Language of document : ECLI:EU:T:2015:785





Ordonanța Tribunalului (Camera a patra) din 5 octombrie 2015 –

Kafetzakis și alții/Parlamentul și alții

(Cauza T‑38/14)

„Acțiune în constatarea abținerii de a acționa și în despăgubire – Restructurarea datoriei publice a Greciei – Implicarea sectorului privat – Prejudiciu care constă în reducerea creanțelor furnizate cu titlu de indemnizații de concediere – Declarații ale șefilor de stat sau de guvern din zona euro și ale instituțiilor Uniunii – Declarație a Eurogrupului – Neprecizarea legăturii de cauzalitate cu prejudiciul invocat – Inadmisibilitate”

1.                     Acțiune în constatarea abținerii de a acționa – Punerea în întârziere a instituției – Lipsă – Inadmisibilitate [art. 265 alin (2) TFUE] (a se vedea punctul 26)

2.                     Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Expunere sumară a motivelor invocate – Cerere introductivă prin care se solicită repararea prejudiciilor pretins cauzate de o instituție a Uniunii – Elemente care permit să se identifice comportamentul reproșat instituției, legătura de cauzalitate și caracterul real și cert al prejudiciului cauzat [Statutul Curții de Justiție, art. 21 primul paragraf și art. 53 primul paragraf; Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 44 alin. (1) lit. (c)] (a se vedea punctul 30)

Obiectul

Pe de o parte, o cerere prin care se solicită constatarea faptului că pârâtele s‑au abținut în mod nelegal să adopte măsurile legislative necesare pentru ca obligațiunile deținute de reclamanți, în calitate de angajați concediați ai Olympiaki Aeroporia, să nu fie afectate de planul de participare a sectorului privat la programul de finanțare a datoriei (PSI), reducând valoarea datoriei statului elen, precum și, pe de altă parte, o cerere prin care se solicită repararea prejudiciului pretins suferit de reclamanți din cauza acestei abțineri nelegale de a acționa

Dispozitivul

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îi obligă pe domnul Georgios Kafetzakis și pe ceilalți 102 reclamanți ale căror nume figurează în anexă la plata cheltuielilor de judecată.