HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera întâi extinsă)

20 decembrie 2023(*)

„Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei – Înghețarea fondurilor – Lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică înghețarea fondurilor și a resurselor economice – Restricții în materie de admitere pe teritoriul statelor membre – Lista persoanelor, entităților și organismelor care fac obiectul unor restricții în materie de admitere pe teritoriul statelor membre – Includerea și menținerea numelui reclamantului în liste – Noțiunea de «oameni de afaceri importanți» – Articolul 2 alineatul (1) litera (g) din Decizia 2014/145/PESC – Obligația de motivare – Dreptul la apărare – Eroare de apreciere – Proporționalitate – Egalitate de tratament – Dreptul de proprietate – Libertatea de a desfășura o activitate comercială – Dreptul la viață privată – Aplicarea unor restricții în materie de admitere în cazul unui resortisant al unui stat membru – Libera circulație a cetățenilor Uniunii”

În cauza T‑313/22,

Roman Arkadyevich Abramovich, cu domiciliul în Nemchinovo (Rusia), reprezentat de T. Bontinck, A. Guillerme, S. Bonifassi, M. Brésart, L. Burguin, J. Goffin, J. Bastien și R. Lööf, avocați, și C. Zatschler, SC,

reclamant,

împotriva

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de M. Bishop și M.‑C. Cadilhac, în calitate de agenți,

pârât,

susținut de

Comisia Europeană, reprezentată de J.‑F. Brakeland, C. Giolito, L. Puccio și M. Carpus Carcea, în calitate de agenți,

intervenientă,

TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă),

compus din domnii D. Spielmann, președinte, V. Valančius și R. Mastroianni (raportor), doamna M. Brkan și domnul I. Gâlea, judecători,

grefier: doamna H. Eriksson, administratoare,

având în vedere faza scrisă a procedurii, în special:

–        cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 mai 2022;

–        decizia din 16 august 2022 prin care a fost admisă cererea de intervenție a Comisiei în susținerea Consiliului;

–        memoriile în adaptare depuse la grefa Tribunalului la 24 noiembrie 2022, la 23 martie 2023 și la 17 mai 2023,

în urma ședinței din 12 iulie 2023,

având în vedere, ca urmare a încetării funcției domnului judecător Valančius la 26 septembrie 2023, articolul 22 și articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin acțiunea formulată, reclamantul, domnul Roman Arkadyevich Abramovich, solicită, pe de o parte, în temeiul articolului 263 TFUE, anularea, în primul rând, a Deciziei (PESC) 2022/429 a Consiliului din 15 martie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 87 I, p. 44) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/427 al Consiliului din 15 martie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 87 I, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele inițiale”), în al doilea rând, a Deciziei (PESC) 2022/1530 a Consiliului din 14 septembrie 2022 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 149) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1529 al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2022, L 239, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele de menținere din septembrie 2022”), în al treilea rând, a Deciziei (PESC) 2023/572 a Consiliului din 13 martie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 134) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/571 al Consiliului din 13 martie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 75 I, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele de menținere din martie 2023”), și, în al patrulea rând, a Deciziei (PESC) 2023/811 a Consiliului din 13 aprilie 2023 de modificare a Deciziei 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 101, p. 67) și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/806 al Consiliului din 13 aprilie 2023 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2023, L 101, p. 1) (denumite în continuare, împreună, „actele de menținere din aprilie 2023” și, împreună cu actele de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023, „actele de menținere”), în măsura în care aceste acte (denumite în continuare, împreună, „actele atacate”) îl privesc, și pe de altă parte, în temeiul articolului 268 TFUE, repararea prejudiciului pe care l‑ar fi suferit în urma adoptării actelor inițiale.

 Istoricul litigiului

2        Reclamantul este un om de afaceri de cetățenie rusă, israeliană și portugheză.

3        La 17 martie 2014, Consiliul Uniunii Europene a adoptat, în temeiul articolului 29 TUE, Decizia 2014/145/PESC privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 16). În aceeași zi, acesta a adoptat, în temeiul articolului 215 alineatul (2) TFUE, Regulamentul (UE) nr. 269/2014 privind măsuri restrictive în raport cu acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei (JO 2014, L 78, p. 6).

4        La 21 februarie 2022, președintele Federației Ruse a semnat un decret de recunoaștere a independenței și suveranității „Republicii Populare Donețk” și a „Republicii Populare Lugansk”, autoproclamate, și a ordonat desfășurarea de forțe armate ruse în aceste zone.

5        La 22 februarie 2022, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate a publicat o declarație în numele Uniunii Europene prin care a condamnat aceste acțiuni, întrucât constituiau o încălcare gravă a dreptului internațional. El a anunțat că Uniunea va reacționa la aceste din urmă încălcări din partea Federației Ruse prin adoptarea de urgență a unor măsuri restrictive suplimentare.

6        La 23 februarie 2022, Consiliul a adoptat o primă serie de măsuri restrictive. Acestea priveau, în primul rând, restricții aplicabile relațiilor economice cu regiunile necontrolate de guvern Donețk și Lugansk, în al doilea rând, restricții privind accesul la piața de capital, în special prin interzicerea finanțării Federației Ruse, a guvernului său și a băncii sale centrale, și, în al treilea rând, adăugarea unor membri ai guvernului, a unor bănci, a unor oameni de afaceri, a unor generali, precum și a 336 de membri ai Gosudarstvennaya Duma Federal’nogo Sobrania Rossiskoï Federatsii (Duma de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse) pe lista persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive.

7        La 24 februarie 2022, președintele Federației Ruse a anunțat o operațiune militară în Ucraina și, în aceeași zi, forțele armate ruse au atacat Ucraina în mai multe locuri din țară.

8        La 25 februarie 2022, Consiliul a adoptat o a doua serie de măsuri restrictive. În primul rând, era vorba despre măsuri individuale care vizau oameni politici și oameni de afaceri implicați în atingerea adusă integrității teritoriului ucrainean. În al doilea rând, era vorba despre măsuri restrictive aplicabile în domeniul financiar, al apărării, al energiei, în sectorul aviației și al industriei spațiale. În al treilea rând, era vorba despre măsuri de suspendare a aplicării anumitor dispoziții ale acordului care prevede măsuri de facilitare a eliberării vizelor în privința anumitor categorii de cetățeni ai Federației Ruse care solicită o viză pe termen scurt.

9        La aceeași dată, având în vedere gravitatea situației din Ucraina, Consiliul a adoptat, pe de o parte, Decizia (PESC) 2022/329 de modificare a Deciziei 2014/145 (JO 2022, L 50, p. 1) și, pe de altă parte, Regulamentul (UE) 2022/330 de modificare a Regulamentului nr. 269/2014 (JO 2022, L 51, p. 1), pentru a aduce amendamente printre altele criteriilor în temeiul cărora persoanele fizice sau juridice, entitățile sau organismele puteau fi vizate de măsurile restrictive în cauză. Potrivit considerentului (11) al Deciziei 2022/329, Consiliul a considerat că criteriile de desemnare ar trebui modificate pentru a include persoane și entități care sprijineau guvernul rus sau obțineau beneficii din partea acestuia, precum și persoane și entități care îi furnizau acestuia o sursă substanțială de venituri și persoane fizice sau juridice asociate cu persoane sau entități incluse pe listă.

10      Articolul 2 alineatele (1) și (2) din Decizia 2014/145, în versiunea sa modificată prin Decizia 2022/329, prevede următoarele:

„(1)      Se îngheață toate fondurile și resursele economice care aparțin, sunt deținute, păstrate sau controlate de către:

[…]

(d)      persoane fizice sau juridice, entități sau organisme care sprijină, cu resurse materiale sau financiare, factorii de decizie ruși care sunt responsabili de anexarea Crimeii sau de destabilizarea Ucrainei sau care beneficiază de pe urma acțiunilor acestora;

[…]

(g)      oameni de afaceri importanți sau persoane juridice, entități sau organisme implicate în sectoarele economice care îi furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeii și de destabilizarea Ucrainei,

[…]

(2)      Niciun fond sau resursă economică nu se pune, în mod direct sau indirect, la dispoziția sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, al entităților sau organismelor enumerate în anexă.”

11      Modalitățile acestei înghețări de fonduri sunt definite la articolul 2 alineatele (3)-(6) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată.

12      Articolul 1 alineatul (1) literele (b) și (e) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, interzice intrarea pe teritoriul statelor membre sau tranzitarea acestuia de către persoanele fizice care întrunesc criterii în esență identice cu cele enunțate la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (g) din aceeași decizie.

13      Regulamentul nr. 269/2014, în versiunea sa modificată prin Regulamentul 2022/330, impune adoptarea unor măsuri de înghețare a fondurilor și definește modalitățile acestei înghețări în termeni identici în esență cu cei din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată. Într‑adevăr, articolul 3 alineatul (1) literele (a)-(g) din acest regulament, astfel cum a fost modificat, reproduce în esență articolul 2 alineatul (1) literele (a)-(g) din decizia menționată.

14      În acest context, prin actele inițiale, Consiliul a adăugat numele reclamantului în listele persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsuri restrictive ce figurează în anexa la Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și în anexa I la Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat (denumite în continuare „listele în cauză”).

15      Motivele includerii numelui reclamantului pe listele în cauză sunt următoarele:

„[Reclamantul] este un oligarh rus care are o legătură apropiată și de lungă durată cu Vladimir Putin. El a beneficiat de un acces privilegiat la președinte și a menținut relații foarte bune cu acesta. Această legătură cu președintele rus l‑a ajutat să își mențină averea considerabilă. Este unul din principalii acționari ai grupului siderurgic Evraz, unul din cei mai mari contribuabili ai Rusiei.

Prin urmare, a obținut beneficii de pe urma factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea estului Ucrainei. De asemenea, este unul dintre oamenii de afaceri ruși importanți implicați în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse, care este responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei.”

16      La 16 martie 2022, Consiliul a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un aviz în atenția persoanelor, entităților și organismelor cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și în Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare 2022/427 (JO 2022, C 121 I, p. 1). În acest aviz se preciza printre altele că persoanele în cauză puteau transmite Consiliului o cerere însoțită de documente justificative, solicitând reanalizarea deciziei pe baza căreia numele lor fuseseră incluse în listele în cauză.

17      Printr‑o scrisoare din 13 aprilie 2022, Consiliul i‑a transmis reclamantului informațiile care figurează în dosarul probatoriu cu referința WK 3624/2022 din 12 martie 2022 (denumit în continuare „primul dosar WK”), pe care își întemeiase decizia.

18      La 25 mai 2022, reclamantul a introdus o cerere de reexaminare a actelor inițiale.

 Faptele ulterioare introducerii prezentei acțiuni

19      La 14 septembrie 2022, Consiliul a adoptat actele de menținere din septembrie 2022, prin care măsurile restrictive adoptate în privința reclamantului au fost prelungite până la 15 martie 2023. În aceste acte, Consiliul a justificat prelungirea măsurilor menționate reiterând toate motivele actelor inițiale.

20      Printr‑o scrisoare din 22 decembrie 2022, la care a fost anexat dosarul probatoriu cu referința WK 17693/2022 din 15 decembrie 2022 (denumit în continuare „al doilea dosar WK”), Consiliul i‑a indicat reclamantului că intenționa să prelungească măsurile restrictive în privința sa și l‑a invitat să își prezinte observațiile.

21      Printr‑o scrisoare din 19 ianuarie 2023, reclamantul și‑a prezentat observațiile cu privire la noile elemente de probă.

22      Prin actele de menținere din martie 2023, măsurile restrictive adoptate în privința reclamantului au fost prelungite până la 15 septembrie 2023. Printr‑o scrisoare din 14 martie 2023, Consiliul l‑a informat pe reclamant cu privire la decizia sa.

23      Prin actele de menținere din aprilie 2023, a fost adusă o modificare în anumite versiuni lingvistice ale expunerii de motive referitoare la reclamant, precum și în rubrica intitulată „date de identificare” care îl privește.

24      Motivele includerii numelui reclamantului pe listele în cauză au fost modificate în actele de menținere din aprilie 2023 după cum urmează:

„[Reclamantul] este un oligarh rus care are o legătură apropiată și de lungă durată cu Vladimir Putin. El a beneficiat de un acces privilegiat la președinte și a menținut relații foarte bune cu acesta. Această legătură cu președintele rus l‑a ajutat să își mențină averea considerabilă. Este unul din principalii acționari ai grupului siderurgic Evraz, unul din cei mai mari contribuabili ai Rusiei.

Prin urmare, a obținut beneficii de pe urma factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei. De asemenea, este unul dintre oamenii de afaceri ruși importanți implicați în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri Guvernului Federației Ruse, care este răspunzător pentru anexarea Crimeei și destabilizarea Ucrainei.”

25      Printr‑o scrisoare din 11 mai 2023, Consiliul a indicat reclamantului, ca răspuns la o scrisoare a acestuia din 4 mai 2023, motivele modificării menționate.

 Concluziile părților

26      Reclamantul solicită Tribunalului:

–        anularea actelor atacate în măsura în care îl privesc;

–        obligarea Consiliului la plata sumei de 1 milion de euro, cu titlu provizoriu, în favoarea fundației caritabile care este în curs de constituire în cadrul vânzării Chelsea FC în beneficiul victimelor conflictelor, pentru repararea prejudiciului moral suferit;

–        obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată.

27      Consiliul, susținut de Comisia Europeană, solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

 În drept

28      În cadrul acțiunii, reclamantul invocă, în susținerea cererii sale de anulare, patru motive, întemeiate în mod formal, primul, pe „încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și a obligației de motivare”, al doilea, pe o „eroare vădită de apreciere”, al treilea, pe „încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității” și, al patrulea, pe „încălcarea drepturilor fundamentale”. Pe de altă parte, el susține că nelegalitatea comportamentului Consiliului i‑a cauzat un prejudiciu care trebuie reparat. În cadrul primelor două memorii în adaptare, reclamantul invocă de asemenea argumente întemeiate pe „încălcarea dreptului la apărare” și pe „nerespectarea de către Consiliu a obligației sale de reexaminare în cadrul adoptării actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023”, care se raportează în esență la primul motiv, astfel încât vor fi analizate ca un aspect al acestuia.

 Cu privire la cererea de anulare

 Cu privire la primul motiv

29      Primul motiv poate fi împărțit în esență în două aspecte, dintre care primul privește „încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și a obligației de motivare”, iar al doilea este constituit din argumente invocate de reclamant în cadrul primelor două memorii în adaptare, îndreptate în mod specific împotriva actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023.

–       Cu privire la primul aspect, referitor la „încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și a obligației de motivare”

30      Reclamantul susține că informațiile furnizate de Consiliu nu îi permit să se apere în mod corect. În special, el reproșează Consiliului că nu a precizat natura și conținutul „legăturilor” sau ale „relațiilor” cu președintele Putin.

31      Potrivit reclamantului, Consiliul nu i‑a comunicat informații fiabile și credibile care să îi permită să verifice motivele includerii și ale menținerii numelui său în listele în cauză, precum și motivele individuale, specifice și concrete pentru care a considerat că actele atacate erau justificate.

32      În această privință, reclamantul subliniază că elementele de probă care figurează în dosar, compuse numai din articole de presă sau din extrase și din capturi de ecran de pe site‑uri internet, nu permit identificarea vreunui act de susținere sau a vreunui avantaj primit din partea președintelui Putin.

33      În plus, reclamantul reproșează Consiliului că nu a identificat factorii de decizie ruși de pe urma cărora ar fi obținut beneficii.

34      Pe de altă parte, reclamantul susține că afirmațiile Consiliului îl obligă să furnizeze dovezi negative, răsturnând astfel sarcina probei.

35      În replică, reclamantul subliniază lipsa unei baze factuale contemporane cu adoptarea măsurilor restrictive în cauză. În plus, el reproșează Consiliului neluarea în considerare a contextului și a împrejurărilor cauzei, în măsura în care el nu ar prezenta o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante care să permită stabilirea unei legături suficiente între acesta și „situațiile combătute”, și anume acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

36      În memoriile în adaptare, reclamantul susține că niciun element nu permite să se concluzioneze că, în ceea ce privește grupul siderurgic Evraz (denumit în continuare „Evraz”), statutul său de acționar al societății‑mamă îi permite să exercite o influență asupra situațiilor combătute prin măsurile restrictive. În această privință, el subliniază că Consiliul nu se mai bazează pe elementele de probă anexate la scrisoarea din 22 decembrie 2022, care se referă în general la relațiile comerciale ale Evraz și în special la contractele pe care filialele acestuia le‑ar fi încheiat cu Garda Națională a Federației Ruse. În plus, elementele de probă cuprinse în al doilea dosar WK, deși, în mare parte, sunt anterioare actelor de menținere din septembrie 2022, nu ar fi fost invocate la adoptarea acestora.

37      Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

38      Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, prevăzut la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), impune ca persoana interesată să poată lua cunoștință de motivele pe care se întemeiază decizia luată în privința sa fie din cuprinsul deciziei înseși, fie dintr‑o comunicare a acestor motive făcută la cererea sa (a se vedea Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 100 și jurisprudența citată).

39      Obligația de a motiva un act cauzator de prejudicii, astfel cum este prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, care constituie un corolar al principiului respectării dreptului la apărare, are ca scop, pe de o parte, să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a afla dacă actul este bine fundamentat sau dacă este, eventual, afectat de un viciu care permite contestarea validității sale în fața instanței Uniunii și, pe de altă parte, să dea posibilitatea acestei instanțe să își exercite controlul asupra legalității actului respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctele 49 și 50, și Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 47 și jurisprudența citată).

40      Motivarea impusă de articolul 296 TFUE și de articolul 41 alineatul (2) litera (c) din cartă trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și contextului în care a fost adoptat. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul acestui act, de natura motivelor invocate și de interesul de a primi explicații pe care îl pot avea destinatarii sau alte persoane vizate în mod direct și individual de actul menționat. În special, nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, nici ca ea să răspundă în mod detaliat la considerațiile formulate de persoana interesată cu prilejul consultării sale înainte de adoptarea aceluiași act, în măsura în care caracterul suficient al unei motivări trebuie apreciat nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Consiliul/Bamba, C‑417/11 P, EU:C:2012:718, punctul 53 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 22 aprilie 2021, Consiliul/PKK, C‑46/19 P, EU:C:2021:316, punctul 48 și jurisprudența citată).

41      Astfel, pe de o parte, un act cauzator de prejudicii este suficient motivat atunci când intervine într‑un context cunoscut de persoana interesată, care îi permite acesteia să înțeleagă semnificația măsurii adoptate în privința sa. Pe de altă parte, gradul de precizie a motivării unui act trebuie să fie proporțional cu posibilitățile materiale și cu condițiile tehnice și de timp în care acesta trebuie adoptat (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 104 și jurisprudența citată).

42      În plus, jurisprudența a precizat că motivarea unui act al Consiliului prin care se impune o măsură restrictivă trebuie să identifice nu numai temeiul juridic al acelei măsuri, ci și motivele specifice și concrete pentru care Consiliul a considerat, în exercitarea puterii sale discreționare de apreciere, că persoana vizată trebuia să facă obiectul unei astfel de măsuri (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 105 și jurisprudența citată).

43      În sfârșit, trebuie amintit că obligația de motivare a unui act constituie o normă fundamentală de procedură, care trebuie distinsă de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului în litigiu. Astfel, motivarea unui act constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază acest act. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a actului respectiv, dar nu motivarea acestuia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate (a se vedea Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mayaleh/Consiliul, T‑307/12 și T‑408/13, EU:T:2014:926, punctul 96 și jurisprudența citată). Același lucru este valabil în ceea ce privește distincția dintre problema motivării și cea a probei comportamentului invocat, care ține de asemenea de legalitatea pe fond a actului în cauză și implică verificarea realității faptelor menționate în acest act și calificarea acestor fapte drept elemente care justifică aplicarea de măsuri restrictive împotriva persoanei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 octombrie 2015, Chyzh și alții/Consiliul, T‑276/12, nepublicată, EU:T:2015:748, punctul 111 și jurisprudența citată).

44      Cu titlu introductiv, astfel cum a recunoscut reclamantul în ședință, trebuie să se constate că argumentele sale referitoare la exactitatea, la caracterul necontemporan al afirmațiilor care figurează în motivele includerii și la conținutul celui de al doilea dosar WK țin de temeinicia actelor atacate și nu privesc existența sau caracterul suficient al motivării lor. Același lucru este valabil în ceea ce privește argumentul său referitor la pretinsa răsturnare a sarcinii probei, care privește problema temeiniciei motivelor.

45      În speță, în primul rând, trebuie să se arate că contextul general care a determinat Consiliul să adopte măsurile restrictive în cauză este expus în mod clar în considerentele actelor atacate, care fac referire în special la agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, temeiurile juridice pe baza cărora au fost adoptate actele menționate, și anume articolul 29 TUE și articolul 215 TFUE, sunt indicate în mod clar. Motivarea actelor atacate este cea prezentată la punctele 14 și 24 de mai sus. Astfel, contextul și împrejurările în care au fost adoptate actele menționate erau bine cunoscute de reclamant.

46      În al doilea rând, rezultă în mod suficient de clar din cuprinsul motivării actelor atacate că Consiliul a inclus numele reclamantului în listele în cauză întemeindu‑se pe două criterii, care sunt menționate în mod explicit în motivele includerii, și anume cele prevăzute la articolul 2 alineatul (1) literele (d) și (g) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată [denumite în continuare „criteriul (d)” și, respectiv, „criteriul (g)”] (a se vedea punctul 10 de mai sus), ceea ce, de altfel, reclamantul nu contestă.

47      În al treilea rând, motivele includerii menționate la punctele 15 și 24 de mai sus i‑au permis reclamantului să înțeleagă că numele său a fost inclus și menținut în listele în cauză în special ca urmare a faptului că el a avut o legătură apropiată și de lungă durată cu președintele Putin, care, indiferent de natura sa, l‑a ajutat să își mențină averea considerabilă, astfel încât ar fi obținut beneficii de pe urma factorilor de decizie ruși responsabili de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei. În plus, reclamantul este identificat ca fiind unul dintre principalii acționari ai societății‑mamă a Evraz, care figurează printre cei mai mari contribuabili ai Rusiei, astfel încât este identificat ca fiind un om de afaceri important implicat într‑un sector economic care furnizează sau constituie o sursă substanțială de venit pentru guvernul Federației Ruse.

48      În această privință, în ceea ce privește în special caracterul pretins vag și generic al referirii la factori de decizie ruși, este necesar să se arate, asemenea Consiliului, că, referindu‑se la „președintele rus” la singular, ceea ce permite identificarea cu ușurință a președintelui Putin ca factor de decizie rus de pe urma căruia reclamantul a obținut beneficii, expunerea de motive este suficient de precisă.

49      În sfârșit, în lipsa unei modificări a motivelor de includere și de menținere a numelui reclamantului în listele în cauză, reclamantul nu poate reproșa Consiliului că nu a făcut referire, în expunerea de motive a actelor de menținere, la elementele de probă pe care el le‑a transmis prin scrisoarea din 22 decembrie 2022.

50      În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că actele atacate enunță corespunzător cerințelor legale elementele de drept și de fapt care, potrivit Consiliului, constituie temeiul acestora.

51      Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe „încălcarea dreptului la apărare” și pe „nerespectarea de către Consiliu a obligației sale de reexaminare în cadrul adoptării actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023”

52      Reclamantul reproșează în esență Consiliului că nu i‑a dat posibilitatea de a fi ascultat înainte de adoptarea actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023 și că nu a dat un răspuns substanțial la o serie de elemente și de argumente pe care le‑a prezentat.

53      În plus, reclamantul reproșează Consiliului că nu a reevaluat necesitatea menținerii măsurilor restrictive în cauză în privința sa, că a făcut referire la elemente care nu erau contemporane și că a ignorat schimbările împrejurărilor intervenite după includerea numelui său în listele în cauză, în ceea ce privește în special rolul pe care l‑ar fi avut în diverse eforturi umanitare și în medierea dintre părți, precum și relațiile sale cu președintele Putin.

54      Prin urmare, reclamantul apreciază că actele de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023 nu ar fi fost adoptate în cazul în care Consiliul ar fi reexaminat situația sa și l‑ar fi ascultat.

55      Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

56      Dreptul de a fi ascultat în orice procedură, prevăzut la articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă, care face parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, garantează oricărei persoane posibilitatea să își exprime în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul unei proceduri administrative și înainte ca o decizie susceptibilă să îi afecteze în mod defavorabil interesele să fie adoptată în privința sa (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 75 și jurisprudența citată).

57      În cadrul unei proceduri referitoare la adoptarea unei decizii printre altele de menținere a numelui unei persoane pe lista care figurează în anexa la un act privind măsuri restrictive, respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă impune ca autoritatea competentă a Uniunii să îi comunice persoanei vizate elementele de care dispune împotriva acesteia și pe care se întemeiază decizia sa, pentru ca această persoană să își poată apăra drepturile în cele mai bune condiții posibile și să poată decide în deplină cunoștință de cauză dacă este util să sesizeze instanța Uniunii. Cu ocazia acestei comunicări, autoritatea competentă a Uniunii trebuie să permită acestei persoane să își expună în mod util punctul de vedere cu privire la motivele reținute împotriva sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 111 și 112, și Hotărârea din 12 decembrie 2006, Organisation des Modjahedines du peuple d’Iran/Consiliul, T‑228/02, EU:T:2006:384, punctul 93).

58      Existența unei încălcări a dreptului la apărare trebuie apreciată în funcție de împrejurările specifice fiecărei spețe, în special de natura actului în cauză, de contextul adoptării sale și de normele juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 102 și jurisprudența citată).

59      Dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unor acte care mențin numele unei persoane sau al unei entități într‑o listă de persoane sau de entități vizate de măsuri restrictive se impune atunci când Consiliul a reținut, în decizia de menținere a includerii în listă a numelui său, elemente noi împotriva acestei persoane, mai precis elemente care nu erau luate în considerare în decizia inițială de includere a numelui său în aceeași listă (a se vedea Hotărârea din 12 februarie 2020, Amisi Kumba/Consiliul, T‑163/18, EU:T:2020:57, punctul 54 și jurisprudența citată; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 7 aprilie 2016, Central Bank of Iran/Consiliul, C‑266/15 P, EU:C:2016:208, punctul 33).

60      Cu titlu introductiv, trebuie amintit că nici reglementarea în cauză, nici principiul general privind respectarea dreptului la apărare nu conferă persoanelor interesate dreptul la o audiere, fiind suficientă posibilitatea de a prezenta observațiile lor în scris (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 23 octombrie 2008, People’s Mojahedin Organization of Iran/Consiliul, T‑256/07, EU:T:2008:461, punctul 93, și Hotărârea din 6 septembrie 2013, Bank Melli Iran/Consiliul, T‑35/10 și T‑7/11, EU:T:2013:397, punctul 105).

61      Astfel, atunci când persoana vizată formulează observații în legătură cu expunerea de motive, autoritatea competentă a Uniunii are obligația să examineze, cu atenție și cu imparțialitate, temeinicia motivelor invocate, în lumina acestor observații și a eventualelor elemente dezincriminatoare anexate la acestea (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 114).

62      În speță, în ceea ce privește actele de menținere din septembrie 2022, Consiliul a publicat un aviz, la 16 martie 2022 (a se vedea punctul 16 de mai sus), în atenția persoanelor și entităților în cauză, prin care acestea au fost informate cu privire la posibilitatea de a formula o cerere de reexaminare înainte de 1 iunie 2022. Prin urmare, reclamantul a putut formula prima sa cerere de reexaminare din 25 mai 2022, astfel încât a avut posibilitatea să își exprime punctul de vedere înainte de adoptarea actelor de menținere menționate.

63      În ceea ce privește evaluarea necesității menținerii măsurilor împotriva reclamantului, în scrisoarea sa din 15 septembrie 2022, Consiliul nu numai că a amintit argumentele prezentate în memoriul în apărare, întrucât observațiile cuprinse în cererea de reexaminare formulată de reclamant erau similare cu motivele invocate în cererea introductivă, ci a adus de asemenea câteva precizări suplimentare referitoare la legăturile pe care reclamantul le avea cu președintele Putin, precum și la calitatea sa de acționar principal al Evraz, care justificau menținerea măsurilor restrictive în cauză în privința sa. În plus, Consiliul a putut constata neschimbarea împrejurărilor, ceea ce rezultă printre altele din adoptarea actelor de menținere din septembrie 2022 pe baza acelorași elemente de probă din actele inițiale. În acest sens, implicarea reclamantului în activități caritabile, în eforturi umanitare și de mediere nu poate fi considerată o schimbare a împrejurărilor, având în vedere cele ce precedă.

64      Astfel, Consiliul nu a încălcat obligația de reexaminare a situației reclamantului înainte de adoptarea actelor de menținere din septembrie 2022.

65      În ceea ce privește actele de menținere din martie 2023, trebuie să se arate că Consiliul l‑a informat pe reclamant, printr‑o scrisoare din 22 decembrie 2022, că intenționa să mențină numele acestuia în listele în cauză, întemeindu‑se pe aceeași motivare, și l‑a invitat să prezinte observații, ceea ce acesta a făcut printr‑o scrisoare din 19 ianuarie 2023.

66      Astfel, reclamantul a putut să își prezinte observațiile referitoare la noile elemente de probă pe care Consiliul i le‑a transmis prin scrisoarea din 22 decembrie 2022, însoțită de al doilea dosar WK.

67      În consecință, Consiliul a transmis reclamantului noile elemente înainte de adoptarea actelor de menținere din martie 2023, iar acesta din urmă a putut să își exprime punctul de vedere cu privire la acestea înainte de menținerea măsurilor restrictive în cauză în privința sa.

68      În plus, este necesar să se arate că, deși Consiliul a respins a doua cerere de reexaminare și a decis să mențină măsurile în cauză menționate împotriva reclamantului, acest lucru nu este susceptibil să demonstreze că el și‑a încălcat obligația de reexaminare. Astfel, pe de o parte, nu a intervenit nicio schimbare a împrejurărilor în raport cu adoptarea actelor inițiale și, pe de altă parte, nimic nu îl împiedica pe reclamant să prezinte elemente de probă noi în cadrul celei de a doua cereri de reexaminare în susținerea argumentului referitor la schimbările împrejurărilor care ar fi intervenit după includerea numelui său în listele în cauză. În plus, în scrisoarea din 14 martie 2023, Consiliul a precizat motivele care justificau menținerea numelui reclamantului în listele menționate, și anume, pe de o parte, activitatea sa de om de afaceri important și, pe de altă parte, legăturile sale cu președintele Putin.

69      În ceea ce privește pretinsa lipsă a unui răspuns substanțial la anumite argumente ale reclamantului, trebuie să se arate că, deși respectarea dreptului la apărare și a dreptului de a fi ascultat impune ca instituțiile Uniunii să permită persoanei vizate de un act cauzator de prejudicii să își prezinte în mod util punctul de vedere, aceasta nu le poate impune să adere la punctul de vedere amintit (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 iulie 2017, Arbuzov/Consiliul, T‑221/15, nepublicată, EU:T:2017:478, punctul 84, și Hotărârea din 27 septembrie 2018, Ezz și alții/Consiliul, T‑288/15, EU:T:2018:619, punctul 330).

70      Astfel, simplul fapt că Consiliul nu a constatat netemeinicia prelungirii măsurilor restrictive și nici nu a considerat util să efectueze verificări în lumina observațiilor prezentate de reclamant nu poate implica faptul că el nu a luat cunoștință de asemenea observații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2018, Ezz și alții/Consiliul, T‑288/15, EU:T:2018:619, punctele 330 și 331).

71      În sfârșit, în ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la caracterul necontemporan al noilor elemente de probă, trebuie să se considere că, în măsura în care vizează o eroare de apreciere, acesta nu poate fi invocat în mod util în susținerea prezentului aspect.

72      În lumina considerațiilor care precedă, trebuie să se concluzioneze că Consiliul și‑a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește respectarea dreptului reclamantului de a fi ascultat în cursul procedurii care a condus la adoptarea actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023. Prin urmare, se impune respingerea prezentului aspect și, în consecință, a primului motiv în totalitate.

 Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o „eroare vădită de apreciere”

73      Reclamantul susține în esență că Consiliul nu prezintă elemente concrete, precise și concordante care să permită să se constituie o bază factuală suficient de solidă pentru a susține includerea și menținerea numelui său în listele în cauză în temeiul criteriilor (d) și (g).

74      Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

–       Considerații introductive

75      Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că al doilea motiv trebuie considerat ca fiind întemeiat pe o eroare de apreciere, iar nu pe o eroare vădită de apreciere. Astfel, chiar dacă este adevărat că Consiliul dispune de o anumită putere de apreciere pentru a stabili, de la caz la caz, dacă sunt îndeplinite criteriile juridice pe care se întemeiază măsurile restrictive în cauză, nu este mai puțin adevărat că instanțele Uniunii trebuie să asigure un control, în principiu complet, al legalității tuturor actelor Uniunii (a se vedea Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 61 și jurisprudența citată).

76      Efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din cartă impune în special ca instanța Uniunii să se asigure că decizia prin care au fost adoptate sau menținute măsuri restrictive, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana sau entitatea în cauză, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă respectivele motive – sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea deciziei în cauză – sunt întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119, și Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Mayaleh/Consiliul, T‑307/12 și T‑408/13, EU:T:2014:926, punctul 128).

77      O asemenea apreciere trebuie efectuată prin examinarea elementelor de probă și a informațiilor nu în mod izolat, ci în contextul în care acestea se inserează. Astfel, Consiliul îndeplinește sarcina probei care îi incumbă dacă prezintă în fața instanței Uniunii o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante care să permită stabilirea existenței unei legături suficiente între persoana sau entitatea căreia i s‑a aplicat o măsură de înghețare a fondurilor și regimul sau, în general, situațiile combătute (a se vedea Hotărârea din 20 iulie 2017, Badica și Kardiam/Consiliul, T‑619/15, EU:T:2017:532, punctul 99 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctele 63 și 66).

78      În caz de contestare, autoritatea competentă a Uniunii este cea care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor reținute împotriva persoanei sau entității vizate, aceasta din urmă neavând obligația să facă dovada negativă a netemeiniciei motivelor menționate. În acest scop, Consiliul nu este obligat să prezinte instanței Uniunii toate informațiile și toate elementele de probă inerente motivelor invocate în actul a cărui anulare se solicită. Se impune ca informațiile sau elementele pe care le prezintă să susțină motivele reținute împotriva persoanei sau entității vizate (Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 121 și 122, și Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Fulmen și Mahmoudian, C‑280/12 P, EU:C:2013:775, punctul 67; a se vedea de asemenea Hotărârea din 1 iunie 2022, Prigozhin/Consiliul, T‑723/20, nepublicată, EU:T:2022:317, punctul 73 și jurisprudența citată).

79      În această ipoteză, revine instanței Uniunii sarcina de a verifica exactitatea materială a faptelor invocate prin prisma acestor informații sau elemente de probă și să aprecieze forța probantă a acestora din urmă în funcție de împrejurările speței și în lumina eventualelor observații formulate în legătură cu acestea, în special de persoana sau de entitatea vizată (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iulie 2013, Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 124).

80      În ceea ce privește în special controlul legalității exercitat asupra actelor de menținere a numelui persoanei vizate în listele în cauză, trebuie amintit că măsurile restrictive au o natură conservatorie și, prin definiție, provizorie, iar validitatea lor este întotdeauna condiționată de continuarea existenței împrejurărilor de fapt și de drept care au determinat adoptarea lor, precum și de necesitatea menținerii lor în vederea realizării obiectivului care le este asociat. Astfel, cu ocazia reexaminării periodice a acestor măsuri, Consiliul trebuie să efectueze o apreciere actualizată a situației și să întocmească un bilanț al impactului unor astfel de măsuri pentru a stabili dacă acestea au permis îndeplinirea obiectivelor urmărite prin includerea inițială a numelor persoanelor și ale entităților în cauză în lista în litigiu sau dacă este încă posibil să se deducă aceeași concluzie în ceea ce privește persoanele și entitățile menționate (a se vedea Hotărârea din 27 aprilie 2022, Ilunga Luyoyo/Consiliul, T‑108/21, EU:T:2022:253, punctul 55 și jurisprudența citată, Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 67).

81      Rezultă că, pentru a justifica menținerea numelui unei persoane pe o listă a persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive, nu este interzis Consiliului să se întemeieze pe aceleași elemente de probă care au justificat includerea inițială, reincluderea sau menținerea anterioară a numelui reclamantului în lista menționată, în măsura în care, pe de o parte, motivele includerii rămân neschimbate și, pe de altă parte, contextul nu a evoluat astfel încât aceste elemente de probă să fi devenit caduce (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2020, Kaddour/Consiliul, T‑510/18, EU:T:2020:436, punctul 99). În acest sens, evoluția contextului include luarea în considerare, pe de o parte, a situației din țara pentru care a fost instituit sistemul de măsuri restrictive, precum și a situației specifice a persoanei în cauză (Hotărârea din 26 octombrie 2022, Ovsyannikov/Consiliul, T‑714/20, nepublicată, EU:T:2022:674, punctul 78; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 23 septembrie 2020, Kaddour/Consiliul, T‑510/18, EU:T:2020:436, punctul 101), și, pe de altă parte, a ansamblului împrejurărilor relevante și în special a realizării obiectivelor vizate de măsurile restrictive (Hotărârea din 27 aprilie 2022, Ilunga Luyoyo/Consiliul, T‑108/21, EU:T:2022:253, punctul 56; a se vedea de asemenea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 12 februarie 2020, Amisi Kumba/Consiliul, T‑163/18, EU:T:2020:57, punctele 82-84 și jurisprudența citată).

82      În lumina acestor principii trebuie să se verifice dacă Consiliul a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a decis să includă și ulterior să mențină numele reclamantului în listele în cauză, începând cu examinarea aplicării criteriului (g) în privința acestuia.

–       Cu privire la aplicarea criteriului (g) în privința reclamantului

83      Reclamantul contestă în general că faptul că este acționar principal al Evraz poate implica fie o contribuție semnificativă la veniturile fiscale ale Federației Ruse în legătură cu anexarea Crimeei și cu destabilizarea Ucrainei, fie legături strânse cu guvernul rus.

84      În primul rând, reclamantul precizează că Evraz nu constituie o sursă importantă de venituri pentru Federația Rusă având în vedere repartizarea impozitelor plătite de acesta la bugetul regional, care ar fi independent de bugetul federal.

85      În al doilea rând, reclamantul subliniază efectele negative pe care acțiunile guvernului rus în Ucraina le‑au avut asupra Evraz.

86      În al treilea rând, reclamantul arată că nu deține decât 28,64 % din capitalul social al societății‑mamă a Evraz, ceea ce nu i‑ar conferi calitatea de acționar principal și nici posibilitatea de a stabili operațiunile acesteia.

87      În al patrulea rând, reclamantul susține că activitățile Evraz nu se limitează la Rusia, ci se desfășoară de asemenea în Statele Unite și în Canada, precum și în Republica Cehă și în Kazahstan.

88      În al cincilea rând, reclamantul arată că contribuțiile sale fiscale personale în Rusia nu sunt semnificative și că, în consecință, el nu poate fi considerat un contribuabil important pentru Federația Rusă. În această privință, el contestă aplicarea criteriului privind „sectorul de activitate”, care ar fi discriminatoriu pentru a determina sursa substanțială de venituri. Acesta adaugă că faptul că Evraz este furnizorul de oțel al companiei naționale de căi ferate nu poate fi determinant în demonstrarea aportului unei surse substanțiale de venituri pentru guvernul rus.

89      În al șaselea și ultimul rând, reclamantul contestă calificarea sa drept „om de afaceri important” în Rusia și amintește că patrimoniul său a fost investit în mare parte în afara țării menționate, și anume în special în Israel, în Regatul Unit, în Statele Unite și în Canada, și că, pe de altă parte, el s‑a evidențiat ca filantrop recunoscut ale cărui acțiuni caritabile s‑ar extinde în toate țările în care își desfășoară activitatea.

90      Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

91      În speță, motivul reținut în privința reclamantului care este legat de criteriul (g) se referă la faptul că, dat fiind că este un acționar principal sau unul dintre principalii acționari ai Evraz, care ar fi unul dintre cei mai mari contribuabili ai Rusiei, acesta este un om de afaceri important implicat în sectoare economice care furnizează sau constituie o sursă substanțială de venituri pentru guvernul Federației Ruse.

92      Criteriul (g) utilizează noțiunea de „oameni de afaceri importanți” în corelație cu „[implicarea] în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului [rus]”, fără altă condiție privind o legătură directă sau indirectă cu guvernul menționat. Astfel, finalitatea urmărită de acest criteriu este de a exercita o presiune maximă asupra autorităților ruse pentru ca acestea să pună capăt acțiunilor și politicilor lor de destabilizare a Ucrainei, precum și agresiunii militare împotriva acestei țări.

93      În această privință, există o legătură logică între faptul de a viza oamenii de afaceri importanți implicați în sectoare economice care furnizează venituri substanțiale guvernului rus, pe de o parte, și obiectivul măsurilor restrictive în cauză, care este printre altele de a spori presiunea asupra Federației Ruse, precum și de a crește costul acțiunilor acesteia din urmă de subminare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Rosneft și alții/Consiliul, T‑715/14, nepublicată, EU:T:2018:544, punctul 157 și jurisprudența citată).

94      Cu toate acestea, niciun element din considerentele sau din dispozițiile Deciziei 2014/145, astfel cum a fost modificată, și ale Regulamentului nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat, nu permite să se concluzioneze că ar reveni Consiliului sarcina de a demonstra existența unor legături strânse sau a unei relații de interdependență între persoana al cărei nume este inclus în listele în cauză și guvernul rus sau acțiunile sale care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.

95      O asemenea interpretare ar fi contrară nu numai modului de redactare a criteriului (g), ci și obiectivului urmărit.

96      Astfel, pe de o parte, având în vedere modul de redactare a criteriului (g), trebuie să se aprecieze că persoanele vizate trebuie să fie considerate importante în virtutea importanței lor în sectorul în care își desfășoară activitatea și a importanței pe care o are acest sector pentru economia rusă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 septembrie 2018, Rosneft și alții/Consiliul, T‑715/14, nepublicată, EU:T:2018:544, punctul 157 și jurisprudența citată). Prin urmare, noțiunea de „oameni de afaceri importanți” trebuie să fie înțeleasă ca referindu‑se la importanța acestora din urmă având în vedere, după caz, statutul lor profesional, importanța activităților lor economice, amploarea participațiilor de capital ale acestora sau funcțiile lor în cadrul uneia sau mai multor întreprinderi în care își desfășoară aceste activități.

97      Pe de altă parte, obiectivul măsurilor restrictive în cauză nu este de a sancționa anumite persoane sau anumite entități ca urmare a legăturilor lor cu situația din Ucraina sau a legăturilor lor cu guvernul rus, ci, astfel cum s‑a amintit la punctul 93 de mai sus, de a exercita o presiune maximă asupra autorităților ruse, pentru ca acestea să pună capăt acțiunilor și politicilor lor de destabilizare a Ucrainei, precum și de a crește costul acțiunilor Federației Ruse de subminare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei și de a promova încetarea crizei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 163 și jurisprudența citată).

98      În definitiv, criteriul (g) trebuie interpretat în sensul, pe de o parte, că are vocația de a se aplica unor „oameni de afaceri importanți” în sensul descris la punctul 96 de mai sus și, pe de altă parte, că sectoarele economice în care sunt implicate aceste persoane sunt cele care trebuie să furnizeze o sursă substanțială de venituri pentru guvernul rus.

99      Prin urmare, temeinicia motivelor reținute în actele atacate trebuie apreciată în lumina acestei interpretări a criteriului (g).

100    În speță, întrucât aceste motive de includere și de menținere a numelui reclamantului în listele în cauză au rămas neschimbate, nu este necesar să se facă distincție între, pe de o parte, actele inițiale și, pe de altă parte, actele de menținere, din moment ce verificarea informațiilor invocate în expunerea de motive, precum și în elementele de probă, care figurează în primul și în al doilea dosar WK, privește în esență aceleași împrejurări de fapt.

101    Motivele reținute în privința reclamantului, în ceea ce privește criteriul (g), se referă la faptul că acesta era, la momentul adoptării atât a actelor inițiale, cât și a actelor de menținere, un acționar principal sau unul dintre principalii acționari ai Evraz, care figurează printre cei mai mari contribuabili ruși și își desfășoară activitatea în special într‑un sector economic care furnizează sau constituie o sursă substanțială de venituri pentru guvernul rus.

102    Or, din elementele dosarului cauzei reiese că reclamantul deține în mod direct 28,64 % din capitalul social al societății‑mamă a Evraz și că numai alți trei acționari ai acesteia dețin o participație mai mare de 5 %.

103    Deși reclamantul contestă calitatea sa de acționar principal al Evraz, precum și puterea sa de a stabili operațiunile grupului menționat sau de control al acestuia, este cert nu numai că el este unul dintre cei mai importanți acționari ai societății‑mamă a Evraz, ci și, potrivit prospectului acesteia depus la dosarul cauzei de către reclamant, că el este principalul acționar al societății respective.

104    Astfel, în cadrul societății‑mamă a Evraz, reclamantul deține procentul cel mai ridicat al drepturilor de vot dintre cei patru acționari principali, inclusiv el însuși, care, împreună, dețin 63,35 % din aceste drepturi, restul capitalului social fiind flotant, și au capacitatea de a exercita un control asupra alegerii administratorilor, a declarării dividendelor, a numirii conducerii și a altor decizii politice ale societății‑mamă menționate. În această privință, astfel cum subliniază Consiliul, trebuie să se arate că consiliul de administrație al acestei societăți‑mamă este compus din unsprezece membri, din care șase administratori neexecutivi independenți, și că reclamantul are dreptul de a numi singur până la trei administratori. În orice caz, este necesar să se arate că, deși participația reclamantului în societatea‑mamă în cauză, în calitate de simplu investitor, constituie o participație minoritară care nu îi permite să exercite nicio formă de control asupra acesteia, ea este totuși semnificativă, ținând seama în special de faptul că Evraz este unul dintre principalele grupuri ruse în domeniul siderurgic și minier. Rezultă că, în calitate de acționar principal al societății‑mamă în discuție timp de mai mulți ani, reclamantul poate fi calificat drept om de afaceri important în temeiul criteriului (g).

105    În ceea ce privește, în special, caracterul „important” al reclamantului, este necesar să se precizeze că, pentru a intra în categoria „oameni de afaceri importanți”, astfel cum s‑a arătat la punctele 96 și 97 de mai sus, criteriul (g) nu impune existența unor legături strânse sau a unei relații de interdependență cu guvernul rus sau cu președintele Federației Ruse. El nu depinde nici de vreo imputabilitate în sarcina reclamantului a deciziei de continuare a invaziei Ucrainei sau de o legătură directă ori indirectă cu anexarea Crimeei sau cu destabilizarea Ucrainei, astfel încât argumentul reclamantului referitor la lipsa unui beneficiu din activitățile guvernului rus în Ucraina trebuie respins ca nefondat.

106    În consecință, Consiliul a considerat în mod întemeiat că reclamantul era un om de afaceri important având în vedere printre altele statutul său profesional, importanța activităților sale economice, amploarea participațiilor de capital ale acestuia în cadrul Evraz și în special calitatea sa de acționar principal al societății‑mamă a grupului de societăți menționat (a se vedea punctul 96 de mai sus).

107    În plus, reclamantul contestă în esență desfășurarea unei activități în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus în sensul criteriului (g).

108    În această privință, trebuie să se arate, asemenea Consiliului, că, contrar celor pretinse de reclamant, expresia „care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului Federației Ruse” care figurează la criteriul (g) se referă, având în vedere modul de redactare a acestuia, la veniturile care provin din sectoarele economice importante ale Federației Ruse, iar nu numai la impozitele plătite de oamenii de afaceri importanți. Astfel, deși modul de redactare a considerentului (11) al Deciziei 2022/329 indică faptul că criteriile de desemnare trebuie modificate pentru a include „persoane și entități care […] furnizează [guvernului Federației Ruse] o sursă substanțială de venituri”, nu este mai puțin adevărat că acesta nu poate justifica o interpretare a criteriului menționat într‑un sens contrar modului său de redactare, care este foarte clar. Pe de altă parte, trebuie să se arate că interpretarea susținută de reclamant ar fi contrară finalității urmărite de măsurile restrictive în cauză, care este aceea de a slăbi capacitatea Federației Ruse de a‑și duce războiul de agresiune împotriva Ucrainei.

109    În plus, deși este adevărat că nici Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, nici Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat, nu definesc noțiunea de „sursă substanțială de venituri”, nu este mai puțin adevărat că utilizarea adjectivului calificativ „substanțială”, care se raportează la cuvântul „sursă”, implică faptul că această sursă trebuie să fie semnificativă și, prin urmare, deloc neglijabilă.

110    De asemenea, deși propria contribuție a Evraz la bugetul Federației Ruse poate fi utilă pentru a determina importanța economică a acesteia, în special pentru a stabili caracterul important al omului de afaceri care este principalul acționar al societății‑mamă a acesteia, ea nu este determinantă pentru a răspunde la întrebarea dacă sectorul economic în care reclamantul își desfășoară activitatea furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus.

111    În speță, în ceea ce privește problema dacă sectorul economic în care este implicat reclamantul prin intermediul Evraz furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus, nu se poate susține în mod valabil că nu aceasta este situația sectorului siderurgic și minier.

112    Astfel, o asemenea sursă substanțială de venituri furnizată guvernului rus de sectorul siderurgic și minier poate fi dedusă din context, precum și din înscrisul nr. 2 din primul dosar WK, care indică faptul că acest sector reprezenta, în anul 2016, al treilea sector economic în ceea ce privește veniturile fiscale din Rusia și că, printre primii 50 de contribuabili ruși, existau 10, inclusiv Evraz, care aparțineau sectorului respectiv. Din înscrisul menționat reiese de asemenea că, deși sarcina fiscală globală suportată de economia rusă a scăzut în anul 2016, ea a crescut de la 12,4 % la 12,9 % pentru acești contribuabili.

113    În plus, din înscrisul nr. 10 din primul dosar WK, precum și din istoricul Evraz, depus la dosar de reclamant, reiese că societatea‑mamă a acestui grup de societăți constituie una dintre cele mai mari întreprinderi siderurgice și miniere integrate vertical din lume, având mai multe filiale.

114    Acest lucru este confirmat și de raportul anual al societății‑mamă a Evraz pentru anul 2021, depus la dosar de reclamant, care indică veniturile pentru fiecare sector de activitate. Din acest raport reiese în special că activitățile siderurgice au raportat 12,5 miliarde de dolari americani (USD), luând în considerare și veniturile din acest sector din regiunea Americii de Nord (reprezentând 2,3 miliarde USD). Mai precis, deși societatea‑mamă menționată își desfășoară activitatea în mai multe sectoare ale economiei ruse, veniturile, în ceea ce privește numai siderurgia, care în Rusia au crescut cu 48,3 % între anii 2020 și 2021, reprezintă 66,3 % din veniturile sale totale. Potrivit raportului menționat, această societate‑mamă este un „lider pe piețele construcțiilor și produselor feroviare din Rusia”. Astfel, aceasta deține o cotă de 28 % pe piața rusă a roților de cale ferată, precum și de 97 % pe cea a trenurilor.

115    Pe de altă parte, din prospectul referitor la Evraz reiese că, în anul 2018, aceasta era al patrulea producător de oțel brut din Rusia și cel mai mare producător în funcție de volum de produse lungi pentru construcții și pentru industriile feroviare din această țară și din Comunitatea Statelor Independente (CSI). Raportul anual al societății‑mamă a Evraz pentru anul 2021 indică de asemenea că 94,8 % din cei 71 210 salariați ai Evraz sunt angajați în Rusia și în CSI.

116    Ansamblul tuturor acestor elemente permite astfel să se stabilească faptul că sectorul economic în cauză, și anume sectorul siderurgic și minier, în care își desfășoară activitatea, printre altele, Evraz, furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus.

117    Împrejurarea, presupunând că este dovedită, că veniturile fiscale provenite din sectorul siderurgic și minier ar fi repartizate în principal la bugetele entităților federale locale este lipsită de relevanță. Astfel, având în vedere obiectivul măsurilor restrictive în cauză, amintit la punctul 93 de mai sus, noțiunea de „venit pentru Guvernul Federației Ruse” nu poate primi o interpretare restrictivă, care s‑ar limita să vizeze veniturile fiscale repartizate la bugetul federal al acestui stat. Pe de altă parte și în orice caz, chiar dacă această sursă de venit nu este destinată bugetului federal și nici nu este utilizată în mod direct de guvernul menționat pentru a‑și susține cheltuielile militare, nu este mai puțin adevărat că ea permite acestui guvern, în ansamblul său, fără a distinge după cum aceste venituri provin de la bugetul federal sau de la bugetele regionale, să mobilizeze mai multe resurse pentru acțiunile sale de subminare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei.

118    În plus, argumentele reclamantului întemeiate pe elemente de context mai personale, și anume activitățile sale umanitare și rolul său în negocierile de pace, trebuie înlăturate ca inoperante. Astfel, asemenea elemente nu sunt relevante pentru a aprecia dacă condițiile criteriului (g), astfel cum a fost precizat la punctele 92-97 de mai sus, sunt îndeplinite în speță.

119    În sfârșit, critica invocată de reclamant în cadrul celui de al doilea memoriu în adaptare, potrivit căreia, întemeindu‑se pe elementele de probă cuprinse în al doilea dosar WK, Consiliul a săvârșit erori, în cadrul adoptării actelor de menținere, în ceea ce privește aprecierea contractelor dintre filialele Evraz și Garda Națională a Federației Ruse și existența unui proiect de lege privind economia de război care ar obliga întreprinderile precum Evraz să furnizeze materiale și servicii armatei, nu poate fi admisă. Astfel, trebuie să se constate că Consiliul a făcut referire la aceste elemente numai cu titlu suplimentar și că, în măsura în care nu le‑a utilizat pentru a susține actele de menținere, întrucât nu sunt direct legate de criteriul (g), critica menționată trebuie respinsă ca inoperantă.

120    Prin urmare, este necesar să se concluzioneze că Consiliul a prezentat o serie de indicii suficient de concrete, precise și concordante susceptibile să evidențieze faptul că sectorul economic în care este implicat reclamantul furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus.

121    Având în vedere tot ceea ce precedă, trebuie să se considere că motivul includerii numelui reclamantului în listele în cauză, întemeiat pe statutul de om de afaceri important implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus, care corespunde criteriului (g), este suficient de susținut, astfel încât, în raport cu acesta, Consiliul nu a săvârșit nicio eroare de apreciere atunci când a decis să includă și ulterior să mențină numele reclamantului în listele în cauză.

122    Or, potrivit jurisprudenței, în ceea ce privește controlul legalității unei decizii prin care se adoptă măsuri restrictive și având în vedere natura preventivă a acestora, dacă instanța Uniunii consideră că cel puțin unul dintre motivele menționate este suficient de precis și de concret, că este întemeiat și că reprezintă prin el însuși un temei suficient pentru susținerea acelei decizii, împrejurarea că altele dintre acele motive nu ar îndeplini aceste condiții nu poate justifica anularea deciziei menționate (a se vedea Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 72 și jurisprudența citată).

123    Prin urmare, fără a fi necesar să se examineze temeinicia celorlalte critici invocate de reclamant prin care se urmărește repunerea în discuție a aprecierii Consiliului în raport cu criteriul (d), al doilea motiv trebuie respins ca nefondat.

 Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității

124    Al treilea motiv se împarte în două aspecte, întemeiate, pe de o parte, pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament și, pe de altă parte, pe încălcarea principiului proporționalității.

–       Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament

125    Reclamantul susține în esență că măsurile restrictive în cauză sunt discriminatorii. În opinia sa, în primul rând, interpretarea criteriului (g) de către Consiliu este prea largă, întrucât permite sancționarea tuturor oamenilor de afaceri, indiferent de originea lor, care desfășoară sau au desfășurat o activitate economică semnificativă în Rusia și care își respectă obligațiile fiscale, numai pe această bază. În al doilea rând, aplicarea acestui criteriu de către Consiliu ar fi discriminatorie în măsura în care criteriul menționat ar viza oamenii de afaceri și întreprinderile de naționalitate rusă ignorând întreprinderile străine, în condițiile în care acestea din urmă își desfășoară de asemenea activitatea pe teritoriul rus și plătesc sume cu titlu de impozite și de taxe la bugetul Federației Ruse. În al treilea rând, reclamantul apreciază că este sancționat din cauza unor elemente asupra cărora nu are niciun control, indiferent dacă este vorba despre cuantumurile impozitelor care trebuie plătite, despre repartizarea veniturilor fiscale între regiuni și guvernul federal sau despre utilizarea bugetului alocat acestuia. Întrucât nu are niciun instrument pentru a influența politica fiscală rusă și alocarea veniturilor obținute din activitățile Evraz, nicio măsură restrictivă care îl privește nu ar putea modifica obligațiile acesteia în calitate de contribuabil rus.

126    Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

127    Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, principiul egalității de tratament, care reprezintă un principiu fundamental de drept, interzice ca situații comparabile să fie tratate în mod diferit sau ca situații diferite să fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea Hotărârea din 31 mai 2018, Kaddour/Consiliul, T‑461/16, EU:T:2018:316, punctul 152 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 13 septembrie 2018, Vnesheconombank/Consiliul, T‑737/14, nepublicată, EU:T:2018:543, punctul 161 și jurisprudența citată).

128    În speță, în primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantului întemeiat pe faptul că interpretarea criteriului (g) de către Consiliu este prea largă, întrucât permite în esență sancționarea tuturor oamenilor de afaceri, indiferent de originea lor, care desfășoară sau au desfășurat o activitate economică semnificativă în Rusia și care își respectă obligațiile fiscale, numai pe această bază, trebuie să se arate că reclamantul nu precizează modul în care sau persoanele în raport cu care ar fi discriminatorie această interpretare pretins prea largă a criteriului menționat. Contrar celor susținute de reclamant, nu sunt vizați toți oamenii de afaceri care desfășoară o activitate economică semnificativă în Rusia și care plătesc sau au plătit impozite în țara respectivă pe această bază, întrucât numai cei care își desfășoară activitatea într‑un sector economic care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus pot fi vizați de criteriul menționat. În orice caz, motivele pe care s‑a întemeiat Consiliul la adoptarea actelor atacate se bazează pe constatarea potrivit căreia reclamantul este acționarul principal al Evraz, unul dintre cei mai mari contribuabili ai Federației Ruse. Astfel, contrar celor pretinse de reclamant, acestuia i se aplică măsurile restrictive în cauză în urma unei evaluări individuale, întemeiată pe elemente de probă concrete care îl privesc.

129    Pe de altă parte, în cadrul criteriului (g), sectorul economic, iar nu oamenii de afaceri ca atare sau societățile ai căror acționari sunt este cel identificat ca furnizând o sursă substanțială de venituri guvernului rus (a se vedea punctul 98 de mai sus). Astfel, plata impozitelor de către reclamant sau de către societatea‑mamă a Evraz ori de către filialele acesteia nu este vizată în sine. Criteriul menționat se referă la toate veniturile generate de sectorul economic în care este implicat omul de afaceri vizat și include, așadar, printre altele, dar nu numai, veniturile fiscale generate de acest sector.

130    În al doilea rând, în ceea ce privește argumentul reclamantului potrivit căruia aplicarea criteriului (g) de către Consiliu este discriminatorie în măsura în care criteriul menționat vizează oamenii de afaceri și întreprinderile de naționalitate rusă ignorând întreprinderile străine, este suficient să se constate, asemenea Consiliului, că acest criteriu nu vizează naționalitatea persoanelor desemnate, ci orice persoană fizică având calitatea de om de afaceri important în sensul criteriului menționat. În consecință, persoanele vizate de măsurile restrictive în cauză pot avea orice naționalitate dacă îndeplinesc criteriul în discuție.

131    În aceste împrejurări, chiar presupunând că Consiliul nu a adoptat măsuri de înghețare a fondurilor în privința anumitor persoane care îndeplinesc criteriul (g) și nu a examinat cu atenție și cu imparțialitate toate elementele relevante referitoare la aceste persoane, o astfel de împrejurare nu ar putea fi invocată în mod valabil de reclamant, întrucât principiile egalității de tratament și nediscriminării trebuie să se concilieze cu principiul legalității (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 mai 2016, Post Bank Iran/Consiliul, T‑68/14, nepublicată, EU:T:2016:263, punctul 135 și jurisprudența citată). În orice caz, este necesar să se arate că din examinarea celui de al doilea motiv reiese că, fără a săvârși o eroare de apreciere, Consiliul a decis, în cadrul puterii de apreciere de care dispune pentru a stabili dacă sunt îndeplinite criteriile de desemnare, să includă și să mențină numele reclamantului în listele în cauză.

132    În al treilea rând, trebuie să se arate că reclamantul nu explică motivele pentru care pretinsa sa lipsă de influență asupra repartizării veniturilor fiscale ruse și asupra alocării veniturilor din activitățile Evraz ar putea constitui o atingere adusă principiului egalității de tratament, astfel încât acest argument trebuie înlăturat ca fiind nesusținut.

133    Prin urmare, prezentul aspect trebuie respins.

–       Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

134    Reclamantul pretinde că măsurile restrictive în cauză adoptate în privința sa sunt inadecvate și disproporționate, întrucât nu exercită nicio presiune asupra autorităților ruse și nici nu pot avea un efect util, din moment ce el nu participă la nicio acțiune legată de anexarea Crimeei sau de destabilizarea Ucrainei.

135    În această privință, reclamantul apreciază, pe de o parte, că măsurile în cauză adoptate în privința sa nu sunt necesare pentru atingerea obiectivelor urmărite, dat fiind că el nu a fost implicat și nici consultat în vreo decizie referitoare la anexarea Crimeei sau la destabilizarea Ucrainei. De asemenea, acesta susține că măsurile menționate sunt departe de pretinsul lor obiectiv de a afecta politica Federației Ruse în Ucraina, ținând seama de contribuția nesemnificativă la bugetul federal, și riscă să aibă consecințe negative asupra activităților sale în afara Rusiei. În plus, el afirmă că aceste măsuri au fost adoptate ca urmare a statutului său de acționar al societății‑mamă a Evraz, care nu face obiectul niciunei măsuri similare. În sfârșit, el arată că măsurile în cauză sunt disproporționate, din moment ce îl împiedică să intervină în mod eficient ca vector de comunicare în cadrul negocierilor de pace.

136    Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

137    Principiul proporționalității, care face parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și care este prevăzut la articolul 5 alineatul (4) TUE, impune ca mijloacele puse în aplicare printr‑o dispoziție de drept al Uniunii să fie de natură să permită realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor menționate (Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Al‑Aqsa/Consiliul și Țările de Jos/Al‑Aqsa, C‑539/10 P și C‑550/10 P, EU:C:2012:711, punctul 122, și Hotărârea din 1 iunie 2022, Prigozhin/Consiliul, T‑723/20, nepublicată, EU:T:2022:317, punctul 133).

138    Astfel, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile vizate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 178 și jurisprudența citată).

139    În ceea ce privește controlul jurisdicțional al respectării principiului proporționalității, legiuitorului Uniunii trebuie să i se recunoască o largă putere de apreciere în domenii care implică din partea acestuia alegeri de natură politică, economică și socială și în care acesta este chemat să efectueze aprecieri complexe. Rezultă că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în aceste domenii în raport cu obiectivul pe care instituția competentă urmărește să îl atingă poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 179 și jurisprudența citată).

140    În speță, trebuie să se arate că, având în vedere importanța primordială a obiectivelor urmărite de măsurile restrictive în cauză, și anume protejarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, precum și promovarea unei soluționări pașnice a crizei din această țară, care se înscriu în obiectivul mai larg al menținerii păcii, al prevenirii conflictelor și al consolidării securității internaționale, în conformitate cu obiectivele acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 alineatul (2) litera (c) TUE, consecințele negative care rezultă din aplicarea lor în privința reclamantului nu sunt vădit disproporționate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 150).

141    Trebuie să se arate de asemenea că, în considerentele (2)-(10) ale Deciziei 2022/329, Consiliul a menționat o degradare continuă a situației din Ucraina care a condus, la 24 februarie 2022, la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, cu încălcarea flagrantă a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței acestui stat. Astfel, ca urmare a agravării situației din Ucraina, caracterizată prin declanșarea războiului de agresiune desfășurat de Federația Rusă, Consiliul a considerat că trebuie să extindă cercul persoanelor și entităților vizate de măsurile restrictive în cauză pentru a atinge obiectivele urmărite. Or, dintr‑un astfel de demers întemeiat pe progresivitatea atingerii aduse drepturilor în funcție de eficiența măsurilor rezultă că proporționalitatea lor este de asemenea dovedită (a se vedea prin analogie Hotărârea din 28 noiembrie 2013, Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 126, și Hotărârea din 25 ianuarie 2017, Almaz‑Antey Air and Space Defence/Consiliul, T‑255/15, nepublicată, EU:T:2017:25, punctul 104).

142    Ținând seama de evoluția situației din Ucraina, având în vedere de asemenea oamenii de afaceri care își desfășoară activitatea în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus, Consiliul putea spera în mod legitim ca astfel de acțiuni să înceteze sau să devină mai costisitoare pentru cei care le întreprind, pentru a promova încetarea încălcării flagrante a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 13 septembrie 2018, Rosneft și alții/Consiliul, T‑715/14, nepublicată, EU:T:2018:544, punctul 157).

143    În speță, în cadrul celui de al doilea motiv, s‑a stabilit că măsurile restrictive în privința reclamantului erau justificate pentru motivul că situația sa permitea să se considere că acesta îndeplinea condițiile pentru aplicarea criteriului (g). Astfel, desemnarea reclamantului, în calitatea sa de acționar principal al societății‑mamă a Evraz, ia în considerare sectorul de activitate în care își desfășoară activitatea societatea menționată, indiferent dacă aceasta este de asemenea vizată de sancțiuni individuale în calitate de persoană juridică și indiferent de contribuția fiscală de care ar beneficia guvernul rus.

144    De altfel, faptul că reclamantul nu este implicat în nicio decizie referitoare la anexarea Crimeei sau la destabilizarea Ucrainei este lipsit de relevanță, întrucât acestuia nu i s‑au impus măsuri restrictive pentru motivul respectiv, ci ca urmare în special a faptului că este un om de afaceri important implicat în sectoare economice care furnizează o sursă substanțială de venituri guvernului rus, responsabil de anexarea Crimeei și de destabilizarea Ucrainei. În această privință, trebuie amintit că importanța obiectivelor urmărite de un act al Uniunii prin care se instituie un regim de măsuri restrictive este de natură să justifice consecințe negative, chiar considerabile, pentru anumiți operatori, inclusiv pentru cei care nu au nicio răspundere cu privire la situația care a condus la adoptarea măsurilor în cauză (a se vedea prin analogie Hotărârea din 3 septembrie 2008, Kadi și Al Barakaat International Foundation/Consiliul și Comisia, C‑402/05 P și C‑415/05 P, EU:C:2008:461, punctul 361, și Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C‑72/15, EU:C:2017:236, punctul 150).

145    În ceea ce privește caracterul adecvat al măsurilor restrictive adoptate în privința reclamantului, trebuie să se arate că, în raport cu obiective de interes general absolut fundamentale pentru comunitatea internațională precum cele menționate la punctul 140 de mai sus, măsurile respective nu pot fi considerate, ca atare, inadecvate (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 2 decembrie 2020, Kalai/Consiliul, T‑178/19, nepublicată, EU:T:2020:580, punctul 171 și jurisprudența citată).

146    În ceea ce privește caracterul necesar al măsurilor restrictive în cauză, trebuie să se constate că alte măsuri mai puțin constrângătoare nu permit atingerea într‑un mod la fel de eficient a obiectivelor urmărite, și anume exercitarea unei presiuni asupra factorilor de decizie ruși responsabili de situația din Ucraina, în special având în vedere posibilitatea de a eluda restricțiile impuse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 182 și jurisprudența citată). De altfel, reclamantul nu a reușit să demonstreze că Consiliul putea avea în vedere adoptarea unor măsuri mai puțin constrângătoare, dar la fel de adecvate precum cele prevăzute.

147    În ceea ce privește argumentul reclamantului referitor la repercusiunile asupra participării sale la negocierile de pace, trebuie amintit că articolul 2 alineatele (3) și (4) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, precum și articolul 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat, prevăd posibilitatea, pe de o parte, de a autoriza utilizarea fondurilor înghețate pentru a face față unor necesități de bază sau pentru a îndeplini anumite angajamente și, pe de altă parte, de a acorda autorizații specifice care să permită deblocarea fondurilor, a altor active financiare sau a altor resurse economice. În conformitate cu articolul 1 alineatul (6) din decizia menționată, autoritatea competentă a unui stat membru poate autoriza de asemenea intrarea persoanelor vizate pe teritoriul său, în special atunci când deplasarea se justifică din motive umanitare urgente sau se efectuează în scopul participării la reuniuni interguvernamentale și la reuniuni promovate sau găzduite de Uniune sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), în cazul în care se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea obiectivelor de politică ale măsurilor restrictive, inclusiv sprijinirea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei.

148    De altfel, după cum subliniază în mod întemeiat Consiliul, participarea la negocierile de pace și în general furnizarea de ajutor umanitar nu pot afecta aprecierea Consiliului cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri restrictive în privința reclamantului sau a altor oameni de afaceri importanți ruși pentru a crește presiunea asupra președintelui Putin și a guvernului său.

149    Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că măsurile restrictive în cauză nu sunt nici discriminatorii, nici disproporționate.

150    Prin urmare, se impune respingerea prezentului aspect, precum și a celui de al treilea motiv în totalitate.

 Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale

151    Potrivit reclamantului, includerea și menținerea numelui său în listele în cauză constituie o limitare nejustificată și disproporționată a drepturilor sale fundamentale, printre care figurează în special dreptul de proprietate, dreptul la respectarea vieții private și libertatea de a desfășura o activitate comercială, precum și dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre. El apreciază că adoptarea măsurilor restrictive în cauză a determinat de asemenea o încălcare a dreptului său la prezumția de nevinovăție și i‑a cauzat un prejudiciu moral ca urmare a atingerii aduse reputației sale.

152    Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

153    Mai întâi, trebuie să se arate că dreptul la respectarea vieții private, dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate și dreptul de circulație și de ședere fac parte dintre principiile generale ale dreptului Uniunii și sunt consacrate la articolele 7, 16, 17 și, respectiv, 45 din cartă.

154    Desigur, măsurile restrictive pe care le cuprind actele atacate, în pofida naturii lor conservatorii, determină restrângeri în exercitarea de către reclamant a drepturilor fundamentale menționate la punctul 153 de mai sus.

155    Cu toate acestea, drepturile fundamentale de care se prevalează reclamantul nu constituie prerogative absolute, iar exercitarea lor poate face obiectul unor restrângeri, în condițiile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă, potrivit căruia, pe de o parte, „[o]rice restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților recunoscute prin prezenta cartă trebuie să fie prevăzută de lege și să respecte substanța acestor drepturi și libertăți” și, pe de altă parte, „[p]rin respectarea principiului proporționalității, pot fi impuse restrângeri numai în cazul în care acestea sunt necesare și numai dacă răspund efectiv obiectivelor de interes general recunoscute de Uniune sau necesității protejării drepturilor și libertăților celorlalți”.

156    Astfel, pentru a fi conformă cu dreptul Uniunii, o restrângere a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să îndeplinească patru condiții. În primul rând, aceasta trebuie să fie „prevăzută de lege”, în sensul că instituția Uniunii care adoptă măsuri susceptibile să restrângă drepturile fundamentale ale unei persoane fizice sau juridice trebuie să dispună de un temei legal în acest scop. În al doilea rând, ea trebuie să respecte substanța acestor drepturi. În al treilea rând, ea trebuie să vizeze un obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune. În al patrulea rând, ea trebuie să fie proporțională (a se vedea Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctele 145 și 222 și jurisprudența citată).

157    Or, trebuie să se constate că aceste patru condiții sunt îndeplinite în speță.

158    În primul rând, restrângerile în discuție sunt „prevăzute de lege”, întrucât ele sunt enunțate în acte care au printre altele o aplicabilitate generală și un temei juridic clar în dreptul Uniunii, precum și o previzibilitate suficientă, ceea ce, de altfel, reclamantul nu contestă.

159    În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă restrângerile în discuție respectă „substanța” drepturilor fundamentale invocate de reclamant, trebuie să se arate că măsurile restrictive în cauză sunt limitate în timp și reversibile. Astfel, pe de o parte, ele se aplică pentru șase luni și se reexaminează permanent, după cum se prevede la articolul 6 al treilea paragraf din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și, pe de altă parte, este posibil să se acorde derogări de la măsurile restrictive aplicate, atât în ceea ce privește înghețarea fondurilor, cât și restricțiile în materie de admitere pe teritoriul statelor membre (a se vedea punctul 147 de mai sus).

160    În al treilea rând, restrângerile în cauză răspund unui obiectiv de interes general, recunoscut ca atare de Uniune. Astfel, ele urmăresc în special să exercite o presiune, în mod direct și indirect, asupra factorilor de decizie și a guvernului rus, responsabili de invadarea Ucrainei, pentru a reduce capacitatea acestora de a‑și continua acțiunile care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei și pentru a pune capăt acestor acțiuni în vederea menținerii stabilității europene și mondiale. Or, este vorba în acest caz despre un obiectiv care se încadrează în cele urmărite în cadrul PESC și prevăzute la articolul 21 alineatul (2) literele (b) și (c) TUE, precum, printre altele, menținerea păcii, prevenirea conflictelor, consolidarea securității internaționale și a protecției populației civile (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 iulie 2022, RT France/Consiliul, T‑125/22, EU:T:2022:483, punctul 226).

161    În al patrulea rând, în ceea ce privește caracterul proporțional al restrângerilor în cauză, trebuie să se arate că, în raport cu obiective de interes general absolut fundamentale pentru comunitatea internațională precum cele menționate la punctul 140 de mai sus, măsurile de înghețare a fondurilor nu pot, ca atare, să fie considerate inadecvate. În ceea ce privește caracterul necesar al măsurilor restrictive în cauză, trebuie să se constate că alte măsuri mai puțin constrângătoare nu ar permite atingerea într‑un mod la fel de eficient a obiectivelor urmărite, și anume exercitarea unei presiuni asupra factorilor de decizie ruși responsabili de situația din Ucraina, în special având în vedere posibilitatea de a eluda restricțiile impuse (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2016, Rotenberg/Consiliul, T‑720/14, EU:T:2016:689, punctul 182 și jurisprudența citată).

162    În continuare, trebuie amintit că articolul 2 alineatele (3) și (4) din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, precum și articolul 4 alineatul (1), articolul 5 alineatul (1) și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat, prevăd posibilitatea, pe de o parte, de a autoriza utilizarea fondurilor înghețate pentru a face față unor necesități de bază sau pentru a îndeplini anumite angajamente și, pe de altă parte, de a acorda autorizații specifice care să permită deblocarea fondurilor, a altor active financiare sau a altor resurse economice.

163    În ceea ce privește, în special, pretinsa încălcare, prin articolul 1 din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, a dreptului reclamantului, în calitate de cetățean portughez și, prin urmare, de cetățean al Uniunii, de a circula liber pe teritoriul acesteia, consacrat la articolul 21 TFUE, precum și la articolul 45 alineatul (1) din cartă, trebuie să se arate că reclamantul nu contestă că adoptarea actelor în domeniul PESC, prevăzută de tratate, poate restrânge dreptul la liberă circulație al cetățenilor Uniunii. Astfel, reclamantul se limitează să susțină că restricția privind libertatea sa de circulație ar fi disproporționată.

164    Totuși, trebuie să se constate că reclamantul nu explică modul în care o asemenea restricție ar fi disproporționată în raport cu obiectivul urmărit. Astfel, în înscrisurile sale, el se limitează să facă o trimitere generală la argumentația sa din cadrul motivului întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, fără a expune motivele pentru care argumentele dezvoltate în cadrul motivului menționat ar fi relevante pentru a susține o atingere disproporționată adusă libertății sale de a circula în cadrul Uniunii. Prin urmare, trebuie înlăturată argumentația reclamantului întemeiată pe o atingere disproporționată adusă liberei circulații a cetățenilor Uniunii ca fiind nesusținută.

165    În ceea ce privește afirmația prin care reclamantul ridică problema posibilității Consiliului de a adopta o restricție privind libera circulație în temeiul articolului 215 TFUE, presupunând că o astfel de afirmație constituie o argumentație autonomă, trebuie să se constate că nici aceasta nu este susținută și, prin urmare, trebuie să fie înlăturată. În orice caz, trebuie să se arate că restricțiile privind libertatea de circulație sunt prevăzute numai la articolul 1 din Decizia 2014/145, astfel cum a fost modificată, și că nu figurează în Regulamentul nr. 269/2014, astfel cum a fost modificat. Or, după cum reiese din referirile deciziei menționate, aceasta nu a fost adoptată în temeiul articolului 215 TFUE, ci în temeiul articolului 29 TUE.

166    Pe de altă parte, trebuie să se arate de asemenea că reclamantul nu susține nicidecum modul în care măsurile restrictive adoptate în privința sa ar aduce atingere dreptului la respectarea vieții sale private.

167    În sfârșit, în ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului reclamantului la prezumția de nevinovăție, pe care acesta o menționează în înscrisurile sale, fără a o susține însă prin argumente specifice, trebuie să se arate că, întrucât măsurile restrictive adoptate în privința sa nu au ca efect confiscarea bunurilor reclamantului, ci doar înghețarea lor cu titlu conservatoriu, este necesar să se considere că astfel de măsuri nu au niciun caracter penal și, prin urmare, nu au efectul de a aduce atingere dreptului la prezumția de nevinovăție, recunoscut la articolul 48 alineatul (1) din cartă, care impune ca orice persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni să fie prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea. În ceea ce privește pretinsul prejudiciu moral ca urmare a atingerii aduse reputației sale, menționat de asemenea în cadrul acestei critici, el nu poate fi invocat în mod util pentru a stabili o încălcare a dreptului reclamantului la prezumția de nevinovăție.

168    Trebuie să se concluzioneze că restrângerile în cauză, care decurg din măsurile restrictive adoptate în privința reclamantului în actele atacate, nu sunt disproporționate și nu pot determina nelegalitatea actelor menționate.

169    Având în vedere cele ce precedă, se impune respingerea celui de al patrulea motiv și, prin urmare, a cererii de anulare în totalitate.

 Cu privire la cererea de despăgubire

170    Reclamantul solicită repararea prejudiciului cauzat reputației sale, care este estimat la 1 milion de euro cu titlu provizoriu.

171    Consiliul, susținut de Comisie, contestă argumentele reclamantului.

172    Reiese din jurisprudență că angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, în sensul articolului 340 al doilea paragraf TFUE, pentru comportamentul ilicit al instituțiilor sau al organelor sale este subordonată îndeplinirii unui ansamblu de condiții, și anume existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept al cărei obiect este conferirea de drepturi particularilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între încălcarea obligației care revine autorului actului și prejudiciul suferit de partea vătămată (a se vedea Hotărârea din 10 septembrie 2019, HTTS/Consiliul, C‑123/18 P, EU:C:2019:694, punctul 32 și jurisprudența citată).

173    Condițiile pentru angajarea răspunderii extracontractuale a Uniunii, pe care instanța Uniunii nu este obligată să le examineze într‑o ordine determinată, sunt cumulative, astfel încât este suficient ca una dintre acestea să lipsească pentru a respinge acțiunea în întregime (Hotărârea din 1 februarie 2023, Klymenko/Consiliul, T‑470/21, nepublicată, EU:T:2023:26, punctul 62; a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2018, Uniunea Europeană/Kendrion, C‑150/17 P, EU:C:2018:1014, punctul 118 și jurisprudența citată).

174    Or, din tot ceea ce precedă reiese că argumentele pe care reclamantul le‑a invocat pentru a demonstra nelegalitatea actelor atacate prin care numele său a fost inclus în listele în cauză trebuie respinse, astfel încât condiția referitoare la nelegalitatea comportamentului reproșat Consiliului nu este îndeplinită în speță. Așadar, întrucât lipsește una dintre condițiile amintite la punctul 172 de mai sus, răspunderea Uniunii nu poate fi angajată.

175    În consecință, cererea de despăgubire trebuie respinsă ca nefondată, fără a fi necesar să se examineze caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între acesta din urmă și încălcarea obligației în cauză. Prin urmare, acțiunea trebuie respinsă în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

176    Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantul a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Consiliului.

177    Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. În consecință, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi extinsă)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Domnul Roman Arkadyevich Abramovich va suporta propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

3)      Comisia Europeană va suporta propriile cheltuieli de judecată.

Spielmann Mastroianni

Brkan      

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 decembrie 2023.

Semnături

Cuprins

Istoricul litigiului

Faptele ulterioare introducerii prezentei acțiuni

Concluziile părților

În drept

Cu privire la cererea de anulare

Cu privire la primul motiv

– Cu privire la primul aspect, referitor la „încălcarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și a obligației de motivare”

– Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe „încălcarea dreptului la apărare” și pe „nerespectarea de către Consiliu a obligației sale de reexaminare în cadrul adoptării actelor de menținere din septembrie 2022 și din martie 2023”

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o „eroare vădită de apreciere”

– Considerații introductive

– Cu privire la aplicarea criteriului (g) în privința reclamantului

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament și proporționalității

– Cu privire la primul aspect, întemeiat pe încălcarea principiilor nediscriminării și egalității de tratament

– Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale

Cu privire la cererea de despăgubire

Cu privire la cheltuielile de judecată

*      Limba de procedură: franceza.