HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera de recursuri)
15 mai 2012
Cauza T‑184/11 P
Bart Nijs
împotriva
Curții de Conturi a Uniunii Europene
„Recurs – Funcție publică – Funcționari – Regim disciplinar – Procedură disciplinară – Eliberare din funcție cu menținerea drepturilor la pensie pentru limită de vârstă – Articolele 22a și 22b din statut – Cerința de precizie a recursului – Motiv nou – Protecție jurisdicțională efectivă – Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale – Inexistența obligației de a invoca din oficiu un motiv întemeiat pe încălcarea termenului rezonabil”
Obiectul: Recurs formulat împotriva Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 13 ianuarie 2011, Nijs/Curtea de Conturi (F‑77/09), având ca obiect anularea acestei hotărâri
Decizia: Respinge recursul. Domnul Bart Nijs suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Curtea de Conturi a Uniunii Europene în cadrul prezentei proceduri.
Sumarul hotărârii
1. Recurs – Motive – Motiv formulat împotriva unui considerent al hotărârii care nu servește la fundamentarea dispozitivului acesteia – Motiv inoperant
2. Recurs – Motive – Apreciere eronată a faptelor – Inadmisibilitate – Controlul exercitat de Tribunal cu privire la aprecierea situației de fapt – Excludere, cu excepția cazurilor de denaturare
[art. 257 TFUE; Statutul Curții de Justiție, anexa I, art. 11 alin. (1)]
3. Recurs – Motive – Neidentificarea erorii de drept invocate – Inadmisibilitate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 138 alin.(1) primul paragraf lit. (c)]
4. Recurs – Motive – Motiv invocat pentru prima oară în cadrul recursului – Inadmisibilitate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 48 alin. (2), art. 139 alin. (2) și art. 144]
5. Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Consacrare prin Convenția europeană a drepturilor omului – Luarea în considerare a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 52 alin. (3)]
6. Dreptul Uniunii – Principii – Dreptul la protecție jurisdicțională efectivă – Control de fond asupra unei sancțiuni disciplinare
(Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47)
7. Funcționari – Acțiune – Motiv întemeiat pe caracterul pretins nerezonabil al duratei unei proceduri disciplinare – Obligația de a invoca din oficiu un astfel de motiv – Inexistență
1. Din moment ce unul dintre motivele reținute de Tribunalul Funcției Publice este suficient pentru a justifica dispozitivul hotărârii acestuia, viciile de care ar putea fi afectat alt motiv sunt, în orice caz, lipsite de influență asupra dispozitivului menționat, astfel încât motivul care le invocă este inoperant și trebuie respins.
(a se vedea punctul 24)
Trimitere la:
Curte: 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C‑496/99 P, Rec., p. I‑3801, punctul 68 și jurisprudența citată
2. În temeiul articolului 257 TFUE și al articolului 11 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții de Justiție, un recurs în fața Tribunalului este limitat la chestiuni de drept. Prima instanță este singura competentă, pe de o parte, să constate faptele, cu excepția cazului în care inexactitatea materială a constatărilor sale ar rezulta din înscrisurile aflate la dosar, și, pe de altă parte, să aprecieze aceste fapte. Aprecierea acestor fapte de către prima instanță nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă care i‑au fost prezentate, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Tribunalului. O astfel de denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile dosarului, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor.
(a se vedea punctul 29)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 8 septembrie 2008, Kerstens/Comisia, T‑222/07 P, RepFP, p. I‑B‑1-37 și II‑B‑1-267, punctele 60-62 și jurisprudența citată
3. Articolul 21 din Statutul Curții de Justiție prevede că cererea introductivă cuprinde expunerea sumară a motivelor invocate. Pe de altă parte, articolul 138 alineatul (1) primul paragraf litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că cererea de recurs cuprinde motivele și argumentele de drept invocate. Rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate în hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod specific această cerere.
(a se vedea punctul 36)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 12 martie 2008, Rossi Ferreras/Comisia, T‑107/07 P, RepFP, p. I‑B‑1-5 și II‑B‑1-31, punctul 27 și jurisprudența citată
4. Conform articolului 139 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, recursul nu poate modifica obiectul litigiului judecat în fața Tribunalului Funcției Publice.
Astfel, a permite unei părți să invoce pentru prima dată în fața instanței de recurs un motiv pe care aceasta nu l‑a invocat în fața instanței de fond ar însemna să i se permită acesteia să o sesizeze pe prima, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins în raport cu cel cu care a fost învestită cea de a doua. Or, în cadrul unui recurs, competența Tribunalului este limitată la aprecierea soluției legale care a fost dată motivelor dezbătute în fața Tribunalului Funcției Publice.
(a se vedea punctele 58 și 66)
Trimitere la:
Curte: 1 februarie 2007, Sison/Consiliul, C‑266/05 P, Rep., p. I‑1233, punctul 95 și jurisprudența citată
5. Principiul protecției jurisdicționale efective reprezintă un principiu general al dreptului Uniunii, care este exprimat în prezent la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Protecția conferită prin articolul 6 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului este astfel transpusă, în dreptul Uniunii, prin articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale. Acest lucru nu aduce însă atingere faptului că, în conformitate cu articolul 52 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale, în măsura în care dreptul la o cale de atac eficientă cuprins la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale corespunde unui drept garantat prin Convenția europeană a drepturilor omului, înțelesul și întinderea acestuia sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată, astfel cum a fost interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
(a se vedea punctul 84)
Trimitere la:
Curte: 22 decembrie 2010, DEB, C‑279/09, Rep., p. I‑13849, punctele 29-31; 1 martie 2011, Chartry, C‑457/09, Rep., p. I‑819, punctul 25; 28 iulie 2011, Samba Diouf, C‑69/10, Rep., p. I‑7151, punctul 49
6. Rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului că respectarea articolului 47 din cartă, nu exclude ca într-o procedură de natură administrativă să fie impusă o „pedeapsă” mai întâi de către o autoritate administrativă. Acest principiu presupune însă ca decizia unei autorități administrative, care nu îndeplinește ea însăși condițiile articolului menționat, să facă obiectul controlului ulterior al unui „organ judiciar învestit cu competență de fond”. Pentru a putea fi calificat drept organ judiciar învestit cu competență de fond, un organ judiciar trebuie să aibă, în special, competența de a analiza toate problemele de fapt și de drept relevante pentru litigiul cu care este sesizat, ceea ce implică, în cazul unei sancțiuni disciplinare, ca acesta să aibă în special competența de a aprecia proporționalitatea dintre abatere și sancțiune.
(a se vedea punctul 85)
Trimitere la:
Curtea Europeană a Drepturilor Omului: Albert și Le Compte împotriva Belgiei din 10 februarie 1983, seria A nr. 58, § 29; Schmautzer, Umlauft, Gradinger, Pramstaller, Palaoro și Pfarrmeier împotriva Austriei din 23 octombrie 1995, seria A nr. 328 A‑C și 329 A‑C, § 34, 37, 42, 39, 41 și, respectiv, 38; Mérigaud împotriva Franței, nr. 32976/04 din 24 septembrie 2009, § 68
7. Instanța Uniunii nu este obligată să invoce din oficiu un motiv întemeiat pe caracterul pretins nerezonabil al duratei procedurii disciplinare atunci când nu s‑a susținut sau nu s‑a stabilit în fața acesteia că o astfel de încălcare a avut o influență asupra însuși cuprinsului deciziei finale adoptate de această instituție.
(a se vedea punctul 100)
Trimitere la:
Curte: 13 decembrie 2000, SGA/Comisia, C‑39/00 P, Rec., p. I‑11201, punctele 41-45; 20 septembrie 2001, Asia Motor Franța și alții/Comisia, C‑1/01 P, Rec., p. I‑6349, punctele 33-36