheiat cu reclamanta trei contracte de grant(1) în cadrul a două programe, privind în special activități de cercetare, de dezvoltare tehnologică și demonstrative, precum și competitivitatea și inovația.
La 17 iulie 2013, în urma mai multor audituri din care a reieșit că gestiunea financiară a proiectelor în discuție nu fusese efectuată cu respectarea condițiilor contractuale și nici a condițiilor generale prevăzute de programele corespunzătoare, Comisia a adoptat o decizie privind recuperarea unei părți din contribuțiile financiare percepute de reclamantă în cadrul contractelor sus‑menționate, precum și a dobânzilor moratorii aferente acestor sume (denumită în continuare „decizia atacată”)(2).
Reclamanta a sesizat Tribunalul cu o acțiune prin care a solicitat în special anularea deciziei atacate(3) și plata de către Comisie de daune interese pentru prejudiciul material și moral suferit din cauza aplicării acestei decizii(4). În urma respingerii acțiunii sale prin ordonanța Tribunalului (denumită în continuare „ordonanța inițială”)(5), reclamanta a sesizat Curtea cu un recurs împotriva acestei ordonanțe și cu o cerere de măsuri provizorii prin care a solicitat suspendarea executării ordonanței inițiale și a deciziei atacate.
După ce a respins cererea de măsuri provizorii(6), Curtea, pronunțându‑se asupra recursului, a anulat ordonanța inițială, pentru motivul că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că, în cadrul unei acțiuni formulate în temeiul articolului 263 TFUE, instanța Uniunii trebuia să aprecieze legalitatea actului atacat numai în raport cu dreptul Uniunii și că o neexecutare a clauzelor contractului în cauză sau o încălcare a dreptului aplicabil acestui contract nu putea fi invocată decât în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 272 TFUE („hotărârea în recurs”)(7).
Întrucât litigiul nu era în stare de judecată, Curtea a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului. Hotărârea în recurs a fost notificată părților(8), notificarea către reclamantă fiind adresată reprezentantului legal al acesteia. Ulterior, Tribunalul a invitat în mai multe rânduri părțile, în special reprezentantul legal și avocatul reclamantei, să depună observații scrise cu privire la concluziile care trebuie desprinse din hotărârea în recurs pentru soluționarea litigiului. Constatând că reclamanta nu a mai răspuns la solicitările acestuia, Tribunalul a invitat părțile să prezinte observațiile lor cu privire la posibilitatea de a constata din oficiu, prin ordonanță motivată, că nu mai era necesar să se pronunțe asupra fondului(9). În această cerere a fost prevăzut un termen, care a expirat la 8 ianuarie 2021. În ceea ce o privește pe reclamantă, această cerere a fost adresată reprezentantului său legal și avocatului său, fără să fie înregistrată nicio reacție din partea lor.
Cu toate acestea, după expirarea termenului stabilit, Tribunalul a primit o scrisoare de la un avocat care a afirmat că o reprezintă pe reclamantă și care a solicitat să aibă posibilitatea de a depune observații în numele acesteia într‑un termen care urma să fie stabilit, explicând că reclamanta nu fusese informată cu privire la ultimele notificări adresate de Tribunal din cauza unor „probleme de comunicare” și a „consecințelor pandemiei”.
Prin ordonanța sa, Tribunalul constată lipsa necesității de a se pronunța asupra fondului acțiunii cu care este sesizat.
Aprecierea Tribunalului
În acest context, Tribunalul amintește că, în cazul în care reclamantul nu mai răspunde la solicitările sale, poate, după ascultarea părților, să constate din oficiu prin ordonanță motivată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.
Această constatare nu este repusă în discuție, potrivit Tribunalului, prin scrisoarea unui nou avocat al recurentei care i‑a fost adresată la 10 zile după expirarea termenului stabilit de Tribunal pentru a permite părților să prezinte observațiile cu privire la posibilitatea acestuia de a constata din oficiu lipsa necesității de a se pronunța asupra fondului. Într‑adevăr, acest avocat s‑a limitat să evoce în această scrisoare, în termeni generali, „probleme de comunicare” și „urmările pandemiei”, fără a furniza niciun element precis și concret care să permită să se considere că aceste împrejurări ar fi putut să împiedice orice răspuns la solicitările Tribunalului de la momentul notificării hotărârii în recurs.
Prin urmare, având în vedere inacțiunea reclamantei și lipsa unei explicații concrete din partea sa care să permită justificarea acestei inacțiuni sau a unui element care să susțină motivele inacțiunii respective, Tribunalul constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului.