Cauza T‑201/17
Printeos, SA
împotriva
Comisiei Europene
Hotărârea Tribunalului (Camera a treia extinsă) din 12 februarie 2019
„Răspundere extracontractuală – Concurență – Înțelegeri – Decizie prin care se constată o încălcare a articolului 101 TFUE – Amenzi – Hotărâre care anulează în parte decizia – Rambursarea cuantumului principal al amenzii – Dobânzi moratorii – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Legătură de cauzalitate – Prejudiciu – Articolul 266 TFUE – Articolul 90 alineatul (4) litera (a) a doua teză din Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012”
1. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Prejudiciu – Legătură de cauzalitate – Condiții cumulative
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctul 49)
2. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Marjă de apreciere a instituției cu ocazia adoptării actului
(art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 50 și 51)
3. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor – Normă de drept care conferă drepturi particularilor – Noțiune – Neexecutarea unei hotărâri de anulare – Neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de a plăti dobânzile moratorii aferente cuantumului rambursat al unei amenzi anulate – Privarea de beneficiile unei creanțe – Includere
(art. 266 primul paragraf și art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 55-59)
4. Dreptul Uniunii Europene – Interpretare – Metode – Interpretarea unui act de drept derivat – Interpretare contrară modului său de redactare – Inadmisibilitate
[art. 266 primul paragraf TFUE; Regulamentul (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei, art. 90 alin. (4)]
(a se vedea punctul 61)
5. Răspundere extracontractuală – Condiții – Nelegalitate – Neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de a plăti dobânzile moratorii aferente cuantumului rambursat al unei amenzi anulate – Încălcare a articolului 266 TFUE – Încălcare suficient de gravă a unei norme de drept care conferă drepturi particularilor
(art. 266 primul paragraf și art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 64-69)
6. Răspundere extracontractuală – Condiții – Legătură de cauzalitate – Noțiune – Neîndeplinirea de către Comisie a obligației sale de a plăti dobânzile moratorii aferente cuantumului rambursat al unei amenzi anulate – Încălcare a articolului 266 TFUE – Prejudiciu ce rezultă din privarea de beneficiile unei creanțe – Existența unei legături directe de cauzalitate
(art. 266 primul paragraf și art. 340 al doilea paragraf TFUE)
(a se vedea punctele 70 și 71)
Rezumat
În Hotărârea Printeos/Comisia (T‑201/17), pronunțată la 12 februarie 2019 în cadrul unei acțiuni în răspundere extracontractuală inițiate în temeiul articolului 268 TFUE, Tribunalul a admis cererea reclamantei prin care a solicitat, cu titlu principal, repararea prejudiciului rezultat din refuzul Comisiei Europene de a‑i plăti, ca urmare a anulării unei decizii prin care a fost sancționată cu o amendă pentru încălcarea articolului 101 TFUE, dobânzi moratorii aferente cuantumului principal al amenzii rambursate.
Prin Decizia C(2014) 9295 final din 10 decembrie 2014 privind o procedură inițiată în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.39780 – Plicuri) (denumită în continuare „decizia din 10 decembrie 2014”), Comisia Europeană a constatat că reclamanta, Printeos, a încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea la o înțelegere convenită și pusă în aplicare pe piața europeană a plicurilor standard și a plicurilor special‑imprimate. În consecință, Comisia a aplicat reclamantei, în solidar cu unele dintre filialele sale, o amendă în cuantum de 4 729 000 de euro.
Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 februarie 2015, reclamanta a introdus o acțiune întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care a solicitat, cu titlu principal, anularea în parte a deciziei din 10 decembrie 2014. La 9 martie 2015, reclamanta a plătit cu titlu provizoriu amenda care i‑a fost aplicată. Prin Hotărârea din 13 decembrie 2016, Printeos și alții/Comisia, Tribunalul a admis cererea de anulare în parte a deciziei din 10 decembrie 2014(1). În consecință, Comisia a rambursat reclamantei cuantumul principal al amenzii plătite cu titlu provizoriu, însă a refuzat, în temeiul articolului 90 alineatul (4) litera (a) a doua teză din Regulamentul delegat (UE) nr 1268/2012 al Comisiei (în continuare, „dispoziția în litigiu”)(2), să admită cererea sa de plată a dobânzilor aferente cuantumului amenzii plătit provizoriu, întrucât randamentul global al investiției sale în active financiare a fost negativ. Într‑adevăr, dispoziția în litigiu prevede că, atunci când o amendă este anulată sau redusă, sumele încasate în mod nejustificat și dobânda generată sunt rambursate terțului respectiv după epuizarea tuturor căilor de atac, cu precizarea că, în cazurile în care rentabilitatea globală a cuantumului unei amenzi plătit provizoriu, investit în active financiare, a fost negativă în perioada relevantă, se rambursează numai valoarea nominală a sumelor încasate în mod nejustificat.
După o evocare a condițiilor de angajare a răspunderii extracontractuale a Uniunii, Tribunalul arată că reclamanta invocă în special o încălcare a articolului 266 TFUE și, în consecință, recurge la verificarea existenței unei încălcări suficient de grave a acestei dispoziții. În speță, Tribunalul se pronunță în sensul că articolul 266 TFUE constituie o normă de drept având ca obiect conferirea de drepturi particularilor, în sensul că prevede o obligație absolută și necondiționată a instituției emitente a actului anulat de a lua, în interesul reclamantului care a obținut câștig de cauză, măsurile impuse de executarea hotărârii de anulare, căreia îi corespunde un drept al reclamantului la respectarea deplină a acestei obligații. Or, în ipoteza anulării unei decizii de aplicare a unei amenzi, jurisprudența a recunoscut dreptul reclamantului de a fi repus în situația în care se afla înainte de această decizie, ceea ce implică în special rambursarea cuantumului principal plătit fără a fi datorat, ca urmare a deciziei anulate, precum și plata dobânzilor moratorii. Astfel, spre deosebire de plata unor dobânzi compensatorii, plata dobânzilor moratorii constituie o măsură de executare a hotărârii de anulare, în sensul articolului 266 primul paragraf TFUE, întrucât urmărește să compenseze în mod forfetar privarea de beneficiile unei creanțe și să încurajeze debitorul să execute, în cel mai scurt timp, hotărârea respectivă [Hotărârea din 12 februarie 2015, Comisia/IPK International, C‑336/13 P, EU:C:2015:83, punctele 29 și 30, Ordonanța din 21 martie 2006, Holcim (France)/Comisia, T‑86/03, nepublicată, EU:T:2006:90, punctele 30 și 31, și Hotărârea din 10 octombrie 2001, Corus UK/Comisia, T‑171/99, EU:T:2001:249, punctele 50, 52 și 53].
Subliniind, în continuare, că dispoziția în litigiu, având în vedere contextul său normativ, modul său clar de redactare și trimiterea sa expresă la căile de atac și la anularea unei decizii prin care a fost aplicată o amendă, este destinată să pună în aplicare cerințele prevăzute la articolul 266 primul paragraf TFUE și că trebuie interpretată în lumina acestei din urmă dispoziții, Tribunalul arată în special că Regulamentul delegat nr. 1268/2012 al Comisiei nu precizează sensul termenilor „dobânda generată” și nici nu califică această dobândă ca fiind „moratorie” sau „penalizatoare”. Prin urmare, amintind că obligația care decurge în mod direct din articolul 266 primul paragraf TFUE are ca obiect despăgubirea forfetară a privării de beneficiile creanței, pentru a respecta principiul restitutio in integrum, Tribunalul constată că, din cauza anulării cu efect retroactiv a deciziei din 10 decembrie 2014, Comisia se afla neîndoielnic în întârziere în rambursarea cuantumului principal al amenzii de la data plății sale provizorii.
Din această împrejurare, Tribunalul concluzionează că, în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE, Comisia avea obligația, cu titlu de măsuri de executare a hotărârii pronunțate în cauza T‑95/15, nu doar să ramburseze cuantumul principal al amenzii, ci și să plătească dobânzi moratorii pentru a despăgubi în mod forfetar privarea de beneficiile aferente cuantumului respectiv în perioada de referință și că, în acest scop, Comisia nu dispunea de o marjă de apreciere, nerespectarea acestei obligații absolute și necondiționate constituind o încălcare suficient de gravă a acestei dispoziții, susceptibilă să angajeze răspunderea extracontractuală a Uniunii.
Pe de altă parte, Tribunalul statuează că nerespectarea de către Comisie a obligației de acordare a dobânzilor moratorii în temeiul articolului 266 primul paragraf TFUE prezintă o legătură de la cauză la efect suficient de directă cu prejudiciul suferit de reclamantă, acesta fiind echivalent cu pierderea dobânzilor moratorii menționate în perioada de referință, ce reprezintă despăgubirea forfetară pentru privarea de beneficiile aferente cuantumului principal al amenzii în aceeași perioadă și corespund ratei de refinanțare a Băncii Centrale Europene (BCE) aplicabile, majorată cu două puncte procentuale solicitate de reclamantă.
În consecință, Tribunalul obligă Uniunea Europeană, reprezentată de Comisie, să repare prejudiciul suferit de reclamantă din cauza neefectuării plății sumei de 184 592,95 euro care îi era datorată cu titlu de dobânzi moratorii care au curs în perioada cuprinsă între 9 martie 2015 și 1 februarie 2017, majorată cu dobânzi moratorii de la data pronunțării prezentei hotărâri până la plata completă, la rata stabilită de BCE pentru principalele sale operațiuni de refinanțare, majorată cu trei puncte procentuale și jumătate.