Cauza C‑212/15

ENEFI Energiahatékonysági Nyrt

împotriva

Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Brașov

(cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Mureș)

„Trimitere preliminară – Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 – Articolul 4 – Efecte prevăzute de reglementarea unui stat membru asupra creanțelor care nu au făcut obiectul procedurii de insolvență – Decădere – Caracterul fiscal al creanței – Lipsa incidenței – Articolul 15 – Noțiunea «procese în curs de soluționare» – Proceduri de executare silită – Excludere”

Sumarul ordonanței – Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 9 noiembrie 2016

1.        Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 – Legea aplicabilă – Noțiune – Reglementare a statului membru de deschidere care prevede efecte asupra creanțelor care nu au făcut obiectul procedurii de insolvență – Includere – Caracterul fiscal al creanței – Lipsa incidenței

(Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 4)

2.        Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000 – Modalități procedurale – Termen aplicabil depunerii cererilor de admitere a creanțelor – Aplicarea dreptului național – Condiții – Respectarea principiilor echivalenței și efectivității

(Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului)

3.        Cooperare judiciară în materie civilă – Proceduri de insolvență – Regulamentul nr. 1346/2000 – Efectele procedurii de insolvență asupra proceselor în curs de soluționare – Noțiunea „procese în curs de soluționare” – Proceduri de executare silită – Excludere

[Regulamentul nr. 1346/2000 al Consiliului, art. 4 alin. (2) lit. (f) și art. 15]

1.      Articolul 4 din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul său de aplicare dispozițiile dreptului intern al statului membru pe al cărui teritoriu este deschisă o procedură de insolvență și care prevăd în privința unui creditor care nu a participat la această procedură decăderea din dreptul de a urmări creanța sa sau suspendarea executării silite a unei astfel de creanțe într‑un alt stat membru.

Astfel, decurge din articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1346/2000 că, în absența unei dispoziții contrare în acest regulament, legea aplicabilă procedurii de insolvență și efectelor acesteia este legea statului de deschidere (lex fori concursus). În această privință, deși este adevărat că articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1346/2000, care cuprinde o listă a materiilor care intră sub incidența lex fori concursus, nu menționează în mod specific creditorii care nu au participat la procedura de insolvență și, prin urmare, efectele acestei proceduri sau ale închiderii sale asupra drepturilor acestor creditori, nu există totuși îndoieli că și aceste efecte trebuie să fie apreciate în temeiul lex fori concursus menționate. Astfel, o interpretare potrivit căreia lex fori concursus ar determina efectele închiderii unei proceduri de insolvență, în special prin concordat, și drepturile creditorilor după această închidere, însă nu ar determina efectele asupra drepturilor creditorilor care nu au participat la această procedură, ar risca să aducă atingere grav eficacității procedurii menționate.

Decăderea din dreptul de a urmări creanțele neînregistrate fiind, în principiu, permisă, Regulamentul nr. 1346/2000 trebuie, a fortiori, să permită și existența unei norme a lex fori concursus care se limitează la a suspenda procedura de executare silită aferentă acestor creanțe. În această privință, nu prezintă relevanță caracterul fiscal al creanței urmărite silit în alt stat membru decât cel de deschidere. Astfel, trebuie să se constate că dispozițiile Regulamentului nr. 1346/2000 nu acordă creanțelor autorităților fiscale dintr‑un stat membru, altul decât statul de deschidere, un statut preferențial, în sensul că acestea ar trebui să poată face obiectul unei proceduri de executare silită chiar și după deschiderea unei proceduri de insolvență.

(a se vedea punctele 17, 20, 22, 29, 36, 40 și 41 și dispozitiv 1 și 2)

2.      Întrucât Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență nu realizează o armonizare a termenelor stabilite pentru prezentarea cererilor de înregistrare a creanțelor în cauzele de insolvență care intră în domeniul său de aplicare, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a le stabili, în temeiul principiului autonomiei procedurale, cu condiția însă ca normele aferente să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile situațiilor similare supuse dreptului intern (principiul echivalenței) și să nu facă imposibilă în practică sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de dreptul Uniunii (principiul efectivității).

(a se vedea punctul 30)

3.      Procedurile de executare silită nu intră în domeniul de aplicare al articolului 15 din Regulamentul nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvență. Astfel, această dispoziție trebuie coroborată cu articolul 4 alineatul (2) litera (f) din regulamentul menționat, care face distincție între procesele în curs de soluționare și celelalte acțiuni individuale intentate de creditori. Prin urmare, efectele procedurii de insolvență asupra altor acțiuni individuale intentate de creditori decât procesele în curs de soluționare sunt în orice caz reglementate numai de lex fori concursus. Or, procedurile care vizează executarea silită a unei creanțe intră în această din urmă categorie.

(a se vedea punctele 32 și 35)