Language of document :

Acțiune introdusă la 9 noiembrie 2023 – ADS L. Kowalik, B. Włodarczyk/EUIPO – ESSAtech (Accesoriu pentru telecomenzi fără fir) ASK requérante "Nom du requérant?" \* CHARFORMAT  ASK description "Description du dessin/modèle?"  ASK numaff "affaire (T-…)?" \* CHARFORMAT  ASK ldp"Langue de procédure" \* CHARFORMAT  ASK domicilereq "insérer le domicile de la partie requérante (ville, pays)"  ASK avocatreq "le requérant est représenté par…? " \* CHARFORMAT  ASK autrepartie "Autre partie" \* CHARFORMAT

(Cauza T-1065/23)

Limba în care a fost formulată acțiunea: polona

Părțile

Reclamantă: ADS L. Kowalik, B. Włodarczyk s.c. (Sosnowiec, Polonia) (reprezentanți: M. Oleksyn și M. Stępkowski, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: ESSAtech (Přistoupim, Republica Cehă)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul desenului sau modelului industrial în litigiu: reclamanta

Desenul sau modelul industrial în litigiu: desenul sau modelul industrial comunitar „Telecomenzi [fără fir] (Accesorii pentru -)” – desenul sau modelul industrial comunitar nr. 4 539 302-0003

Procedura în fața EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: Decizia Camerei a treia de recurs a EUIPO din 6 septembrie 2023 în cauza R 1072/2020-3

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

anularea și modificarea deciziei atacate prin respingerea cererii de declarare a nulității desenului sau modelului comunitar în litigiu;

obligarea EUIPO și a intervenientei să suporte propriile cheltuieli de judecată și pe cele efectuate de reclamantă, în special cheltuielile de judecată aferente procedurii în fața EUIPO.

Motivele invocate

încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 62 a doua teză, ale articolului 63 alineatul (2) și ale articolului 108 din Regulamentului (CE) nr. 6/2002 al Consiliului, ale articolului 27 alineatul (2) prima teză și alineatul (4) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 20181 , precum și ale articolului 41 alineatul (2) litera (c) și ale articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume a principiului bunei administrări și al egalității armelor;

încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 8 alineatul (1) și ale articolului 25 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului, precum și ale articolului 41 alineatul (2) litera (c) și ale articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, și anume a principiului bunei administrări.

____________

1 Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind marca Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (JO 2018, L 104, p. 1).