ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a noua)
19 septembrie 2018(*)
„Acțiune în anulare și în despăgubire – Clauză compromisorie – Politica externă și de securitate comună – Personalul misiunilor internaționale ale Uniunii – Contracte de angajare pe durată determinată succesive – Concurs intern – Imparțialitatea comitetului de selecție – Nereînnoirea contractului pe durată determinată – Recalificarea parțială a acțiunii – Răspundere contractuală – Răspundere extracontractuală – Prejudiciu material și moral – Acțiune în parte vădit inadmisibilă și în parte în mod vădit nefondată”
În cauza T‑242/17,
SC, reprezentată de L. Moro și de A. Kunst, avocați,
reclamantă,
împotriva
Eulex Kosovo, cu sediul în Pristina (Kosovo), reprezentată de E. Raoult, avocat,
pârâtă,
având ca obiect, în primul rând, o cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea deciziei de respingere a candidaturii sale la concursul intern organizat de Eulex Kosovo în anul 2016 pentru funcția de procuror (concursul EK30077) și a deciziei acestei misiuni de a nu reînnoi contractul de muncă pe durată determinată al reclamantei, în al doilea rând, o cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE și având ca obiect repararea prejudiciului material și moral pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit prin încălcarea de către Eulex Kosovo a obligațiilor sale extracontractuale și, în al treilea rând, o cerere întemeiată pe articolul 272 TFUE și având ca obiect obligarea Eulex Kosovo la plata unei despăgubiri pentru încălcarea obligațiilor sale contractuale.
TRIBUNALUL (Camera a noua),
compus din domnii S. Gervasoni, președinte, L. Madise și R. da Silva Passos (raportor), judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
dă prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 Misiunea Eulex Kosovo a fost creată prin Acțiunea comună 2008/124/PESC a Consiliului din 4 februarie 2008 privind misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremației legii în Kosovo, Eulex Kosovo (JO 2008, L 42, p. 92, denumită în continuare „Eulex Kosovo”). Acțiunea comună 2008/124 a fost prelungită în mai multe rânduri. Aceasta a fost prelungită până la 14 iunie 2016 prin Decizia 2014/349/PESC a Consiliului din 12 iunie 2014 de modificare a Acțiunii comune 2008/124 (JO 2014, L 174, p. 42), aplicabilă faptelor în speță.
2 Reclamanta, SC, a fost angajată de Eulex Kosovo în calitate de procuror, pe baza a cinci contracte succesive pe durată determinată (CDD), în perioada cuprinsă între 4 ianuarie 2014 și 14 noiembrie 2016. Primele două CDD au conținut o clauză compromisorie care a desemnat instanțele din Bruxelles (Belgia) ca fiind competente în cazul litigiilor care decurg din contract. Ultimele trei CDD au prevăzut, la articolul 21, competența „Curții de Justiție a Uniunii Europene în temeiul articolului 272 [TFUE]” pentru orice litigiu referitor la contract.
3 La 14 aprilie 2014, reclamanta a avut o întrevedere cu următoarele trei persoane, în cadrul întocmirii raportului său de evaluare: superiorul său ierarhic, care era procurorul general al Eulex Kosovo, supervizorul său direct, care era coordonatorul echipei parchetului, și un membru al biroului de resurse umane. La această reuniune, o copie a raportului de evaluare a reclamantei i‑a fost predată acesteia. Reclamanta a informat persoanele sus‑menționate că urma să conteste raportul de evaluare, întrucât nu era de acord cu conținutul acestuia.
4 La 28 aprilie 2014, reclamanta a depus o reclamație împotriva raportului de evaluare la directorul biroului de resurse umane. Prin reclamația respectivă, aceasta contestă aprecierile conținute în acest raport, precum și, în mod general, neregulile comise în procedura de evaluare. Prin decizia din 12 august 2014, șeful Eulex Kosovo (denumit în continuare „șeful misiunii”) a informat‑o pe reclamantă că reclamația menționată a fost admisă și că raportul de evaluare a acesteia din 14 aprilie 2014 a fost anulat.
5 La 1 iulie 2014, reclamanta a primit o notificare din partea superiorului său ierarhic cu privire la organizarea unui concurs intern pentru postul de procuror, dat fiind că, în temeiul planului operațional (denumit în continuare „OPLAN”), trebuia redus numărul procurorilor, iar articolul 4.3 din procedurile operaționale standard privind reorganizarea prevedea un concurs în astfel de circumstanțe. Concursul intern a avut loc în vara anului 2014, iar ulterior a fost anulat.
6 În cursul anului 2014, Eulex Kosovo a solicitat reclamantei să se supună examenului de conducere a unui vehicul. Reclamanta a eșuat la acest examen de trei ori în această perioadă, ultima dată la 22 octombrie 2014. În luna octombrie 2014, reclamanta a furnizat biroului de resurse umane al Eulex Kosovo documente care atestau handicapul ei. În luna noiembrie 2015 și în luna februarie 2016, reclamanta a primit noi solicitări de a se supune examenului menționat.
7 La 24 iunie 2016, reclamanta a fost informată printr‑o scrisoare a biroului de resurse umane al Eulex Kosovo că a fost planificat un nou concurs intern pentru postul de procuror, pentru luna iulie 2016, și anume concursul EK30077 (denumit în continuare „concursul intern din anul 2016”), ca urmare a reducerii numărului de posturi disponibile. Scrisoarea a indicat că neparticiparea la acest concurs sau rezultatele nesatisfăcătoare ar implica nereînnoirea contractului său de muncă, care urma să expire la 14 noiembrie 2016.
8 La 5 iulie 2016, reclamanta a scris biroului de resurse umane al Eulex Kosovo, cu scopul de a cunoaște componența comitetului de selecție pentru concursul intern din anul 2016.
9 La 19 iulie 2016, reclamanta a susținut interviul în fața comitetului de selecție. Atât înainte, cât și în timpul interviului, reclamanta a contestat componența comitetului, ținând seama de antecedentele existente între aceasta și președintele comitetului. Astfel, în perioada cuprinsă între 4 ianuarie și sfârșitul lunii august 2014, președintele comitetului de selecție a fost, în calitatea sa de procuror general al Eulex Kosovo, superiorul ierarhic al reclamantei.
10 În această perioadă, reclamanta a înaintat o reclamație împotriva raportului de evaluare redactat și semnat de superiorul său ierarhic, care a avut ca rezultat anularea acestui raport (a se vedea punctul 4 de mai sus). În plus, în aceeași perioadă, reclamanta a introdus, la 25 august 2014, o reclamație împotriva rezultatului concursului intern la care participase în anul 2014. Aceasta a contestat în special prezența superiorului său ierarhic în comitetul menționat, având în vedere implicarea acestuia în procedura privind reclamația împotriva raportului său de evaluare – această procedură fiind, în acel moment, încă pendinte – precum și prejudecata acestuia în ceea ce o privește. Șeful misiunii a admis această reclamație pentru un alt motiv, întemeiat pe faptul că doi membri ai comitetului de selecție aveau aceeași naționalitate. În consecință, el a considerat că nu este necesară examinarea afirmației reclamantei privind prezența superiorului ierarhic al acesteia în comitetul de selecție.
11 Astfel, cu câteva momente înainte de interviul în fața comitetului de selecție al concursului intern din 2016, reclamanta a susținut că componența comitetului menționat nu respecta cerința de imparțialitate prevăzută de dispozițiile procedurilor operaționale standard (denumite în continuare „SOP”) și de dispozițiile OPLAN.
12 Prin scrisoarea din 30 septembrie 2016 a șefului biroului de resurse umane, reclamanta a fost informată că nu a promovat concursul intern din anul 2016 (denumită în continuare „decizia privind concursul intern din anul 2016”). Prin aceeași scrisoare, șeful biroului i‑a confirmat reclamantei că contractul său urma să ajungă la termen la 14 noiembrie 2016, a informat‑o cu privire la decizia sa de a nu îi reînnoi contractul și cu privire la faptul că urmează să îi fie comunicate modalitățile privind încetarea contractului (denumită în continuare „decizia privind nereînnoirea contractului de muncă”).
13 Prin scrisoarea din 10 octombrie 2016, reclamanta a introdus o reclamație la șeful misiunii împotriva deciziei privind concursul intern din anul 2016 și a deciziei privind nereînnoirea contractului său de muncă.
14 Prin scrisoarea din 31 octombrie 2016, șeful misiunii a respins reclamația menționată, considerând că principiile de selecție a personalului nu au fost încălcate. Șeful misiunii a subliniat că nu a putut fi constatat niciun conflict de interese și că, înainte de concursul intern din anul 2016, reclamanta nu a depus nicio plângere privind o eventuală hărțuire sau o eventuală intimidare din partea superiorului său ierarhic. Șeful misiunii a considerat că faptul de a‑și reevalua subordonații nu constituie un conflict de interese. Acesta a adăugat că rezultă din anexa 13 la OPLAN că șeful diviziei executive și procurorul‑șef al Eulex Kosovo trebuie să fie membri ai comitetului de selecție al concursului și că acest comitet trebuie să fie același pentru toți candidații.
15 La 1 noiembrie 2016, reclamanta a trimis un e‑mail șefului misiunii, prin care a solicitat arbitrajul prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din contractul încheiat cu Eulex Kosovo. Această cerere a fost respinsă la 14 noiembrie 2016, în aceeași zi în care a expirat contractul de muncă al acesteia.
Procedura și concluziile părților
16 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 aprilie 2017, reclamanta a introdus prezenta acțiune. În plus, reclamanta a prezentat o cerere de păstrare a anonimatului, care a fost admisă prin decizia Tribunalului din 19 septembrie 2017.
17 În cererea introductivă, reclamanta solicită în esență Tribunalului:
– constatarea faptului că, pe de o parte, Eulex Kosovo și‑a încălcat obligațiile contractuale în executarea contractului și în aplicarea OPLAN și a conceptului de operațiuni (Conops), a SOP privind reorganizarea și a SOP privind selecția personalului și, pe de altă parte, a încălcat „principiile contractuale ale echității și bunei‑credințe”, precum și obligarea Eulex Kosovo la repararea prejudiciului;
– constatarea faptului că Eulex Kosovo și‑a încălcat obligațiile extracontractuale și obligarea Eulex Kosovo la repararea prejudiciului;
– anularea deciziei privind concursul intern din anul 2016 și a deciziei privind nereînnoirea contractului său de muncă (denumite în continuare, împreună, „deciziile atacate”);
– obligarea Eulex Kosovo la plata către aceasta, pe de o parte, pentru prejudiciul material, a unei sume corespunzătoare salariilor nepercepute, echivalentă cu 19 luni de salariu brut, la care se adaugă indemnizațiile zilnice, precum și creșterea salarială și, pe de altă parte, pentru prejudiciul moral, a unei sume de 50 000 de euro, ca urmare a „deciziilor și actelor nelegale” ale Eulex Kosovo;
– obligarea Eulex Kosovo la plata cheltuielilor de judecată, majorate cu dobânzi calculate la o rată de 8 %.
18 Prin act separat depus la grefa Tribunalului la 24 august 2017, Eulex Kosovo a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatele (1) și (7) din Regulamentul de procedură al Tribunalului.
19 În cadrul excepției de inadmisibilitate, Eulex Kosovo solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
20 La 20 octombrie 2017, reclamanta a depus observații cu privire la această excepție de inadmisibilitate.
21 În cadrul observațiilor cu privire la excepția de inadmisibilitate, reclamanta solicită în esență Tribunalului constatarea faptului că acțiunea este admisibilă.
În drept
22 În temeiul articolului 126 din Regulamentul de procedură, atunci când Tribunalul este în mod vădit necompetent să judece o acțiune sau atunci când aceasta este în mod vădit inadmisibilă sau în mod vădit nefondată, Tribunalul poate oricând să decidă, la propunerea judecătorului raportor, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.
23 În speță, Tribunalul consideră că înscrisurile de la dosar sunt suficient de lămuritoare și decide să se pronunțe fără continuarea procedurii.
Cu privire la obiectul litigiului
24 Trebuie amintit că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din același statut, precum și al articolului 76 literele (d) și (e) din Regulamentul de procedură, orice cerere introductivă trebuie să cuprindă obiectul litigiului, motivele și argumentele invocate, precum și o expunere sumară a motivelor menționate. Aceste elemente trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, este necesar ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază aceasta să reiasă, cel puțin în mod sumar, dar coerent și inteligibil, din însuși textul cererii introductive (a se vedea Ordonanța din 27 martie 2017, Frank/Comisia, T‑603/15, nepublicată, EU:T:2017:228, punctele 37 și 38 și jurisprudența citată).
25 În ceea ce privește în special concluziile părților, trebuie subliniat că acestea definesc obiectul litigiului. În consecință, este important ca ele să indice în mod expres și neechivoc ceea ce solicită părțile (a se vedea Ordonanța din 27 martie 2017, Frank/Comisia, T‑603/15, nepublicată, EU:T:2017:228, punctul 39 și jurisprudența citată).
26 Pe de altă parte, în cazul în care reclamantul nu invocă niciun motiv în susținerea unuia dintre capetele de cerere, condiția prevăzută la articolul 76 litera (d) din Regulamentul de procedură, potrivit căreia motivele invocate trebuie să facă obiectul unei expuneri sumare, nu este îndeplinită (Hotărârea din 12 aprilie 2013, Koda/Comisia, T‑425/08, nepublicată, EU:T:2013:183, punctul 71, și Hotărârea din 16 septembrie 2013, Dornbracht/Comisia, T‑386/10, EU:T:2013:450, punctul 44).
27 În sfârșit, îi revine reclamantului să aleagă temeiul juridic al acțiunii sale, iar nu judecătorului Uniunii să aleagă el însuși temeiul legal cel mai potrivit (a se vedea Hotărârea din 9 noiembrie 2016, Trivisio Prototyping/Comisia, T‑184/15, nepublicată, EU:T:2016:652, punctul 41 și jurisprudența citată).
28 În speță, în ceea ce privește concluziile formulate în susținerea prezentei acțiuni, este necesar să se observe că acestea sunt reproduse de două ori în cererea introductivă, la începutul și la finalul ei. Or, aceste capete de cerere nu sunt formulate în mod identic.
29 În continuare, în ceea ce privește motivele și argumentele invocate în susținerea acțiunii, trebuie arătat că cererea introductivă este structurată formal în două părți, și anume o cerere „în temeiul articolului 272 TFUE” și o cerere în temeiul „articolului 340 TFUE”. Prima parte, privind cererea întemeiată pe „articolul 272 TFUE”, cuprinde cinci motive. A doua parte, privind cererea întemeiată pe „articolul 340 TFUE”, cuprinde trei subpărți, care conțin în esență două motive, referitoare la răspunderea contractuală și la răspunderea extracontractuală a Uniunii Europene. Cu toate acestea, cererea introductivă nu arată care motiv vine în susținerea cărui capăt de cerere.
30 În consecință, este necesar să se considere că, în pofida structurii și a formulării foarte confuze ale cererii introductive, reclamanta a depus, în realitate, în primul rând, o cerere prin care solicită anularea deciziilor atacate (al treilea capăt de cerere), în al doilea rând, o cerere prin care solicită ca Tribunalul să constate încălcarea de către Eulex Kosovo a obligațiile sale contractuale și extracontractuale (primul capăt de cerere), în al treilea rând, o cerere prin care solicită ca Tribunalul să constate încălcarea de către Eulex Kosovo a obligațiilor sale extracontractuale (al doilea capăt de cerere) și, în al patrulea rând, o cerere prin care solicită repararea, pe de o parte, a prejudiciului material și moral suferit ca urmare a deciziilor atacate și, pe de altă parte, a prejudiciului moral suferit ca urmare a „deciziilor și actelor nelegale” ale Eulex Kosovo (al patrulea capăt de cerere).
Cu privire la al treilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziilor atacate
31 Prin intermediul celui de al treilea capăt de cerere, reclamanta solicită în esență anularea deciziilor atacate, și anume a deciziei privind concursul intern din anul 2016 și a deciziei privind nereînnoirea contractului de muncă.
32 Este necesar să se constate că reclamanta formulează al treilea capăt de cerere privind anularea în temeiul „articolului 272 TFUE”. În susținerea acestei cereri, reclamanta invocă cinci motive, întemeiate, primul, pe neregularitățile procedurale din cadrul concursului intern din 2016, al doilea, pe conflictul de interese, pe lipsa recuzării și pe abuzul de putere din partea președintelui comitetului, al treilea, pe încălcarea principiului imparțialității și a dreptului reclamantei la o bună administrare, al patrulea, pe încălcarea dreptului reclamantei la condiții de muncă care să respecte sănătatea, siguranța și demnitatea acesteia, precum și pe încălcarea exigențelor formulate în anunțurile de depunere de candidaturi din anul 2014 și a dreptului la bună administrare și, al cincilea, pe încălcarea dreptului la condiții de muncă echitabile și corecte.
33 În această privință, în ceea ce privește al patrulea și al cincilea motiv, reclamanta reproșează Eulex Kosovo că ar fi săvârșit, pe de o parte, nelegalități cu ocazia evaluării privind conducerea unui vehicul și în tratamentul pe care i l‑a rezervat ca urmare a invalidității sale și, pe de altă parte, o încălcare a dreptului la condiții de muncă echitabile și corecte. Cu toate acestea, trebuie constatat că aceste afirmații nu au legătură directă nici cu deciziile atacate, nici cu cel de al treilea capăt de cerere, care urmărește să conteste legalitatea acestor decizii. În consecință, ele trebuie examinate în cadrul primului și al celui de al doilea capăt de cerere.
34 În ceea ce privește primul, al doilea și al treilea motiv, reclamanta încearcă în esență să repună în discuție decizia privind concursul intern din anul 2016 și decizia privind nereînnoirea contractului de muncă.
35 Chiar dacă Eulex Kosovo, în cadrul excepției de inadmisibilitate, nu a invocat un fine de neprimire în această privință, trebuie să se verifice în prealabil dacă deciziilor care fac obiectul celui de al treilea capăt de cerere li se aplică norme care reglementează relația contractuală în cauză, astfel încât acțiunea să poată fi considerată ca fiind introdusă în această privință în temeiul articolului 272 TFUE.
36 În această privință, reiese din jurisprudență că actele care se înscriu în cadrul unui contract de care sunt inseparabile au o natură contractuală (a se vedea în acest sens Ordonanța din 31 august 2011, IEM/Comisia, T‑435/10, nepublicată, EU:T:2011:410, punctul 30). În schimb, în cazul în care un act urmărește să producă efecte juridice obligatorii care se situează în afara raportului contractual dintre părți și care implică exercitarea prerogativelor de putere publică conferite instituției contractante în calitatea sa de autoritate administrativă, actul respectiv trebuie să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2015, Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, C‑506/13 P, EU:C:2015:562, punctul 20).
37 În speță, trebuie subliniat că articolul 21 din contractul de muncă, în ceea ce privește ultimele trei contracte încheiate pentru a doua perioadă contractuală, între 15 octombrie 2014 și 14 noiembrie 2016, a prevăzut că „litigiile care decurg din contract sau referitoare la prezentul contract vor fi înaintate Curții de Justiție a Uniunii Europene în aplicarea articolului 272 [TFUE]”. Prin urmare, pentru a determina dacă deciziile atacate prezintă o natură contractuală sau una disociabilă de contract, trebuie să se verifice dacă aceste decizii sunt sau nu sunt întemeiate pe dispoziții contractuale în vigoare în cea de a doua perioadă contractuală.
38 În această privință, în primul rând, în legătură cu decizia referitoare la concursul intern din anul 2016, trebuie amintit că, prin scrisoarea din 30 septembrie 2016, reclamanta a fost informată că nu a promovat acest concurs.
39 Or, trebuie să se constate că o asemenea decizie nu se întemeiază pe prevederile contractului de muncă dintre reclamantă și Eulex Kosovo, ci a fost adoptată de comitetul de selecție al concursului intern din anul 2016.
40 Astfel, în primul rând, acest concurs a fost organizat de Eulex Kosovo ca urmare a deciziei de a reduce efectivele acestei misiuni, care a fost adoptată după aprobarea, la 17 iunie 2016, a OPLAN și, la 20 iunie 2016, a planului de desfășurare a Eulex Kosovo. Or, în ceea ce privește OPLAN, rezultă din articolul 4 alineatul (4) din Acțiunea comună 2008/124 că acesta este definit de echipa de planificare a Uniunii (EPUE Kosovo) și că este aprobat de Consiliul Uniunii Europene. În ceea ce privește planul de desfășurare a Eulex Kosovo aprobat de comandantul operațiunilor civile, rezultă că, potrivit articolului 7 alineatul (2) din Acțiunea comună 2008/124, comandantul exercită comandamentul și controlul Eulex Kosovo în plan strategic, sub controlul politic și direcția strategică a Comitetului politic și de securitate (COPS) și sub autoritatea generală a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Ținând seama de aceste elemente, decizia de a organiza concursul din anul 2016 constituie un act administrativ și nu a fost luată pe baza contractului de muncă dintre reclamantă și Eulex Kosovo.
41 În al doilea rând, decizia referitoare la concursul intern din anul 2016 a fost adoptată de comitetul de selecție în contextul regimului descris la punctul 40 de mai sus. În consecință, aceasta nu a fost luată în temeiul prevederilor din contractul de muncă dintre reclamantă și Eulex Kosovo.
42 Rezultă că decizia referitoare la concursul intern din anul 2016, pe de o parte, este detașabilă de contractul menționat și, pe de altă parte, constituie un act care poate fi supus unei acțiuni în anulare, întrucât urmărește să producă efecte juridice obligatorii care se situează în afara raportului contractual dintre părți și care implică exercitarea prerogativelor de putere publică conferite Eulex Kosovo în calitatea sa de autoritate administrativă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2015, Lito Maieftiko Gynaikologiko kai Cheirourgiko Kentro/Comisia, C‑506/13 P, EU:C:2015:562, punctul 20, și Ordonanța din 29 septembrie 2016, Investigación y Desarrollo en Soluciones y Servicios IT/Comisia, C‑102/14 P, nepublicată, EU:C:2016:737, punctele 55 și 58).
43 Pe de altă parte, trebuie subliniat că, în susținerea cererii sale prezentate în cadrul celui de al treilea capăt de cerere, prin care se solicită anularea deciziilor atacate, reclamanta nu dezvoltă niciun motiv, critică sau argument întemeiat pe prevederile contractului încheiat cu Eulex Kosovo. Dimpotrivă, reclamanta invocă motive de anulare întemeiate pe încălcarea normelor de drept al Uniunii în scopul de a se constata că deciziile atacate sunt afectate de vicii specifice actelor administrative precum, în special, nereguli de procedură în contextul concursului intern, nereguli în compunerea comitetului de selecție al acestui concurs, absența imparțialității comitetului menționat, precum și încălcări ale principiilor bunei administrări și egalității de tratament (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 31 august 2011, IEM/Comisia, T‑435/10, nepublicată, EU:T:2011:410, punctul 39).
44 În al doilea rând, în ceea ce privește decizia privind nereînnoirea contractului de muncă, reclamanta contestă decizia Eulex Kosovo de a nu îi oferi un nou contract.
45 În această privință, reiese din dosar că faptul de a nu oferi reclamantei un nou contract a fost justificat de eșecul acesteia din urmă la concursul intern din anul 2016. CDD‑ul în curs a prevăzut la articolul 16.1 că durata acestuia acoperea perioada 15 iunie-14 noiembrie 2016. Acest contract nu a conținut însă o clauză care să prevadă reînnoirea sa. În consecință, trebuie să se constate că decizia de a oferi sau de a nu oferi reclamantei un nou contract nu a decurs din prevederile contractuale dintre reclamantă și Eulex Kosovo, ci și‑a găsit fundamentul într‑o decizie administrativă a serviciului de resurse umane al Eulex Kosovo, care a luat în considerare consecințele deciziei privind concursul intern din anul 2016 și ale eșecului reclamantei la concursul menționat. Astfel, prin adoptarea acestei decizii, Eulex Kosovo nu a acționat în contextul drepturilor și al obligațiilor născute din contract. Prin urmare, decizia privind nereînnoirea contractului de muncă constituie o decizie de natură administrativă, care nu poate fi contestată în temeiul articolului 272 TFUE.
46 Ținând seama de aceste împrejurări, chiar dacă reclamanta și‑a formulat în mod expres concluziile în anulare în temeiul „articolului 272 TFUE”, este necesar să se considere că cel de al treilea capăt de cerere al prezentei acțiuni, prin care reclamanta urmărește anularea deciziilor atacate, trebuie privit ca o acțiune în anulare formulată în temeiul dispozițiilor articolului 263 TFUE.
47 În această privință, trebuie amintit că, atunci când este sesizată cu o acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile articolului 263 TFUE, instanța Uniunii trebuie să aprecieze legalitatea actului atacat în raport cu Tratatul FUE sau cu orice normă de drept referitoare la aplicarea acestuia și, așadar, cu dreptul Uniunii. În schimb, în cadrul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 272 TFUE, un reclamant nu poate imputa instituției cocontractante decât încălcările prevederilor contractuale sau încălcările dreptului aplicabil contractului (Hotărârea din 27 septembrie 2012, Applied Microengineering/Comisia, T‑387/09, EU:T:2012:501, punctul 40).
48 Chiar presupunând că o acțiune în anulare poate fi introdusă împotriva Eulex Kosovo în temeiul articolului 263 primul paragraf TFUE și chiar presupunând că Tribunalul poate proceda la o recalificare a temeiului celui de al treilea capăt de cerere al acțiunii în anulare întemeiat pe articolul 263 TFUE, trebuie subliniat că o acțiune în anulare trebuie formulată, potrivit articolului 263 al șaselea paragraf TFUE, în termen de două luni, după caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv. În plus, conform articolului 60 din Regulamentul de procedură, acest termen trebuie prelungit pentru considerente de distanță, în mod invariabil, cu 10 zile.
49 Or, în primul rând, decizia privind concursul intern din anul 2016 a fost notificată reclamantei la 30 septembrie 2016. Decizia șefului misiunii privind reclamația introdusă de reclamantă a fost notificată acesteia din urmă la 31 octombrie 2016. În aceste condiții, data de 31 octombrie 2016 constituie momentul de la care se calculează termenul de introducere a acțiunii împotriva deciziei privind concursul.
50 În al doilea rând, în ceea ce privește decizia privind nereînnoirea contractului de muncă, reclamanta a primit notificarea acesteia la 30 septembrie 2016. Având în vedere că reclamanta a primit o notificare a respingerii cererii de arbitraj la 14 noiembrie 2016, această din urmă dată constituie momentul de la care se calculează termenul de introducere a acțiunii.
51 În consecință, dat fiind că reclamanta a introdus prezenta acțiune la 25 aprilie 2017, este evident că reclamanta a introdus tardiv prezenta acțiune în scopul de a contesta legalitatea deciziilor atacate.
52 Rezultă că al treilea capăt de cerere trebuie respins ca fiind vădit inadmisibil.
Cu privire la primul și la cel de al doilea capăt de cerere, prin care se solicită ca Tribunalul să constate că Eulex Kosovo și‑a încălcat obligațiile contractuale și extracontractuale
53 Prin intermediul primului și al celui de al doilea capăt de cerere, reclamanta solicită ca Tribunalul să constate încălcările obligațiilor contractuale și extracontractuale pretins comise de Eulex Kosovo, cu scopul de a obține repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit.
54 În această privință, pe de o parte, în măsura în care reclamanta solicită repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit ca urmare a eșecului la concursul din anul 2016 și a nereînnoirii contractului începând cu 14 noiembrie 2016, reclamanta urmărește, în realitate, să obțină un rezultat identic cu cel pe care i l‑ar fi adus o acțiune în anulare împotriva deciziilor atacate.
55 Or, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în cazul în care concluziile privind despăgubirile prezintă o strânsă legătură cu concluziile prin care se urmărește anularea, ele însele declarate inadmisibile, concluziile privind despăgubirile sunt de asemenea inadmisibile (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 24 martie 1993, Benzler/Comisia, T‑72/92, EU:T:1993:27, punctul 21, și Ordonanța din 9 iunie 2004, Camós Grau/Comisia, T‑96/03, EU:T:2004:172, punctul 44).
56 Pe de altă parte, în măsura în care reclamanta invocă încălcări ale „principiilor contractuale ale echității și bunei‑credințe”, precum și ale dreptului la condiții de muncă echitabile și corecte, ea pare a se raporta la afirmațiile conținute în al patrulea și în al cincilea motiv, invocate în susținerea celui de al treilea capăt de cerere și descrise la punctul 32 de mai sus.
57 În această privință, în ceea ce privește al patrulea motiv, reclamanta invocă încălcări în evaluarea conducerii de către aceasta a unui vehicul și în tratamentul invalidității sale, sugerând că ar fi fost victima unei hărțuiri. Ea consideră că faptul de a i se fi solicitat să susțină un examen de conducere a fost contrar apelului pentru candidaturi din anul 2014 și deciziei șefului misiunii din 26 ianuarie 2011 privind o „propunere de introducere a unei evaluări a aptitudinilor de conducere”, că Eulex Kosovo nu a luat în considerare handicapul acesteia și că a hărțuit‑o în legătură cu acest examen. De aici ar rezulta că Eulex Kosovo ar fi încălcat dreptul reclamantei la condiții de muncă care să respecte sănătatea, securitatea și demnitatea acesteia, precum și dreptul la o bună administrare.
58 Cu toate acestea, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru comportamentul ilicit al organelor sale este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituției, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între comportamentul respectiv și prejudiciul invocat. Întrucât aceste trei condiții sunt cumulative, lipsa uneia dintre ele este suficientă pentru respingerea unei acțiuni în despăgubire (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 ianuarie 2015, Ziegler și Ziegler Relocation/Comisia, T‑539/12 și T‑150/13, nepublicată, EU:T:2015:15, punctele 59 și 60, și Ordonanța din 1 februarie 2018, Collins/Parlamentul, T‑919/16, nepublicată, EU:T:2018:58, punctul 43).
59 În ceea ce privește condiția referitoare la realitatea prejudiciului, trebuie amintit că răspunderea Uniunii nu poate fi angajată decât dacă reclamantul a suferit efectiv un prejudiciu „real și cert”. În acest sens, îi revine reclamantului obligația să prezinte instanței Uniunii elemente de probă concludente pentru a stabili existența și întinderea unui astfel de prejudiciu (a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2009, SELEX Sistemi Integrati/Comisia, C‑481/07 P, nepublicată, EU:C:2009:461, punctul 36 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 8 noiembrie 2011, Idromacchine și alții/Comisia, T‑88/09, EU:T:2011:641, punctul 25 și jurisprudența citată).
60 În speță, trebuie arătat că cererea introductivă nu conține niciun element care să permită Tribunalului să identifice natura și întinderea prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l‑ar fi suferit ca urmare a susținerii examenelor de conducere. Astfel, reclamanta nu identifică în mod clar, neechivoc, coerent și inteligibil elementele constitutive ale prejudiciului pretins.
61 În ceea ce privește condiția referitoare la legătura de cauzalitate, potrivit unei jurisprudențe constante, această condiție prevăzută la articolul 340 al doilea paragraf TFUE privește existența unei legături suficient de directe de la cauză la efect între comportamentul instituțiilor și prejudiciu (Hotărârea din 18 martie 2010, Trubowest Handel și Makarov/Consiliul și Comisia, C‑419/08 P, EU:C:2010:147, punctul 53, și Hotărârea din 14 decembrie 2005, Beamglow/Parlamentul și alții, T‑383/00, EU:T:2005:453, punctul 193; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 1979, Dumortier și alții/Consiliul, 64/76, 113/76, 167/78, 239/78, 27/79, 28/79 și 45/79, EU:C:1979:223, punctul 21). Îi revine reclamantului sarcina să facă dovada existenței unei legături de cauzalitate între comportamentul imputat și prejudiciul invocat (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T‑149/96, EU:T:1998:228, punctul 101 și jurisprudența citată).
62 Or, trebuie să se constate că cererea introductivă, în special punctul VIII, D, care cuprinde cel de al patrulea motiv, nu conține niciun element în această privință. În cadrul părții referitoare la condițiile de angajare a răspunderii extracontractuale, reclamanta se limitează să afirme că „există o legătură de cauzalitate directă și certă între aceste decizii și acte nelegale și prejudiciul suferit”, fără să explice însă în ce constă această legătură și fără să aducă niciun element de probă.
63 În aceste condiții, este necesar să se considere că legătura de cauzalitate dintre comportamentul imputat și prejudiciul invocat lipsește în mod vădit. În consecință, al patrulea motiv nu este dovedit în mod corespunzător în măsura în care se raportează la răspunderea extracontractuală a Eulex Kosovo.
64 În ceea ce privește răspunderea contractuală a Eulex Kosovo, referitor la al patrulea motiv, privind obligația reclamantei de a susține un examen de conducere și pretinsa hărțuire rezultată din acest fapt, chiar admițând că Tribunalul este competent pentru a judeca faptele petrecute în prima perioadă contractuală, trebuie constatat că apelul pentru depunerea candidaturilor pentru postul de procuror pentru care reclamanta și‑a depus candidatura a precizat că candidații selectați trebuie să dețină un permis de conducere valabil și să fie în măsură să conducă un vehicul cu patru roți motrice. În consecință, aceste condiții făceau parte din contractul de muncă al reclamantei și ea nu poate invoca o încălcare a contractului din partea Eulex Kosovo în ceea ce privește cerința de a susține un examen de conducere a unui vehicul.
65 În ceea ce privește al cincilea motiv, reclamanta invocă încălcarea dreptului său la condiții de muncă echitabile și corecte, consacrat la articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În această privință, ea susține următoarele:
„[Pe întreaga sa perioadă de angajare în cadrul Eulex Kosovo]
1) [experiența sa profesională a făcut] obiectul unor comentarii între supervizorii săi și alți procurori și a fost pusă la îndoială în mod deschis în mai multe rânduri în prezența altor procurori care uneori nu erau calificați;
2) cauzele [care i‑au fost atribuite] […] nu au corespuns experienței sale;
3) toate dovezile de apreciere pe care le‑a primit de la ceilalți erau minimizate de [superiorul său ierarhic];
4) munca pe care o îndeplinea nu era recunoscută în mod adecvat;
5) rapoartele de evaluare a performanțelor nu reflectau în mod obiectiv performanțele sale;
6) [ea] nu a fost niciodată desemnată în funcția de director interimar atunci când directorul a fost absent de la misiune […];
7) [ea] nu a fost niciodată desemnată pentru a face parte dintr‑un comitet de selecție, deși a fost propusă de colegii săi de fiecare dată când se solicitau voluntari.”
66 Reclamanta consideră că aceste fapte „au ofensat‑o” și „au umilit‑o” și „au constituit un tratament inechitabil privind dreptul său la condiții de muncă echitabile și corecte”.
67 Or, trebuie să se constate că reclamanta nu aduce niciun element de probă în susținerea afirmațiilor sale.
68 Astfel, chiar admițând că Tribunalul este competent să judece faptele petrecute în prima perioadă contractuală, al patrulea și al cincilea motiv nu sunt dovedite.
69 Prin urmare, primul și al doilea capăt de cerere trebuie respinse ca fiind, în parte, vădit inadmisibile și, în parte, vădit nefondate.
Cu privire la al patrulea capăt de cerere, prin care se solicită obligarea Eulex Kosovo să o despăgubească pe reclamantă pentru prejudiciul pe care aceasta l‑ar fi suferit
70 În primul rând, reclamanta consideră că nelegalitățile comise de Eulex Kosovo în cadrul procedurii de concurs din anul 2016 i‑au provocat un prejudiciu ca urmare a deciziei de a nu‑i reînnoi contractul de muncă. Ea solicită Tribunalului, în acest temei, să oblige Eulex Kosovo, conform articolului 340 TFUE, la repararea prejudiciului material. În plus, reclamanta consideră că decizia privind concursul din anul 2016 constituie de asemenea un prejudiciu moral, ca urmare a motivării referitoare la performanța insuficientă invocată cu ocazia interviului.
71 În această privință, astfel cum s‑a amintit la punctul 55 de mai sus, în cazul în care concluziile privind despăgubirile prezintă o strânsă legătură cu concluziile prin care se urmărește anularea, ele însele declarate inadmisibile, concluziile privind despăgubirile sunt de asemenea inadmisibile.
72 În speță, prin solicitarea reparării prejudiciului material sau moral pe care l‑ar fi suferit ca urmare a eșecului la concursul din anul 2016 și a nereînnoirii contractului începând cu 14 noiembrie 2016, reclamanta urmărește să obțină un rezultat identic cu cel pe care i l‑ar fi adus o acțiune în anulare împotriva deciziilor atacate. Prin urmare, concluziile privind despăgubirile sunt strâns legate de concluziile privind acțiunea în anulare. Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 35-51 de mai sus, al treilea capăt de cerere, în măsura în care prin acesta se solicită anularea deciziilor atacate, este vădit inadmisibil.
73 În consecință, cererea de despăgubire, prin care se solicită repararea prejudiciului material sau moral ca urmare a eșecului la concursul din anul 2016 și a nereînnoirii contractului începând cu data de 14 noiembrie 2016, este inadmisibilă.
74 În al doilea rând, în cadrul părții din cererea introductivă privind răspunderea extracontractuală întemeiată pe articolul 340 al doilea paragraf TFUE, reclamanta susține că a suferit un prejudiciu moral ca urmare a „deciziilor și a actelor nelegale” ale Eulex Kosovo. Mai exact, aceasta afirmă că „deciziile și actele nelegale ale [Eulex Kosovo], în special cele care au fost în mod obiectiv ofensatoare și umilitoare pentru reclamantă, au avut un efect dăunător asupra demnității sale, pentru care aceasta are dreptul la despăgubiri”, că „ele au exercitat de asemenea un impact puternic asupra integrității și a reputației profesionale a reclamantei, precum și asupra perspectivelor sale în carieră” și că „prejudiciul moral decurge de asemenea din efectele deciziei de a nu o selecta pentru un post de procuror, motivată de o pretinsă contraperformanță la interviu”.
75 Cu toate acestea, astfel cum s‑a constatat la punctul 67 de mai sus, trebuie să se constate că reclamanta nu aduce niciun element de probă în susținerea afirmațiilor sale. Aceasta se limitează să facă simple afirmații, lipsite atât de referiri clare la normele pretins încălcate, cât și de referiri faptice în susținerea afirmațiilor sale.
76 Prin urmare, este necesar să se respingă cel de al patrulea capăt de cerere ca vădit nefondat.
77 Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă, fără a fi necesar să se examineze excepția de inadmisibilitate invocată de Eulex Kosovo, că acțiunea trebuie să fie respinsă ca fiind, în parte, vădit inadmisibilă și, în parte, vădit nefondată.
Cu privire la cheltuielile de judecată
78 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
79 Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Eulex Kosovo.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a noua)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) O obligă pe SC la plata cheltuielilor de judecată.
Luxemburg, 19 septembrie 2018.