HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi)
13 decembrie 2018(*)
[Text îndreptat prin ordonanța din 30 aprilie 2019]
„Marcă a Uniunii Europene – Procedură de declarare a nulității – Marcă a Uniunii Europene verbală PLOMBIR – Motiv absolut de refuz – Caracter descriptiv – Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001] – Examinarea faptelor – Articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 95 alineatul (1) du Regulamentul 2017/1001] – Elemente de probă prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului”
În cauza T‑830/16,
Monolith Frost GmbH, cu sediul în Leopoldshöhe (Germania), reprezentată de E. Liebich și de S. Labesius, avocați,
reclamantă,
împotriva
Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), reprezentat de A. Söder, de D. Walicka și de M. Fischer, în calitate de agenți,
pârât,
cealaltă parte din procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului, fiind
Dovgan GmbH, cu sediul în Hamburg (Germania), reprezentată de J.‑C. Plate și de R. Kaase, avocați,
având ca obiect o acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a patra de recurs a EUIPO din 22 septembrie 2016 (cauza R 1812/2015-4) privind o procedură de declarare a nulității între Monolith Frost și Dovgan,
TRIBUNALUL (Camera întâi),
compus din doamna I. Pelikánová, președinte, domnii V. Valančius și U. Öberg (raportor), judecători,
grefier: doamna R. Ukelyte, administrator,
având în vedere cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 23 noiembrie 2016,
având în vedere memoriul în răspuns al EUIPO depus la grefa Tribunalului la 20 februarie 2017,
având în vedere memoriul în răspuns depus de intervenientă la grefa Tribunalului la 6 martie 2017,
în urma ședinței din 17 aprilie 2018,
pronunță prezenta
Hotărâre
Istoricul cauzei
1 La 14 iunie 2010, intervenienta, Dovgan GmbH, a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].
2 Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este semnul verbal PLOMBIR.
3 Produsele pentru care a fost solicitată înregistrarea fac parte din clasele 29 și 30 din Aranjamentul de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, astfel cum a fost revizuit și modificat, și corespund în special, pentru fiecare dintre clase, următoarei descrieri:
– clasa 29: „Compoturi, ouă, lapte și produse lactate”;
– clasa 30: „Înghețate, cafea, cacao”.
4 Cererea de înregistrare a mărcii a fost publicată în Buletinul mărcilor comunitare nr. 2011/118 din 27 iunie 2011. Marca a fost înregistrată ca marcă a Uniunii Europene la 4 octombrie 2011 sub numărul 009171695 pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus.
5 La 12 mai 2014, reclamanta, Monolith Frost GmbH, a formulat în fața EUIPO o cerere de declarare a nulității parțiale a mărcii PLOMBIR pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus, în temeiul dispozițiilor articolului 52 alineatul (1) litera (a) coroborate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenite articolul 59 alineatul (1) litera (a) și articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul 2017/1001].
6 În susținerea cererii sale, reclamanta a invocat cerința disponibilității pentru export și a susținut că marca contestată era transliterarea cu caractere latine a termenului «Пломбир», care înseamnă „înghețată” în limba rusă. Ea a arătat că caracterul descriptiv al mărcii contestate ar fi perceput de persoanele care au reședința în Germania și în alte țări ale Uniunii Europene precum statele baltice, care cunosc limba rusă.
7 Prin decizia din 14 iulie 2015, divizia de anulare a EUIPO a admis cererea de declarare a nulității pentru anumite produse care fac parte din clasele 29 (lapte și produse lactate) și 30 (înghețate) (denumite în continuare, împreună, „produsele în cauză).
8 Împotriva deciziei diviziei de anulare, intervenienta a formulat, la 9 noiembrie 2015, o cale de atac la EUIPO în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenite articolele 66-71 din Regulamentul 2017/1001). Intervenienta și‑a motivat calea de atac la 16 noiembrie 2015.
9 Prin decizia din 22 septembrie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a anulat decizia diviziei de opoziție și a respins în tot calea de atac în declararea nulității. În special, în primul rând, aceasta a apreciat că, deși produsele în cauză erau destinate, în speță, oricărui consumator final, indiferent de vârstă, de venituri sau de cunoștințele sale lingvistice, era necesar să se limiteze aprecierea caracterului descriptiv al mărcii contestate numai la teritoriul german, din moment ce probele prezentate și explicațiile reclamantei nu priveau decât acest teritoriu.
10 În al doilea rând, camera de recurs a considerat că reclamanta nu a dovedit că un procent suficient de important al consumatorilor finali ai produselor în cauză în Germania stăpâneau limba rusă, astfel încât elementele de probă furnizate în această privință erau puțin fiabile sau inadecvate.
11 În al treilea rând, camera de recurs a arătat că reclamanta nu a dovedit că publicul relevant înțelegea cu precizie sensul termenului „plombir”. În această privință, camera de recurs a precizat că, în măsura în care publicul relevant german trebuia să efectueze transliterarea termenului „plombir” cu caractere chirilice și să îl recunoască ca „Пломбир”, de origine rusă, înainte de a putea să îi atribuie o semnificație descriptivă, acesta ar fi constrâns să realizeze un dublu efort intelectual. În sfârșit, camera de recurs a considerat că nu dispunea de suficiente elemente de probă pentru a concluziona că termenul „plombir” sau „Пломбир” desemna, în limba rusă, „înghețată”.
Concluziile părților
12 Reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea deciziei atacate;
– obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în fața camerei de recurs.
13 EUIPO și intervenienta solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept
Cu privire la admisibilitatea înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului
14 EUIPO și intervenienta arată că anumite înscrisuri au fost depuse pentru prima dată în fața Tribunalului, și anume anexele K6-K12, K14 și K15 la cererea introductivă, precum și anexele K16-K24 la cererea de organizare a unei ședințe, care privesc înțelegerea limbii ruse în Germania și în restul Uniunii, inclusiv în special în statele baltice, definiția termenului „Пломбир” din dicționarele online și utilizarea termenului „plombir” în scopuri descriptive, pentru a desemna înghețata, în Germania.
15 În această privință, trebuie amintit că acțiunea introdusă la Tribunal vizează controlul legalității deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO în sensul articolului 65 din Regulamentul nr. 207/2009 (devenit articolul 72 din Regulamentul 2017/1001), astfel încât rolul Tribunalului nu este de a reexamina împrejurările de fapt în lumina înscrisurilor prezentate pentru prima dată în fața sa [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 martie 2007, OAPI/Kaul, C‑29/05 P, EU:C:2007:162, punctul 54, și Hotărârea din 21 aprilie 2005, Ampafrance/OAPI – Johnson & Johnson (monBeBé), T‑164/03, EU:T:2005:140, punctul 29].
16 Cu toate acestea, nici părțile, nici chiar Tribunalul nu pot fi împiedicate să se inspire din elemente ce rezultă din legislația, din jurisprudența sau din doctrina națională, din moment ce nu se pune problema să se reproșeze camerei de recurs că nu a luat în considerare elementele de fapt dintr‑o hotărâre națională determinată, ci să se invoce decizii sau doctrină în susținerea unui motiv întemeiat pe greșita aplicare de către camera de recurs a unei dispoziții din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea Hotărârea din 18 martie 2016, Karl‑May‑Verlag/OAPI – Constantin Film Produktion (WINNETOU), T‑501/13, EU:T:2016:161, punctul 18 și jurisprudența citată].
17 În speță, anexele K7-K9 la cererea introductivă cuprind mai multe decizii ale Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete, Germania). Cu toate acestea, ele urmăresc mai degrabă să stabilească înțelegerea limbii ruse de către publicul german specializat în schimburile comerciale cu Rusia și, prin urmare, să reproșeze camerei de recurs că nu a luat în considerare elementele de fapt decât să stabilească conținutul dreptului național. Conform jurisprudenței amintite la punctul 16 de mai sus, acestea trebuie, așadar, să fie considerate inadmisibile.
18 În schimb, contrar celor susținute de EUIPO și de intervenientă, trebuie să se rețină că anexa K6 la cererea introductivă, care conține extrasele dintr‑un studiu de piață al Ministerul Federal al Alimentației și Agriculturii din 2014, este admisibilă, din moment ce acest studiu de piață a servit drept temei pentru decizia Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete) din 6 aprilie 2016 [28 W (pat) 17/13] și constituie completarea unei probe care a fost deja prezentată în fața organelor EUIPO.
19 În împrejurările speței, anexele K10-K12 la cererea introductivă trebuie să fie de asemenea declarate admisibile. Deși au fost prezentate pentru prima dată în fața Tribunalului, ele vizează stabilirea exactității unui fapt notoriu, și anume faptul că limba rusă este înțeleasă în țările baltice. Or, un reclamant are dreptul de a prezenta în fața Tribunalului înscrisuri cu scopul de a susține exactitatea unui fapt notoriu care nu a fost stabilită în decizia organului EUIPO atacată în fața Tribunalului [a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 noiembrie 2011, LG Electronics/OAPI, C‑88/11 P, nepublicată, EU:C:2011:727, punctele 29 și 30 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 20 iunie 2012, Kraft Foods Schweiz/OAPI – Compañía Nacional de Chocolates (CORONA), T‑357/10, nepublicată, EU:T:2012:312, punctul 16 și jurisprudența citată].
20 În ceea ce privește anexele K14 și K15 la cererea introductivă și anexele K 16-K24 la cererea de organizare a unei ședințe, trebuie arătat că primele urmăresc contestarea concluziilor camerei de recurs care au condus la anularea deciziei diviziei de anulare, iar celelalte urmăresc să răspundă la argumentele EUIPO din cadrul primului schimb de memorii.
21 În această privință, reiese din jurisprudență că proba contrară și completarea probatoriului furnizat ca urmare a unei probe contrare a părții adverse din memoriul în apărare nu sunt vizate de norma de decădere prevăzută la articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care prevede că probele și completarea probatoriului sunt prezentate în cadrul primului schimb de memorii. Astfel, această dispoziție privește probele noi și trebuie interpretată în lumina articolului 92 alineatul (7) din Regulamentul de procedură, care prevede expres că proba contrară și completarea probatoriului solicitat sunt admisibile [Hotărârea din 22 iunie 2017, Biogena Naturprodukte/EUIPO (ZUM wohl), T‑236/16, EU:T:2017:416, punctul 17; a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 17 decembrie 1998, Baustahlgewebe/Comisia, C‑185/95 P, EU:C:1998:608, punctul 72, și Hotărârea din 12 septembrie 2012, Italia/Comisia, T‑394/06, nepublicată, EU:T:2012:417, punctul 45].
22 În aceste condiții, este necesar să se concluzioneze că anexele K16-K24 la cererea de organizare a unei ședințe sunt admisibile în aceeași măsură ca anexele K14 și K15 la cererea introductivă și ca toate celelalte înscrisuri prezentate de reclamantă pentru prima dată în fața Tribunalului, cu excepția anexelor K7-K9 la cererea introductivă.
23 În ceea ce privește documentul prezentat de intervenientă în timpul ședinței de audiere a pledoariilor, care constă într‑o decizie a Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) din 6 iulie 2017 privind anularea deciziei Bundespatentgericht (Curtea Federală pentru Brevete) din 6 aprilie 2016, trebuie precizat că Tribunalul a refuzat depunerea la dosar a acestui înscris în timpul ședinței, pentru motivul că a fost prezentat tardiv.
Cu privire la fond
24 În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive întemeiate, primul, pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, al doilea, pe încălcarea principiului examinării din oficiu a faptelor, prevăzut la articolul 76 alineatul (1) din regulamentul menționat [devenit articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001], și al treilea, pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 75 din același regulament (devenit articolul 94 din Regulamentul 2017/1001).
25 Tribunalul va examina, mai întâi, al doilea motiv și ulterior primul și al treilea motiv.
Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009
26 Prin intermediul celui de al doilea motiv, reclamanta reproșează Tribunalului că nu a ținut seama de faptele notorii referitoare la răspândirea limbii ruse în Germania și în statele baltice pe care le‑ar fi invocat deja în fața diviziei de anulare.
27 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
28 În ceea ce privește, în primul rând, argumentul reclamantei întemeiat pe aceea că ar fi de notorietate faptul că limba rusă este înțeleasă în Germania, trebuie să se constate că acesta urmărește mai degrabă să repună în discuție temeinicia concluziei camerei de recurs, potrivit căreia, în esență, nu se poate deduce din fapte de o notorietate generală că o parte notabilă a publicului relevant german înțelege limba rusă, decât să îi reproșeze acesteia din urmă ca a omis să aprecieze exactitatea unei asemenea afirmații.
29 În măsura în care aspectul dacă, în speță, camera de recurs a apreciat în mod corect sau nu anumite fapte, argumente sau elemente de probă face parte din examinarea legalității pe fond a deciziei atacate, iar nu a regularității procedurii care a condus la adoptarea acesteia, este necesar să se considere că acest argument al reclamantei este inoperant în cadrul celui de al doilea motiv, care are ca obiect stabilirea încălcării principiului examinării din oficiu a faptelor, prevăzut la articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009 [a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 mai 2017, Reisswolf/EUIPO (secret.service.), T‑163/16, nepublicată, EU:T:2017:350, punctul 21].
30 În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentul reclamantei întemeiat pe aceea că ar fi de notorietate faptul că limba rusă este înțeleasă în statele baltice, acesta vizează în esență să conteste concluzia camerei de recurs potrivit căreia nu trebuia să se țină seama de resortisanții statelor baltice la definirea publicului relevant, motiv întemeiat pe faptul că reclamanta s‑ar fi mulțumit să afirme, fără să furnizeze niciun element de probă, că aceste țări cuprindeau o proporție ridicată de rusofoni.
31 În această privință, reiese din jurisprudență că prezumția de validitate a mărcii Uniunii Europene care caracterizează procedurile de declarare a nulității limitează obligația EUIPO, prevăzută la articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, de a examina din oficiu faptele pertinente care l‑ar putea determina să aplice motivele absolute de refuz. Întrucât marca Uniunii Europene înregistrată este prezumată validă, îi revine persoanei care a formulat cererea de declarare a nulității sarcina de a invoca în fața EUIPO elementele concrete care ar pune în discuție validitatea acesteia [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2013, Fürstlich Castell’sches Domänenamt/OAPI – Castel Frères (CASTEL), T‑320/10, EU:T:2013:424, punctele 27 și 28, și Hotărârea din 28 septembrie 2016, European Food/EUIPO – Société des produits Nestlé (FITNESS), T‑476/15, EU:T:2016:568, punctele 47 și 48].
32 Pentru a pune în discuție validitatea unei mărci a Uniunii Europene înregistrate, persoana care solicită declararea nulității poate, totuși, să invoce fapte notorii. Potrivit jurisprudenței, faptele notorii sunt definite ca fapte care pot fi cunoscute de orice persoană sau care pot fi cunoscute din surse general accesibile [Hotărârea din 22 iunie 2004, Ruiz‑Picasso și alții/OAPI – DaimlerChrysler (PICARO), T‑185/02, EU:T:2004:189, punctul 29, și Hotărârea din 8 septembrie 2010, Wilfer/OAPI (Reprezentarea unui cap de chitară), T‑458/08, nepublicată, EU:T:2010:358, punctul 72].
33 În plus, reiese din jurisprudență că, atunci când decid să țină seama de fapte notorii, organele EUIPO nu sunt obligate să stabilească, în deciziile lor, exactitatea unor astfel de fapte [a se vedea Hotărârea din 1 martie 2016, Peri/OAPI (Multiprop), T‑538/14, nepublicată, EU:T:2016:117, punctul 14 și jurisprudența citată, Hotărârea din 21 septembrie 2017, Novartis/EUIPO – Meda (Zimara), T‑238/15, nepublicată, EU:T:2017:636, punctul 123].
34 În același mod, nu li se poate reproșa părților la o procedură în fața organelor EUIPO că nu au prezentat elementele de probă care vizau confirmarea exactității unor fapte notorii. Camera de recurs nu este în măsură, dacă este cazul, să înlăture faptele notorii invocate de părțile la o procedură de declarare a nulității pentru motivul că părțile nu au prezentat elemente de probă suficiente pentru a stabili exactitatea lor decât după ce a indicat că acestea nu pot fi considerate astfel de fapte.
35 Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se concluzioneze că, în speță, camera de recurs a încălcat articolul 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât nu putea exclude resortisanții statelor baltice de la definirea publicului relevant, pentru simplul motiv ca nu existau probe concrete în ceea ce privește înțelegerea limbii ruse în aceste țări, fără să se pronunțe în prealabil asupra aspectului dacă era de notorietate, astfel cum a susținut reclamanta, că limba rusă era înțeleasă în mod frecvent de această populație.
36 Prin urmare, în măsura în care camera de recurs nu a ținut seama de argumentația reclamantei potrivit căreia o parte importantă a populației statelor baltice este rusofonă și nu a verificat caracterul notoriu al acestui fapt, trebuie să se concluzioneze că al doilea motiv este întemeiat.
37 Numai această concluzie nu poate fi, însă, suficientă pentru a justifica anularea deciziei atacate în măsura în care eroarea săvârșită de camera de recurs, legată de încălcarea articolului 76 alineatul (1) din Regulamentul nr. 207/2009, nu putea avea, în sine, o influență determinantă în ceea ce privește rezultatul [a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 septembrie 2007, Philip Morris Products/OAPI (Forma unui pachet de țigări), T‑140/06, nepublicată, EU:T:2007:272, punctul 72].
38 Astfel, eroarea constatată la punctul 36 de mai sus ar avea o influență asupra rezultatului examinării și ar putea, așadar, să justifice anularea deciziei atacate numai sub rezerva temeiniciei primului motiv, în special în ceea ce privește semnificația descriptivă pe care marca contestată este susceptibilă să o aibă pentru partea rusofonă a publicului relevant care are reședința, dacă este cazul, în statele baltice.
Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009
39 Prin intermediul primului motiv, care se compune din patru aspecte, în primul rând, reclamanta arată că definiția publicului relevant dată de camera de recurs este eronată, întrucât aceasta nu a ținut seama nici de publicul specializat al Uniunii care desfășoară schimburi comerciale cu Rusia, nici de publicul rusofon al Uniunii.
40 În al doilea rând, reclamanta susține că, în speță, camera de recurs nu a apreciat în mod corect, în aplicarea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001], partea Uniunii pentru care se putea aplica motivul absolut de refuz vizat la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat.
41 În al treilea rând, reclamanta contestă aprecierea camerei de recurs în ceea ce privește semnificația termenului „Пломбир” în limba rusă. În al patrulea rând, reclamanta contestă aprecierea camerei de recurs în ceea ce privește percepția pe care o va avea publicul relevant asupra transliterării acestui termen cu caractere latine (plombir).
42 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei. Acestea arată în esență că reclamanta nu a dovedit că termenul „plombir” sau „Пломбир” ar fi înțeles în sensul că desemnează înghețată în limba rusă. Acestea apreciază, în orice caz, că această semnificație descriptivă nu va fi percepută de publicul relevant. Potrivit EUIPO, nu există cunoștințe generale referitoare la înțelegerea limbii ruse în Uniune. În ceea ce o privește pe intervenientă, aceasta susține că, în măsura în care limba rusă este o limbă străină pentru cetățenii Uniunii, revenea reclamantei sarcina de a demonstra că termenul „plombir” făcea parte din vocabularul de bază în această limbă.
43 Trebuie amintit că articolul 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 prevede că se declară nulitatea mărcii Uniunii Europene atunci când marca Uniunii Europene a fost înregistrată contrar dispozițiilor articolului 7 din același regulament. Conform articolului 7 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, se respinge înregistrarea „mărcilor care sunt compuse exclusiv din semne sau indicații ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna specia, calitatea, cantitatea, destinația, valoarea, proveniența geografică sau data fabricației produsului sau a prestării serviciului sau alte caracteristici ale acestora”.
44 Articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009 urmărește un scop de interes general, care impune ca semnele sau indicațiile ce pot să servească, în comerț, pentru a desemna caracteristici ale produselor sau serviciilor pentru care se solicită înregistrarea să poată fi utilizate în mod liber de toți. Prin urmare, această dispoziție se opune ca aceste semne sau indicații să fie rezervate unei singure întreprinderi în temeiul înregistrării lor ca marcă și ca o întreprindere să monopolizeze utilizarea unui semn descriptiv, în detrimentul altor întreprinderi, inclusiv al concurenților săi, a căror sferă a vocabularului disponibil pentru a descrie propriile produse ar fi astfel redusă [a se vedea Hotărârea din 25 noiembrie 2015, Ewald Dörken/OAPI – Schürmann (VENT ROLL), T‑223/14, nepublicată, EU:T:2015:879, punctul 20 și jurisprudența citată].
– Cu privire la primul și la al doilea aspect ale primului motiv
45 Primul și cel de al doilea aspect ale primului motiv trebuie analizate împreună, întrucât urmăresc să stabilească caracterul eronat al aprecierii operate de camera de recurs privind publicul relevant și partea Uniunii cu privire la care trebuia să se aprecieze caracterul descriptiv al mărcii contestate.
46 Potrivit unei jurisprudențe constante, aprecierea caracterului descriptiv al unui semn se poate efectua, pe de o parte, doar în raport cu produsele sau serviciile în cauză și, pe de altă parte, în raport cu percepția unui public vizat, care este reprezentat de consumatorul acestor produse sau servicii [Hotărârea din 27 februarie 2002, Eurocool Logistik/OAPI (EUROCOOL), T‑34/00, EU:T:2002:41, punctul 38, și Hotărârea din 22 mai 2008, Radio Regenbogen Hörfunk in Baden/OAPI (RadioCom), T‑254/06, nepublicată, EU:T:2008:165, punctul 33; a se vedea de asemenea Hotărârea din 17 mai 2011, Consejo Regulador de la Denominación de Origen Txakoli de Álava și alții/OAPI (TXAKOLI), T‑341/09, EU:T:2011:220, punctul 20 și jurisprudența citată].
47 În speță, camera de recurs a considerat la punctul 16 din decizia atacată că produsele desemnate de marca contestată erau destinate oricărui consumator final al Uniunii, apreciere care nu este, de altfel, repusă în discuție de reclamantă.
48 Cu toate acestea, reclamanta susține că, în mod greșit camera de recurs nu a apreciat motivul absolut de refuz prevăzut la articolul 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, pe de o parte, în raport de publicul specializat în schimburile comerciale cu Rusia și, pe de altă parte, în raport de partea rusofonă a consumatorilor care fac parte din publicul larg al Uniunii și care are reședința, în special, în Germania și în statele baltice.
49 În această privință, reclamanta contestă în esență interpretarea dată de camera de recurs noțiunii „parte a Uniunii”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, care prevede că înregistrarea unei mărci ca marcă a Uniunii Europene este refuzată „chiar dacă motivele [absolute] de refuz nu există decât într‑o parte a Uniunii”. Reclamanta susține că, în speță, camera de recurs ar fi trebuit să analizeze caracterul descriptiv al mărcii contestate din punctul de vedere al consumatorilor rusofoni care fac parte din publicul larg al Uniunii și au reședința în special în Germania și în statele baltice drept „parte a Uniunii” în sensul acestei dispoziții.
50 În această privință, trebuie precizat că, la punctul 18 din decizia atacată, camera de recurs a considerat că, spre deosebire de un stat membru sau un grup de state membre, o minoritate transfrontalieră nu poate constitui o „parte a Uniunii”, în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009.
51 Astfel cum a statuat Curtea în Hotărârea din 22 iunie 2006, Storck/OAPI (C‑25/05 P, EU:C:2006:422, punctul 83), partea Uniunii vizată la articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 poate fi constituită dintr‑un singur stat membru.
52 Cu toate acestea, nu se poate deduce din această jurisprudență, care rezultă din faptele specifice ale acelei cauze, că instanța Uniunii a dorit, astfel, să interpreteze termenii „parte a [Uniunii]” ai articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 în sensul că aceasta nu putea corespunde unui teritoriu mai mic decât cel al unui stat membru. Din alegerea termenilor utilizați de legiuitor în articolul menționat rezultă că acesta a intenționat să facă imposibilă înregistrarea unui semn pentru motive de refuz care existau într‑o parte a unuia sau mai multor state membre [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2012, Sogepi Consulting y Publicidad/OAPI (ESPETEC), T‑72/11, nepublicată, EU:T:2012:424, punctele 35 și 36].
53 Pe de altă parte, articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 nu poate fi înțeles nici în sensul că se referă obligatoriu, în cazul unui semn verbal, la una dintre limbile oficiale ale unui stat membru sau ale Uniunii [Hotărârea din 13 septembrie 2012, ESPETEC, T‑72/11, nepublicată, EU:T:2012:424, punctul 36; a se vedea de asemenea Hotărârea din 19 iulie 2017, Lackmann Fleisch- und Feinkostfabrik/EUIPO (медведь), T‑432/16, nepublicată, EU:T:2017:527, punctul 28 și jurisprudența citată].
54 Ținând seama de ceea ce precedă, astfel cum arată reclamanta, în aplicarea articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, publicul relevant în raport cu care trebuie să se aprecieze motivul absolut de refuz este constituit din consumatorii rusofoni care aparțin publicului larg al Uniunii, din moment ce reclamanta invocă faptul că marca contestată prezintă un caracter descriptiv în limba rusă.
55 [Astfel cum a fost îndreptat prin ordonanța din 30 aprilie 2019] În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia consumatorii rusofoni ai Uniunii au reședința în special în Germania și în statele baltice, în primul rând, este necesar să se considere că, în mod contrar a ceea ce a concluzionat camera de recurs la punctele 23 și 24 din decizia atacată, elementele de probă prezentate de reclamantă în fața acesteia stabilesc în mod concludent că o parte importantă din populația germană vorbește limba rusă. Astfel, reiese din hotărârea pronunțată de Landgericht Köln (Tribunalul Regional din Köln, Germania) la 27 ianuarie 2016, prezentată de intervenientă în fața camerei de recurs, că populația rusofonă de pe teritoriul german este formată din aproximativ trei milioane de persoane.
56 În al doilea rând, în ceea ce privește aspectul dacă o parte importantă din cetățenii rusofoni ai Uniunii au reședința în statele baltice, este necesar să se sublinieze că EUIPO a recunoscut, în timpul ședinței de audiere a pledoariilor, că era de notorietate faptul că limba rusă era în general înțeleasă în statele baltice.
57 În plus, Tribunalul a confirmat recent că era de notorietate faptul că o parte importantă din resortisanții statelor baltice cunosc limba rusă sau că o vorbesc ca limbă maternă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 iulie 2017, медведь, T‑432/16, nepublicată, EU:T:2017:527, punctul 29). Reclamanta a subliniat în mod justificat că Camera întâi de recurs a EUIPO a ajuns la aceeași concluzie în decizia din 17 mai 2016 care a făcut obiectul acelei hotărâri, astfel cum a procedat și într‑o altă decizie din 20 iunie 2013, pronunțată în cauza R 814/2012-1, citată de asemenea în cererea introductivă.
58 Prin urmare, reiese din jurisprudență că examinarea oricărei cereri de înregistrare trebuie să fie strictă și completă și trebuie să aibă loc în fiecare caz concret (Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctul 77). Legalitatea deciziilor camerelor de recurs ale EUIPO trebuie apreciată numai în temeiul Regulamentului nr. 207/2009, astfel cum a fost interpretat de instanța Uniunii, iar nu pe baza unei practici decizionale a EUIPO [a se vedea Hotărârea din 8 mai 2012, Mizuno/OAPI – Golfino (G), T‑101/11, nepublicată, EU:T:2012:223, punctul 77 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2007, Alcon/OAPI, C‑412/05 P, EU:C:2007:252, punctul 65, și Hotărârea din 2 mai 2012, Universal Display/OAPI (UniversalPHOLED), T‑435/11, nepublicată, EU:T:2012:210, punctul 37].
59 Cu toate acestea, în lumina jurisprudenței care impune ca EUIPO să ia în considerare deciziile adoptate deja și să analizeze cu o deosebită atenție aspectul dacă este sau nu necesar să decidă în același sens (Hotărârea din 10 martie 2011, Agencja Wydawnicza Technopol/OAPI, C‑51/10 P, EU:C:2011:139, punctul 74), trebuie să se considere că deciziile anterioare menționate de reclamantă constituiau în mod vădit un indiciu recent al faptului că înțelegerea limbii ruse în Uniune și în special în statele baltice putea fi calificată drept „fapt notoriu”, același fapt fiind luat în considerare de organele EUIPO în cadrul deciziilor menționate.
60 În aceste condiții și fără să fie necesară aprecierea temeiniciei argumentului reclamantei referitor la existența unui public specializat în schimburile comerciale cu Rusia, este necesar să se concluzioneze că, în speță, camera de recurs a săvârșit o eroare de apreciere la stabilirea publicului relevant, precum și o încălcare a articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009, din moment ce publicul relevant în raport cu care trebuia să se aprecieze motivul absolut de refuz era un public rusofon, ce cuprindea publicul larg al Uniunii care înțelege sau care vorbește limba rusă și care are reședința în special în Germania și în statele baltice.
61 Prin urmare, primul și al doilea aspect ale primului motiv trebuie admise.
– Cu privire la al treilea și la al patrulea aspect ale primului motiv
62 Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, reclamanta contestă în esență concluzia camerei de recurs potrivit căreia ea nu ar fi dovedit că termenul „Пломбир” avea o semnificație descriptivă în limba rusă pentru produsele desemnate de marca contestată. Prin intermediul celui de al patrulea aspect al primului motiv, aceasta repune în discuție concluzia camerei de recurs potrivit căreia „efortul intelectual” care i s‑ar impune publicului relevant, și anume un efort de traducere asociat unui efort de transliterare, nu ar permite să se stabilească faptul că acesta percepe o eventuală semnificație descriptivă a termenului „plombir”.
63 EUIPO și intervenienta contestă argumentele reclamantei.
64 În ceea ce privește, în primul rând, semnificația termenului „Пломбир” sau „plombir” în limba rusă, trebuie amintit că divizia de anulare a EUIPO a considerat, fără ca acest lucru să fie repus în discuție de camera de recurs în decizia atacată, că denumirea „Пломбир” era utilizată, în timpul fostei Uniuni a Republicilor Sovietice Socialiste (fosta URSS), pentru a desemna un tip de înghețată.
65 Camera de recurs nu a menționat niciun element care permite să se concluzioneze că termenul „plombir” nu se mai utiliza în Rusia. Astfel, deși aceasta a precizat, la punctul 30 din decizia atacată, că expresiile „înghețată” sau „creme congelate” erau traduse prin expresia „(sliwotschnoje) moroschenoje” (сливочное мороженое) în dicționarele germano‑ruse, aceste considerații nu permit, singure, să se excludă faptul că termenul „Пломбир” sau „plombir” este de asemenea utilizat, în limba rusă, pentru a desemna aceste produse sau o varietate a acestor produse.
66 În plus, este necesar să se arate că reiese din cuprinsul punctului 32 din decizia atacată și din dosarul EUIPO că reclamanta a prezentat camerei de recurs extrase din standardele tehnice GOST din 2003, în cadrul cărora produsele desemnate prin termenul „plombir” și produsele desemnate prin termenul „moroschenoije” figurează sub același număr de clasificare (52175-2003). Aceste standarde oficiale, stabilite de Comitetul de Stat al Federației Ruse pentru standardizare, metrologie și certificare după destrămarea fostei URSS, constituie un element de probă concret pentru stabilirea faptului că termenul „plombir” sau „Пломбир” este un termen curent în limba rusă pentru a desemna înghețata.
67 De asemenea, reclamanta a prezentat în fața camerei de recurs decizia Deutsches Patent- und Markenamt (Oficiul German pentru Brevete și Mărci) din 12 martie 2013, care confirmă că termenul „plombir” sau „Пломбир” desemna înghețata în limba rusă, inclusiv la data la care a fost adoptată respectiva decizie.
68 În consecință, reclamanta a prezentat în fața camerei de recurs elemente de probă suficiente pentru a stabili că termenul „plombir” sau „Пломбир” era descriptiv în limba rusă pentru produsele în cauză.
69 Cu titlu suplimentar, este necesar să se precizeze că extrasele din dicționar pe care reclamanta le‑a prezentat pentru prima dată în fața Tribunalului (anexele K16 și K17 la cererea de organizare a unei ședințe) confirmă că termenul este utilizat în mod curent în limba rusă pentru a desemna înghețata.
70 Argumentul intervenientei potrivit căruia ar trebui să se țină seama de utilizarea termenului „plombir” sau „Пломбир” pentru a desemna alte produse nu poate repune în discuție această concluzie. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, faptul că o expresie poate avea mai multe semnificații nu exclude existența unui caracter descriptiv, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009. În această privință, este suficient ca, în cel puțin una dintre semnificații, marca să poată fi utilizată în scopuri descriptive pentru produsele în cauză (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2004, Koninklijke KPN Nederland, C‑363/99, EU:C:2004:86, punctul 97 și jurisprudența citată).
71 În ceea ce privește, în al doilea rând, percepția asupra mărcii contestate a consumatorilor rusofoni ai Uniunii care au reședința în special în statele baltice și în Germania, trebuie amintit că, pentru ca un semn să intre în domeniul de aplicare al articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 207/2009, este necesar ca acesta să prezinte un raport suficient de direct și de concret cu produsele sau serviciile pe care le desemnează, de natură să permită publicului vizat să perceapă imediat și fără nicio reflecție suplimentară o descriere a acestor produse sau servicii sau a uneia dintre caracteristicile acestora [a se vedea Hotărârea din 22 iunie 2005, Metso Paper Automation/OAPI (PAPERLAB), T‑19/04, EU:T:2005:247, punctul 25 și jurisprudența citată].
72 În speță, în mod contrar a ceea ce a considerat camera de recurs în decizia atacată, ar fi mai natural pentru publicul rusofon al Uniunii să asocieze termenului „plombir”, mai degrabă decât termenului „Пломбир”, o semnificație descriptivă a înghețatei în limba rusă, dat fiind că acest public, în întregime, stăpânește alfabetul latin, însă nu neapărat și alfabetul chirilic.
73 Astfel cum arată reclamanta, publicul rusofon al Uniunii poate de asemenea utiliza mijloace de comunicare ce nu pot prelucra caracterele chirilice și este, așadar, obișnuit cu transliterarea termenilor rusești cu caractere latine.
74 În plus, este necesar să se amintească faptul că transliterarea cu caractere latine a unui termen care provine dintr‑un alt alfabet nu constituie neapărat un obstacol în calea perceperii de către publicul pertinent a semnificației descriptive a acestui termen [a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2010, Deutsche Steinzeug Cremer & Breuer/OAPI (CHROMA), T‑281/09, EU:T:2010:537, punctul 34 și jurisprudența citată].
75 În speță, reiese din ceea ce precedă că, în măsura în care termenul „plombir” constituie transliterarea fidelă a termenului „Пломбир” cu literele alfabetului latin cunoscut de consumatorul rusofon al Uniunii vizat, semnificația sa descriptivă poate fi sesizată de acest consumator în mod direct și imediat.
76 În consecință, trebuie să se admită de asemenea cel de al treilea și cel de al patrulea aspect ale primului motiv și, în consecință, primul motiv în ansamblu.
77 Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă și fără să fie necesară examinarea celui de al treilea motiv întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 75 din Regulamentul nr. 207/2009, decizia atacată trebuie anulată.
Cu privire la cheltuielile de judecată
78 Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.
79 Potrivit articolului 190 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, sunt considerate cheltuieli de judecată recuperabile cheltuielile necesare efectuate în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO.
80 Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, conform concluziilor acesteia din urmă. Acestea cuprind de asemenea cheltuielile necesare efectuate de reclamantă în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO.
81 Întrucât intervenienta a căzut în pretenții în ceea ce privește concluziile sale, aceasta suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera întâi)
declară și hotărăște:
1) Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 22 septembrie 2016 (cauza R 1812/2015-4).
2) EUIPO suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Monolith Frost GmbH, inclusiv cheltuielile necesare efectuate de Monolith Frost în legătură cu procedura care s‑a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO
3) Dovgan GmbH suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 13 decembrie 2018.
Semnături