Hotărârea Curții (Camera a doua) din 20 septembrie 2018 (cerere de decizie preliminară formulată de Fővárosi Ítélőtábla - Ungaria) – OTP Bank Nyrt., OTP Faktoring Követeléskezelő Zrt/Teréz Ilyés, Emil Kiss
(Cauza C-51/17)1
[Trimitere preliminară – Protecția consumatorilor – Clauze abuzive – Directiva 93/13/CEE – Domeniu de aplicare – Articolul 1 alineatul (2) – Acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii – Articolul 3 alineatul (1) – Noțiunea „clauză contractuală care nu s-a negociat individual” – Clauză inclusă în contract după încheierea acestuia ca urmare a unei intervenții a legiuitorului național – Articolul 4 alineatul (2) – Redactare clară și inteligibilă a unei clauze – Articolul 6 alineatul (1) – Examinarea din oficiu de către instanța națională a caracterului abuziv al unei clauze – Contract de împrumut încheiat în monedă străină între un profesionist și un consumator]
Limba de procedură: maghiara
Instanța de trimitere
Fővárosi Ítélőtábla
Părțile din procedura principală
Reclamanți: OTP Bank Nyrt., OTP Faktoring Követeléskezelő Zrt
Pârâte: Teréz Ilyés, Emil Kiss
Dispozitivul
Noțiunea „clauză care nu s-a negociat individual”, care figurează la articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, trebuie interpretată în sensul că aceasta se referă în special la o clauză contractuală modificată printr-o dispoziție legislativă națională imperativă, adoptată după încheierea unui contract de împrumut cu un consumator, și care vizează suplinirea unei clauze lovite de nulitate, conținută de contractul respectiv.
Articolul 1 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că domeniul de aplicare al acestei directive nu include clauze care reflectă dispoziții imperative de drept național, inserate după încheierea unui contract de împrumut cu un consumator și care vizează suplinirea unei clauze a acestuia, lovită de nulitate, prin impunerea unui curs de schimb stabilit de Banca Națională. Cu toate acestea, o clauză referitoare la riscul de schimb valutar, precum cea în discuție în litigiul principal, nu este exclusă din domeniul de aplicare respectiv în temeiul acestei dispoziții.
Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie exprimată în mod clar și inteligibil obligă instituțiile financiare să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în cunoștință de cauză. În această privință, această cerință implică faptul ca o clauză referitoare la riscul de schimb valutar să fie înțeleasă de consumator atât pe planurile formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia, în sensul ca un consumator mediu normal informat, suficient de atent și de avizat să poată nu numai să cunoască posibilitatea deprecierii monedei naționale față de moneda străină în care a fost exprimat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare.
Articolul 4 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că impune ca caracterul clar și inteligibil al clauzelor contractuale să fie apreciat raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, precum și la toate celelalte clauze ale contractului, în pofida faptului că unele dintre aceste clauze au fost declarate sau prezumate abuzive și din această cauză au fost anulate ulterior de legiuitorul național.
Articolul 6 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretate în sensul că îi revine instanței naționale sarcina să invoce din oficiu, în locul consumatorului în calitatea sa de reclamant, eventualul caracter abuziv al unei clauze contractuale, din moment ce dispune de elementele de fapt și de drept necesare în acest scop.
____________
1 JO C 144, 8.5.2017.