Cauza C‑164/17

Edel Grace și Peter Sweetman

împotriva

An Bord Pleanála

[cerere de decizie preliminară formulată de la Supreme Court (Irlande)]

„Trimitere preliminară – Mediu – Directiva 92/43/CE – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Articolul 6 alineatele (3) și (4) – Evaluarea efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra unui sit protejat – Plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului – Proiect de parc eolian – Directiva 2009/147/CE – Conservarea păsărilor sălbatice – Articolul 4 – Arie de protecție specială (APS) – Anexa I – Eretele vânăt (Circus cyaneus) – Habitat adecvat care fluctuează de‑a lungul timpului – Reducere temporară sau definitivă a suprafeței de terenuri utile – Măsuri integrate în proiect care urmăresc să garanteze, pe durata proiectului, că suprafața efectiv adecvată să adăpostească habitatul natural al speciei nu va fi redusă și va putea fi chiar extinsă”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera a doua) din 25 iulie 2018

1.        Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Evaluare adecvată a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra unui sit – Măsuri de protecție – Măsuri de compensare – Distincție

[Directiva 92/43 a Consiliului, art. 6 alin. (3) și (4)]

2.        Mediu – Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică – Directiva 92/43 – Arii speciale de conservare – Obligații ale statelor membre – Evaluarea efectelor unui proiect asupra unui sit – Luare în considerare a dezvoltării viitoare a unui nou habitat prin care se urmărește compensarea pierderii de suprafață și de calitate determinate de proiect – Excludere – Calificarea dezvoltării menționate drept măsură compensatorie – Condiție

[Directiva 92/43 a Consiliului, art. 6 alin. (3) și (4)]

1.      A se vedea textul deciziei.

(a se vedea punctul 47)

2.      Articolul 6 din Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică trebuie interpretat în sensul că, în cazul în care un proiect este destinat să fie realizat pe un sit desemnat pentru protecția și conservarea speciilor, a cărui suprafață, aptă să asigure nevoile unei specii protejate, fluctuează de‑a lungul timpului, iar un asemenea proiect va avea ca efect faptul că, temporar sau definitiv, anumite părți ale acestui sit nu vor mai fi de natură să ofere un habitat adecvat speciei respective, împrejurarea că acest proiect cuprinde măsuri care urmăresc să garanteze, după ce va fi fost efectuată o evaluare adecvată a efectelor proiectului respectiv și pe durata proiectului menționat, că partea din situl respectiv care poate oferi în mod concret un habitat adecvat nu va fi redusă și va putea fi chiar extinsă nu poate fi luată în considerare în vederea evaluării ce urmează a fi efectuată în temeiul alineatului (3) al acestui articol și care urmărește să asigure că proiectul în cauză nu va avea efecte negative asupra integrității sitului în cauză, însă intră, eventual, în domeniul de aplicare al alineatului (4) al acestui articol.

În această privință, Curtea a statuat deja că măsurile prevăzute de un proiect care urmăresc să compenseze efectele negative ale acestuia nu pot fi luate în considerare în cadrul evaluării efectelor proiectului respectiv, prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate (Hotărârea din 15 mai 2014, Briels și alții, C‑521/12, EU:C:2014:330, punctul 29, precum și Hotărârea din 21 iulie 2016, Orleans și alții, C‑387/15 și C‑388/15, EU:C:2016:583, punctul 48).

O măsură ar putea fi luată în considerare în evaluarea corespunzătoare doar când există o certitudine suficientă că o asemenea măsură va contribui în mod eficace la evitarea efectelor negative, garantând lipsa oricărei îndoieli rezonabile cu privire la faptul că proiectul nu va avea efecte negative asupra integrității ariei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 aprilie 2017, Comisia/Germania, C‑142/16, EU:C:2017:301, punctul 38).

Or, în general, eventualele efecte pozitive ale dezvoltării viitoare a unui nou habitat, care urmărește să compenseze reducerea ariei și a calității aceluiași tip de habitat de pe o zonă protejată, nu sunt decât dificil previzibile și, în orice caz, nu vor fi vizibile decât mai târziu (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iulie 2016, Orleans și alții, C‑387/15 și C‑388/15, EU:C:2016:583, punctele 52 și 56, precum și jurisprudența citată).

Trebuie subliniat că nu împrejurarea că habitatul în discuție în litigiul principal este în constantă mutare și că această zonă impune o gestiune „dinamică” este sursa incertitudinii. O asemenea incertitudine rezultă, în schimb, din identificarea unor efecte negative sigure sau potențiale asupra integrității ariei vizate, ca zonă de habitat și de hrănire, și, așadar, asupra uneia dintre caracteristicile constitutive ale acestei arii, precum și din includerea, în evaluarea efectelor, a unor beneficii viitoare ce rezultă din adoptarea unor măsuri care, în stadiul acestei evaluări, nu sunt decât eventuale, întrucât punerea lor în aplicare nu este încă finalizată. Ca urmare a acestui fapt și sub rezerva verificărilor a căror efectuare revine instanței de trimitere, beneficiile respective nu puteau fi prevăzute cu certitudinea necesară în momentul în care autoritățile au autorizat proiectul în cauză.

(a se vedea punctele 50-53 și 57 și dispozitivul)