HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a opta)
25 februarie 2021(*)
„Trimitere preliminară – Concurență – Articolul 102 TFUE – Abuz de poziție dominantă – Repartizarea competențelor între Comisia Europeană și autoritățile naționale de concurență – Regulamentul (CE) nr. 1/2003 – Articolul 11 alineatul (6) – Privarea autorităților naționale de concurență de competența lor – Principiul ne bis in idem – Articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”
În cauza C‑857/19,
având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace), prin decizia din 12 noiembrie 2019, primită de Curte la 26 noiembrie 2019, în procedura
Slovak Telekom a.s.
împotriva
Protimonopolný úrad Slovenskej republiky,
CURTEA (Camera a opta),
compusă din domnul N. Wahl, președinte de cameră, doamna A. Prechal (raportoare), președinta Camerei a treia, și domnul J. Passer, judecător,
avocat general: domnul H. Saugmandsgaard Øe,
grefier: domnul A. Calot Escobar,
având în vedere procedura scrisă,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Slovak Telekom a.s., de J. Hajdúch, advokát;
– pentru Protimonopolný úrad Slovenskej republiky, de T. Menyhart, în calitate de agent;
– pentru guvernul slovac, de B. Ricziová, în calitate de agent;
– pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Fiorentino, avvocato dello Stato;
– pentru Comisia Europeană, de M. Farley, R. Lindenthal și L. Wildpanner, în calitate de agenți,
având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167) și a articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Slovak Telekom a.s. (denumită în continuare „ST”), pe de o parte, și Protimonopolný úrad Slovenskej republiky (Oficiul Concurenței din Republica Slovacă) (denumit în continuare „autoritatea slovacă de concurență”), pe de altă parte, în legătură cu legalitatea unei decizii de impunere a unei amenzi către ST pentru abuz de poziție dominantă, în sensul articolului 102 TFUE, prin practicarea unor tarife pe piețele cu amănuntul de telecomunicații și pe piața de interconectare cu ridicata care au condus la o comprimare a marjelor.
Cadrul juridic
Regulamentul nr. 1/2003
3 Considerentele (6), (8) și (17) ale Regulamentului nr. 1/2003 au următorul cuprins:
„(6) Pentru a asigura aplicarea eficientă a normelor […] de concurență [ale Uniunii], autoritățile de concurență din statele membre ar trebui să fie implicate în mai mare măsură. În acest scop, aceste autorități ar trebui să fie împuternicite să aplice dreptul [Uniunii].
[…]
(8) Pentru a se asigura aplicarea eficientă a normelor […] de concurență [ale Uniunii] și funcționarea corespunzătoare a mecanismelor de cooperare prevăzute de prezentul regulament, este necesar să se impună autorităților de concurență și instanțelor din statele membre să aplice, de asemenea, articolele [101 și 102 TFUE] în cauzele în care aplică legislația națională de concurență acordurilor și practicilor care ar putea să afecteze comerțul dintre statele membre […]
[…]
(17) Pentru a asigura o aplicare coerentă a normelor de concurență și o gestionare optimă a rețelei, este esențial să se mențină regula conform căreia autoritățile de concurență din statele membre sunt private automat de competența lor atunci când Comisia inițiază propriile proceduri. Atunci când o autoritate de concurență a unui stat membru acționează deja într‑o cauză, iar Comisia intenționează să inițieze proceduri în caza respectivă, Comisia ar trebui să depună eforturi pentru a realiza acest lucru cât mai curând posibil. Înainte de inițierea procedurilor, Comisia ar trebui să consulte autoritatea națională în cauză.”
4 Articolul 11 alineatele (1) și (6) din Regulamentul nr. 1/2003 prevede:
„(1) Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre aplică normele […] de concurență [ale Uniunii] în strânsă cooperare.
[…]
(6) Inițierea de către Comisie a procedurilor în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III privează autoritățile de concurență ale statelor membre de competența lor de a aplica articolele [101 și 102 TFUE]. În cazul în care o autoritate de concurență a unui stat membru analizează deja o cauză, Comisia inițiază proceduri numai după ce se consultă cu autoritatea națională de concurență în cauză.”
5 Potrivit articolului 35 alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1/2003:
„(3) Efectele articolului 11 alineatul (6) se aplică autorităților desemnate de statele membre, inclusiv instanțelor care exercită funcții privind pregătirea și adoptarea tipurilor de decizii prevăzute la articolul 5. Efectele articolului 11 alineatul (6) nu se aplică instanțelor în măsura în care acestea acționează ca instanțe de recurs în privința tipurilor de decizii prevăzute la articolul 5.
(4) Fără a aduce atingere alineatului (3), în statele membre în care, pentru adoptarea anumitor tipuri de decizii prevăzute la articolul 5, o autoritate introduce o acțiune la o autoritate judiciară care este separată și diferită de autoritatea responsabilă cu investigația și cu condiția respectării condițiilor prezentului alineat, efectele articolului 11 alineatul (6) se limitează la autoritatea responsabilă cu investigația, care își retrage acțiunea la autoritatea judiciară atunci când Comisia inițiază o procedură. Această retragere pune capăt efectiv procedurii naționale.”
Regulamentul nr. 773/2004
6 Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 242), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 622/2008 al Comisiei din 30 iunie 2008 (JO 2008, L 171 p. 3) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 773/2004”), prevede:
„Comisia poate decide inițierea unei proceduri în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 în orice moment, dar cel târziu la data la care emite o evaluare preliminară în sensul articolului 9 alineatul (1) din regulamentul menționat, o comunicare a obiecțiilor sau o solicitare adresată părților de a‑și exprima interesul de a se angaja în discuții privind tranzacționarea sau la data publicării unei comunicări în temeiul articolului 27 alineatul (4) din regulamentul menționat, oricare dintre aceste date este prima.”
Litigiul principal și întrebările preliminare
7 La 26 septembrie 2005, autoritatea slovacă de concurență a inițiat împotriva ST o procedură pentru abuz de poziție dominantă în temeiul articolului 102 TFUE. Deschiderea acestei proceduri a fost notificată Comisiei Europene și celorlalte autorități de concurență ale statelor membre în luna octombrie a anului 2005. În luna octombrie a anului 2007, autoritatea slovacă de concurență a prezentat Comisiei un proiect de decizie prin care se declară că ST a abuzat de poziția sa dominantă.
8 La 21 decembrie 2007, autoritatea slovacă de concurență a adoptat o decizie prin care a constatat că ST a abuzat de poziția sa dominantă.
9 La 13 iunie 2008, Comisia a adresat cereri de informații concurenților ST, cu privire la anumite practici comerciale ale acesteia.
10 Între 13 și 15 ianuarie 2009, Comisia a desfășurat un control inopinat la sediul ST în cooperare cu autoritatea slovacă de concurență.
11 La 8 aprilie 2009, Comisia a decis să inițieze o procedură împotriva ST, în sensul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 și al articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004 (denumită în continuare „decizia Comisiei din 8 aprilie 2009”). Comisia precizează în această decizie că procedura în discuție privește în special posibile refuzuri ale ST de a furniza acces degrupat la buclele sale locale și la alte servicii de acces global în bandă largă, precum și o practică de comprimare a marjelor în ceea ce privește accesul global la bucla locală, alte servicii de acces global în bandă largă și servicii de acces cu amănuntul în Slovacia.
12 La 9 aprilie 2009, Rada Protimonopolného úradu Slovenskej republiky (Consiliul Oficiului Concurenței din Republica Slovacă) a modificat decizia din 21 decembrie 2007 a autorității slovace de concurență (denumită în continuare „decizia din 9 aprilie 2009”). Prin această decizie, el a aplicat ST o amendă în cuantum de 525 800 000 de coroane slovace (SKK) (17 453 362,54 euro) pentru motivul că ST a abuzat de poziția sa dominantă, adoptând o strategie de comprimare a marjelor sale între prețurile serviciilor de telecomunicații cu amănuntul și cele de interconectare cu ridicata. Consiliul menționat apreciază că aceste încălcări au fost săvârșite, în funcție de serviciile cu amănuntul în discuție, în perioade cuprinse, pentru cea mai lungă dintre ele, între 1 mai 2001 și 9 aprilie 2009, data adoptării deciziei sale.
13 Decizia din 9 aprilie 2009 a făcut obiectul unei acțiuni a ST la Krajský súd v Bratislave (Curtea Regională din Bratislava, Republica Slovacă), aceasta invocând în special faptul că autoritatea competentă pentru adoptarea deciziei menționate era Telekomunikačný úrad Slovenskej republiky (Oficiul pentru Telecomunicații din Republica Slovacă), iar nu autoritatea slovacă de concurență. Printr‑o hotărâre din 11 ianuarie 2012, Krajský súd v Bratislave (Curtea Regională din Bratislava) a anulat decizia din 9 aprilie 2009. Autoritatea slovacă de concurență a formulat recurs la Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace). Prin ordonanța din 11 februarie 2014, instanța de trimitere a casat hotărârea din 11 ianuarie 2012 a Krajský súd v Bratislave (Curtea Regională din Bratislava) și a trimis cauza spre rejudecare la aceasta din urmă.
14 La 7 mai 2012, Comisia a adoptat și transmis ST o comunicare privind obiecțiunile.
15 La 15 octombrie 2014, Comisia a adoptat Decizia C(2014) 7465 final privind o procedură inițiată în temeiul articolului 102 TFUE și al articolului 54 din Acordul privind SEE (Cazul AT.39523 – Slovak Telekom). În Decizia C(2014) 7465, Comisia a considerat că, între 12 august 2005 și 31 decembrie 2010, întreprinderea compusă din Deutsche Telekom AG și ST săvârșise o încălcare unică și continuă a articolului 102 TFUE, care consta în esență într‑o comprimare a marjelor și în adoptarea unei strategii de refuz al accesului la buclele sale locale.
16 La 21 iunie 2017, în urma ordonanței de trimitere din 11 februarie 2014, Krajský súd v Bratislave (Curtea Regională din Bratislava) a adoptat o a doua hotărâre de respingere a acțiunii introduse de ST. ST a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.
17 Aceasta a invitat ST și autoritatea slovacă de concurență să își formuleze observațiile cu privire la respectarea principiului ne bis in idem având în vedere condamnarea ST de către autoritatea menționată și de către Comisie pentru abuz de poziție dominantă constând într‑o comprimare a marjelor pentru perioada cuprinsă între 12 august 2005 și 21 decembrie 2007.
18 Aceste observații au indicat o divergență de opinii între ST și autoritatea slovacă de concurență în ceea ce privește existența unei încălcări a principiului ne bis in idem, faptul că Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovace) nu era de acord cu poziția potrivit căreia, în deciziile lor respective, autoritatea slovacă de concurență și Comisia examinaseră produse diferite și faptul că această instanță considera că cauza în discuție se distingea de cea în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 3 aprilie 2019, Powszechny Zakład Ubezpieczeń na Życie (C‑617/17, EU:C:2019:283).
19 În aceste condiții, Najvyšší súd Slovenskej republiky (Curtea Supremă a Republicii Slovacia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Formularea «privează autoritățile de concurență ale statelor membre de competența lor de a aplica articolele [101 și 102 TFUE» care figurează la articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003] implică pierderea, de către autoritățile statelor membre, a competențelor în domeniul de aplicare al articolelor [101 și 102 TFUE]?
2) Articolul 50 (Dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune) din cartă vizează și delictele administrative sub forma unui abuz de poziție dominantă vizat la articolul 102 TFUE, în cazul cărora Comisia și autoritatea unui stat membru au aplicat sancțiuni în mod separat și independent, în exercitarea competențelor lor în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003?”
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare
20 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretat în sensul că autoritățile de concurență ale statelor membre sunt private de competența lor de a aplica articolele 101 și 102 TFUE atunci când Comisia inițiază o procedură în vederea adoptării unei decizii de constatare a unei încălcări a acestor dispoziții.
21 În această privință trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Wasserleitungsverband Nördliches Burgenland și alții, C‑197/18, EU:C:2019:824, punctul 48, precum și jurisprudența citată).
22 Potrivit articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, autoritățile de concurență ale statelor membre își pierd competența de a aplica articolele 101 și 102 TFUE atunci când Comisia inițiază o procedură în vederea adoptării uneia dintre deciziile definite la capitolul III din acest regulament care urmăresc să constate o încălcare a articolelor 101 și 102 TFUE, să oblige întreprinderile în cauză să înceteze încălcările menționate, să dispună măsuri provizorii în urma unei constatări prima facie a unor astfel de încălcări, să facă obligatorii angajamentele asumate de întreprinderi sau să constate neaplicarea articolelor 101 și 102 TFUE.
23 Potrivit articolului 35 din Regulamentul nr. 1/2003, termenii „autorități de concurență ale statelor membre”, menționați la articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, fac trimitere la autoritățile administrative sau judiciare desemnate de statele membre care pregătesc și adoptă decizii de aplicare a articolelor 101 și 102 TFUE și de solicitare a încetării unei încălcări sau de dispunere a unor măsuri provizorii, de acceptare a unor angajamente sau de impunere a unor amenzi, penalități cu titlu cominatoriu sau a oricăror alte sancțiuni prevăzute de dreptul lor național.
24 Pierderea competenței prevăzută la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 nu se aplică totuși instanțelor statelor membre atunci când acestea acționează ca instanțe de recurs în privința deciziilor menționate. În schimb, aceasta se aplică în cazurile în care, în temeiul dreptului național aplicabil, o autoritate introduce o acțiune la o autoritate judiciară care este diferită de autoritatea responsabilă cu investigația. Într‑un astfel de caz și atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003, autoritatea menționată trebuie să își retragă acțiunea la autoritatea judiciară și să pună capăt procedurii naționale.
25 Termenii „inițierea de către Comisie a procedurilor” care figurează la articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 nu sunt, în ceea ce îi privește, definiți de acest regulament și nici de Regulamentul nr. 773/2004.
26 Totuși, Curtea a statuat deja, în legătură cu noțiunea de „inițiere a procedurilor” prevăzută la articolul 9 din Regulamentul nr. 17 al Consiliului din 6 februarie 1962, Primul regulament de punere în aplicare a articolelor [101 și 102 TFUE] (JO 1962, 13, p. 204, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 3), căruia i‑a succedat Regulamentul nr. 1/2003, că această noțiune vizează un act de autoritate al Comisiei, evidențiind intenția acesteia de a lua o decizie în temeiul primului dintre aceste regulamente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 februarie 1973, Brasserie de Haecht, 48/72, EU:C:1973:11, punctul 16).
27 Prin analogie cu această noțiune, termenii „inițierea de către Comisie a procedurilor” care figurează la articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretați ca vizând, din punct de vedere formal, un act al Comisiei prin care aceasta transmite unei întreprinderi intenția sa de a iniția o procedură în vederea adoptării uneia dintre deciziile prevăzute în capitolul III din acest regulament. Acest act trebuie să intervină în termenul prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004.
28 Pe de altă parte, din jurisprudența Curții rezultă că termenii „inițierea de către Comisie a procedurilor” delimitează din punct de vedere material conținutul privării de competență a autorităților de concurență ale statelor membre de către Comisie. Astfel, s‑a statuat deja că privarea de competență vizată la articolul 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1/2003 privește faptele care fac obiectul procedurii inițiate de Comisie (a se vedea în acest sens Ordonanța din 29 ianuarie 2020, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, C‑418/19 P, nepublicată, EU:C:2020:43, punctele 73 și 75).
29 Astfel, actul prin care Comisia transmite unei întreprinderi intenția sa de a iniția o procedură în vederea adoptării uneia dintre deciziile prevăzute în capitolul III din acest regulament trebuie să precizeze presupusele încălcări ale articolelor 101 și 102 TFUE, săvârșite de una sau mai multe întreprinderi într‑una sau mai multe perioade, pe una sau mai multe piețe de produse și pe una sau mai multe piețe geografice, la care se referă acest act.
30 Rezultă că, din moment ce, în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, Comisia inițiază o procedură împotriva uneia sau mai multor întreprinderi ca urmare a unei presupuse încălcări a articolelor 101 sau 102 TFUE, autoritățile de concurență ale statelor membre sunt private de competența lor de a investiga aceleași întreprinderi pentru aceleași comportamente pretins anticoncurențiale, intervenite pe aceeași piață sau pe aceleași piețe de produse și geografice în aceeași perioadă sau în aceleași perioade.
31 O astfel de interpretare a articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 este susținută de contextul în care se înscrie această dispoziție. Astfel, aceasta face parte din capitolul IV al acestui regulament, referitor la cooperarea dintre Comisie și autoritățile de concurență ale statelor membre. În acest capitol, articolul 11 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede că Comisia și autoritățile de concurență ale statelor membre aplică normele de concurență ale Uniunii în strânsă cooperare. Or, în acest scop, articolul 11 alineatul (6) din același regulament nu prevede doar că inițierea de către Comisie a procedurilor în vederea adoptării unei decizii în temeiul capitolului III din Regulamentul nr. 1/2003 privează autoritățile de concurență ale statelor membre de competența lor de a aplica articolele 101 și 102 TFUE, ci și că, în cazul în care o autoritate națională analizează deja o cauză, Comisia inițiază proceduri numai după ce se consultă cu această autoritate națională de concurență.
32 În sfârșit, interpretarea menționată a articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 este confirmată de obiectivul urmărit de acest regulament. Astfel, după cum rezultă din considerentele (6) și (8) ale regulamentului menționat, acesta urmărește să asigure aplicarea eficientă a normelor de concurență ale Uniunii, împuternicind autoritățile de concurență ale statelor membre să aplice această legislație în paralel cu Comisia. Aplicarea în paralel a acestor norme trebuie totuși să se facă și într‑un mod coerent și asigurând o gestionare optimă a rețelei de autorități publice însărcinate cu punerea în aplicare a acestor norme. Or, după cum enunță considerentul (17) al aceluiași regulament, privarea de competență a autorităților naționale de concurență în favoarea Comisiei, atunci când aceasta inițiază o procedură, este prevăzută pentru a asigura aceste din urmă obiective. Pe de altă parte, aplicarea în paralel a normelor menționate nu poate avea loc în detrimentul întreprinderilor. Or, privarea de competență a autorităților naționale de concurență permite protejarea întreprinderilor împotriva unor investigații paralele din partea acestor autorități și a Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 18, precum și Ordonanța din 29 ianuarie 2020, Silgan Closures și Silgan Holdings/Comisia, C‑418/19 P, nepublicată, EU:C:2020:43, punctul 73).
33 Rezultă în speță că, din moment ce procedura inițiată de autoritatea slovacă de concurență, la 26 septembrie 2005, împotriva ST a fost inițiată de o autoritate de concurență a unui stat membru, în sensul articolului 35 din Regulamentul nr. 1/2003, decizia Comisiei din 8 aprilie 2009 de a iniția o procedură împotriva ST, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004, nu a privat această autoritate, în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, de competența sa de a aplica articolul 102 TFUE decât în măsura în care decizia menționată privea aceleași practici anticoncurențiale pretins săvârșite de ST pe aceeași piață sau pe aceleași piețe de produse și pe aceeași piață sau pe aceleași piețe geografice în aceeași perioadă sau în aceleași perioade precum cele care făceau deja obiectul procedurii în curs în fața acestei autorități.
34 Pentru a stabili dacă această situație se regăsește în speță, trebuie amintit că, în timp ce sarcina interpretării conținutului deciziei Comisiei din 8 aprilie 2009 revine Curții (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 2018, Western Sahara Campaign UK, C‑266/16, EU:C:2018:118, punctul 44 și jurisprudența citată), este de competența instanței de trimitere să aprecieze conținutul unei decizii a unei autorități naționale de concurență precum cea contestată de reclamanta din litigiul principal. Cu toate acestea, Curtea, învestită în cadrul unei trimiteri preliminare cu atribuția de a furniza instanței naționale răspunsuri utile, este competentă să dea indicații, întemeiate pe dosarul cauzei principale, precum și pe observațiile scrise și orale care i‑au fost prezentate, de natură a permite aceleiași instanțe să se pronunțe în litigiul concret cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 septembrie 2020, YS (Pensii ocupaționale ale personalului cadru), C‑223/19, EU:C:2020:753, punctul 58].
35 Astfel cum reiese din decizia Comisiei din 8 aprilie 2009, Comisia a inițiat o procedură împotriva ST pentru pretinse abuzuri de poziție dominantă pe piața serviciilor de acces global în bandă largă, precum furnizarea cu ridicata de acces la bucla locală degrupată. Comisia a indicat în aceasta în special că practicile pretins abuzive care trebuiau examinate priveau comprimări ale marjelor în ceea ce privește accesul global la bucla locală degrupată și la alte servicii de acces în bandă largă și serviciile cu amănuntul corespunzătoare acestora în Slovacia.
36 În schimb, reiese, pe baza dosarului prezentat Curții, că procedura în fața autorității slovace de concurență privea pretinse abuzuri de poziție dominantă săvârșite de ST pe piețele cu ridicata și cu amănuntul de servicii telefonice și de servicii de acces la internet în bandă îngustă cu acces comutat.
37 Având în vedere elementele care precedă și sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, rezultă că procedurile desfășurate de Comisie și de autoritatea slovacă de concurență împotriva ST au avut ca obiect presupuse abuzuri de poziție dominantă ale acesteia din urmă pe piețe de produse distincte.
38 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare că articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 trebuie interpretat în sensul că autoritățile de concurență ale statelor membre sunt private de competența lor de a aplica articolele 101 și 102 TFUE atunci când Comisia inițiază o procedură în vederea adoptării unei decizii de constatare a unei încălcări a acestor dispoziții, în măsura în care acest act formal privește aceleași încălcări presupuse ale articolelor 101 și 102 TFUE, săvârșite de aceeași întreprindere sau de aceleași întreprinderi pe aceeași piață sau pe aceleași piețe de produse și pe aceeași piață sau pe aceleași piețe geografice în aceeași perioadă sau în aceleași perioade precum cele vizate de procedura sau de procedurile inițiate anterior de aceste autorități.
Cu privire la cea de a doua întrebare
39 Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă principiul ne bis in idem, astfel cum este consacrat la articolul 50 din cartă, trebuie interpretat în sensul că se aplică unor încălcări ale dreptului concurenței, precum abuzul de poziție dominantă vizat la articolul 102 TFUE, în cazul cărora Comisia și autoritatea de concurență a unui stat membru au aplicat sancțiuni în mod separat și independent, în exercitarea competențelor lor în temeiul articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.
40 În această privință, trebuie arătat că principiul ne bis in idem constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii (Hotărârea din 15 octombrie 2002, Limburgse Vinyl Maatschappij și alții/Comisia, C‑238/99 P, C‑244/99 P, C‑245/99 P, C‑247/99 P, C‑250/99 P-C‑252/99 P și C‑254/99 P, EU:C:2002:582, punctul 59). Acest principiu este enunțat de asemenea la articolul 50 din cartă în ceea ce privește procedurile și sancțiunile de natură penală.
41 Reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că principiul ne bis in idem trebuie respectat în cadrul procedurilor care au drept scop aplicarea de amenzi din domeniul dreptului concurenței. Principiul menționat interzice astfel ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată (Hotărârea din 14 februarie 2012, Toshiba Corporation și alții, C‑17/10, EU:C:2012:72, punctul 94, precum și jurisprudența citată).
42 Rezultă că aplicarea principiului ne bis in idem în cadrul procedurilor din domeniul dreptului concurenței este supusă unei duble condiții, și anume, pe de o parte, să existe o decizie anterioară definitivă (condiție „bis”) și, pe de altă parte, ca același comportament anticoncurențial să fie vizat de decizia anterioară și de investigațiile sau deciziile ulterioare (condiția „idem”).
43 După cum Curtea a statuat deja, îndeplinirea condiției „idem” este, la rândul său, supusă unei triple subcondiții, de identitate a faptelor, de unitate de făptuitor și de unitate a interesului legal protejat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 februarie 2012, Toshiba Corporation și alții, C‑17/10, EU:C:2012:72, punctul 97). Principiul ne bis in idem interzice, așadar, sancționarea aceleiași persoane mai mult de o dată pentru același comportament ilicit în scopul protejării aceleiași valori juridice (Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 338).
44 În speță, principiul ne bis in idem nu este totuși aplicabil.
45 Astfel, deși, după cum reiese din cuprinsul punctului 37 din prezenta hotărâre, procedurile desfășurate de autoritatea slovacă de concurență și de Comisie, precum și deciziile luate în urma acestora privesc practici anticoncurențiale săvârșite pe piețe de produse distincte, principiul ne bis in idem nu este aplicabil, din moment ce subcondiția identității faptelor nu este îndeplinită și, prin urmare, condiția „idem” lipsește.
46 În această privință, trebuie observat că, în decizia din 15 octombrie 2014, Comisia a constatat printre altele un abuz de poziție dominantă din partea ST, constând într‑o comprimare a marjelor pe piața cu ridicata pentru accesul degrupat la bucla locală și pe piața cu amănuntul de masă pentru serviciile fixe în bandă largă în Slovacia, în timp ce, sub rezerva unei verificări de către instanța de trimitere, reiese din dosarul prezentat Curții că autoritatea slovacă de concurență a constatat abuzuri de poziție dominantă săvârșite de ST constând într‑o comprimare a marjelor, pe de o parte, pe piețele de furnizare de servicii de telefonie vocală și pe cea de interconectare cu ridicata pe piețele de inițiere și de terminare a apelului în rețeaua publică fixă a ST și, pe de altă parte, pe piața serviciilor de acces la internet în bandă îngustă și pe cea de interconectare cu ridicata relevantă, și anume furnizarea cu ridicata de acces comutat pe linie analogică și pe linie de rețea digitală cu integrare de servicii prin rețeaua telefonică publică fixă a ST. Rezultă, prin urmare, că abuzurile menționate nu privesc aceleași piețe de produse.
47 În aceste condiții, dacă din verificarea care trebuie efectuată de instanța de trimitere ar rezulta că procedura desfășurată de autoritatea slovacă de concurență și decizia rezultată au ca obiect aceleași practici anticoncurențiale săvârșite de ST pe aceleași piețe de produse și pe aceleași piețe geografice în aceeași perioadă precum cele vizate de decizia Comisiei, astfel încât ar fi îndeplinită condiția „idem”, principiul ne bis in idem nu s‑ar mai aplica, fiindcă condiția „bis” ar lipsi. Astfel, într‑o asemenea ipoteză, după cum s‑a arătat la punctul 30 din prezenta hotărâre, ar trebui considerat că autoritatea slovacă de concurență a fost privată, în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003, de competența sa de a aplica, în speță, articolul 102 TFUE.
48 Prin urmare, trebuie să se răspundă la cea de a doua întrebare că principiul ne bis in idem, astfel cum este consacrat la articolul 50 din cartă, trebuie interpretat în sensul că se aplică încălcărilor dreptului concurenței, precum abuzul de poziție dominantă vizat la articolul 102 TFUE, și interzice ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată. În schimb, acest principiu nu este aplicabil atunci când o întreprindere este investigată și sancționată în mod separat și independent de o autoritate de concurență a unui stat membru și de Comisie pentru încălcări ale articolului 102 TFUE referitoare la piețe de produse sau piețe geografice distincte sau atunci când o autoritate de concurență a unui stat membru a fost privată de competența sa în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003.
Cu privire la cheltuielile de judecată
49 Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a opta) declară:
1) Articolul 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele [101 și 102 TFUE] trebuie interpretat în sensul că autoritățile de concurență ale statelor membre sunt private de competența lor de a aplica articolele 101 și 102 TFUE atunci când Comisia Europeană inițiază o procedură în vederea adoptării unei decizii de constatare a unei încălcări a acestor dispoziții, în măsura în care acest act formal privește aceleași încălcări presupuse ale articolelor 101 și 102 TFUE, săvârșite de aceeași întreprindere sau de aceleași întreprinderi pe aceeași piață sau pe aceleași piețe de produse și pe aceeași piață sau pe aceleași piețe geografice în aceeași perioadă sau în aceleași perioade precum cele vizate de procedura sau de procedurile inițiate anterior de aceste autorități.
2) Principiul ne bis in idem, astfel cum este consacrat la articolul 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că se aplică încălcărilor dreptului concurenței, precum abuzul de poziție dominantă vizat la articolul 102 TFUE, și interzice ca o întreprindere să fie condamnată sau urmărită din nou pentru un comportament anticoncurențial pentru care a fost sancționată sau cu privire la care a fost declarată ca nefiind răspunzătoare printr‑o decizie anterioară care nu mai poate fi atacată. În schimb, acest principiu nu este aplicabil atunci când o întreprindere este investigată și sancționată în mod separat și independent de o autoritate de concurență a unui stat membru și de Comisia Europeană pentru încălcări ale articolului 102 TFUE referitoare la piețe de produse sau piețe geografice distincte sau atunci când o autoritate de concurență a unui stat membru a fost privată de competența sa în temeiul articolului 11 alineatul (6) prima teză din Regulamentul nr. 1/2003.
Semnături