Language of document :

Acțiune introdusă la 15 aprilie 2010 - Comisia/SEMEA

(Cauza T-168/10)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: S. Petrova, agent, și E. Bouttier, avocat)

Pârâtă: Société d'économie mixte d'équipement de l'Aveyron (SEMEA) (Millau, Franța)

Concluziile reclamantei

Obligarea société d'économie mixte de l'Aveyron, prin mandatarul său ad-hoc, la plata către reclamantă sumei de 41 012 euro, cu titlu principal, plus dobânzile aferente începând cu 10 martie 1992 sau, cu titlu subsidiar, începând cu 27 aprilie 1993;

să se dispună capitalizarea dobânzilor;

obligarea societății SEMEA la plata sumei de 5 000 de euro pentru refuzul său abuziv;

obligarea societății SEMEA la plata cheltuielilor de judecată din prezenta cauză.

Motivele și principalele argumente

La 6 iulie 1990, Comunitatea Europeană, reprezentată de Comisie, a încheiat cu Société d'économie mixte d'équipement de l'Aveyron (SEMEA) un contract de subvenționare având ca obiect o acțiune de dezvoltare locală constând în executarea lucrărilor de pregătire și de lansare a unui Centru European de Întreprindere Locală (Centre Européen d'Entreprise Locale) la Millau.

Comisia susține că, în temeiul acestui contract, SEMEA se angaja să realizeze diverse prestații și să informeze Comisia în legătură cu acestea prin comunicarea unor rapoarte periodice, iar Comisia se angaja, în ceea ce o privește, să contribuie financiar la executarea acestor lucrări până la concurența unei sume maxime de 135 000 ECU, în limita a 50 % din costul justificat al lucrărilor.

În mai 1991, SEMEA ar fi solicitat Comisiei ca acest contract să poată fi executat de o altă structură, Association CEI12, ceea ce Comisia ar fi acceptat, precizând că acest acord nu degreva SEMEA, iar SEMEA ar fi confirmat acest aspect, precum și faptul că se declara garantă a executării corespunzătoare a prestațiilor prevăzute în contract.

În urma unui control privind stadiul lucrărilor, s-ar fi constatat că totalul cheltuielilor eligibile se ridica la suma de 187 977 ECU și, prin urmare, că nivelul contribuției Comisiei trebuia să fie stabilit la 50 % din această sumă, respectiv la suma de 93 988 ECU.

În măsura în care SEMEA ar fi încasat deja suma de 135 000 ECU în temeiul contractului, prezenta acțiune urmărește să pretindă de la SEMEA rambursarea sumei încasate nejustificat.

____________