Cauza T‑189/03

ASM Brescia SpA

împotriva

Comisiei Comunităților Europene

„Ajutoare de stat – Schemă de ajutoare acordate de autoritățile italiene anumitor întreprinderi de servicii publice sub formă de scutiri fiscale și de împrumuturi cu dobândă preferențială – Decizie prin care ajutoarele sunt declarate incompatibile cu piața comună – Acțiune în anulare – Afectare individuală – Admisibilitate – Articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE – Articolul 86 alineatul (2) CE”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Persoane fizice sau juridice – Acte care le privesc direct și individual – Decizie a Comisiei de interzicere a unei scheme sectoriale de ajutoare

(art. 230 al patrulea paragraf CE)

2.      Ajutoare acordate de state – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Atingere adusă concurenței – Criterii de apreciere

[art. 87 alin. (1) CE]

3.      Ajutoare acordate de state – Decizie a Comisiei de constatare a incompatibilității unei scheme de ajutor cu piața comună – Obligație de recuperare a oricărei sume percepute de beneficiarii schemei menționate – Inexistență

[art. 88 alin. (2) CE]

4.      Ajutoare acordate de state – Ajutoare existente și ajutoare noi – Calificare drept ajutor nou

[art. 88 CE; Regulamentul nr. 659/1999 al Consiliului, art. 1 lit. (b) pct. (i) și (v)]

5.      Ajutoare acordate de state – Noțiune – Măsuri prin care se urmărește compensarea costului misiunilor de serviciu public asumate de o întreprindere – Excludere

[art. 86 alin. (2) CE și art. 87 alin. (1) CE]

1.      Alte persoane fizice sau juridice decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că aceasta le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează într‑un mod analog celui al destinatarului.

O întreprindere nu poate, în principiu, să formuleze o acțiune în anularea unei decizii a Comisiei care interzice o schemă de ajutoare sectoriale dacă aceasta nu este vizată de decizie decât din cauza apartenenței sale la sectorul în cauză și a calității sale de potențial beneficiar al schemei respective. Astfel, o asemenea decizie se prezintă, față de o astfel de întreprindere, ca o măsură de aplicabilitate generală care se aplică unor situații determinate obiectiv și produce efecte juridice în privința unei categorii de persoane avute în vedere în mod general și abstract.

Cu toate acestea, o întreprindere care nu este vizată de decizia în cauză numai în calitate de întreprindere aparținând sectorului în discuție, beneficiară în mod potențial a schemei de ajutoare vizate, ci și în calitatea sa de beneficiar efectiv al unui ajutor individual acordat în temeiul acestei scheme, a cărui recuperare a fost dispusă de Comisie, este vizată în mod individual de decizia menționată și acțiunea formulată de aceasta împotriva deciziei este admisibilă.

(a se vedea punctele 40-42)

2.      Comisia nu este obligată, atunci când verifică dacă anumite ajutoare afectează schimburile comerciale dintre statele membre și denaturează sau amenință să denatureze concurența, să demonstreze impactul real al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre și o denaturare efectivă a concurenței, ci numai să analizeze dacă aceste ajutoare sunt susceptibile să afecteze aceste schimburi și să denatureze concurența.

În cazul unei scheme de ajutoare, Comisia se poate limita la studierea caracteristicilor schemei în cauză pentru a aprecia, în motivația deciziei sale, dacă, din cauza modalităților pe care le prevede acest program, acesta este de natură să ofere avantaje în principal întreprinderilor care participă la schimburile comerciale dintre statele membre.

Pe de altă parte, orice ajutor acordat unei întreprinderi care își desfășoară activitățile pe piața comunitară este susceptibil de a produce denaturări ale concurenței și de a afecta schimburile comerciale dintre statele membre. Nu există un prag sau un procentaj sub care se poate considera că nu sunt afectate schimburile comerciale dintre statele membre. Astfel, importanța relativ scăzută a unui ajutor sau dimensiunile relativ modeste ale întreprinderii beneficiare nu exclud a priori eventualitatea ca schimburile comerciale dintre statele membre să fie afectate.

În ceea ce privește condiția referitoare la afectarea schimburilor interstatale, faptul că o întreprindere care beneficiază de o măsură de stat operează singură pe piața sa națională sau pe teritoriul său de origine nu este determinant. Astfel, schimburile interstatale sunt afectate de măsura vizată atunci când șansele întreprinderilor stabilite în alte state membre de a‑și furniza serviciile pe piața statului membru vizat sunt diminuate.

(a se vedea punctele 66-69 și 80)

3.      Desființarea unui ajutor ilegal prin recuperarea acestuia, precum și plata dobânzilor aferente reprezintă consecința logică a constatării incompatibilității acestuia cu piața comună. Situația este aceeași atât pentru un ajutor individual, cât și pentru ajutoare plătite în cadrul unei scheme de ajutoare.

Cu toate acestea, analiza generală și abstractă a unei scheme de ajutoare nu exclude ca, într‑un caz individual, suma acordată pe baza acestei scheme să nu intre în sfera interdicției prevăzute la articolul 87 alineatul (1) CE, de exemplu, pentru faptul că acordarea individuală a unui ajutor intră sub incidența regulilor de minimis.

Deși rolul autorităților naționale se limitează, atunci când Comisia adoptă o decizie de declarare a incompatibilității unui ajutor cu piața comună, la executarea acestei decizii și deși autoritățile nu dispun, în această privință, de nicio marjă de apreciere, autoritățile naționale, executând decizia menționată, pot să țină cont de aceste rezerve. Prin urmare, Comisia dispune numai recuperarea ajutoarelor în sensul articolului 87 CE, iar nu a sumelor care, deși plătite în temeiul schemei în cauză, nu constituie ajutoare sau reprezintă ajutoare existente ori compatibile cu piața comună în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al regulilor de minimis ori al unei alte decizii a Comisiei.

Instanța națională este competentă să interpreteze noțiunile de ajutor și de ajutor existent și va putea să se pronunțe cu privire la eventualele particularități ale unui anumit caz de aplicare, adresând, dacă este cazul, o întrebare preliminară Curții.

(a se vedea punctele 85-88)

4.      Rezultă atât din cuprinsul, cât și din finalitatea dispozițiilor articolului 88 CE că trebuie considerate ajutoare existente în sensul alineatului (1) al acestui articol ajutoarele care existau înainte de data intrării în vigoare a Tratatului CE și cele care au putut fi puse în aplicare în mod legal în condițiile prevăzute la articolul 88 alineatul (3) CE, în timp ce măsurile care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare trebuie considerate ajutoare noi, supuse obligației de notificare prevăzute de această ultimă dispoziție, precizându‑se că modificările pot viza fie ajutoare existente, fie proiecte inițiale notificate Comisiei. Atunci când modificarea afectează schema inițială în esența ei, această schemă se transformă într‑o nouă schemă de ajutoare. Cu toate acestea, nu poate fi vorba despre o modificare substanțială atunci când elementul nou se poate detașa în mod clar de schema inițială.

(a se vedea punctele 97 și 101)

5.      O intervenție a statului care constituie o compensare reprezentând contraprestația pentru serviciile efectuate de întreprinderile beneficiare în executarea unor obligații de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu beneficiază în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția menționată nu are, prin urmare, ca efect plasarea acestora într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu alte întreprinderi concurente, nu constituie, în principiu, un ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. Cu toate acestea, pentru ca o astfel de compensare să nu poată fi calificată drept ajutor de stat, trebuie îndeplinite cumulativ un anumit număr de condiții enunțate în Hotărârea Altmark. Printre acestea figurează condiția conform căreia întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu executarea unor obligații de serviciu public, obligații care trebuie definite în mod clar, și condiția ca această compensare să nu depășească suma necesară acoperirii totale sau parțiale a costurilor ocazionate de executarea obligațiilor de serviciu public, luându‑se în considerare veniturile aferente și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații.

Condiția conform căreia întreprinderea beneficiară trebuie să fie însărcinată efectiv cu executarea unor obligații de serviciu public se aplică de asemenea în cadrul derogării prevăzute la articolul 86 alineatul (2) CE, derogare ce privește întreprinderile care au sarcina de a gestiona serviciile de interes economic general sau care prezintă caracter de monopol fiscal. În ambele situații, o măsură trebuie, în orice caz, pe de o parte, să respecte principiile de definire și de atribuire a serviciului public și, pe de altă parte, principiul proporționalității.

(a se vedea punctele 123-127)