HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a șaptea)

19 noiembrie 2008(*)

„Protecția comunitară a soiurilor de plante – Soiul de plantă SUMCOL 01 – Respingerea cererii de protecție comunitară – Lipsa caracterului distinctiv al soiului candidat”

În cauza T‑187/06,

Ralf Schräder, cu domiciliul în Lüdinghausen (Germania), reprezentat inițial de T. Leidereiter, W.‑A. Schmidt și I. Memmler și ulterior de Leidereiter și Schmidt, avocați,

reclamant,

împotriva

Oficiului Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP), reprezentat de domnii B. Kiewiet și M. Ekvad, în calitate de agenți, asistați de G. Schohe, avocat,

pârât,

având ca obiect o acțiune introdusă împotriva Deciziei camerei de recurs a OCSP din 2 mai 2006 (cauza A 003/2004) privind o cerere de protecție comunitară a soiurilor de plante pentru soiul de plantă SUMCOL 01,

TRIBUNALUL DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE (Camera a șaptea),

compus din domnii N. J. Forwood (raportor), președinte, E. Moavero Milanesi și L. Truchot, judecători,

grefier: domnul J. Plingers, administrator,

având în vedere cererea depusă la grefa Tribunalului la 18 iulie 2006,

având în vedere memoriul în răspuns depus la grefa Tribunalului la 4 octombrie 2006,

având în vedere memoriul în replică depus la grefa Tribunalului la 19 decembrie 2006,

având în vedere decizia de respingere a cererii de depunere a unui memoriu în duplică,

în urma ședinței din 14 mai 2008,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

1        Potrivit articolului 6 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (JO L 227, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 15, p. 197), protecția comunitară a soiurilor de plante este acordată soiurilor care sunt distincte, omogene, stabile și noi.

2        Potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 2100/94:

„(1)      Un soi este considerat distinct dacă se distinge net, prin manifestarea caracteristicilor care rezultă dintr‑un genotip sau dintr‑o combinație de genotipuri date, de orice alt soi a cărui existență este notorie la data depunerii cererii stabilite în conformitate cu articolul 51.

(2)      Existența unui alt soi se consideră ca fiind notorie în cazul în care, la data depunerii cererii stabilite în conformitate cu articolul 51:

(a)      a făcut obiectul protecției soiurilor de plante sau este înscris într‑un registru oficial al soiurilor, în Comunitate sau într‑un stat, sau pe lângă orice organizație interguvernamentală competentă în domeniul respectiv;

(b)      se introduce o cerere de acordare a protecției soiurilor de plante pentru acest soi sau de înscriere a acestuia într‑un registru oficial, cu condiția ca, între timp, cererea să fi dus la acordarea protecției sau la înscrierea în registru.

Normele de aplicare adoptate în conformitate cu articolul 114 pot conține, cu titlu ilustrativ, alte cazuri considerate notorii.”

3        Potrivit articolului 55 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94, cu modificările ulterioare, dacă, în urma unei prime examinări, Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (OCSP) constată că nu există niciun impediment pentru acordarea protecției comunitare a soiurilor de plante, acesta ia măsurile necesare pentru efectuarea examinării tehnice destinate controlului respectării condițiilor prevăzute la articolele 7, 8 și 9, în cel puțin unul dintre statele membre, prin intermediul organismului/organismelor competent(e) (oficii de examinare).

4        Potrivit articolului 56 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94, cu excepția cazului în care s‑a convenit asupra unei alte metode de examinare tehnică în vederea respectării condițiilor prevăzute la articolele 7, 8 și 9, oficiile de examinare efectuează, în vederea examinării tehnice, teste în cultură pentru soi sau orice altă investigație necesară.

5        Potrivit articolului 61 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2100/94, OCSP respinge cererea de protecție comunitară a soiurilor de plante dacă ajunge, pe baza raportului de examinare prevăzut în articolul 57, la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele 7, 8 și 9.

6        Potrivit articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94, OCPS acordă protecția comunitară a soiurilor de plante dacă apreciază că rezultatele examinării sunt suficiente pentru a lua o hotărâre privind cererea și că nu există niciun impediment în sensul articolelor 59 și 61 care să se opună acesteia.

7        Potrivit articolului 67 din Regulamentul nr. 2100/94, deciziile adoptate de OCSP, printre altele, în temeiul articolelor 61 și 62 pot fi atacate cu recurs.

8        Potrivit articolului 70 din Regulamentul nr. 2100/94:

„(1)      Dacă serviciul [OCSP] care a elaborat decizia consideră că recursul este admisibil și întemeiat, [OCSP] rectifică decizia. Prezenta dispoziție nu se aplică dacă o altă parte la procedura de recurs se opune reclamantului.

(2)      Dacă decizia nu este rectificată în termen de o lună de la primirea memoriului de recurs, [OCSP]:

–        decide imediat să înceapă sau nu o procedură în temeiul articolului 67 alineatul (2) teza a doua

și

–        transmite fără întârziere recursul la camera de recurs.”

9        Potrivit articolului 76 din Regulamentul nr. 2100/94:

„În cursul procedurii inițiate în fața acestuia, [OCSP] procedează la instrumentarea din oficiu a cauzei, în măsura în care faptele fac obiectul examinării prevăzute la articolele 54 și 55. [OCSP] elimină faptele care nu au fost invocate sau dovezile care nu au fost furnizate în termenul stabilit de [OCSP].”

 Istoricul cauzei

10      La 7 iunie 2001, reclamantul, domnul Ralf Schräder, a formulat la OCSP o cerere de protecție comunitară a soiurilor de plante în temeiul Regulamentului nr. 2100/94. Această cerere a fost înregistrată cu numărul 2001/0905.

11      Soiul de plantă pentru care a fost solicitată protecția este soiul de plantă SUMCOL 01 (denumit în continuare „soiul SUMCOL 01” sau „soiul candidat”), prezentat inițial ca aparținând speciei Coleus canina, Katzenschreck. Părțile au convenit ulterior că acest soi aparține mai degrabă speciei Plectranthus ornatus.

12      În cererea sa, reclamantul a indicat că soiul candidat fusese comercializat deja pe teritoriul Uniunii Europene, inițial în ianuarie 2001, sub numele „Verpiss dich” („cară‑te”), dar nu în afara acestui teritoriu. Potrivit reclamantului, acest soi provine din încrucișarea unei plante din specia Plectranthus ornatus cu o plantă din specia Plectranthus ssp. (plantă numită în germană „Buntnessel”, din America de Sud).

13      La 1 iulie 2001, OCSP a însărcinat Bundessortenamt (Oficiul federal pentru soiurile de plante, Germania) să efectueze examinarea tehnică în conformitate cu articolul 55 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94.

14      Atât din dosar, cât și din expunerea faptelor cuprinsă în decizia atacată, precum și din susținerile de fapt cuprinse în cererea introductivă și necontestate de OCSP rezultă că în cursul primului an al procedurii de examinare, concurenții reclamantului s‑au opus acordării protecției solicitate. Acești concurenți au susținut că soiul candidat nu era un soi nou de plantă, ci un soi sălbatic originar din Africa de Sud și comercializat de mulți ani în această țară, precum și în Germania.

15      Soiul candidat a fost comparat în primul rând cu un soi de referință furnizat de întreprinderea Unger, concurentă a reclamantului, și clasat de aceasta ca aparținând speciei Plectranthus comosus, „asemănătoare cu ornatus”. A rezultat în mod efectiv că aceste două soiuri nu se disting net. Totuși, Unger nu a putut aduce nicio probă în sensul că soiul de referință era deja cunoscut. În raportul interimar, elaborat în conformitate cu normele UPOV (Uniunea internațională pentru protecția soiurilor de plante), din 28 noiembrie 2002, Bundessortenamt a arătat așadar următoarele:

„[…] în acest an, SUMCOL 01 nu se distingea de plantele denumite Plectranthus ornatus ale societății Unger. Domnul Unger nu putea aduce însă nicio dovadă a comercializării plantelor după 1998. Va fi necesar să se efectueze o nouă examinare în 2003.”

16      La 20 martie 2002, dr. Menne, acționând în numele doamnei Heine, examinatoarea Bundessortenamt însărcinată cu efectuarea examinării tehnice, l‑a contactat pe domnul E. van Jaarsveld, colaborator al grădinii botanice din Kirstenbosch (Africa de Sud), cu rugămintea de a‑i furniza butași sau semințe ale speciilor Plectranthus comosus sau Plectranthus ornatus, pe care intenționa să le utilizeze ca soiuri de referință. De asemenea, l‑a întrebat dacă în Africa de Sud erau disponibile pe piață soiuri din aceste specii.

17      În răspunsul din 25 martie 2002, domnul van Jaarsveld a arătat:

„Speciile Plectranthus comosus și P. ornatus sunt cultivate în mod obișnuit în țara noastră. Prima specie este considerată acum o plantă sălbatică invazivă și nu mai poate fi vândută în pepiniere. Varietățile multicolore sunt disponibile și sunt cultivate frecvent și cred că înmulțirea acestora este în continuare legală. Specia P. ornatus continuă să fie foarte mult utilizată și vândută în pepiniere. Acum, că este toamnă, voi căuta semințe ale acestor două specii. Nefiind vorba despre specii indigene din regiunea noastră, noi nu le cultivăm aici, la Kirstenbosch, și va trebui să încerc să obțin semințe de plante care provin din grădinile particularilor.”

18      Într‑o scrisoare din 15 mai 2002, doamna Miller, de la Royal Horticultural Society Garden din Wisley (Regatul Unit), i‑a prezentat doamnei Heine următoarele:

„Mă tem că nu avem semințe de Plectranthus. Vă sugerez să contactați fie Botanical Society of South Africa, la Kirstenbosch […], fie Silverhill Seeds […], Cape Town, Africa de Sud.

În ceea ce privește C. Canina, este practic sigur că este vorba despre specia Plectranhtus ornatus, cunoscută în trecut în mod greșit sub numele P. comosus. Am adus câteva plante de «C. canina» pentru înmulțire și acestea sunt mai mult sau mai puțin identice cu cele ale speciei P. ornatus, pe care o cultiv de mulți ani, precum și cu o plantă pe care am primit‑o la începutul anului trecut de la o pepinieră din Marea Britanie în vederea identificării.”

19      Într‑o scrisoare din 16 octombrie 2002, domnul van Jaarsveld și‑a exprimat punctul de vedere cu privire la o fotografie a soiului candidat, care îi fusese transmisă de doamna Heine, după cum urmează:

„Planta în discuție este fără nicio îndoială P. ornatus Codd. Cunosc foarte bine această specie. P. comosus este un arbust mare cu frunze păroase, foarte diferite.”

20      La 12 decembrie 2002, Bundessortenamt a primit butașii trimiși de domnul van Jaarsveld și prezentați de acesta ca fiind prelevați din grădina proprie. Întrucât câțiva dintre acești butași nu au supraviețuit, probabil din cauza frigului, Bundessortenamt a înmulțit butașii supraviețuitori pentru a obține butași suplimentari. Plantele astfel obținute au fost cultivate împreună cu plantele din soiul candidat SUMCOL 01 în cursul anului de examinare 2003. La sfârșitul acestei examinări a rezultat că soiul candidat nu prezenta decât diferențe minime față de plantele obținute din butașii trimiși de domnul van Jaarsveld. Potrivit unui mesaj electronic al doamnei Heine din 19 august 2003, diferențele erau într‑adevăr „semnificative”, dar aproape invizibile.

21      Printr‑o scrisoare din 7 august 2003, OCSP l‑a informat pe reclamant că, potrivit Bundessortenamt, „există o lipsă de caracter distinctiv al plantelor în raport cu plantele testate la grădina botanică din Kirstenbosch”. Părțile nu contestă că aceste plante proveneau de fapt din grădina personală a domnului van Jaarsveld. Această scrisoare preciza de asemenea că, potrivit doamnei Heine, cu ocazia inspectării terenului de experimentare al Bundessortenamt, reclamantul nu a fost în măsură să identifice soiul său SUMCOL 01.

22      În septembrie 2003, reclamantul a prezentat observațiile sale în răspunsul la rezultatele examinării tehnice. Bazându‑se, pe de o parte, pe rezultatele călătoriei sale de investigație în Africa de Sud, efectuată între 29 august și 1 septembrie 2003, și, pe de altă parte, pe rezultatele vizitei sale la grădina botanică din Meise (Belgia), efectuată la 15 septembrie 2003, acesta s‑a declarat convins că plantele care provin din grădina domnului van Jaarsveld, utilizate pentru comparație, nu aparțineau soiului de referință, ci chiar soiului SUMCOL 01. Pe de altă parte, reclamantul a exprimat îndoieli cu privire la notorietatea soiului de referință.

23      Raportul final al Bundessortenamt din 9 decembrie 2003, elaborat în conformitate cu normele UPOV, a fost transmis reclamantului pentru observații printr‑o scrisoare a OCSP din 15 decembrie 2003. Acest raport concluzionează în sensul lipsei caracterului distinctiv al soiului candidat SUMCOL 01 în raport cu soiul de referință Plectranthus ornatus din Africa de Sud (van Jaarsveld).

24      Reclamantul a prezentat ultimele observații cu privire la acest raport la 3 februarie 2004.

25      Prin Decizia R 446 din 19 aprilie 2004 (denumită în continuare „decizia de respingere”), OCSP a respins cererea de protecție comunitară pentru motivul lipsei caracterului distinctiv al soiului SUMCOL 01 în sensul articolului 7 din Regulamentul nr. 2100/94.

26      În ceea ce privește în special condiția referitoare la notorietatea soiului de referință, OCSP s‑a exprimat în decizia de respingere după cum urmează:

„În cursul examinării tehnice, soiul «SUMCOL 01» nu se distingea net, din punctul de vedere al expresiei caracteristicilor observate, de materialul de referință Plectranthus ornatus din Africa de Sud, care, la momentul introducerii cererii (7 iunie 2001), era notoriu.

[…]

Domnul van Jaarsveld a declarat că grădina botanică din Kirstenbosch cultiva cu prioritate speciile indigene. P. ornatus nu era o plantă indigenă din Africa de Sud, fapt care explică de ce această specie nu este cultivată în grădina botanică. Soiul [de referință] se află totuși pe piață și este vândut în magazinele de produse de grădinărit din Africa de Sud, astfel încât poate fi găsit în grădinile particularilor, precum cea a domnului van Jaarsveld. Având în vedere că acest soi este disponibil pe piață și poate fi găsit în grădinile particularilor, trebuie considerat ca fiind notoriu.

[OCSP] nu are niciun motiv să se îndoiască de originea materialului vegetal astfel cum este indicată de domnul van Jaarsveld.”

27      La 11 iunie 2004, reclamantul a formulat un recurs la camera de recurs a OCSP împotriva deciziei de respingere. Cu aceeași ocazie, acesta a solicitat posibilitatea de a consulta actele dosarului. Această cerere a fost admisă în totalitate la 25 august 2004, respectiv cu cinci zile înainte de expirarea termenului de patru luni prevăzut la articolul 69 din Regulamentul nr. 2100/94 pentru depunerea unui memoriu care expune motivele de recurs. Cu toate acestea, reclamantul a depus un astfel de memoriu la 30 august 2004.

28      Decizia de respingere nu a făcut obiectul unei revizuiri prejudiciale în temeiul articolului 70 din Regulamentul nr. 2100/94 într‑un termen de o lună de la primirea memoriului de recurs, prevăzut de această dispoziție. Printr‑o scrisoare din 30 septembrie 2004, OCSP l‑a informat totuși pe reclamant despre hotărârea sa din aceeași zi „de a‑și amâna decizia” cu două săptămâni începând cu această dată pentru motivul că i se pare utilă efectuarea de noi investigații.

29      La 8 octombrie 2004, domnul van Jaarsveld a adus OCSP următoarele precizări:

„Plectranthus ornatus a fost descrisă de dr. L. E. Codd în «Plectranthus and allied genera in southern Africa» [Bothalia 11, 4: paginile 393-394 (1975)]. În diagnoza sa, dr. Codd stabilește că «aceasta crește pe stânci în locuri semi‑umbroase, la o înălțime cuprinsă între 1000 și 1500 de metri, din Etiopia până în Tanzania. Ea este cultivată și semi‑aclimatizată în Africa de Sud.» Prin urmare, pot afirma și confirma, împreună cu dr. Codd, că această plantă se află în comerțul nostru local de peste 30 de ani. În 1975 era deja utilizată și comercializată pe scară largă, însă sub numele P. neochilus. În prezent, Plectranthus ornatus poate fi găsită în grădini pretutindeni în Africa de Sud și este răspândită în comerțul horticol.”

30      La 13 octombrie 2004, OCSP a adresat noi întrebări domnului van Jaarsveld, cu privire la locul și la data prelevării butașilor, la dovada cumpărării acestora, la sursele alternative de achiziție și la originile posibile ale materialului vegetal european, precum și la trimiterea la lucrarea scrisă de dr. Codd.

31      La 15 octombrie 2004, domnul van Jaarsveld a răspuns după cum urmează:

„Plantele în discuție nu au fost cumpărate – este o clonă obișnuită pe care oamenii o cultivă pretutindeni în Cape Town și în Republica Africa de Sud (RAS). Plantele pe care le‑am trimis proveneau din grădina mea personală (locuiesc și lucrez la grădina botanică Kirstenbosch), în urmă cu câțiva ani am primit, din grădina unui prieten din Plumstead, un butaș, care era distribuit prin comerțul horticol. Noi aveam chiar obiceiul de a o cultiva în grădina noastră botanică sub numele P. neochilus, însă după ce am descoperit că este o specie străină, am eradicat‑o din grădina botanică din Kirstenbosch, întrucât noi nu cultivăm decât plante din RAS. Această clonă este disponibilă în pepiniere pretutindeni în RAS și se găsește în comerțul horticol de aici de la începutul anilor ’70. Eu lucrez cu Plectr. de mulți ani și sunt bine familiarizat cu această clonă; aceasta nu este produsă dintr‑o o sămânță și, prin urmare, având aceeași origine genetică, este o clonă unică. Vă voi trimite o copie a paginilor relevante din lucrarea scrisă de dr. Codd.”

32      OCSP a contactat de asemenea Ministerul Agriculturii din RAS, făcând referire la opinia exprimată de domnul van Jaarsveld și solicitând mai multe informații privind disponibilitatea speciei Plectranthus ornatus.

33      În răspunsul din 2 noiembrie 2004, doamna J. Sadie, de la ministerul respectiv, a arătat următoarele:

„M‑am consultat cu un alt expert în domeniul plantei Plectranthus, dr. Gert Brits, care este și ameliorator.

În primul rând, Plectranthus este unul dintre genurile care fac parte din domeniul de activitate al domnului Ernst van Jaarsveld de mulți ani, motiv pentru care acesta este într‑adevăr expert în ceea ce privește acest gen, iar informațiile pe care acesta le furnizează sunt demne de încredere.

În al doilea rând, Plectranthus ornatus este o specie originară din Africa tropicală (Tanzania și Kenia). Această specie este foarte apropiată de specia din Africa de Sud, P. neochilus, diferențele constând în inflorescența mai lungă a acesteia din urmă și vârful rotunjit al frunzei de P. ornatus. S‑ar părea că pepinieriștii confundă cele două specii. Întrucât, în cea mai mare parte, pepinieriștii nu sunt botaniști calificați, aceștia se bazează pe alte persoane pentru identificarea plantelor și foarte puțini dintre ei cunosc distincția subtilă dintre specii precum cele două menționate.

La Pretoria Herbarium se găsesc specimene uscate de P. ornatus, prelevate dintr‑o grădină în 1960. Găsim confirmarea specimenelor uscate, prelevate dintre plantele aclimatizate și plantele de grădină din Africa de Sud, în lucrarea recentă a dr. H. F. Glen, «Cultivated Plants of southern Africa – names, common names, literature», 2002, p. 326.

Lucrarea lui L. E. Codd din 1975, «Plectranthus (Labiataea) and allied genera in southern Africa», Bothalia 11(4): 371-442, amintește P. ornatus ca o plantă cultivată și semi‑aclimatizată în Africa de Sud. Acest lucru este confirmat de Andrew Hankey în articolul său apărut în numărul 21 al revistei Plantlife, din septembrie 1999, «The genus Plectranthus in South Africa: diagnostic characters and simple fields keys», p. 8-15.

Realitatea este că această specie este originară din Africa și că, dacă plantele, chiar originare din grădini ale particularilor, nu pot fi distinse de un soi pentru care se solicită acordarea unei protecții pentru ameliorator, aceasta înseamnă că «soiul» nu este unic.

[…] Putem stabili surse de producție a P. ornatus, dar pentru aceasta va fi nevoie de timp. Cu toate acestea, pot să mă refer la pepinieriștii de la Rodene Wholesale Nursery din Port Elizabeth, care s‑au plâns în legătură cu înregistrarea unui soi de P. neochilus în Statele Unite, întrucât, pe baza imaginilor, nu puteau să o distingă de P. neochilus standard, pe care o cultivă de aproape 15 ani.”

34      La 10 noiembrie 2004, OCSP a decis să nu rectifice decizia de respingere în temeiul procedurii de revizuire prejudicială prevăzute la articolul 70 din Regulamentul nr. 2100/94 și a transmis recursul la camera de recurs. OCSP a arătat că problema esențială era aceea dacă materialul vegetal al soiului de referință trimis la Bundessortenamt de către domnul van Jaarsveld era, astfel cum susținea reclamantul, un material din soiul SUMCOL 01 exportat din Germania în Africa de Sud. OCSP a răspuns negativ la această întrebare, întemeindu‑se pe examinarea tehnică a Bundessortenamt, care a revelat existența unor diferențe între soiul candidat și soiul de referință în ceea ce privește înălțimea plantei, lățimea frunzei și lungimea tubului corolei.

35      În răspunsul scris din 8 septembrie 2005 la o întrebare adresată de camera de recurs, OCSP a recunoscut că schimbarea de climă și de sit poate determina anumite reacții din partea plantelor și că, astfel cum a explicat Bundessortenamt, nu poate fi, așadar, complet exclusă ipoteza ca soiurile care prezintă diferențe atât de mici precum soiul candidat și soiul de referință să aparțină aceluiași soi.

36      Părțile au fost ascultate de camera de recurs în cadrul ședinței din 30 septembrie 2005. Din procesul‑verbal al acestei ședințe rezultă că doamna Heine a asistat la ședință ca reprezentantă a OCSP. Aceasta a declarat, printre altele, că, din cei șase butași trimiși de domnul van Jaarsveld, numai patru au supraviețuit transportului. Pentru a exclude posibilitatea ca diferențele dintre soiul candidat și soiul de referință să se datoreze factorilor de mediu, au fost obținuți butași noi, care au fost utilizați ca soi de referință. Potrivit doamnei Heine, întrucât aceștia erau butași din a doua generație, diferențele constatate trebuiau puse pe seama genotipului.

37      Din procesul‑verbal al ședinței rezultă de asemenea că, la finalul acesteia, camera de recurs nu era ferm convinsă de notorietatea soiului de referință. Fără a pune în discuție credibilitatea și expertiza tehnică a domnului van Jaarsveld, camera de recurs a apreciat că anumite afirmații în acest sens ale acestuia nu erau suficient de susținute, astfel încât a considerat necesară efectuarea unei vizite pe teren, în Africa de Sud, de către unul dintre membrii săi, în temeiul măsurilor prevăzute la articolul 78 din Regulamentul nr. 2100/94.

38      În această privință, procesul‑verbal al ședinței este redactat după cum urmează:

„Președintele a declarat terminată procedura orală.

După ce s‑a retras în camera de consiliu, președintele a anunțat decizia următoare:

[…]

[…] ideea era de a rezolva problema dacă soiul de referință este notoriu prin intermediul unei vizite pe teren în Africa de Sud și prin colectarea de informații adecvate [articolul 78 din Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului] de către C. J. Barendrecht, membru al camerei de recurs.

Motive:

Deși camera de recurs a presupus că notificările transmise prin mesaj electronic de domnul van Jaarsveld nu lăsau loc niciunei îndoieli privind competența tehnică și credibilitatea acestuia, conținutul atestărilor dă însă impresia că domnul van Jaarsveld nu a dat dovadă, în raport cu întrebările clare adresate de Oficiu, de un grad suficient de atenție, precum cea pe care ar fi cerut‑o din partea lui alte agenții oficiale sau organe jurisdicționale. Pentru acest motiv, camera nu era încă pe deplin convinsă că plantele originare din grădina domnului van Jaarsveld erau într‑adevăr ornatus care creștea anterior în grădina botanică. O astfel de afirmație nu a fost explicată în mod suficient. Astfel, nu a fost prezentată nicio indicație cu privire la modul în care ornatus a putut fi adusă din grădina botanică în grădina unui prieten și nici cu privire la faptele pe care se întemeiază afirmația că specia ornatus din gradina botanică era același soi ca și cel din grădina domnului van Jaarsveld.

Părțile la procedură au fost (sic) informate la momentul potrivit despre călătorie, pentru a li se da posibilitatea să ia parte la aceasta. Măsura trebuia supusă condiției că reclamantul plătește un avans pentru cheltuieli [articolul 62 din Regulamentul (CE) nr. 1239/95 al Comisiei]. În cele din urmă, cheltuielile vor fi suportate de partea care cade în pretenții.”

39      La 27 decembrie 2005, camera de recurs a adoptat măsura în discuție pe cale de ordonanță. Camera de recurs a condiționat executarea acestei măsuri de plata de către reclamant a unui avans de 6 000 de euro pentru cheltuieli, potrivit articolului 62 din Regulamentul (CE) nr. 1239/95 Comisiei din 31 mai 1995 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 2100/94 al Consiliului privind procedura față de Oficiul Comunitar pentru Soiuri de Plante (JO L 121, p. 37, Ediție specială, 03/vol. 17, p. 10).

40      Într‑un memoriu din 6 ianuarie 2006, reclamantul a arătat că nu era obligat să aducă dovezi și că nu se afla la originea măsurii dispuse. Acesta a subliniat că îi revenea OCSP obligația de stabilire a caracterului distinctiv în sensul articolului 7 din Regulamentul nr. 2100/94. Pentru acest motiv, în opinia reclamantului, o „călătorie de recunoaștere” în Africa de Sud nu era de conceput decât în temeiul articolului 76 din Regulamentul nr. 2100/94. În acest temei, nu îi revenea obligația de plăti un avans pentru cheltuieli.

41      Prin Decizia din 2 mai 2006 (cauza A 003/2004, denumită în continuare „decizia atacată”), camera de recurs a respins recursul îndreptat împotriva deciziei de respingere. Aceasta a considerat, în esență, că soiul SUMCOL 01 nu putea fi distins în mod clar de un soi de referință notoriu la momentul introducerii cererii.

42      În ceea ce privește neexecutarea măsurii adoptate pe cale de ordonanță, la pagina 20 din decizia respectivă, camera de recurs a arătat următoarele:

„Camera de recurs nu a adoptat ordonanța cu privire la măsura referitoare la identitatea și la notorietatea soiului de referință care provine din grădina domnului van Jaarsveld pentru că, după ce avut îndoieli cu privire la aspectele citate anterior, aceasta a fost convinsă, în cele din urmă, că soiul utilizat cu titlu de comparație era soiul de referință, iar nu SUMCOL 01, și că soiul de referință era notoriu la data formulării cererii.

Pentru acest motiv, faptul că reclamantul nu a plătit avansul pentru cheltuieli, legat de măsura respectivă, nu este un factor cauzal în decizia de a nu îndeplini această măsură.”

 Procedura și concluziile părților

43      Prin cererea primită la grefa Tribunalului la 18 iulie 2006, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

44      La 6 iulie 2007, reclamantul a depus un nou document în susținerea argumentării sale referitoare la sarcina probei. Acest document constă într‑o scrisoare din 3 iulie 2007, adresată avocatului său, precum și președintelui OCSP de către Comunitatea internațională a amelioratorilor de plante ornamentale și fructifere cu reproducere asexuată (Ciopora), care exprimă o opinie cu privire la această problemă. Documentul respectiv a fost depus în mod provizoriu la dosar, decizia cu privire la admisibilitatea sa urmând să fie soluționată într‑un stadiu ulterior al procedurii. Acesta a fost notificat de asemenea OCSP, care a fost invitat să își prezinte observațiile în ședință.

45      Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată începând cu noul an judiciar, judecătorul raportor a fost repartizat în Camera a șaptea, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

46      Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a șaptea) a hotărât deschiderea procedurii orale.

47      În ședința din 14 mai 2008, părțile și‑au susținut pledoariile și au răspuns la întrebările adresate de Tribunal. La cererea comună a părților, motivată de indisponibilitatea avocatului Schohe pentru motive de sănătate, OCSP a fost autorizat să utilizeze limba engleză ca limbă de procedură, în conformitate cu articolul 35 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Reclamantul s‑a desistat de primele două capete de cerere enunțate în cererea introductivă, fapt de care s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință. OCSP a declarat că nu are nicio obiecție cu privire la luarea în considerare a opiniei exprimate de Ciopora, menționată la punctul 44 de mai sus, aspect de care, de asemenea, s‑a luat act în procesul‑verbal de ședință. Tribunalul a hotărât să mențină acest document la dosar.

48      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea deciziei atacate;

–        obligarea OCSP la plata cheltuielilor de judecată.

49      OCPS solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată;

–        în subsidiar, pentru cazul în care OCSP ar cădea în pretenții, să dispună că acesta nu va suporta decât propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 136 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

 În drept

50      În susținerea acțiunii, reclamantul invocă, în esență, opt motive. Primul motiv, care cuprinde trei aspecte, se întemeiază pe încălcarea dispozițiilor articolului 62 coroborate cu dispozițiile articolului 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2100/94. Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 76 din Regulamentul nr. 2100/94. Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 2100/94 și pe „interdicția generală de a lua decizii prin surprindere într‑un stat de drept”. Al patrulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95. Al cincilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95. Al șaselea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 88 din Regulamentul nr. 2100/94. Al șaptelea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94. În sfârșit, al optulea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 2100/94.

51      Tribunalul va examina mai întâi primul motiv, apoi al treilea și al cincilea motiv vor fi examinate împreună, după care vor fi examinate al doilea, al patrulea, al șaselea, al șaptelea și al optulea motiv.

 Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 62 și ale articolului 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2100/94

 Argumentele părților

52      Reclamantul arată că, în temeiul articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94, protecția comunitară a soiurilor de plante trebuie să fie acordată atunci când rezultatele examinării sunt suficiente pentru aceasta și când nu există niciun impediment în sensul articolelor 59 și 61 din același regulament. Potrivit reclamantului, OCSP nu dispune de nicio marjă de apreciere în această privință, protecția trebuind acordată în măsura în care condițiile de fond și de formă sunt îndeplinite.

53      Potrivit reclamantului, în speță, OCSP a aplicat greșit această dispoziție, considerând în mod eronat că nu erau îndeplinite condițiile de acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante. În esență, reclamantul critică faptul că, în speță, camera de recurs s‑a întemeiat exclusiv pe indicațiile domnului van Jaarsveld cu privire la originea și la notorietatea butașilor trimiși de acesta, pe care reclamantul le consideră, în parte, în mod vădit greșite și în general contradictorii, precum și pe cunoștințele domnului van Jaarsveld în calitate de expert cu privire la specia Plectranthus.

54      În cadrul primului aspect al motivului, reclamantului susține în special că OCSP a încălcat articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94, considerând în mod eronat că soiul SUMCOL 01 nu are caracter distinctiv în sensul acestei dispoziții. În acest context, reclamantul reiterează teza pe care a susținut‑o deja în fața OCSP și a camerei de recurs a acestuia, potrivit căreia, ținând seama de caracterul neesențial al diferențelor constatate între soiul candidat și soiul de referință, soiul de referință este chiar soiul candidat. Potrivit reclamantului, într‑adevăr, domnul van Jaarsveld nu ar fi transmis către Bundessortenamt material vegetal din soiul de referință, ci chiar din soiul SUMCOL 01. În consecință, soiul candidat nu ar fi fost comparat cu un soi de referință în sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94. În orice caz, Bundessortenamt nu ar fi fost în măsură să excludă această eventualitate, ceea ce era suficient pentru stabilirea încălcării dispoziției respective.

55      În cadrul celui de al doilea aspect al motivului, dezvoltat în mod subsidiar, în cazul în care s‑ar admite că plantele trimise de domnul van Jaarsveld erau într‑adevăr obținute dintr‑un soi de referință, reclamantul susține în special că OCSP a încălcat articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94, considerând în mod eronat că pretinsul soi de referință era notoriu la momentul formulării cererii. Acesta arată, în special, că domnul van Jaarsveld se înșală atunci când afirmă că plantele în discuție fac parte dintr‑un soi care poate fi obținut „de mulți ani din magazinele de produse de grădinărit din Africa de Sud”. Singurul lucru care a putut fi dovedit până în prezent ar fi existența unei plante izolate care crește în grădina personală a domnului van Jaarsveld.

56      În cadrul celui de al treilea aspect al motivului, reclamantul susține în special că erorile de care sunt afectate aprecierile de fond ale camerei de recurs au condus de asemenea la o încălcare a articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94. Potrivit acestuia, constatările OCSP nu justifică presupunerea că plantele din soiul SUMCOL 01 nu se disting în mod clar de un soi a cărui existență era notorie la data depunerii cererii.

57      În această privință, reclamantul adaugă că nu îi revine obligația de a dovedi inexistența unui soi de referință notoriu și că, în caz de îndoială cu privire la acest aspect, protecția comunitară a soiurilor de plante trebuie să fie acordată. Astfel, chiar dacă nu era posibil să se clarifice în mod definitiv originea și identitatea plantelor trimise de domnul van Jaarsveld, acest lucru nu ar constitui, potrivit reclamantului, un temei pentru respingerea cererii. Concepția OCSP, în sensul că protecția soiurilor de plante trebuie să fie refuzată în cazul soiului candidat în măsura în care nu este posibil să se stabilească fără nicio îndoială că acesta se distinge net de orice alt soi notoriu la data depunerii cererii, ar fi fundamental eronată.

58      OCSP susține că motivul nu este întemeiat sub niciunul dintre cele trei aspecte.

 Aprecierea Tribunalului

–       Considerații introductive cu privire la întinderea controlului jurisdicțional al Tribunalului

59      Din jurisprudența Curții rezultă că, atunci când o autoritate comunitară este chemată, în cadrul misiunii sale, să efectueze evaluări complexe, în special de ordin economic, aceasta beneficiază, în virtutea acestui fapt, de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare este supusă unui control jurisdicțional limitat, care nu implică faptul că instanța comunitară substituie aprecierea elementelor de fapt efectuată de autoritatea respectivă cu propria apreciere. Astfel, instanța comunitară se limitează, într‑un astfel de caz, să examineze materialitatea faptelor și calificările juridice pe care autoritatea respectivă le deduce din acestea și, în special, aspectul dacă acțiunea acesteia din urmă nu este afectată de o eroare vădită sau de un abuz de putere ori dacă această autoritate nu a depășit în mod vădit limitele puterii sale de apreciere. (Hotărârea Curții din 13 iulie 1966, Consten și Grundig/Comisia, 56/64 și 58/64, Rec., p. 429, Hotărârea Curții din 22 ianuarie 1976, Balkan-Import-Export, 55/75, Rec., p. 19, punctul 8, Hotărârea Curții din 14 iulie 1983, Øhrgaard și Delvaux/Comisia, 9/82, Rec., p. 2379, punctul 14, Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C‑225/91, Rec., p. I‑3203, punctele 24 și 25, și Hotărârea Curții din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C‑157/96, Rec., p. I‑2211, punctul 39).

60      De asemenea, în măsura în care decizia autorității administrative este rezultatul unor aprecieri tehnice complexe, de exemplu, în domeniul medico‑farmacologic, acestea fac în principiu obiectul unui control jurisdicțional limitat, care implică faptul ca instanța comunitară să nu poată înlocui aprecierea elementelor de fapt efectuată de autoritatea respectivă cu propria apreciere [Ordonanța președintelui Curții din 11 aprilie 2001, Comisia/Bruno Farmaceutici și alții, C‑474/00 P(R), Rec., p. I‑2909, punctul 90; a se vedea Hotărârea Tribunalului din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, Rep., p. II‑3601, punctul 88 și jurisprudența citată].

61      Cu toate acestea, deși instanța comunitară recunoaște administrației o marjă de apreciere în domeniul economic sau tehnic, acest lucru nu implică faptul că respectiva instanță trebuie să se abțină să controleze interpretarea de către administrație a datelor de această natură. Într‑adevăr, instanța comunitară trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor relevante ce trebuie să fie luate în considerare pentru evaluarea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse de aici. Totuși, în cadrul acestui control, nu intră în competența instanței să substituie aprecierea economică a administrației cu propria apreciere (a se vedea Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rep., p. I‑9947, punctul 57 și Hotărârea Tribunalului Microsoft/Comisia, citată la punctul 60 de mai sus, punctul 88 și jurisprudența citată).

62      Această jurisprudență poate fi transpusă la cazurile în care decizia administrativă este rezultatul aprecierilor complexe din alte domenii științifice, precum botanica sau genetica.

63      În speță, aprecierea caracterului distinctiv al unui soi de plantă, în lumina criteriilor prevăzute la articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94, prezintă o complexitate științifică și tehnică ce poate justifica o limitare a întinderii controlului jurisdicțional.

64      Într‑adevăr, aceste criterii impun să se verifice dacă soiul candidat „se distinge net, prin manifestarea caracteristicilor care rezultă dintr‑un genotip sau dintr‑o combinație de genotipuri date, de orice alt soi”. Astfel cum rezultă, în special, din documentul TG/1/3 al UPOV din 19 aprilie 2002, intitulat „Introducere generală în examinarea distincției, a omogenității și a stabilității și în armonizarea descrierii soiurilor de plante”, o astfel de apreciere impune o expertiză și cunoștințe tehnice specifice, îndeosebi în domeniul botanicii și al geneticii (a se vedea, prin analogie, Hotărârea Tribunalului din 3 iulie 2002, A. Menarini/Comisia, T‑179/00, Rec., p. II‑2879, punctele 44 și 45).

65      În schimb, aprecierea existenței unui alt soi notoriu în raport cu criteriile prevăzute la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94 nu impune o expertiză și cunoștințe tehnice specifice și nu prezintă nicio complexitate care să poată justifica o limitare a întinderii controlului jurisdicțional.

66      Într‑adevăr, aceste criterii se limitează a impune să se verifice, de exemplu, dacă, la data depunerii cererii de protecție a soiului candidat, un alt soi „a făcut obiectul protecției soiurilor de plante sau este înscris într‑un registru oficial al soiurilor, în Comunitate sau într‑un stat, sau pe lângă orice organizație interguvernamentală competentă în domeniul respectiv” ori chiar dacă, la aceeași dată, „se introduce o cerere de acordare a protecției soiurilor de plante pentru acest soi sau de înscriere a acestuia într‑un registru oficial, cu condiția ca, între timp, cererea să fi dus la acordarea protecției sau la înscrierea în registru”.

67      În lumina acestor considerații introductive va examina Tribunalul legalitatea aprecierilor de fond efectuate de camera de recurs în temeiul articolului 7 alineatele (1) și (2) și al articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94 în decizia atacată.

–       Aprecieri în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94

68      Cu titlu introductiv, este necesar să se precizeze faptul că, la fel ca și Bundessortenamt, camera de recurs s‑a pronunțat exclusiv cu privire la soiul van Jaarsveld. În aceste condiții, și astfel cum susține în mod corect reclamantul, nu este necesar să se examineze cu o atenție deosebită dezvoltările consacrate, în apărare, de OCSP pretinsei existențe a altor două soiuri notorii care nu s‑ar distinge, nici ele, net de soiul candidat. În special, în măsura în care scrisoarea trimisă de Royal Horticultural Society Garden din Wisley, citată la punctul 18 de mai sus, nu a fost luată în considerare de camera de recurs, aceasta nu poate fi invocată de OCSP în cadrul prezentei proceduri pentru a justifica legalitatea deciziei atacate.

69      Potrivit deciziei atacate, soiul SUMCOL 01 și soiul de referință van Jaarsveld nu sunt identice și constituie așadar două soiuri diferite, contrar celor susținute de reclamant, însă acestea nu se disting net unul față de celălalt în sensul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94.

70      Aceste aprecieri se întemeiază pe concluziile examinării tehnice, consemnate în Raportul final al Bundessortenamt din 9 decembrie 2003 (a se vedea punctul 23 de mai sus), precum și pe precizările făcute, cu ocazia ședinței desfășurate în fața camerei de recurs, de doamna Heine, examinatoare a Bundessortenamt însărcinată cu examinarea tehnică (a se vedea punctul 36 de mai sus).

71      În ceea ce privește problema dacă soiul de referință van Jaarsveld este într‑adevăr un soi diferit de soiul candidat, din raportul final al Bundessortenamt rezultă că au fost constatate diferențe între cele două soiuri în raport cu trei dintre cele 26 de criterii de comparație reținute în vederea examinării tehnice, în conformitate cu normele UPOV: este vorba despre înălțimea plantelor, lățimea frunzelor și lungimea tubului corolei. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței desfășurate în fața camerei de recurs, doamna Heine a exclus faptul că diferențele în discuție pot fi datorate genotipului. Rezultă în mod necesar că, potrivit acestei aprecieri, soiul candidat și soiul de referință nu reprezintă același soi.

72      Reclamantul însuși admite existența acestor diferențe, dar persistă în a le atribui influenței factorilor de mediu.

73      Având în vedere marja de apreciere considerabilă de care dispune OCSP în ceea ce privește aprecierile botanice complexe, elementele invocate de reclamant în susținerea argumentării sale nu sunt totuși suficiente pentru a stabili că Bundessortenamt și, ulterior acestuia, OCSP, precum și camera de recurs ar fi comis o eroare vădită de apreciere care să poată conduce la anularea deciziei atacate.

74      În primul rând, explicațiile, mărturiile și rapoartele de expertiză prezentate de reclamant au ca obiect în mod general incidența pe care o pot avea factorii de mediu asupra caracterelor, precum cele identificate de către Bundessortenamt ca fiind diferite. Această influență nu este contestată însă de OCSP. În schimb, Bundessortenamt a ajuns la concluzia că, în împrejurările specifice ale speței, diferențele constatate nu trebuiau atribuite unor astfel de factori, ci genotipului. Elementele de ordin general invocate de reclamant nu sunt suficiente pentru a respinge această concluzie specifică.

75      În al doilea rând, susținerea reclamantului în sensul că nu s‑ar fi ținut seama în mod suficient de faptul că plantele reclamantului și cele trimise de domnul van Jaarsveld au fost expuse mulți ani unor condiții climaterice diferite apare ca o simplă divergență de apreciere în raport cu aprecierea OCSP. Susținerea reclamantului nu stabilește că această din urmă apreciere este în mod vădit eronată.

76      În al treilea rând, afirmația reclamantului în sensul că nici chiar Bundessortenamt nu ar fi fost în măsură să excludă faptul că toate plantele cultivate în 2003 aparțineau soiului SUMCOL 01 pare a fi eronată.

77      Este adevărat că, într‑un mesaj electronic din 20 iunie 2005 adresat OCSP, doamna Heine a expus următoarele:

„Noi nu am putut distinge plantele care fac obiectul cererii de plantele din Africa de Sud, motiv pentru care se poate argumenta, firește, că toate plantele își au originea în plantele care fac obiectul cererii.”

78      În temeiul acestui răspuns, OCSP a recunoscut, în răspunsul scris din 8 septembrie 2005 la o întrebare adresată de camera de recurs, că schimbarea de climă și de sit poate determina anumite reacții din partea plantelor și că, astfel cum a explicat Bundessortenamt, nu poate fi, așadar, complet exclusă ipoteza ca soiurile care prezintă diferențe atât de mici precum cele existente între soiul candidat și soiul de referință să provină din același soi (a se vedea punctul 35 de mai sus).

79      În aprecierea globală a elementelor de probă, nu trebuie însă să se acorde un credit deosebit declarației în discuție a doamnei Heine și, în consecință, nici răspunsului scris al OCSP adresat camerei de recurs, care este urmarea acesteia. Pe de o parte, într‑adevăr, declarația respectivă, cuprinsă într‑un mesaj electronic redactat în grabă, la aproape doi ani după examinarea tehnică și atunci când persoana interesată nu mai avea, probabil, în memorie toate elementele dosarului, este contrazisă de raportul final din 12 decembrie 2003, în care se concluzionează în sensul existenței unor elemente care disting cele două soiuri. Pe de altă parte, contrar celor susținute de reclamant, din procesul‑verbal al ședinței desfășurate în fața camerei de recurs nu rezultă nicidecum că doamna Heine ar fi menținut această declarație în ședință. Dimpotrivă, din explicațiile mai circumstanțiate furnizate de aceasta în ședință rezultă că, în opinia sa, cele două soiuri în discuție erau diferite din punct de vedere genetic (a se vedea punctul 71 de mai sus).

80      În al patrulea rând, argumentul reclamantului în sensul că acesta a putut distinge în mod clar soiul SUMCOL 01 și soiul van Jaarsveld de exemplarul din specia Plectranthus ornatus cultivat în grădina botanică din Meise este lipsit de relevanță în măsura în care, astfel cum a arătat camera de recurs, fără a fi contrazisă de reclamant, Plectranthus ornatus este o specie din care fac parte numeroase soiuri, dintre care unele se disting net de soiul SUMCOL 01, iar altele nu se disting net de acesta.

81      În al cincilea rând, elementele prezentate de reclamant în vederea respingerii tezei reținute de camera de recurs, potrivit căreia experiența „pare să excludă” faptul ca plante din soiul SUMCOL 01 să poată ajunge în grădina personală a domnului van Jaarsveld, nu sunt convingătoare.

82      Potrivit declarației reclamantului însuși din cererea de acordare a protecției comunitare, comercializarea soiului SUMCOL 01 a început în ianuarie 2001 pe teritoriul Uniunii Europene, dar nu în afara acestui teritoriu (a se vedea punctul 12 de mai sus). De altfel, nu există nicio dovadă a comercializării soiului SUMCOL 01 în Africa de Sud la data faptelor în litigiu. Cel mult, reclamantul a stabilit că o întreprindere kenyană – Florensis – poseda, la sfârșitul anului 2001, un număr limitat de exemplare în scopul efectuării de teste de productivitate și că o întreprindere sud‑africană – Alba-Atlantis – a manifestat un interes pasager, la începutul anului 2002, pentru obținerea unei licențe de distribuire exclusivă a acestui soi în Africa de Sud.

83      Pe de altă parte, domnul van Jaarsveld a fost contactat pentru prima dată de OCSP la 20 martie 2002 și, încă din 25 martie 2002, a precizat că Plectranthus ornatus este utilizată și comercializată în mod curent de magazinele de produse de grădinărit din Africa de Sud (a se vedea punctul 17 de mai sus). La 16 octombrie 2002, acesta a identificat după fotografie soiul SUMCOL 01 ca fiind soiul Plectranthus ornatus Codd (a se vedea punctul 19 de mai sus). Butașii din soiul van Jaarsveld au fost trimiși de acesta la Bundessortenamt la începutul lui decembrie 2002 (a se vedea punctul 20 de mai sus). În octombrie 2004, domnul van Jaarsveld a arătat OCSP că aceștia fuseseră obținuți dintr‑un butaș primit „în urmă cu câțiva ani, din grădina unui prieten” și că proveneau din comerțul horticol (a se vedea punctul 31 de mai sus).

84      Teza reclamantului presupune astfel nu numai că domnul van Jaarsveld a reușit să procure semințe sau butași din soiul SUMCOL 01 într‑o perioadă în care acesta nu era comercializat în Africa de Sud și că le‑a plantat imediat în grădina sa, ci și că a făcut declarații false la OCSP cu privire la proveniența butașilor trimiși de el în decembrie 2002, toate acestea numai cu scopul de a împiedica acordarea protecției comunitare a soiurilor de plante solicitată de reclamant. Cu toate că nu poate fi exclus categoric, un astfel de scenariu pare într‑atât de neplauzibil, încât, în lipsa elementelor de probă care să îl susțină, nu poate decât să fie respins.

85      Trebuie adăugat în această privință că reclamantul nu a prezentat niciun element care să permită să se pună în mod serios la îndoială credibilitatea afirmațiilor domnului van Jaarsveld, din moment ce acestea au fost confirmate de Ministerul Agriculturii din Africa de Sud (a se vedea punctul 33 de mai sus). Reclamantul s‑a limitat să facă referire la contactele pe care domnul van Jaarsveld le‑ar fi avut cu „numeroși” concurenți, fără a merge până la „a vrea să îl acuze” pe acesta. Astfel de insinuări nu sunt suficiente totuși pentru a pune în discuție credibilitatea unui martor a cărui expertiză tehnică este recunoscută de autoritățile sud‑africane competente și în privința căruia niciun element al dosarului nu sugerează că are vreun interes în ceea ce privește soluția din prezentul litigiu.

86      În sfârșit, în al șaselea rând, argumentarea reclamantului, care urmărea să respingă teza reținută de camera de recurs în sensul că experiența „pare să excludă” faptul ca plante din soiul SUMCOL 01 să fi putut ajunge în grădina personală a domnului van Jaarsveld, este în orice caz inoperantă.

87      Într‑adevăr, chiar dacă s‑ar presupune că o astfel de eventualitate nu poate fi exclusă în mod categoric, acest lucru nu ar fi suficient pentru a pune în discuție aprecierea OCSP, întemeiată pe rezultatele examinării tehnice, potrivit căreia soiul SUMCOL 01 și soiul van Jaarsveld sunt două soiuri diferite. Întrucât această apreciere este suficientă ca atare pentru a justifica decizia atacată, eventuala eroare săvârșită de camera de recurs prin excluderea acestei posibilități ar fi lipsită de incidență asupra legalității acestei decizii.

88      Având în vedere cele prezentate mai sus, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

–       Aprecieri în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94

89      Problema recunoscută de către camera de recurs drept esențială este aceea dacă soiul van Jaarsveld poate fi considerat notoriu în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94, pe baza elementelor dosarului.

90      Potrivit deciziei atacate:

„Nu există nicio îndoială că P. ornatus este o plantă neindigenă («exotică») din Africa de Sud. Acesta este motivul pentru care soiurile din această specie nu sunt expuse în grădinile botanice. Cu toate acestea, de aici nu rezultă că soiurile din această specie nu ar fi disponibile în Africa de Sud. Plantele «exotice», respectiv plantele neindigene, care pot fi înmulțite ușor și care se adaptează la climatele străine beneficiază și ele de o mare popularitate datorită naturii lor exotice. Reclamantul a întâlnit P. neochilus pretutindeni în Africa de Sud, specie care, potrivit mărturiilor sale, «se aseamănă foarte mult» cu SUMCOL 01. Astfel cum a fost subliniat în special de doamna Sadie de la Ministerul Agriculturii din Africa de Sud – dar și de domnul van Jaarsveld, în comunicarea sa din 8 octombrie 2004 –, cele două specii, P. ornatus și P. neochilus, sunt adesea confundate datorită marii lor similitudini, ceea ce a avut ca rezultat faptul că P. ornatus este de asemenea oferită spre vânzare sub denumirea de P. neochilus de către unii angajați fără pregătire de specialitate ai magazinelor de produse de grădinărit. Pentru acest motiv, nu poate fi exclus ca reclamantul să fi întâlnit specia P. ornatus, dar sub denumirea de P. neochilus. Acest lucru ar fi în conformitate cu mărturiile domnului van Jaarsveld și ale doamnei Sadie, precum și cu trimiterile efectuate de aceștia (în special la Codd, Brits, Glen), potrivit cărora P. ornatus există în Africa de Sud de mult timp.

Doamna Sadie face trimitere, printre altele, la Pretoria Herbarium, care conservă P. ornatus și care a obținut plantele dintr‑o grădină încă din 1960. În plus, ea face trimitere la experți precum dr. L. E. Codd și Andrew Hankey, care au arătat, ambii, în publicații datând din 1975 și, respectiv, din 1999, că P. ornatus – originară inițial din Etiopia și din Tanzania – era cultivată și semi‑aclimatizată în Africa de Sud.

Domnul van Jaarsveld face referire la cercetările pe care le‑a efectuat de‑a lungul multor ani și la o descriere furnizată de dr. L. E. Codd, potrivit căreia P. ornatus era disponibilă publicului din Africa de Sud de zeci de ani. Împrejurarea că, în mesajul său electronic din 15 octombrie 200[4], domnul van Jaarsveld afirmă că butașii din grădina sa, pe care i‑a trimis, proveneau din grădina unui prieten din Plumstead și că astfel de plante fuseseră cultivate în trecut sub denumirea P. neochilus în grădinile botanice indică faptul că butașii trimiși erau din specia P. ornatus, astfel cum este cultivată în Africa de Sud.”

91      Este necesar să se sublinieze de la bun început că reclamantul nu a prezentat o argumentare specifică și nici elemente de probă specifice în susținerea celui de al doilea aspect al motivului pentru a contesta asimilarea soiului de referință provenind din grădina domnului van Jaarsveld cu soiul sud‑african al speciei Plectranthus ornatus descris în publicațiile științifice în discuție, asimilare efectuată astfel de camera de recurs și avută în vedere în declarațiile domnului van Jaarsveld și în cele ale doamnei Sadie. În lipsa oricărui element de probă contrariu, camera de recurs avea într‑adevăr dreptul să efectueze această asimilare pe baza diferitelor declarații ale domnului van Jaarsveld, astfel cum a fost cazul la pagina 19 din decizia atacată. De altfel, această asimilare rezultă deja din raportul final al Bundessortenamt din 9 decembrie 2003, care desemnează soiul van Jaarsveld ca „soiul de referință Plectranthus ornatus din Africa de Sud (van Jaarsveld)”.

92      În aceste condiții, camera de recurs s‑a putut baza în mod întemeiat pe elementele prevăzute la punctul 90 de mai sus pentru a concluziona că soiul de referință era notoriu.

93      În ceea ce privește declarațiile domnului van Jaarsveld, trebuie să se sublinieze că, încă din mesajul său electronic din 25 martie 2002, cu alte cuvinte, într‑o perioadă a priori nesuspectă, în măsura în care nu avusese încă niciun contact cu reclamantul, acesta a indicat Bundessortenamt că Plectranthus ornatus „continuă să fie foarte mult utilizată și vândută în pepiniere” (a se vedea punctul 17 de mai sus). Această afirmație a fost confirmată ulterior și clarificată de acesta în mai multe rânduri (a se vedea punctele 19, 29 și 31 de mai sus).

94      De altfel, camera de recurs nu s‑a întemeiat numai pe afirmațiile domnului van Jaarsveld, contrar celor susținute de reclamant. Aceasta s‑a întemeiat de asemenea pe informațiile comunicate de Ministerul Agriculturii din Africa de Sud, precum și pe literatura științifică, ce confirmă declarațiile domnului van Jaarsveld (a se vedea punctul 33 de mai sus).

95      În special, doamna Sadie, funcționară la Ministerul Agriculturii din Africa de Sud, a confirmat că domnul van Jaarsveld era într‑adevăr expert în ceea ce privește Plectranthus ornatus și că informațiile furnizate de acesta puteau fi considerate demne de încredere. Din mesajul său electronic rezultă de asemenea că pepinieriștii comercializează atât Plectranthus ornatus (soi tanzanian și kenyan), cât și Plectranthus neochilus (soi sud‑african), cu toate că le confundă adesea datorită asemănării lor. În plus, doamna Sadie a indicat că Ierbarul din Pretoria posedă specimene de Plectranthus ornatus „care au fost culese dintr‑o grădină în 1960”.

96      Afirmațiile domnului van Jaarsveld sunt confirmate, în plus, de literatura științifică. În speță, rezultă din dosar, și nu este, de altfel, contestat nici de reclamant, că Plectranthus ornatus a făcut obiectul unei descrieri detaliate în lucrările scrise de L. E. Codd (1975), de A. Hankey (1999) și de H. F. Glen (2002) (a se vedea punctul 33 de mai sus). Or, acești autori au descris această specie ca fiind „cultivată și semi‑aclimatizată în Africa de Sud”.

97      În această privință, trebuie să se sublinieze că, potrivit chiar directivelor UPOV și contrar celor susținute de reclamant, publicarea unei descrieri detaliate a unui soi de plantă este unul dintre elementele care pot fi luate în considerare pentru a stabili notorietatea sa.

98      Într‑adevăr, potrivit punctului 5.2.2.1., „Notorietatea”, din documentul TG/1/3 al UPOV din 19 aprilie 2002, citat la punctul 64 de mai sus, publicarea unei descrieri detaliate figurează, printre altele, între elementele care trebuie luate în considerare pentru stabilirea notorietății.

99      Un astfel de element poate fi de asemenea luat în considerare în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94. Pe de o parte, într‑adevăr, această dispoziție nu cuprinde o listă exhaustivă a elementelor susceptibile să stabilească notorietatea unui soi de referință, ceea ce confirmă utilizarea locuțiunii adverbiale „printre altele”. Pe de altă parte, potrivit penultimului considerent al Regulamentului nr. 2100/94, regulamentul menționat ține seama în special de convenția UPOV.

100    În speță, camera de recurs avea dreptul, așadar, să ia în considerare descrierile detaliate cuprinse în lucrările scrise de Codd, de Hankey și de Glen, pentru a stabili notorietatea soiului de referință.

101    Având în vedere aceste elemente concordante, cele câteva aproximări sau contradicții subliniate de reclamant în declarațiile succesive ale domnului van Jaarsveld, în special cu privire la originea exactă a butașilor pe care acesta i‑a trimis la Bundessortenamt, apar ca fiind de mică importanță. Este cert că aceste contradicții afectează într‑o anumită măsură mărturia domnului van Jaarsveld și este de înțeles că, la început, camera de recurs a decis să recurgă la o măsură pentru a‑și disipa îndoielile în această privință. Nu este mai puțin adevărat că, referitor la problema esențială a notorietății soiului de referință, afirmațiile domnului van Jaarsveld sunt coroborate de autoritățile sud‑africane și de mai multe publicații științifice.

102    Ținând seama de cele prezentate mai sus, al doilea aspect al primului motiv trebuie să fie respins ca neîntemeiat.

–       Aprecieri în temeiul articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94

103    Al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94, se bazează pe premisa potrivit căreia camera de recurs nu avea temeiul legal să concluzioneze, pe baza elementelor de apreciere de care dispunea, în sensul existenței soiului de referință notoriu, de care soiul candidat nu se distingea cu claritate. Reclamantul apreciază, dimpotrivă, că, deși OCSP a apreciat în mod corect situația de fapt și în special contradicțiile domnului van Jaarsveld subliniate în cadrul primelor două aspecte ale motivului, acesta ar fi trebuit să constate că soiul SUMCOL 01 era net diferit.

104    Tribunalul arată de la început că teza astfel dezvoltată de reclamant, potrivit căreia soiul SUMCOL 01 ar fi trebuit să fie recunoscut ca net diferit, este în contradicție aparentă cu teza dezvoltată de acesta în cadrul primului aspect al motivului, potrivit căreia soiul candidat SUMCOL 01 și soiul de referință van Jaarsveld sunt unul și același soi.

105    În orice caz, din examinarea primelor două aspecte ale motivului rezultă că premisa pe care se întemeiază argumentarea reclamantului este eronată.

106    În aceste condiții, considerațiile de ordin general expuse de reclamant cu privire la sarcina probei și la obligația care revine OCSP de a proceda la instrumentarea din oficiu a cauzei sunt inoperante și lipsite de relevanță.

107    Același lucru este valabil și pentru considerațiile expuse de Ciopora în raportul său de expertiză din 3 iulie 2007, menționat la punctul 44 de mai sus.

108    Rezultă că al treilea aspect al primului motiv trebuie respins ca neîntemeiat și, împreună cu acesta, primul motiv în întregime.

 Cu privire la al treilea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 2100/94 și, respectiv, pe „interdicția generală de a lua decizii prin surprindere într‑un stat de drept” și pe încălcarea articolului 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95

 Argumentele părților

109    În cadrul celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 2100/94 și, respectiv, pe „interdicția generală de a lua decizii prin surprindere într‑un stat de drept”, reclamantul susține că decizia atacată a fost adoptată prin surprindere și că aceasta este întemeiată pe considerații de care nu auzise anterior. Pe de o parte, într‑adevăr, reclamantul apreciază că nimic nu îi permitea să se aștepte la o astfel de decizie, având în vedere derularea ședinței din 30 septembrie 2005 în fața camerei de recurs și notificarea ordonanței privind măsurile de cercetare din 27 decembrie 2005. Pe de altă parte, reclamantul susține că nu a avut ocazia de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la considerațiile exprimate în această decizie și care, în opinia sa, sunt de natură a justifica o apreciere cu totul nouă a situației de fapt.

110    În replică, reclamantul precizează că, în cadrul deliberării, camera de recurs nu putea să modifice „avizul său provizoriu” după ce adoptase ordonanța privind măsurile și nici să adopte decizia atacată fără să îl fi ascultat în prealabil cu privire la acest aspect. În această perioadă, într‑adevăr, camera de recurs părea să fie de acord cu reclamantul în privința faptului că dovezile prezentate până la acel moment nu erau suficiente pentru a stabili notorietatea soiului de referință. Prin urmare, camera de recurs ar fi trebuit, în opinia reclamantului, să îi explice acestuia împrejurările care au determinat‑o să își schimbe părerea și să îi dea ocazia să își prezinte observațiile.

111    În cadrul celui de al cincilea motiv, reclamantul susține că, încălcând articolul 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95, camera de recurs a condiționat punerea în aplicare a măsurii pe care a adoptat‑o de plata unui avans din cheltuieli, chiar dacă el nici nu a furnizat dovada concretă, nici nu a solicitat administrarea acesteia.

112    Potrivit OCSP, camera de recurs nu a încălcat niciuna dintre dispozițiile invocate de reclamant.

 Aprecierea Tribunalului

–       Cu privire la al cincilea motiv

113    Potrivit articolului 62 alineatul (1) din Regulamentul 1239/95, intitulat „Cheltuielile referitoare la anchetă”:

„[OCSP] poate condiționa efectuarea anchetei de depunerea pe lângă numitul [OCSP] de către partea care a cerut ancheta respectivă a unei sume al cărei cuantum total este stabilit de către Oficiu pe baza unei estimări a cheltuielilor.”

114    În speță, măsura de cercetare în cauză nu a fost solicitată de reclamant, ci a fost dispusă din oficiu de camera de recurs.

115    Prin urmare, aceasta nu avea dreptul să se întemeieze pe articolul 62 din Regulamentul nr. 1239/95 pentru a condiționa executarea acestei măsuri de depunerea de către reclamant a unui avans.

116    Al cincilea motiv apare astfel întemeiat în măsura în care privește constatarea unei nelegalități care afectează ordonanța din 27 decembrie 2005 privind măsura de cercetare respectivă.

117    Acest motiv trebuie însă respins ca inoperant în cadrul cererii de anulare a deciziei atacate, întrucât aceasta a fost adoptată fără ca măsura în discuție să fi fost executată și fără ca din aceasta camera de recurs să tragă vreo consecință juridică defavorabilă pentru reclamant.

–       Cu privire la al treilea motiv

118    Potrivit articolului 75 din Regulamentul nr. 2100/94:

„Deciziile [OCPS] sunt motivate. Acestea nu pot fi fondate decât pe motivele și probele pe baza cărora părțile la procedură au luat poziție, oral sau în scris”.

119    Contrar celor susținute de reclamant, decizia atacată este întemeiată pe astfel de motive și pe astfel de probe, și anume, în esență, pe declarațiile scrise ale domnului van Jaarsveld și ale doamnei Sadie și pe extrasele din lucrările scrise de Codd, Hankey și Glen, care figurau, toate, în dosarul de procedură administrativă, la care reclamantul a avut acces și cu privire la care reclamantul a putut să își exprime punctul de vedere atât oral, cât și în scris.

120    În ceea ce privește împrejurarea că, în speță, camera de recurs a revenit asupra necesității de a executa măsura adoptată prin ordonanța din 27 decembrie 2005, reclamantul nu susține că aceasta nu avea dreptul de a renunța la instrumentare dacă în cursul deliberării nu o mai considera necesară pentru soluționarea litigiului. Teza sa, astfel cum este clarificată în replică, este în sensul că respectiva cameră de recurs nu putea modifica aprecierea sa cu privire la acest aspect fără să îi fi expus împrejurările care au determinat‑o să își schimbe părerea și fără să îi fi dat ocazia să își prezinte observațiile.

121    Această argumentare nu poate fi reținută. În general, într‑adevăr, având în vedere că o măsură poate fi adoptată din oficiu, fără obligația camerei de recurs de a discuta în prealabil cu părțile oportunitatea sau necesitatea acesteia, o astfel de măsură poate fi de asemenea revocată din oficiu, în aceleași condiții, dacă în cursul deliberării camera de recurs ajunge la o apreciere diferită. În această situație nu este vorba despre decizii adoptate prin surprindere, cu încălcarea unui pretins principiu general de drept comunitar, ci de exercitarea de către camera de recurs a puterii discreționare care îi este conferită prin articolul 76 din Regulamentul nr. 2100/94, de a proceda din oficiu la instrumentarea faptelor, în special prin recurgerea la măsurile enumerate la articolul 78 din regulamentul menționat.

122    În speță, camera de recurs a indicat în decizia atacată că a fost în măsură să surmonteze îndoielile pe care le‑a avut inițial și să se convingă de notorietatea soiului de referință fără să fie necesară executarea măsurilor avute în vedere și dispuse la început. De altfel, în această decizie, camera de recurs a indicat motivele și la probele care justificau această convingere.

123    În cele din urmă, singura problemă importantă pentru controlul jurisdicțional din cadrul primului motiv este aceea dacă părțile au putut să își exprime punctul de vedere cu privire la motivele și probele respective.

124    Aceasta fiind într‑adevăr situația, astfel cum a fost expusă la punctul 119 de mai sus, al treilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 76 din Regulamentul nr. 2100/94

125    Reclamantul susține că, presupunând că în speță a existat o necesitate de clarificare suplimentară pentru a înlătura îndoielile rezultate din contradicțiile existente în declarațiile domnului van Jaarsveld, OCSP ar fi trebuit să dispună din oficiu, în conformitate cu articolul 76 din Regulamentul nr. 2100/94, o nouă examinare tehnică în sensul articolului 55 din regulamentul respectiv.

126    OCSP răspunde, în esență, că presupunerea pe care se întemeiază al doilea motiv este eronată.

127    În această privință, astfel cum rezultă din examinarea primului motiv, camera de recurs a putut deduce în mod corect din elementele de care dispunea că soiul SUMCOL 01 nu se putea distinge în mod clar de un soi de referință notoriu la momentul introducerii cererii. Prin urmare, aceasta nu era ținută să procedeze la o nouă examinare tehnică.

128    În consecință, al doilea motiv nu poate decât să fie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95

129    Reclamantul susține că, încălcând articolul 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95, doamna Heine, examinatoarea competentă din partea Bundessortenamt, a participat la procedura orală alături de OCSP, fără ca ea să fi fost convocată la ședință și fără să fi fost adoptată o decizie care să dispună această măsură. Potrivit reclamantului, declarațiile acesteia au fost incluse în decizia atacată astfel cum ar fi fost incluse și cele ale unui martor sau ale unui expert și, în plus, acest lucru s‑a realizat în mod incomplet.

130    În această privință, OCSP susține în mod întemeiat că înfățișarea doamnei Heine la ședință nu impunea adoptarea unei măsuri de cercetare în sensul articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95. Într‑adevăr, din procesul‑verbal de ședință rezultă că doamna Heine s‑a prezentat la ședință în calitate de agent al OCSP, iar nu în calitate de martor sau de expert (a se vedea punctul 36 de mai sus). Declarațiile făcute de aceasta au fost consemnate în procesul‑verbal al ședinței ca declarații ale OCSP, iar nu ca depoziții de martor sau de expert. În acest context, OCSP arată în mod corect că, în temeiul articolului 15 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1239/95, actele îndeplinite de doamna Heine în conformitate cu acordul încheiat între OCSP și Bundessortenamt referitor la examinarea tehnică au calitatea de acte ale OCSP, opozabile terților.

131    În rest, reclamantul nu a prezentat niciun element de probă în sprijinul susținerii sale în sensul că declarațiile doamnei Heine ar fi fost consemnate în mod incomplet în decizia atacată.

132    În consecință, al patrulea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 88 din Regulamentul nr. 2100/94

133    Reclamantul susține că OCSP l‑a împiedicat pe o durată inadmisibilă să consulte actele de procedură, ceea ce a îngreunat în mod considerabil exercitarea dreptului la apărare.

134    În această privință, din dosarul referitor la procedura administrativă, transmis de OCSP la grefa Tribunalului, rezultă că reclamantului i‑a fost comunicat întregul dosar și că acesta a fost în măsură să își susțină în mod util punctul de vedere.

135    În special:

–        în acțiunea sa din 11 iunie 2004, reclamantul a prezentat o cerere în temeiul articolului 88 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94 și al articolului 84 alineatul (3) din Regulamentul nr. 1239/95, pentru obținerea documentelor privind cererea de acordare a protecției comunitare a soiurilor de plante pentru soiul SUMCOL 01;

–        această cerere a fost reiterată prin scrisoarea din 30 iulie 2004;

–        prin scrisoarea din 10 august 2004, OCSP a transmis reclamantului toate documentele aflate în posesia sa;

–        prin faxul din 17 august 2004, reclamantul a solicitat prezentarea de documente suplimentare privind corespondența dintre Bundessortenamt și domnul van Jaarsveld;

–        la 17 august 2004, OCSP a solicitat Bundessortenamt să îi comunice documentele în discuție, ceea ce s‑a realizat la 18 august 2004;

–        prin mesajul electronic din 18 august 2004, OCSP a transmis reclamantului documentele respective;

–        prin faxul din 18 august 2004, reclamantul a solicitat o prorogare de o lună a termenului pentru depunerea memoriului de expunere a motivelor de recurs; acesta a solicitat de asemenea să îi fie comunicat în copie dosarul Bundessortenamt în integralitatea sa;

–        prin faxul din 19 august 2004, secretarul camerei de recurs a indicat reclamantului că data limită pentru depunerea memoriului de expunere a motivelor de recurs a fost amânată până la 6 septembrie 2004;

–        prin curierul expres din 24 august 2004, primit la 25 august 2004, OCSP a comunicat reclamantului o copie a dosarului Bundessortenamt, în integralitatea sa, amintindu‑i data limită de 6 septembrie 2004;

–        reclamantul a depus memoriul de expunere a motivelor de recurs la 30 august 2004.

136    Astfel cum arată în mod întemeiat OCSP, întrucât reclamantul nu a profitat de timpul suplimentar care i‑a fost acordat pentru depunerea memoriului, acesta nu a demonstrat că transmiterea tardivă a dosarului a afectat exercitarea dreptului său la apărare în acest stadiu.

137    În plus, reclamantul a mai putut să își prezinte punctul de vedere atât cu ocazia ședinței din 30 septembrie 2005 desfășurată în fața camerei de recurs, cât și în memoriul său din 14 octombrie 2005.

138    În aceste condiții, al șaselea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94

139    Reclamantul susține că, încălcând articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94, OCSP a așteptat două luni înainte de a decide să nu rectifice decizia de respingere. Acesta adaugă, în replică, faptul că această încălcare aduce atingere în mod grav drepturilor sale. Într‑adevăr, chiar dacă protecția priorității soiului candidat este menținută în temeiul articolului 95 din Regulamentul nr. 2100/94, această protecție ar avea o întindere cu mult mai mică. Astfel, titularul unei cereri de protecție a soiurilor de plante nu ar dispune de un drept de interzicere comparabil cu cel prevăzut de articolul 94 din Regulamentul nr. 2100/94. Prin urmare, reclamantul nu ar putea să se opună reproducerii soiului de către terți.

140    În această privință, este adevărat că, în temeiul articolului 70 din Regulamentul nr. 2100/94, intitulat „Revizuirea prejudicială”, în caz de recurs, serviciul OCSP care a elaborat decizia dispune de un termen de o lună de la primirea memoriului de recurs pentru a rectifica această decizie dacă apreciază că recursul este admisibil și întemeiat. Alineatul (2) al acestui articol dispune că, dacă decizia nu este rectificată în acest termen, OCSP „transmite fără întârziere recursul la camera de recurs”.

141    În speță, memoriul de recurs a fost notificat către OCSP la 30 august 2004 (a se vedea punctul 27 de mai sus). Serviciul OCSP care a elaborat decizia s‑a reunit la 24 și la 29 septembrie 2004 în vederea unei eventuale rectificări a acestei decizii în conformitate cu articolul 70 din Regulamentul nr. 2100/94. La 30 septembrie 2004, acest serviciu a informat camera de recurs și pe reclamant că și‑a amânat cu două săptămâni decizia cu privire la acest aspect pentru a putea proceda la efectuarea unei investigații suplimentare (a se vedea punctul 28 de mai sus). Această investigație suplimentară a constat în a solicita precizări de la domnul van Jaarsveld, care le‑a furnizat prin mesajele electronice din 8 și din 15 octombrie 2004, și în a adresa întrebări Ministerului Agriculturii din Africa de Sud, care a răspuns prin mesajul electronic din 2 noiembrie 2004 (a se vedea punctele 29-33 de mai sus). Serviciul OCSP s‑a reunit atunci din nou la 10 noiembrie 2004 și a decis, pe baza rezultatelor investigației suplimentare, să nu rectifice decizia de respingere și să transmită fără întârziere recursul la camera de recurs (a se vedea punctul 34 de mai sus).

142    Chiar dacă termenul prevăzut la articolul 70 din Regulamentul nr. 2100/94 a fost depășit cu o lună și zece zile, Tribunalul consideră că această întârziere este justificată având în vedere împrejurările specifice ale cauzei, în special necesitatea de a adresa întrebări unor persoane aflate într‑o țară îndepărtată.

143    În orice caz, depășirea acestui termen nu este de natură să justifice anularea deciziei atacate, ci cel mult acordarea de despăgubiri dacă ar rezulta că reclamantul a suferit vreun prejudiciu prin această depășire.

144    În această privință, reclamantul insistă în replică asupra diferenței dintre protecția conferită titularului prin articolul 95 din Regulamentul nr. 2100/94 cu privire la actele anterioare acordării protecției comunitare a soiurilor de plante și cea conferită aceluiași titular prin articolul 94 din regulamentul respectiv cu privire la actele de contrafacere a unui soi protejat.

145    Aceste considerații sunt însă lipsite de relevanță în speță, întrucât, în cele din urmă, protecția comunitară nu a fost acordată soiului candidat.

146    În aceste condiții, al șaptelea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

 Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 2100/94

147    Reclamantul susține că, încălcându‑se articolul 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 2100/94, cererea sa a fost radiată din registrul OCSP imediat după adoptarea deciziei de respingere. De aici ar fi rezultat o deteriorare considerabilă a situației sale juridice, astfel cum este reglementată la articolul 95 din Regulamentul nr. 2100/94.

148    În această privință și presupunând chiar că cererea de acordare a protecției a fost radiată din registrul OCSP imediat după adoptarea deciziei de respingere, încălcându‑se articolul 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 2100/94, potrivit căruia un recurs formulat împotriva unei astfel de decizii de respingere are efect suspensiv, o astfel de nelegalitate nu ar avea legătură cu decizia de respingere însăși și, prin urmare, nu poate afecta validitatea acestei decizii și, așadar, nici validitatea deciziei atacate.

149    În consecință, al optulea motiv trebuie respins ca inoperant.

150    Din ansamblul celor expuse mai sus rezultă că acțiunea trebuie respinsă ca nefondată.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

151    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor OCSP.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a șaptea)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Îl obligă pe domnul Ralf Schräder la plata cheltuielilor de judecată.

Forwood Moavero Milanesi Truchot

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 19 noiembrie 2008.

Cuprins

Cadrul juridic

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 62 și ale articolului 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2100/94

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

– Considerații introductive cu privire la întinderea controlului jurisdicțional al Tribunalului

– Aprecieri în temeiul articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2100/94

– Aprecieri în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94

– Aprecieri în temeiul articolului 62 din Regulamentul nr. 2100/94

Cu privire la al treilea și la al cincilea motiv, întemeiate pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 2100/94 și, respectiv, pe „interdicția generală de a lua decizii prin surprindere într‑un stat de drept” și pe încălcarea articolului 62 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

– Cu privire la al cincilea motiv

– Cu privire la al treilea motiv

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 76 din Regulamentul nr. 2100/94

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 60 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1239/95

Cu privire la al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 88 din Regulamentul nr. 2100/94

Cu privire la al șaptelea motiv, întemeiat pe articolul 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2100/94

Cu privire la al optulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 67 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 2100/94

Cu privire la cheltuielile de judecată

* Limba de procedură: germana.