Recurs introdus la 7 iunie 2021 de Consiliul Uniunii Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 24 martie 2021 în cauza T-374/20, KM/Comisia Europeană
(Cauza C-357/21 P)
Limba de procedură: germana
Părțile
Recurent: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bauer și M. Alver, agenți)
Celelalte părți din procedură: KM, Comisia Europeană și Parlamentul European
Concluziile recurentului
Recurentul solicită Curții:
admiterea recursului și anularea Hotărârii Tribunalului (Camera a șaptea) din 24 martie 2021, în cauza T-374/20, KM/Comisia Europeană;
soluționarea fondului cauzei și respingerea acțiunii introduse în primă instanță ca nefondată;
obligarea reclamantului în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Consiliu în cadrul prezentului recurs și al procedurii în primă instanță.
Motivele și principalele argumente
În susținerea recursului, Consiliul invocă patru motive.
În cadrul primului motiv, Consiliul reproșează Tribunalului că a săvârșit erori de drept în ceea ce privește existența unei diferențe de tratament în legătură cu acordarea unei pensii de urmaș în temeiul articolului 18 sau al articolului 20 din anexa VIII la statut între soțul supraviețuitor al unui fost funcționar, care s-a căsătorit înainte de încetarea funcției, și soțul supraviețuitor al unui fost funcționar, care s-a căsătorit după încetarea funcției. Tribunalul nu a apreciat totuși comparabilitatea situațiilor în cauză în temeiul tuturor elementelor care le caracterizează, în special al situației juridice respective, ținând sama de obiectul și de finalitatea măsurii Uniunii în cauză. Astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că data căsătoriei este singurul element pe baza căruia se stabilește dacă este aplicabil articolul 18 sau articolul 20 din anexa VIII la statut, deși diferența de tratament este justificată prin diferența fundamentală de fapt și de drept dintre situația juridică a unui funcționar care se regăsește într-una dintre situațiile administrative prevăzute la articolul 35 din statut și cea a unui fost funcționar.
Consiliul invocă cu titlu subsidiar al doilea și al treilea motiv.
În cadrul celui de al doilea motiv, Consiliul invocă erori de drept în legătură cu întinderea controlului jurisdicțional efectuat de către Tribunal asupra deciziilor adoptate de legiuitorul Uniunii. Tribunalul a făcut trimitere la existența unei „simple” marje de apreciere a legiuitorului Uniunii, care implică o obligație de a verifica dacă nu este nerezonabil ca legiuitorul Uniunii să considere diferența de tratament creată ca fiind adecvată și necesară pentru atingerea scopului urmărit. Astfel, Tribunalul nu a ținut seama de faptul că instanța acordă legiuitorului Uniunii, în cadrul exercitării competențelor conferite acestuia, o marjă largă de apreciere în domeniile în care activitatea sa necesită decizii atât politice, cât și economice sau sociale și în care trebuie să efectueze evaluări și aprecieri complexe, ceea ce este cazul la organizarea unui sistem de securitate socială. Astfel, nu este vorba de aspectul dacă într-un asemenea domeniu măsura adoptată a fost singura sau cea mai adecvată posibil. Aceasta este nelegală numai atunci când aceasta este în mod vădit inadecvată pentru atingerea scopului pe care îl urmăresc instituțiile competente. Întrucât Tribunalul verifică mai mult decât doar aspectul dacă măsura în cauză este vădit inadecvată, acesta și-a substituit propria apreciere celei a legiuitorului și, astfel, a depășit limitele controlului său de legalitate.
În cadrul celui de al treilea motiv, Consiliul invocă erori de drept săvârșite de Tribunal la examinarea justificării diferenței de tratament. Această examinare este mai întâi afectată de o eroare de drept săvârșită de Tribunal la stabilirea întinderii controlului său asupra deciziei adoptate de legiuitor. În continuare, Tribunalul nu a ținut seama de jurisprudența potrivit căreia revine în sarcina reclamantului să aducă dovada incompatibilității unei dispoziții legale cu dreptul primar și nu este de competența instituției ca autor al actului să dovedească legalitatea acestuia. În plus, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a examinat caracterul justificat al diferenței de tratament în temeiul unei jurisprudențe potrivit căreia nu este suficientă o prezumție generală de fraudă pentru a justifica o măsură care aduce atingere obiectivelor Tratatului FUE și a concluzionat că articolul 20 din anexa VIII la statut instituie o prezumție generală și irefutabilă de fraudă împotriva căsătoriilor cu o durată de sub cinci ani. În sfârșit, de aici reiese că, având în vedere faptul că articolul 20 din anexa VIII la statut nu impune o prezumție de fraudă sau de inexistență a unei fraude în legătură cu o căsătorie, posibilitatea discutată în hotărârea atacată de a prezenta elemente obiective de probă pentru răsturnarea prezumției de fraudă nu este relevantă în speță.
În sfârșit, în cadrul celui de al patrulea motiv, Consiliul invocă erori de drept și o încălcare a obligației de motivare în legătură cu concluziile Tribunalului privind încălcarea interdicției de discriminare pe motive de vârstă. În hotărârea atacată, Tribunalul se bazează în mod alternativ pe vârsta soțului supraviețuitor sau pe vârsta funcționarului ori a fostului funcționar și își încalcă astfel obligația de motivare. În continuare, stabilirea unui dezavantaj special pentru persoanele de o anumită vârstă sau dintr-o anumită grupă de vârstă depinde în special de dovada faptului că reglementarea în discuție afectează în mod negativ o proporție mult mai mare a persoanelor de o anumită vârstă în raport cu persoane de altă vârstă; această dovadă nu a fost totuși făcută în speță. În sfârșit, chiar presupunând că există o asemenea diferență de tratament, care se bazează în mod indirect pe vârsta fostului funcționar la data căsătoriei, Tribunalul a omis să examineze dacă această diferență de tratament este totuși conformă cu articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale1 și dacă îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 52 alineatul (1) din cartă.
____________
1 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (JO 2012, C 326, p. 391).