ORDONANȚA TRIBUNALULUI (Camera a opta)
4 iunie 2012 (*)
„Acțiune în anulare — Contracte de achiziții publice de bunuri — Procedură de cerere de ofertă — Informatizarea serviciului public de radiodifuziune din Muntenegru — Decizie de atribuire a contractului adoptată de Delegația Uniunii în Muntenegru — Lipsa calității de pârât — Inadmisibilitate”
În cauza T‑395/11,
Elti d.o.o., cu sediul în Gornja Radgona (Slovenia), reprezentată de N. Zidar Klemenčič, avocat,
reclamantă,
împotriva
Delegației Uniunii Europene în Muntenegru, reprezentată inițial de domnul N. Bertolini, în calitate de agent, și ulterior de J. Stuyck și de A.‑M. Vandromme, avocați,
pârâtă,
având ca obiect, cu titlu principal, o cerere de anulare a deciziei șefului Delegației Uniunii în Muntenegru din 21 martie 2011 de respingere a ofertei reclamantei pentru contractul de furnizare a unor echipamente destinate informatizării serviciului public de radiodifuziune din Muntenegru și, prin urmare, de atribuire a contractului menționat unei alte societăți și, în subsidiar, o cerere de despăgubiri,
TRIBUNALUL (Camera a opta),
compus din domnul L. Truchot, președinte, doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor) și domnul A. Popescu, judecători,
grefier: domnul E. Coulon,
pronunță prezenta
Ordonanță
Istoricul cauzei
1 La 14 septembrie 2010, un anunț de participare privind un proiect intitulat „Susținerea informatizării serviciului public de radiodifuziune din Muntenegru — furnizare de echipament, Muntenegru”, care urmărea încheierea unui contract de furnizare de echipament, a fost publicat în suplimentul Jurnalului Oficial al Uniunii Europene (JO 2010/S 178‑270613), cu referința EuropeAid/129435/C/SUP/ME. Acest anunț cuprindea mențiunea următoare: „Autoritate contractantă: Uniunea Europeană, reprezentată de Delegația Uniunii Europene în Muntenegru, în numele și pe seama țării beneficiare, Muntenegru”.
2 Finanțarea proiectului în cauză face parte din Decizia C(2009) 6420 a Comisiei Comunităților Europene din 20 august 2009 prin care se adoptă programul național pentru Muntenegru în cadrul instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA) în materie de ajutor pentru tranziție și de consolidare a instituțiilor pentru anul 2009, ale cărei anexe cuprind o listă cu proiecte care includ proiectul care face obiectul prezentei proceduri. Această decizie a Comisiei are ca temei juridic Regulamentul (CE) nr. 1085/2006 al Consiliului din 17 iulie 2006 de instituire a unui instrument de asistență pentru preaderare (IPA) (JO L 210, p. 82, Ediție specială, 11/vol. 47, p. 134).
3 Executarea programului menționat s‑a efectuat prin încheierea unui contract de finanțare semnat de Comisie, reprezentată de șeful delegației, și de guvernul muntenegrean la 18 octombrie 2009 și, respectiv, la 6 noiembrie 2009.
4 La 15 noiembrie 2010, reclamanta Elti d.o.o., o societate de drept sloven, a depus o ofertă în cadrul procedurii sus‑menționate.
5 Prin scrisoarea din 13 decembrie 2010, Delegația Uniunii în Muntenegru a informat reclamanta, pe de o parte, despre respingerea ofertei pentru două motive de ordin tehnic și, pe de altă parte, despre faptul că procedura de cerere de ofertă era anulată pentru motivul că niciun ofertant nu îndeplinea integral condițiile din cererea de ofertă.
6 Prin scrisoarea din 26 ianuarie 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru invita reclamanta să participe la o procedură de negociere legată de același proiect, cu referința EuropeAid/129435/C/SUP/ME‑NP, și preciza că dosarul inițial al cererii de ofertă rămânea valabil în integralitatea sa pentru desfășurarea procedurii de negociere.
7 Prin scrisoarea din 22 februarie 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru a solicitat reclamantei să clarifice nouă puncte legate de partea tehnică a noii sale oferte prezentate la 10 februarie 2011, reclamanta dând curs acestei cereri prin scrisoarea din 24 februarie 2011.
8 Prin scrisoarea din 23 martie 2011, reclamanta a solicitat Delegației Uniunii în Muntenegru să i se comunice decizia adoptată în legătură cu procedura de negociere.
9 Prin scrisoarea din 11 mai 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru a indicat reclamantei următoarele:
„Pentru informare, procesul este încă în curs și pentru moment nu vă putem comunica alte informații. Vă asigurăm că vă vom informa în legătură cu decizia finală în scurt timp.”
10 La 27 mai 2011, reclamanta a primit o scrisoare de la Delegația Uniunii în Muntenegru, datată 21 mai 2011, prin care era informată că oferta sa a fost respinsă pentru motivul că „capacitatea sa tehnică” nu a fost considerată de natură să îndeplinească mai multe criterii menționate în dosarul cererii de ofertă și că respectivul contract a fost atribuit Eurotel SpA pentru suma de 1 420 046 de euro.
11 Prin scrisoarea din 6 iunie 2011 adresată Delegației Uniunii în Muntenegru, reclamanta a contestat decizia din 21 martie 2011 și a solicitat anularea deciziei sale „eronate” și alegerea sa ca furnizor în cadrul contractului în cauză.
12 Prin scrisoarea din 16 iunie 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru a indicat reclamantei următoarele:
„Vă mulțumim pentru scrisoarea dumneavoastră primită la 6 iunie 2011. În cadrul acesteia se ridică câteva probleme care necesită o analiză care în prezent este în curs. În temeiul secțiunii 2.4.15 din ghidul practic al procedurilor de achiziții publice pentru acțiunile externe ale [Comunității Europene], puteți conta pe un răspuns în termen de 45 de zile de la data primirii scrisorii dumneavoastră.”
13 Prin scrisoarea din 18 iulie 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru a informat reclamanta în special în legătură cu faptul că nu exista un motiv de a modifica sau a completa decizia comitetului care a considerat că oferta nu respectă cerințele tehnice și a respins oferta pentru acest motiv.
Procedura și concluziile părților
14 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 26 iulie 2011, reclamanta a introdus prezenta acțiune.
15 Printr‑un act separat din aceeași zi, reclamanta a formulat o cerere de măsuri provizorii în care solicita, în esență, președintelui Tribunalului să dispună suspendarea executării deciziei Delegației Uniunii în Muntenegru privind respingerea ofertei sale și atribuirea contractului unui alt ofertant, precum și a contractului de achiziții publice de bunuri în cauză, în ipoteza în care acest contract ar fi fost deja încheiat.
16 Prin memoriile din 22 august 2011, reclamanta și Delegația Uniunii în Muntenegru au răspuns la o întrebare adresată de Tribunal privind calitatea de pârâtă a delegației în procedura referitoare la măsurile provizorii și în acțiunea principală.
17 Prin Ordonanța din 30 septembrie 2011, cererea de măsuri provizorii formulată de reclamantă a fost respinsă și s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.
18 Prin act separat înregistrat la grefa Tribunalului la 6 octombrie 2011, Delegația Uniunii în Muntenegru a ridicat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 114 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Reclamanta și‑a depus observațiile privind această excepție la 15 decembrie 2011.
19 Reclamanta solicită Tribunalului în cererea introductivă:
¾ constatarea faptului că Delegația Uniunii în Muntenegru a încălcat prevederile Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116) și în special articolul 2 și articolul 30 alineatul (3) din aceasta;
¾ anularea procedurii de negociere întrucât delegația menționată nu i‑a aplicat principiul egalității de tratament și nu i‑a acordat posibilitatea de a‑și modifica sau de a‑și explica oferta;
¾ anularea deciziei de atribuire a contractului adoptată la terminarea procedurii de negociere prin care aceeași delegație a respins oferta sa și a atribuit contractul societății Eurotel;
¾ în cazul în care contractul de achiziții publice de bunuri s‑ar fi încheiat deja, declararea acestuia ca fiind nul și neavenit;
¾ obligarea Delegației Uniunii din Muntenegru la plata către reclamant a sumei de 10 000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată în aplicarea articolului 87 din regulamentul de procedură, inclusiv a cheltuielilor legate de eventuale intervenții.
În subsidiar, în cazul în care contractul ar fi fost deja executat sau în cazul în care decizia nu ar mai putea fi anulată:
¾ constatarea faptului că delegația menționată a încălcat Directiva 2004/18 și în special articolul 2 și articolul 30 alineatul (3) din aceasta;
¾ obligarea delegației menționate la plata către aceasta a unor daune interese în valoare de 172 541,56 euro cu titlu de despăgubiri pentru pierderea suferită în cadrul procedurii respective;
¾ obligarea delegației în cauză la plata cheltuielilor de judecată și la plata către aceasta a sumei totale de 10 000 de euro cu titlu de cheltuieli de judecată, în temeiul articolului 87 din regulamentul de procedură, inclusiv a cheltuielilor legate de eventuale intervenții.
20 În observațiile sale privind excepția de inadmisibilitate, Delegația Uniunii în Muntenegru solicită Tribunalului:
¾ declararea drept inadmisibilă a acțiunii în anulare;
¾ obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
21 În observațiile sale privind excepția de inadmisibilitate, reclamanta a solicitat Tribunalului respingerea ca nefondată și nedovedită a excepției de inadmisibilitate invocate și „constatarea faptului că în temeiul deciziei Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului european pentru acțiune externă, pârâta reprezintă Uniunea Europeană în Muntenegru în ceea ce privește contractul de achiziții publice cu referința EuropeAid/129435/C/SUP/ME‑NP din 21 martie 2011 și este, în această calitate, parte legitimă la procedura în cauza de față”.
În drept
22 Potrivit articolului 114 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, dacă o parte solicită Tribunalului să se pronunțe cu privire la excepția de inadmisibilitate, fără a intra în dezbaterea fondului, în continuare, procedura de judecare a cererii este orală, în afară de cazul în care Tribunalul decide altfel.
23 În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pe baza înscrisurilor de la dosar și decide că nu mai este necesară deschiderea procedurii orale.
24 Delegația Uniunii în Muntenegru susține că nu poate avea calitatea de pârâtă în cadrul prezentei proceduri întrucât nu beneficiază de statutul de organ autonom și, în speță, nu a acționat astfel.
25 În această privință, trebuie amintite prevederile articolului 263 alineatul (1) TFUE, care prevede:
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului European menite să producă efecte juridice față de terți. Aceasta controlează, de asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să producă efecte juridice față de terți.”
26 Din dispoziția menționată rezultă că această cale de atac a acțiunii în anulare poate fi exercitată împotriva actelor care provin de la anumite instituții nominalizate, precum și, în general, împotriva actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii”, în măsura în care este vorba de acte care vizează producerea unor efecte juridice obligatorii.
27 Cu toate acestea, nu se poate deduce din modul de redactare a articolului 263 alineatul (1) TFUE și din jurisprudența Uniunii, după cum rezultă din Hotărârea Curții din 23 aprilie 1986, Les Verts/Parlamentul European, denumită „Les Verts” (294/83, Rec., p. 1339), astfel cum procedează reclamanta, că orice entitate sau structură care face parte din structura organizatorică a Uniunii poate, chiar numai prin acest fapt, să fie considerată un organ, un oficiu sau o agenție a acesteia din urmă în sensul articolului citat anterior.
28 Faptul că decizia de a nu atribui contractul reclamantei poate fi considerată un act cauzator de prejudiciu care modifică în mod distinct situația sa juridică nu înseamnă în mod necesar că autorul său are capacitatea de a apăra legalitatea actului menționat în fața instanțelor Uniunii.
29 Astfel, trebuie să se verifice dacă, în raport cu dispozițiile care reglementează statutul de entitate interesată, aceasta are capacitatea juridică necesară pentru a putea fi considerată un organ autonom al Uniunii și pentru a‑i fi recunoscută calitatea de pârâtă.
30 În ceea ce privește delegațiile Uniunii, acestea sunt evocate la articolul 221 TFUE după cum urmează:
„(1) Delegațiile Uniunii în țările terțe și pe lângă organizațiile internaționale asigură reprezentarea Uniunii.
(2) Delegațiile Uniunii se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate […]”
31 Decizia 2010/427/UE a Consiliului din 26 iulie 2010 privind organizarea și funcționarea Serviciului European de Acțiune Externă (JO L 201, p. 30, denumită în continuare „Decizia din 26 iulie 2010”), adoptată în temeiul articolului 27 alineatul (3) TUE, prevede la articolul 1 următoarele:
„[…]
(2) SEAE, cu sediul în Bruxelles, este un organism autonom din punct de vedere funcțional al Uniunii Europene, separat față de Secretariatul General al Consiliului și de Comisie, cu capacitatea juridică necesară pentru a‑și îndeplini atribuțiile și pentru a‑și realiza obiectivele.
(3) SEAE se află sub autoritatea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate […]
(4) SEAE este format dintr‑o administrație centrală și din delegațiile Uniunii în țările terțe și în cadrul organizațiilor internaționale.”
32 Articolul 5 din Decizia din 26 iulie 2010, intitulat „Delegațiile Uniunii”, cuprind dispozițiile următoare:
„(1) Decizia de a deschide sau de a închide o delegație este adoptată de Înaltul Reprezentant, cu acordul Consiliului și al Comisiei.
(2) Fiecare delegație a Uniunii se află sub autoritatea unui șef de delegație.
[…]
(3) Șeful de delegație primește instrucțiuni de la Înaltul Reprezentant și de la SEAE și răspunde de executarea acestora.
În domeniile în care Comisia își exercită competențele care îi sunt conferite prin tratate, aceasta poate, în conformitate cu articolul 221 alineatul (2) [din TFUE], să emită și instrucțiuni către delegații, care sunt executate sub responsabilitatea generală a șefului de delegație.
(4) Șeful de delegație execută creditele operaționale în legătură cu proiectele Uniunii din țara terță în cauză, atunci când Comisia a subdelegat această competență, în conformitate cu Regulamentul financiar.
[…]
(8) Șeful de delegație are competența de a reprezenta Uniunea în țara în care este acreditată delegația, în special pentru încheierea de contracte și având capacitatea de a sta în justiție.
[…]”
33 În primul rând, reclamanta arată că această nouă normă juridică, introdusă prin Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare la 1 decembrie 2009, a transformat delegațiile Comisiei în delegații ale Uniunii, actori independenți care au personalitate juridică.
34 Cu toate acestea, simplul fapt că, de la acel moment, delegațiile nu mai reprezintă numai Comisia, ci Uniunea în ansamblul său nu este suficient pentru a recunoaște calitatea de pârâtă a Delegației Uniunii în Muntenegru.
35 În primul rând, trebuie arătat că din articolul 221 TFUE și din Decizia din 26 iulie 2010 rezultă că Delegația Uniunii în Muntenegru face parte integrantă din structura ierarhică și funcțională a Serviciului European de Acțiune Externă (denumită în continuare „SEAE”) și nu reprezintă decât o simplă diviziune, în timp ce acesta din urmă este clar desemnat ca organ autonom al Uniunii, care are capacitatea juridică necesară pentru realizarea misiunilor sale. În plus, aceste constatări au fost făcute de reclamanta însăși în înscrisurile sale.
36 În Ordonanța din 30 iunie 2011, Technoprocess/Comisia și Delegația Uniunii în Maroc (T‑264/09, nepublicată în Repertoriu, punctul 70), Tribunalul s‑a întemeiat chiar pe faptul că delegațiile Comisiei erau atașate acesteia din urmă și depindeau de Comisie pentru a concluziona că nu aveau personalitate juridică și că acțiunea îndreptată împotriva unei delegații a Comisiei într‑o țară terță este inadmisibilă.
37 În al doilea rând, în afara acestei legături de dependență organică cu SEAE, din Decizia din 26 iulie 2010 rezultă o subordonare funcțională a delegațiilor Uniunii și în special a șefilor de delegații față de Comisie în cadrul exercitării activității de executare a bugetului Uniunii.
38 Raportul specific dintre șefii delegațiilor Uniunii și Comisie este descris cu precizie în Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului din 25 iunie 2002 privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene (JO L 248, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 198, denumit în continuare „Regulamentul financiar”), fiind necesară modificarea acestuia din urmă după crearea SEAE în special pentru a asigura necesara „continuitate […] a funcționării delegațiilor Uniunii și, în special, continuitatea și eficiența modului de gestionare a ajutorului extern de către delegații”, potrivit termenilor considerentului (7) al Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1081/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Regulamentului financiar în ceea ce privește SEAE (JO L 311, p. 9).
39 Astfel, articolul 51 al doilea paragraf din Regulamentul financiar prevede că „Comisia poate delega șefilor delegațiilor Uniunii competențele sale de execuție bugetară pentru creditele de funcționare înscrise în propria sa secțiune” și că „[a]tunci când acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați ai Comisiei, șefii delegațiilor Uniunii aplică normele utilizate de Comisie pentru execuția bugetului și sunt supuși acelorași sarcini, obligații și responsabilități ca orice alt ordonator de credite subdelegat al Comisiei”.
40 Articolul 59 din Regulamentul financiar prevede că „[o]rdonatorii de credite delegați sau subdelegați nu pot acționa decât în limitele stabilite prin actul de delegare sau de subdelegare” și că „[a]tunci când șefii delegațiilor Uniunii acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați în conformitate cu articolul 51 al doilea paragraf, aceștia se află în subordinea Comisiei ca instituție responsabilă de definirea, exercitarea, controlul și evaluarea sarcinilor și responsabilităților ce le revin în calitate de ordonatori de credite subdelegați”, Comisia informând, concomitent, pe Înaltul Reprezentant cu privire la acest aspect.
41 Din articolul 60a din Regulamentul financiar rezultă că șefii delegațiilor Uniunii care acționează în calitate de ordonatori de credite subdelegați trebuie, pe de o parte, să prezinte rapoarte ordonatorului lor de credite delegat privind, printre altele, gestionarea operațiunilor care le‑au fost subdelegate și, pe de altă parte, să răspundă oricărei solicitări care le este adresată de ordonatorul de credite delegat al Comisiei.
42 Potrivit articolului 85 din Regulamentul financiar, șefii delegațiilor Uniunii, acționând în calitate de ordonatori de credite subdelegați, „sunt supuși competențelor de verificare ale auditorului intern al Comisiei pentru activitățile de gestiune financiară care le‑au fost subdelegate”.
43 Trebuie arătat de asemenea că Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1080/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Statutului funcționarilor Comunităților Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților (JO L 311, p. 1) a introdus în statutul menționat un nou articol 96, al cărui al doilea paragraf prevede că un „funcționar SEAE care trebuie să îndeplinească sarcini pentru Comisie ca parte a atribuțiilor sale acceptă instrucțiuni din partea Comisiei cu privire la acele sarcini, în conformitate cu articolul 221 alineatul (2) [TFUE]”.
44 Având în vedere prevederile sus‑menționate, trebuie să se considere că delegațiile Uniunii pot avea un rol în asistarea Comisiei la executarea bugetului Uniunii la nivel local, în special în cazul punerii în aplicare a proiectelor finanțate în cadrul programului de ajutor extern al Uniunii.
45 Această asistență, care se înscrie în cadrul unei subdelegații în favoarea șefului de delegație, se efectuează sub controlul strict al Comisiei care este responsabilă, potrivit articolelor 317 TFUE și 319 TFUE, de executarea bugetului și are, în temeiul articolului 51 din Regulamentul financiar, o putere de revocare a delegației acordate.
46 Astfel, din articolul 221 TFUE, din Decizia din 26 iulie 2010 și din dispozițiile relevante sus‑menționate din Regulamentul financiar rezultă că statutul juridic al delegațiilor Uniunii se caracterizează printr‑o dublă dependență organică și funcțională față de SEAE și față de Comisie, care nu permite caracterizarea lor drept organe, oficii sau agenții în sensul articolului 263 TFUE.
47 Această concluzie nu poate fi repusă în discuție de termenii subliniați de reclamantă din articolul 5 alineatul (8) din Decizia din 26 iulie 2010, care prevede că șeful de delegație are competența de a reprezenta Uniunea în țara în care este acreditată delegația, în special pentru încheierea de contracte și având capacitatea de a sta în justiție.
48 Acest articol amintește doar că o delegație nu acționează în nume și pe cont propriu și acordă responsabilului său o capacitate juridică strict limitată din punct de vedere teritorial, necesară de altfel pentru a răspunde propriilor nevoi de funcționare ale delegației.
49 În această privință, trebuie amintiți termenii articolului 274 TFUE, potrivit căruia „[c]alitatea de parte a Uniunii nu înlătură competența instanțelor naționale cu privire la litigiile respective, cu excepția cazurilor în care prin tratate competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene”, și ai articolului 335 TFUE, care are următorul cuprins:
„În fiecare dintre statele membre, Uniunea are cea mai largă capacitate juridică recunoscută persoanelor juridice de legislațiile interne; Uniunea poate, în special, să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile și imobile și poate sta în justiție. În acest scop, Uniunea este reprezentată de Comisie. Cu toate acestea, Uniunea este reprezentată de fiecare instituție, în temeiul autonomiei lor administrative, pentru chestiunile referitoare la funcționarea lor.”
50 Pe de altă parte, articolul 5 alineatul (8) din Decizia din 26 iulie 2010 nu poate fi luat în considerare în mod izolat. Acesta este indisociabil și trebuie interpretat în lumina tuturor normelor juridice reprezentate de articolul 221 TFUE, de Decizia din 26 iulie 2010 în ansamblul său și de dispozițiile relevante din Regulamentul financiar.
51 În al doilea rând, reclamanta susține că Delegația Uniunii în Muntenegru s‑a prezentat întotdeauna drept reprezentanta Uniunii, cu competențe depline de a acționa în numele său. Aceasta subliniază că contractul în litigiu a fost publicat în numele unei autorități contractante constituite din Uniune, reprezentată de Delegația sa în Muntenegru, că toate comunicările sau deciziile privind contractul în cauză au fost adoptate de același organ, și anume delegația reprezentată de șeful său, Comisia și SEAE nefiind menționate în niciunul dintre aceste documente.
52 Trebuie amintit că reclamanta solicită cu titlu principal anularea deciziei șefului Delegației Uniunii în Muntenegru din 21 martie 2011 de respingere a ofertei pentru contractul de achiziții publice de echipament destinat informatizării serviciului public de radiodifuziune din Muntenegru și, în mod corelativ, atribuirea contractului menționat unei alte societăți de drept italian.
53 După cum s‑a arătat deja, finanțarea proiectului în cauză face parte din Decizia C(2009) 6420.
54 Executarea programului național pentru Muntenegru adoptat prin această decizie s‑a realizat prin încheierea unui contract de finanțare semnat de Comisie, reprezentată de șeful delegației, și de guvernul din Muntenegru la 18 octombrie 2009 și, respectiv, la 6 noiembrie 2009.
55 Articolul 2 din contractul menționat prevede punerea în aplicare de către Comisie a programului național pentru Muntenegru, în cadrul IPA, în materie de ajutor pentru tranziție și de consolidare a instituțiilor pentru anul 2009, pe o bază centralizată, în temeiul articolului 53 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul financiar.
56 De la data intrării în vigoare, la 29 noiembrie 2010, a Regulamentului nr. 1081/2010, articolul 53a din Regulamentul financiar prevede că, „[a]tunci când Comisia execută bugetul în mod centralizat, sarcinile de execuție sunt efectuate fie direct de departamentele sale sau de delegațiile Uniunii în conformitate cu articolul 51 al doilea paragraf, fie indirect, în conformitate cu articolele 54‑57”.
57 Trebuie amintit că, potrivit articolului 51 al doilea paragraf din Regulamentul financiar, Comisia poate delega șefilor delegațiilor Uniunii competențele sale de execuție bugetară pentru creditele de funcționare înscrise în propria sa secțiune și, în acest caz, șefii delegațiilor Uniunii aplică normele utilizate de Comisie pentru execuția bugetului și sunt supuși acelorași sarcini, obligații și responsabilități ca orice alt ordonator de credite subdelegat al Comisiei.
58 Or, în ceea ce privește motivele care țin de IAP, Comisia a efectuat o subdelegare a competențelor, astfel cum rezultă din actul de subdelegare acordată șefului delegației Uniunii în Muntenegru din 18 aprilie 2011 și care îl înlocuiește pe cel din 7 iulie 2010, anterior Deciziei din 26 iulie 2010.
59 Această situație constituie expresia concretă a necesității de a asigura continuitatea funcționării delegațiilor Uniunii și în special continuitatea și eficiența gestionării ajutorului exterior de către delegații, evocat în considerentul (7) al Regulamentului nr. 1081/2010.
60 În plus, scrisoarea prin care Direcția Generală Extindere a Comisiei și‑a dat acordul privind cererea de autorizare a șefului Delegației Uniunii în Muntenegru de a deschide o procedură de negociere în cadrul atribuirii contractului în cauză ilustrează instrucțiunile care pot fi date șefului delegației.
61 Deși reclamanta nu contestă că decizia de respingere a ofertei sale a fost adoptată de șeful Delegației Uniunii în Muntenegru în calitatea sa de ordonator de credite subdelegat, aceasta pretinde totuși că este vorba despre un act care provine de la Comisie sau de la Înaltul Reprezentant.
62 În această privință, trebuie amintit că acte adoptate în temeiul unor competențe delegate sunt impuse în mod normal instituției care deleagă, căreia îi revine apărarea în justiție a actului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 12 iulie 1957, Algera și alții/Adunarea comună a CECA, 7/56 și 3/57‑7/57, Rec., p. 81, 113, Hotărârea Curții din 17 iulie 1959, Snupat/Înalta Autoritate, 32/58 și 33/58, Rec., p. 275, 298, și Hotărârea Tribunalului din 19 februarie 1998, DIR International Film și alții/Comisia, T‑369/94 și T‑85/95, Rec., p. II‑357, punctele 52 și 53). Presupunând că sunt echitabile, actele Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) sunt astfel imputate Comisiei (Hotărârea Tribunalului din 6 aprilie 2006, Camós Grau/Comisia, T‑309/03, Rec., p. II‑1173, punctul 66, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 martie 2010, GL2006 Europe/Comisia și OLAF, T‑435/09 R, nepublicată în Repertoriu, punctele 14‑16).
63 Această soluție este valabilă a fortiori pentru delegarea de semnătură (Hotărârea Curții din 14 iulie 1972, Imperial Chemical Industries/Comisia, 48/69, Rec., p. 619, punctele 11‑14) și, cum este cazul în speță, în ipoteza unei subdelegații.
64 În aceste împrejurări, trebuie să se considere că actele adoptate de șeful Delegației Uniunii în Muntenegru, în calitatea sa de ordonator de credite subdelegat al Comisiei, în cadrul procedurii privind contractul de achiziții publice de bunuri cu referința EuropeAid/129435/C/SUP/ME‑NP, nu permite să se recunoască delegației menționate calitatea de pârâtă și sunt, în speță, imputabile Comisiei.
65 Considerațiile reclamantei privind importanța personalului Delegației Uniunii în Muntenegru, modul de redactare a anunțului de participare sau neacceptarea de către Comisie sau de către SEAE a calității de pârâtă în procedura referitoare la măsurile provizorii nu sunt de natură să repună în discuție concluzia sus‑menționată.
66 În al treilea rând, reclamanta se referă la Hotărârea Tribunalului din 8 octombrie 2008, Sogelma/AER (T‑411/06, Rep., p. II‑2771), pentru a concluziona că excepția de inadmisibilitate ridicată de Delegația Uniunii în Muntenegru trebuie respinsă.
67 În această hotărâre, Tribunalul a considerat că era competent să judece o acțiune îndreptată împotriva Agenției Europene pentru Reconstrucție (AER) și prin care se urmărea anularea unor decizii care vizau anularea unei cereri de ofertă pentru un contract de achiziții publice de lucrări și organizarea unei noi cereri de ofertă.
68 Cu toate acestea, trebuie arătat că situația delegațiilor Uniunii nu este, în niciun caz, comparabilă cu cea a AER în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Sogelma/AER, punctul 66 de mai sus.
69 În susținerea deciziei sale, Tribunalul a arătat, într‑adevăr, la punctele 3 și 50, că AER este un organism comunitar căruia Regulamentul (CE) nr. 2667/2000 al Consiliului din 5 decembrie 2000 privind Agenția Europeană pentru Reconstrucție (JO L 306, p. 7, Ediție specială, 11/vol. 22, p. 46) i‑a conferit în mod expres personalitate juridică și care este competent, după ce a fost însărcinat de Comisie, să pună el însuși în aplicare programele de asistență comunitară. Printre acestea se numără și programul de asistență comunitară în favoarea Serbiei și a Muntenegrului.
70 Această situație nu corespunde celei a Delegației Uniunii în Muntenegru, care acționează în cadrul gestiunii centralizate directe la care se referă articolul 53a din Regulamentul financiar, iar nu indirectă, precum în cazul AER.
71 În plus, Tribunalul a luat în considerare faptul că, potrivit articolului 13 alineatul (2) și articolului 13a alineatul (3) din Regulamentul nr. 2667/2000, AER este competentă să își asigure apărarea în fața instanțelor Uniunii în litigiile legate de răspunderea sa extracontractuală și în litigiile privind deciziile pe care aceasta le‑a adoptat în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, p. 43, Ediție specială, 01/vol. 3, p. 76).
72 În mod evident, o astfel de capacitate de reprezentare în justiție nu există în cazul delegațiilor Uniunii.
73 Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că Delegația Uniunii în Muntenegru nu poate fi considerată un organ, un oficiu sau o agenție a Uniunii și nu i se poate recunoaște calitatea de pârâtă.
74 În consecință, acțiunea formulată împotriva acesteia este inadmisibilă, fie că este vorba de cererea în anulare formulată cu titlu principal, fie de cererea de despăgubiri formulată cu titlu subsidiar (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 2 decembrie 1992, SGEEM și Etroy/BEI, C‑370/89, Rec., p. I‑6211, punctul 16).
75 Prin urmare, prezenta acțiune trebuie respinsă.
Cu privire la cheltuielile de judecată
76 Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura referitoare la măsurile provizorii, în conformitate cu concluziile formulate, Delegația Uniunii în Muntenegru, atât în procedura referitoare la măsurile provizorii, cât și în acțiunea principală.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL (Camera a opta)
dispune:
1) Respinge acțiunea.
2) Obligă Elti d.o.o. la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor aferente procedurii referitoare la măsurile provizorii.
Luxemburg, 4 iunie 2012.