Language of document :

Recurs introdus la 24 februarie 2022 de DD împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 21 decembrie 2021 în cauza T-703/19, DD/FRA

(Cauza C-130/22 P)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurent: DD (reprezentant: N. Lorenz, Rechtsanwältin)

Cealaltă parte din procedură: Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene

Concluziile recurentului

Anularea în întregime a hotărârii atacate cu recurs;

în consecință:

acordarea în favoarea recurentului a despăgubirii pentru prejudiciul moral suferit, astfel cum s-a detaliat în cerere, estimată ex aequo et bono la 50 000 de euro ;

anularea deciziei directorului FRA din 21 decembrie 2018 de respingere a cererii recurentului formulate în temeiul articolului 90 alineatul (1) din Statutul funcționarilor;

dacă este necesar, anularea deciziei directorului FRA din 24 iunie 2019 de respingere a reclamației recurentului formulate în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor;

obligarea Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea recursului, recurentul invocă următoarele motive și argumente principale în legătură cu hotărârea atacată cu recurs:

Eroare de drept, nestabilirea faptelor relevante din punct de vedere legal, examinare incompletă a faptelor și denaturarea probelor legate de situația de fapt.

Eroare de drept, denaturarea probelor, motivare insuficientă, încălcarea principiului securității juridice și eroare vădită de apreciere privind primul motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, denaturarea probelor, examinare legală incompletă a faptelor relevante, examinare incompletă a motivului, motivare insuficientă privind al doilea motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, examinare incompletă a motivului și motivare insuficientă privind al cincilea motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, denaturarea probelor, examinare incompletă a faptelor privind al șaselea motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, examinare incompletă a motivului, motivare insuficientă, motiv în sensul că probele utilizate nu au fost obținute sau utilizate în mod legal în privința celui de al optulea motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, denaturarea probelor, clasificare juridică a faptelor incorectă, motivare insuficientă în privința celui de al nouălea motiv de nelegalitate.

Eroare de drept, examinare incompletă a faptelor, motivare insuficientă și încălcare a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în privința secțiunii referitoare la pretinsul prejudiciu efectiv și legătura de cauzalitate.

____________