HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

12 decembrie 2019(*)

„Funcție publică – Reforma Statutului funcționarilor și a RAA, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2014 – Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 – Taxă de solidaritate aplicabilă începând de la 1 ianuarie 2014 – Suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor pentru anii 2013 și 2014”

În cauza T‑527/16,

Margarita Tàpias, cu domiciliul în Wavre (Belgia), reprezentată de L. Levi și de N. Flandin, avocați,

reclamantă,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bauer și de R. Meyer, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Parlamentul European, reprezentat de E. Taneva și de M. Ecker, în calitate de agenți,

intervenient,

având ca obiect o cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE, prin care se solicită anularea deciziei de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014, astfel cum s‑a materializat în fișa de remunerație din luna respectivă care i‑a fost adresată la 14 ianuarie 2014 și care ar fi prima fișă care urma să pună în aplicare în privința sa articolul 65 alineatul (4) și articolul 66a din statut, rezultate din articolul 1 punctele 44 și 46 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15), prin care se prevede suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor pentru anii 2013 și 2014 și, respectiv, instituirea unei taxe de solidaritate începând de la 1 ianuarie 2014,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din domnul A. M. Collins, președinte, doamna M. Kancheva (raportoare) și domnul G. De Baere, judecători,

grefier: doamna M. Marescaux, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii și în urma ședinței din 28 martie 2019,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Istoricul cauzei

1        Reclamanta, doamna Margarita Tàpias, este funcționar al Consiliului Uniunii Europene.

2        Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”) și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”) sunt anexate la Regulamentul nr. 31 (CEE)/11 (CEEA) privind Statutul funcționarilor și Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunității Economice Europene și ai Comunității Europene a Energiei Atomice (JO 1962, 45, p. 1385).

3        Statutul și RAA au fost modificate în numeroase rânduri de la adoptarea lor, printre altele prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15).

4        În special, articolul 1 punctele 44 și 46 din Regulamentul nr. 1023/2013 a modificat articolele 65 și 66a din statut.

5        În versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, articolul 65 din statut prevedea următoarele:

„(1)      Consiliul examinează anual nivelul remunerațiilor funcționarilor și ale altor agenți ai Uniunii. Această examinare are loc în luna septembrie, pe baza unui raport comun prezentat de Comisie, întocmit pe baza situației existente la data de 1 iulie și în fiecare țară a Uniunii a unui indice comun stabilit de Oficiul Statistic al Uniunii Europene de comun acord cu serviciile naționale de statistică din statele membre.

În cursul acestei examinări, Consiliul analizează dacă este oportun, în cadrul politicii economice și sociale a Uniunii, să se efectueze o ajustare a remunerațiilor. Se iau în considerare în special eventuala majorare a salariilor publice și necesitățile de recrutare.

(2)      În cazul unei variații importante a costului vieții, Consiliul adoptă, în termen de cel mult două luni, măsuri de ajustare a coeficienților corectori și, după caz, aplicarea retroactivă a acestora.

(3)      Pentru punerea în aplicare a prezentului articol, Consiliul hotărăște, la propunerea Comisiei, cu majoritatea calificată prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană.”

6        Articolul 65 din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, prevede în prezent următoarele:

„(1)      Remunerațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene se actualizează în fiecare an, ținând seama de politica economică și socială a Uniunii. Se iau în considerare în special eventuala majorare a salariilor din funcția publică din statele membre și necesitățile de recrutare. Actualizarea remunerațiilor se realizează în conformitate cu anexa XI. Această actualizare are loc înainte de sfârșitul fiecărui an în lumina unui raport pregătit de Comisie pe baza datelor statistice elaborate de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene în acord cu institutele naționale de statistică din statele membre; datele statistice reflectă situația la 1 iulie în fiecare dintre statele membre. Raportul respectiv include date legate de impactul bugetar asupra remunerațiilor și pensiilor funcționarilor Uniunii. Acesta se transmite Parlamentului European și Consiliului.

Sumele prevăzute la articolul 42a al doilea și al treilea paragraf, articolele 66 și 69, articolul 1 alineatul (1), articolul 2 alineatul (1), articolul 3 alineatele (1) și (2), articolul 4 alineatul (1), articolul 7 alineatul (2), articolul 8 alineatul (2), articolul 10 alineatul (1) din anexa VII și articolul 8 alineatul (2) din anexa XIII și la fostul articol 4a din anexa VII care urmează să fie actualizate în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) din anexa XIII, sumele prevăzute la articolul 24 alineatul (3), articolul 28a alineatul (3) al doilea paragraf, articolul 28a alineatul (7), articolele 93 și 94, articolul 96 alineatul (3) al doilea paragraf, articolul 96 alineatul (7) și articolele 133, 134 și 136 din [RAA], sumele prevăzute la articolul 1 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (CECO, CEE, Euratom) nr. 300/76 al Consiliului și coeficientul pentru sumele prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului se actualizează anual în conformitate cu anexa XI. Comisia publică sumele actualizate în termen de două săptămâni de la actualizare, în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în scop de informare.

(2)      În cazul unei modificări substanțiale a costului vieții, sumele menționate la alineatul (1) și coeficienții corectori menționați la articolul 64 se actualizează în conformitate cu anexa XI. Comisia publică valorile actualizate și coeficienții corectori, în termen de două săptămâni de la actualizare, în seria C a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, pentru informare.

(3)      Sumele prevăzute la alineatul (1) și coeficienții corectori prevăzuți la articolul 64 sunt considerați a fi sume și coeficienți corectori a căror valoare reală la un moment dat se actualizează fără a se recurge la un alt act legislativ.

(4)      Fără a aduce atingere articolului 3 alineatele (5) și (6) din anexa XI, nu se efectuează niciuna dintre actualizările prevăzute la alineatele (1) și (2) în anii 2013 și 2014.”

7        În versiunea anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, articolul 66a din statut prevedea următoarele:

„(1)      Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 privind stabilirea condițiilor și a procedurii de aplicare a impozitului în beneficiul Comunităților Europene […] și pe perioada 1 mai 2004-31 decembrie 2012 se instituie o măsură temporară, denumită în continuare «prelevare[a] specială», care va fi aplicată remunerațiilor plătite de Uniune funcționarilor în activitate.

(2)      Rata prelevării speciale, care se aplică bazei menționate la alineatul (3), se stabilește după cum urmează:

de la 1.5.2004 la 31.12.2004	2,50 %
de la 1.1.2005 la 31.12.2005	2,93 %
de la 1.1.2006 la 31.12.2006	3,36 %
de la 1.1.2007 la 31.12.2007	3,79 %
de la 1.1.2008 la 31.12.2008	4,21 %
de la 1.1.2009 la 31.12.2009	4,64 %
de la 1.1.2010 la 31.12.2010	5,07 %
de la 1.1.2011 la 31.12.2012	5,50 %

(3)

(a)      Baza de calcul a prelevării speciale este salariul de bază luat în considerare la calcularea remunerației, după deducerea:

(i)      contribuțiilor la sistemele de asigurări sociale și de pensie, precum și a impozitului datorat, înainte de orice deducere aferentă prelevării speciale, de un funcționar încadrat în același grad și treaptă, care nu are persoane în întreținere în sensul articolului 2 din anexa VII, și a

(ii)      unei sume egale cu salariul de bază aferent gradului 1 prima treaptă.

(b)      Elementele luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a prelevării speciale se exprimă în euro și le este aplicat coeficientul corector 100.

(4)      Prelevarea specială se deduce în fiecare lună prin reținere la sursă; veniturile astfel obținute se înscriu în rubrica venituri a bugetului general al Uniunii Europene.”

8        Articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, prevede în prezent următoarele:

„(1)      Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 260/68 și pentru a se ține cont, fără a aduce atingere articolului 65 alineatul (3), de aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor, de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2023 se aplică o măsură provizorie privind remunerațiile plătite de Uniune personalului în activitate, denumită «tax[a] de solidaritate».

(2)      Rata taxei de solidaritate, care se aplică bazei definite la alineatul (3), este de 6 %. Pentru funcționarii de gradul AD 15 treapta 2 sau de un nivel superior rata este însă de 7 %.

(3)

(a)      Baza de calcul a taxei de solidaritate este salariul de bază utilizat pentru calcularea remunerației, după deducerea:

(i)      contribuțiilor la sistemele de asigurări sociale și de pensie, precum și a impozitului datorat, înainte de taxa de solidaritate, de un funcționar încadrat în același grad și treaptă care nu are persoane în întreținere în sensul articolului 2 din anexa VII și

(ii)      a unei sume egale cu salariul de bază al unui funcționar din gradul AST 1 treapta 1.

(b)      Elementele luate în considerare la stabilirea bazei de calcul a taxei de solidaritate se exprimă în euro și sunt supuse unui coeficient corector de 100.

(4)      Taxa de solidaritate se deduce lunar prin reținere la sursă; veniturile astfel obținute se înscriu în rubrica venituri a bugetului general al Uniunii Europene.”

9        Conform articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1023/2013, regulamentul menționat a intrat în vigoare la 1 noiembrie 2013. În temeiul articolului 3 alineatul (2) din același regulament, dispozițiile acestuia se aplicau începând de la 1 ianuarie 2014, cu excepția articolului 1 punctul 44 și a articolului 1 punctul 73 litera (d), care se aplicau de la data intrării în vigoare a regulamentului menționat.

10      La 14 ianuarie 2014, reclamanta a primit fișa de remunerație pentru luna ianuarie 2014.

11      La 1 aprilie 2014, reclamanta a introdus o contestație privind fișa sa de remunerație din luna ianuarie 2014 la Consiliu, în calitatea sa de autoritate împuternicită să facă numiri, pentru motivul că această fișă evidenția pentru prima dată, pe de o parte, decizia explicită de a i se aplica o taxă de solidaritate de la 1 ianuarie 2014 până la 30 iunie 2015, în condițiile în care aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor era înghețată în aceeași perioadă, și, pe de altă parte, decizia implicită de a nu se aplica remunerației sale o ajustare anuală pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 30 iunie 2015.

12      Consiliul a respins contestația reclamantei printr‑o decizie explicită din 17 iulie 2014.

 Procedura și concluziile părților

13      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene la 27 octombrie 2014, reclamanta a introdus prezenta acțiune, înregistrată cu numărul F‑121/14.

14      Prin Ordonanța din 10 decembrie 2014, președintele Camerei a treia a Tribunalului Funcției Publice a decis, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, să suspende procedura în prezenta cauză până când decizia prin care se finalizează judecata în cauza T‑75/14, USFPEI/Parlamentul European și Consiliul, va dobândi autoritate de lucru judecat.

15      Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului Funcției Publice la 8 ianuarie 2015, Parlamentul European a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului.

16      La 2 septembrie 2016, în conformitate cu articolul 3 din Regulamentul (UE, Euratom) 2016/1192 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind transferul către Tribunal al competenței de a se pronunța în primă instanță asupra litigiilor dintre Uniunea Europeană și agenții acesteia (JO 2016, L 200, p. 137), cauza F‑121/14, pendinte în fața Tribunalului Funcției Publice la data de 31 august 2016, a fost transferată la Tribunal și a primit numărul de cauză T‑527/16.

17      La 19 ianuarie 2018, întrucât Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul (T‑75/14, EU:T:2017:813), a dobândit autoritate de lucru judecat, procedura în prezenta cauză a fost reluată.

18      La 30 aprilie 2018, Consiliul a depus un memoriu în apărare.

19      Prin Decizia din 14 mai 2018, președintele Camerei a cincea a Tribunalului a admis cererea de intervenție a Parlamentului.

20      Reclamanta a depus replica la 5 iulie 2018.

21      Parlamentul a depus un memoriu în intervenție la 3 iulie 2018. La 21 august 2018, reclamanta a depus observații cu privire la memoriul în intervenție.

22      Consiliul a depus duplica la 3 septembrie 2018.

23      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, în aplicarea articolului 27 alineatul (5) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, cauza a fost atribuită Camerei a opta, în compunerea căreia intră judecătoarea raportoare.

24      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările Tribunalului au fost ascultate în ședința din 28 martie 2019.

25      Prin Ordonanța din 14 iunie 2019, Tribunalul a decis, în conformitate cu articolul 113 din Regulamentul de procedură, redeschiderea fazei orale a procedurii.

26      Printr‑o primă măsură de organizare a procedurii adoptată la 14 iunie 2019 în temeiul articolului 89 din Regulamentul de procedură, Tribunalul a invitat părțile să răspundă la o întrebare. Părțile au răspuns la această întrebare în termenele stabilite. La 24 iulie 2019, Tribunalul a adoptat o a doua măsură de organizare a procedurii, prin care a invitat părțile să ia o poziție cu privire la răspunsurile lor la prima măsură de organizare a procedurii. Părțile au răspuns la această cerere în termenele stabilite.

27      Prin Decizia președintelui Camerei a opta a Tribunalului din 9 septembrie 2019, faza orală a procedurii a fost din nou închisă.

28      Reclamanta solicită Tribunalului:

–        „[anularea] deciziei explicite prin care se impune o taxă de solidaritate de la 1 ianuarie 2014 și până la 30 iunie 2015, în condițiile în care există o perioadă de înghețare a ajustării remunerațiilor care acoperă perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 30 iunie 2015;

–        [anularea] deciziei implicite de a nu aplica o ajustare anuală a remunerației reclamantei pentru o perioadă cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 30 iunie 2015,

întrucât aceste două decizii au fost evidențiate pentru prima dată în fișa de salariu a reclamantei din luna ianuarie 2014, notificată la 14 ianuarie 2014;

–        în măsura în care este necesar, [anularea] deciziei din 17 iulie 2014 de respingere a reclamației;

–        [obligarea] [Consiliului] la plata tuturor cheltuielilor de judecată”.

29      Consiliul, susținut de Parlament, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

 Cu privire la admisibilitate

30      Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, prevăzute la articolele 90 și 91 din statut, sunt de ordine publică și nu pot fi lăsate la dispoziția părților și a instanței, căreia îi revine sarcina de a verifica, chiar și din oficiu, părțile fiind audiate prin intermediul unor întrebări scrise, dacă au fost respectate. Aceste termene respectă cerința securității juridice și necesitatea de a evita orice discriminare sau tratament arbitrar în cadrul administrării justiției (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2008, Lofaro/Comisia, T‑293/07 P, EU:T:2008:607, punctul 28 și jurisprudența citată).

31      Prin urmare, Tribunalul trebuie să examineze din oficiu dacă reclamația introdusă de reclamantă la 1 aprilie 2014 a fost introdusă în termenul de trei luni prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut. În acest scop, este de competența Tribunalului să examineze actul care o lezează pe reclamantă, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut.

32      Reclamanta arată că decizia de stabilire a fișei sale de remunerație din luna ianuarie 2014 constituie un act care o lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut, în măsura în care această decizie constituie prima punere în aplicare în privința sa a articolului 65 alineatul (4) din statut, care suspendă aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor, prevăzută în anexa XI la statut, precum și a articolului 66a din statut, care reintroduce o taxă de solidaritate cu privire la salariile funcționarilor și ale celorlalți agenți de la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2023, rezultate din articolul 1 punctele 44 și 46 din Regulamentul nr. 1023/2013. Ca răspuns la măsura de organizare a procedurii Tribunalului din 24 iulie 2019, reclamanta a precizat că articolul 65 alineatul (4) din statut, care prevede că nu va exista o actualizare pentru anii 2013 și 2014, nu lăsa nicio marjă de apreciere Comisiei Europene în această privință. Potrivit reclamantei, fișa de remunerație din luna ianuarie 2014 evidențiază punerea în aplicare în privința sa a respectivei înghețări a remunerațiilor pentru acești doi ani. În consecință, ar fi devenit cert în mod definitiv faptul că remunerația reclamantei nu urma să fie actualizată pentru anii 2013 și 2014 de la intrarea în vigoare a statutului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, în ianuarie 2014.

33      În această privință, potrivit unei jurisprudențe constante, un act care lezează, în sensul articolului 90 alineatul (2) și al articolului 91 alineatul (1) din statut, este acela care produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația juridică a acestuia (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 31 și jurisprudența citată).

34      Prin urmare, trebuie să se verifice dacă acțiunea, în măsura în care este îndreptată împotriva deciziei de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014, astfel cum s‑a concretizat în fișa de remunerație a respectivei luni, îndeplinește cerințele prevăzute la articolele 90 și 91 din statut.

35      Trebuie subliniat că, prin natura și prin obiectul său, o fișă de remunerație nu are caracteristicile unui act care lezează, întrucât doar traduce în termeni pecuniari conținutul deciziilor administrative anterioare privind situația personală și juridică a funcționarului (Hotărârea din 23 aprilie 2008, Pickering/Comisia, F‑103/05, EU:F:2008:45, punctul 72, și Hotărârea din 23 aprilie 2008, Bain și alții/Comisia, F‑112/05, EU:F:2008:46, punctul 73). Totuși, în măsura în care indică în mod clar existența și conținutul unei decizii administrative cu caracter individual care până atunci a trecut neobservată, din moment ce nu a fost notificată în mod oficial persoanei interesate, fișa de remunerație, care conține detalierea unor drepturi pecuniare, poate fi considerată un act care lezează, care poate face obiectul unei reclamații și, dacă este cazul, al unei acțiuni. În aceste condiții, comunicarea fișei de remunerație are ca efect începerea curgerii termenelor pentru introducerea reclamației și a acțiunii împotriva deciziei administrative adoptate cu privire la funcționarul în cauză și reflectate în fișă (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 33 și jurisprudența citată).

36      Același lucru este valabil în cazul în care fișa de remunerație materializează, pentru prima dată, punerea în aplicare a unui nou act cu aplicabilitate generală privind stabilirea unor drepturi pecuniare, cum ar fi o decizie de modificare a metodei de calcul al cheltuielilor de călătorie, o decizie de modificare a unei grile de contribuții parentale pentru serviciile de creșă, un regulament de modificare a unor coeficienți corectori, un regulament de modificare a cuantumului remunerațiilor sau un regulament de instituire a unei contribuții excepționale de criză sau a unei contribuții temporare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 34 și jurisprudența citată).

37      În aceste ultime ipoteze, prima fișă de remunerație întocmită după intrarea în vigoare a unui act cu aplicabilitate generală, care modifică drepturile pecuniare ale unei categorii abstracte de funcționari, înseamnă în mod obligatoriu, în privința destinatarului acesteia, adoptarea unei decizii administrative cu caracter individual care produce efecte juridice obligatorii, de natură să afecteze în mod direct și imediat interesele funcționarului în cauză. Astfel, chiar presupunând că se poate considera că lunar este adoptată de autoritatea împuternicită să facă numiri o nouă decizie administrativă cu caracter individual privind stabilirea drepturilor pecuniare ale funcționarului și că aceasta se reflectă în fișa de remunerație corespunzătoare, deciziile succesive ulterioare nu ar fi decât decizii de confirmare a primei decizii care a modificat în mod distinct situația juridică a persoanei interesate potrivit noului act cu aplicabilitate generală (Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 35).

38      În consecință, un funcționar care a omis să conteste, în termenele de introducere a contestației și a acțiunii, fișa de remunerație care materializează pentru prima dată punerea în aplicare a unui act cu aplicabilitate generală privind stabilirea unor drepturi pecuniare nu poate contesta în mod valabil fișele ulterioare după expirarea termenelor menționate, invocând împotriva acestora aceeași nelegalitate ca aceea care ar afecta prima fișă (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 36 și jurisprudența citată).

39      În speță, potrivit reclamantei, fișa din luna ianuarie 2014, care i‑a fost adresată la 14 ianuarie 2014, ar fi evidențiat, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, că, pe de o parte, în aplicarea articolului 65 alineatul (4) din statut, remunerația sa nu făcuse obiectul unei actualizări anuale ca urmare a suspendării pentru anii 2013 și 2014 a metodei prevăzute în anexa XI la statut și că, pe de altă parte, remunerația sa fusese supusă unei taxe de solidaritate, în conformitate cu articolul 66a din statut.

40      În această privință, din articolul 65 alineatul (1) din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, reiese că remunerațiile funcționarilor și ale celorlalți agenți ai Uniunii Europene se actualizează înainte de sfârșitul fiecărui an, în conformitate cu anexa XI la statut.

41      Cu toate acestea, trebuie amintit că, potrivit articolului 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, „nu se efectuează niciuna dintre actualizările prevăzute la alineatele (1) și (2) în anii 2013 și 2014”.

42      În temeiul articolului 3 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1023/2013, articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, prin care se stabilește modificarea articolului 65 din statut, era aplicabil de la data intrării în vigoare a acestui regulament, și anume din a treia zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, respectiv de la 1 noiembrie 2013.

43      Rezultă că, în conformitate cu jurisprudența citată la punctele 35-37 de mai sus, prima fișă de remunerație care a urmat intrării în vigoare a actului cu aplicabilitate generală în cauză, și anume dispoziția care prevede lipsa aplicării metodei de actualizare anuală a remunerațiilor și a pensiilor pentru anii 2013 și 2014, a fost cea din luna decembrie 2013. Decizia de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014, care s‑a concretizat în fișa de remunerație a lunii respective, nu a constituit, așadar, prima aplicare în privința reclamantei a articolului 65 din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013.

44      Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că fișa de remunerație din luna ianuarie 2014 nu o leza pe reclamantă în măsura în care nu punea în aplicare pentru prima dată în privința sa articolul 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013. Or, trebuie arătat, în conformitate cu jurisprudența citată la punctul 38 de mai sus, că reclamanta a omis să conteste, în termenele de introducere a reclamației și a acțiunii, fișa de remunerație care materializează pentru prima dată punerea în aplicare a acestei dispoziții în privința sa, și anume fișa de remunerație din luna decembrie 2013. Rezultă că prezenta acțiune este inadmisibilă în sensul că urmărește să obțină anularea deciziei de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014 în măsura în care aceasta ar fi aplicat pentru prima dată în privința sa articolul 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, dat fiind că decizia menționată nu era decât o confirmare a celei de stabilire a remunerației sale pentru luna decembrie 2013, prin care s‑a aplicat pentru prima dată în privința sa aceeași dispoziție și care a rămas definitivă. Prin urmare, al doilea capăt de cerere al cererii introductive trebuie declarat inadmisibil.

45      Cu toate acestea, trebuie arătat că fișa de remunerație a reclamantei din luna ianuarie 2014 a constituit prima aplicare în privința sa a articolului 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, și reprezintă, în această măsură, un act care o lezează pe reclamantă. O asemenea concluzie reiese în mod clar din modul de redactare a acestei dispoziții și din faptul că fișa de remunerație a reclamantei pentru luna ianuarie 2014, pe care aceasta a furnizat‑o în anexa la cererea introductivă, menționează „taxa specială” prevăzută de dispoziția menționată.

46      Întrucât reclamanta a introdus contestația privind fișa sa de remunerație din luna ianuarie 2014 în termenul de trei luni prevăzut la articolul 90 alineatul (2) din statut, trebuie să se considere că prezenta acțiune este admisibilă în măsura în care urmărește să obțină anularea deciziei de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014, prin care s‑a aplicat pentru prima dată în privința sa articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013. Prin urmare, primul capăt de cerere al cererii introductive este admisibil.

 Cu privire la fond

47      Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, în susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă numai o excepție de nelegalitate, întemeiată pe articolul 277 TFUE, invocând inaplicabilitatea Regulamentului nr. 1023/2013, în măsura în care prevede, pe de o parte, o înghețare a remunerațiilor timp de doi ani, aplicând totodată o taxă de solidaritate cu privire la aceleași remunerații pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2014 și 30 iunie 2015.

48      Reclamanta arată că, întrucât articolul 65 alineatul (4) și articolul 66a din statut sunt dispoziții cu aplicabilitate generală, pe care decizia de stabilire a fișei sale de remunerație din luna ianuarie 2014 le‑a aplicat pentru prima dată în privința sa, există o legătură juridică directă sau cel puțin indirectă între această decizie individuală și dispozițiile menționate, astfel că excepția de nelegalitate întemeiată pe articolul 277 TFUE poate fi invocată în mod util.

49      În această privință, trebuie amintit că articolul 277 TFUE prevede că, în cazul unui litigiu privind legalitatea unui regulament vizat de această dispoziție, în special în susținerea unei acțiuni împotriva unei măsuri de aplicare, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevăzute la articolul 263 al doilea paragraf TFUE, chiar după expirarea termenului de introducere a unei acțiuni împotriva regulamentului. Dintr‑o jurisprudență constantă reiese că această cale de atac incidentă constituie expresia unui principiu general destinat să garanteze că orice persoană dispune sau a dispus de posibilitatea de a contesta un act al Uniunii care servește drept fundament al unei decizii care îi este opozabilă (Hotărârea din 6 martie 1979, Simmenthal/Comisia, 92/78, EU:C:1979:53, punctul 36, Hotărârea din 19 ianuarie 1984, Andersen și alții/Parlamentul, 262/80, EU:C:1984:18, punctul 6, și Hotărârea din 10 iulie 2003, Comisia/BCE, C‑11/00, EU:C:2003:395, punctele 74-78). Norma prevăzută la articolul 277 TFUE se impune cu siguranță în cadrul litigiului în fața Tribunalului în temeiul articolului 270 TFUE (Hotărârea din 4 octombrie 2018, Tataram/Comisia, T‑546/16, nepublicată, EU:T:2018:644, punctul 32, și Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 29).

50      Cu toate acestea, rezultă de asemenea din jurisprudență că posibilitatea prevăzută la articolul 277 TFUE de a invoca inaplicabilitatea unui regulament nu constituie un drept la acțiune autonom și nu poate fi invocată decât pe cale incidentă, astfel că lipsa unui drept la acțiunea principală sau inadmisibilitatea acțiunii principale determină inadmisibilitatea excepției de nelegalitate (Hotărârea din 4 octombrie 2018, Tataram/Comisia, T‑546/16, nepublicată, EU:T:2018:644, punctul 33, și Hotărârea din 30 septembrie 2010, Lebedef și Jones/Comisia, F‑29/09, EU:F:2010:120, punctul 30).

51      Or, astfel cum s‑a constatat la punctul 46 de mai sus, prezenta acțiune introdusă împotriva deciziei de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014, concretizată prin fișa de remunerație a lunii respective, este admisibilă în măsura în care decizia menționată a pus în aplicare pentru prima dată în privința reclamantei articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013.

52      În schimb, astfel cum s‑a constatat la punctul 44 de mai sus, decizia de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014 nu constituie prima aplicare în privința sa a articolului 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, și, prin urmare, nu o lezează cu privire la acest aspect.

53      Rezultă că excepția de nelegalitate invocată de reclamantă în susținerea acțiunii sale poate fi invocată în mod util numai în măsura în care vizează articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, care a instituit o taxă de solidaritate începând de la 1 ianuarie 2014, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor prevăzute în anexa XI la statut era suspendată în conformitate cu articolul 65 alineatul (4) din statut.

54      În susținerea excepției de nelegalitate, reclamanta invocă șapte motive. Primul motiv este întemeiat în esență pe ruperea legăturii dintre aplicarea metodei de ajustare automată a remunerațiilor, prevăzută în anexa XI la statut, și taxa de solidaritate și pe încălcarea principiului paralelismului dintre remunerarea funcționarilor și a agenților Uniunii și cea a agenților funcției publice din statele membre. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea libertății de asociere, a drepturilor la informare, la consultare și la negociere colectivă, consacrate la articolul 12 alineatul (1), la articolul 27 și la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ca atare și astfel cum sunt puse în aplicare prin articolul 10 al doilea paragraf, prin articolul 10b al doilea paragraf și prin articolul 24b din statut, precum și pe încălcarea Deciziei Consiliului din 23 iunie 1981 de instituire a unei proceduri de consultare tripartită în materie de relații cu personalul (denumită în continuare „Decizia Consiliului din 23 iunie 1981”). Al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea drepturilor dobândite. Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea principiului proporționalității. Al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea procedurii legislative. Al șaselea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de motivare. În sfârșit, al șaptelea motiv se întemeiază pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, rezultată din lipsa unor măsuri tranzitorii.

55      Este necesar să se examineze, în primul rând, al doilea, al cincilea și al șaselea motiv, întemeiate pe încălcarea libertății de asociere și a drepturilor la informare, la consultare și la negociere colectivă, pe încălcarea procesului legislativ și, respectiv, pe încălcarea obligației de motivare, care au legătură cu legalitatea externă a Regulamentului nr. 1023/2013, înainte de a examina, în al doilea rând, celelalte motive invocate în susținerea excepției de nelegalitate, care privesc legalitatea internă a regulamentului menționat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea libertății de asociere și a drepturilor la informare, la consultare și la negociere colectivă

56      Reclamanta apreciază că Regulamentul nr. 1023/2013 este nelegal, întrucât a fost adoptat cu încălcarea libertății de asociere și a drepturilor la informare, la consultare și la negociere colectivă, consacrate la articolul 12 alineatul (1), la articolul 27 și la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale ca atare și astfel cum sunt puse în aplicare prin articolul 10 al doilea paragraf din statut, prin articolul 10b al doilea paragraf din statut și prin articolul 24b din statut, precum și cu încălcarea Deciziei Consiliului din 23 iunie 1981. În special, reclamanta susține că Comitetul pentru Statutul funcționarilor nu ar fi fost consultat în timp util și că procedura de consultare prevăzută de Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 nu ar fi fost respectată. În ceea ce privește consultarea Comitetului pentru Statutul funcționarilor, reclamanta susține că acesta nu a fost consultat cu privire la primul proiect de propunere de modificare a statutului, adoptat de Comisie la 29 iunie 2011, care prevedea că metoda de actualizare a remunerațiilor ar fi însoțită de o nouă taxă de solidaritate de 5,5 %, aplicabilă de la 1 ianuarie 2013 până la 31 decembrie 2020, ci numai cu privire la al doilea proiect de propunere de modificare a statutului, care prevedea o taxă de solidaritate de 6 %, cu privire la care Comisia a sesizat Comitetul pentru Statutul funcționarilor la 21 noiembrie 2011. În plus, potrivit reclamantei, consultarea Comitetului pentru Statutul funcționarilor din 17 și 18 iulie 2013 ar fi tardivă și, prin urmare, lipsită de efect util. În ceea ce privește consultarea și concertarea cu organizațiile sindicale sau profesionale (denumite în continuare „OSP”), reclamanta arată că Comisia nu a consultat OSP înainte de adoptarea primului proiect de modificare a statutului și nu a consultat OSP nici cu privire la al doilea proiect de propunere de modificare a statutului. De asemenea, reclamanta arată că Consiliul ar fi refuzat cererea OSP în sensul întrunirii în continuare a comisiei de consultare pe tot parcursul discuțiilor în trialog. În plus, potrivit reclamantei, deși procedura de consultare prevăzută prin Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 a fost într‑adevăr inițiată, aceasta nu a fost respectată. Astfel, pe de o parte, cele două reuniuni ale comisiei de consultare care au avut loc la 6 mai 2013 și la 23 iunie 2013 nu ar fi fost decât reuniuni de informare care nu ar fi condus la nicio consultare. Pe de altă parte, comisia de consultare nu ar fi prezentat un raport cu privire la pozițiile divergente exprimate de părți la finalul acestor două reuniuni. De asemenea, reclamanta susține că, în cazurile în care exercitarea drepturilor consacrate la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale nu este determinată suficient sau este determinată de dispozițiile de drept al Uniunii a căror validitate este pusă în discuție, ea ar putea pretinde respectarea dreptului fundamental la negociere colectivă consacrat la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale, independent de dispozițiile de drept derivat care pun în aplicare acest articol, ceea ce ar fi cazul în speță. În acest cadru, ea consideră că, având în vedere condițiile în care s‑a desfășurat, procedura de consultare prevăzută de Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 nu ar respecta dreptul la negociere colectivă.

57      Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

58      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că articolul 12 alineatul (1), articolul 27 și articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale, care consacră libertatea de asociere sub forma unor sindicate, dreptul la informare și la consultare al lucrătorilor în cadrul întreprinderii și, respectiv, dreptul la negociere și acțiune colectivă, se pot aplica în raporturile dintre instituțiile Uniunii și personalul lor. Totuși, potrivit termenilor înșiși ai acestor dispoziții, exercitarea drepturilor pe care le consacră se limitează la cazurile și la condițiile prevăzute de dreptul Uniunii (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 77).

59      În ceea ce privește dispozițiile de drept al Uniunii care stabilesc condițiile de exercitare a drepturilor fundamentale consacrate la articolul 12 alineatul (1), la articolul 27 și la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale, trebuie amintit, în primul rând, că articolul 10 din statut prevede consultarea de către Comisie a Comitetului pentru Statutul funcționarilor, compus dintr‑un număr egal de reprezentanți ai instituțiilor Uniunii și de reprezentanți ai comitetelor pentru personal ale acestora, cu privire la orice propunere de revizuire a statutului.

60      Procedura de consultare prevăzută de Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 se aplică propunerilor supuse Consiliului de către Comisie referitoare la modificarea statutului sau la aplicarea dispozițiilor din statut privind remunerațiile sau pensiile, de fiecare dată când un membru al comisiei de consultare, compusă, în principiu, dintr‑un număr egal de reprezentanți ai statelor membre și de reprezentanți ai personalului desemnați de OSP, precum și din șefi ai administrației fiecărei instituții a Uniunii, formulează o cerere în acest sens. Potrivit punctului I.8 din Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, interpretat în lumina declarației interpretative a acestei decizii adoptate de Consiliu la 6 mai 2013 în vederea aplicării sale în cadrul procedurii legislative ordinare referitoare la propunerea de modificare a statutului, procedura de consultare respectivă are ca obiect examinarea tuturor informațiilor disponibile și a pozițiilor părților în scopul de a facilita, în măsura posibilului, convergența pozițiilor și de a asigura că punctele de vedere ale personalului și ale autorităților administrative sunt cunoscute de reprezentanții statelor membre înainte ca aceștia să adopte o poziție fermă în cadrul procedurii legislative ordinare. În temeiul aceleiași dispoziții, Consiliul are posibilitatea de a ține seama de raportul președintelui comisiei de consultare la momentul adoptării unei poziții în cadrul procedurii legislative ordinare (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 115).

61      Astfel, articolul 10 din statut și Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 se referă la condițiile de exercitare a dreptului la informare și la consultare al lucrătorilor, consacrat la articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale, în raporturile dintre instituții și personalul lor (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 116).

62      În schimb, este necesar să se arate că articolul 10b al doilea paragraf din statut prevede numai posibilitatea Comisiei de a consulta OSP‑urile reprezentative cu privire la propunerile de modificare a statutului prevăzute la articolul 10 din statutul menționat, astfel că reclamanta nu poate invoca această dispoziție pentru a revendica dreptul OSP‑urilor reprezentative de a fi consultate cu privire la propunerile de modificare a statutului.

63      În al doilea rând, trebuie arătat că articolul 24b din statut, invocat de asemenea de reclamantă, privește condițiile de exercitare a libertății de asociere, consacrată la articolul 12 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, în măsura în care prevede că funcționarii beneficiază de dreptul de asociere și pot fi, printre altele, membri ai OSP‑urilor funcționarilor europeni.

64      Cu toate acestea, trebuie să se arate că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, precum și al articolului 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, orice cerere introductivă trebuie să indice obiectul litigiului, motivele, argumentele invocate și să cuprindă o expunere sumară a motivelor respective. Potrivit unei jurisprudențe constante, aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe cu privire la acțiune, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din textul cererii introductive înseși (a se vedea Hotărârea din 25 ianuarie 2018, BSCA/Comisia, T‑818/14, EU:T:2018:33, punctul 95 și jurisprudența citată).

65      Or, este necesar să se constate că reclamanta nu dezvoltă în cererea introductivă niciun argument în susținerea pretinsei încălcări a articolului 24b din statut, astfel că o asemenea critică trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă.

66      În al treilea rând, trebuie subliniat că reclamanta nu invocă nicio dispoziție de drept al Uniunii care să stabilească condițiile de exercitare a dreptului la negociere și acțiune colectivă consacrat la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale. Ea se limitează astfel la a invoca încălcarea procedurii de consultare stabilite prin Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, care s‑a referit, astfel cum s‑a amintit la punctul 59 de mai sus, la condițiile de exercitare a dreptului la informare și la consultare al lucrătorilor consacrat la articolul 27 din Carta drepturilor fundamentale.

67      În replică, reclamanta susține că încălcarea articolului 28 din Carta drepturilor fundamentale poate fi totuși invocată din moment ce „validitatea [dispozițiilor de drept derivat aplicabile] este repusă în discuție tocmai în raport cu modificările aduse”. Reclamanta observă că, în speță, drepturile și obligațiile OSP‑urilor sunt stabilite în mod cert prin dispozițiile de drept derivat aplicabile, dar că validitatea acestor dispoziții este repusă în discuție în măsura în care contestă legalitatea articolului 65 alineatul (4) din statut, introdus prin Regulamentul nr. 1023/2013, precum și a articolului 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin același regulament.

68      Este necesar să se sublinieze că încălcarea condițiilor de exercitare a dreptului la negociere și acțiune colectivă consacrat la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale în afara ipotezelor prevăzute de dispozițiile de drept derivat aplicabile ar putea fi invocată numai în cazul în care drepturile și obligațiile în cauză nu ar fi suficient de bine stabilite prin dispozițiile aplicabile sau în cazul în care validitatea acestor dispoziții ar fi ea însăși contestată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2013, Heath/BCE, T‑645/11 P, EU:T:2013:326, punctul 155).

69      Cu toate acestea, în speță, trebuie să se constate că dispozițiile de drept derivat aplicabile, a căror legalitate este contestată de reclamantă, și anume articolul 65 alineatul (4) din statut, introdus prin Regulamentul nr. 1023/2013, și articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin același regulament, nu definesc condițiile de exercitare a dreptului la negociere și acțiune colectivă, consacrat la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale. Rezultă că reclamanta nu se poate prevala de încălcarea condițiilor de exercitare a drepturilor și a obligațiilor consacrate la articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale.

70      De altfel, trebuie arătat că, potrivit articolului 28 din Carta drepturilor fundamentale, dreptul la negociere colectivă are în vedere în mod expres negocierea și încheierea de convenții colective. Or, trebuie amintit că dreptul de a negocia și de a încheia convenții colective are drept obiectiv să permită o negociere între partenerii sociali pentru a stabili condițiile de muncă atunci când drepturile și obligațiile nu sunt suficient de bine determinate prin dispozițiile aplicabile (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 117).

71      Prin urmare, contrar celor susținute de reclamantă, dreptul la negociere colectivă nu poate fi asimilat dreptului OSP de a negocia însuși conținutul dispozițiilor din statut a căror adoptare este reglementată, în conformitate cu articolul 294 TFUE, prin procedura legislativă ordinară.

72      În consecință, examinarea prezentului motiv se va limita la a verifica dacă condițiile de exercitare a dreptului la informare și la consultare al lucrătorilor, prevăzute astfel la articolul 10 din statut și prin Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, au fost respectate în speță.

–       Cu privire la încălcarea articolului 10 din statut

73      Reclamanta susține că, în conformitate cu articolul 10 din statut, Comisia ar fi trebuit să sesizeze Comitetul pentru Statutul funcționarilor cu privire la prima propunere de modificare a statutului pe care a adoptat‑o, la 29 iunie 2011, care presupunea o taxă de solidaritate de 5,5 %, iar nu cu privire la cea de a doua propunere de modificare a statutului, care prevede o taxă de solidaritate de 6 %, pe care i‑a prezentat‑o la 21 noiembrie 2011. Reclamanta susține de asemenea că nici consultarea Comitetului pentru Statutul funcționarilor din 17 și din 18 iulie 2013 nu ar răspunde cerințelor articolului 10 din statut, întrucât ar fi tardivă și, prin urmare, lipsită de efect util.

74      În această privință, în primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia articolul 10 din statut impunea Comisiei să sesizeze Comitetul pentru Statutul funcționarilor cu prima propunere de modificare a statutului pe care o adoptase la 29 iunie 2011, trebuie amintit că articolul 10 din statut impune Comisiei să sesizeze comitetul respectiv cu privire la „orice propunere de revizuire a statutului”. Or, în speță, pe de o parte, reiese din dosar că textul adoptat de Comisie la 29 iunie 2011 nu era în mod formal o propunere de modificare a statutului, ci un proiect de propunere de modificare a statutului destinat să facă obiectul unei consultări a OSP‑urilor înainte de prezentarea unei propuneri formale de modificare a statutului, adresată Consiliului și Parlamentului. Pe de altă parte, trebuie să se arate și că textul prezentat de Comisie Comitetului pentru Statutul funcționarilor la 21 noiembrie 2011 a fost ulterior transmis de Comisie Parlamentului și Consiliului ca propunere legislativă, în sensul articolului 294 alineatul (2) TFUE, în cadrul procedurii legislative ordinare, care reglementează, în conformitate cu articolul 336 TFUE, adoptarea și modificarea statutului și a RAA de către aceste instituții.

75      Prin urmare, trebuie respins ca nefondat argumentul reclamantei potrivit căruia Comisia a încălcat articolul 10 din statut prin faptul că nu a sesizat Comitetul pentru Statutul funcționarilor cu privire la primul său proiect de propunere de modificare a statutului.

76      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia consultarea Comitetului pentru statutul funcționarilor din 17 și din 18 iulie 2013 ar fi încălcat articolul 10 din statut pentru motivul că ar fi avut loc într‑un stadiu tardiv al procedurii legislative, astfel că aceasta ar fi fost lipsită de efect util, trebuie arătat că articolul 10 din statut impune Comisiei o obligație de consultare care se întinde, în afară de propunerile formale, la modificările substanțiale aduse de Comisie propunerilor deja examinate, cu excepția cazului în care, în această din urmă situație, modificările corespund în esență celor propuse de Comitetul pentru Statutul funcționarilor (Hotărârea din 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, EU:T:2007:218, punctul 35, Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 129, și Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 99).

77      O asemenea interpretare este impusă atât de modul în care este formulat articolul 10 din statut, cât și de rolul asumat de Comitetul pentru Statutul funcționarilor. Într‑adevăr, pe de o parte, prevăzând consultarea fără rezerve sau excepții a Comitetului pentru Statutul funcționarilor cu privire la orice propunere de revizuire a statutului, această dispoziție conferă o aplicare largă a obligației pe care o definește. Termenii în care este formulată această dispoziție sunt în mod vădit incompatibili cu o interpretare restrictivă a aplicării sale. Pe de altă parte, Comitetul pentru Statutul funcționarilor, ca organ paritar care regrupează reprezentanții administrațiilor și pe cei ai personalului din toate instituțiile, aceștia din urmă fiind aleși în mod democratic, trebuie să ia în considerare și să exprime interesele funcției publice a Uniunii în ansamblul său (Hotărârea din 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, EU:T:2007:218, punctul 36, Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 130, și Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 100).

78      În consecință, atunci când Comisia introduce o modificare a propunerii sale de revizuire a statutului în cadrul procedurii legislative ordinare, are obligația de a consulta din nou Comitetul pentru Statutul funcționarilor înainte de adoptarea de către Consiliu a normelor administrative vizate, atunci când această modificare afectează în mod substanțial economia propunerii (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 135, și Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 101).

79      Or, în speță, trebuie să se constate că, deși Comisia a făcut uz de puterea sa de inițiativă legislativă prezentând propunerea de modificare a statutului Parlamentului și Consiliului la 13 decembrie 2011, ea nu și‑a utilizat această putere pentru modificarea propunerii menționate (Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 102).

80      Desigur, Comisia a participat la negocierile în trialog organizate în cadrul procedurii legislative ordinare în cauză. Or, potrivit punctului 13 din Declarația comună privind aspectele practice în cadrul procedurii de codecizie (articolul 251 din Tratatul CE) (JO 2007, C 145, p. 5), adoptată de Parlament, Consiliu și Comisie la 13 iunie 2007 și care reglementează aceste reuniuni informale, în etapa primei lecturi în Parlament, rolul Comisiei se restrânge la a favoriza contactele stabilite „pentru a facilita derularea procedurilor în primă lectură” și pentru a‑și exercita „dreptul de inițiativă într‑un mod constructiv, în vederea promovării unei apropieri între pozițiile Parlamentului […] și ale Consiliului, ținând cont în mod corespunzător de echilibrul interinstituțional și de rolul care îi este conferit prin tratat” (Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 103).

81      Astfel, faptul că negocierile în trialog organizate, în speță, în etapa primei lecturi în Parlament au ajuns, cu participarea Comisiei, al cărei rol este amintit la punctul 80 de mai sus, la un compromis între Parlament și Consiliu având ca obiect amendarea propunerii de modificare a statutului nu poate fi considerat o modificare a propunerii respective de către Comisie însăși (Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 104).

82      Pe de altă parte, nici adoptarea în primă lectură de către Parlament a unui text care a amendat propunerea de modificare a statutului nu poate fi asimilată cu o modificare de către Comisie însăși a propunerii sale inițiale (Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 105).

83      Reiese din cele de mai sus că Comisia nu era obligată să consulte din nou Comitetul pentru Statutul funcționarilor în temeiul articolului 10 din statut nici după încheierea negocierilor în trialog organizate în etapa primei lecturi în Parlament, nici după adoptarea în primă lectură de către acesta a propunerii sale (Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctul 106).

84      În această privință, reclamanta nu poate invoca în mod valabil împrejurarea că, deși nu era obligată să o facă, Comisia a transmis Comitetului pentru Statutul funcționarilor, prin scrisoarea din 5 iulie 2013, poziția în primă lectură a Parlamentului din 2 iulie 2013, precizând că, în opinia sa, propunerea de modificare a statutului, cu care sesizase Comitetul pentru Statutul funcționarilor la 21 noiembrie 2011, nu fusese modificată în mod substanțial în cadrul procedurii legislative ordinare și că, în acest stadiu al procedurii legislative, articolul 10 din statut nu era aplicabil. Astfel, o asemenea împrejurare este lipsită de relevanță în ceea ce privește legalitatea procedurii de adoptare a Regulamentului nr. 1023/2013 și în special în ceea ce privește respectarea de către Comisie a obligației pe care i‑o impunea în speță articolul 10 din statut.

85      Prin urmare, argumentul reclamantei potrivit căruia consultarea Comitetului pentru Statutul funcționarilor la 17 și la 18 iulie 2013, ca urmare a sesizării sale de către Comisie la 5 iulie 2013, ar fi avut loc într‑un stadiu tardiv în cadrul procedurii legislative în discuție și ar fi fost astfel lipsită de efect util, cu încălcarea articolului 10 din statut, trebuie respins ca nefondat.

–       Cu privire la încălcarea procedurii de consultare

86      Reclamanta arată că Comisia nu a consultat OSP‑urile înainte de adoptarea primului proiect de propunere de modificare a statutului adoptat la 29 iunie 2011 și nu a consultat OSP‑urile nici cu privire la al doilea proiect de propunere de modificare a statutului din 13 decembrie 2011. În plus, reclamanta susține că cele două reuniuni ale comisiei de consultare organizate la 6 mai 2013 și la 20 iunie 2013 erau reuniuni de informare în cursul cărora niciun document nu a fost comunicat OSP‑urilor și care nu au condus la nicio concertare și că, la finalul acestora, comisia de consultare nu a prezentat niciun raport care să indice divergențele de opinie dintre părți, cu încălcarea Deciziei Consiliului din 23 iunie 1981. De asemenea, reclamanta susține că Consiliul a refuzat cererea OSP‑urilor prin care s‑a solicitat ca comisia de consultare să continue să se reunească pe tot parcursul trialogului, care a durat de la 13 mai 2013 până la 25 iunie 2013.

87      În această privință, în primul rând, în ceea ce privește lipsa consultării OSP‑urilor înainte de adoptarea primului proiect de propunere de modificare a statutului al Comisiei din 29 iunie 2011, trebuie să se arate că această împrejurare este lipsită de relevanță în ceea ce privește legalitatea procedurii legislative ordinare inițiate ulterior, la 13 decembrie 2011, prin transmiterea către Parlamentul European și către Consiliu a celui de al doilea proiect de propunere de modificare a statutului sub forma unei propuneri legislative. Prin urmare, un asemenea argument trebuie respins ca inoperant.

88      În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că Comisia ar fi omis să consulte OSP‑urile înainte de adoptarea proiectului său de propunere de modificare a statutului din 13 decembrie 2011, trebuie să se arate că, astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 4 din Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul (T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489), OSP‑urile au fost consultate cu privire la al doilea proiect de propunere de revizuire a statutului la 7 septembrie 2011, iar consultările administrative, tehnice și politice dintre Comisie și OSP au avut loc în această privință ulterior, la 6 octombrie 2011, la 28 octombrie 2011 și, respectiv, la 7 noiembrie 2011.

89      Întrucât reclamanta nu a prezentat niciun element de drept sau de fapt de natură să îi permită să repună în discuție această constatare, trebuie să se respingă, așadar, ca nefondat argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că Comisia nu a consultat OSP‑urile înainte de adoptarea celui de al doilea proiect de propunere de modificare a statutului și de transmiterea acestuia către Parlament și către Consiliu la 13 decembrie 2011.

90      În al treilea rând, în ceea ce privește critica reclamantei întemeiată pe faptul că niciun document nu a fost distribuit OSP‑urilor în cadrul reuniunilor comisiei de consultare din 6 mai 2013 și din 20 iunie 2013, trebuie arătat că această critică a fost deja examinată și respinsă de Tribunal în Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul (T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489).

91      Astfel, la punctul 161 din Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul (T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489), Tribunalul a arătat că procedura de consultare stabilită prin Decizia Consiliului din 23 iunie 1981 nu prevede și nici nu interzice predarea de documente scrise OSP‑urilor în vederea pregătirii reuniunilor de consultare sau cu ocazia acestora.

92      Or, astfel cum a arătat Tribunalul la punctul 162 din Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul (T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489), potrivit punctului I.8 din Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, interpretat în lumina declarației interpretative a Consiliului din 6 mai 2013, procedura de consultare prevăzută de decizia menționată are ca obiect examinarea tuturor informațiilor disponibile și a pozițiilor părților în scopul de a facilita, în măsura posibilului, convergența pozițiilor și de a asigura că punctele de vedere ale personalului și ale autorităților administrative sunt cunoscute de reprezentanții statelor membre înainte ca aceștia să adopte o poziție fermă în cadrul procedurii legislative ordinare.

93      Având în vedere obiectul procedurii de consultare prevăzute prin Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, răspunsul la întrebarea dacă Consiliul este obligat să comunice informațiile de care dispune în scris OSP‑urilor, astfel încât acestea să își poată exprima punctul de vedere, depinde, așadar, de cunoașterea de către acestea din urmă a informațiilor respective, de natura și de conținutul acestor informații, precum și de constrângerile temporale și tehnice care caracterizează derularea negocierii în trialog (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 163).

94      În speță, în ceea ce privește prima reuniune a comisiei de consultare, care avea ca obiect mandatul de negociere al Consiliului în vederea negocierii în trialog, trebuie să se arate că Consiliul nu era obligat să comunice documente scrise OSP‑urilor, acestea având cunoștință despre propunerea de modificare a statutului la care trebuia să se refere negocierea mai exact (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 164).

95      În ceea ce privește cea de a doua reuniune a comisiei de consultare, care a avut loc la 20 iunie 2013, după ce Parlamentul, Consiliul și Comisia au ajuns, la 19 iunie 2013, la un compromis provizoriu cu privire la propunerea de revizuire a statutului, este necesar să se arate că, deși OSP‑urile aveau cunoștință despre conținutul propunerii de modificare a statutului și al anumitor propuneri ale statelor membre, astfel cum atestă anunțul publicat de mai multe OSP‑uri la 17 septembrie 2012, ele nu aveau cunoștință despre rezultatul exact al negocierilor în trialog care priveau în special aceste propuneri (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 165).

96      Prin urmare, ținând seama atât de natura, cât și de întinderea modificărilor introduse în propunerea de modificare a statutului în cadrul negocierii în trialog, Consiliul era obligat să transmită OSP‑urilor toate informațiile disponibile astfel încât să le permită să își exprime în mod util punctul de vedere cu privire la acele modificări. Prin urmare, aceasta presupunea, în principiu, ca OSP‑urile respective să poată dispune de un suport scris pentru a putea reacționa în mod eficient (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 166).

97      Cu toate acestea, trebuie amintit că, la 20 iunie 2013, textul care reflectă compromisul provizoriu din 19 iunie 2013 nu era încă disponibil, astfel că nu putea fi transmis fizic către OSP‑urile membre ale comisiei de consultare (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 167).

98      În aceste condiții, nu se poate reproșa Consiliului că a efectuat, cu ocazia reuniunii comisiei de consultare din 20 iunie 2013, o prezentare orală a principalelor elemente ale compromisului provizoriu obținut la 19 iunie 2013, prezentare care corespundea, în circumstanțele specifice ale speței, caracterizate prin constrângeri temporale și tehnice care caracterizează derularea negocierii în trialog, exclusiv modalității posibile de informare a OSP‑urilor (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 169).

99      În plus, pe de o parte, trebuie amintit că Consiliul a transmis într‑adevăr OSP‑urilor membre ale comisiei de consultare textul compromisului provizoriu, însoțit de explicații, în seara zilei de 24 iunie 2013, precum și textul compromisului final, de asemenea însoțit de explicații, la 27 iunie 2013, respectiv înainte de exprimarea unei poziții ferme din partea statelor membre, în sensul punctului I.8 din Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, cu ocazia examinării textului compromisului final de către Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper) la 28 iunie 2013. Pe de altă parte, trebuie subliniat că OSP‑urile participante la comisia de consultare nu au solicitat în timp util organizarea unei noi reuniuni pentru a fi ascultate cu privire la textul compromisului provizoriu și nici chiar cu privire la textul compromisului final (Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 170, și Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul, T‑75/14, EU:T:2017:813, punctele 119-122).

100    Or, este necesar să se constate că reclamanta nu prezintă niciun element de fapt sau de drept nou de natură să repună în discuție constatările efectuate de Tribunal în hotărâri care au dobândit autoritate de lucru judecat, respectiv Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul (T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489), și Hotărârea din 16 noiembrie 2017, USFSPEI/Parlamentul și Consiliul (T‑75/14, EU:T:2017:813), amintite la punctele 91-99 de mai sus, astfel că critica reclamantei potrivit căreia reuniunile comisiei de consultare din 6 mai 2013 și din 20 iunie 2013 au fost doar reuniuni de informare generală, în cadrul cărora nu a fost distribuit niciun document OSP‑urilor și care nu au condus la nicio consultare, trebuie respinsă ca nefondată.

101    În al patrulea rând, trebuie respins ca nefondat argumentul reclamantei întemeiat pe faptul că comisia de consultare, la finalul reuniunilor din 9 mai 2013 și din 23 iunie 2013, nu ar fi prezentat un raport care să expună pozițiile divergente ale părților. Astfel, este necesar să se arate că, în conformitate cu articolul I.7 din Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, interpretat în lumina orientării 5 din declarația interpretativă a Consiliului din 6 mai 2013, în etapa examinării propunerii de modificare a statutului de către Consiliu, președintele comisiei de consultare adresează rapoarte Coreper în numele comisiei de consultare după fiecare reuniune în cursul căreia participanții și‑au exprimat punctul de vedere. Or, trebuie să se arate că din mesajul secretarului general al Consiliului privind reforma statutului, adresat personalului Consiliului la 28 iunie 2013, prezentat chiar de reclamantă, reiese că secretarul general al Consiliului a indicat personalului acestei instituții că a prezentat Coreper rezultatele reuniunii comisiei de consultare din 20 iunie 2013. În plus, din documentele prezentate de Consiliu reiese că, deși nu a fost întocmit niciun raport scris în urma reuniunilor comisiei de consultare din 6 mai 2013 și din 20 iunie 2013, secretarul general al Consiliului, președinte al comisiei de consultare, a făcut efectiv o prezentare orală în cadrul Coreper cu privire la aceste reuniuni la 8 mai 2013 și, respectiv, la 26 iunie 2013.

102    În al cincilea rând, trebuie de asemenea respinsă ca nefondată critica reclamantei întemeiată pe faptul că secretarul general al Consiliului ar fi refuzat cererea OSP prin care se urmărește întrunirea în continuare a comisiei de consultare pe tot parcursul etapei trialogului. Astfel, potrivit articolului I.5 din Decizia Consiliului din 23 iunie 1981, interpretat în lumina orientării 5 din declarația interpretativă a Consiliului din 6 mai 2013, în etapa examinării în primă lectură de către Consiliu a unei propuneri de modificare a statutului, comisia de consultare se reunește în urma convocării președintelui său de fiecare dată când una dintre părți solicită acest lucru. Rezultă că, deși era posibil ca reprezentanții personalului, desemnați de OSP‑urile reprezentative, membre ale comisiei de consultare, să solicite în mai multe rânduri întrunirea comisiei respective, secretarul general al Consiliului, care prezidează comisia de consultare, era îndreptățit să refuze o cerere generală precum cea prin care se urmărește întrunirea în continuare a comisiei de consultare pe tot parcursul fazei trialogului.

103    Având în vedere considerațiile care precedă, se impune ca al doilea motiv să fie respins ca nefondat.

 Cu privire la al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea procedurii legislative

104    Reclamanta arată că propunerea de modificare a statutului prezentată de Comisie Consiliului și Parlamentului la 13 decembrie 2011 nu prevedea nici suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor în anii 2013 și 2014, nici aplicarea taxei de solidaritate în aceeași perioadă. Potrivit reclamantei, Consiliul ar fi introdus aceste modificări abia în etapa trialogului, reluând concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013. Procedând astfel, Consiliul ar fi încălcat articolul 296 TFUE, care prevede că, în cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul și Consiliul se abțin de la adoptarea de acte care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv. În plus, potrivit reclamantei, prin adoptarea concluziilor sale din 7 și din 8 februarie 2013, preluate ulterior de Consiliu, Consiliul European ar fi încălcat articolul 15 alineatul (1) TUE, care prevede că acesta nu exercită funcții legislative.

105    Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

106    Trebuie arătat de la bun început că argumentele reclamantei se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia măsura care constă în aplicarea taxei de solidaritate de 6 %, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor era suspendată, ar rezulta din concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013 și ar fi fost preluată pur și simplu de Consiliu și de Parlament cu ocazia adoptării Regulamentului nr. 1023/2013. Cu toate acestea, trebuie arătat că, deși concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, emise în cadrul orientărilor privind cadrul financiar multianual, prevedeau suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor timp de doi ani, precum și instituirea unei taxe de 6 % „în cadrul reformei metodei salariale”, acestea nu prevedeau că taxa respectivă va fi aplicată în perioada de suspendare în discuție.

107    În orice caz, trebuie subliniat că argumentele reclamantei întemeiate pe încălcarea articolului 296 TFUE și a articolului 15 alineatul (1) TUE nu pot fi admise.

108    Astfel, în primul rând, în ceea ce privește pretinsa încălcare de către Consiliu a articolului 296 al treilea paragraf TFUE, trebuie amintit că această dispoziție prevede că, „[î]n cazul în care examinează un proiect de act legislativ, Parlamentul European și Consiliul se abțin de la adoptarea de acte care nu au fost prevăzute de procedura legislativă aplicabilă domeniului respectiv”.

109    În conformitate cu articolul 336 TFUE, statutul și RAA sunt adoptate de Parlament și de Consiliu, după consultarea celorlalte instituții interesate, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară.

110    În speță, Consiliul și Parlamentul, sesizate de Comisie la 13 decembrie 2011 cu o propunere de modificare a statutului, au adoptat Regulamentul nr. 1023/2013, după ce Parlamentul și-a adoptat poziția în primă lectură la 2 iulie 2013, iar Consiliul a aprobat această poziție la 10 octombrie 2013, în conformitate cu articolul 294 alineatele (3) și (4) TFUE.

111    Prin urmare, se impune să se constate că, în speță, Parlamentul și Consiliul nu au adoptat alte acte decât cele prevăzute de procedura legislativă ordinară.

112    Pe de altă parte, trebuie arătat că, spre deosebire de cele susținute de reclamantă, din articolul 296 al treilea paragraf TFUE nu reiese că această dispoziție se opune luării în considerare de către Consiliu a concluziilor Consiliului European atunci când acesta face uz de posibilitatea de a se îndepărta de propunerea legislativă prezentată de Comisie, care nu este obligatorie pentru el. Astfel, trebuie amintit că, în cadrul puterii legislative recunoscute Consiliului, în comun cu Parlamentul, de articolul 14 alineatul (1) TUE și de articolul 16 alineatul (1) TUE, precum și de articolul 289 TFUE, care se înscrie în cadrul principiului atribuirii competențelor consacrat la articolul 13 alineatul (2) TUE și, mai pe larg, în cadrul principiului echilibrului instituțional, caracteristic structurii instituționale a Uniunii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctul 146), revine Consiliului sarcina de a exercita funcții de definire a politicilor și de coordonare în conformitate cu condițiile prevăzute de tratate.

113    Rezultă că argumentul reclamantei întemeiat pe încălcarea articolului 296 TFUE trebuie respins ca nefondat.

114    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Consiliul European ar fi încălcat articolul 15 alineatul (1) TUE și, în consecință, ar fi adus atingere legalității procedurii legislative care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 1023/2013, trebuie amintit mai întâi că, astfel cum s‑a constatat la punctul 111 de mai sus, Comisia, Consiliul și Parlamentul au respectat procedura legislativă inițială aplicabilă în speță.

115    Trebuie amintit în continuare că articolul 15 alineatul (1) TUE prevede că „Consiliul European oferă Uniunii impulsurile necesare dezvoltării acesteia și îi definește orientările și prioritățile politice generale. Acesta nu exercită funcții legislative”.

116    Or, trebuie să se arate că această dispoziție nu se opune adoptării de către Consiliul European a unei poziții cu privire la o problemă care face obiectul unei proceduri legislative.

117    În sfârșit, trebuie amintit că efectul de natură „politică” al concluziilor Consiliului European asupra puterii legislative a Parlamentului și a Consiliului nu poate constitui un motiv de anulare a deciziei atacate de către Tribunal (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 septembrie 2017, Slovacia și Ungaria/Consiliul, C‑643/15 și C‑647/15, EU:C:2017:631, punctul 145, și Hotărârea din 21 iunie 2018, Polonia/Parlamentul și Consiliul, C‑5/16, EU:C:2018:483, punctul 86).

118    Rezultă că argumentul reclamantei potrivit căruia Consiliul European ar fi adus atingere legalității procedurii legislative care a condus la adoptarea Regulamentului nr. 1023/2013 prin adoptarea concluziilor din 7 și din 8 februarie 2013 trebuie respins ca nefondat.

119    Pe de altă parte, în măsura în care argumentul reclamantei întemeiat pe încălcarea articolului 15 alineatul (1) TUE trebuie privit, prin însăși natura sa, ca o excepție de nelegalitate îndreptată împotriva concluziilor Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, trebuie amintit că, întrucât articolul 277 TFUE nu are scopul să permită unei părți să conteste aplicabilitatea vreunui act cu aplicabilitate generală în cadrul oricărui tip de acțiune, domeniul de aplicare al unei excepții de nelegalitate trebuie să se limiteze la ceea ce este indispensabil pentru soluționarea litigiului. Rezultă din aceasta că actul general a cărui nelegalitate este invocată trebuie să fie aplicabil, în mod direct sau indirect, în speța care face obiectul acțiunii și că trebuie să existe o legătură juridică directă între decizia individuală atacată și actul general în discuție (a se vedea Hotărârea din 4 octombrie 2018, Tataram/Comisia, T‑546/16, nepublicată, EU:T:2018:644, punctul 45 și jurisprudența citată).

120    Or, este necesar să se constate că existența unei asemenea legături juridice între decizia individuală care face obiectul prezentei acțiuni, și anume cea prin care se stabilește remunerația reclamantei pentru luna ianuarie 2014, care a pus în aplicare pentru prima dată în privința sa articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, și concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013 lipsește în speță, astfel că, în măsura în care argumentul reclamantei trebuie considerat o excepție de nelegalitate îndreptată împotriva concluziilor Consiliului din 7 și din 8 februarie 2013, aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă.

121    Prin urmare, al cincilea motiv trebuie respins în totalitate.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare

122    Reclamanta arată că motivele invocate în Regulamentul nr. 1023/2013 pentru a justifica aplicarea taxei de solidaritate prevăzute la articolul 66a din statut, și anume dificultățile deosebite ale situației economice, nu sunt diferite de cele invocate pentru a justifica instituirea unor taxe similare în trecut. Reclamanta citează în această privință primul considerent al Regulamentului (Euratom, CECA, CEE) nr. 3821/81 al Consiliului din 15 decembrie 1981 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități (JO 1981, L 386, p. 1), din care ar reieși că instituirea unei taxe excepționale asupra remunerațiilor, a pensiilor și a indemnizațiilor de încetare a funcțiilor nete, plătite de Comunități, era considerată oportună ca urmare a dificultăților deosebite ale situației economice și sociale. Or, impunerea unei taxe de solidaritate pentru o perioadă în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor este suspendată ar constitui o măsură nouă care să justifice o motivare specifică ce lipsește în speță. În plus, reclamanta arată că, menționând în considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013 concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, regulamentul amintit ar face trimitere în motivarea sa la un act care nu este prevăzut în procesul legislativ al Uniunii, cu încălcarea articolului 296 TFUE.

123    Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

124    Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și să menționeze, în mod clar și neechivoc, raționamentul instituției care l‑a emis, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință despre temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul. Această cerință trebuie apreciată în funcție de împrejurările speței, în special de conținutul actului, de natura motivelor invocate și de interesul pe care destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de act îl pot avea în a primi explicații. Nu se impune ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, în măsura în care problema dacă motivarea unui act respectă cerințele articolului 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului său de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 15 septembrie 2016, U4U și alții/Parlamentul și Consiliul, T‑17/14, nepublicată, EU:T:2016:489, punctul 181 și jurisprudența citată).

125    În plus, potrivit jurisprudenței, motivarea actelor cu aplicabilitate generală, precum Regulamentul nr. 1023/2013, se poate limita la a indica situația de ansamblu care a condus la adoptarea lor și obiectivele generale pe care legiuitorul își propune să le atingă, fără a fi nevoie de o motivare specifică în susținerea tuturor detaliilor pe care le pot conține asemenea acte. Astfel, nu este necesar să se motiveze fiecare modificare adusă statutului, ci este suficient ca legiuitorul să explice cea mai mare parte a măsurilor, chiar succint, cu condiția ca explicația să fie clară și pertinentă (Hotărârea din 29 noiembrie 2006, Campoli/Comisia, T‑135/05, EU:T:2006:366, punctul 159, și Hotărârea din 23 aprilie 2008, Pickering/Comisia, F‑103/05, EU:F:2008:45, punctul 121).

126    În speță, în primul rând, trebuie să se arate că suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor în 2013 și în 2014, precum și instituirea unei taxe de solidaritate începând de la 1 ianuarie 2014 constituie doar componente ale vastei reforme statutare pe care Parlamentul și Consiliul au pus‑o în aplicare prin adoptarea Regulamentului nr. 1023/2013.

127    În al doilea rând, trebuie să se arate că considerentele (11), (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013 au următorul cuprins:

„(11)      Avantajele potențiale ale aplicării [mecanismului multianual de actualizare a remunerațiilor] pentru funcționari și pentru ceilalți agenți ai Uniunii Europene ar trebui să fie contrabalansate prin reintroducerea sistemului unei «taxe». La fel ca în cazul [mecanismului multianual de actualizare a remunerațiilor], aplicarea taxei de solidaritate poate fi prelungită provizoriu. În condițiile actuale, pare a fi oportună o creștere a taxei de solidaritate față de nivelul prelevării speciale aplicate în perioada 2004-2012 și instituirea unei rate cu un caracter progresiv mai pronunțat. Scopul este de a ține seama de contextul economic și social deosebit de dificil din Uniune și de implicațiile acestuia asupra finanțelor publice din întreaga Uniune. Pentru a consolida finanțele publice din Uniune, inclusiv pe termen scurt, este necesar un efort rapid și deosebit de solidaritate din partea personalului instituțiilor Uniunii. O astfel de taxă de solidaritate ar trebui, în consecință, să se aplice tuturor funcționarilor și celorlalți agenți ai Uniunii cu începere de la 1 ianuarie 2014.

(12)      În concluziile sale din 8 februarie 2013 privind cadrul financiar multianual, Consiliul European a relevat că necesitatea de consolidare a finanțelor publice pe termen scurt, mediu și lung implică un efort deosebit din partea fiecărei administrații publice și a personalului aferent în vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității și a adaptării la contextul economic în schimbare. Respectivul apel a reiterat, de fapt, obiectivul propunerii din 2011 a Comisiei de modificare a Statutului funcționarilor și a [RAA], care urmărea să asigure eficiența economică și admitea că provocările cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană necesită un efort deosebit din partea fiecărei administrații publice și a fiecărui membru al personalului acestora pentru a‑și îmbunătăți eficiența și a se adapta la contextul economic și social european în schimbare. Mai mult, Consiliul European a solicitat, în cadrul reformei Statutului funcționarilor, ajustarea remunerațiilor și pensiilor întregului personal al instituțiilor Uniunii prin suspendarea [mecanismului multianual de actualizare a remunerațiilor] pe o perioadă de doi ani și reintroducerea noii taxe de solidaritate ca parte a reformei metodei salariale.

(13)      Având în vedere aceste concluzii și pentru a răspunde viitoarelor constrângeri bugetare, precum și în semn de solidaritate din partea funcției publice europene cu măsurile severe luate de statele membre ca rezultat al crizei financiare fără precedent și al contextului social și economic deosebit de dificil din statele membre și din Uniune în ansamblul ei, este necesar să se prevadă suspendarea [mecanismului multianual de actualizare a remunerațiilor] pe o perioadă de doi ani, pentru toate remunerațiile, pensiile și alocațiile funcționarilor, taxa de solidaritate urmând să se aplice în pofida acestei suspendări.”

128    Reiese astfel din considerentul (11) al Regulamentului nr. 1023/2013 că Parlamentul și Consiliul au justificat instituirea unei taxe de solidaritate cu începere de la 1 ianuarie 2014 prin necesitatea de a contrabalansa avantajele potențiale ale aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor pentru funcționari și pentru ceilalți agenți ai Uniunii. Din acest considerent reiese de asemenea că decizia de aplicare a taxei de solidaritate respective cu începere de la 1 ianuarie 2014 răspunde obiectivului de „a consolida finanțele publice din Uniune, inclusiv pe termen scurt”, printr‑un „efort rapid și deosebit de solidaritate din partea personalului instituțiilor Uniunii”. Contrar celor susținute de reclamantă, din același considerent reiese că trimiterea la contextul economic și social deosebit de dificil din Uniune nu justifică instituirea taxei de solidaritate ca atare, după cum era cazul prelevării speciale instituite prin Regulamentul nr. 3821/81, ci creșterea nivelului taxei de solidaritate față de nivelul prelevării speciale aplicabile în perioada 2004-2012, precum și utilizarea unei rate cu un caracter progresiv mai pronunțat.

129    De asemenea, trebuie să se arate că, contrar celor susținute de reclamantă, Parlamentul și Consiliul au prezentat motivele care justificau alegerea de a aplica taxa de solidaritate de la 1 ianuarie 2014, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor era suspendată pentru anii 2013 și 2014 în considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013. Din considerentele respective reiese că această alegere urmărea să țină seama nu numai de concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, ci și de „viitoarel[e] constrângeri bugetare”, de „contextul […] social și economic deosebit de dificil din statele membre și din Uniune în ansamblul ei” și să exprime „solidaritate din partea funcției publice europene cu măsurile severe luate de statele membre ca rezultat al crizei financiare fără precedent”.

130    Prin urmare, trebuie să se considere că motivarea furnizată în considerentele (11), (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013 respectă criteriile jurisprudențiale menționate la punctele 124 și 125 de mai sus. Astfel, aceasta indică raționamentul legiuitorului Uniunii, precum și obiectivele generale urmărite. Ea informează suficient funcționarii cu privire la motivele instituirii unei taxe de solidaritate pe o perioadă în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor este suspendată.

131    De asemenea, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia Parlamentul și Consiliul nu și‑ar fi îndeplinit obligația de motivare, referindu‑se, în considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013, la concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, trebuie arătat, astfel cum a procedat Consiliul, că, deși, în conformitate cu articolul 296 TFUE, actele juridice trebuie să fie motivate, aceasta nu exclude totuși ca legiuitorul să facă trimitere, în cadrul unui considerent, la orientări politice definite de Consiliul European.

132    Prin urmare, motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea ruperii legăturii dintre aplicarea metodei de ajustare automată a remunerațiilor prevăzute în anexa XI la statut și taxa de solidaritate și pe încălcarea principiului paralelismului

133    Reclamanta susține că din Hotărârea din 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia (3/83, EU:C:1985:283), și din Hotărârea din 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia (T‑97/92 și T‑111/92, EU:T:1994:69), reiese că principiul așa‑numit al paralelismului presupune că taxa de solidaritate poate fi aplicată numai atunci când metoda de ajustare a remunerațiilor, a cărei contrapartidă o constituie, este ea însăși aplicabilă. Potrivit reclamantei, din considerentul (11) al Regulamentului nr. 1023/2013 și din articolul 66a alineatul (1) din statut, astfel cum a fost modificat prin regulamentul menționat, reiese de altfel că taxa de solidaritate are ca obiect compensarea avantajelor aplicării metodei de ajustare pentru funcționarii și agenții Uniunii. Această legătură ar fi confirmată de articolul 15 din anexa XI la statut, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1023/2013, care ar lega modificările taxei de solidaritate de modificările metodei de ajustare a remunerațiilor. Ar rezulta că legiuitorul nu putea să prevadă că taxa de solidaritate s‑ar aplica pentru o perioadă în care era suspendată aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor.

134    Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

135    Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, conform unei jurisprudențe constante, legiuitorul poate în orice moment să aducă dispozițiilor statutare, pentru viitor, modificările pe care le consideră conforme cu interesul serviciului, inclusiv dacă acestea sunt mai puțin favorabile (Hotărârea din 30 septembrie 1998, Ryan/Curtea de Conturi, T‑121/97, EU:T:1998:232, punctul 98, și Hotărârea din 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, EU:T:2007:218, punctul 86).

136    În plus, potrivit unei jurisprudențe constante, în domeniile în care legiuitorul Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, controlul de legalitate exercitat de instanța Uniunii trebuie să se limiteze la a verifica dacă măsura în cauză nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă autoritatea respectivă nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere (a se vedea Hotărârea din 23 ianuarie 2007, Chassagne/Comisia, F‑43/05, EU:F:2007:14, punctul 56 și jurisprudența citată).

137    Argumentele invocate de reclamantă trebuie examinate în lumina acestor principii.

138    În această privință, trebuie să se arate mai întâi că din Hotărârea din 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia (3/83, EU:C:1985:283), și din Hotărârea din 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia (T‑97/92 și T‑111/92, EU:T:1994:69), la care se referă reclamanta, reiese că ar exista un principiu de drept al Uniunii potrivit căruia taxa de solidaritate ar putea fi aplicată numai atunci când metoda de ajustare a remunerațiilor este ea însăși aplicată.

139    Astfel, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia (3/83, EU:C:1985:283), reclamanții contestau pe cale incidentă legalitatea Regulamentului nr. 3821/81 prin care s‑a introdus la articolul 66a din statut o contribuție de criză. La punctele 15 și 21 din această hotărâre, Curtea a constatat că acceptarea de către organizațiile sindicale cele mai reprezentative a participării, sub forma unei măsuri excepționale și unice care se aplică remunerațiilor, la consecințele dificultăților deosebite ale situației economice și sociale evidențiate în Comunitate și‑a găsit contrapartida în adoptarea unei metode de ajustare a remunerațiilor care asigura principiul paralelismului potrivit căruia, pentru a decide dacă este adecvat să se efectueze o ajustare a remunerațiilor funcționarilor comunitari, era luată în considerare, printre altele, eventuala majorare a salariilor publice în statele membre.

140    În același mod, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia (T‑97/92 și T‑111/92, EU:T:1994:69), reclamanții contestau legalitatea Regulamentului (CECA, CEE, Euratom) nr. 3831/91 al Consiliului din 19 decembrie 1991 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene, precum și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități în vederea instituirii unei contribuții temporare (JO 1991, L 361, p. 7), prin care s‑a introdus un articol 66a în statut în scopul stabilirii unei contribuții temporare. Ca răspuns la motivul întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, Tribunalul a amintit termenii preambulului Regulamentului nr. 3831/91, potrivit cărora „rezult[a] din lucrările [comisiei] de consultare că o măsură care afectează cu titlu temporar remunerațiile plătite de Comunități trebuia instituită sub forma unei contribuții temporare prelevate la sursă, împreună cu adoptarea unei metode de stabilire a normelor de aplicare a articolelor 64 și 65 din statut, ca elemente interdependente de o soluție de ansamblu”.

141    Astfel, din Hotărârea din 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia (3/83, EU:C:1985:283), și din Hotărârea din 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia (T‑97/92 și T‑111/92, EU:T:1994:69), reiese că, în trecut, legiuitorul a adoptat o abordare generală potrivit căreia aplicarea unei taxe specifice care afectează remunerațiile funcționarilor și ale agenților Uniunii constituia contrapartida aplicării unei metode care să permită, în anumite condiții determinate, ajustarea remunerațiilor în discuție, luând în considerare eventuala majorare a salariilor publice în statele membre ale Uniunii.

142    Cu toate acestea, trebuie arătat că, în limitele largii sale puteri de apreciere amintite la punctul 135 de mai sus, legiuitorul era liber să abandoneze, să mențină sau să revizuiască această abordare anterioară, prevăzând, în Regulamentul nr. 1023/2013, că taxa de solidaritate se va aplica pentru o perioadă în care aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor era suspendată.

143    În continuare, trebuie să se sublinieze că, în Regulamentul nr. 1023/2013, legiuitorul a stabilit efectiv o legătură între taxa de solidaritate și metoda de actualizare a remunerațiilor.

144    Astfel, din modul de redactare a articolului 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, reiese că taxa de solidaritate este instituită „pentru a se ține cont […] de aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor și a pensiilor funcționarilor”.

145    De asemenea, trebuie să se arate că, în versiunea ulterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, articolul 15 alineatul (2) din anexa XI la statut, referitoare la normele de aplicare a articolelor 64 și 65 din statut, prevede că orice propunere a Comisiei de modificare a respectivei anexe înainte de expirarea perioadei de aplicare a acestei anexe, și anume 31 decembrie 2023, trebuie să fie însoțită de o propunere de modificare a articolului 66a din statut.

146    Reiese de asemenea din articolul 15 alineatul (3) din anexa XI la statut, introdus prin Regulamentul nr. 1023/2013, că atât timp cât Parlamentul și Consiliul nu au adoptat un regulament pe baza unei propuneri din partea Comisiei, anexa menționată și articolul 66a din Statutul funcționarilor continuă să se aplice provizoriu și după data de 31 decembrie 2023.

147    De asemenea, trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 128 de mai sus, din considerentul (11) al Regulamentului nr. 1023/2013 reiese că Parlamentul și Consiliul au justificat instituirea unei taxe de solidaritate cu începere de la 1 ianuarie 2014 prin necesitatea de a contrabalansa avantajele potențiale ale aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor pentru funcționarii și ceilalți agenți ai Uniunii.

148    Totuși, nici din considerentul (11) al Regulamentului nr. 1023/2013 și nici din legătura dintre măsurile în cauză, astfel cum sunt evidențiate la punctele 144-146 de mai sus, nu poate reieși un principiu potrivit căruia taxa de solidaritate nu se aplică decât concomitent cu aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor, având un rol moderator atunci când metoda respectivă aduce un avantaj funcționarilor Uniunii.

149    Este suficient să se arate că, în cadrul largii sale puteri de apreciere, legiuitorul a prevăzut în mod expres că taxa de solidaritate va fi aplicată pentru o perioadă în care aplicarea metodei de ajustare a remunerațiilor era suspendată. În această privință, din considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013 reiese că legiuitorul a justificat această alegere prin urmărirea obiectivelor amintite la punctul 129 de mai sus. Reclamanta nu demonstrează că această alegere constituia o eroare vădită de apreciere sau un abuz de putere în sensul jurisprudenței citate la punctul 136 de mai sus.

150    În sfârșit, este necesar să se arate că, în măsura în care trebuie să se considere că argumentele reclamantei urmăresc să pună în discuție legalitatea articolului 66a din statut, în sensul că acesta prevedea aplicarea taxei de solidaritate începând de la 1 ianuarie 2014, pentru motivul că o asemenea aplicare ar fi contrară articolului 65 alineatul (4) din statut, care prevedea suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor, este suficient să se amintească faptul că, astfel cum au statuat deja Curtea și, respectiv, Tribunalul cu privire la introducerea unei taxe excepționale prin Regulamentul nr. 3821/81, precum și la introducerea unei contribuții temporare prin Regulamentul nr. 3831/91, legalitatea unei modificări a statutului introduse prin adăugarea unei noi dispoziții nu poate fi pusă în discuție pe baza unei alte dispoziții din statut (Hotărârea din 3 iulie 1985, Abrias și alții/Comisia, 3/83, EU:C:1985:283, punctul 20, și Hotărârea din 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia, T‑97/92 și T‑111/92, EU:T:1994:69, punctul 65).

151    În consecință, trebuie să se respingă ca nefondată afirmația reclamantei potrivit căreia articolul 66a din statut ar fi nelegal în măsura în care prevedea aplicarea taxei de solidaritate începând de la 1 ianuarie 2014, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor era suspendată.

152    Având în vedere considerațiile care precedă, primul motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor dobândite

153    Reclamanta susține că i s‑a aplicat întotdeauna principiul ajustării anuale a remunerațiilor. Ea arată că, deși metoda a fost întotdeauna stabilită pentru perioade de timp limitate, aceasta a fost în mod sistematic reînnoită cu anumite ajustări. Potrivit reclamantei, dreptul funcționarilor Uniunii de a beneficia de o evoluție a puterii de cumpărare paralelă cu cea a funcționarilor naționali în aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor este un drept dobândit și un element esențial al remunerației sale, precum și o condiție esențială a relației sale cu angajatorul. Prin suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor timp de doi ani consecutivi, fără a prevedea măsuri tranzitorii, Parlamentul și Consiliul ar fi adus atingere acestor drepturi dobândite.

154    Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

155    Trebuie să se arate că, prin prezentul motiv, reclamanta contestă legalitatea articolului 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, care prevede suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor în anii 2013 și 2014.

156    Or, trebuie amintit că, astfel cum s‑a constatat la punctele 52 și 53 de mai sus, pentru a contesta decizia de stabilire a remunerației sale pentru luna ianuarie 2014, reclamanta poate doar să invoce nelegalitatea articolului 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, și nu poate invoca în mod util nelegalitatea articolului 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013.

157    Rezultă că al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor dobândite, trebuie respins ca inoperant.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

158    Reclamanta susține în esență că suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor timp de doi ani și aplicarea taxei de solidaritate în această perioadă sunt contrare principiului proporționalității. Potrivit reclamantei, deși obiectivele urmărite prin aceste măsuri sunt legitime, măsurile respective nu sunt, prin ele însele, adecvate pentru atingerea acestor obiective. Reclamanta observă în această privință că aplicarea concomitentă a metodei de actualizare a remunerațiilor și a unei taxe excepționale a fost considerată în trecut în măsură să îndeplinească aceleași obiective cu cele prevăzute de Regulamentul nr. 1023/2013. De asemenea, reclamanta arată, pe de o parte, că criza economică cu care se confruntă statele membre nu este nouă și nu este mai rea decât cea care a făcut ravagii în contextul financiar plurianual precedent și, pe de altă parte, că legiuitorul a omis să țină seama de faptul că anexa XI la statut, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1023/2013, conține deja mecanismele care permit luarea în considerare a evoluțiilor economice nefavorabile, întrucât metoda de actualizare ține seama de evoluția negativă a nivelului de remunerare a funcției publice din statele membre, iar aplicarea metodei de actualizare este supusă unei clauze de moderare, precum și unei clauze de exceptare. Potrivit reclamantei, legiuitorul ar fi putut adopta măsuri mai puțin constrângătoare care să permită atingerea obiectivelor stabilite prin Regulamentul nr. 1023/2013, și anume să prevadă aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor în 2013 și în 2014 și să lege aplicarea taxei de solidaritate de aplicarea metodei respective. Reclamanta adaugă că acest caracter disproporționat al măsurilor contestate este consolidat, în ceea ce o privește, prin celelalte măsuri introduse prin Regulamentul nr. 1023/2013, care urmăresc reducerea costurilor de personal ale instituțiilor Uniunii, și anume blocarea carierelor administratorilor în gradul AD 13, reducerea concediului aferent duratei călătoriei și diminuarea rambursării cheltuielilor de călătorie.

159    Consiliul și Parlamentul contestă argumentele reclamantei.

160    Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, în măsura în care prezentul motiv urmărește să demonstreze caracterul disproporționat al suspendării aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor prevăzute la articolul 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din Regulamentul nr. 1023/2013, acesta trebuie respins ca inoperant pentru aceleași motive cu cele prezentate deja la punctele 52 și 53 de mai sus.

161    Prin urmare, trebuie să se examineze numai dacă Parlamentul și Consiliul au adus atingere principiului proporționalității, prevăzând că taxa de solidaritate instituită la articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, se va aplica începând de la 1 ianuarie 2014, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor era suspendată pentru anii 2013 și 2014, în conformitate cu articolul 65 alineatul (4) din statut, introdus prin articolul 1 punctul 44 din același regulament.

162    În această privință, trebuie amintit că, în temeiul principiului proporționalității, legalitatea unei reglementări a Uniunii este subordonată condiției ca mijloacele pe care le pune în aplicare să fie de natură să realizeze obiectivul legitim urmărit de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru realizarea acestui obiectiv, fiind stabilit că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă, în principiu, la cea mai puțin constrângătoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 iulie 2018, Teglgaard și Fløjstrupgård, C‑239/17, EU:C:2018:597, punctul 49 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 decembrie 2013, Andres și alții/BCE, F‑15/10, EU:F:2013:194, punctul 317).

163    Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, în ceea ce privește un domeniu în care, precum în speță, legiuitorul Uniunii dispune de o largă putere de apreciere, care corespunde responsabilităților politice care îi sunt conferite de tratat, controlul proporționalității se limitează numai la examinarea caracterului vădit inadecvat al măsurii în cauză în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 iunie 2017, TofuTown.com, C‑422/16, EU:C:2017:458, punctul 46 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 11 decembrie 2013, Andres și alții/BCE, F‑15/10, EU:F:2013:194, punctul 318).

164    În speță, astfel cum s‑a arătat la punctul 129 de mai sus, din considerentele (12) și (13) ale Regulamentului nr. 1023/2013 reiese că alegerea legiuitorului de a aplica taxa de solidaritate cu începere de la 1 ianuarie 2014, în condițiile în care aplicarea metodei de actualizare era suspendată în 2013 și în 2014, urmărea să țină seama nu numai de concluziile Consiliului European din 7 și din 8 februarie 2013, ci și de „viitoarel[e] constrângeri bugetare”, de „contextul[…] social și economic deosebit de dificil din statele membre și din Uniune în ansamblul ei”, și să exprime „solidaritate din partea funcției publice europene cu măsurile severe luate de statele membre ca rezultat al crizei financiare fără precedent”.

165    Or, trebuie să se constate că, din perspectiva acestor obiective, alegerea de a aplica, timp de un an, taxa de solidaritate în mod concomitent cu suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor în vederea urmăririi obiectivelor amintite mai sus nu este vădit disproporționată.

166    Această constatare nu poate fi repusă în discuție de argumentele invocate de reclamantă.

167    În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia anexa XI la statut, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1023/2013, conține mecanisme suficiente pentru a ține seama de evoluția nefavorabilă a situației economice din cadrul Uniunii, este suficient să se arate că acest argument se raportează la mecanismele de ajustare a metodei de actualizare a remunerațiilor în raport cu evoluția nivelului de remunerare a funcțiilor publice din statele membre.

168    Or, în conformitate cu cele arătate la punctul 160 de mai sus, trebuie amintit că argumentele prin care se urmărește să se conteste proporționalitatea suspendării actualizării remunerațiilor trebuie considerate inoperante.

169    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia caracterul disproporționat al aplicării taxei de solidaritate în timpul suspendării metodei de actualizare a remunerațiilor ar fi consolidat de alte măsuri introduse prin Regulamentul nr. 1023/2013, este suficient să se arate că reclamanta nu poate contesta legalitatea acestor măsuri în cadrul excepției de nelegalitate invocate în susținerea prezentei acțiuni, invocând în special caracterul lor disproporționat, întrucât măsurile respective nu au legătură cu decizia de stabilire a remunerației reclamantei pentru luna ianuarie 2014 în măsura în care a aplicat pentru prima dată în privința sa articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, care face obiectul prezentei acțiuni.

170    Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că reclamanta nu a demonstrat că legiuitorul și‑ar fi depășit larga putere de apreciere alegând să aplice taxa de solidaritate pe durata suspendării metodei de actualizare a remunerațiilor.

171    În consecință, al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, trebuie respins ca fiind în parte inoperant și în parte nefondat.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime în măsura în care legiuitorul nu ar fi prevăzut măsuri tranzitorii

172    Reclamanta arată că principiul protecției încrederii legitime urmărește să protejeze funcționarii în activitate împotriva modificărilor aduse unor dispoziții ale statutului care au avut un caracter fundamental în decizia lor de a deveni funcționari ai Uniunii, decizie care a implicat, printre altele, părăsirea în majoritatea cazurilor a țării lor de origine, precum și a sistemului lor de securitate socială. Principiul protecției încrederii legitime ar impune astfel legiuitorului să evite modificarea bruscă a situației juridice și economice a funcționarilor în activitate și să prevadă măsuri tranzitorii adecvate pentru a le permite să se adapteze la situația nouă, măsuri care ar trebui să aibă o durată suficientă și să fie progresive și adecvate, ținând seama de sistemele juridice în vigoare și de preocupările legitime ale funcționarilor. Potrivit reclamantei, legiuitorul ar fi încălcat în speță principiul respectiv prin faptul că nu a prevăzut măsuri tranzitorii în ceea ce privește suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor și a aplicării taxei de solidaritate în timpul suspendării respective. Legiuitorul ar fi încălcat și principiul protecției încrederii legitime prin faptul că nu a prevăzut măsuri tranzitorii în ceea ce privește ajustarea nivelului taxei de solidaritate de la 6 % la 7 % începând cu gradul AD 15 treapta 2.

173    Trebuie amintit că, astfel cum s‑a arătat la punctul 135 de mai sus, legiuitorul este liber să efectueze oricând modificări pentru viitor ale normelor din statut pe care le consideră conforme interesului general și să adopte dispoziții statutare mai puțin favorabile pentru funcționarii în cauză. Totuși, jurisprudența a avut ocazia de a preciza că poate proceda astfel numai cu condiția de a prevedea, dacă este cazul, o perioadă tranzitorie de o durată suficientă, fără ca funcționarii în cauză să poată opune aplicării acestor modificări beneficiul unei încrederi legitime în menținerea dispozițiilor anterioare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, Wils/Parlamentul, F‑105/05, EU:F:2007:128, punctul 150 și jurisprudența citată).

174    De asemenea, trebuie amintit că cerința unei perioade tranzitorii este concepută numai în măsura în care există drepturi dobândite de care se pot prevala funcționarii și agenții Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia, C‑182/03 și C‑217/03, EU:C:2006:416, punctele 147-149, și Hotărârea din 19 iunie 2007, Davis și alții/Consiliul, F‑54/06, EU:F:2007:103, punctul 82).

175    În această privință, trebuie să se constate că reclamanta nu poate susține că articolul 66a din statut, astfel cum a fost modificat prin articolul 1 punctul 46 din Regulamentul nr. 1023/2013, ar fi adus atingere drepturilor sale dobândite prin faptul că această dispoziție prevedea o cotă majorată la 7 % pentru funcționarii cu gradul AD 15 treapta 2 și pentru cei din gradele și din treptele superioare.

176    Astfel, trebuie subliniat că situația reclamantei nu era susceptibilă să fie afectată de această dispoziție, întrucât, în primul rând, astfel cum reiese din articolul 66a din statut și din articolul 15 din anexa XI la statut, în versiunea lor anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, aplicarea „metodei de ajustare a remunerațiilor” și a „prelevării speciale” înceta la 31 decembrie 2012, astfel că „prelevarea specială” nu mai era aplicabilă atunci când taxa de solidaritate a devenit aplicabilă, și anume la 1 ianuarie 2014, iar în al doilea rând, din dosar reiese că reclamanta nu ajunsese la gradul AD 15 treapta 2 la acea dată.

177    Rezultă că reclamanta nu poate reproșa în mod întemeiat legiuitorului că nu a prevăzut o perioadă tranzitorie pentru aplicarea unei cote majorate la 7 % pentru funcționarii cu gradul AD 15 treapta 2 și pentru cei din gradele și din treptele superioare.

178    În același mod, reclamanta nu se putea prevala de un drept dobândit ca taxa de solidaritate să nu se aplice decât atunci când metoda de actualizare a remunerațiilor era ea însăși aplicabilă. Astfel, presupunând că o asemenea legătură a existat în trecut între „metoda de ajustare a remunerațiilor” și „prelevarea specială”, astfel cum sunt prevăzute la articolul 66a din statut și la articolul 15 din anexa XI la statut, în versiunea lor anterioară intrării în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013, trebuie amintit că aplicarea lor a încetat la 31 decembrie 2012, astfel că mecanismul de care se prevalează reclamanta nu mai exista la intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1023/2013. Prin urmare, reclamanta nu poate invoca existența unor drepturi dobândite în această privință.

179    Rezultă că reclamanta nu poate reproșa în mod întemeiat legiuitorului că nu a prevăzut o perioadă tranzitorie pentru aplicarea taxei de solidaritate într‑o perioadă în care aplicarea metodei de actualizare a remunerațiilor era suspendată.

180    Pe de altă parte, în ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia legiuitorul ar fi trebuit să prevadă o perioadă tranzitorie pentru aplicarea articolului 65 alineatul (4) din statut, prin care se prevede suspendarea aplicării metodei de actualizare a remunerațiilor în 2013 și în 2014, trebuie să se constate că, pentru motivele deja prezentate la punctele 52 și 53 de mai sus, un asemenea argument este inoperant în măsura în care urmărește să pună în discuție, în realitate, legalitatea acestei dispoziții.

181    Rezultă că al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului protecției încrederii legitime, trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inoperant.

182    Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

183    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

184    Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

185    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Prin urmare, Parlamentul suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      O obligă pe doamna Margarita Tàpias la plata cheltuielilor de judecată.

3)      Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată.

Collins Kancheva De Baere

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 12 decembrie 2019.

Semnături

*      Limba de procedură: franceza.