Cauza T‑552/13

Oil Turbo Compressor Co. (Private Joint Stock)

împotriva

Consiliului Uniunii Europene

„Acțiune în anulare – Politica externă și de securitate comună – Măsuri restrictive adoptate împotriva Iranului în scopul de a împiedica proliferarea nucleară – Înghețare a fondurilor – Termen de introducere a acțiunii – Tardivitate – Inadmisibilitate – Cerere de despăgubiri – Inadmisibilitate”

Sumar – Hotărârea Tribunalului (Camera a doua) din 23 octombrie 2015

1.      Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Act prin care se iau măsuri restrictive în privința unei persoane sau a unei entități – Act publicat și comunicat destinatarilor – Data comunicării actului – Comunicare către persoana interesată prin intermediul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – Admisibilitate – Obligație generală de a informa destinatarii actelor cu privire la căile de atac și la termene – Inexistență

[art. 263 al patrulea și al șaselea paragraf TFUE și art. 275 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 102; Regulamentul nr. 267/2012 al Consiliului, art. 46 alin. (3)]

2.      Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Act prin care se iau măsuri restrictive în privința unei persoane sau a unei entități – Act publicat și comunicat destinatarilor – Data comunicării actului – Comunicare către persoana interesată prin intermediul unei publicări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene – Admisibilitate – Condiții – Imposibilitatea Consiliului de a proceda la o notificare – Diligența Consiliului – Întindere

[art. 263 al șaselea paragraf TFUE și art. 275 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 102; Regulamentele nr. 1245/2011 și nr. 267/2012 ale Consiliului]

3.      Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Notificare – Noțiune – Notificare către reprezentantul reclamantului – Condiție

(art. 263 al șaselea paragraf TFUE)

4.      Acțiune în anulare – Termene – Momentul de la care începe să curgă termenul – Act prin care se iau măsuri restrictive în privința unei persoane sau a unei entități – Act nepublicat și necomunicat reclamantului – Data luării la cunoștință de act

[art. 263 al șaselea paragraf TFUE și art. 275 al doilea paragraf TFUE; Regulamentul de procedură al Tribunalului (1991), art. 102; Regulamentele nr. 1245/2011 și nr. 267/2012 ale Consiliului]

5.      Acțiune în anulare – Hotărâre de anulare – Măsuri de punere în executare – Refuz de a adopta măsuri care depășesc înlocuirea actului anulat – Obiecție referitoare la întinderea obligației de punere în executare – Cale procedurală – Acțiune în constatarea abținerii de a acționa

(art. 263 TFUE, 265 TFUE și 266 TFUE)

6.      Procedură jurisdicțională – Cerere de sesizare – Cerințe de formă – Identificarea obiectului litigiului – Cerere de despăgubiri formulată pentru prima dată în replică – Inadmisibilitate

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c) și art. 48 alin. (2)]

1.      În ceea ce privește măsurile restrictive împotriva Iranului, Consiliul nu are libertatea de a alege în mod arbitrar modul de comunicare a deciziilor sale către persoanele interesate. Numai atunci când este imposibil să se comunice în mod individual persoanei interesate actul prin care sunt adoptate sau sunt menținute măsuri restrictive în privința sa, publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial declanșează curgerea acestui termen de introducere a acțiunii.

În această privință, faptul că un asemenea aviz nu cuprinde nicio indicație cu privire la posibilitatea ca persoanele și entitățile vizate de măsurile restrictive să introducă o acțiune în fața Tribunalului în conformitate cu dispozițiile articolului 275 al doilea paragraf TFUE și ale articolului 263 al patrulea și al șaselea paragraf TFUE nu este de natură să pună în discuție constatarea că această publicare a permis persoanei interesate să fie informată despre conținutul motivelor includerii sale pe lista persoanelor și a entităților vizate de măsurile restrictive împotriva Iranului.

Astfel, în lipsa unei dispoziții exprese a dreptului Uniunii, nu se poate recunoaște în sarcina instituțiilor Uniunii o obligație generală de a informa justițiabilii despre căile de atac disponibile, precum și despre condițiile în care pot fi exercitate acestea.

Or, Regulamentul nr. 267/2012 privind măsuri restrictive împotriva Iranului și de abrogare a Regulamentului nr. 961/2010 nu cuprinde nicio dispoziție care să impună Consiliului să indice, cu ocazia comunicării prin publicarea unui aviz în Jurnalul Oficial, căile legale disponibile și condițiile în care acestea pot fi exercitate. În special, articolul 46 alineatul (3) din acest regulament, care se referă la comunicarea motivelor adoptării măsurilor restrictive către persoanele și entitățile vizate, nu conține nicio obligație în acest sens.

(a se vedea punctele 43 și 67-69)

2.      În ceea ce privește măsurile restrictive împotriva Iranului, se poate considera că Consiliul se află în imposibilitate de a comunica în mod individual unei persoane fizice sau juridice ori unei entități un act care conține măsuri restrictive care o privesc fie atunci când adresa persoanei sau a entității respective nu este publică și nu i‑a fost furnizată, fie atunci când comunicarea transmisă la adresa de care dispune Consiliul nu ajunge la destinatar, în pofida demersurilor întreprinse de acesta, cu toată diligența necesară, în scopul de a efectua o astfel de comunicare.

Consiliul se afla într‑o situație de imposibilitate de a proceda la comunicarea individuală, analoagă situației în care s‑ar fi aflat dacă nu ar fi cunoscut adresa entității vizate, atunci când a trimis unei entități o scrisoare cu confirmare de primire pentru a o informa cu privire la includerea sa pe lista persoanelor și a entităților vizate de măsurile restrictive împotriva Iranului, iar acea scrisoare i‑a fost returnată de serviciile poștale iraniene cu mențiunea „adresă schimbată”. Această constatare se impune chiar dacă adresa entității ar fi corectă.

Astfel, pe de o parte, această normă de expediere a unei trimiteri poștale este cunoscută de serviciile cu atribuții, în Iran, în distribuirea de trimiteri poștale. Pe de altă parte, ea constituie un mod adecvat de comunicare individuală, din moment ce notificarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire semnată permite să se determine cu certitudine dies a quo a termenului de introducere a acțiunii.

Astfel, Consiliul, care nu poate dispune în Iran decât de resurse limitate în vederea aflării adreselor private ale tuturor persoanelor și entităților vizate de regimul de măsuri restrictive, a făcut dovada diligenței cerute în legătură cu obligația care îi revenea de a comunica entității vizate măsurile restrictive adoptate în privința sa.

În consecință, Consiliul era îndreptățit să conteze pe indicația furnizată de serviciile poștale iraniene potrivit căreia entitatea în cauză își schimbase adresa, fără a fi obligat să reitereze comunicarea printr‑o nouă încercare de notificare pe cale poștală sau chiar prin alte măsuri.

(a se vedea punctele 44 și 47-51)

3.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 62)

4.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 72-76)

5.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 81)

6.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctele 86, 91 și 92)