HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
4 decembrie 2013
Cauza T‑107/11 P
Fundația Europeană de Formare (ETF)
împotriva
Gisela Schuerings
„Recurs – Funcție publică – Agenți temporari – Contract pe perioadă nedeterminată – Decizie de reziliere – Competența Tribunalului Funcției Publice – Articolele 2 și 47 din RAA – Obligația de solicitudine – Noțiunea de interes al serviciului – Interdicția de a se pronunța ultra petita – Dreptul la apărare”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 9 decembrie 2010, Schuerings/ETF (F‑87/08), prin care se solicită anularea acestei hotărâri
Decizia: Anulează Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 9 decembrie 2010, Schuerings/ETF (F‑87/08), în măsura în care a anulat decizia Fundației Europene de Formare (ETF) din 23 octombrie 2007 privind rezilierea contractului de agent temporar pe perioadă nedeterminată al doamnei Gisela Schuerings și, în consecință, a respins ca prematură cererea sa de reparare a prejudiciului material suferit. Respinge în rest recursul. Trimite cauza spre rejudecare Tribunalului Funcției Publice. Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.
Sumarul hotărârii
1. Acțiune în anulare – Competența instanței Uniunii – Întindere – Interdicția de a se pronunța ultra petita – Obligația de a respecta cadrul litigiului definit de părți – Obligația de a se pronunța numai pe baza argumentelor invocate de părți – Inexistență
2. Funcționari – Agenți temporari – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Reducerea sferei de activitate a unei agenții a Uniunii – Obligație formulată de Tribunalul Funcției Publice de a examina posibilitatea de a schimba repartizarea agentului vizat – Obligație care nu este prevăzută de Regimul aplicabil celorlalți agenți
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 lit. (a) și art. 47 lit. (c) pct. (i)]
3. Funcționari – Agenți temporari – Rezilierea unui contract pe perioadă nedeterminată – Puterea de apreciere a administrației – Obligația de solicitudine care incumbă administrației – Luarea în considerare a interesului agentului vizat și a interesului serviciului
[Regimul aplicabil celorlalți agenți, art. 2 și art. 47 lit. (c) pct. (i)]
1. Astfel cum instanța comunitară sesizată cu o acțiune în anulare nu se poate pronunța ultra petita, aceasta nu este abilitată nici să redefinească obiectul principal al acțiunii, nici să formuleze din oficiu un motiv, în afara cazurilor particulare în care interesul public impune intervenția instanței menționate. În cadrul litigiului stabilit de părți, deși nu trebuie să se pronunțe decât cu privire la cererea părților, instanța Uniunii nu poate fi ținută numai de argumentele invocate de părți în sprijinul pretențiilor lor, în caz contrar fiind în situația de a fi constrânsă, eventual, să își întemeieze decizia pe considerente juridice eronate.
(a se vedea punctele 41 și 50)
Trimitere la:
Tribunal 5 octombrie 2009, Comisia/Roodhuijzen, T‑58/08 P, Rep., p. II‑3797, punctele 34 și 35 și jurisprudența citată
2. Arătând că autoritatea competentă trebuia să examineze, înainte de concedierea, în conformitate cu articolul 47 litera (c) punctul (i) din Regimul aplicabil celorlalți agenți, a unui agent angajat pe baza unui contract pe perioadă nedeterminată, dacă nu se putea schimba repartizarea agentului respectiv într‑un alt post existent sau care trebuia creat în scurt timp, Tribunalul Funcției Publice a formulat în privința autorității menționate o obligație care nu era prevăzută de Regimul aplicabil celorlalți agenți.
Desigur, stabilitatea locului de muncă în contractele pe perioadă nedeterminată constituie un element major al protecției lucrătorilor vizați, chiar dacă ea nu reprezintă, în sine, un principiu general de drept.
Cu toate acestea, articolul 2 litera (a) din regimul menționat prevede că este considerat agent temporar agentul angajat în vederea ocupării unui post căruia i‑a fost conferit un caracter temporar, în timp ce statutul conferă funcționarilor o mai mare stabilitate a locului de muncă, întrucât situațiile în care încetează raporturile de muncă împotriva voinței persoanei interesate sunt strict delimitate.
Chiar dacă contractele de muncă pe perioadă nedeterminată se disting, sub aspectul securității locului de muncă, de contractele de muncă pe perioadă determinată, nu poate nega că agenții serviciului public al Uniunii angajați pe baza unui contract pe perioadă nedeterminată nu pot ignora caracterul temporar al angajării lor și faptul că acesta nu conferă garanția locului de muncă.
Prin obligația examinării prealabile a posibilității de schimbare a repartizării definite de Tribunalul Funcției Publice, acesta din urmă a modificat natura postului de agent temporar astfel cum este definită de Regimul aplicabil celorlalți agenți.
(a se vedea punctele 81-84 și 88)
Trimitere la:
Curte 22 noiembrie 2005, Mangold, C‑144/04, Rec., p. I‑9981, punctul 64
3. Chiar dacă autoritatea abilitată să încheie contractele de muncă dispune de o largă putere de apreciere în temeiul articolului 47 litera (c) punctul (i) din Regimul aplicabil celorlalți agenți pentru a stabili dacă o împrejurare sau un anumit fapt justifică concedierea unui agent angajat cu contract pe perioadă nedeterminată, autoritatea competentă trebuie să țină cont de interesul serviciului, însă, pentru a‑și îndeplini obligația de solicitudine care îi revine, și de interesul agentului vizat. În această privință, chiar dacă este adevărat că autoritatea competentă dispune de o largă putere de apreciere în evaluarea interesului serviciului și că, prin urmare, controlul instanței Uniunii trebuie să se limiteze la aspectul dacă autoritatea menționată a acționat în limite rezonabile și nu a utilizat puterea sa de apreciere în mod vădit eronat, atunci când se pronunță în privința situației unui agent, obligația de solicitudine, care reflectă echilibrul drepturilor și al obligațiilor reciproce dintre autoritatea publică și agenții săi, impune luarea în considerare a tuturor elementelor care ar putea influența decizia sa și în special interesul agentului vizat.
Cu toate acestea, în cadrul unei acțiuni în anularea unei decizii de reziliere a unui contract de agent temporar pe perioadă nedeterminată, prin faptul că a efectuat o evaluare comparativă a interesului serviciului și a celui al agentului vizat numai după ce a definit în prealabil obligația autorității competente de a face o examinare prealabilă a posibilității de a schimba repartizarea acestuia din urmă și prin faptul că a indicat că, în cadrul efectuării acestei examinări, trebuia să se evalueze comparativ interesul serviciului, care impunea recrutarea persoanei celei mai potrivite pentru postul existent sau care urma să fie creat în scurt timp, și cel al agentului, Tribunalul Funcției Publice nu a luat în considerare interesul serviciului când a formulat principiul potrivit căruia reducerea sferei activităților unei agenții nu constituie un motiv valabil pentru concediere decât dacă agenția menționată nu dispunea de vreun post în care să poată fi reîncadrat agentul vizat.
Cu toate acestea, existența unor proceduri interne de selecție speciale în cazul agenției vizate, care se aplică în cazul unor posturi vacante sau în cazul unor transferuri interne, poate fi un element al politicii de gestionare a personalului adaptată în mod particular la natura specializată a sarcinilor atribuite agenției, fapt care o determină pe aceasta, în interesul serviciului, să trimită agentul afectat de o reducere a activității să participe la astfel de proceduri pentru a găsi un nou post în cadrul său. Pe de altă parte, încadrarea agentului menționat pentru a‑l ajuta să găsească un nou post în cadrul agenției urmând procedurile de selecție standard menționate poate contribui la luarea în considerare a interesului agentului vizat și, prin urmare, la respectarea obligației de solicitudine.
De asemenea, poate fi un element pertinent în evaluarea comparativă a interesului agentului și al celui al serviciului faptul că autoritatea competentă a examinat posibilitatea unui transfer al agentului care ar putea fi concediat în cadrul unei alte agenții sau instituții sau chiar contextul particular în care agențiile Uniunii își desfășoară în general activitatea.
(a se vedea punctele 91, 93, 94, 96 și 97)
Trimitere la:
Tribunal 8 septembrie 2009, ETF/Landgren, T‑404/06 P, Rep., p. II‑2841, punctele 215 și 216