ORDONANȚA PREȘEDINTELUI TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANȚĂ

18 martie 2008(*)

„Măsuri provizorii – Controlul concentrărilor – Interzicerea unei operațiuni notificate – Articolul 8 alineatele (4) și (5) din Regulamentul (CE) nr. 39/2004 –Cerere de pronunțare a unei ordonanțe de obligare a Comisiei să adopte măsuri împotriva celeilalte părți la concentrarea interzisă – Măsură incompatibilă cu repartizarea atribuțiilor între instituții – Competențe ale Comisiei – Ordonanță adresată unui intervenient – Cerere de suspendare a operațiunii – Admisibilitate – Fumus boni iuris – Urgență – Prejudiciu grav și ireparabil – Producerea unui prejudiciu în funcție de evenimente viitoare, incerte – Lipsa motivării – Evaluarea tuturor intereselor implicate”

În cauza T‑411/07 R,

Aer Lingus Group plc, cu sediul în Dublin (Irlanda), reprezentată de A. Burnside, Solicitor, și de B. van de Walle de Ghelcke și T. Snels, avocați,

reclamantă,

împotriva

Comisiei Comunităților Europene, reprezentată de X. Lewis, E. Gippini Fournier și S. Noë, în calitate de agenți,

pârâtă,

susținută de

Ryanair Holdings plc, cu sediul în Dublin (Irlanda), reprezentată de J. Swift, QC, V. Power, A. McCarthy și D. W. Hull, Solicitors, și de G. M. Berrisch, avocat,

intervenientă,

Cerere, în primul rând, de pronunțare a unei ordonanțe de obligare a Comisiei să adopte anumite măsuri privind participarea societății Ryanair Holdings plc la capitalul reclamantei, în al doilea rând, în subsidiar, de pronunțare a oricărei ordonanțe cu efect similar împotriva Comisiei sau a societății Ryanair Holdings plc și, în al treilea rând, de suspendare a aplicării Deciziei 2007 C(2007)4600 final a Comisiei din 11 octombrie 2007 prin care aceasta din urmă a respins cererea reclamantei de a iniția o procedură în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201) și de a adopta măsuri provizorii în temeiul articolului 8 alineatul (5) din acest regulament,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANȚĂ AL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

pronunță prezenta

Ordonanță

 Cadrul juridic

1        Conform articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201):

„(1)      Se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:

(a)      fuzionării a două sau mai multe întreprinderi independente anterior sau părți ale unor întreprinderi sau

(b)      preluării, de către una sau mai multe persoane care controlează deja cel puțin o întreprindere sau de către una sau mai multe întreprinderi, fie prin achiziționarea de valori mobiliare sau de active, fie prin contract sau prin orice alte mijloace, a controlului direct sau indirect asupra uneia sau mai multor întreprinderi sau părți ale acestora.

(2)      Controlul decurge din drepturi, contracte sau orice alte mijloace care, fie separat sau combinate și având în vedere considerentele de drept sau de fapt relevante, conferă posibilitatea exercitării unei influențe decisive asupra unei întreprinderi, în special prin:

(a)      dreptul de proprietate sau dreptul de folosință integrală sau parțială asupra activelor unei întreprinderi;

(b)      drepturi sau contracte care conferă o influență decisivă asupra structurii, voturilor sau deciziilor organelor unei întreprinderi.

(3)      Controlul este dobândit de persoane sau întreprinderi care:

(a)      sunt titulare ale drepturilor sau beneficiare ale drepturilor în baza contractelor în cauză

sau

(b)      deși nu sunt titularele acestor drepturi sau beneficiare ale drepturilor în baza acestor contracte, au puterea de a exercita drepturile care decurg din acestea.

[…]”

2        Articolul 8 din Regulamentul nr. 139/2004 prevede:

„[…]

(4)      În cazul în care Comisia constată că o concentrare:

(a)      a fost deja pusă în aplicare și că acea concentrare a fost declarată incompatibilă cu piața comună sau

(b)      a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiții incluse într‑o decizie adoptată în conformitate cu alineatul (2), prin care s‑a stabilit că, în cazul absenței condiției, concentrarea ar îndeplini criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) sau, în cazurile prevăzute la articolul 2 alineatul (4), nu ar îndeplini criteriile prevăzute la articolul 81 alineatul (3) din tratat,

Comisia poate:

–        să solicite întreprinderilor implicate să dizolve concentrarea, în special prin dizolvarea fuziunii sau prin cesionarea tuturor acțiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situația existentă anterior punerii în aplicare a concentrării; în cazurile în care prin dizolvarea concentrării nu este posibilă restabilirea situației existente anterior punerii în aplicare a concentrării, Comisia poate adopta orice altă măsură adecvată pentru a restabili, în măsura posibilului, situația anterioară;

–        să dispună orice altă măsură adecvată pentru a se asigura că întreprinderile implicate dizolvă concentrarea sau iau măsurile de restabilire a situației prevăzute în decizia sa.

În cazurile care intră sub incidența primului paragraf litera (a), măsurile prevăzute la paragraful menționat anterior pot fi impuse fie printr‑o decizie adoptată în temeiul alineatului (3), fie printr‑o decizie separată.

(5)      Comisia poate adopta măsuri interimare adecvate pentru restabilirea sau menținerea condițiilor de concurență efectivă în cazul în care o concentrare:

(a)      a fost pusă în aplicare cu încălcarea articolului 7 și nu a fost încă adoptată o decizie privind compatibilitatea concentrării cu piața comună;

(b)      a fost pusă în aplicare cu încălcarea unei condiții incluse într‑o decizie adoptată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (b) sau alineatul (2) din prezentul articol;

(c)      a fost deja pusă în aplicare și este declarată incompatibilă cu piața comună.”

 Situația de fapt

3        Reclamanta, Aer Lingus Group plc (denumită în continuare „reclamanta” sau „Aer Lingus”), este o societate comercială pe acțiuni și societatea holding necomercială a Aer Lingus Limited, o companie de transport aerian internațional cu costuri și cu tarife reduse cu sediul, în Irlanda, care prestează servicii regulate de transport aerian către și dinspre aeroporturile din Dublin, Cork și Shannon. În urma privatizării acesteia în 2006 de către guvernul irlandez, care a păstrat 25,35 % din acțiuni, acțiunile Aer Lingus au fost admise spre vânzare la 2 octombrie 2006.

4        La 23 octombrie 2006, Ryanair Holdings plc (denumită în continuare „Ryanair”), care anterior, în perioada 27 septembrie-5 octombrie 2006, achiziționase 19,21 % din acțiunile Aer Lingus prin filiala Coinside Limited deținută integral, a emis o ofertă publică de cumpărare a întregului pachet de acțiuni al Aer Lingus.

5        La 30 octombrie 2006, în temeiul articolului 4 din Regulamentul nr. 139/2004, Ryanair a notificat Comisiei o concentrare propusă privind viitoarea sa achiziționare a Aer Lingus.

6        Pe durata ofertei, Ryanair a achiziționat mai multe acțiuni Aer Lingus și, până la 28 noiembrie 2006, deținea 25,17 % din capitalul social al Aer Lingus.

7        La 20 decembrie 2006, Comisia a adoptat o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 139/2004 (denumit în continuare „regulamentul”) prin care a inițiat a doua etapă a procedurii. În această decizie, Comisia a considerat că achizițiile separate de acțiuni menționate anterior și oferta publică emisă de Ryanair constituiau o singură concentrare în sensul articolului 3 din regulament.

8        La 27 iunie 2007, Comisia a adoptat Decizia C(2007)3104 prin care declara concentrarea notificată incompatibilă cu piața comună (denumită în continuare „decizia de interzicere”), în temeiul articolului 8 alineatul (3) din regulament. Comisia a concluzionat că această concentrare ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia în sensul articolului 2 alineatul (3) din regulament, în special ca o consecință a creării unei poziții dominante pentru Ryanair și pentru Aer Lingus pe 35 de rute către și dinspre Dublin, Shannon și Cork, și a creării sau a consolidării unei poziții dominante pe alte 15 rute către și dinspre Dublin și Cork.

9        Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului de Primă Instanță la 10 septembrie 2007, înregistrată sub numărul T‑342/07, Ryanair a introdus o acțiune în anulare împotriva deciziei de interzicere.

10      După adoptarea deciziei de interzicere, Ryanair a achiziționat încă 4,3 % din capitalul social al Aer Lingus, ajungând astfel să dețină un total de 29,4 % din acțiuni.

11      Pe durata procedurii în fața Comisiei înainte de adoptarea deciziei de interzicere, Comisia, în opinia Aer Lingus, ar fi trebuit să adopte o decizie în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulament, prin care să oblige Ryanair să renunțe la pachetul minoritar de acțiuni deținut la Aer Lingus în cazul în care Comisia ar interzice concentrarea.

12      La 27 iunie 2007, Directorul general adjunct al Direcției Generale Concurență a adresat reclamantei o scrisoare prin care îi arăta că, în opinia serviciului însărcinat cu controlul concentrărilor, Comisia nu avea competența, potrivit articolului 8 alineatul (4) din regulament, de a obliga Ryanair să renunțe la pachetul minoritar de acțiuni deținut, în măsura în care nimic nu arăta că Ryanair, cu 25,22 % din acțiunile Aer Lingus, ar fi în poziția de a exercita un control de iure sau de facto asupra Aer Lingus în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din regulament. Pentru aceleași motive, astfel cum se arăta în scrisoare, Comisia nu ar avea competența de a adopta măsuri provizorii în temeiul articolului 8 alineatul (5) din regulament.

13      La 17 august 2007, Aer Lingus a adresat Comisiei o cerere de inițiere a procedurii împotriva Ryanair în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulament și adoptarea unor măsuri provizorii în temeiul articolului 8 alineatul (5) din acesta pentru a împiedica Ryanair să își exercite dreptul de vot în cadrul societății Aer Lingus sau, în subsidiar, declararea în mod oficial că adoptarea unor astfel de măsuri nu intră în competența Comisiei. În plus, Aer Lingus a solicitat Comisiei să adopte în mod explicit o poziție privind interpretarea articolului 21 din regulament.

14      La 11 octombrie 2007, Comisia a adoptat Decizia C(2007) 4600 final prin care a respins cererea adresată de Aer Lingus (denumită în continuare „decizia atacată”).

 Decizia atacată

15      In decizia atacată, Comisia a susținut că, potrivit articolului 3 din regulament, o concentrare este realizată numai atunci când o întreprindere preia controlul, care se definește prin posibilitatea de a exercita o influență decisivă. În ceea ce privește articolul 8 alineatul (4) din regulament, Comisia a reamintit că această dispoziție îi permite, atunci când o concentrare a fost deja pusă în aplicare, să solicite întreprinderilor implicate să dizolve concentrarea, în special prin cesionarea tuturor acțiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situația existentă anterior punerii în aplicare a concentrării.

16      Cu toate acestea, în opinia Comisiei, concentrarea analizată în prezenta cauză nu a fost pusă în aplicare, în măsura în care Ryanair nu a preluat controlul societății Aer Lingus. Așadar, nu s‑ar putea considera că tranzacțiile care au avut loc pe durata procedurii desfășurate de Comisie constituie o punere în aplicare a concentrării notificate.

17      În special, Comisia subliniază că pachetul minoritar de acțiuni deținut de Ryanair nu îi acordă, de iure sau de facto, controlul asupra societății Aer Lingus în înțelesul articolului 3 alineatul (2) din regulament. Comisia adaugă faptul că, deși deținerea unui pachet minoritar de acțiuni poate conduce, în anumite circumstanțe, la constatarea existenței unei situații de control, nu existau indicii că astfel de împrejurări erau prezente în această cauză. De fapt, potrivit informațiilor de care dispunea Comisia, drepturile avute de Ryanair în calitate de acționar minoritar (în special dreptul de a bloca așa‑numitele „decizii speciale” din dreptul irlandez al societăților comerciale”) sunt legate în mod exclusiv de drepturile privind protecția acționarilor minoritari și nu conferă un control asupra societății Aer Lingus. În plus, Comisia a arătat că însăși Aer Lingus nu a pretins că pachetul minoritar de acțiuni ar conduce la deținerea controlului societății Aer Lingus de către Ryanair.

18      În sfârșit, Comisia a considerat că prezenta cauză este diferită de situația existentă în cauzele din trecut în care a fost aplicat articolul 8 alineatul (4), precum în Decizia Comisiei din 30 ianuarie 2002 de stabilire a unor măsuri destinate să restabilească condițiile de concurență efectivă potrivit articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului (Cauza COMP/M.2416 – Tetra Laval/Sidel, JO 2004, L 38, p. 1, denumită în continuare „cauza Tetra Laval/Sidel”) și în Decizia Comisiei din 30 ianuarie 2002 prin care se solicită unor întreprinderi să dizolve concentrarea în temeiul articolului 8 alineatul (4) din Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului (cauza COMP/M.2283 – Schneider/Legrand, JO 2004, L 101, p. 134, denumită în continuare „cauza Schneider/Legrand”). De fapt, în aceste cauze, spre deosebire de situația din prezent, tocmai fusese realizată cu succes o achiziție, iar cumpărătorul preluase controlul asupra țintei.

19      În ceea ce privește cererea adresată de Aer Lingus Comisiei pentru ca aceasta din urmă să adopte măsuri provizorii în temeiul articolului 8 alineatul (5) din regulament, Comisia a considerat că formularea acestei dispoziții se referea în mod similar la o situație în care o concentrare „a fost deja pusă în aplicare și este declarată incompatibilă cu piața comună” și, prin urmare, a concluzionat că nu avea competența de a adopta măsuri provizorii în acea cauză.

20      În ceea ce privește cererea adresată de Aer Lingus Comisiei pentru ca aceasta din urmă să adopte o poziție referitoare la interpretarea articolului 21 din regulament, Comisia a considerat că o astfel de cerere reprezenta de fapt o cerere de interpretare cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic a unei dispoziții de drept comunitar adresată statelor membre și că în mod vădit Comisia nu avea competența de a adopta astfel de acte.

 Procedura

21      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 noiembrie 2007, înregistrată sub numărul T‑411/07, reclamanta a introdus o acțiune în anulare a deciziei atacate în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

22      Printr‑un act separat depus la grefă în aceeași zi, înregistrat sub numărul T‑411/07 R, reclamanta a solicitat adoptarea unor măsuri provizorii și suspendarea aplicării deciziei atacate în temeiul articolelor 242 CE și 243 CE și al articolului 104 din Regulamentul de procedură al Tribunalului de Primă Instanță.

23      La 12 decembrie 2007, Comisia a depus observații scrise privind cererea de măsuri provizorii.

24      Printr‑un act depus la grefă la 27 noiembrie 2007, Ryanair a solicitat să i se permită să intervină în susținerea concluziilor Comisiei.

25      Printr‑un act depus la grefă la 4 decembrie 2007, Aer Lingus nu a formulat obiecții privind cererea de intervenție depusă de Ryanair și a afirmat că nu formulează cereri de păstrare a confidențialității în legătură cu niciunul dintre documentele depuse la Tribunal în cauza T‑411/07 R.

26      Printr‑un act depus la grefă la 5 decembrie 2007, Comisia nu a formulat obiecții privind cererea de intervenție depusă de Ryanair.

27      Prin Ordonanța președintelui Tribunalului de Primă Instanță din 7 decembrie 2007, societății Ryanair i‑a fost acordată permisiunea de a interveni în susținerea concluziilor Comisiei și de a depune un memoriu în intervenție, ceea ce Ryanair a făcut la 19 decembrie 2007.

28      Ședința a avut loc la 24 ianuarie 2008.

 Concluziile părților

29      Reclamanta solicită președintelui Tribunalului de Primă Instanță:

–        obligarea Comisiei să impună societății Ryanair, până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală sau în cauza T‑342/07, oricare intervine ultima:

–        să nu exercite dreptul de vot sau orice alte drepturi care sunt în legătură cu sau care rezultă din deținerea de către Ryanair de acțiuni Aer Lingus (inclusiv, printre altele, participarea sau votarea la adunări sau solicitarea convocării de adunări generale), cu excepția unei derogări acordate de Comisie;

–        să plaseze acțiunile în cauză într‑un fond fiduciar și să nu dispună de niciuna dintre acestea cu excepția unei vânzări în conformitate cu o procedură aprobată de Comisie;

–        să nu își mărească pachetul de acțiuni deținut în Aer Lingus;

–        în subsidiar, adoptarea oricărei ordonanțe cu efecte similare împotriva Comisiei și/sau a Ryanair, astfel cum președintele consideră că este adecvat;

–        suspendarea Deciziei C(2007)4600 final a Comisiei din 11 octombrie 2007 prin care aceasta din urmă a respins cererea reclamantei de a iniția o procedură în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulament, în măsura în care este necesar;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

30      Comisia solicită președintelui Tribunalului:

–        respingerea cererii de suspendare;

–        respingerea cererii de măsuri provizorii;

–        obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

31      Ryanair solicită președintelui Tribunalului:

–        respingerea acțiunii;

–        obligarea reclamantei la plata costurilor legate de intervenție.

 În drept

32      Potrivit articolelor 242 CE și 243 CE coroborate cu articolul 225 alineatul (1) CE, în măsura în care consideră că împrejurările o impun, Tribunalul de Primă Instanță poate ordona suspendarea executării actului atacat sau poate dispune măsurile provizorii necesare.

33      Articolul 104 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că cererea de măsuri provizorii trebuie să indice obiectul litigiului, împrejurările care determină urgența, precum și motivele de fapt și de drept care justifică, la prima vedere, dispunerea măsurii provizorii solicitate. Astfel, judecătorul delegat cu judecarea cererii poate dispune suspendarea executării unui act și/sau adoptarea unor măsuri provizorii dacă se demonstrează că o astfel de decizie este justificată, la prima vedere, în fapt și în drept și că este urgentă în măsura în care, pentru a evita prejudicierea gravă și ireparabilă a intereselor reclamantei, aceasta trebuie adoptată și trebuie să își producă efectele anterior pronunțării unei hotărâri în acțiunea principală. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât o cerere de măsuri provizorii trebuie respinsă în cazul în care oricare dintre condiții nu este îndeplinită [Ordonanța președintelui Curții din 14 octombrie 1996, SCK și FNK/Comisia, C‑268/96 P(R), Rec., p. I‑4971, punctul 30]. Dacă este cazul, judecătorul delegat cu judecarea cererii trebuie să evalueze interesele prezente în cauză (Ordonanța președintelui Curții din 23 februarie 2001, Austria/Consiliul, C‑445/00 R, Rec., p. I‑1461, punctul 73 și jurisprudența citată).

34      În plus, în cadrul acestei examinări de ansamblu, judecătorul delegat cu judecarea cererii dispune de o largă putere de apreciere și este liber să stabilească, ținând cont de particularitățile speței, modul în care aceste diferite condiții trebuie să fie verificate, precum și ordinea acestei examinări, din moment ce nicio normă de drept comunitar nu îi impune un plan de analiză prestabilit în cadrul căreia trebuie apreciată necesitatea de a dispune măsuri provizorii [Ordonanța președintelui Curții din 19 iulie 1995, Comisia/Atlantic Container Line și alții, C‑149/95 P(R), Rec., p. I‑2165, punctul 23, și Ordonanța președintelui Curții din 3 aprilie 2007, Vischim/Comisia, C‑459/06 P(R), nepublicată în Repertoriu, Rep., 2007, p. I‑53*,, punctul 25].

 Admisibilitate

 Argumentele părților

35      Comisia susține că cererea de măsuri provizorii ar trebui respinsă pentru motivul că niciuna dintre măsurile solicitate nu poate fi acordată în cadrul procedurii privind măsurile provizorii.

36      În primul rând, Comisia afirmă că măsurile provizorii solicitate depășesc limitele a ceea ce reclamanta ar putea obține în cadrul acțiunii principale, care nu poate conduce la renunțarea automată de către societatea Ryanair la pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține. În cazul în care Aer Lingus ar avea câștig de cauză în cadrul acțiunii principale, Comisia trebuie să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Tribunalului, potrivit articolului 233 CE.

37      În plus, Comisia arată că reclamanta solicită adoptarea unor măsuri care produc efecte până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală sau în cauza T‑342/07, oricare intervine ultima. Potrivit Comisiei, a extinde durata acestor măsuri după terminarea acțiunii principale ar însemna să se conteste natura provizorie a procedurii privind măsurile provizorii. De asemenea, aceasta susține că prezenta cerere de măsuri provizorii nu se poate referi la acțiuni diferite și separate la care reclamanta nu este parte.

38      În al doilea rând, în ceea ce privește cererea de suspendare a deciziei atacate, Comisia susține că, potrivit jurisprudenței constante, în principiu, o cerere de suspendare a executării nu poate fi formulată împotriva unei decizii administrative negative.

39      În al treilea rând, în ceea ce privește cererea adresată președintelui Tribunalului de obligare a Comisiei să impună societății Ryanair să se abțină de la exercitarea dreptului său de vot ca acționar minoritar sau să adopte anumite măsuri pozitive, Comisia arată că, în acest fel, reclamanta încearcă să evite aplicarea jurisprudenței potrivit căreia judecătorul delegat cu judecarea cererii de măsuri provizorii nu se poate pronunța în sensul creării de obligații în sarcina unor persoane care nu sunt părți în litigiu.

40      În opinia Comisiei, faptul că societății Ryanair i s‑a acordat dreptul de a interveni nu îi conferă statutul de parte.

41      În al patrulea rând, în ceea ce privește cererea ca președintele Tribunalului să adopte orice ordonanță cu efecte similare împotriva Comisiei și/sau a Ryanair, astfel cum președintele consideră că este adecvat, Comisia consideră că o astfel de pretenție este vagă și imprecisă și, așadar, nu îndeplinește criteriile menționate în Regulamentul de procedură. Prin urmare, ar trebui respinsă ca inadmisibilă.

42      În memoriul în intervenție, Ryanair susține concluziile Comisiei și consideră că cererea ar trebui respinsă ca inadmisibilă. Aceasta subliniază în special că pretențiile reclamantei depășesc ceea ce s‑ar putea obține în cadrul acțiunii principale și solicită judecătorului delegat cu judecarea cererii să nu țină seama de echilibrul constituțional dintre instituțiile Comunității și să își asume rolul Comisiei. În plus, Ryanair susține că, în esență, măsurile provizorii nu sunt solicitate împotriva Comisiei, ci chiar a societății Ryanair, care nu este parte în cadrul procedurii. Ca atare, Ryanair, precum și alte părți afectate ar fi lipsite de garanțiile procedurale oferite prin regulament și prin principiile generale ale dreptului comunitar și ar fi lipsiți în special de dreptul la apărare.

 Aprecierea președintelui

43      Fără a susține clar că prezenta cerere ar trebui respinsă în totalitate ca inadmisibilă, Comisia afirmă că niciuna dintre concluziile reclamantei nu poate fi admisă în contextul procedurii privind măsurile provizorii.

44      Fiecare dintre aceste concluzii trebuie examinată separat.

45      În primul rând, în ceea ce privește durata măsurilor solicitate, trebuie arătat că, potrivit articolului 107 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, o ordonanță de tipul celei solicitate de reclamantă poate avea doar un caracter provizoriu și nu prejudecă fondul asupra căruia Tribunalul de Primă Instanță se pronunță în acțiunea principală. Rezultă că, în principiu, durata unei astfel de ordonanțe nu poate depăși durata acțiunii principale la care se referă. Prin urmare, în măsura în care cererea reclamantei de luare a unor măsuri „până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală sau în cauza T‑342/07, oricare intervine ultima”, implică aplicarea unor măsuri provizorii cu depășirea datei la care este pronunțată hotărârea în acțiunea principală, o astfel de cerere trebuie respinsă. În cazul în care vor fi luate măsuri provizorii în prezenta procedură, astfel de măsuri trebuie aplicate numai până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală.

46      În al doilea rând, în ceea ce privește cererea de suspendare a executării deciziei atacate, trebuie observat că, în principiu, o cerere de suspendare a executării nu poate fi formulată împotriva unei decizii administrative negative întrucât acordarea suspendării nu poate avea ca efect modificarea situației reclamantului (Ordonanța președintelui Camerei a doua a Curții din 31 iulie 1989, S/Comisia, C‑206/89 R, Rec., p. 2841, punctul 14, Ordonanța președintelui Curții din 30 aprilie 1997, Moccia Irme/Comisia, C‑89/97 P(R), Rec., p. I‑2327, punctul 45, și Ordonanța președintelui Curții din 21 februarie 2002, Front national și Martinez/Parlamentul European, cauzele conexate C‑486/01 P(R) și C‑488/01 P(R), Rec., p. I‑1843, punctul 73).

47      Prin decizia atacată, Comisia a respins cererea reclamantei prin care a solicitat inițierea procedurii în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulament și de adoptare a unor măsuri provizorii în temeiul articolului 8 alineatul (5) din acesta pentru a împiedica Ryanair să își exercite dreptul de vot în cadrul societății Aer Lingus sau declararea în mod oficial că adoptarea unor astfel de măsuri nu intră în competența Comisiei. Suspendarea executării acestei decizii administrative negative nu ar avea, în sine, niciun efect asupra condițiilor care guvernează exercitarea drepturilor de acționar minoritar deținute de Ryanair în cadrul societății Aer Lingus și astfel nu ar avea nicio consecință asupra reclamantei.

48      Întrucât o ordonanță de suspendare a deciziei atacate nu ar avea niciun interes pentru reclamantă, această cerere trebuie respinsă, cu excepția cazului în care suspendarea deciziei atacate ar fi necesară pentru admiterea oricăreia dintre cererile de măsuri provizorii formulate de Aer Lingus, dacă președintele le consideră admisibile și întemeiate.

49      În al treilea rând, în ceea ce privește cererea reclamantei de pronunțare a unei ordonanțe de obligare a Comisiei să impună societății Ryanair să nu exercite orice drepturi care sunt în legătură cu sau care rezultă din deținerea de către Ryanair de acțiuni Aer Lingus, să plaseze acțiunile în cauză într‑un fond fiduciar și să nu dispună de niciuna dintre acestea cu excepția unei vânzări și să nu își mărească pachetul de acțiuni deținute în Aer Lingus, trebuie observat că, în principiu, nu poate fi admisă adoptarea de măsuri provizorii care ar constitui o interferență în exercitarea atribuțiilor Comisiei, incompatibilă cu repartizarea atribuțiilor între diferitele instituții ale Comunității, astfel cum a fost dorită de autorii Tratatului CE (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Tribunalului din 2 octombrie 1997, Eurocoton și alții/Consiliul, T‑213/97 R, Rec., p. II‑1609, punctul 40, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 11 iulie 2002, Sacilor Lormines/Comisia, T‑107/01 R, Rec., p. II‑3193, punctele 52 și 53).

50      În prezenta cauză, dacă în acțiunea principală s‑ar dispune că, astfel cum solicită reclamanta, Comisia are competența de a obliga să se ia măsurile prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5) din regulament, Comisia este cea care, în măsura în care consideră necesar în contextul atribuțiilor de control care i‑au fost acordate în domeniul concentrărilor, trebuie să adopte măsurile de restabilire a situației pe care le consideră adecvate și să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Tribunalului, în conformitate cu articolul 233 CE. În consecință, dacă judecătorul delegat cu judecarea cererii de măsuri provizorii admite această cerere, ar însemna să oblige Comisia să tragă concluzii precise din decizia de anulare, iar dispunerea unei astfel de măsuri ar depăși competențele Tribunalului în acțiunea principală (Ordonanța președintelui Tribunalului din 16 ianuarie 2004, Arizona Chemical/Comisia, T‑369/03 R, Rec., p. II‑205, punctul 67).

51      Cu toate acestea, în cadrul sistemului de separare a puterilor stabilit prin Tratatul CE și prin regulament, este de competența Comisiei, în măsura în care consideră necesar în contextul atribuțiilor de control care i‑au fost acordate în domeniul concentrărilor, în special prin articolul 8 alineatele (4) și (5) din regulament, să adopte măsurile de restabilire a situației pe care le consideră adecvate. Prin urmare, în măsura în care, prin prima cerere, reclamanta solicită pronunțarea unei ordonanțe a președintelui prin care Comisia să fie obligată să aplice articolul 8 alineatele (4) și (5) din regulament într‑un mod special, o astfel de cerere trebuie respinsă ca inadmisibilă.

52      În ceea ce privește cererea reclamantei prin care solicită pronunțarea unei ordonanțe a președintelui Tribunalului sau orice ordonanțe cu efecte similare împotriva Comisiei și/sau împotriva Ryanair, astfel cum președintele consideră că este adecvat, Comisia consideră că o astfel de cerere este vagă și imprecisă și, prin urmare, inadmisibilă. Comisia își întemeiază acest argument pe jurisprudența constantă a Tribunalului prin care s‑a stabilit că cererile de măsuri provizorii în temeiul articolului 243 CE nu pot fi vagi și imprecise (a se vedea în acest sens Ordonanța președintelui Tribunalului din 12 februarie 1996, Lehrfreund/Consiliul și Comisia, T‑228/95 R, Rec., p. II‑111, punctul 58, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 2 iulie 2004, Sumitomo Chemical/Comisia, T‑78/04 R, Rec., p. II‑2049, confirmată în acest sens în apel, cauza C‑381/04 P, nepublicată încă în Recueil).

53      Cu toate acestea, atunci când conținutul măsurilor solicitate de reclamant rezultă cu suficientă claritate din restul cererii, judecătorul delegat cu judecarea cererii poate considera că cererea nu este vagă și imprecisă și, astfel, o poate considera admisibilă. În prezenta cauză, rezultă cu claritate din prima cerere că reclamanta solicită adoptarea unor măsuri provizorii pentru a se asigura, inter alia, că Ryanair nu își exercită drepturile de acționar până la pronunțarea hotărârii finale. Astfel cum Comisia arată la punctul 25 din observațiile sale, „în realitate, reclamanta urmărește să împiedice Ryanair să își exercite dreptul său de vot ca acționar minoritar”. Întinderea măsurilor solicitate în acest scop rezultă cu claritate din prima cerere a reclamantei. Prin urmare, cererea de pronunțare a „unei astfel de ordonanțe sau a oricăror ordonanțe cu efecte similare împotriva Comisiei și/sau împotriva Ryanair, astfel cum președintele consideră că este adecvat”, este, în acest caz, suficient de clară pentru a îndeplini condițiile menționate în Regulamentul de procedură.

54      Cu toate acestea, în măsura în care, în practică, se solicită pronunțarea unei ordonanțe a președintelui Tribunalului prin care Comisia să fie obligată să aplice articolul 8 alineatele (4) și (5) într‑un mod special, având în vedere cele de mai sus, această cerere este inadmisibilă.

55      În măsura în care, pe de altă parte, se solicită pronunțarea unei ordonanțe a președintelui adresată intervenientei, Comisia consideră că judecătorul delegat cu judecarea cererii de măsuri provizorii nu se poate pronunța în sensul creării de obligații în sarcina unor persoane care nu sunt părți în litigiu, că Ryanair nu ar trebui considerată parte în litigiu și că, prin urmare, nu îi poate fi aplicată nicio măsură provizorie. În plus, chiar dacă Ryanair ar fi considerată parte în litigiu, în calitatea acesteia de „intervenientă”, Comisia consideră că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Tribunalului, atunci când măsurile provizorii solicitate pot afecta grav drepturile și interesele terților, care includ în acest caz alți acționari ai societății Aer Lingus, care, nefiind părți în litigiu, nu au putut să își exprime opinia, astfel de măsuri pot fi justificate numai dacă, în lipsa acestora, reclamanta ar fi expusă unei situații care i‑ar periclita însăși existența (Ordonanța președintelui Tribunalului din 6 iulie 1993, Comité Central d’Entreprise de la SA Vittel și Comité d’Etablissement de Pierval/Comisia, T‑12/93 R, Rec., p. II‑785, punctul 20).

56      Trebuie arătat că, potrivit articolului 243 CE, „[î]n cauzele cu care este sesizată, Curtea de Justiție poate dispune măsurile provizorii necesare”. În mod evident, printr‑o astfel de formulare largă se urmărește să se acorde suficiente competențe judecătorului delegat cu judecarea cererii de măsuri provizorii pentru a dispune orice măsură pe care o consideră necesară pentru a garanta eficiența deplină a viitoarei hotărâri definitive în scopul de a asigura că protecția juridică acordată de instanțele comunitare nu are nicio lacună (a se vedea Ordonanța președintelui Curții din 17 iulie 2001, Comisia/NALOO, C‑180/01 P(R), Rec., p. I‑5737, punctul 52 și jurisprudența citată). Prin urmare, în scopul de a asigura eficiența totală a articolului 243 CE, nu poate fi exclus ca judecătorul delegat cu judecarea cererii de măsuri provizorii să pronunțe, dacă este necesar, ordonanțe adresate în mod direct unor terți. În acest sens, o astfel de putere de apreciere largă ar trebui exercitată cu respectarea drepturilor procedurale și în special a dreptului de a fi ascultat ale persoanelor cărora le sunt aplicate măsurile provizorii și ale părților care sunt afectate în mod direct de măsurile provizorii. Desigur, atunci când decide dacă trebuie să acorde măsurile provizorii solicitate în astfel de cauze, judecătorul delegat cu judecarea cererii trebuie, în plus, să ia în considerare în mod corespunzător atât temeinicia fumus boni iuris, cât și iminența unui prejudiciu grav și ireparabil în speță. Chiar și atunci când un terț nu a avut posibilitatea de a fi ascultat în contextul procedurii privind măsurile provizorii, nu se poate exclude ca măsurile provizorii să îi fie impuse, în circumstanțe excepționale și ținând cont de natura temporară a măsurilor provizorii, atunci când, în lipsa unor astfel de măsuri, reclamantul ar fi expus unei situații care i‑ar putea periclita însăși existența.

57      Prin Ordonanța președintelui din 7 decembrie 2007, Ryanair a fost admisă să intervină în prezenta procedură și aceasta și‑a prezentat observațiile la 19 decembrie 2007. În plus, Ryanair, precum toate celelalte părți la prezenta procedură, a avut posibilitatea de a‑și prezenta pe larg opinia în cursul procedurii orale. Prin urmare, opiniile societății Ryanair sunt luate în considerare în prezenta procedură.

58      Rezultă că cererea de adoptare a unei astfel de ordonanțe sau a oricăror ordonanțe cu efecte similare împotriva Ryanair, astfel cum președintele consideră că este adecvat, este admisibilă.

59      O astfel de concluzie nu poate fi modificată de argumentul Comisiei potrivit căruia, pe de o parte, măsurile provizorii care au ca efect suspendarea drepturilor deținute de Ryanair în calitate de acționar al societății Aer Lingus ar avea un impact asupra terților și în special asupra celorlalți acționari ai societății Aer Lingus și, pe de altă parte, întrucât astfel de terți nu au fost ascultați în cadrul prezentei proceduri, nu poate fi pronunțată o ordonanță care să îi afecteze. În această privință, trebuie arătat că, având în vedere cele de mai sus, atribuțiile largi ale judecătorului delegat cu judecarea unei cereri de măsuri provizorii sunt limitate, în ceea ce privește afectarea drepturilor și a intereselor terților, numai în cazurile în care astfel de drepturi și de interese pot fi afectate în mod grav (Ordonanța președintelui Tribunalului din 6 iulie 1993, Comité Central d’Entreprise de la SA Vittel și Comité d’Etablissement de Pierval/Comisia, T‑12/93 R, citată la punctul 55 de mai sus, punctul 20). În plus, chiar și atunci când drepturile și interesele terților pot fi afectate în mod grav de măsurile provizorii solicitate, astfel de măsuri provizorii pot fi totuși acordate „în cazul în care, în lipsa acestora, reclamantele ar fi expuse unei situații care le‑ar periclita însăși existența” (Ordonanța președintelui Tribunalului din 6 iulie 1993, Comité Central d’Entreprise de la SA Vittel și Comité d’Etablissement de Pierval/Comisia, T‑12/93 R, citată la punctul 55 de mai sus, punctul 20 și jurisprudența citată la acel punct). Judecătorul delegat cu judecarea unei cereri de măsuri provizorii efectuează astfel de aprecieri atunci când evaluează diferitele interese în cauză. Prin urmare, în măsura în care sunt îndeplinite toate condițiile aplicabile, nu poate fi exclusă acordarea unor măsuri provizorii în cadrul prezentei proceduri, în pofida unor posibile consecințe asupra drepturilor și intereselor altor acționari ai societății Aer Lingus.

 Cu privire la fond

 Cu privire la fumus boni iuris

–       Argumentele părților

60      Reclamanta susține că elementele de fapt și de drept prezentate mai jos demonstrează că există divergențe serioase cu privire la corectitudinea interpretării articolului 8 alineatele (4) și (5) făcute de Comisie în decizia atacată.

61      În primul rând, reclamanta contestă afirmația de la punctul 12 al deciziei atacate, potrivit căreia „nu pot apărea efecte negative întrucât Ryanair nu a preluat și se poate să nu preia controlul asupra societății Aer Lingus”. În opinia reclamantei, această afirmație este contrară faptelor, teoriei economice serioase și deciziilor anterioare ale Comisiei.

62      Cu privire la primul argument, reclamanta subliniază că Ryanair s‑a folosit de calitatea sa de acționar pentru a încerca să aibă acces la planurile strategice confidențiale ale societății Aer Lingus, a blocat decizii speciale care ar fi ajutat Aer Lingus să își majoreze capitalul și/sau să facă achiziții, a solicitat convocarea a două adunări generale extraordinare în scopul de a modifica decizii strategice ale societății Aer Lingus și a amenințat directorii acesteia cu acțiuni pentru încălcarea unei obligații statutare avute către Ryanair în calitate de acționar.

63      În opinia reclamantei, aceste fapte au avut ca rezultat hărțuirea conducerii societății Aer Lingus, implicarea societății în confruntări și în procese cu Ryanair și, în mod inevitabil, slăbirea societății Aer Lingus în calitate de concurent eficient al societății Ryanair.

64      Cu privire la al doilea argument, reclamanta susține că, potrivit unor principii economice serioase, acționarii minoritari precum Ryanair, ca acționar al societății Aer Lingus, denaturează concurența între societățile în cauză. În special, în calitate de acționar al Aer Lingus care are dreptul de a primi un procentaj din profitul realizat de Aer Lingus, Ryanair nu este motivată să concureze cu Aer Lingus, întrucât are un interes incompatibil de a maximiza valoarea pachetului său de acțiuni și de a asigura profitabilitatea societății Aer Lingus. În opinia societății Aer Lingus, acționari precum Ryanair contribuie în mod semnificativ la producerea de rezultate anticoncurențiale.

65      În ceea ce privește al treilea argument, reclamanta se întemeiază pe deciziile Comisiei în cauzele Tetra Laval/Sidel și Schneider/Legrand pentru a‑și susține pretențiile.

66      În aceste două decizii, Comisia a stabilit că, în circumstanțe speciale, menținerea unui pachet minoritar de acțiuni ar împiedica restabilirea condițiilor unei concurențe efective și ar avea efecte disproporționate asupra societății‑țintă.

67      În al doilea rând, potrivit reclamantei, Comisia a interpretat greșit articolul 8 alineatele (4) și (5). În opinia reclamantei, Comisia a urmat o abordare pur textuală, în timp ce o interpretare mai largă este mai adecvată scopului regulamentului.

68      Potrivit celor afirmate de reclamantă, Curtea de Justiție (Hotărârea din 31 martie 1998, Franța și alții/Comisia, denumită „Kali und Salz”, cauzele conexate C‑68/94 și C‑30/95, Rec., p. I‑1375) și Tribunalul de Primă Instanță (Hotărârea din 25 martie 1999, Gencor/Comisia, T‑102/96, Rec., p. II‑753), confruntate cu două interpretări posibile ale unor dispoziții din regulament diferite de cele din speță, au considerat că interpretarea mai restrictivă ar lipsi în parte regulamentul de eficacitate, în timp ce interpretarea mai largă era conformă cu textul acestuia, chiar dacă nu era prevăzută în mod explicit în acesta.

69      În același sens, reclamanta susține că înțelesul natural al articolului 8 alineatele (4) și (5) corespunde utilizării competențelor prevăzute în aceste dispoziții de a aborda o participare minoritară precum cea a societății Ryanair, în timp ce interpretarea dată de Comisie lipsește Comunitatea de posibilitatea de a se apăra în fața denaturării concurenței create prin participarea minoritară a societății Ryanair, care a fost achiziționată ca parte a unei concentrări interzise și care este, așadar, contrară scopului regulamentului.

70      În special, reclamanta susține că interpretarea făcută de Comisie nu ține cont de următoarele considerente din preambulul regulamentului: (2), (5), (7), (8), (14), (20) și (23).

71      În ceea ce privește articolul 8 alineatul (4), în loc de a se orienta după considerentele din preambulul regulamentului, Comisia adoptă o abordare pur textuală la punctul 10 al deciziei atacate și exprimă opinia potrivit căreia „concentrarea evaluată în prezenta cauză nu a fost realizată” și „prin urmare, tranzacțiile care au fost efectuate în cursul procedurii desfășurate de Comisie nu pot fi considerate ca făcând parte dintr‑o concentrare pusă în aplicare”.

72      În opinia reclamantei, prima eroare săvârșită de Comisie este aceea de a considera că „tranzacțiile” pe care trebuia să le analizeze erau distincte de concentrarea evaluată în decizia de interzicere. Potrivit reclamantei, rezultă clar de la punctul 12 din decizia de interzicere că diferitele „tranzacții” la care se face referire în aceasta formează o parte integrantă din concentrarea interzisă. Prin urmare, în opinia reclamantei, întrucât în Decizia din 20 decembrie 2006 a admis deja că astfel de tranzacții și oferta publică constituiau o singură concentrare în sensul articolului 3 din regulament, Comisia a identificat greșit concentrarea căreia i se aplică articolul 8 alineatul (4). Pentru ca articolul 8 alineatul (4) să fie aplicabil trebuie îndeplinite două condiții: trebuie să existe o concentrare și aceasta trebuie să fie incompatibilă cu piața comună.

73      Întrucât, în opinia reclamantei, a doua condiție este îndeplinită, întrebarea principală este dacă a fost pusă în aplicare concentrarea astfel definită. În această privință, potrivit celor susținute de reclamantă, Comisia consideră în mod greșit că termenul „pusă în aplicare” din articolul 8 alineatul (4) litera (a) are același înțeles cu „preluarea controlului” din articolul 3 alineatul (2) din regulament. În opinia reclamantei, articolul 8 alineatul (4) litera (a) nu se referă la „preluarea controlului”, ci doar utilizează termenul „pusă în aplicare”. În opinia acesteia, faptul că operațiunea de concentrare nu a fost niciodată finalizată întrucât Comisia a împiedicat acest lucru, nu înseamnă că această operațiune nu a fost pusă în aplicare, deși parțial, prin tranzacțiile menționate la punctul 12 din decizia de interzicere.

74      În susținerea acestei afirmații, reclamanta a încercat în cadrul procedurii orale să prezinte comunicate de presă ale Comisiei drept elemente de probă noi care, potrivit acesteia, demonstrează că în mod obișnuit Comisia consideră că efectuarea unor mici pași spre preluarea controlului constituie „punere în aplicare”. Reclamanta afirmă că documentele menționate anterior demonstrează că, în trecut, Comisia a efectuat inspecții prin surprindere pentru a verifica dacă părțile la o operațiune de concentrare au realizat o achiziție aflată în examinarea Comisiei, încălcând articolul 7 alineatul (1) din regulament.

75      În al treilea rând, reclamanta invocă un motiv întemeiat pe articolul 7 din regulament. Potrivit articolului 7 alineatul (1), o concentrare cu dimensiune comunitară nu poate fi pusă în aplicare înainte de a fi declarată compatibilă cu piața comună. Articolul 7 alineatul (2) prevede că articolul 7 alineatul (1) nu împiedică punerea în aplicare a unei oferte publice sau a unei serii de tranzacții cu valori mobiliare, cu condiția ca respectiva concentrare să fie notificată fără întârziere Comisiei și cel care dobândește controlul să nu exercite drepturile de vot aferente valorilor mobiliare dobândite, cu excepția unei derogări acordate de Comisie în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).

76      Reclamanta susține că articolul 7 alineatul (1) coroborat cu articolul 7 alineatul (2) trebuie să împiedice Ryanair să își exercite dreptul de vot, cu excepția unei derogări acordate de Comisie în conformitate cu articolul 7 alineatul (3).

77      Comisia susține că reclamanta nu a demonstrat fumus boni iuris situația care ar justifica adoptarea măsurilor provizorii solicitate. În primul rând, ca punct de plecare, Comisia consideră că regulamentul se aplică numai concentrărilor în sensul articolului 3, și nu achiziției unui pachet minoritar de acțiuni care nu conferă control în sensul articolului 3 alineatul (2), și anume influență decisivă, și că nu constituie obiectul discuției faptul că pachetul de acțiuni Aer Lingus deținut de Ryanair nu îi conferă acesteia din urmă controlul asupra celei dintâi.

78      În al doilea rând, Comisia susține că definirea mai multor tranzacții drept parte a unei singure concentrări asigură că toate tranzacțiile sunt notificate împreună Comisiei și respectă „principiul ghișeului unic”. Cu toate acestea, în opinia Comisiei, această împrejurare nu atribuie Comisiei competența de a controla pachetele minoritare ca atare.

79      În al treilea rând, Comisia afirmă că, din momentul în care concentrarea unică definită în cursul procedurii administrative este dezmembrată, articolul 21 alineatul (3) din regulament nu mai împiedică statele membre să aplice propria legislație națională privind concurența în raport cu un astfel de pachet minoritar.

80      În al patrulea rând, în ceea ce privește interpretarea teleologică a dispozițiilor în cauză, Comisia susține că interpretarea dată de Aer Lingus unor astfel de dispoziții este contrară obiectivului general al regulamentului, care este acela de a controla concentrările în sensul articolului 3.

81      În sfârșit, Comisia susține că deciziile pe care le‑a adoptat anterior în temeiul articolului 8 alineatul (4) din regulament nu susțin afirmația societății Aer Lingus potrivit căreia se poate considera că o concentrare a fost pusă în aplicare în lipsa preluării controlului întrucât, în toate cauzele anterioare, controlul fusese preluat.

–       Aprecierea președintelui

82      În esență, reclamanta susține că, în mod greșit Comisia a refuzat să adopte măsurile prevăzute la articolul 8 alineatele (4) și (5) din regulament împotriva pachetului minoritar de acțiuni Aer Lingus deținut de Ryanair. În această privință, Aer Lingus afirmă că pachetul minoritar respectiv produce efecte negative substanțiale asupra concurenței și susține că, în mod greșit, Comisia a concluzionat că nu este competentă să aplice articolul 8 alineatele (4) și (5) în acest caz.

83      În ceea ce privește prima cerere a reclamantei, referitoare la afirmația de la punctul 12 din decizia atacată potrivit căreia „nu pot apărea efecte negative întrucât Ryanair nu a preluat și se poate să nu preia controlul asupra societății Aer Lingus”, rezultă cu claritate dintr‑o citire mai atentă a deciziei atacate că o astfel de frază este scoasă din context, că nu a constituit temeiul deciziei Comisiei de a nu adopta măsurile solicitate de reclamantă în temeiul articolului 8 alineatele (4) și (5) și că, prin urmare, nu are relevanță în prezenta procedură. Într‑adevăr, în opinia Comisiei, raționamentul care se află la baza deciziei atacate este că, în circumstanțele actuale, nu a fost realizată nicio concentrare și că, prin urmare, Comisia nu este competentă să adopte măsuri în temeiul articolului 8 alineatele (4) și (5) în privința pachetului minoritar în cauză indiferent dacă un astfel de pachet minoritar poate sau nu poate avea efecte negative asupra concurenței.

84      Rezultă că argumentele aduse de reclamantă în susținerea acestei afirmații, și anume acelea prin care încearcă să demonstreze că afirmația corespunde faptelor din speță, „teoriei economice serioase” și deciziilor anterioare ale Comisiei, nu necesită o analiză suplimentară.

85      Având în vedere argumentele părților, astfel cum au fost prezentate anterior și cum au fost expuse în cursul procedurii orale, aspectul principal pe care președintele trebuie să îl clarifice în cadrul prezentei proceduri privind măsurile provizorii, în ceea ce privește fumus boni iuris, este acela dacă reclamanta a demonstrat în mod adecvat că, la prima vedere, Comisia a interpretat greșit expresia „pusă în aplicare” din articolul 8 pentru a se referi la o preluare a controlului și că, pe de altă parte, cerința „punerii în aplicare” ar trebui interpretată ca fiind îndeplinită de orice acțiuni sau de orice măsuri adoptate de partea care notifică în scopul de a finaliza concentrarea. Cu alte cuvinte, trebuie clarificat dacă „punerea în aplicare parțială” sau realizarea oricăruia dintre elementele care, împreună, constituie concentrarea unică notificată poate reprezenta o „punere în aplicare” a acelei concentrări și poate declanșa competențele avute de Comisie în temeiul articolului 8 alineatele (4) și (5).

86      În susținerea interpretării pe care a dat‑o articolului 8 alineatele (4) și (5), Aer Lingus citează jurisprudența instanțelor comunitare (punctul 68 de mai sus) în care Curtea de Justiție și Tribunalul de Primă Instanță, fiind confruntate cu două interpretări posibile ale regulamentului, au concluzionat că ar trebui adoptată interpretarea care reflectă cel mai bine obiectivul acelui regulament.

87      În ceea ce privește jurisprudența invocată de reclamantă, trebuie arătat că, în cauza Kali und Salz, Curtea de Justiție și, în cauza Gencor, Tribunalul de Primă Instanță s‑au pronunțat în sensul că dispozițiile din regulamentul în cauză trebuiau interpretate în funcție de obiectivul regulamentului întrucât obiectivul precis al dispozițiilor respective nu poate fi apreciat în mod concludent numai pe baza modului în care sunt formulate (Kali und Salz, punctul 168, și Gencor, punctul 148).

88      Prin urmare, înainte de a efectua o analiză a articolului 8 alineatele (4) și (5) în funcție de obiectivul regulamentului, este necesar să se stabilească mai întâi dacă modul în care sunt formulate dispozițiile în cauză nu este suficient de clar și permite cele două interpretări diferite invocate de reclamantă.

89      În această privință, trebuie observat mai întâi că definiția termenului englezesc „implementation” poate cuprinde atât sensul de „realizare a unui obiectiv”, cât și pe cel de „punere în aplicare” și, prin urmare, poate conduce în principiu la o confuzie privind domeniul de aplicare precis al dispozițiilor articolului 8 alineatele (4) și (5). Deși utilizarea perfectului compus ca timp verbal în expresia „has already been implemented” de la articolul 8 alineatul (4) litera (a) și de la articolul 8 alineatul (5) litera (c) din regulament poate sugera că această expresie se referă la „realizarea unui obiectiv”, numai acest argument nu poate fi considerat suficient pentru a stabili întinderea competențelor deținute de Comisie în temeiul articolului 8 din regulament, nici chiar potrivit criteriului fumus boni iuris.

90      Cu toate acestea, potrivit jurisprudenței constante, necesitatea interpretării uniforme a dispozițiilor dreptului comunitar exclude posibilitatea interpretării izolate a unei dispoziții, impunând dimpotrivă, în caz de îndoială, ca acesta să fie interpretat și aplicat în lumina versiunilor existente în celelalte limbi oficiale (a se vedea Hotărârea Curții din 17 octombrie 1996, Lubella, C‑64/95, Rec., p. I‑5105, punctul 17 și jurisprudența citată la acest punct). Prin urmare, este necesar să se asigure că versiunea engleză a articolului 8 alineatele (4) și (5) din regulament nu dă expresiei în cauză un înțeles diferit față de cel existent în celelalte versiuni lingvistice, o astfel de expresie trebuind interpretată și aplicată în lumina versiunilor existente în celelalte limbi oficiale (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 27 februarie 1997, Ebony Maritime și Loten Navigation, C‑177/95, Rec., p. I‑1111, punctele 29-31). În această privință, trebuie observat că în versiunea franceză a articolului 8 alineatul (4) expresiei „has already been implemented” îi corespunde „a déjà été réalisée”, în versiunea italiană, „è già stata realizzata”, iar în versiunea germană, „vollzogen wurde”. Modul în care expresia „implemented” este formulată în celelalte limbi oficiale date ca exemplu și analizate mai sus arată că, potrivit criteriului fumus boni iuris, definiția termenului „implementation” avută în vedere în cadrul articolului 8 alinatul (4) și al articolului 8 alineatul (5) are înțelesul de finalizare a concentrării.

91      În al doilea rând, această concluzie poate fi confirmată, la prima vedere, printr‑o comparație a versiunii franceze a articolului 8 alineatele (4) și (5) cu versiunea franceză a altor texte legislative comunitare în care termenul „implementation” are în mod clar înțelesul de „punere în aplicare”, și nu cel de „realizare a unui obiectiv”. Un exemplu de astfel de utilizare a termenului „implementation” poate fi găsit în considerentul (3) al Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE, care prevede că „[…] Acest mecanism simplificat este acceptat numai în cazul în care Comisia a fost informată periodic cu privire la punerea în aplicare a ajutorului existent în cauză”. În acest caz, termenului „implementation” îi corespunde, în versiunea franceză a considerentului (3), cel de „mise en oeuvre”, și nu cel de „réalisation”.

92      În al treilea rând, trebuie avut în vedere că, din momentul în care sunt declanșate competențele Comisiei prevăzute la articolul 8 alineatul (4), Comisia poate să solicite întreprinderilor respective să „dizolve concentrarea”, o expresie care, la prima vedere, implică existența unei concentrări în sensul articolului 3 din regulament și, prin urmare, o preluare a controlului. În acest context, trebuie observat că, în prezenta cauză, nu constituie obiectul discuției faptul că, prin deținerea pachetului său minoritar de acțiuni Aer Lingus, Ryanair nu este în măsură să exercite de iure sau de facto un control asupra reclamantei.

93      Prin urmare, fără a fi necesar să se analizeze în detaliu argumentele reclamantei privind obiectivul regulamentului, se poate concluziona că reclamanta nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris.

94      Această concluzie nu poate fi pusă în discuție de afirmația reclamantei potrivit căreia Comisia consideră că realizarea parțială este interzisă de articolul 7 alineatul (1) chiar și în ceea ce privește realizarea unor mici pași spre transferul controlului și indică părților că ar trebui să se rețină de la efectuarea unor astfel de pași. În cadrul ședinței, Comisia a confirmat că, deși nu a adoptat niciodată o poziție oficială privind aspectul dacă articolul 7 interzice achiziționarea unor pachete minoritare, în contextul discuțiilor cu părțile care notifică a adoptat politica de a solicita părții care achiziționează să nu exercite niciunul dintre drepturile de vot până la terminarea procedurii, indiferent dacă acest drept este asociat unui pachet de control sau unui pachet minoritar. În această privință, trebuie arătat mai întâi că, în temeiul repartizării atribuțiilor discutate la punctul 42 de mai sus, interpretarea dreptului comunitar este o prerogativă a Curții de Justiție, și nu a Comisiei și că, prin urmare, deși, în general, influențează și prezintă importanță pentru a stabili dacă așteptările legitime sunt justificate, practica avută de Comisie nu este concludentă în speță. În al doilea rând, astfel cum Comisia a arătat în cadrul ședinței, chiar dacă articolul 7 alineatul (1) din regulament ar fi trebuit interpretat în sensul că interzice numai o schimbare a controlului în cursul examinării de către Comisie, dar nu și realizarea unor pași mici spre transferul controlului, precum exercitarea drepturilor de vot conferite de deținerea unor pachete minoritare, având în vedere termenele stricte în care Comisia trebuie să examineze o concentrare notificată și combinațiile de factori care pot conduce la preluarea controlului în fiecare caz în parte, Comisia ar fi întemeiată să solicite părților să nu întreprindă nicio acțiune care ar putea conduce la o schimbare a controlului. În plus, deși, la prima vedere, nu constituie o cerință prevăzută prin regulament, părțile care notifică pot considera că este avantajos să faciliteze procedura administrativă a Comisiei, respectând o astfel de cerință și, prin urmare, să evite riscul ca, în speță, Comisia să considere necesară efectuarea de inspecții la sediile părților pentru a verifica dacă anumiți pași realizați de părțile care notifică nu produc în realitate o schimbare a controlului.

95      În ceea ce privește comunicatele de presă, care, în opinia reclamantei, demonstrează că în mod obișnuit Comisia consideră că efectuarea unor mici pași spre preluarea controlului constituie „punere în aplicare”, trebuie observat de la început că reclamanta nu a prezentat nicio explicație privind motivul pentru care comunicatele de presă în cauză, dintre care unul datează din 1997, nu i‑au fost accesibile în momentul în care a depus cererea și motivul pentru care acestea au trebuit să fie prezentate în proces într‑o etapă atât de târzie. Totuși, indiferent dacă acest ultim element de probă este admisibil sau nu, este suficient să se afirme că un astfel de element de probă nu este concludent în ceea ce privește înțelesul expresiei „implementation”. În special, informațiile conținute în aceste comunicate de presă nu afectează considerațiile de mai sus.

96      În cursul ședinței, avocatul intervenientei a considerat că utilizarea timpului acestei instanțe pentru a prezenta cu întârziere elemente de probă de acest tip constituie o atitudine care se apropie de desconsiderarea instanței. Fără a fi necesar să se pronunțe asupra acestei afirmații grave, președintele apreciază că un astfel de element de probă este în orice caz lipsit de relevanță și că, nici în această privință, reclamanta nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris.

97      În cadrul primului motiv invocat de reclamantă, și anume că pachetul minoritar de acțiuni Aer Lingus deținut de către Ryanair are efecte negative asupra concurenței, reclamanta susține că refuzul Comisiei de a adopta măsurile prevăzute la articolul 8 alineatul (4) în sensul de a impune cesionarea pachetului minoritar deținut de Ryanair este contrar deciziilor anterioare ale Comisiei și face trimitere în special la deciziile Comisiei în cauzele Tetra Laval/Sidel și Schneider/Legrand. În această privință, în scopul de a face o analiză completă, trebuie arătat că acest element de probă nu poate schimba total concluziile la care s‑a ajuns mai sus. În special, faptul că în deciziile Tetra Laval/Sidel și Schneider/Legrand Comisia a considerat că menținerea unui pachet minoritar în societatea‑țintă în cadrul tranzacției notificate care a fost interzisă potrivit regulamentului ar împiedica restabilirea unei concurențe efective și, prin urmare, a dispus cesionarea tuturor acțiunilor dobândite nu prezintă relevanță pentru prezenta cauză. Într‑adevăr, faptul că „punerea în aplicare” a tranzacției, cu alte cuvinte schimbarea controlului, a declanșat competențele Comisiei în acele cauze corespunde concluziilor de mai sus. Din momentul în care au fost declanșate competențele Comisiei, aceasta era îndreptățită, astfel cum prevede în mod specific articolul 8 alineatul (4), „să solicite întreprinderilor implicate să dizolve concentrarea, în special prin dizolvarea fuziunii sau prin cesionarea tuturor acțiunilor sau activelor dobândite, astfel încât să se restabilească situația existentă anterior punerii în aplicare a concentrării”.

98      În ceea ce privește afirmația reclamantei întemeiată pe articolul 7, și anume că, întrucât achiziția propusă nu a fost încă declarată incompatibilă cu piața comună, Ryanair poate achiziționa valori mobiliare sau poate pune în aplicare o ofertă publică în contextul tranzacției notificate, numai în măsura în care nu exercită dreptul de vot asociat valorilor mobiliare achiziționate, cu excepția unei derogări acordate de Comisie, aceasta este suficientă pentru a considera că aceeași interpretare a termenului „punerea în aplicare”, care a fost stabilită anterior, trebuie aplicată mutatis mutandis argumentelor reclamantei referitoare la articolul 7.

99      Prin urmare, nici în privința acestui motiv, Aer Lingus nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris.

100    În sfârșit, reclamanta susține că interpretarea dată de Comisie articolului 8 alineatele (4) și (5) coroborată cu articolul 21 alineatul (3) prin care se interzice statelor membre să aplice legislația națională privind concurența oricărei concentrări care are o dimensiune comunitară dă naștere unei lacune incompatibile cu obiectivul regulamentului. În această privință, trebuie observat mai întâi că aceeași situație de fapt, în care o întreprindere deține un pachet minoritar de acțiuni ale unei întreprinderi concurente, care nu conduce la o preluare a controlului, și în care acest concurent poate considera că pachetul minoritar în cauză afectează concurența, se poate regăsi în cazuri în care un astfel de pachet minoritar nu este achiziționat în contextul unei concentrări. În acest caz, este evident că regulamentul nu s‑ar aplica, iar imposibilitatea Comisiei de a examina pachetul minoritar respectiv în conformitate cu articolul 8 alineatele (4) și (5) din regulament nu ar fi considerată drept o lacună în capacitatea Comisiei de a asigura o concurență nedenaturată.

101    În ceea ce privește aplicarea articolului 21, trebuie arătat mai întâi că articolul 21 alineatul (3) trebuie coroborat cu articolul 21 alineatul (1). Articolul 21 alineatul (1) prevede că regulamentul se aplică exclusiv concentrărilor care au o dimensiune comunitară, astfel cum sunt definite la articolul 3 din regulament. Din această perspectivă, în circumstanțe precum cele din speță, în care o concentrare a fost notificată, declarată de către Comisie incompatibilă cu piața comună și pe această bază oferta publică a fost abandonată, nu există nicio concentrare cu dimensiune comunitară în sensul articolului 3. O concentrare cu dimensiune comunitară nu poate nici să fie avută în vedere de către părți în aceste circumstanțe, întrucât o astfel de concentrare ar încălca o decizie a Comisiei care există deja. Pe această bază, astfel cum Comisia arată în observațiile scrise, nu se poate considera, la prima vedere, că articolul 21 alineatul (3) este aplicabil din moment ce nu există sau nu este avută în vedere nicio concentrare căreia să i se aplice regulamentul în mod exclusiv. Pachetul minoritar restant nu mai este, la prima vedere, legat de o preluare a controlului, încetează să mai fie parte a unei „concentrări” și se află în afara sferei de aplicare a regulamentului. Prin urmare, articolul 21, care, potrivit considerentului (8) al regulamentului, este destinat să garanteze că acele concentrări care generează schimbări structurale semnificative sunt examinate exclusiv de către Comisie în temeiul „principiului ghișeului unic”, nu împiedică, în principiu, în aceste circumstanțe, aplicarea legislației naționale privind concurența de către autoritățile naționale în materie de concurență și de către instanțele naționale.

102    În această privință, faptul că decizia prin care Comisia consideră concentrarea incompatibilă cu piața comună este atacată în fața Tribunalului de Primă Instanță nu constituie o împrejurare relevantă întrucât, în temeiul articolului 242 CE, acțiunile înaintate Curții de Justiție nu au efect suspensiv. În plus, dacă autoritățile naționale competente în materie de concurență sunt descurajate să adopte măsuri definitive din motive referitoare la economia procedurală, aceste autorități au libertatea de a adopta măsuri provizorii în vederea soluționării oricărei probleme pe care ar putea‑o identifica până în momentul în care acest Tribunal pronunță hotărârea.

103    În plus, în ceea ce privește existența unei lacune legislative, trebuie arătat că, deși un pachet minoritar de acest tip nu poate fi, la prima vedere, reglementat printr‑un regulament, poate fi avută în vedere aplicarea de către Comisie a dispozițiilor în materie de concurență din Tratatul CE, în special articolul 81 CE și articolul 82 CE, în privința comportamentelor întreprinderilor implicate în urma achiziționării pachetului minoritar. În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, atunci când constată că există o încălcare a articolului 81 CE sau 82 CE din tratat, Comisia are competența să impună „orice măsuri corective comportamentale sau structurale care sunt proporționale cu încălcarea comisă și sunt necesare pentru încetarea efectivă a încălcării”.

104    Deși articolul 81 CE poate fi, la prima vedere, dificil de aplicat în cauze precum cea prezentă, în care încălcarea în discuție constă în achiziționarea de acțiuni pe piață și, prin urmare, este dificil de dovedit existența unui acord de voințe, reclamanta poate solicita Comisiei să inițieze procedura prevăzută la articolul 82 CE în cazul în care consideră că Ryanair deține o poziție dominantă pe una sau pe mai multe piețe și abuzează de aceasta intervenind în strategia comercială a unui concurent direct și/sau folosindu‑se de pachetul minoritar de acțiuni pe care îl deține la un concurent direct pentru a‑i slăbi poziția.

105    De asemenea, trebuie arătat că această situație se produce în cazuri, precum cel din speță, în care toate părțile sunt de acord că nu a fost făcută vreo schimbare a controlului în sensul regulamentului. Cu toate acestea, în cazul în care, într‑o etapă ulterioară, s‑ar dovedi că Ryanair deținea sau a preluat controlul asupra societății Aer Lingus în temeiul pachetului său minoritar, se poate aplica articolul 8 alineatele (4) și (5).

106    Prin urmare și în legătură cu acest motiv, referitor la existența unei lacune incompatibile cu obiectivul regulamentului, se poate concluziona că reclamanta nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris.

107    Rezultă că reclamanta nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris.

 Cu privire la urgență

–       Argumentele părților

108    În opinia reclamantei, condiția privind urgența este îndeplinită, în acest caz, în special în măsura în care există în orice moment riscul ca Ryanair să își impună voința față de societatea Aer Lingus.

109    În primul rând, reclamanta susține că, în cadrul actualei structuri a acționariatului societății Aer Lingus, Ryanair beneficiază deja de capacitatea de a bloca decizii speciale care necesită o majoritate de 75 %. În plus, reclamanta susține că Ryanair a utilizat deja pachetul minoritar de acțiuni Aer Lingus pe care îl deține pentru a bloca o propunere de decizie specială prin care Aer Lingus ar fi fost autorizată să emită acțiuni suplimentare reprezentând maximum 5 % din capitalul social emis fără a fi obligată să ofere mai întâi acele acțiuni actualilor acționari.

110    În al doilea rând, pentru mai multe motive, valoarea votului exprimat de Ryanair pentru decizii ordinare este în practică mult mai mare decât valoarea pe care i‑o acordă pachetul său de acțiuni. În special, presupunând că în cadrul unei adunări generale numai 80 % dintre acțiunile Aer Lingus participă la vot, care în opinia reclamantei reprezintă participarea probabilă având în vedere participarea la prima și până în prezent singura adunare generală a societății Aer Lingus, valoarea reală a votului exprimat de Ryanair tinde către 40 %. Această valoare este majorată și de faptul că Ryanair constituie cel mai mare acționar al societății Aer Lingus și este cel care deține cea mai mare experiență în domeniul aviației și poate avea, potrivit reclamantei, o influență foarte mare asupra altor acționari.

111    În al treilea rând, reclamanta susține că există posibilitatea ca guvernul irlandez, al doilea acționar al societății Aer Lingus din punctul de vedere al importanței, să se abțină de la a participa la adoptarea deciziilor care afectează orientarea strategică a întreprinderii. În plus, pot exista situații în care guvernului irlandez i se cere să nu voteze, de exemplu, atunci când are legătură cu o parte la o tranzacție. În opinia reclamantei, acesta poate fi cazul atunci când Aer Lingus intenționează să încheie acorduri cu autoritatea publică aeroportuară din Dublin, de exemplu, pentru a‑și dezvolta sediul central. În astfel de circumstanțe, pachetul de acțiuni deținut de Ryanair poate reprezenta în realitate peste 50 % din voturile care ar putea fi exprimate.

112    În plus, Aer Lingus prezintă diferite exemple de împrejurări în care Ryanair poate interveni în activitatea desfășurată de Aer Lingus, beneficiind de situațiile prezentate anterior. În special, Ryanair se poate folosi de pachetul de acțiuni Aer Lingus pentru a continua campania împotriva terminalului 2 al aeroportului din Dublin, care, în opinia reclamantei, este crucial pentru planurile de extindere a societății Aer Lingus. De asemenea, Ryanair, pe baza preferinței acesteia pentru avioanele Boeing, poate interveni în planurile societății Aer Lingus de a cumpăra avioane Airbus. În observațiile scrise, Aer Lingus a menționat intenția societății Ryanair de a interveni cu privire la decizia consiliului de administrație al societății Aer Lingus de a abandona anumite rute și de a deschide altele noi. Cu toate acestea, în cadrul ședinței, s‑a confirmat că astfel de tentative nu au avut succes. În opinia reclamantei, prejudiciul produs de exercitarea dreptului de vot deținut de Ryanair în calitate de acționar minoritar, în cazul în care ar conduce la neadoptarea unei propuneri de politică comercială adresată de consiliul de administrație, ar fi deopotrivă grav și ireparabil, iar întreruperea activității comerciale a societății Aer Lingus, care ar rezulta de aici, nu ar putea fi remediată printr‑o hotărâre a Tribunalului în cadrul acțiunii principale sau în nici un alt mod.

113    În cadrul procedurii orale, reclamanta a încercat să prezinte drept noi elemente de probă informații privind, inter alia, un contract cu Airbus pentru livrarea unor avioane de mare capacitate care, în opinia reclamantei, ar trebui aprobat de acționari la scurt timp după ședință și care constituie un aspect esențial al strategiei comerciale a societății Aer Lingus de a exploata oportunitățile oferite de sistemul „Cer deschis”. În cazul în care inițiativa consiliului de administrație privind astfel de oportunități nu ar fi aprobată de acționarii societății Aer Lingus pe termen scurt, aceasta ar suferi un prejudiciu grav și ireparabil întrucât nu ar mai avea astfel de oportunități după pronunțarea hotărârii în acțiunea principală.

114    În sfârșit, reclamanta susține că Tribunalul ar trebui să aplice în prezenta cauză „principiul precauției”, întrucât, în opinia acesteia, din moment ce s‑a arătat că există un risc important ca Ryanair să producă sau să contribuie la cauzarea unui prejudiciu grav și ireparabil societății Aer Lingus, Tribunalul este îndreptățit să adopte măsuri de protecție fără a trebui să mai aștepte dovezi suplimentare privind caracterul real al acestui risc.

115    În ceea ce privește Comisia, aceasta susține, în esență, că nu este îndeplinită condiția privind urgența.

–       Aprecierea președintelui

116    Conform unei jurisprudențe constante, caracterul urgent al unei cereri de măsuri provizorii trebuie apreciat prin raportare la necesitatea de a se pronunța cu titlu provizoriu cu scopul de a evita ca partea care solicită măsura provizorie să sufere un prejudiciu grav și ireparabil. Această parte este cea care trebuie să aducă elemente de probă în sensul că nu poate aștepta până la pronunțarea hotărârii în acțiunea principală fără a suferi un astfel de prejudiciu (a se vedea Ordonanța președintelui Tribunalului din 15 noiembrie 2001, Duales System Deutschland/Comisia, T‑151/01 R, Rec., p. II‑3295, punctul 187 și jurisprudența citată).

117    Atunci când prejudiciul depinde de intervenția mai multor factori, este suficient ca acesta să fie previzibil cu un grad suficient de probabilitate [Ordonanța președintelui Tribunalului din 16 ianuarie 2004, Arizona Chemical și alții/Comisia, T‑369/03 R, citată la punctul 49 de mai sus, punctul 71; a se vedea în acest sens și Ordonanța Curții din 29 iunie 1993, Germania/Consiliul, C‑280/93 R, Rec., p. I‑3667, punctele 32-34, și Ordonanța președintelui Curții din 14 decembrie 1999, HFB și alții/Comisia, C‑335/99 P(R), Rec., p. I‑8705, punctul 67]. Cu toate acestea, reclamantul rămâne în continuare obligat să dovedească faptele pe care se întemeiază convingerea că s‑ar putea produce un astfel de prejudiciu grav și ireparabil (Ordonanța Arizona Chemical și alții/Comisia, citată anterior, punctul 72; a se vedea în acest sens și Ordonanța HFB și alții/Comisia, citată anterior, punctul 67).

118    În această privință, trebuie arătat că, pentru a stabili dacă prejudiciul de care se tem reclamantele este grav și ireparabil și oferă, așadar, motive pentru a dispune adoptarea de măsuri provizorii, judecătorul delegat cu judecarea cererii trebuie să dispună de elemente de probă temeinice care să îi permită să stabilească consecințele precise pe care le‑ar putea suferi fiecare dintre întreprinderi în lipsa măsurilor solicitate.

119    Așadar, cu titlu preliminar, trebuie subliniat că afirmația reclamantei potrivit căreia președintele ar trebui să aplice „principiul precauției” și că Tribunalul este îndreptățit să aplice „măsuri de protecție” fără a mai trebui să aștepte probe privind realitatea riscului pretins de reclamantă nu corespunde în mod vădit cu principiile și cu jurisprudența aplicabilă în privința cererilor de măsuri provizorii și nu poate fi acceptată.

120    În prezenta cauză, reclamanta susține că intervenția societății Ryanair, în calitate de acționar și de concurent principal, în activitățile sale comerciale ar situa‑o într‑o poziție extrem de dificilă și că, prin urmare, ar suferi un prejudiciu grav și ireparabil. În special, reclamanta prezintă diverse situații în care Ryanair ar putea influența rezultatul votului în privința mai multor aspecte care, potrivit reclamantei, sunt cruciale pentru planurile de dezvoltare stabilite de consiliul de administrație al societății Aer Lingus.

121    În această privință, cu titlu preliminar, trebuie subliniat că reclamanta nu susține că Ryanair este în măsură să exercite un control asupra societății Aer Lingus. Din definiția noțiunii de control prevăzută la articolul 3 alineatul (2) rezultă că nu se poate considera că Ryanair este în măsură să „exercite o influență decisivă” asupra societății Aer Lingus.

122    În plus, atât în cadrul observațiilor scrise, cât și în cadrul procedurii orale, când i s‑a oferit o amplă posibilitate de a‑și prezenta argumentele, reclamanta nu a oferit suficiente elemente de probă concrete privind tipul de prejudiciu pe care îl poate suferi Aer Lingus, probabilitatea ca un astfel de prejudiciu să se producă și caracterul grav și ireparabil al prejudiciului. De exemplu, reclamanta nu a adus suficiente elemente de probă pentru a dovedi, în legătură cu fiecare exemplu prezentat, inter alia, dacă și când trebuie efectuată o votare, de ce trebuie să se voteze înainte de pronunțarea hotărârii în acțiunea principală, de ce Ryanair ar putea singură, în condiții specifice, să se opună unei propuneri făcute de consiliul de administrație sau să obțină aprobarea propriei decizii. În plus, Aer Lingus nu a adus suficiente elemente de probă pentru a susține afirmația potrivit căreia prejudiciul care ar rezulta ar fi grav și ireparabil.

123    Prin urmare, afirmațiile făcute de reclamantă rămân ipotetice și nesusținute cu elemente de probă și nu îndeplinesc condiția previzibilității prejudiciului cu gradul de probabilitate necesar.

124    Mai exact, în ceea ce privește, în primul rând, afirmația potrivit căreia, în cadrul actualei structuri a acționariatului societății Aer Lingus, Ryanair beneficiază deja de capacitatea de a bloca decizii speciale care necesită o majoritate de 75 % și a procedat deja o dată în acest fel, Aer Lingus nu a prezentat elemente de probă concrete care să demonstreze necesitatea adoptării unei astfel de decizii înainte ca Tribunalul să pronunțe o hotărâre în acțiunea principală. În plus, Aer Lingus nu a prezentat elemente de probă concrete care să arate, cu gradul de probabilitate necesar, că Ryanair se va opune unei astfel de decizii speciale ipotetice și nu a adus elemente de probă concrete pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia orice opoziție de acest fel poate cauza societății Aer Lingus un prejudiciu grav și ireparabil. În ceea ce privește exemplul singurei decizii speciale căreia Ryanair i s‑a opus până în prezent cu succes, Aer Lingus nu a prezentat niciun element de probă concret pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia faptul că anularea dreptului de preemțiune al acționarilor nu a putut fi obținută de consiliul de administrație poate cauza societății Aer Lingus un prejudiciu grav și ireparabil.

125    În al doilea rând, în ceea ce privește afirmația făcută de Aer Lingus potrivit căreia valoarea votului exprimat de Ryanair pentru decizii ordinare este în practică mai mare decât valoarea pe care i‑o acordă pachetul său de acțiuni, trebuie observat încă o dată că, prin acest argument, reclamanta nu susține că Ryanair deține de iure sau de facto controlul. În plus, Aer Lingus nu a prezentat elemente de probă concrete care să demonstreze necesitatea adoptării unei astfel de decizii ordinare înainte ca Tribunalul să pronunțe o hotărâre în acțiunea principală. În plus, Aer Lingus nu a adus elemente de probă suficiente pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia orice astfel de opoziție poate cauza societății Aer Lingus un prejudiciu grav și ireparabil.

126    În acest context, Aer Lingus a afirmat că deținerea de acțiuni de către Ryanair poate conduce la o afectare gravă a concurenței în special cu privire la două aspecte, și anume propunerea consiliului de administrație al societății Aer Lingus de a achiziționa avioane Airbus și planurile consiliului de administrație privind terminalul 2 al aeroportului din Dublin.

127    În ceea ce privește propunerea consiliului de administrație de a achiziționa avioane Airbus, trebuie arătat mai întâi că această concluzie a societății Aer Lingus precum că Ryanair s‑ar opune unei astfel de achiziții se întemeiază pe prezumția generală că, întrucât Ryanair deține numai avioane Boeing, ar încerca să impună societății Aer Lingus cumpărarea de avioane Boeing, și pe un articol de presă în care Ryanair ar fi declarat că se va asigura ca flota societății Aer Lingus să fie transformată într‑o flotă care cuprinde numai avioane Boeing. În această privință, Ryanair a arătat în cadrul ședinței, iar Aer Lingus nu a ridicat nicio obiecție, că o astfel de intenție a fost exprimată într‑un moment în care se avea în vedere această achiziție și că scopul ideii de a transforma flota societății Aer Lingus într‑o flotă care să cuprindă numai avioane Boeing era acela de a facilita integrarea societății Aer Lingus în societatea Ryanair. Deși Ryanair a contestat decizia Comisiei prin care a declarat achiziționarea societății Aer Lingus drept incompatibilă cu piața comună, și pe această bază se poate spune că încă se mai are în vedere, în cele din urmă, posibilitatea integrării societății Aer Lingus în cadrul societății Ryanair, nu se poate concluziona pe baza elementelor de probă prezentate că există un grad de probabilitate suficient ca Ryanair să respingă propunerea consiliului de administrație al societății Aer Lingus de a achiziționa avioane Airbus.

128    În plus, deși, în cadrul ședinței, Aer Lingus a afirmat că se prevede cumpărarea unui avion Airbus de mare capacitate și că ar fi necesar ca această achiziție să fie aprobată de acționari la scurt timp după ședință, Aer Lingus nu a demonstrat, conform gradului de probabilitate necesar, că, în măsura în care se impune o astfel de aprobare, participarea la adunarea acționarilor ar fi atât de redusă, încât să confere votului exprimat de Ryanair o valoare suficient de mare pentru a împiedica aprobarea acestei achiziții și cu atât mai puțin pentru a impune achiziționarea de avioane Boeing. În sfârșit, chiar dacă s‑ar presupune că Ryanair ar putea respinge achiziționarea de avioane Airbus, Aer Lingus nu a susținut că, în cazul în care contractul nu este ratificat până la o anumită dată, această opțiune ar expira în mod necesar.

129    De asemenea, în ceea ce privește afirmația societății Aer Lingus potrivit căreia guvernul irlandez poate decide sau i se poate impune de legislația irlandeză să se abțină de la vot în cazul anumitor decizii ale acționarilor, nu au fost aduse elemente de probă concrete pentru a demonstra că este necesar să se supună aprobării acționarilor, înainte ca Tribunalul să pronunțe o hotărâre în acțiunea principală, o chestiune specifică în legătură cu care guvernul irlandez nu și‑ar exercita dreptul de vot. În plus, Aer Lingus nu a prezentat niciun element de probă concret care să arate, conform gradului de probabilitate necesar, că o astfel de abținere poate conduce la respingerea propunerii făcute de consiliul de administrație și, în schimb, poate cauza societății Aer Lingus un prejudiciu grav și ireparabil. În ceea ce privește exemplul specific al terminalului 2, Aer Lingus nu a prezentat niciun element de probă concret pentru a‑și susține afirmația potrivit căreia este necesară o decizie a acționarilor pentru a aproba planurile consiliului de administrație în acest context și nu au fost prezentate elemente de probă concrete pentru a demonstra că legislația irlandeză va impune guvernului irlandez să nu își exercite dreptul de vot. În sfârșit, nu a fost prezentat niciun element de probă pentru a susține afirmația potrivit căreia, în cazul în care consiliul de administrație nu ar obține aprobarea acționarilor cu privire la proiectul acestuia de utilizare a terminalului 2, Aer Lingus ar putea suferi un prejudiciu grav și ireparabil.

130    În plus, în ceea ce privește afirmațiile referitoare la aspectele menționate anterior, reclamanta nu a demonstrat că prejudiciul pe care l‑ar suferi Aer Lingus este de altă natură decât pecuniară.

131    În ceea ce privește prejudiciul pecuniar, trebuie precizat că, potrivit jurisprudenței constante, cu excepția unor circumstanțe deosebite, un prejudiciu de această natură nu poate fi considerat ireparabil dacă ulterior poate face obiectul unei compensații financiare. Prejudiciul pecuniar poate justifica adoptarea unor măsuri provizorii numai în cazul în care, în lipsa măsurilor solicitate, reclamanta s‑ar afla într‑o poziție care i‑ar pune în pericol existența înainte de pronunțarea unei hotărâri finale în cadrul acțiunii principale sau care i‑ar afecta în mod iremediabil poziția pe piață (Ordonanța președintelui Tribunalului din 3 decembrie 2002, Neue Erba Lautex/Comisia, T‑181/02 R, Rec., p. II‑5081, punctul 84, Ordonanța președintelui Tribunalului din 20 iulie 2000, Esedra/Comisia, T‑169/00 R, Rec., p. II‑2951, punctul 45, Ordonanța președintelui Tribunalului din 27 iulie 2004, TQ3 Travel Solutions Belgium/Comisia, T‑148/04 R, Rec., p. II‑3027, punctul 46, și Ordonanța președintelui Tribunalului din 10 noiembrie 2004, Wam/Comisia, T‑316/04 R, Rec., p. II‑3917, punctul 29). În această privință, este suficient să se precizeze că în niciun moment reclamanta nu a susținut că, în lipsa măsurilor provizorii solicitate, i‑ar fi periclitată însăși existența sau că poziția sa pe piață ar fi afectată în mod iremediabil înainte de pronunțarea hotărârii definitive în acțiunea principală.

132    În cadrul procedurii orale, reclamanta s‑a oferit să prezinte, in camera și în lipsa intervenientei, informații noi și mai precise referitoare la exemplele de prejudiciu expuse mai sus. Ca exemplu de tip de informație pe care l‑ar putea prezenta într‑o ședință in camera, reclamanta a explicat că în curând se va cere exprimarea unui vot la nivel de acționar pentru a aproba un contract de cumpărare de avioane Airbus, în legătură cu care informațiile detaliate prezintă un înalt grad de confidențialitate. Cu toate acestea, reclamanta nu a explicat în ce mod informația suplimentară ar putea îndeplini condiția urgenței pentru adoptarea măsurilor provizorii. În plus, reclamanta nu a explicat pentru care motiv astfel de informații suplimentare nu au putut fi prezentate împreună cu observațiile sale scrise, cu solicitarea confidențialității, și au trebuit să fie prezentate într‑un stadiu atât de avansat al procedurii. În sfârșit, din considerațiile de mai sus referitoare la admisibilitatea cererii de măsuri provizorii aplicate societății Ryanair sau care au un impact asupra acesteia, rezultă că elementele de probă prezentate în lipsa societății Ryanair nu pot fi utilizate drept temei pentru adoptarea măsurilor provizorii întrucât ar conduce la o încălcare a dreptului la apărare al acesteia. Singura excepție de la acest principiu, care se întemeiază pe natura temporară a măsurilor provizorii, se aplică în cazurile în care, în lipsa măsurilor provizorii solicitate, ar fi periclitată însăși existența reclamantei. Astfel cum a fost precizat anterior, Aer Lingus nu a susținut niciodată pe durata procedurii că i‑ar fi pusă în pericol existența în lipsa măsurilor provizorii.

133    În orice caz, indiferent dacă o astfel de probă nouă este admisibilă sau nu, nu există nicio dovadă că o astfel de informație suplimentară ar fi putut schimba rezultatul aprecierii președintelui prezentată mai sus.

134    În lumina celor de mai sus, trebuie concluzionat că reclamanta nu a demonstrat că, în lipsa măsurilor provizorii solicitate, va suferi un prejudiciu grav și ireparabil.

135    Rezultă din toate cele de mai sus că reclamanta nu a demonstrat existența unui fumus boni iuris și necesitatea unor măsuri provizorii pentru a preveni riscul iminent al producerii unui prejudiciu grav și ireparabil. Prin urmare, cererea de măsuri provizorii trebuie respinsă. Această concluzie se întemeiază în special pe faptul că, astfel cum rezultă de la punctul 56 de mai sus, trebuie demonstrată existența unui grav fumus boni iuris și a unui prejudiciu grav și ireparabil înainte de a putea impune societății Ryanair măsuri provizorii, având în vedere că aceste măsuri ar avea un impact important asupra drepturilor și a intereselor Ryanair în calitate de acționar al societății Aer Lingus.

Pentru aceste motive,

PREȘEDINTELE TRIBUNALULUI DE PRIMĂ INSTANȚĂ

dispune:

1)      Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)      Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pronunțată la Luxemburg, la 18 martie 2008.

Grefier        Președinte

E. Coulon        M. Jaeger

* Limba de procedură: engleza.